Laura Codruța Kovesi s-a prezentat de dimineață la o secție de poliție, pentru a-i fi comunicate condițiile controlului judiciar și a semna condica de prezență.
În jurul fostei șefe a DNA este o țopăială incredibilă, sunt presiuni ca ea să fie arestată. Deocamdată, este umilită ca un borfaș de cartier, nu are voie să vorbească despre abuzurile la care e supusă, are interdicție de a părăsi țara.
Sorin Roșca Stănescu, un infractor condamnat în urma dosarului făcut DNA-ul Codruței Kovesi, lansează un scenariu horror la Antena 3, televiziunea unui alt infractor condamnat în urma dosarului făcut DNA-ul Codruței Kovesi.
Sorin Roșca Stănescu:„Doamna Kovesi a stat de vorbă pentru a adoua oară cu presa, deci a încălcat condițiile controlului judiciar. Deci, tehnic, vorbind, doamna Kovesi poate fi arestată. Mai ales că a spus că toată această procedură judiciară are ca obiectiv oprirea ei de a candida la funcția europeană. Această afirmație reprezintă o circumstanță agravantă, deci doamna Kovesi poate fi arestată în orice moment”.
Mare dușman al Laurei Codruța Kovesi, chemat astăzi la Secția Specială de intimidare a magistraților (SS), Ion Cristoiu a dat de gol toată lucrătura! Probabil, a făcut-o involuntar.
Cristoiu, la Antena 3: „Doamna Adina Florea mi-a lăsat impresia unei procuroare interesate să strângă cât mai multe probe. Dar, atenție, informație importantă: nu e vorba de la Ghiță acasă, e de la Budureasca! Încă o data: nu e la Ghiță acasă!”
Asta aruncă în aer tot dosarul ticluit de „SS” fostei șefe a DNA. Cel puțin o acuzație – cea de mărturie mincinoasă – nu mai are niciun fel de susținere. Dimpotrivă, avem certitutinea că Laura Codruța Kovesi nu a mințit, ci a spus adevărul. Această certitudine o are și Adina Florea, dar aceasta, cu o rea-credință de anchetator sovietic, continuă să susțină contrariul.
Până la dezvăluirea lui Cristoiu, Antena 3, RTV, PSD și ALDE făceau spume la gură că fosta șefă a DNA a fost „la Ghiță acasă”, „în crama lui Ghiță”. Acum, Cristoiu îi dă de gol: celebra poză a fost făcută într-un local public – Crama Budureasca.
Este exact ceea ce a susținut Codruța Kovesi permanent: că nu s-a întâlnit cu politicieni sau cu inculpați „în privat” sau „la ei acasă”, ci doar „în spațiul public, în cadru instituțional”.
Din acest moment, dosarul Adinei Florea este hârtie igienică, nimic mai mult. Orice continuare a anchetei în această direcție este o dovadă de rea-credință, fără nicio valoare juridică. Adina Florea, fiică de politruc PSD și unealtă a infamului Tudorel Toader, are dovada clară că Laura Codruța Kovesi a spus adevărul. Cu toate acestea, Florea continuă pe pista mincinoasă. Această ticăloșie îi va ieși pe nas cât de curând!
Diversiunile Antenei 3 continuă
Chiar și după ce Cristoiu a lămurit unde a fost făcută poza în care Sebastian Ghiță apare în poză cu Laura Codruța Kovesi, Antena 3 a continuat să mențină subiectul într-o zonă cețoasă, cu insinuări mârșave.
De exemplu, titlul afișat pe ecran: „Cristoiu: Poza a fost făcută la cramă”. Ce ordinărie! Titlul corect era: „Cristoiu: Poza nu a fost făcut acasă la Ghiță”.
Un alt element de diversiune: pe ecran a fost afișată o făcătură, o poză care nu există. În colțul din dreapta sus scrie, cu litere mici, „Fotomontaj”. Precizarea corectă ar fi fost: „Acesta este un fals” sau „Acesta este rodul imaginației noastre bolnave”.
