Etichetă: Facebook

  • Nașul TV a fost „ras” de pe Facebook. Minciunile grotești, teoriile conspiraționiste și susținerea QAnon i-au fost fatale lui Radu Moraru, „adevăratul președinte al României”!

    Teoriile nebunești promovate de Radu Moraru pe Nașul TV în ultimul an, de când a început pandemia de Covid-19, i-au adus o monitorizare specială din partea Facebook, rețeaua de socializare prin intermediul căreia își distribuia emisiunile. Iar spre sfârșit de ianuarie a primit sancțiunea implacabilă: contul Nasul.tv, precum și paginile și grupurile afiliate acestuia au fost închise.

    Anunțul a fost făcut pe site-ul (ruina de site) Nasul.tv, pe 28 ianuarie. De aproape o săptămână, Nașul TV nu mai e de găsit pe Facebook, dar și Youtube i-a eliminat mare parte din emisiunile lui Radu Moraru. Motivele au fost clare: fake news, conspiraționism, QAnon, anti-vaccinism.

    Textul dictat de Radu Moraru (dar semnat „Redacția”) este de un infantilism hazliu. O însăilare caraghioasă care confirmă prăbușirea totală a celui care în urmă cu 10-15 ani era un jurnalist de elită. Teoriile sale caraghioase aparțin unui curent pe care l-a explicat magistral „New York Times” zilele trecute.

    Radu Moraru – anarhist „anti-botniță” și anti-vaccin – se consideră „adevăratul președinte al României”, după ce caraghioasa sa candidatură la Cotroceni, în toamna lui 2019, a fost invalidată de Biroul Electoral Central (BEC). În rătăcirea sa, „Nașul” a tot promis, lună de lună, că-l alungă de la Cotroceni pe „trădătorul Iohannis” și se instalează în locul lui!

    Anunțul făcut de Nașul TV

    „Facebook a violat Constituția României!”

    „Facebook a lichidat Nașul TV! Dictatură 100%!

    Facebook a violat Constituția României!

    Facebook a șters definitiv Nașul TV! Împreună cu toate paginile și grupurile afiliate Nașul TV!

    1. Libertatea de exprimare este inviolabilă.

    2. Cenzura de orice fel este interzisă.

    3. Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

    4. Nicio publicație nu poate fi suprimată.

    Peste 280.000 de români abonați la Nașul TV pe Facebook au fost pedepsiți și li s-au încălcat drepturile fundamentale.

    Ultima emisiune Nașul TV a fost despre rețeaua de pedofili celebri din America și despre crimele lor odioase.

    Facebook a reacționat prompt! Dictatura de tip China! Made in USA!”

    Pentru a înțelege mai bine deriva lui Radu Moraru, citiți articolele din lista de mai jos! Vă veți amuza copios, dar vă veți și întrista profund, apăsați de o întrebare: cum a fost posibil ca omul ăsta să se prăbușească într-un asemenea hal?

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

    * Radu Moraru salvează planeta: „Luni le trimit soluția la Air Canada, să nu dea afară 20.000 de oameni. Și celorlalte companii…”

    * VIDEO. Radu Moraru, delirant: „«Iohannis, ai coronavirus? Ia, întinde-te pe pat, să-ți pun ventilatoru’-n nas!». Și l-am omorât”

    * VIDEO. Radu Moraru către români: „Sunteți fraieri și proști! De ce-ați fost la vot?! De azi, eu sunt adevăratul președinte al României. Voi fi coșmarul lui Iohannis! El e mai prost decât Dăncilă”

  • Contul fals de Facebook deschis pe numele lui Ilie Dumitrescu a fost închis imediat după ce Justiția a stabilit că astfel de fapte constituie infracțiuni

    După decizia de marți a Justiției, care a stabilit că deschiderea de conturi pe numele altor persoane, pe rețelele sociale, constituie infracțiune, profilul fals de pe Facebook al lui Ilie Dumitrescu a fost șters imediat, semnalează DigiSport.

    Contul respectiv era cunoscut în lumea fotbalului. Cineva deschisese un profil fals cu numele fostului internațional și îl parodia pe acesta de ani buni. Marți, contul a fost închis, dar Ilie Dumitrescu e decis să facă plângeri la Poliție până când făptașul va fi prins și băgat în pușcărie.

    Într-o emisiune DigiSport de marți, ex-fotbalistul și-a manifestat satisfacția după decizia ICCJ: „Am aflat de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Poate că unii ştiu, alţii nu, dar eu am fost una dintre victimele acestui gen de infracţiune. La vremea respectivă, am făcut şi plângere la Poliţie, iar azi văd s-a grăbit să-şi închidă contul. Voi face o nouă plângere şi aştept acţiunea Poliţie pentru că, iată, de azi acest gen de faptă este penală şi se poate pedepsi cu închisoarea”.

    Ilie Dumitrescu reclama de doi ani la Poliție că i se folosește ilegal numele pe un cont de Facebook

    Prima reclamație a lui Ilie Dumitrescu cu privire la contul fals de Facebook deschis pe numele său a avut loc acum doi ani. Acum analist la DigiSport, fostul internațional motiva plângerea prin marele prejudiciu de imagine ce i se aducea.

    Sentința istorică pentru justiția din România umple un vid care dăinuie încă de la apariția rețelelor de socializare, acum peste un deceniu.

    Totul a pornit de un caz clasic de “revenge porn” judecat la Curtea de Apel Brașov. Un individ și-a șantajat fosta iubită, cerându-i să reia relația sub amenințarea că, în caz contrar, o va compromite. Fata a refuzat, așa că bărbatul a deschis conturi false pe numele ei, pe Facebook și pe un site pentru adulți. De pe contul fals de Facebook le-a trimis cunoscuților poze cu ea dezbrăcată. Pe site-ul de adulți a încărcat filme în care aceasta făcea sex.

