Efendi Victoraș, Erdogan arkadaș! (În limba turcă: arkadaș = prieten). Mai nou, fostul prim-ministru și președinte al PSD, care suspenda președinți și urca în avionul de Bruxelles cu pieptul bombat de patriotism, își face veacul între Belgrad (regim pro-rus, care-l găzduiește și pe fugarul Ghiță, tovarășul lui Ponta) și Istanbul/Ankara (dictator Erdogan, prieten și el cu Putin).
Ca să-și deschidă și mai bine culoarul spre Recep Tayyip Erdogan, Victor Viorel Ponta s-a apucat să învețe limba turcă. El a fost văzut în ultima vreme mergând frecvent la Centrul Cultural al Turciei, unde buchisește limba „otomanilor”, a aflat G4Media.ro de la o sursă diplomatică.
Ponta a confirmat pentru aceeași publicație că învață limba turcă, explicând că o face pentru a-i fi de folos în afacerile pe care le derulează în țara lui Erdogan, unde își petrece mai mult timp.
Ponta afirmă însă că nu-l consiliază pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cum s-a speculat în presă. El susține că se întâlnește cu oameni politici din Turcia, dar că nu are cu niciunul o relație formală sau un contract de consiliere.
V. V. Ponta:„Mi-am păstrat relațiile de prietenie cu oameni politici din Turcia și din alte țări din Europa sau din restul lumii. Am întâlniri din când în când cu aceștia, în care schimbăm opinii politice, dar nu am cu niciunul o relație formală sau un contract de consiliere. Nu sunt nici angajat, nici plătit de niciun om politic sau instituție publică din România sau din altă țară. În mod intentionat mi-am înființat firma de consultanță în România, strict pe proiecte economice (și nu politice), ca să plătesc taxe în Romania și să pot fi transparent oricând este necesar. După 20 de ani în care am ocupat funcții publice, acum sunt o persoana privată, fără incompatibilități legale – dar mă consider în continuare obligat moral să respect standarde publice normale pentru un fost prim-ministru”.
Explicația cu afacerile e cusută cu ață albă. Nu e musai să înveți limba turcă pentru a face afaceri în limba turcă, poți folosi la fel de bine engleza.
În schimb, învățarea limbii turce, la un anumit nivel, e obligatorie pentru obținerea cetățeniei turce! Iar cetățenia i-ar deschide posibilitatea legală de a deține funcții pe lângă Administrația Erdogan, ca răsplată pentru serviciile pe care i le-a făcut ca prim-ministru, în detrimentul României.
De la Baku la Istanbul, cu avionul lui Erdogan
Ca prim-ministru (2012-2015) și șef al PSD, Victor Ponta a avut o înclinație spre dictatori, cultivat relații cu liderii Chinei, Rusiei și Turciei, precum și cu cei ai Serbiei, satelit balcanic al Rusiei.
În iunie 2015, Ponta s-a operat la genunchi la o clinică privată de la Istanbul, decizie mult ironizată în România. Ponta a ajuns în Turcia direct din Azerbaidjan, partener privilegiat al Turciei, dar aflat în relații speciale și cu Rusia.
La Baku, Ponta asistase, alături de preşedintele rus, Vladimir Putin, şi de cel turc, Recep Tayyip Erdogan, la deschiderea Jocurilor Europene, o competiție sportivă de propagandă, boicotată de liderii statelor din UE, cu excepția lui Ponta. Acesta s-a deplasat din Azerbaidjan în Turcia cu aeronava prezidențială a lui Erdogan.
Servicii pentru Erdogan: plăcuța mincinoasă de la închisoarea Yedikule și mega-moscheea de la Romexpo
Două servicii făcute de Ponta lui Erdogan au scandalizat România, la vremea respectivă. Ambele, din poziția de prim-ministru.
1. În octombrie 2013, a participat la inaugurarea unei plăcuțe memoriale la închisoarea Yedikule din Istanbul. Pe plăcuță scrie: „În memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu și a celor patru feciori ai săi, care au fost întemnițați în închisoarea Yedikule la începutul secolului al 18-lea departe de scumpa lor patrie, și întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român și turc”.
Ponta a certificat astfel o minciună istorică. O minciună prin omisiune: pe plăcuță nu scrie că Brâncoveanu și copiii săi au fost executați de turci.
Mai mult, Ponta a adăugat o nouă minciună, una personală: la întoarcerea la București, în şedinţa de Guvern, a spus că domnitorul Constantin Brâncoveanu și cei patru copii ai săi au murit în închisoare. În realitate, au fost decapitați de sultanul Ahmed al III-lea în anul 1714.
„Am reușit ce nu credea nimeni că o să reușim: să dezvelim o placă memorială pentru Constantin Brâncoveanu și fiii săi, care au pierit în închisoare la Istanbul”, s-a lăudat V. V. Ponta, comițând o uriașă gafă, la începutul ședinței de Guvern.
2. În 2015, în urma întâlnirii cu Erdogan, Ponta a încercat să accelereze procesul de construire a unei mari moschei la București, pe un teren pus la dispoziție de statul român în zona Romexpo. În urma uriașului scandal iscat în România, proiectul a fost practic abandonat.
Geanina Pușcașu – de la sinecuristă a Guvernului Ponta la administrator al firmei lui Ponta
Firma lui Ponta, înființată la jumătatea lunii ianuarie 2021, se numește VP Projects Advisers SRL și este administrată de Geanina Cristina Pușcașu. Ponta este acționar unic. Geanina Pușcașu este unul dintre oamenii de încredere ai fostului premier. Ea s-a regăsit și în mai multe consilii de administrație ale unor companii de stat pe vremea când Ponta era șeful Guvernului.
Ziarul Financiar (ZF) scria în 2015 că Geanina Puşcaşu a fost numită în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Potrivit sursei citate, Puşcaşu era şi membru în boardul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, o poziţie foarte bine remunerată.
ZF mai nota, în ultimul an al lui Ponta la Palatul Victoria, că Geanina Puşcaşu, în calitate de consilier de stat, a participat alături de premierul PSD la cele mai importante întâlniri pe care acesta le-a avut în calitate de premier. Ea a fost prezentă la discuţiile de la Washington cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, şi la cele de la Beijing cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dictatorul turc Recep Tayyip Erdogan și-a trimis armatele în Azerbaidjan, de unde avioanele F-16 și dronele Bayraktar atacă și bombardează cu muniție interzisă aglomerările urbane, spitale și chiar grădinițe din enclava Nagorno-Karabah, acuză președintele Armeniei, Armen Sarkissian. În conflictul armat izbucnit în septembrie, Turcia și Rusia se înfruntă indirect prin susținerea celor două țări aflate în conflict. Armenia e sprijinită de ruși, în timp ce Azerbaidjan are în spate Turcia tot mai agresivă.
Azerii, care în ultimii 20 de ani au traversat o perioadă de prosperitate prin exploatarea resurselor de petrol, s-au înarmat puternic și, în octombrie, au pornit o ofensivă armată totală împotriva armenilor din enclava Nagorno-Karabah. S-au raportat masacre și crime de război comise de azeri, care au obținut importante câștiguri teritoriale. În pofida intervenției Occidentului și a ONU, Azerbaidjanul susținut de Turcia și-a continuat ofensiva, încălcând cele câteva acorduri de încetare a focului.
