Nicolae Militaru și Virgil Măgureanu complotau împotriva lui Ceaușescu sub protecție sovietică. Gelu Voican Voiculescu scapă porumbelul și apoi, speriat, retractează. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
La o scurtă trecere în revistă a personajelor invocate atât de Ion Iliescu, cât şi de generalul Militaru, în legătură cu complotul anti-Ceauşescu, vom observa că toate aveau legături profunde cu Uniunea Sovietică. De altfel, majoritatea se aflau în atenţia UM 0110 – “unitatea anti-KGB” – din cadrul Securităţii.
Generalul Nicolae Militaru şi-a făcut studiile la Academia Militară “Frunze” din Moscova (1952–1957). Şi-a prelungit sejurul în URSS cu încă un an, până când a terminat facultatea şi soţia sa, Ştefana. Aceasta făcea parte din biroul de conducere al Asociaţiei Studenţilor Români, organizaţie “patronată” discret de KGB şi care-l avea ca secretar pe Ion Iliescu. În 1978, înainte de a fi scos din rândurile militarilor, Militaru obţinuse promisiunea Moscovei că va fi susţinut să ajungă şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, poziţie din care se angaja să-l răstoarne pe Ceauşescu şi să readucă România în “lesa” URSS. Prins în flagrant după o întâlnire, la Mangalia, cu generalul Borisov (ataşatul militar al ambasadei sovietice), Militaru şi-a recunoscut faptele, pe care le-a detaliat în scris, dar a mimat naivitatea şi a jucat la intimidare. El a motivat în faţa conducerii politice a ţării că a oferi informaţii Uniunii Sovietice nu este un act de trădare, pentru că Uniunea Sovietică nu ne este inamic, ci aliat. În consecinţă, nu poate vorba de “divulgare de secrete”, pentru că România nu are secrete faţă de “fratele cel mare” de la răsărit. A fost un şah teribil dat de Militaru lui Ceauşescu, la adăpostul “imunităţii” oferite de sovietici.
Ion Iliescu este fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, care în anii ’30 s-a refugiat la Moscova, iar la revenirea în România a fost arestat ca agent al Cominternului. Ion Iliescu a fost trimis de tânăr să studieze la Moscova, unde a urmat cursurile Facultăţii de Energetică (1950–1955). Ca şi Militaru, a avut o ascensiune politică spectaculoasă în prima parte a domniei lui Ceauşescu, ajungând ministru al Tineretului şi şeful Secţiei Propagandă a CC al PCR. Începând din 1971, Ceauşescu l-a tras pe linie secundară, încredinţându-i funcţii cu mult sub ambiţiile sale politice.
Comandorul Radu Nicolae a avut legături strânse cu sovieticii, aflându-se permanent în atenţia contraspionajului românesc. El fusese racolat de un ofiţer sovietic în timpul unei aplicaţii militare, la Marea Neagră, a Tratatului de la Varşovia. Radu Nicolae a avut un rol important în “cuplarea” grupului militar Ioniţă – Kostyal – Militaru cu gruparea din care făceau parte, printre alţii, Iliescu şi Măgureanu.
Virgil Măgureanu era un personaj misterios, discret, dar ale cărui jocuri, inspirate din exterior, au fost “mirosite” de Securitatea lui Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu, colegul său din FSN şi de la operaţiunea de lichidare a soţilor Ceauşescu (Târgovişte, 25 decembrie 1989), l-a descris astfel: “Măgureanu era un tânăr KGB-ist care voia să facă schimbul de generaţie cu Militaru, care era bătrânul KGB-ist” (ulterior, Voican nu şi-a mai recunoscut declaraţia). În primăvara anului 1989, pe când era lector universitar la Academia de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu”, Măgureanu a fost “exilat” la Focşani, unde a primit un post de bibliotecar, un apartament de lux şi regim de domiciliu forţat. Acţiunile sale complotiste nu mai puteau fi trecute cu vederea: era deja un şarpe cu clopoţei.
***
Cu generalul Militaru ne vom mai întâlni, căci el a fost reactivat la Revoluţie, având un rol sângeros. Deocamdată reţinem o afirmaţie a sa: el, generalul Militaru, a luat contact cu rezistenţa militară în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu! Pe de altă parte, Virgil Măgureanu povesteşte cum l-a “racolat” pe Ion Iliescu în 1981. Şi atunci, de ce susţine Ion Iliescu că întâlnirile sale conspirative, în vederea răsturnării lui Ceauşescu, au început în 1984?! De ce nu le recunoaşte pe cele de dinainte?
O explicaţie ar putea fi aceea că Ion Iliescu încearcă să împingă lucrurile cât mai aproape de intrarea în scenă a lui Mihail Gorbaciov, petrecută în martie 1985. Totul ar avea o logică: era firesc să mergem pe mâna lui Gorbaciov cel reformist, împotriva lui Ceauşescu cel stalinist.
Aşezate în acest cadru, chiar şi trădările pot fi tratate cu îngăduinţă. Însă cu totul altceva este să lucrezi pe ascuns cu sovieticii, sau cu spionii lor, în timp ce la Moscova se află o putere de sorginte stalinistă!
În prima jumătate a deceniului 9, Uniunea Sovietică a avut trei preşedinţi: Leonid Brejnev (până în 1982), Iuri Andropov (1982–1984) şi Konstantin Cernenko (1984–1985). Toţi aparţineau aripii dure a PCUS, ducând o politică de esenţă stalinistă. În timpul lui Brejnev, Armata Roşie a invadat Cehoslovacia (1968) şi Afganistanul (1979).