    Dat în judecată, individul a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 8 luni de pușcărie, dar a făcut recurs. Curtea de Apel Brașov a vrut să știe de la ICCJ dacă deschiderea unui cont pe numele altei persoane este sau nu infracțiune, dat fiind că, până acum, instanțele din România au pronunțat sentințe contrare în cazuri asemănătoare.

    ICCJ s-a pronunțat marți: fapta constituie infracțiune, se pedepsește conform Articolului 325 din Codul Penal, iar făptașul poate primi între 1 și 5 ani de închisoare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Pavel Abraham e omul lui Dodon în Basarabia. „Milițianul” pro-infractori o sfidează pe președinta Maia Sandu, care l-a dat afară

  • Decizie istorică a Justiției române: crearea pe Facebook a unui cont cu numele altei persoane este infracțiune

    Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o decizie istorică pentru România: crearea pe rețelele sociale a unui cont fals, cu numele altei persoane, este infracțiune și se poate pedepsi cu pușcăria, anunță Agerpres.

    Sentința este extrem de importantă pentru că pune astfel capăt unui vid legislativ care a permis, de-a lungul anilor, abuzuri și prejudicii masive pentru nenumărate persoane.

    ICCJ a stabilit că deschiderea unui cont pe rețele de socializare sau pe site-uri folosind numele altei persoane, precum și încărcarea de informații, fotografii și imagini video în acele conturi, este infracțiune.

    S-a ajuns aici de la un caz concret. Curtea de Apel Brașov a sesizat ICCJ pentru a lămuri o chestiune de drept într-un dosar în care un bărbat fusese condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru șantaj, fals informatic și violarea vieții private.

    Conturile false sunt deschise pe numele altor persoane, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, pentru a le discredita

    Fusese, de fapt, un caz clasic de „revenge porn” – așa cum e cunoscut acest tip de infracțiuni în cazuistica internațională. Individul, pentru a se răzbuna pe fosta sa iubită, a deschis conturi false, folosind numele acesteia, pe Facebook și pe un site pentru adulți. A încărcat fotografii și filmulețe cu femeia dezbrăcată sau întreținând relații sexuale. De pe contul fals de Facebook cu numele victimei, le-a trimis altor persoane fotografii cu fosta iubită dezbrăcată.

    Bărbatul a șantajat-o pe fată, spunându-i că, dacă nu reia relația cu el, va folosi Internetul pentru a o compromite.

    Curtea de Apel Brașov, care a judecat apelul făcut de bărbat la prima sentință, a sesizat ICCJ, pentru a se lămuri dacă constituie sau nu infracțiune deschiderea unui profil, pe rețelele de socializare, pe numele altei persoane: “Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.) realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului“.

    Decizia ICCJ va constitui un reper de acum înainte în toate procesele de acest tip. Curtea de Apel Brașov motivase că, în dosare asemănătoare, s-au dat decizii diferite, de la condamnare până la achitare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dăscălimea reacționează furibund la cererea ministerului de a se întocmi lista celor care vor să se vaccineze. Valuri de ură online

    Redeschiderea școlilor în România depinde, în acest moment, de răspunsul profesorilor la întrebarea dacă vor să se vaccineze, dar reacțiile acestora, consemnate deocamdată online, par nefavorabile. Ministerul Educației a cerut un raport clar în această privință până pe 15 ianuarie, iar în funcție de datele primite va decide când și unde pot fi reluate în siguranță cursurile.

    Speranțele nu sunt prea mari, pentru că în rândurile cadrelor didactice s-a constatat un scepticism puternic. Profesorii cer sporuri pentru că lucrează la laptop și solicită revenirea în clase, dar în același timp destui dintre ei se remarcă prin lipsă de informare, conspiraționism militant și agresivitate.

    O petiție prin care se cere majorarea salariilor pentru cadrele didactice a strâns, în doar 5 zile, chiar în preajma Revelionului, peste 10.000 de semnături. Pe de altă parte, vestea că ministerul cere date concrete pe fiecare școală despre cadrele didactice dispuse să se vaccineze a născut iar polemici pe comunitățile specifice de pe Facebook.

    Cel mai mare grup de Facebook al profesorilor din România e populat de postaci de partid și conspiraționiști. Orice știre despre vaccinare naște reacții viscerale

    Grupul Profesorilor din România, cel mai mare de acest fel din țară, cu 49.400 de membri, a fost imediat asaltat. Profesorul Eduard Țară, doctorand în matematică, pasionat de haiku (poezie tradițională japoneză) și profesor la o școală din județul Iași, a și reacționat cu o postare conspiraționistă, scriind că este o “manevră jalnică pentru a-i șantaja pe cei care le cam strică planurile implementării în România a «noii normalități»“.

    Profesorul îi ia peste picior pe părinți, cărora le pune ghilimele când scrie “îngrijorați”, sugerând probabil că și aceștia fac parte din conspirația împotriva cadrelor didactice. A primit repede peste 160 de like-uri și 16 distribuiri.

    Comentariile au fost împărțite, unii dintre profesorii care i-au răspuns atenționându-l că pe lângă drepturi, mai are și obligații, iar alții – că-și începe textul cerând să nu fim extremiști, dar exact asta face.

