Etichetă: Dragnea

  • „Plec din PSD. Prefer să fiu trădător de partid decât TRĂDĂTOR de ţară și de popor!”

    Haosul în care PSD-ALDE aruncă România chiar acum, în direct, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD, începe să provoace demisii neaşteptate la vârful puterii. Octavian Petric, deputat PSD de Satu Mare, şi-a anunţat demisia din partid, motivul fiind acela că nu vrea să fie considerat trădător de ţară.Anunţul făcut de deputatul Octavian Petric pe Facebook.

    Dragi sătmăreni și prieteni,

    S-au împlinit 23 de ani de când am intrat în politică și în Partidul Social Democrat, dar am decis azi să mă despart de drumul pe care a luat-o partidul. Nu mă mai regăsesc în PSD, un partid care nu mai reprezintă interesele românilor și în care nu mai sunt respectate principiile și valorile în care cred.

    În urmă cu 23 de ani am intrat în PSD din dorința de a contribui prin expertiza pe care am acumulat-o în mediul privat la dezvoltarea județului Satu Mare, considerând că toți românii au dreptul la o viață mai bună. Am activat inițial ca simplu membru, am fost apoi 4 mandate consilier județean, iar acum sunt la al doilea mandat de deputat. Am contribuit alături de colegii mei la câștigarea mai multor runde de alegeri și am condus interimar organizația județeană în perioada alegerilor locale din 2016, când am obținut cele mai bune rezultate pe care partidul le-a avut în județul Satu Mare. Am încercat de fiecare data să-mi onorez promisiunile făcute și să fac mai mult decât atât.
    Au fost ani frumoși, în care am cunoscut și am legat prietenii alături de colegi minunați, cu care am fost o echipă la bine și la greu, și atunci când am câștigat alegerile, și atunci când le-am pierdut.

    Au fost ani în care guvernările PSD și liderii pe care i-am avut au marcat în mod pozitiv parcursul european al României și am fost mândru să fiu parte a unei echipe care privea spre viitor și construia România pe care ne-o doream toți.

    Din păcate, în acești ultimi doi ani de când PSD a câștigat alegerile cu un program de guvernare consistent, la nivel parlamentar și public ni se impun 4-5 teme care nu au nimic de a face cu ceea ce am susținut toți în campania electorală. De doi ani de zile nu se discută decât despre modificarea legilor justiției, a codurilor penale și de procedură penală, despre amnistie și grațiere.

    Am încercat de mai multe ori să promovez proiecte legislative pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri care generează locuri de muncă și susține economia, dar acestea nu au fost prioritare pentru conducerea partidului.

    Sunt mâhnit că în PSD, un partid în care vocea fiecărui social-democrat se putea face auzită, azi relația dintre conducere și membri este inexistentă. Nu mai poate vorbi nimeni și, dacă cineva îndrăznește să aibă o altă opinie, este pus la zidul infamiei!

    În campania electorală, tema principală a programului nostru de guvernare a fost ”creșterea nivelului de trai al românilor”. Dar nivelul de trai a crescut doar pentru unii, nu pentru cei mulți! În schimb, avem o lege a salarizării unitare care a provocat discrepanțe uriașe în societatea românească, nemulțumindu-i chiar și pe cei care au beneficii majore de pe urma acesteia!
    La nivel județean, nu pot să accept și să văd cum persoane certate legea, care au boicotat la ultimele alegeri partidul punând candidați împotriva candidaților noștri, revendică funcții în conducerea partidului, se erijează în negociatori în numele PSD și numesc persoane în funcții-cheie, cu susținere de la București. Președinte PSD, Liviu Dragnea, cunoaște de mult timp situația de la Satu Mare, dar situația a rămas aceeași. Toxică!
    În ansamblu, totul se rezumă la răfuieli, interese personale și de grup!

    Pentru toate aceste motive, mă retrag azi din Partidul Social Democrat, urmând ca de luni să-mi depun adeziunea și să activez în grupul parlamentar al Pro România și să contribui alături de colegii mei la relansarea unei stângi autentice, care să reprezinte interesele tuturor românilor și nu doar ale unui grup restrâns.

    Voi susține în continuare în Parlament legile care apără interesele românilor, așa cum le-am promovat în campania electorală, și voi vota inițiativele PSD care sunt benefice pentru români.

