Etichetă: gelu voican voiculescu

  • Săriiiiiți! Să vină SMURD-u’! Criminalul Gelu Voican Voiculescu e „sugrumat de indignare”!

    Criminalii se zvârcolesc, adevărul îi înnebunește, apropierea judecății îi înspăimântă. Cel mai agresiv în vorbe este Gelu Voican Voiculescu, unul dintre inculpații trimiși în judecată în dosarul Revoluției.

    „Bărbosul Revoluției” a declarat la Digi24 că e „sugrumat de indignare”. Ca și în Decembrie 1989, el aplică tactica sovietică: încolțit de acuzații, devine acuzator. Ținta lui: procurorul general, Augustin Lazăr, care a a anunțat trimiterea în judecată a „Dosarului Revoluției”.

    Voican Voiculescu lansează niște minciuni îngrozitoare. Printre altele, el spune că „după 22 decembrie, când s-a anunțat execuția Ceaușeștilor, nu a mai fost niciun mort”. Fals! La București și la Sibiu au murit oameni, prin împușcare, până pe 31 decembrie.

    Aberațiile lui Gelu Voican Voiculescu

    • „Felul în care au fost expuse lucrurile e ca și cum pentru prima dată, acum, în sfârșit se face lumină în chestiunea Revoluției. Au fost mii de dosare care s-au instrumentat, s-au dat condamnări. Este absolut fals să se spună că în sfârșit se va face lumină în chestiunea vinovățiilor din timpul Revoluției. Indiferent că vorbim de înainte de 22 sau de cei 862 de morți de după 22.”
    • „Se ingnoră că toți acești morți se înscriu până în seara de 25 decembrie 1989, când s-a anunțat execuția Ceaușeștilor. După aceea nu a mai fost niciun mort.”
    • „Sunt așa de sugrumat de indignare, că nu-mi găsesc cuvintele. Acest om (Augustin Lazăr – n. red.), compromis moral și profesional, are îndrăzneala să vină și să vorbească public despre Revoluție, care este practic evenimentul fondator al noii orânduiri și epoci în care trăim.”
    • „Ce probe pot să dețină acești oameni, din care să rezulte că noi am fi dat ordine, dispoziții sau am fi responsabili de moartea acestor 862 de revoluționari, care erau tovarășii noștri? Din rândurile lor, din sutele de mii de oameni ieșiți în stradă am venit și noi, cei care am format CFSN-ul. Cum se poate susține că am determinat moartea acestor 862 de oameni? Nu am dat dispoziții, nu am dat ordine, nu am semnat nimic.”

    În decembrie 2018, Parchetul General anunța că procurorii militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (președintele CFSN în decembrie 1989), Gelu Voican Voiculescu (membru CFSN și fost vice prim-ministru al Guvernului României), gen. Iosif Rus (comandantul Aviației Militare) și Emil „Cico” Dumitrescu (membru CFSN), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii. Prin punerea în mișcare a urmăririi penale suspecții au deveni inculpați.

    Gelu Voican Voiculescu a fost unul dintre participanții activi la evenimentele din timpul Revoluției din decembrie 1989. El a participat ca delegat al Frontului Salvării Naționale, alături de Victor Atanasie Stănculescu și de Virgil Măgureanu, la procesul intentat lui Nicolae Ceaușescu din 25 decembrie 1989 și la execuția liderului comunist. Tot el s-a ocupat și de înhumarea soților Ceaușescu.

    După Revoluția din decembrie 1989, el a deținut funcția de viceprim-ministru în primul guvern provizoriu și responsabil cu controlul serviciilor secrete (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

  • Dosarul Revoluției ajunge în instanță după 29 de ani. Lazăr electrocutează tabăra ucigașilor din 1989, travestiți în apărători ai drepturilor omului

    8 aprilie 2019 – o zi istorică: procurorul general al României, Augustin Lazăr, anunță că Secția Militară a Parchetului General a trimis în judecată dosarul Revoluției din 1989.