Cum nu s-a întâmplat așa, mulți români – mai ales din bazinul electoral al PSD-ALDE, care se hrănește din teoria „statului paralel” – sunt convinși că au văzut „poza lui Ghiță”, cu Kovesi în crama fugarului de la Belgrad.
A apărut prima voce din PSD care vorbește deschis despre posibilitatea ca România să se retragă din proiectul Parchetului European (EPPO): senatorul Șerban Nicolae! Acest lucru, de o gravitate extremă, arată că guvernarea actuală e dispusă să rupă România de Europa pentru a evita numirea Laurei Codruța Kovesi ca procuror-șef al UE.
Șerban Nicolae, cunoscut vector anti-justiție, a declarat pentru Europa Liberă că este anticonstituțional ca procurorul-șef, funcție pentru care este finalistă Laura Codruța Kovesi, să „lucreze în afara țării”. „Ne-am grăbit cu aderarea la EPPO”, spune senatorul PSD.
La Parchetul European au aderat 22 din cele 28 de țări ale Uniunii Europene. Cele 6 țări care nu au aderat sunt: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Suedia și Ungaria.
Declarațiile lui Șerban Nicolae
„EPPO nu prea are acoperire constituțională în România. Ar însemna că avem două categorii de procurori – cei constituiți în parchete pe lângă instanțele de judecată în România și procurori constituiți în parchete în afara țării. Reprezentanții României la EPPO sunt anticonstituționali.”
„Aderarea la EPPO este o chestiune la nivel de guverne, nu este o instituție fundamentală a Uniunii Europene, pe bază de tratat. Procurorii români care lucrează acolo își pierd calitatea de procurori în România. Doar procurorii delegați la EPPO, adică aceia care vor lucra pe plan național, își vor păstra calitatea.”
„România nu trebuia să adere la EPPO! Noi ne-am cam grăbit.Trebuia mai multă dezbatere, trebuia să cercetăm în amănunt. Nu ești obligat, doar cooperezi.”
„România ar putea doar colabora cu EPPO, așa cum fac celelalte state care nu au aderat la Parchetul paneuropean antifraudă.”
Ar putea-o lăsa pe Kovesi fără certificat de securitate
Problema pe care o pune Șerban Nicolae, în cazul în care ar fi însușită de PSD, ar putea duce la reconsiderarea poziției României, care a aderat la EPPO încă de la adoptarea la nivelul UE a înființării acestui parchet care va cerceta fraudele cu fonduri europene mai mari de 10 milioane de euro, scrie Europa Liberă.
De asemenea, dacă procurorul-șef european, funcție la care Kovesi este calificată în etapa finală de desemnare, nu ar mai fi considerat procuror român, ar putea avea efecte. În primul rând, procurorul-șef și procurorul care reprezintă România în Colegiul de conducere al EPPO, dacă nu ar mai fi procurori recunoscuți de statul român, și-ar putea pierde jurisdicția în România și ar putea pierde și certificatul de securitate, similar cu ORNISS, care le permite accesul la informații clasificate pe teritoriul României.
PNL: Tudorel Toader a politizat recrutările pentru EPPO
Procedura de selecție a reprezentanților României pentru Parchetul Europen (EPPO) este contestată de senatorul Iulia Scântei (PNL), care acuză politizarea recrutărilor și cere abrogarea ordonanței 8/2019.
Iulia Scântei, senator PNL
În discuție este Ordonanța 8/2019, care stabilește modul de desemnare de a procurorului care va reprezenta România la Luxemburg, în cadrul Parchetului European.
România va desemna trei candidați, din care va fi ales unul singur de către o comisie specială, formată din experți, aceiași care au ales-o ca favorită pe Kovesi pentru șefia acestei noi instituții europene, la care au aderat 22 de țări din UE.
Procurorul român care va fi ales va lucra, alături de ceilalți 21 de procurori, în Colegiul EPPO, care va fi condus de procurorul-șef european (posibil Kovesi).
Membrii Colegiului vor coordona investigațiile de fraudă din statele europene, nu neapărat pe cele ale țărilor din care provin. Separat, în cadrul EPPO, vor exista și procurori delegați, desemnați tot de statele membre, care vor lucra pe plan național, sub coordonarea Colegiului și a procurorului-șef EPPO. Tudorel Toader a prevăzut metoda de selecție în ordonanța criticată de senatorul Iulia Scântei.