Președintele armean Sarkissian le-a trimis liderilor mondiali o scrisoare în care anunță că situația este disperată și că în Nagorno-Karabah se execută, de către turci și azeri, o purificare etnică sângeroasă. Erdogan reia astfel politica Imperiului Otoman, care în timpul Primului Război Mondial a comis un genocid, circa 1,5 milioane de armeni fiind uciși sistematic și organizat de autoritățile turce în cel mai mare masacru cunoscut până atunci în istorie.
Scrisoarea lui Sarkissian către liderii celor mai importante state ale lumii
“După ce a respins orice încercare de soluționare pașnică timp de treizeci de ani, Azerbaidjanul, care primește acum sprijin militar și politic din partea Turciei, atacă din nou iubita patrie a Armeniei. Poziția Azerbaidjanului este, într-un anumit sens, o continuare a politicii cu care s-au confruntat armenii de când Imperiul Otoman a organizat genocidul armean în urmă cu aproximativ 105 ani. Aproximativ 1,5 milioane de etnici armeni au fost uciși sau exilați și persecutați în acest timp.
Astăzi, nu numai generalii, ofițerii și experții militari turci operează pe partea azeră, dar și avioanele de luptă turcești F-16 și infamele drone Bayraktar sunt implicate în Azerbaidjan. În fiecare zi, aceste mașini mortale bombardează Nagorno-Karabah, chiar și teritoriul armean.
Mortale, dacă nu interzise, arme precum munițiile cu dispersie au fost utilizate pe scară largă de mai bine de trei săptămâni împotriva civililor armeni, inclusiv a infrastructurii civile, inclusiv împotriva spitalelor, caselor și chiar a grădinițelor.
Dacă adăugați la asta implicarea mercenarilor sirieni, a jihadiștilor, a fanaticilor radicali care acum îmi ucid poporul pe pământ armean, totul va deveni clar. Mercenarii organizațiilor teroriste internaționale care luptă în Orientul Mijlociu, în special Jabhat Al Nusra, Firqat Hamza și Divizia Sultan Murad, sunt implicați activ în război. De fapt, Armenia și Nagorno-Karabakh se confruntă cu terorismul internațional.
Apelul meu către liderii musulmani și arabi este de a le cere să își folosească influența și înaltul prestigiu pe scena internațională pentru a opri imediat vărsarea de sânge și suferința umană“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Tensiunea în apele Mediteranei de Est continuă să fie la cote maxime. Erdogan a trimis o altă navă turcă de foraj, Yavuz, în apele maritime unei țări membre UE, Cipru, după ce făcuse același lucru cu nava Oruc Reis în apele Greciei.
Uniunea Europeană i-a cerut dictatorului să dispună retragerea navei Yavuz, care caută zăcăminte de petrol și gaze în apele cipriote, dar Erdogan refuză.
În urmă cu câteva zile, după eforturi conjugate ale UE și SUA, se reușise evacuarea navei Oruc Reis din apele grecești.
Franța și-a sporit prezența militară navală în Mediterana de Est
“Recenta retragere a navei de cercetări seismice Oruc Reis este o etapă importantă care deschide calea spre un dialog semnificativ între Grecia şi Turcia. UE lansează un apel la o decizie similară în ce priveşte Ciprul“, a declarat Peter Stano, un reprezentant al lui Josep Borrell, șeful diplomației UE. În caz contrar, afirmă diplomatul european, „se vor alimenta tensiunile şi lipsa de securitate în Mediterana de Est într-un moment în care este posibilă detensionarea imediată şi reluarea dialogului şi negocierilor, singura cale spre soluţii durabile”.
Dincolo de limbajul de lemn al diplomației stau faptele. Franța și-a sporit prezența militară navală în Mediterana de Est. Grecia a cumpărat în regim de urgență 18 avioane de vânătoare Rafale de la francezi. Președintele american Donald Trump a purtat lungi conversații cu cei doi aliați din NATO, președintele turc Erdogan și premierul grec Mitsotakis.
Turcia „e dispusă la negocieri“, dar doar dacă primește zăcămintele din apele teritoriale ale Greciei și Ciprului
Alternativ cu chemările la negocieri și reținere, există și avertismente. Charles Michel, președintele Consiliului European, a mers la Nicosia, capitala Ciprului, unde a declarat că „trebuie să fim fermi când vine vorba despre a apăra drepturile tuturor statelor membre UE, inclusiv ale Ciprului“.
Statele membre UE se întâlnesc la Bruxelles, pe 24-25 septembrie, să discute dacă vor impune sancțiuni Turciei.
Erdogan, care revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi în zone maritime ale Greciei și Ciprului, nu se arată deloc impresionat. Turcia are a doua cea mai mare armată din NATO, după SUA, iar în ultimii ani s-a apropiat de Rusia, de unde a cumpărat sisteme antiaeriene.
În timpul unei videoconferințe cu cancelarul german Angela Merkel, dictatorul turc n-a ezitat să-i spună direct, acesteia, că Turcia “își va apăra interesele în Marea Mediterană”. Erdogan este tot mai tentat să recurgă la forța armată pentru a smulge Greciei și Ciprului perimetrele cu hidrocarburi la care râvnește.
Angela Merkel încearcă să medieze între Turcia și Grecia, dar președintele turc, considerând că este avantajat de superioritatea militară a țării sale, este puțin dispus la compromisuri. El i-a atras atenția cancelarei germane că dezacordurile din Mediterana de Est pot fi soluționate prin negocieri doar dacă va fi “echitate” – cu alte cuvinte, Cipru și Grecia să împartă resursele lor naturale cu Turcia. Acest stat „va continua să pună în aplicare o politică decisă şi activă pentru a-şi apăra drepturile”, a avertizat Erdogan.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Comportamentul lui Recep Tayyip Erdogan, dictatorul Turciei, începe să semene tot mai mult cu cel al lui Adolf Hitler în anii 1938-1939. Retorica noului sultan este amenințătoare la adresa Greciei și Ciprului, de la care Erdogan vrea să smulgă teritorii marine bogate în zăcăminte de hidrocarburi.
După ce s-au descoperit resurse de gaze naturale și petrol în perimetre din Mediterana de Est aflate în Zona Economică Exclusivă a Greciei și Ciprului, regimul lui Erdogan și-a reamintit, brusc, că Turcia a fost nedreptățită după Primul Război Mondial și că ar fi meritat o altă împărțire a insulelor din această zonă.
Erdogan, către Cipru și Grecia, care nu vor să renunțe la apele lor teritoriale: „Fie vor înţelege limbajul politicii şi diplomaţiei, fie pe teren, cu experienţe dureroase”
Dezgropând conflicte vechi de un secol, Turcia a generat incidente atât cu nave franceze, cât și cu Grecia, în ultimele săptămâni, urmărind să acapareze, prin forță și intimidare, zone din apele teritoriale ale statelor vecine. Vizate sunt Grecia și Ciprul.
„Fie vor înţelege limbajul politicii şi diplomaţiei, fie pe teren, cu experienţe dureroase”, a proclamat sâmbătă președintele turc Erdogan. „Vor înţelege că Turcia are puterea politică, economică şi militară pentru a rupe hărţile şi documentele impuse”, a adăugat acesta, amenințător, menționând că “Turcia este pregătită pentru orice situație și rezultat”.