După revenirea Estului european la democraţie, asocierea cu un regim sovietic brejnevist este stânjenitoare pentru membrii grupului complotist de la Bucureşti, din anii ’80. Ar însemna că ei n-au complotat pentru răsturnarea unui regim tiranic, ci pentru răsturnarea lui Ceauşescu şi atât. Sau pentru răsturnarea regimului tiranic autohton la îndemnul şi cu sprijinul unui regim tiranic străin. Modelul sovietic, în acel moment, nu era cu nimic mai breaz. Iar cooperarea clandestină cu un asemenea regim n-ar avea nicio acoperire morală.
Iată un posibil motiv pentru care Ion Iliescu încearcă să împingă acţiunile sale complotiste cât mai aproape de Gorbaciov şi de perestroika, îndepărtându-le de Brejnev şi de practicile staliniste!
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
În aceste condiţii, URSS a recurs la o intervenţie silenţioasă, prin intermediul agenţilor săi secreţi. Brusc, România a devenit ţinta turistică preferată a turiştilor sovietici. Cifrele furnizate de Ministerul de Interne de la Bucureşti indică o explozie a numărului de cetăţeni sovietici intraţi oficial în România. În decembrie 1989, numărul acestora a fost de 67.530, record absolut pentru ultima lună a anului, în perioada comunistă. În decembrie 1988, România fusese vizitată de 30.879 de cetăţeni ai URSS. Rezultă o diferenţă spectaculoasă: 36.651 de sovietici în plus! Procentual, creşterea de la decembrie ’88 la decembrie ’89 a fost de 118%. Mai mult decât dublu! Şi asta în condiţii de închidere temporară a graniţelor şi într-o perioadă cu evenimente periculoase, care de regulă alungă turiştii, nu-i atrag. Totodată, în România era o sărăcie cruntă, nu găseai nimic de cumpărat sau de traficat.
La scurt timp de la intrarea în România, maşinile Lada – în care erau până la patru persoane (bărbaţi atletici, dar şi femei bine pregătite) – s-au răspândit în toată ţara. Un astfel de episod a fost povestit de generalul Ştefan Guşă (foto), cel care în 1989 era şeful Marelui Stat Major al Armatei Române.
Generalul Nicolae Militaru şi-a făcut studiile la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova (1952–1957). Şi-a prelungit sejurul în URSS cu încă un an, până când a terminat facultatea şi soţia sa, Ştefana. Aceasta făcea parte din biroul de conducere al Asociaţiei Studenţilor Români, organizaţie „patronată” discret de KGB şi care-l avea ca secretar pe Ion Iliescu. În 1978, înainte de a fi scos din rândurile militarilor, Militaru obţinuse promisiunea Moscovei că va fi susţinut să ajungă şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, poziţie din care se angaja să-l răstoarne pe Ceauşescu şi să readucă România în „lesa” URSS. Prins în flagrant după o întâlnire, la Mangalia, cu generalul Borisov (ataşatul militar al ambasadei sovietice), Militaru şi-a recunoscut faptele, pe care le-a detaliat în scris, dar a mimat naivitatea şi a jucat la intimidare. El a motivat în faţa conducerii politice a ţării că a oferi informaţii Uniunii Sovietice nu este un act de trădare, pentru că Uniunea Sovietică nu ne este inamic, ci aliat. În consecinţă, nu poate vorba de „divulgare de secrete”, pentru că România nu are secrete faţă de „fratele cel mare” de la răsărit. A fost un şah teribil dat de Militaru lui Ceauşescu, la adăpostul „imunităţii” oferite de sovietici.
Ion Iliescu este fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, care în anii ’30 s-a refugiat la Moscova, iar la revenirea în România a fost arestat ca agent al Cominternului. Ion Iliescu a fost trimis de tânăr să studieze la Moscova, unde a urmat cursurile Facultăţii de Energetică (1950–1955). Ca şi Militaru, a avut o ascensiune politică spectaculoasă în prima parte a domniei lui Ceauşescu, ajungând ministru al Tineretului şi şeful Secţiei Propagandă a CC al PCR. Începând din 1971, Ceauşescu l-a tras pe linie secundară, încredinţându-i funcţii cu mult sub ambiţiile sale politice.
Virgil Măgureanu era un personaj misterios, discret, dar ale cărui jocuri, inspirate din exterior, au fost „mirosite” de Securitatea lui Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu, colegul său din FSN şi de la operaţiunea de lichidare a soţilor Ceauşescu (Târgovişte, 25 decembrie 1989), l-a descris astfel: „Măgureanu era un tânăr KGB-ist care voia să facă schimbul de generaţie cu Militaru, care era bătrânul KGB-ist” (ulterior, Voican nu şi-a mai recunoscut declaraţia). În primăvara anului 1989, pe când era lector universitar la Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, Măgureanu a fost „exilat” la Focşani, unde a primit un post de bibliotecar, un apartament de lux şi regim de domiciliu forţat. Acţiunile sale complotiste nu mai puteau fi trecute cu vederea: era deja un şarpe cu clopoţei.
O explicaţie ar putea fi aceea că Ion Iliescu încearcă să împingă lucrurile cât mai aproape de intrarea în scenă a lui Mihail Gorbaciov, petrecută în martie 1985. Totul ar avea o logică: era firesc să mergem pe mâna lui Gorbaciov cel reformist, împotriva lui Ceauşescu cel stalinist. Aşezate în acest cadru, chiar şi trădările pot fi tratate cu îngăduinţă. Însă cu totul altceva este să lucrezi pe ascuns cu sovieticii, sau cu spionii lor, în timp ce la Moscova se află o putere de sorginte stalinistă!