Ce spune Iulia Scântei
„Tudorel Toader și-a reglementat în mod neconstituțional prerogativa absolută și discreționară de a selecta procurorii naționali care vor exercita atribuțiile de procurori europeni delegați ai Parchetului European”.
„Practic, ministrul Justiției, numit politic și susținut în funcție de liderul PSD, Liviu Dragnea, el însuși cercetat de DNA pentru o fraudă cu fonduri europene în Dosarul Tel Drum, va avea dreptul să aleagă procurorii români de caz, în urma unei proceduri de selecție derulate cu încălcarea Regulamentului EPPO. Toader va face selecția împreună cu judecătorul Lia Savonea, șefa Consiliului Superior al Magistraturii, ignorând procurorii din CSM și procurorii de rang înalt de pe lângă Înalta Curte.
Nefirească este și desemnarea Ministerului ca «autoritate relevantă» în raporturile cu Parchetul European. Aceasta îi permite lui Toader să se amestece și în modul în care procurorii români cu atribuții de procurori europeni delegați își vor exercita competențele în dosarele privind infracțiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, în condițiile în care secția de procurori a CSM este cea care decide promovarea procurorilor.
Ordonanța va afecta și competența materială a Direcției Naționale Anticorupție, singura care investighează infracțiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, conform Legii nr. 255/2013.
Două secvențe hilare la Antena 3, avându-le ca protagoniste, în ordine cronologică, pe europarlamentarele Maria Grapini (Socialiști) și Norica Nicolai (ALDE).
EPISODUL 1. Maria Grapini minte neîntrerupt, de două zile, că Parlamentul European va merge la negocierile cu Consiliul Uniunii Europene cu trei candidați, nu cu unul singur! Adică, nu doar cu Kovesi, ci și cu francezul Bohnert și chiar cu germanul Ritter.
Și deodată vine scrisoarea președintelui Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, care lămurește totul: „Laura Codruța Kovesi este CANDIDATA…” Atât, LCK, niciun cuvânt despre Bohnert sau Ritter! Minciuna cu repetiție a Mariei Grapini se face țăndări.
EPISODUL 2. Norica Nicolai întârzie la Antena 3, dar intră pe telefon și vituperează: „Doamna Kovesi nu va fi niciodată candidata Parlamentului European, pentru că dosarele penale pe care le are o descalifică… E clar că se va merge pe candidatul francez…”
Când europarlamentara ALDE face o mică pauză pentru a trage aer în piept, ca să nu se sufoce de furie, moderatorul apucă să anunțe (și el, cu destulă tristețe) o știre de ultimă oră: „Doamna Nicolai, știți, președintele Tajani a anunțat că propunerea Parlamentului European – singura – este Laura Codruța Kovesi… A scris și pe Twitter…”
Norica Nicolai face spume la gură (se aude, nu se vede). „Nu se poate, o fi spus-o în nume propriu!… Procedura și tratatele nu-i permit domnului Tajani să angajeze Parlamentul European în a face o asemenea propunere… A votat o comisie, n-a votat plenul Parlamentului… Sigur, domnul Tajani face jocuri, e din grupul popularilor… E o decizie sută la sută politică…”
Peste o vreme, ajunge în studio. La fel de furioasă, parcă i-a dat Tajani să mănânce un kilogram de ardei iute. Dar își face curaj: „Trebuie cineva să se adreseze Tribunalului de la Luxemburg, pentru a opri o procedură viciată…”
Eclipsat de Norica Nicolai, Mugur Ciuvică încearcă să recupereze: „Să nu ne spună nouă Tajani… Păi, știți cine era acest Tajani acum câțiva ani?!… Era candidatul lui Berlusconi la funcția de prim-ministru al Italiei. Penalul Berlusconi! Infractorul Berlusconi!”
Și balamucul a continuat până la sfârșitul emisiunii. Apoi, publicitate și un nou balamuc.