Publicația Cumhuriyet a dezvăluit că 40 de tancuri au fost deja multate de la granița cu Siria, din Este, la granița cu Grecia, din Vest.
În urmă cu o săptămână, ministrul de externe turc a avertizat că eventuala extindere a apelor teritoriale grecești la 22 de kilometri depărtare de granițele insulelor e motiv de război. Grecii au luat această măsură la insulele dinspre Italia și spun că ar putea recurge la aceeași soluție și spre Turcia, în urma manevrelor tot mai agresive ale flotei de război a lui Erdogan.
Acum câteva zile, presa germană a dezvăluit că dictatorul turc le-a cerut generalilor săi să scufunde o navă de luptă sau să doboare un avion de vânătoare grec, pentru a face o demonstrație de forță. Deocamdată, generalii i-au ținut piept lui Erdogan, reușind să evite escaladarea conflictului.
Izbitoarele asemănări dintre politica lui Hitler și cea a lui Erdogan
Situația pe care o trăim azi în Turcia are asemănări izbitoare cu cea a Germaniei lui Hitler în anii premergători războiului.
– Erdogan a venit la putere pe cale democratică, dar apoi a capturat instituțiile statului. Acum controlează totul cu mână de fier. – Hitler a venit și el la putere prin vot democratic, apoi a lichidat opoziția și a capturat toate instituțiile.
– Erdogan invocă “o nedreptate” petrecută acum 100 de ani, când Turcia, în urma războiului cu Grecia, a semnat un tratat sub presiunea și monitorizarea marilor puteri. Turcii și-au recăpătat teritoriile de pe continent, dar au pierdut aproape toate insulele în fața grecilor. – Hitler a invocat, după venirea la putere, în 1933, nedreptățile suferite de Germania în tratatul semnat după Primul Război Mondial. El a reclamat zonele locuite de germani din Cehia, a anexat Austria sub pretextul unirii vorbitorilor de limbă germană, a remilitarizat Renania și a dat ultimatum Lituaniei, pentru a recăpăta un port. În cele din urmă, a somat Polonia să returneze Gdansk și să permită Germaniei construirea unei căi ferate și a unei șosele care să lege teritoriile din Vest cu provincia Prusia Orientală. Polonezii au refuzat să cedeze și așa a izbucnit Al Doilea Război Mondial.
– Erdogan are un discurs tot mai agresiv, în care își amenință vecinii că, dacă nu cedează de bună-voie prin tratative, vor simți puterea armatei turce. – Exact același tip de retorică l-a avut Hitler în 1938-1939. A cerut pe ton ultimativ Cehoslovaciei să cedeze teritoriile locuite de minoritatea germană. Hitler a pretins tot timpul că este omul dialogului și că vrea negocieri, avertizând că, în caz contrar, va fi nevoit să recurgă la forță. Speriați, britanicii și francezii și-au trădat aliații cehoslovaci, cu care aveau tratat prin care se obligau să-i ajute în cazul unui atac. La Munchen, în 1938, Hitler a primit satisfacție, iar Franța și Marea Britanie au obligat Cehoslovacia să cedeze Germaniei teritorii foarte importante. La câteva luni distanță, în martie 1939, cancelarul german dezmembra complet ce mai rămăsese din statul cehoslovac. La rând a urmat Polonia, Hitler folosind aceeași strategie: voia negocieri, dar dacă polonezii refuzau revendicările Germaniei, urmau să fie atacați.
– Erdogan și-a consolidat puternic în ultimii ani poziția de dictator al Turciei, prin epurări succesive în instituțiile statului și mai ales în armată. – Hitler a procedat la fel în Germania, înainte de a porni conflictele cu vecinii săi.
– Erdogan a dat o prioritate absolută înarmării, pornind agresiuni împotriva vecinilor. Turcia, a doua armată din NATO ca mărime, a importat armament inclusiv din Rusia, renunțând tot mai mult la relațiile cu vechii aliați din NATO. – Hitler a direcționat sume importante către reechiparea armatei. A încheiat, până la urmă, tratat de alianță cu vechiul său inamic, Rusia sovietică, acesta fiind pasul decisiv spre declanșarea războiului.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Președintele Turciei, dictatorul Recep Tayyip Erdogan, caută să provoace incidente militare cu Grecia și a cerut armatei sale să scufunde o navă de luptă sau să doboare un avion al acestei țări, dezvăluie publicația germană Die Welt.
Potrivit jurnaliștilor germani, care citează surse din armata turcă, Erdogan face presiuni asupra generalilor săi să declanșeze un atac asupra Greciei. Până acum, ofițerii au rezistat și au refuzat să execute ordinele.
Turcia este nemulțumită că în Zona Economică Exclusivă (ZEE) care-i aparține din Marea Mediterană nu se găsesc resurse naturale. Zăcăminte de petrol și gaze s-au găsit în Mediterana de Est, dar nu în locuri aparținând Turciei.
Erdogan și-a trimis navele de explorare în astfel de perimetre și a trecut la ofensivă diplomatică și nu numai. Turcia a provocat incidente grave cu o navă de luptă franceză, în urmă cu câteva săptămâni. A încheiat un acord economic cu una din taberele care luptă pentru putere în Libia (gruparea respectivă este ajutată și cu armament și specialiști de turci), împărțindu-și o parte din Mediterana de Est. Problema e că zona respectivă, care pornește din țărmul libian și străbate marea până la țărmul turc, trece de-a dreptul peste mai multe insule grecești și cuprinde apele teritoriale ale Greciei.
Erdogan a reînviat retorica naționalistă și islamică, dezgropând rivalitatea seculară cu Grecia. La ce îi folosește dictatorului turc un război cu vecinii
Erdogan a reînviat în Turcia retorica naționalistă și islamistă care au dus în cele din urmă, în 1918, la prăbușirea Imperiului Otoman. Agresiunile și provocările la adresa vecinilor au început să curgă. Conflicul cu Grecia trebuie privit și în altă cheie, de natură istorică. La sfârșitul Primului Război Mondial, Aliații au vrut să împartă Imperiul Otoman, iar Grecia a primit o bună parte din teritoriul actual al Turciei, în Asia Mică. A urmat un război crâncen, până în 1922, în urma căruia turcii, conduși de Mustafa Kemal Ataturk, au reușit să îi scoată pe greci din Asia și să reocupe Istanbulul. S-a semnat pacea și s-a făcut schimb de populații, dar resentimentele adânci au rămas.
Ataturk, diplomat, a știut să aplaneze tensiunile fiind conciliant. N-a păstrat statutul de moschee al Catedralei Sfânta Sofia – simbol al creștinismului –, ci a făcut-o muzeu, deschizând-o publicului larg, turiștilor și cercetătorilor. A secularizat țara, renunțând la statutul acesteia de vârf de lance al Islamului împotriva altor religii. Sultanul detronat era și Calif al musulmanilor, dar Ataturk a făcut Turcia republică democratică, desființând și acest simbol.
Erdogan, venit la putere, ca premier al Turciei, în 2003, a împins treptat țara pe calea autocrației. În 2014 și-a asumat funcția de președinte al Turciei, iar în 2016, sub pretextul unei ciudate tentative de lovitură de stat, a instaurat, practic, dictatura personală. A lichidat brutal opoziția din țară și din străinătate, anulând cele mai multe din reformele lui Ataturk. Turcia a redevenit o putere agresivă și expansionistă, care-și atacă vecinii. Religia este folosită din nou ca “soft power” – pârghie de influență în lumea islamică și de control asupra milioanelor de turci din Occident. În vara acestui an, Erdogan a retransformat Sfânta Sofia în moschee.