    Grupul de Facebook al profesorilor, tribună pentru discurs a la Șoșoacă

    Alții au marșat însă imediat la idee. Mihaela Albert a strecurat o minciună dând exemplu situația din Anglia, unde “copiii au mers astăzi fără mască la școală, fără grija vaccinării!”. N-a mers, pentru că imediat Georgiana Mihalache i-a răspuns postând știrea reală: Anglia intră în carantină totală până la jumătatea lunii februarie.

    Trendul e dat de numeroase persoane precum Teodora Palencsar, vicepreședinte AUR Baia Mare și profesor la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Baia Mare, care se grăbesc să comenteze în stil Șoșoacă: “Nu ne pot obliga să ne vaccinăm!”. Palencsar este, dealtfel, foarte activă, neratând nicio postare în care să nu facă propagandă conspiraționistă.

    Acest joc între profesori conspiraționiști, susținuți puternic de profesori postaci de partid, și cadrele didactice raționale și neimplicate politic, poate fi întâlnit în toate postările.

    Concluzia Janinei Miara, profesoară din Oradea: “Trebuie să bage pe gât cuiva dozele de vaccin pe care le-au comandat, dar nu le-au folosit“

    O știre care cuprinde declarația doctorului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, care spune că deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare, este asaltată imediat cu proteste ostile.

    Simpla postare postare a informației că se cere o statistică a profesorilor care vor să se vaccineze a provocat furie, revărsări de ură și venin.

    Adrian Bozdogescu, profesor din Târgu Jiu, s-a grăbit să insinueze: “Obligați? De ce obligați? Apoi amenințați, nu?”. Felicia Lungu a încercat un apel la rațiune: e normal să se ceară o statistică, pentru a se ști câte doze de vaccin trebuie alocate.

    I-a răspuns în două comentarii, veninoasă, Patricia Burciu, profesoară la Școala Gimnazială Nr. 10 din Pitești: “Ce responsabili sunt ei cu banii țării!! Săracii de ei, nu vor să facă risipă! Haideți să fim realiști și să nu mai luăm apărarea unor jigodii, care au distrus toate sistemele din România“.

    Janina Miara, profesoară din Oradea, merge mai departe, fabricând pe loc o nouă conspirație: “Cu alte cuvinte trebuie să bage pe gât cuiva dozele de vaccin pe care le-au comandat, dar nu le-au folosit”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Revelionul TVR – o producție sinistră. Conspiraționiștii Garcea și Bittman. Atacuri grobiene la Iohannis

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Cumpănașu, torent isteric la adresa profesorului Mihali: “Papagal cu aere de babuin“, „caricatura asta de intelectual”, „frustrat“, „baron-babuin“

    Alexandru Cumpănașu a reacționat isteric, pe contul său de Facebook, dar și pe Tik-Tok, după ce profesorul Ciprian Mihali, de la Facultatea Babeș-Bolyai, din Cluj, a “îndrăznit” să atragă atenția asupra pericolului pe care-l reprezintă impostorul autointitulat “profu’ online”.

    Cumpănașu, personaj dubios, “mufat” la banii publici în toate guvernele, ține “lecții” și dă “audiențe” adolescenților pe Tik-Tok. În unele dintre acestea le face complimente grețoase unor fete de 14-15 ani, în altele îi instigă pe copii împotriva școlii și a profesorilor.

    Acest lucru a fost semnalat și de profesorul Ciprian Mihali, care a explicat că avem de-a face cu un impostor periculos: „Cumpănașu încurajează violent ura copiilor față de școală și față de profesori și se asociază, pe ritmuri de manele, cu tinerii care «luptă» dând din buric pentru a «băga» 100k profesori în pușcărie“.

    Furios că a fost demascat, Cumpănașu a reacționat cu o explozie de ură isterică și un torent de insulte.

    Limbajul este realmente insuportabil, dar nu poate fi omis și trebuie urmărit din simplul motiv că acest om li se adresează și copiilor și adolescenților. Ultimele clipuri postate de Cumpănașu pe TikTok au avut zeci de mii de vizualizări.

    Torentul de insulte lansat de Cumpănașu pe Facebook către profesorul Ciprian Mihali

     Babuinul de la Babeș Bolyai.