    Într-o declarație de presă, Lazăr a precizat că dosarul Revoluției a fost unul dintre obiectivele asumate în proiectul său managerial, cu care a câștigat concursul pentru numirea în funcție, în urmă cu trei ani.

    Procurorul general a prezentat scuze public, în numele instituției pe care o conduce, pentru cei aproape 30 de ani pierduți pe drumul de la crimele din 1989 la începerea judecării lor.

    Augustin Lazăr a făcut o precizare importantă: două treimi din volumul informațiilor aflate la dosar (2.030 de volume din totalul de 3.330) sunt rodul muncii echipei de procurori militari care a preluat cauza în urmă cu trei ani.

    Din păcate, doar trei mari inculpați au fost trimiși în judecată: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și gen. Iosif Rus (fostul șef al Aviației Militare). Dintre ceilalți inculpați, unii au murit în timpul instrumentării dosarului (gen. Nicolae Militaru, Cico Dumitrescu, Mihai Lupoi, Dan Iosif, Sergiu Nicolaescu etc.), pentru alții s-a dat clasare.

    Explicațiile lui Augustin Lazăr

    Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu în 1990

    • „Oameni de cultură, politicieni, cercetători au exprimat de-a lungul timpului diverse teorii în legătură cu momentul decembrie 1989. Azi, juriștii încheie această provocare, prezentând adevărul judiciar, ca parte a unei investigații complexe, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele revoluției nu este instituțională, ci este directă, individuală.”
    • „Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost instrumentate după 13 iunie 2016. Sunt niște cifre ilustrative pentru volumul impresionant de muncă.”
    • „Pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate probe obținute după iunie 2016, dată la care s-a confirmat redeschiderea urmăririi penale.”
    • „Datorăm soluționarea acestui dosar istoric unei echipe de procurori militari din elita Ministerului Public.”
    • „În arhivele unor instituții se aflau probele concludente.”
    • „Adresez mulțumiri următoarelor instituții: MApN – pentru identificarea mai multor documente militare de arhivă; Senatul României – pentru declasificarea stenogramelor Comisiei pentru cercetarea evenimentelor din 1989; CNSAS – pentru informațiile puse la dispoziție; SRI – pentru identificarea, declasificarea multor documente militare de arhivă; MAI și STS – pentru sprijinul logistic oferit.”
    • „Prezint scuzele instituționale ale Ministerului Public pentru faptul că această anchetă a durat 30 de ani.”
    • „Soluția emisă e o dovadă de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989.”

    Rechizitoriul dovedește „diversiunea teroristă”

    Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Mihai Ispas la TVR, pe 22 decembrie 1989

    Comunicatul Parchetului precizează: „Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii”.

    • „Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12.00).”
    • „Ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.”
    • „Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN, fără a interveni pentru stoparea lor.”
    • Gen. Iosif Rus

      „Gen. Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane.”

    • „La  23.12.1989. gen. Iosif Rus a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.”
    • „Întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16.00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.”
    • „Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general-maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al Apărării) și Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.”
    • „Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi  fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.”
    • „Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale MApN (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al Apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai MApN a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai CFSN a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român.”

    Comunicatul Parchetului Militar

    Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a comunicatelor din datele de 8 februarie 2017, 18 decembrie 2017, 2 aprilie 2018, 17 aprilie 2018 și 21 decembrie 2018 este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

    Una dintre prioritățile strategice ale Ministerului Public, în exercitarea rolului său constituțional de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, a constituit-o soluționarea așa numitelor ,,dosare istorice”, reprezentând acele cauze vizând clarificarea unor aspecte esențiale privind istoria recentă a țării.

    Astfel, la data de 1 august 2016, procurorii militari din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, în cauza denumită generic drept ”Dosarul Gheorghe Ursu”, vizând moartea cunoscutului dizident anticomunist, au dispus trimiterea în judecată a doi foști ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, precum și a unui fost ministru de interne și a unui fost şef al Departamentului Securităţii Statului, pentru complicitate la săvârșirea de infracțiuni contra umanității.