Acum, folosind vechile resentimente între turci și greci, încearcă să provoace un conflict armat de pe urma căruia speră să poată captura resursele naturale din Mediterana aflate în apele teritoriale ale altor state vecine. Miza este și zona din jurul Ciprului. Insula este divizată, de multe decenii, între partea statului Cipru, susținut de Grecia, și partea ocupată militar de Turcia, nerecunoscută de nimeni pe plan internațional.
Erdogan a cerut ca armata să scufunde o navă greacă sau măcar un avion de luptă al acestei țări. Până acum, generalii au refuzat să execute ordinul
„Dacă ar fi depins numai de președintele turc, marina sa militară ar fi scufundat o navă a Greciei în Mediterana deja de mult timp”, spune Die Welt, citând ofițeri turci. „Adevărul este că președintele turc Erdogan nu este interesat numai de gazele naturale din mare. Retorica sa naționalistă urmează un cu totul alt calcul”, mai scriu jurnaliștii nemți.
Dictatorul turc, care și-a construit întreaga ascensiune din ultimii ani pe teoria inamicului extern care pune în pericol țara, s-ar putea folosi de un conflict militar cu Grecia pentru a încerca să își consolideze puterea. Socoteala este simplă: poporul ar urma să se strângă în jurul liderului în confruntarea cu inamicul secular, detestații greci.
Erdogan, scrie Die Welt, le-a cerut generalilor săi să scufunde o navă elenă, fără a provoca însă și victime. Președintele turc are nevoie de un incident militar și de o provocare, dar nu îndeajuns de gravă încât să fie acuzat la nivel internațional de crime. Generalii turci au avut puterea să refuze acest ordin. Unul dintre oamenii lui Erdogan a venit atunci cu o nouă propunere, să fie doborât un avion de luptă al Greciei, dar în așa fel încât să i se dea pilotului posibilitatea să se catapulteze. Ofițerii au refuzat din nou.
În urmă cu doar câteva zile, ministrul de Externe al Turciei, un fidel de-al lui Erdogan, a amenințat Grecia cu războiul, dacă această țară își extinde limita apelor teritoriale de la 11 la 22 de mile marine. Grecia a evocat această măsură ca răspuns la provocările tot mai fățișe ale Turciei.
Uniunea Europeană este de partea guvernului de la Atena în acest conflict, iar președintele american Donald Trump a încercat să medieze între Turcia și Grecia. Situația este cu atât mai gravă cu cât Turcia și Grecia fac parte din aceeași organizație, NATO, au semnate tratate de prietenie și de apărare reciprocă și cooperează cu SUA și celelalte țări din Uniunea Europeană.
În ultimii ani, Erdogan a dat semnale tot mai clare că nu mai este interesat de apartenența la NATO, încheind chiar contracte de achiziție a unor echipamente militare cu Rusia.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Turcia amenință Grecia cu războiul, într-o prelungire a șirului de acțiuni pe care această țară, devenită agresivă și expansionistă după instaurarea dictaturii lui Erdogan, l-a inițiat în ultimii ani.
Turcii au început în mările limitrofe explorări ale unor perimetre unde există potențialul unor zăcăminte de hidrocarburi. Una din zone se află în Marea Neagă, lipită de un perimetru al României, dar nu acesta este mărul discordiei deocamdată, ci alte câteva aflate în Marea Mediterană de Est.
Uniunea Europeană și Grecia consideră că locurile unde turcii fac acum explorări de zăcăminte sunt în afara zonei economice a acestui stat. În ultimele săptămâni, numeroase incidente au avut loc în aceste zone. Franța a intrat în conflict diplomatic cu Turcia când această țară s-a arătat agresivă cu una din navele guvernului de la Paris.
Grecia, aflată la granița cu Turcia, este în prima linie a presiunilor regimului Erdogan.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat, în această săptămână, că apele teritoriale ale țării sale vor fi extinse de la 6 la 12 mile nautice (de la 11 la 22 de kilometri) în partea sa vestică, spre Italia, și că ar putea fi luată aceeași măsură și în alte zone.
Turcii, care își văd periclitate forările declarate ilegale de Uniunea Europeană, au reacționat violent, iar Mevlut Cavusoglu, ministrul de Externe al lui Erdogan, a răspuns că “acesta este un motiv de război”. Într-un interviu acordat postului de radio Al Haber, omul dictatorului de la Ankara a susținut că grecii “nu își pot extinde apele teritoriale la 12 mile în Marea Egee”.
Sub Erdogan, Turcia a devenit un focar de instabilitate. Dictatorul a intrat în conflict cu aproape toți vecinii
Între Grecia și Turcia există conflicte mai vechi – ținute însă sub control până acum – pe tema zonei limită a intererelor comerciale dintre cele două state.
Lucrurile s-au schimbat după ce s-a aflat că în Mediterana de Est sunt zăcăminte de gaze. Scandalul a început efectiv când nava de explorări Oruc Reis a fost trimisă de turci în apele insulei grecești Kastellorizo, în iulie acest an.
Comportamentul tot mai violent al Turciei confirmă tiparul déjà cunoscut istoricilor, potrivit căruia dictaturile sunt mult mai predispuse să devină centre de turbulență și focare de război decât democrațiile.
Sub Erdogan, Turcia calcă apăsat pe urmele Rusiei lui Putin. Regimul “noului sultan” a înlănțuit provocările în ultimii ani. A atacat regiunile kurde de dincolo de graniță, intrând cu trupe și bombardând teritoriile altor state din Est – Siria și Irak. A transformat catedrala Sfânta Sofia din muzeu în moschee. A intrat în conflict cu Grecia, evenimentele escaldând rapid.
Turcia e acum în conflict cu aproape toți vecinii. Relațiile cu Siria, controlată de un alt dictator, Al-Assad, sunt înghețate. După atacurile în Irak, nici legăturile cu această țară nu sunt normalizate. Rusiei i-a fost doborât un avion militar de către turci, acum câțiva ani. De atunci, dictatorii Erdogan și Putin s-au întâlnit de câteva ori și au discutat, dar cele două țări continuă să aibă interese antagoniste aproape peste tot – în Marea Neagră, Siria și Libia. Grecii au fost amenințați deja cu războiul. Erdogan practică un șantaj la adresa Uniunii Europene, amenințând că-i trimite la granițe milioane de migranți dacă nu primește miliarde de euro.
Președintele american Donald Trump a încercat să intervină acum câteva zile, având discuții telefonice separate cu dictatorul turc Recep Erdogan și cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Atât Turcia, cât și Grecia sunt state membre NATO.
Turcia a semnat un tratat cu Libia, Grecia a semnat cu Egiptul. Prevederile celor două înțelegeri sunt incompatibile
În timp ce Erdogan a continuat să susțină că guvernul său e dispus la dialog, partenerii din NATO n-au fost deloc convinși de sinceritatea spuselor sale. „Preşedintele Trump a reafirmat faptul că Grecia şi Turcia trebuie să se angajeze să poarte un dialog, aceasta fiind singura cale către rezolvarea diferendelor”, a comentat Judd Deere, subsecretar de presă la Casa Albă, într-o postare pe Twitter. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut și el un apel: „Mă adresez Greciei şi Turciei. Mesajul meu este următorul: criza trebuie să fie rezolvată cu respectarea dreptului internaţional”.