    Un papagal cu aere de babuin de la Babeș Bolyai care își spune si profesor ma critica zilele trecute pentru ca le explic la elevi drepturile și obligațiile și pentru ca ii indemn sa și le apere. Ei bine, le spun și acum: dictatura și sclavagismul s-au terminat în școală. De acum exista Cumpanasu care va avea grija sa respecte și profesorii legea si elevii Individul acesta, după ce a fost dat afara din Agentia Francofoniei intr-un context pe care îl cunosc foarte bine, condamna cu un tupeism demn doar de un baron universitar atitudinea mea tranșanta în aplicarea legii si la nivelul cadrelor didactice nu doar pentru elevi. Caricatura aceasta de intelectual pe care cred ca îl cheamă Mihali manipula scriind ca eu încurajez elevii la ura împotriva profesorilor Venind de la un frustrat ca el din motive evidente dacă l-ati cunoaște nu m-a mirat prea tare. Mai grav a fost ca unii l-au citat, făcând evident un efort urias din multe zone de oprire a mea din procesul de scoatere a elevilor din era sclavagista. În realitate oricine se uita pe contul meu de tiktok vede ca le citesc din legi elevilor ULUITI ca au și drepturi. Si nu doar ei ci și noi PARINTIIÎn viziunea cetățeanului turmentat de mai sus (prietenii știu de ce), elevii ar trebui probabil sa continue sa fie abuzați fizic și psihic de către UNII profesori; notele la testele scrise sa vina după 3 luni (asa cum mi s-a prezentat cu probe de către unii elevi) și nu în MAXIM 2 săptămâni cum prevede LEGEA; părinții și copiii ar trebui sa tacă din gura și sa nu spună nimic de faptul ca la clasa 0 se fac ore intr-un mod halucinant sau ca scoala nu le-a dat nici acum tableta sau laptop pt a învăța online deși art 32 din Constitutie scrie cu „litere de aur” ca invatamantul este gratuitBaronul universitar este nemulțumit (probabil ca și un deputat liberal rătăcit prin parlament sub puterea votului de 30% din populație din Decembrie) de faptul ca ii informez pe elevi ca profesorii NU au voie sa dea teme care cumulat la toate materiile sa nu depășească realizarea lor 1 ora (ciclul primar) sau maxim 2 ore (gimnaziu și liceu) Același comunist în haine noi, obișnuit cu dictatura profesorului este deranjat probabil și ca exista un Statut al Elevului care TREBUIE respectatConform acestuia elevii au dreptul la protejarea propriei imagini (art 6, alin 2) sau multe alte drepturi ce țin de o relație de parteneriat între profesori și elevi și nu una de STAPAN – SCLAV cum este acum Ba mai mult, exista nenumărate ordine de ministru și legea 1/2011 care reglementează clar ce reguli trebuie sa respecte elevii dar și profesorii UNII dintre ei (profesori) tratând în bătaie de joc elevii, cerând BANI pt cadouri de ziua de naștere sau solicitând elevelor adolescente sa li se trimită filmulețe cu ele făcând flotări sau alte mișcări „lascive” cum se exprima BARONUL pt a le pune note la sportToate acestea sunt ILEGALE si le-am explicat elevilor cu legea în fata unde scrie și cum scrie. Dar BARONIADA unor profesori obosiți de viata sau pe care i-a uitat Dumnezeu prin învățământ în loc sa meargă la pensie s-a revoltat în fata ADEVARULUI aflat de elevii care au început sa-si apere și sa-si ceara drepturile prevazute în LEGIInspectorii scolari generali, numiți EXCLUSIV politic, la fel și directorii de scoli când au aflat ca urmează procese pt ca au ABUZAT de elevi sau le-au încălcat drepturile, si-au cautat repede un BARON sa-i apere. Eu le transmit tuturor celor care cred ca pot sa-si bata joc de copiii României ATAT: ACUM atât ei cât și părinții lor au un partener important în mine în lupta pt schimbarea acestui sistem INFECT de învățământ care trebuie sa înceapă cu schimbarea MENTALITATII de stăpâni de sclavi a UNOR profesori și terminând cu simplificarea și tăierea în carne vie la nivelul încărcăturii scolareIn viziunea BARONULUI – BABUIN și a câțiva profi probabil ca este normal și sa aibă elevii 23 de materii la clasa a-12-a sau 14 la clasa a-6-a la care se dau teme in prostie fără logica, coerenta, coordonare intre profesori, etcPai dacă legea spune ca profii trebuie sa nu ARUNCE cu teme aiurea la fiecare materie atunci nu este normal sa se respecte Pentru babuinul de la Babeș Bolyai ei bine nu. Pt el și unii profi, CUMPANASU este raul suprem. Cum sa îndrăznească elevii sau părinții sa-i întrebe ceva sau doamne ferește mai rau: sa invoce legea Pentru același BABUIN care le plânge de mila profilor din preuniversitar când el are salariul de 300% mai mare decât ei este normal probabil si sa se facă ore online la gradinitaLa 5 ani un copil în fata unui telefon stresat ca nu-l baga „doamna” in seama. Ii sugerez papagalului asta ca pe viitor sa urmărească mai cu atenție legile, poate le și citește dacă nu este prea „destept” si abia după aceea urla și jignește oameni ca mine care mi-am luat din timpul meu și al familiei mele foarte mult pentru a le CITI și răspunde elevilor la întrebări legate de drepturile lor Dar cum BABUINII dintre oameni sunt încă la faza executării unor ordine nu am mari așteptări. Insa voi posta de acum mult și des despre DEZASTRUL din învățământul romanesc AICI pe FacebookPoate-poate se trezește și națiunea asta la realitate și înțelege ca din păcate nu toți profesorii ne respecta copiii și mai ales drepturile lor si ale noastre de parintiCât despre BABUINUL de la BABES BOLYAI mai am un ultim mesaj: atât de bine îți faci treaba de BARON universitar încât 4 din 5 studenti din Romania NU profesează în domeniul în care a finalizat cursurile unei universități Adica peste 80% dintre studenții romani fac degeaba facultatea draga BABUIN UNIVERSITAR. În condițiile astea eu cred ca se impune o atitudine RADICALA asa cum este a mea în schimbarea învățământului romanesc și nu a unei MAFII care se protejează sa nu cumva sa aflam noi ce se întâmplă cu voi Cat despre ura fata de profi, orice om cu o minima bruma de inteligenta (nu este și cazul tău.Te-a scutit Dumnezeu de aceasta calitate) ar putea observa în cele peste 3000 de clipuri de pe tiktok ca fac diferenta între profesorii care-si fac treaba corect și cei care-si bat joc. Ba mai mult le-am explicat elevilor și obligatiile lor în raport cu scoala Ne mai „auzim” curând cu dovezi ale FALIMENTULUI INVATAMANTULUI ONLINE SI NU NUMAI DIN ROMANIA

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Deputat PNL: „Smintiților, mergeți mâine la «Matei Balș» și reeditați Revelionul fără mască!” /”Doina Gradea ne râde ca o nesimțită” / „Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură și abandon școlar”

    Deputat PNL: „Smintiților, mergeți mâine la «Matei Balș» și reeditați Revelionul fără mască!” /”Doina Gradea ne râde ca o nesimțită” / „Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură și abandon școlar”

    Pornind de la cazul Alexandru Cumpănașu, care le face avansuri minorelor pe Tik-Tok și îndeamnă voalat tinerii să disprețuiască școala, deputatul liberal Pavel Popescu face o amplă pledoarie pentru adoptarea unei legislații clare în privința conduitei pe rețelele sociale în România.