Această scrisoare oficială merită pusă de Laura Codruța Kovesi în ramă. Și, din când în când, să le-o arate și lui Liviu Dragnea, și lui Tudorel Toader, și Adinei Florea.
Scrisoarea i-a fost transmisă astăzi de președintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, ministrului român al Afacerilor Europene, George Ciamba. Pe această cale, Guvernul României este informat că propunerea Legislativului european pentru șefia Parchetului european este Laura Codruța Kovesi.
Scrisoarea a fost însoțită și de un mesaj scris de Tajani pe contul personal de Twitter:
„Laura Codruța Kovesi este candidatul Parlamentului European pentru șefia Parchetului European. Ea are toate calitățile necesare pentru a face o treabă excelentă. Avem nevoie de mai multe femei extraordinare precum Laura Codruța Kovesi în poziții de conducere.”
Expresiile folosite de Tajani – „are toate calitățile”, „femeie extraordinară” – sunt pumnale înfipte, involuntar, în apologeții guvernării banditești de la București.
Modul în care este anchetată Laura Codruța Kovesi l-a indignat și pe fostul preşedinte al Curții Constituționale (CCR), Augustin Zegrean. Acesta a comentat, la Digi 24, modul în care s-a desfăşurat audierea la Secția Specială de investigare a magistraților (pe scurt, SS).
„În ţara asta nu este pedepsit hoţul, este pedepsit cel care prinde hoţii.
În legătură cu ce spune doamna procuror-şef european, nu este în regulă. Dacă este o plângere împotriva ei, procuratura trebuie să o verifice, să o cerceteze şi să dea o soluţie. Dar trebuie să îi respecte drepturile procesuale. Nu se poate să o chemi astăzi, să o pui sub învinuire într-un dosar despre care nici măcar nu ştia nimic, să nu-i dai timp să-l studieze, să afle despre ce este vorba.
Dacă este aşa cum a povestit, asta nu-i anchetă, asta e tortură. Trebuie să meargă acolo cu un avocat. Avocaţii ştiu când se fac abuzuri în anchete şi ştiu cum să le stopeze.
Cât despre funcţia de procuror-şef european, cred că această anchetă de fapt o ajută. Aţi văzut că cei mai mulţi dintre parlamentarii europeni sunt de partea ei, marea majoritate a presei europene şi mondiale la fel, a primit o decoraţie de la universitate mare în lume (Harvard). Toată încercarea de a o compromite a avut un efect invers. Se ştie în Europa ce se întâmplă aici. Nu mai poţi să păcăleşti pe nimeni.
Joi, la ieșire din Secţia Specială (SS), fosta şefă a DNA a povestit: Nu am fost citată legal, nu mi s-a respectat niciunul dintre drepturi. Acuzațiile sunt fabulaţii. Nu pot să mă apăr pe un proces-verbal de aducere la cunoştinţă a unei învinuiri. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire pe care nu pot să v-o descriu în acest moment, pentru că mi-a fost citită o singură dată, foarte repede”.
Laura Codruța Kovesi a ieșit după aproape 5 ore de la Secția de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), supranumită „Secția Specială” (SS) sau „Secția lui Tudorel”. Ea a vorbit presei aproape jumătate de oră, explicând că în ambele dosare ce i-au fost deschise, „acuzațiile sunt niște fabulații”, iar drepturile i-au fost încălcate.
„Am fost citată neprocedural. Din ce am am reținut, acuzația este că aș fi condus un grup organizat, format din procurori din DNA”, a afirmat fosta șefă a DNA. Ea zice că totul este „o înscenare”, cu scopul de a fi împiedicată să ocupe postul de procuror-șef european.
Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub urmărire penală pentru represiune nedreaptă în dosarul procurorilor Mircea Negulescu și Lucian Onea, de la DNA Ploiești.
În primul dosar, cel al extrădării fugarului Nicolae Popa (FNI), fosta șefă a DNA este urmărită penal cu trei capete de acuzare: luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Cu informațiile de până acum, acuzațiile par ridicole, total neîntemeiate.