Turcia, care s-a implicat militar nu doar în Siria, ci și în Libia, unde susține una din facțiunile militare aflate în lupta pentru putere, a anunțat că va face în Mediterana de Este manevre militare cu trageri de război.
Parlamentul elen trebuie să voteze ratificarea acordului semnat cu Egiptul pentru demarcarea aşa-numitelor „Zone Economice Exclusive” (ZEE), acord care intră în coliziune directă cu pretenţiile Turciei. Regimul Erdogan a semnat cu Libia un tratat similar cu cel eleno-grec, în noiembrie 2019.
Uniunea Europeană sprijină punctul de vedere al Greciei în ceea ce priveşte demarcarea Zonei Economice Exclusive.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Provocările la adresa Europei continuă și se întețesc din partea Turciei redevenită un stat agresiv și imperialist sub comanda noului “sultan”, Recep Tayyip Erdogan. Vineri a fost celebrată prima slujbă musulmană în celebra catedrală bizantină Sfânta Sofia, după 86 de ani în care monumentala construcție a fost muzeu.
Sute de oameni s-au strâns să participe la ceremonie, printre cei intrați în catedrala construită de Împăratul Justinian acum 1.500 de ani (a fost ridicată între 532 și 537 de arhitecții Isidor din Millet și Anthemiu din Tralles).
Bizantinii au ridicat a 8-a minune a lumii, turcii i-au răzuit foițele de aur de pe pereți, apoi i-au pus la intrare un panou pe care au scris că e moschee
Sfânta Sofia (Sofia înseamnă “Înțelepciune” în greacă) este considerată a 8-a minune a antichității târzii. Construcția sa este și azi obiect de studiu pentru arhitecți, iar la momentul respectiv a fost o provocare formidabilă. Au muncit 100 de maiștri și peste 10.000 de lucrători timp de 5 ani la edificarea catedralei, fiind folosite cele mai scumpe materiale din acea vreme. După doar 20 de ani, în urma unor cutremure, uriașa cupolă s-a prăbușit – s-a dovedit că era prea grea. Nepotul lui Isidor din Millet, arhitectul inițial, a primit misiunea să refacă această construcție. După alte incendii și cutremure, până la urmă a fost găsită soluția ca tavanul cântărind mii de tone să reziste.
Vineri s-a auzit prima rugăciune musulmană în catedrala bizantină după o pauză de 86 de ani
După cucerirea turcă, Sfânta Sofia a fost jefuită sistematic. Soldații lui Mahomed al II-lea au răzuit de pe pereți până și foița de aur cu care erau placate mozaicurile. Apoi au tras niște vopsea pe pereți și au făcut-o moschee.
În 1935, Mustafa Kemal Ataturk, întemeietorul statului modern turc și eroul războiului de Independență din 1919-1922, a decis să facă un pas mare spre împăcarea cu creștinătatea. A decis ca Sfânta Sofia să nu mai fie nici moschee, nici catedrală, ci muzeu.
Așa a rămas timp de 86 de ani, până când Erdogan, noul dictator al Turciei, a decis, pe 10 iulie 2020, s-o transforme iar în moschee.
Mozaicurile cu icoane creștine au fost acoperite cu perdele, iar pe la colțuri au fost atârnate panouri cu citate din Coran
Vineri, la prima slujbă, oamenii s-au înghesuit pe covoare în fața Sfintei Sofia. Erdogan a venit cu nevasta Emine, purtând masca de protecție, și însoțit de miniștrii guvernului turc. Înainte să intre, “sultanul” a declarat că-și vede cu ochii visul din tinerețe.
În fața clădirii construite de ortodocșii bizantini acum 1.500 de ani, turcii au pus o inscripție în turcă, arabă și engleză unde scrie “Marea Moschee Hagia Sophia”. Pe pardoseală au fost întinse covoare de culoare turcoaz aprins. Mozaicurile cu icoanele Fecioarei Maria au fost acoperite cu perdele. La colțurile uriașei aule au fost atârnate panouri versete din Coran.
În fața reacției nemulțumite a SUA, Uniunii Europene, Rusiei și UNESCO, precum și a numeroși șefi de biserici (nu și BOR, care n-a avut nimic de spus pe această temă), Erdogan a replicat că acesta este “un drept istoric și suveran al Turciei”.
Vineri, 10 iulie 2020, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, anunța comunitatea mondială, printr-un tweet, că „s-a decis ca Sfânta Sofia să fie plasată sub administrarea Diyanet” (Autoritatea pentru Afaceri Religioase) şi că „va fi redeschisă rugăciunilor”.
În aceeași zi, președintele Turciei a semnat decretul care stabilește noul statut religios al fostei biserici creștine „Hagia Sofia” („Ayasofya”, în limba turcă) din Istanbul – fostul Constantinopol -, care redevine moschee.
Decretul semnat de Președintele Erdogan
Consiliul de Stat al Turciei aprobase, în prealabil, o cerere înaintată de mai multe asociaţii prin care se solicita reconsacrarea celei mai importante bazilici creștine din Orient ca moschee. Conform hotărârii acestei autorități a statului turc, „Hagia Sofia” nu va mai fi folosită în alt scop, decât acela de lăcaș de cult musulman.
Reînceperea, după aproximativ 86 de ani, a rugăciunilor specifice cultului musulman în incinta a ceea ce de acum vom numi Moscheea Ayasofya reprezintă o mutare în forță a politicianului Erdogan pe „tabla de șah” a geopoliticii de la granița orientală a Uniunii Europene, dar și o mare victorie a musulmanului Erdogan, loial credinței islamice și dornic să dobândească faima de ocrotitor al musulmanilor, urmând exemplul sultanilor care au condus, cu secole în urmă, temutul Imperiu Otoman.
Ultima bătălie pentru bazilica creștină „Hagia Sophia”
Fosta bazilică creștină „Hagia Sophia” a fost supusă unui puternic asediu, asemănător celui în urma căruia mărețul Constantinopol a căzut în stăpânirea sultanului Mehmed al II-lea „Fatîh”. Diferența este că nu s-au folosit nici regimente de ieniceri, nici tunul lui Orban și nici mașini de asediu, ci instrumentele democratice conferite de sistemul juridic al Republicii Turcia.
În anul 2005, Asociația Fundațiilor Perpetue pentru Slujirea Artefactelor și Siturilor Istorice (o organizație neguvernamentală turcă, orientată aproape exclusiv spre revalorificarea bazilcii „Hagia Sofia” ca edificiu religios musulman) a deschis o acțiune juridică la nivelul Consiliul de Stat (cea mai înaltă instanță administrativă din Turcia), solicitând anularea decretului emis de Guvernul turc în anul 1934, prin care fosta bazilică creștină era transformată din moschee în muzeu. După trei ani de confruntări juridice, în 2008, instanța a decis că folosirea „Hagia Sofia” ca muzeu nu încalcă legislația turcă și a respins acțiunea.