    Parlamentarul anunță că va iniția un proiect legislativ cu soluții concrete. Consideră că Tik-Tok trebuie pur și simplu închis în România, pentru că este o rețea care transmite datele copiilor către autoritățile comuniste chineze, ceea ce nu este deloc în regulă ținând cont nivelul de control asupra populației atins în această țară.

    Pavel Popescu spune că va propune și reglementarea funcționării Facebook și Twitter, astfel încât conturile unora precum Cumpănașu să poată fi suspendate fără discuții.

    Politicianul dă și un exemplu: în timp ce o reclamă care spunea că Oradea, Cluj, Alba și Timișoara sunt cele mai prospere orașe din România a fost refuzată de Facebook, aici pot fi găsiți „zeci de Cumpănași, descreierați ce influentează zilnic destinele copiilor noștri într-un spațiu perfect legal“.

    Parlamentarul atacă și problema TVR. Dezvăluie că, pentru mizerabilul program de Revelion, în care o mână de conspiraționiști și-a bătut joc de restricțiile impuse în pandemie, instituția publică a plătit 140.000 de euro! Pavel Popescu mai povestește că, la audierile în fața Comisiei de Cultură din Parlament, Doina Gradea (șefa TVR) „râde ca o nesimțită“.

    În final, deputatul le face o invitație Doinei Gradea, lui Dan Bittman și Mugur Mihăescu, artizanii celui mai prost program de Revelion din istoria TVR: “Smintiților, mergeți mâine la Balș și reeditați revelionul fără mască!“.

    Mesajul deputatului Pavel Popescu

    “Vă expun opinia mea cu privire la două subiecte dezbătute în spațiul public. Dar opinia mea e insuficientă în condițiile în care m-ați/ne-ați votat ca să vă reprezentăm în Parlament și drept urmare voi propune și câteva soluții:

    1. Alexandru Cumpănașu și cei 500.000 de elevi care îl urmăresc pe TikTok.

    Am spus-o de mai multe ori: ar fi ideal pentru noi toți dacă am putea scăpa de TikTok. Știu că vor sări mulți să mă acuze de cenzură și dictatură dar luați-o ușor, nu vă grăbiți. Dragi părinți, vă dau 3 motive pentru care aș închide mâine TikTok-ul și v-aș face un serviciu:

    a) Datele copiilor noștri nu ar mai fi transmise către serverele companiilor controlate de Partidul Comunist Chinez și nu ar mai fi folosite într-un mod abuziv în scopuri comerciale și de “cercetare”. Eu personal nu aș fi confortabil să știu că fața fetiței mele este pe un server ce ar putea face experimente cu înteligență artificială și recunoaștere facială fix cum se fac alea pe uiguri (știu, unora nu le place subiectul uigurilor dar este o realitate pe care nu o poate nimeni nega).

    b) Am avea mai mult timp de calitate alături de copiii noștri, timp ce ar putea fi folosit în activități constructive pentru viitorul lor. Copiii noștri ar suferi de mai puțină dependență de social media, cu efecte pozitive pentru sănătatea lor.

    c) Am scăpa de problema numită Alex Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură, abandon școlar și care în mod indirect le face avansuri elevelor minore în discuțiile publice cu ele, în văzul nostru, al tuturor.

    Ce mi se pare mie incredibil este că noi stăm și analizăm ca niște proști speța asta aici. Niciun cont suspendat, niciun organ sesizat. Acum haideți să vă spun de ce avem nevoie de legislație serioasă pentru platformele de social media:

    În 2019, când conduceam campania online a PNL pentru europarlamentare, Facebook a respins o postare sponsorizată a PNL-ului în care spuneam că orașele conduse de primari liberali ca Bolojan, Boc, Hava și Robu, adică administrațiile liberale, sunt comunitățile cele mai dezvoltate din punct de vedere economic și social, administrații de succes. Facebook ne-a respins postarea pe motiv că acest lucru nu poate fi demonstrat. Nu a fost singura postare respinsă dar v-o dau ca exemplu ca să vedeți cat de limitate sunt platformele social media și de ce avem nevoie de reglementare pentru ele.

    Simultan cu astfel de postări sau cu etichetarea unor postări care nu fac decât să spună adevărul despre mai multe spețe (vezi modul total abuziv în care Twitter a cenzurat unul dintre cele mai vechi ziare din SUA), avem zeci de Cumpănași, descreierați ce influentează zilnic destinele copiilor noștri într-un spațiu perfect legal, unde ne sacrificăm instant orice principiu pe altarul virtual al socializarii umane.

    Soluția în cazul acesta este simplă: suspendarea contului descreieratului numit Alexandru Cumpănașu. Și legislație pentru social media. Asta dacă găsim cu cine să o facem.

    Și încă o mențiune: sunt curios să văd ce personalitate publică mai are curajul să-și asocieze numele cu acest personaj, Alexandru Cumpănașu.