Principalele declarații ale Laurei Codruța Kovesi
„În primul dosar am fost împiedicată să dau declarații. Dorința mea a fost să lămuresc cât mai repede acele fabulații. Am făcut o cerere prin care am solicitat să văd dosarul și pentru a cunoaște acuzațiile. În 15 februarie mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită, dar eu nu am primit detaliile. S-a stabilit să am acces la documente în perioada 8-14 martie. Astăzi am fost în imposibilitate de a da declarație, pentru că nu am avut acces la acuzații”.
„Mi s-a spus că trebuie să rămân în birou. Am întrebat dacă pot să plec și să aștept citația. Mi s-a spus că nu, și că sunt acuzată într-un alt dosar. Am spus că nu am fost citată legal decât într-un singur dosar, nu am avut posibilitatea să îmi angajez un avocat”.
„Nu sunt vinovată de comiterea niciuneia dintre faptele care mi se impută. O să dovedesc că sunt nevinovată, o să mă apăr”.
„Nu știu care e acuzația în acest moment, pentru că procesul verbal a fost semnat doar de avocați, nu și de procuror. Nu am reținut, pentru că citea foarte repede. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire, că aş fi coordonat un grup (infracțional) organizat cu procurorii în DNA, cu procurori care au făcut o trimitere în judecată. Nu s-a dispus nicio măsură”.
„Nu ştiu care este urgenţa de nu pot să fiu chemată în altă zi. A spus că nu o interesează, că ea poate să mă citeze când doreşte”.
„Vă spun categoric că nu pot să existe probe. Nu au ce probe să existe, pentru că nu am comis aceste fapte. Este o înscenare, pentru a fi împiedicată să obțină funcția de la Parchetului European”.
„Toate acuzațiile la adresa mea sunt fabulații susținute de persoane care au probleme cu legea.
„Întotdeauna am respectat legea în tot ce am făcut și nu îmi e rușine de nimic din activitatea mea”.
„Nu sunt singura țintă, și ne întrebăm de ce oamenii care ne-am făcut treaba suntem hărțuiți”.
Audierea Laurei Codruța Kovesi de către Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost însoțită de Antena 3 printr-o campanie violentă împotriva fostei șefe a DNA. Slujbașii infractorului Dan Voiculescu și invitații lor cer explicit „Secției lui Tudorel” să ia o măsură preventivă împotriva Codruței Kovesi.
Ca să-și atingă scopul, Antena 3 inventează fapte și creează diversiuni. De exemplu, reporterul-chiftea Roxana Ciucă vorbește despre „atrocitățile pe care le-a comis” fosta șefă a DNA.
Măsurile posibile împotriva Codruței Kovesi, așa cum sunt trecute în revistă la Antena 3:
control judiciar;
interdicție de a părăsi țara;
arest la domiciliu;
arest preventiv.
Toate măsurile cerute de propagandiștii pro-corupție de la Antena 3 și de invitații lor, precum fostul pușcăriaș Sorin Roșca Stănescu, au un element comun: ar bloca-o pe Codruța Kovesi în țară, punând-o în imposibilitatea de a se deplasa la Bruxelles, pentru eventuale discuții și formalități de preluarea a mandatului de procuror-șef european.
O altă variantă vehiculată de propagandiști este suspendarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror, astfel încât să nu mai îndeplinească una dintre condițiile de a fi procuror-șef european.
Tudorel Toader și-a făcut un obiectiv prioritar din a împiedica numirea Laurei Codruța Kovesi ca procuror-șef al Uniunii Europene. Pentru a-și atinge obiectivul, ministrul Justiției recurge la metode murdare, cum ar fi denigrarea în prea occidentală.
Toader a trimis o scrisoare prestigioasei publicații „Financial Times”, cea care o elogiase recent pe fosta șefă a DNA. În scrisoare, intitulată „Coerciția în campania anticorupție din România”, ministrul Justiției spune că „nu are nimic personal împotriva Laurei Codruța Kovesi”, dar ea nu ar trebui numită în funcția de procuror-șef european.
Scrisoarea lui Toader a fost publicată la rubrica Letters to the Editor, care găzduiește diverse opinii și replici la subiecte abordate de ziar. Și scrisoarea ministrului român intră în categoria replicilor, la scurt timp după articolul elogios publicat de „Financial Times” despre fosta șefă a DNA.