Liderii asociației nu au renunțat și au atacat la Curtea Administrativă Supremă (Curtea Constituțională) a Republicii Turcia, invocând că folosirea „Hagia Sofia” ca muzeu încalcă libertatea religioasă a membrilor săi, cetățeni turci de religie musulmană. Acțiunea a fost respinsă de Curte în anul 2018.
În paralel cu procesul declanșat la Curtea Administrativă Supremă (Curtea Constituțională), asociația respectivă a deschis un recurs la nivelul Consiliului de Stat și a reușit să obțină, în urmă cu câteva zile, o decizie în Camera a 10-a a Consiliului de Stat prin care s-a anulat decizia Consiliului de Miniștri din 24 noiembrie 1934 privind transformarea „Hagia Sofia” din moschee în muzeu. Aceeași autoritate a decis ca „Hagia Sofia” să fie folosită exclusiv ca moschee, așa cum a fost consacrată de autoritățile imperiale otomane, după cucerirea Constantinopolului, în 29 mai 1453.
În cazul „Hagia Sofia”, Kerkoporta – poarta uitată deschisă – a fost întruchipată de legislația turcă interpretată într-o cheie islamistă de către autoritățile juridice și administrative, probabil sub presiunea factorului politic. „Sultanul” Erdogan și-a impus viziunea islamistă asupra Republicii Turce și a obținut o mare victorie, care i-a consolidat susținerea și simpatia, atât din partea fundamentaliștilor turci, cât și a comunității islamice internaționale.
Ocrotitorii „Hagia Sofia”/”Ayasofya”: sultanul Mehmed al II-lea „Fatîh” și președintele francmason Kemal Atatürk
În istoria de după căderea Constantinopolului sub ocupație otomană, bazilica „Hagia Sofia” – actuala moschee „Ayasofya” – a avut doi mari ocrotitori.
Primul dintre ei a fost sultanul Mehmed al II-lea „Fatîh” (Cuceritorul). Acesta, puternic impresionat de frumusețea bazilicii „Hagia Sofia”, pe care a vizitat-o imediat după căderea Constantinopolului, a proclamat intrarea sub protecția sa a edificiilor publice din fosta capitală bizantină.
Intrarea Sultanului Mehmed II „Fatih” în Constantinopol (1876 – pictură de Jean-Joseph Benjamin-Constant)
Deși a transformat-o în moschee, cuceritorul Bizanțului nu a schimbat numele fostei bazilici creștine, ci doar a folosit denumirea din limba turcă, „Ayasofya”, manifestând astfel un anumit respect față de moștenirea bizantină. Totodată, a ajutat la restabilirea Patriarhiei Ortodoxe, căreia i-a oferit protecție, resursele financiare pentru funcționare, precum și anumite drepturi juridice asupra cetățenilor de credință creștină din Imperiu.
În „Ayasofya”, sultanul Mehmed „Fatîh” a îngăduit chiar și păstrarea unor icoane realizate în mozaic, înfățișând pe Fecioara Maria, Maica Domnului și pe Serafimi, aceste entități îngerești fiind considerate de sultan ca păzitori dumnezeiești ai noii capitale a Imperiului Otoman.
După câteva secole de funcționare ca moschee, „Hagia Sofia” este secularizată ca muzeu, pierzând orice semnificație religioasă, prin decizia lui Mustafa Kemal Atatürk, primul președinte al Republicii Turcia și fondatorul Turciei moderne. Secularizarea fostei bazilici creștine, transformată în moschee de otomani, a fost un act politic bine calculat și care nu a ținut cont de sentimentele religioase ale creștinilor și musulmanilor. Obiectivul principal al agnosticului și francmasonului Kemal Atatürk era să se folosească de secularizarea „Hagiei Sofia” în implementarea reformelor sale de occidentalizare a Turciei.
Mustafa Kemal Ataturk – primul președinte al Republicii Turcia și fondatorul Turciei moderne
Kemal Atatürk a decis închiderea medreselor islamice (medresa = școală religioasă organizată pe lângă moschee), învățământul devenind laic și public, transferat în grija statului. A interzis hijabul (vălul islamic care acoperă aproape toată fața unei femei musulmane), a desființat ordinele religioase islamice și a oferit femeilor dreptul la vot.
Într-un discurs adresat cetățenilor tinerei Republici Turce, Kemal Atatürk avertiza: „Dragi conaționali, trebuie să vă dați seama că Republica Turcă nu poate fi țara șeicilor sau a dervișilor. Dacă vrem să fim bărbați, atunci trebuie să îndeplinim dictatele civilizației. Ne tragem forța din civilizație, din școală, din știința modernă și suntem ghidați de toate acestea. Nu acceptăm altceva”.
Prin transformarea „Hagia Sofia” în muzeu, președintele Atatürk considera că oferă acces liber întregii lumi la acest edificiu istoric: „Hagia Sofia trebuie să fie un monument pentru toată civilizația”.
Reconsacrarea Moscheei „Ayasofya” complică situația politică internă a Turciei
Președintele Erdogan a renunțat la moștenirea lui Kemal Atatürk. În renașterea, relansarea vieții religioase musulmane în Turcia, Erdogan vede atât o armă politică împotriva adversarilor săi din interiorul și exteriorul țării, cât și o forță pentru reformarea statului turc într-o „cheie” imperială și deopotrivă islamică.
Fost primar al Istanbulului, fost prim-ministru și, în prezent, președintele Republicii Turcia, politicianul Recep Tayyip Erdoğan a urmărit cu tenacitate împlinirea marelui său țel religios și politic: transformarea „Hagia Sofia” în moschee.
La începutul anilor ’90 ai secolului trecut, Erdoğan afirma vehement că „Ayasofya trebuie să fie deschisă rugăciunilor musulmane”. În timpul exercitării funcției de prim-ministru, a lăsat impresia că va proteja statutul de muzeu al fostei bazilici creștine, dar se pare că această atitudine a fost doar o stratagemă în demersul lui Erdoğan de a obține pentru Turcia calitatea de țară membră a Uniunii Europene.
Pe măsură ce negocierile cu Uniunea Europeană s-au împotmolit, precum și pe fondul escaladării conflictelor militare de la granița Turciei cu Siria și Irak, președintele Erdoğan a început să apeleze tot mai des la discursul islamist și cu nuanțe imperiale.
Eșecul loviturii de stat din 2016 – organizată de o grupare secularistă și naționalistă a generalilor Armatei Turce, garantul tradițional al caracterului laic al statului turc – i-a permis lui Erdoğan să-și construiască un regim politic autoritarist, cu ajutorul căruia speră să redobândească pentru Turcia rolul de putere regională imperială, urmând moștenirea lăsată de Imperiul Otoman.
Totuși, este foarte probabil ca acțiunea politică și religioasă prin care reconsacră „Hagia Sofia” ca moschee a cultului musulman să complice mult situația regimului Erdoğan.
Deși tabăra seculariștilor naționaliști loiali moștenirii lui Kemal Atatürk este mult slăbită, după arestările masive pe care regimul Erdoğan le-a operat în rândul opozanților, începând cu 2016 (în prezent, în închisorile din Turcia sunt închiși aproximativ 50.000 de deținuți politici!), idealurile seculare și dorința de a trăi într-o Turcie modernă, europeană, sunt încă foarte puternice în rândul majorității cetățenilor turci.