    1. Revelionul “ANTI-BOTNIȚĂ”

    În ce stat normal la cap, televiziunea de stat plătește din banul public 140.000 de euro câteva glume de “vedete” coronasceptice și iresponsabile pentru a instiga la nerespectarea regulilor din pandemie? Asta cu înjuratul Președintelui, Guvernului și al PNL-ului e o porcărie. E dreptul lor să o facă. Întodeauna, noi politicienii vom fi ironizați și înjurați și n-avem dreptul să ne plângem pentru asta. Dar să instigi la nerespectarea regulilor în plină pandemie, în ultima noapte din an, este nu doar lipsă de responsabilitate, ci prostie, rea-voință și un motiv cât de poate de clar pentru un dosar penal pentru o infracțiune contra sănătății publice.

    Iertați-mă, dragi colegi, dar asta cu «vom face o comisie, vom analiza, o vom chema pe Doina Gradea să ne râdă din nou ca o nesimțită în fața Comisiei de Cultură din Parlamentul României» pe mine mă lasă rece. Concret: cine o demite pe Doina Gradea de la TVR și de ce nu a făcut-o până acum???

    Gubernat, Herjeu, v-ați ascuns iarăși la fumat în CNA, unde v-am găsit ultima dată, sau e încă vacanță? Vă fac o vizită săptămâna viitoare.

    P.S. Doina Gradea, stimată cucoană, te invit să-ți iei «vedetele» de mână și să faceți mâine o scurtă vizită la camera de gardă de la «Matei Balș». Ultima dată când am trecut pe acolo, erau câțiva zeci de pacienți COVID cu tuburile de oxigen în brațe, o doamnă doctor și 5 asistente care pur și simplu plângeau pentru că nu mai făceau față efortului de a le salva viețile! În 8 ore cât am stat acolo, nu i-am văzut o dată intrând la baie sau luând o gură de apă pe sub combinezoane, pentru că erau prea ocupați să ne salveze viețile!

    Smintiților, mergeți mâine la «Balș» și reeditați Revelionul fără mască!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Facebook, interzis într-o țară pe motiv că utilizatorii își criticau șefii. „Limbaj abuziv împotriva miniștrilor, atac la reputație, defăimare“

    Rețeaua de socializare Facebook a fost interzisă de Guvernul Insulelor Solomon, conducătorii statului fiind profund nemulțumiți de faptul că erau criticați de utilizatori. Oficialii au explicat că, până când vor găsit soluții ca să reglementeze situația și să stopeze “utilizarea abuzivă”, cetățenilor li se va tăia accesul la Facebook.

    Insulele Solomon este un stat compus dintr-un arhipelag de insule din Oceanul Pacific și numără circa 650.000 de locuitori.

    Decizia de a fi oprit Facebook-ul a fost anunțată de ministrul comunicațiilor, Peter Shanel Agovaka, în publicația Solomon Times: „Limbaj abuziv împotriva miniștrilor, a prim-ministrului, atac la reputație, defăimare, toate acestea sunt probleme ce îngrijorează. Utilizarea internetului în Insulele Solomon trebuie acum să fie reglementată cum se cuvine pentru a ne proteja tinerii de conținutul dăunător“.

    Pentru acest stat unde populația este risipită pe insule și, deci, posibilitățile de deplasare și contact între oameni sunt mai limitate decât în țările continentale, apariția Facebook fusese mană cerească. Practic, toată comunicarea se mutase online, pe platforma de socializare. Presa își publica știrile pe Facebook, până și premierul țării își ținea discursurile live tot în acest fel, pentru a ajunge astfel la toți locuitorii.

    China, Iran și Coreea de Nord sunt alte trei țări care au “tăiat” Facebook pentru locuitorii lor. Rusia a construit o replică autohtonă, controlată din umbră de guvern, care se numește “V-Kontakte”. În timpul operațiunii sale de acaparare a puterii totale în Turcia, și dictatorul Erdogan a recurs la obstrucționarea rețelelor de socializare Facebook și Twitter, pe care comunicau și se mobiliau opozanții.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Facebook și Instagram amenință că se retrag din țările Uniunii Europene! Compania, nemulțumită că nu mai e lăsată să transfere în SUA informațiile despre utilizatori

    Gigantul american Facebook, Inc. amenință Uniunea Europeană că va retrage atât Facebook, cât și Instagram din țările membre. Nemulțumirea companiei fondate de Mark Zuckerberg este că, printr-o decizie a Curții de Justiție a UE, nu mai este lăsată să transfer în SUA datele utilizatorilor europeni.

    Judecătorii au motivat decizia prin faptul că informațiile despre cetățenii UE ajung astfel în mâna serviciilor de informații și a companiilor americane.

    Pe de altă parte, Facebook pretinde că nu va mai putea furniza servicii în UE, dacă nu e lăsată să transfere datele utilizatorilor.

    Potrivit unui specialist în securitate cibernetică intervievat de Digi 24 pe această temă, o soluție există – și încă foarte simplă: Facebook ar trebui să stocheze datele pe teritoriul UE, dezvoltând aici o infrastructură similară cu cea din SUA. Uniunea Europeană nu vizează doar Facebook, ci toate companiile care activează pe teritoriul statelor sale. Cele mai multe se conformează, în timp ce Facebook a ales pozițiile de forță, amenințând că părăsește Europa dacă nu mai e lăsat să dispună cum vrea de datele personale ale utilizatorilor.

    „Este platforma lor, o pot face disponibilă cui doresc dânșii. Dar trebuie să înțelegem că aceste reglementări din UE nu se aplică doar celor de la Facebook, se aplică tuturor companiilor care gestionează datele cetățenilor Uniunii Europene. Iar Facebook trebuie să se conformeze acestor norme. Cea mai comună practică este ca o astfel de companie să-și replice infrastructura din SUA în Europa, astfel încât să se asigure că datele utilizatorilor din UE sunt gestionate în Europa”, a declarat specialistul Alex Bălan pentru Digi 24.