    În iunie 2017, procurii militari au finalizat ”Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990”, în care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității 14 inculpați, printre care un fost șef de stat, un fost prim-ministru al guvernului interimar al României, un fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României și un fost director al Serviciului Român de Informații.

    Astăzi, la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, după o evoluție complexă și complicată a cauzelor penale ce au avut ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în acea perioadă, fapte ce au dus la căderea regimului comunist, suntem în măsură să anunțăm soluționarea acestui dosar esențial pentru aflarea adevărului despre istoria noastră recentă.

    Prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

    1. Iliescu Ion – fost preşedinte al României,

    2. Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi

    3. general (rtr.) Rus Iosif – fost şef al Aviaţiei Militare,

    pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., cu aplic. art. 5 C.p.

    Pentru întocmirea rechizitoriului Secției Parchetelor Militare au fost administrate, în principal, probe obţinute după data de 13.06.2016, dată la care, prin Încheierea nr. 469 din dosarul 1483/1/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Procurorii militari au obținut prin ancheta desfășurată probe noi, iar în urma declasificării documente esențiale, care au contribuit la cunoașterea împrejurărilor comiterii faptelor și la aflarea adevărului.

    În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţiaConsiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.

    Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi  fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor  Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare.

    Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român.

    Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.

    Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989,  un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

    Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

    Probatoriul administrat în cauză relevă că  inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

    Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

    Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al  României.

    Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei:

    – cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Ceauşescu Nicolae – fost preşedinte al României, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989 – 22.12.1989 (orele 12:06), întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,

    – cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Vlad Iulian – fost şef al Departamentului Securităţii Statului şi Postelnicu Tudor – fost ministru de interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989- 22.12.1989, întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,

    – cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev.şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Milea Vasile – fost ministru al apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17.12.1989-22.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,

    – cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Militaru Nicolae – fost ministru al apărării, Stănculescu Atanasie Victor – fost ministru al apărării şi Dumitrescu (Cico) Emil – fost membru al C.F.S.N. şi ministru, pentru conduitele constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,

    – cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Eftimescu Nicolae – fost şef al Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major al Armatei şi Hortopan Ion – fost comandant al Comandamentului Infanterie şi Tancuri (C.I.T.), pentru conduitele constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,

    – cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Brucan Silviu – fost factor decizional al C.F.S.N., pentru conduitele acestuia, constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,

    – cu privire la conduitele numiţilor Mocanu Mircea – fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.) şi Dinu Ştefan – fost şef al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (D.I.A.), întrucât nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existenţa infracţiunilor contra umanităţii, prev de art. 439 din C.p.,

    – cu privire la conduitele numiţilor Roman Petre – fost prim-ministru al Guvernului României, Brateş Teodor – fost redactor şef în cadrul T.V.R. şi Toma Ioan – fost ministru al tineretului, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracțiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din C.p.

    – cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 lit. a, f din C.p. cu aplic. art. 5 C.p., de către Igreţ Viorel – fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş, având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârşirea acestei infracţiuni sau a altei infracţiuni prevăzută de legea penală.

  • Iliescu, Voican şi Cico, inculpați pentru crime împotriva umanității. Din 22 decembrie 1989 au avut toată puterea, au creat „psihoza teroristă”

    Procurorii militari din cadrul Parchetului General au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii.

    Prin punerea în mișcare a urmăririi penale, suspecții au deveni inculpați. Calitatea de inculpat este ultima etapă înainte de trimiterea în judecată.

    Acum, toți cei patru inculpați sunt pensionari. În decembrie 1989 erau:

    • Ion Iliescu – președintele CFSN, viitor președinte al României;
    • Gelu Voican Voiculescu – membru CFSN, viitor vice prim-ministru;
    • Emil (Cico) Dumitrescu – membru CFSN, contraamiral;
    • Iosif Rus – membru CFSN, general, comandantul Aviației Militare.