Principalul instrument al regimului Erdoğan în acțiunea de islamizare a Turciei este Diyanet (Autoritatea pentru Afaceri Religioase), organism aflat în subordinea Președinției Turce (deci, sub controlul direct al lui Erdoğan), format din musulmani sunniți. Erdoğan operează periodic epurări în componența Diyanet-ului, înlăturând imami care sunt potrivnici regimului său politic.
Dr. Ali Erbaș, Președintele Diyanet și Mehmet Nuri Ersoy, ministrul Culturii și Turismului din Turcia inspectând pregătirile pentru prima ceremonie religioasă musulmană care va avea loc în Moscheea „Ayasofya”, în ziua de 24 iulie 2020 (sursa: diyanet.gov)
Diyanet-ul administrează fonduri publice imense, din care asigură salariile pentru aproximativ 110.000 de membri ai personalului sunnit (de pe lângă moschei și din diferite alte organizații religioase musulmane), întreține cele 88.681 de moscheei de pe cuprinsul Turciei (în 2019) etc. Celelalte culte religioase din Turcia nu sunt finanțate de Diyanet.
Discursul islamist și imperialist al „sultanului” Erdoğan și apelul la instrumentele politice și administrative, ca Diyanet-ul, nu au reușit să favorizeze în rândul cetățenilor turci răspândirea unei viziuni islamiste despre stat și societate. Dimpotrivă, aderența lor la practica religioasă musulmană pare a fi în scădere.
Într-un studiu realizat în anul 2018, de KONDA Research and Consultancy Inc., având ca temă religiozitatea cetățenilor turci, se constată că, în ultimul deceniu, ponderea celor care se identifică a fi religioși a scăzut de la 55% la 51%, iar ponderea celor care se consideră a fi extrem de religioși a scăzut de la 13% la 10%. Totodată, procentul cetățenilor turci care respectă regula postului în Ramadan a scăzut de la 77% la 65%, iar procentul ateilor în Turcia a crescut la peste 3%.
Conform aceluiași studiu, nici tradițiile musulmane nu mai sunt foarte agreate de turci. Astfel, procentul turcilor care consideră că femeile trebuie obligate să obțină consimțământul soților lor pentru a lucra la un loc de muncă a scăzut, în deceniul 2008-2018, de la 69% la 55%, iar ponderea căsătoriilor aranjate între familiile viitorilor miri, conform cu normele religiei musulmane, a scăzut cu aproximativ 10%.
Rezultă că măsurile islamiste adoptate de Erdoğan nu dau rezultatele așteptate și, implicit, nu ajută la consolidarea regimului său autoritarist.
Totodată, în Turcia de astăzi se constată și existența unor tensiuni tot mai mari între turcii seculariști naționaliști și turcii islamiști fundamentaliști.
Pentru seculariștii naționaliști, secularizarea „Hagia Sofia”, prin transformarea în muzeu, reprezintă transformarea acesteia într-un puternic simbol al laicității Republicii Turce și o reafirmare a moștenirii politice și culturale lăsată de reformele inițiate de Atatürk.
Pe de altă parte, pentru islamiștii fundamentaliști, transformarea „Hagia Sofia” în Moscheea „Ayasofya” reprezintă expresia palpabilă a promisiunii că Islamul va triumfa definitiv asupra Creștinismului.
Erdoğan a căutat permanent să obțină sprijinul islamiștilor turci, dar s-a ferit, cel puțin până acum, să-i favorizeze fățiș, în detrimentul seculariștilor, încercând să ascundă politica guvernamentală de islamizare a Turciei sub masca unor necesare măsuri reparatorii față de comunitatea musulmană turcă. Reconsacrarea Moscheei „Ayasofya” deschide însă „cutia Pandorei” și în curând va determina cele două tabere – care au dovedit în ultimii ani că sunt incapabile să susțină un dialog civilizat și constructiv – să treacă la acțiuni mult mai energice, dacă nu chiar violente.
Reconsacrarea Moscheei „Ayasofya” poate să reprezinte atât începutul sfârșitului pentru democrație în Turcia, cât și o sămânță otrăvită din care poate să răsară un lung șir de conflicte sângeroase între seculariștii naționaliștii și islamiștii fundamentaliști turci, care ar arunca Turcia și toată regiunea în haos.
Reacții internaționale și câteva concluzii
Lumea liberă a reacționat la aflarea deciziei „sultanului” Erdoğan de a reconsacra Moscheea „Ayasofya”.
Oficialii UNESCO („Hagia Sofia” a fost sit al Patrimoniului Internațional UNESCO) și-au exprimat regretul că „decizia turcă nu a fost subiectul dialogului și al unei notificări prealabile”. Ei au invitat Guvernul turc să accepte urgent începerea unui dialog, „pentru a evita degradarea de la statutul de valoare universală a acestui patrimoniu excepțional”.
Statele Unite ale Americii au reacționat prin Departamentul de Stat, care, prin purtătorul de cuvânt Morgan Ortagus, a transims următorul mesaj: „Suntem dezamăgiți de decizia Guvernului Turciei de a schimba statutul «Hagiei Sofia». Înțelegem că Guvernul turc rămâne angajat să mențină accesul la «Hagia Sofia» pentru toți vizitatorii și așteptăm cu nerăbdare să auzim planurile sale de administrare a edificiului pentru a se asigura că acesta rămâne accesibil tuturor, fără nicio restricție”.
Coordonatorul politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că „hotărârea Consiliului de Stat turc de a anula una dintre deciziile istorice adoptate de Turcia modernă și decizia președintelui Erdoğan de a plasa monumentul sub coordonarea Diyanet-ului sunt regretabile”.
Rusia, Grecia și Cipru au condamnat decizia lui Erdoğan, la fel ca și majoritatea Bisericilor Ortodoxe din lume, printre care și Biserica Ortodoxă Română.
Observăm că, deocamdată, reconsacrarea Moscheei „Ayasofya” a provocat doar o reacție diplomatică din partea țărilor creștine. Nici nu era de așteptat o altfel de reacție.
Lumea liberă – cu liderii săi principali SUA, UE și UK – se confruntă cu „revoluția” Antifa, care reevaluează trecutul într-o „cheie” ideologică, contestă prezentul democratic și capitalist, neagă valorile creștine și dorește să confecționeze un „viitor luminos” de inspirație neo-marxistă. Lumea liberă se dovedește a fi incapabilă să-și apere propria moștenire iudeo-creștină. Cum să crezi că ar mai avea puterea să salveze „Hagia Sofia” din mâinile dibace ale „sultanului” Erdoğan?
Rusia lui Putin – noul țar proaspăt consacrat de pseudo-reforma constituțională recent aprobată printr-un plebicist controlat de Guvernul rus –, cu a sa Moscovă „A Treia Romă”, nu dorește, cel puțin deocamdată, o tensionare suplimentară a relațiilor cu Turcia lui Erdoğan. Până la acest moment, președintele Putin s-a folosit de intermediari pentru a transmite Turciei că reconsacrarea Moscheei „Ayasofya” irită Moscova.
Astfel, Konstantin Kosacev, președintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Consiliului Federației Ruse (Camera superioară a Parlamentului rus), a avertizat Turcia că „va fi văzută ca un violator al echilibrului religios în ochii întregii lumi” și că „este în pericol să piardă calitatea de jucător important în regiune”.