    Comportamentul agresiv al Facebook la adresa UE este destul de bizar. Rusia a înlocuit Facebook cu propria rețea de socializare, V-Kontakte.

    China cenzurează masiv Facebook. Rețeaua a căzut, în zona Chinei, de câte ori a avut nevoie guvernul de la Beijing să cadă. Protestele din Hong Kong și evoluția pandemiei de Covid-19 pe continent au fost masiv ocultate pe respectiva rețea de socializare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Donald Trump, pedepsit de Twitter și de Facebook pentru fake news cu repetiție

    Twitter și Facebook au luat măsuri împotriva unor postări ale președintelui SUA, Donald Trump, considerându-le fake news. Twitter i-a blocat temporar contul, iar Facebook i-a șters o postare.

    Prima a reacționat Twitter, platforma favorită a lui Trump pentru a-și transmite mesajele. Aceasta a interzis contului de campanie al lui Donald Trump (@TeamTrump) să continue să posteze până când nu elimină mesajul video în care preşedintele susţine că este „puţin probabilă” contaminarea copiilor cu noul coronavirus.

    „Postarea încalcă regulile Twitter privind dezinformarea referitoare la Covid-19. Proprietarul contului trebuie să retragă tweet-ul ca să poată posta din nou”, a explicat un purtător de cuvânt al companiei californiene.

    Postarea video a fost retrasă, dar Courtney Parella, o purtătoare de cuvânt din partea echipei de campanie a preşedintelui republican, a declarat: „Preşedintele n-a făcut decât să enunţe un fapt: copiii sunt mai puţin susceptibili decât adulţii să contracteze coronavirusul. Iată încă o dată dovada că Silicon Valley este părtinitoare împotriva preşedintelui! Regulile sunt aplicate doar într-un singur sens. Reţelele sociale nu sunt arbitrii adevărului”.

    Miercuri a trecut la măsuri și Facebook. Platforma a eliminat de pe pagina preşedintelui Donald Trump un videoclip ce încălca regulile reţelei sociale privind dezinformarea legată de pandemia de Covid-19, informează France Presse, citată de Agerpres.

    În fragmentul video eliminat, preşedintele republican explica pentru Fox News că este puţin probabilă contaminarea copiilor cu noul coronavirus, deoarece copiii, prin vârsta lor, sunt imuni „aproape complet” la Covid-19.

    „Acest videoclip conţine afirmaţii false, conform cărora un anumit grup de persoane nu este susceptibil să contracteze Covid-19, ceea ce încalcă reglementările noastre privind dezinformarea periculoasă referitoare la boală”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.

    Este prima dată când cea mai mare rețea socială îl cenzurează direct pe preşedintele SUA. Anterior, în cursul lunii iulie, platforma a adăugat o notă informativă la o postare a preşedintelui american, care acuza că votul prin corespondenţă favorizează corupţia. În iunie, platforma a eliminat reclame ale echipei de campanie a preşedintelui, care conţineau simboluri naziste.

    Congresmenii democraţi şi societatea civilă consideră că Facebook tolerează prea mult afirmaţiile mincinoase sau defăimătoare ale lui Donald Trump.

    A amenințat că închide Facebook și Twitter

    În luna mai a acestui an, Donald Trump a amenințat că va impune norme de reglementare pentru Facebook și Twitter sau le va închide. El s-a înfuriat după ce Twitter a cerut verificarea mesajelor sale.

    „Twitter se amestecă în alegerile prezidenţiale. Twitter este chiar pe punctul de a restricţiona libertatea de exprimare, iar eu, în calitate de preşedinte, nu-i voi lăsa să facă asta. Republicanii simt că vocile conservatoare sunt reduse la tăcere pe aceste rețele sociale. Vom impune reglementări stricte sau le vom închide, înainte ca acest lucru să se întâmple”, a comunicat atunci Trump chiar prin Twitter.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

    “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

    Andreea Esca, vedeta și prezentatoarea postului Pro TV, este linșată online, chiar pe contul său de Facebook, de conspiraționiști și postaci, după ce a povestit, într-un interviu, prin ce a trecut după ce s-a îmbolnăvit de coronavirus. Dintre cei care o insultă, destui par să aibă serioase probleme psihice.

    Pe unii oameni, povestea Andreei Esca i-a emoționat. Pe alții i-a lăsat indiferenți. O parte a publicului și-a ieșit însă din minți, iar foarte multe dintre cele peste 2.300 de comentarii strânse la postarea de pe contul său de Facebook, în care își promova interviul dat pentru postul unde lucrează, o insultă pe Andreea Esca.

    Unii o acuză că s-a comportat neglijent, dar majoritatea zdrobitoare a celor care o atacă o suspectează pe vedeta TV că minte “la fel ca Marcel Pavel”. Unele mesaje sunt greu de reprodus din cauza limbajului injurios, altele sunt greu de înțeles, cei care o acuză că e mână-n mână cu Oculta Mondială și chiar cu Satana fiind complet analfabeți, incapabili să lege două cuvinte corect în limba română.

    Cum arată pe interior conspiraționiștii și postacii pe care-i vedem țipând în Piața Victoriei și rățoindu-se la magazin, când li se cere să respecte măsurile de prevenție?

    Citiți mai jos doar câteva exemple din monstruozitățile pe care le poate naște abisul urii și al josniciei umane. Am păstrat nu doar ortografia indivizilor care și-au revărsat frustrările și prostia pe Facebook, ci și numele lor.