    Faptele, acuzațiile

    • Începând din 22.12.1989, orele 16.00, întreaga forţă militară a României (Armată, Interne, Securitate, Gărzi Patriotice) s-a pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.
    • Grupul de decizie politico-militară al CFSN a urmărit accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
    • Începând cu seara zilei de 22.12.1989, a fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior, acceptată şi asumată de factorii decizionali ai CFSN.
    • Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general-locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare.
    • Cei patru inculpaţi (Iliescu, Voican, Cico, Rus) au participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări.
    • Prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului au fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.
    • În intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.
    • Psihoza teroristă a fost indusă cu intenţie, prin diversiuni şi dezinformări.
    • După 22.12.1989, psihoza teroristă a provocat 862 de decese și 2.150 de răniri.
    • Diversiunile şi dezinformările au creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
    • Inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu au dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), au participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi au acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN, fără a interveni pentru stoparea lor.
    • Inculpatul Iosif Rus a contribuit la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili) la Aeroportul Otopeni.
    • Inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989, precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul 11 al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, a contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist.

    Comunicatul Parchetului General

    ”Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a comunicatelor din datele de 8 februarie 2017, 18 decembrie 2017, 2 aprilie 2018 și 17 aprilie 2018, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

    Prin ordonanţa din 18.12.2018, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k C.p.

    Cercetările au vizat stabilirea situației de fapt în ceea ce privește exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat și a luării deciziilor cu caracter politic și militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu.

    Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.

    Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări.

    Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

    Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

    Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
    Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

    Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

    De asemenea, inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 – 30 decembrie 1989.

    Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României.

    Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor.

    Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (10): Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Nicolae Militaru și Virgil Măgureanu complotau împotriva lui Ceaușescu sub protecție sovietică. Gelu Voican Voiculescu scapă porumbelul și apoi, speriat, retractează. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    La o scurtă trecere în revistă a personajelor invocate atât de Ion Iliescu, cât şi de generalul Militaru, în legătură cu complotul anti-Ceauşescu, vom observa că toate aveau legături profunde cu Uniunea Sovietică. De altfel, majoritatea se aflau în atenţia UM 0110 – „unitatea anti-KGB” – din cadrul Securităţii.

    Bătrânul KGB-ist: Nicolae Militaru

    Generalul Nicolae Militaru şi-a făcut studiile la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova (1952–1957). Şi-a prelungit sejurul în URSS cu încă un an, până când a terminat facultatea şi soţia sa, Ştefana. Aceasta făcea parte din biroul de conducere al Asociaţiei Studenţilor Români, organizaţie „patronată” discret de KGB şi care-l avea ca secretar pe Ion Iliescu. În 1978, înainte de a fi scos din rândurile militarilor, Militaru obţinuse promisiunea Moscovei că va fi susţinut să ajungă şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, poziţie din care se angaja să-l răstoarne pe Ceauşescu şi să readucă România în „lesa” URSS. Prins în flagrant după o întâlnire, la Mangalia, cu generalul Borisov (ataşatul militar al ambasadei sovietice), Militaru şi-a recunoscut faptele, pe care le-a detaliat în scris, dar a mimat naivitatea şi a jucat la intimidare. El a motivat în faţa conducerii politice a ţării că a oferi informaţii Uniunii Sovietice nu este un act de trădare, pentru că Uniunea Sovietică nu ne este inamic, ci aliat. În consecinţă, nu poate vorba de „divulgare de secrete”, pentru că România nu are secrete faţă de „fratele cel mare” de la răsărit. A fost un şah teribil dat de Militaru lui Ceauşescu, la adăpostul „imunităţii” oferite de sovietici.

    Omul de încredere al KGB: Ion Iliescu

    Ion Iliescu este fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, care în anii ’30 s-a refugiat la Moscova, iar la revenirea în România a fost arestat ca agent al Cominternului. Ion Iliescu a fost trimis de tânăr să studieze la Moscova, unde a urmat cursurile Facultăţii de Energetică (1950–1955). Ca şi Militaru, a avut o ascensiune politică spectaculoasă în prima parte a domniei lui Ceauşescu, ajungând ministru al Tineretului şi şeful Secţiei Propagandă a CC al PCR. Începând din 1971, Ceauşescu l-a tras pe linie secundară, încredinţându-i funcţii cu mult sub ambiţiile sale politice.