O a doua voce auzită dinspre Moscova, care condamnă decizia lui Erdoğan, este aceea a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta a transmis, prin Vladimir Legoida, șeful Serviciului de Presă al Patriarhiei Moscovei, următorul mesaj: „Este o adevărată rușine că îngrijorările Bisericii Ortodoxe Ruse și ale altor Biserici Ortodoxe nu au fost auzite. Această decizie, din păcate, nu are ca scop împăcarea diferențelor existente, ci dimpotrivă, va duce la divizări și mai mari”.
Reconsacrarea Moscheei „Ayasofya” este un act politic extrem de temerar. Nu este încă foarte clar dacă Erdoğan joacă „la cacealma” și dorește să se folosească de factorul religios pentru a obține un nou front de negociere cu Rusia, cu UE, cu SUA și eventual cu țările musulmane din Orient sau dacă chiar e convins că această decizie politico-religioasă îl va ajuta în consolidarea propriului regim și a influenței Turciei în regiune și în lumea musulmană.
Riscurile sunt mari, atât pentru Erdoğan, cât și pentru statele din regiune, și este destul de dificilă o estimare completă a consecințelor.
Două lucruri sunt însă foarte clare: democrația în Turcia este în pericol, iar Lumea liberă, îmbolnăvită de „Antifa” și paralizată de spaimele provocate de Covid-19, este incapabilă să o apere.
Vinerea neagră pentru un simbol al creștinătății din Istanbul (fostul Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin), cel mai mare oraș al Turciei: Catedrala Sfânta Sofia, cunoscută ca „Hagia Sophia” (în limba greacă), redevine moschee, după 86 de ani în care, conform voinței lui Atatürk, a funcționat ca muzeu.
Simbol al creștinătății bizantine, batjocorită de otomani după 1453 (căderea Constantinopolului), Catedrala Sfânta Sofia era vizitată de turiști din lumea întreagă, după ce fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, a transformat-o din moschee în muzeu, în 1934, scoțând-o de sub monopolul credincioșilor musulmani.
Nenorocirea de vineri s-a petrecut în doi pași:
Consiliul de Stat de la Ankara, cea mai înaltă instanță administrativă din Turcia, a revocat statutul actual, de muzeu, al Catedralei Sfânta Sofia. Această decizie a deschis calea spre transformarea vechii catedrale ortodoxe în moschee.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a semnat decretul criminal, pe care l-a publicat pe Twitter. „S-a decis plasarea Sfintei Sofia sub administrarea Diyanet-ului (Autoritatea pentru culte – n. red.) și redeschiderea acesteia pentru rugăciuni musulmane”, a anunțat Erdogan triumfător, oripilând lumea civilizată.
Ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, a declarat că acțiunea Turciei reprezintă „o provocare deschisă” pentru întreaga lume civilizată.
Erdogan
Erdogan, un tiran care are nostalgia Imperiului Otoman, s-a declarat în mai multe rânduri pentru revenirea la statutul de moschee. Anul trecut, președintele Turciei a calificat transformarea Sfintei Sofia în muzeu drept o „greșeală foarte mare”, pe care el s-a grăbit să o „repare”.
Sfânta Sofia face parte din patrimoniul mondial al UNESCO și este una dintre principalele atracții turistice din Istanbul. Odată transformată în moschee, la doi pași de o altă moschee celebră (Moscheea Albastră), Sfânta Sofia va ieși din circuitul turistic mondial.
Istoria de 15 secole a unei clădiri monumentale
Prima biserică de pe acest loc a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404.
Reconstruită de împăratul Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532.
Clădirea și-a primit forma finală în 537, sub împăratul Iustinian I. De aici începe istoria acestei clădiri.
537 – Este inaugurată „Agia Sophia”, cea mai impunătoare catedrală a creștinătății bizantine. Aici erau încoronații împărații Bizanțului (Imperiul Roman de Răsărit).
1453 – Otomanii cuceresc Constantinopolul, iar sultanul Mehmed al II-lea (Mahomed) ordonă transformarea Catedralei Sfânta Sofia în moschee.
1934 – În încercarea de a scoate Turcia din Evul Mediu și a o duce în lumea modernă, Guvernul condus de generalul Mustafa Kemal Atatürk transformă Sfânta Sofia din moschee în muzeu, redeschizându-l creștinătății.
2020 – Președintele unei Turcii tot mai retrograde, Recep Tayyip Erdogan, retrage Sfintei Sofia statutul de muzeu și o transformă din nou în moschee.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Rețelele de socializare precum Facebook, Twitter și Instagram vor fi închise sau “reglementate” în Turcia deoarece “nu fac bine țării”, a anunțat miercuri dictatorul Recep Tayyip Erdogan.
Invocând faptul că familia sa ar fi fost jignită de utilizatori în comentarii pe platformele social media, Erdogan își pune astfel în aplicare un plan mai vechi. Încă din 2014 viza acesta strângerea șurubului în mediul online, dar la acel moment Erdogan nu era atât de puternic pe plan intern și nici conjunctura externă nu era favorabilă.
Pretextul: jigniri online la adresa familiei ginerelui lui Erdogan. Utilizatorii de Twitter vinovați au fost arestați imediat de poliția turcă
Ginerele lui Erdogan, Berat Albayrak, care este pus ministru al Finanțelor în Turcia, a anunțat pe Twitter că i s-a născut al patrulea fiu, iar soția sa a fost insultată la comentarii. Cei care au făcut referiri nepotrivite la nevasta ginerelului au fost imediat arestați de poliție.
Erdogan a folosit prilejul pentru a anunța, la o ședință a partidului AK, pe care îl conduce, că se vor introduce noi reglementări pentru rețelele de socializare: “Aceste platforme nu fac bine țării. Vrem să le închidem, să le controlăm prin depunerea unei legi în Parlament cât mai rapid posibil”. Companiile care dețin rețelele de socializare vor fi obligate să desemneze reprezentanți în Turcia, cu misiunea de a răspunde de câte ori guvernul le cere ceva. În acest moment, guvernul lui Erdogan încă nu are controlul, iar Facebook, Twitter, Instagram și alte platforme ignoră presiunile.
Erdogan, noul sultan al Turciei, a anulat reformele lui Ataturk, părintele națiunii moderne turce. Țara s-a întors la dictatura personală de tip medieval
Mediul online a rămas ultimul loc în care Erdogan încă nu deține controlul absolut în Turcia. Toți pașii făcuți de această țară spre democrație începând cu 1922 – multe decenii, Turcia a fost cea mai liber și mai modern dintre statele musulmane. S-a pus chiar problema, la un moment dat, ca țara să adere la Uniunea Europeană – au existat discuții în acest sens.
Reformele lui Mustafa Kemal Ataturk, cel care a abolit monarhia, a salvat Turcia de la dispariție după Primul Război Mondial și a introdus legi moderne, limitând influența religiei în viața popoprului, au fost întoarse de Erdogan.
Acesta a acaparat puterea, iar azi conduce țara cu mână de fier, devenind, practic, noul sultan. Și-a pus rudele și slugile în funcțiile de conducere, controlează toate instituțiile, se folosește de violență și tortură pentru a reprima orice urmă de opoziție, duce o politică agresivă și duplicitară la granița cu Siria și Irak.
Finanțează proiecte de “soft power” în numeroase state ale lumii, încercând să-și extindă influența prin intermediul religiei musulmane, pe care a reactivat-o ca instrument de control.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