    Marian Stuparu: Tocmai tu care ai anunțat virusul cu câțiva ani în urmă? Cei asta o completare la ce ai anunțat atunci trebuie sa duci misiunea pana la capat!

    Mihai Ray: bine spus ca esti om, pacat ca unun incorect. deja multi nu mai vrem sa va credem, cu decimarea populatiei, cu umplerea unora buzunarelor etc

    Alexandru Riina: Doama Esca cum ați auzit dumneavoastră pa omul acela care implora divinitatea și aparatele de ati bipuind când dumneavoastră erați cu un etaj mai jos (aveați cumva microfoane la secția de bărbați?)

    Gabriela-Marc Dambra: Hei Andrea……imi pare rau ca nu mai poti fi cu colegii tai de la pro tv care se inchina lui Bahomet ca si tine de altfel…. Ai „covid”….. tradus…..esti retinuta la domiciliu? Hmmmmmmmm…in curand vei spune tot!!!! Rusine!!!!!

    Dan Runcu: Doamna Esca, oare cît ai primit in plus la leafă sa prostiti poporul cu televizorul ??? Cu cît mai multe cazuri de bolnavi raportate, cu atît mai mulți bani intra de la UE .asa ca am inteles care- i filmul,pe mine nu ma aburiți cu povești de adormit proștii !!!

    Lucica Onchis: Câtă josnicie. A fost prima jurnalistă care a apărut pe rețelele de socializare cu o filmare de anul trecut unde se întreba dacă ” să ne așteptăm la o pandemie”? , cu un zâmbet sarcastic. Și-a jucat rolul perfect. Rușine. Un om care se îmbolnăvește nu face jocul nimănui. Își vede de familie și de viață personală. Rușine!!! Ești un om bun dar profesional lași de dorit.

    Marius Grosu: Posteaza documentele pe care le-ai primit la externare semnate si parafate ca sa te credem

    Arun Romeo Demian: Prosti santeti multi pe aici …muscati imediat orice..o răceală normală si ea a primit bani seriosi sa se victimizeze,dak tot e treaba cu virusul,ba voi chiar nu mai stiti ce e aia răceală naturală ,sau nu mai avem voie ?vai de voi

    Elena Elena: Cand copilul tau a fost bolnav cu un virus mortal ti-se vede trauma pe fata si nu iti arde de machiaj. Taci dracului de marioneta ca nu impresionezi. Esti vanduta . Si apropo m-am saturat sa iti vad fata pe ecran de atatia ani. Aduceti ceva nou

    Lucretia Nika: Ti ai vandut sufletul satanei pt cativa bistari tradatoareo ce esti!! Bagi frica in oameni la comanda imbecilo!!! Rusine sa ti fie!! Si tie si familiei tale! In loc sa refuzi..

    Simedru Alexandru: Tzeapa! Ai fost bolnava de dorul banilor! Se vede de la o posta ce teatru Bulandra faci!!!

    Dima Carmen: Ceva mai gretos ca Andreea Esca in lacrimi pe un fotoliu in forma de inima vorbind despre o problema atat de importanta pe care ea a tratat o cu atata ignoranta nu cred ca am mai vazut…voi cei ce o apreciati…vedeti dincolo de ecranul TV….poate o sa vedeti altfel lucrurile

    Gellu B. GH: Unde sunt semnele intubarii, venele sparte de ace, tratamentul luat, externarea, internarea, etc…. Normal ca a fost platita…. Bani grei…. E criza….

    Andrei Liviu Danila: n-aveam noi spitale sa ne-ncapa daca se transmitea covid-ul cum spuneti voi! erai rupta la plamani acum si nu aveai timp si chef de tv sa-ti faci publicitate!

    Vio Perianu: Ai fost bolnava de covid? Sau ai facut si tu o regie din care sa mai castigi ceva imagine? In ce spital ai fost internata?

    Scarlaciuc Marian: Cati bani ai luat tanti sa minti ca ai avut covid 19? Si nu inteleg de ce într-o emisiune sportivă sau de alta categorie într-un studio cu 2-3 sau mai multe persoane nu purtați măști, adică eu daca intru într-un magazin si stau 5 minute imi cere masca, iar voi care stați într-un studio 2 ore unde e spațiu închis nu purtați mască, cu ce naiba sunteți voi mai presus ca noi voi Presa, adica noi sa purtăm mască si voi nu.

    Marcel Buldur: Cea mai mare mincinoasă nu iti este rusine daca daca stiai ca exista virusul de ce nu ai stat acasa mari rigorii cit ati primit?

    Daniel Strungareanu: EU NU CRED CĂ ANDREEA ESCA A FOST CU COVID EU UNA NU CRED DEOARECE DACĂ ERA SĂ FIE DE CÂND PREZENTA ȘTIRI PRO TV TREBUIA SĂ FIE TOȚI DIN STUDEU CARE FILMAU EU UNA NU CRED CĂ A AVUT ANDREEA ESCA COVID.

    Dorinel Covaci: Cîti bani ai luat pentru minciuna asta? Tu fiind o persoana publica cunoscuta chiar și în Europa ai făcut anunțul ăsta sub pretextul ca fiind persoana publica ești și mai credibila dar atit tu cit și televiziunea ați fost plătite pentru acest anunț mincinos în spital ai putut sta la fel cum a stat și Marcel Pavel pentru 100,000 de euro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

    * VIDEO. Caraghioșii din Piața Victoriei: „Suntem ultimi rezistenți în fața tiraniei!”. S-a scandat „Jos nazismul!”