    KGB-istul de la malul mării: Radu Nicolae

    Comandorul Radu Nicolae a avut legături strânse cu sovieticii, aflându-se permanent în atenţia contraspionajului românesc. El fusese racolat de un ofiţer sovietic în timpul unei aplicaţii militare, la Marea Neagră, a Tratatului de la Varşovia. Radu Nicolae a avut un rol important în „cuplarea” grupului militar Ioniţă – Kostyal – Militaru cu gruparea din care făceau parte, printre alţii, Iliescu şi Măgureanu.

    Tânărul KGB-ist: Virgil Măgureanu

    Virgil Măgureanu era un personaj misterios, discret, dar ale cărui jocuri, inspirate din exterior, au fost „mirosite” de Securitatea lui Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu, colegul său din FSN şi de la operaţiunea de lichidare a soţilor Ceauşescu (Târgovişte, 25 decembrie 1989), l-a descris astfel: „Măgureanu era un tânăr KGB-ist care voia să facă schimbul de generaţie cu Militaru, care era bătrânul KGB-ist” (ulterior, Voican nu şi-a mai recunoscut declaraţia). În primăvara anului 1989, pe când era lector universitar la Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, Măgureanu a fost „exilat” la Focşani, unde a primit un post de bibliotecar, un apartament de lux şi regim de domiciliu forţat. Acţiunile sale complotiste nu mai puteau fi trecute cu vederea: era deja un şarpe cu clopoţei.

    Spionii sovietici – „emanații Revoluției”!

    Cu generalul Militaru ne vom mai întâlni, căci el a fost reactivat la Revoluţie, având un rol sângeros. Deocamdată reţinem o afirmaţie a sa: el, generalul Militaru, a luat contact cu rezistenţa militară în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu! Pe de altă parte, Virgil Măgureanu povesteşte cum l-a „racolat” pe Ion Iliescu în 1981. Şi atunci, de ce susţine Ion Iliescu că întâlnirile sale conspirative, în vederea răsturnării lui Ceauşescu, au început în 1984?! De ce nu le recunoaşte pe cele de dinainte?

    O explicaţie ar putea fi aceea că Ion Iliescu încearcă să împingă lucrurile cât mai aproape de intrarea în scenă a lui Mihail Gorbaciov, petrecută în martie 1985. Totul ar avea o logică: era firesc să mergem pe mâna lui Gorbaciov cel reformist, împotriva lui Ceauşescu cel stalinist. Aşezate în acest cadru, chiar şi trădările pot fi tratate cu îngăduinţă. Însă cu totul altceva este să lucrezi pe ascuns cu sovieticii, sau cu spionii lor, în timp ce la Moscova se află o putere de sorginte stalinistă!

    În prima jumătate a deceniului 9, Uniunea Sovietică a avut trei preşedinţi: Leonid Brejnev (până în 1982), Iuri Andropov (1982–1984) şi Konstantin Cernenko (1984–1985). Toţi aparţineau aripii dure a PCUS, ducând o politică de esenţă stalinistă. În timpul lui Brejnev, Armata Roşie a invadat şi Cehoslovacia (1968), şi Afganistanul (1979).

    După revenirea Estului european la democraţie, asocierea cu un regim sovietic brejnevist este stânjenitoare pentru membrii grupului complotist de la Bucureşti, din anii ’80. Ar însemna că ei n-au complotat pentru răsturnarea unui regim tiranic, ci pentru răsturnarea lui Ceauşescu şi atât. Sau pentru răsturnarea regimului tiranic autohton la îndemnul şi cu sprijinul unui regim tiranic străin. Modelul sovietic, în acel moment, nu era cu nimic mai breaz. Iar cooperarea clandestină cu un asemenea regim n-ar avea nicio acoperire morală.

    Iată un posibil motiv pentru care Ion Iliescu încearcă să împingă acţiunile sale complotiste cât mai aproape de Gorbaciov şi de perestroika, îndepărtându-le de Brejnev şi de practicile staliniste!

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987