În scrisoare, Tudorel Toader face eforturi s-o desființeze pe Laura Codruța Kovesi. El insistă, aproape disperat, că fosta șefă a DNA nu ar trebui numită în fruntea Parchetului european. Toader susține, în mod tendențios, că DNA, sub conducerea lui Kovesi, ar fi făcut 3.420 de dosare unor judecători și procurori. El o citează pe judecătoarea Dana Gârbovan (o apropiată a Antenei 3), care s-ar fi declarat „șocată” de aceste cifre.
„Aceste investigații rămâneau de obicei deschise și nu erau niciodată trimise în judecată. Ele erau folosite ca mijloc de presiune asupra judecătorilor”, a scris Toader. Ticăloșia lui este evidentă: el nu spune că nu sunt dosare propriu-zise, ci despre plângeri depuse pe numele unor magistrați și care sunt obligatoriu de înregistrat.
Pe 28 februarie, „Financial Times” scria: „UE este pe cale să numească primul șef al Parchetului european și ar trebui să aleagă persoana cea mai calificată pentru job. Aceasta este Laura Codruța Kovesi, un procuror curajos și remarcabil din România”.
Fragmente din scrisoarea lui Tudorel
Scrisoarea din „Financial Times”
„Nu am nimic personal contra Laurei Codruța Kovesi, unul dintre cei trei candidați la poziția de procuror-șef în noua instituție a Procurorului European. Dar, din toate dovezile pe care le-am văzut – de la judecători, procurori și alte surse credibile -, ea nu ar trebui numită în această poziție de o importanță vitală”.
„Doamna Kovesi nu a fost demisă anul trecut pentru că agenția anticorupție pe care o conducea, DNA, viza politicieni corupți. Ea a fost demisă pentru că DNA încălca legea. Curtea noastră constituțională a spus acest lucru. Strategia de anchetare a doamnei Kovesi se baza pe coerciție”.
„Judecătorii care au analizat dosarele demarate de DNA au găsit stenograme modificate, probe falsificate, denunțuri false făcute de martori și probe ascunse intenționat față de acuzați. Asta nu este justiție. Instituția Procurorului European trebuie să-i caute cu insistență pe cei vinovați, dar nu prin sacrificarea drepturilor omului și a procedurilor normale”.
Antena 3 continuă campania anti-Kovesi, cu o violență explicabilă doar prin dorința de răzbunare a lui Dan Voiculescu. Furia și ura patronului-infractor se transmit spre miezul nopții către Mircea Badea, clovnul favorit al mogulului turnător la Secu.
Și Badea emite fraze de nefericit scăpat de la balamuc. „Ăștia de la DNA sunt mai hoți ca hoții! Sunt mult mai hoți ca hoții! Vreau s-o văd pe Kovesi în pușcărie!”
Badea evoluează pe linia Ciuvică, agitatul care a constatat printre două vodci rusești: „La manifestațiile pro-Kovesi au ieșit trei agitați și doi derapați”.
S-au inspirat amândoi, probabil, din vorbele primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, vorbe scuipate în microfonul lui Cozmin Gușă, antenistul de la Realitatea TV: „Doamna Kovesi n-o să ajungă niciodată nici la glezna doamnei Udrea. Nu are capacitatea”. E și greu, că glezna aia prețioasă se bronzează departe, pe plajele din Costa Rica.
În acest timp, pe plaiuri valahe, Mircea Badea are o frământare: „Bă, pe SRI nu l-a votat nici Pulea! Am zis așa ceva? Am vrut să spun Ulea Spătaru”. Bravo, Ulică! Ulică Spătărică.
Toate aceste finețuri în inspiră pe sociologul din beciul PSD, Marius Pieleanu. Drept care acesta are o revelație: „Există cel puțin doi cetățeni români care ar lua mai mult de 3,4% ca independenți si ar deveni europarlamentari: Mircea Badea și dumneavoastră, domnule Gâdea. Cu condiția, evident, să candidați”.