    Cel mai mare regret este că, cel puțin pentru o vreme, nu voi mai fi coleg cu o mulțime de oameni competenți și dedicați, care au reușit să ridice comunitățile lor chiar și atunci când li se împotrivea toată lumea. Le mulțumesc colegilor mei din PSD Satu Mare, cu care de-a lungul anilor am fost o echipă fantastică la bine și la greu. Îi asigur pe primarii și aleșii PSD, pe șefii de organizații, că vom avea în continuare relații la fel de bune și vom colabora pentru a dezvolta comunitățile noastre.
    Rămân în continuare un luptător al principiilor de stânga, alături de oamenii care mi-au acordat încrederea și voi încerca, la fel ca și până acum, să nu-i dezamăgesc.

    Sper să ne reîntâlnim cu toții, în timp cât mai scurt, sub cupola aceluiași partid de stânga! Să lucrăm împreună pentru români și pentru România!

    Până atunci, prefer să fiu numit de unii trădător de partid, decât să fiu un trădător de țară și de popor!

  • Sondaj-cadou pentru Dragnea, în ziua Consiliului Naţional: PSD – 33%!!! Başca USR – 7%, Partidul Realitatea – 1%…

    CURS continuă să scoată pe piaţă sondaje favorabile PSD, la scurt timp după ce apar alte măsurători credibile care confirmă ce ştie o lume-ntreagă: prăbuşirea accelerată în încrederea românilor a partidelor aflate la putere, PSD şi ALDE.

    Astfel, potrivit ultimului sondaj CURS-Omnibus, apărut azi, PSD este cotat cu nu mai puţin 33%! Un procent-monstru, pe care nu-l cred nici măcar liderii PSD. Ex-ministrul Dezvoltării Paul Stănescu a declarat cu subiect şi predicat (vezi mai jos) că tocmai sondajele lor interne arată că PSD s-a prăbuşit sub 25%. Adică, la mai puţin de jumătate faţă de scorul rezultat în urma alegerilor din 2016, în doar doi ani! Un ritm pe care l-a parcurs doar CDR, între 1996 şi 2000, care nu i-a mai permis să depăşească pragul de 5% şi să intre în legislativul 2000-2004.

    PSD a intrat în cădere liberă. Paul Stănescu recunoaşte: „Ne-am prăbuşit sub 25%!”

    Mai mult, ultimul sondaj IMAS pentru luna noiembrie (o sursă dovedit credibilă în măsurătorile din ultimii ani), comandat de ziarul Adevărul, confirmă ce ştie tot românul, inclusiv votanţii tradiţionali ai PSD: partidul care controlează guvernarea actuală s-a prăbuşit complet: PSD – 24,9%. Totodată, IMAS dă cote rezonabile celorlalte partide, având în vedere uzura accelerată a guvernării: PNL – 23,3%, USR-14,8%, Mişcarea România Împreună-8,2%, PMP-2,1%.

    Sondaj pe noiembrie: PSD sub 25%, PNL+USR+Cioloş peste 46%!

    De asemenea, o constantă în măsurătorile CURS este nu doar să prezinte PSD mai frumos decât e, ci să arate „cât de slabă” e alternativa. Astfel, PNL e cotat în acest ultim sondaj dat azi publicităţii cu doar 20%, o cotă imposibil de acceptat pentru pricipalul partid al opoziţiei, care nu are cum să scadă pe fondul dezastrului guvernării, dimpotrivă. Dar mai dramatică faţă de IMAS este diferenţa notată în dreptul USR (7%, faţă de 14,8% – adică mai mult decât dublu!-, în sondajul IMAS din noiembrie) şi a formaţiunii lui Dacian Cioloş (5% la CURS, faţă de 8,2% în IMAS).

    O altă manevră interesantă a CURS: listarea Partidului Realitatea, e drept cu doar 1%, dar faptul că apare alături de numele consacrate e un mare avantaj. Partidul Realitatea TV nu există decât atunci când îl promovează Cozmin Guşă şi Octavian Hoandră, altfel nimeni nu-l ia în serios, nu apare în măsurătorile credibile, nu are organizaţii, lideri, idei, proiecte. Foloseşte doar brandul Realităţii TV, televiziune al cărei public nu poate fi manipulat ca la „televiziunile roşii”.

    Şi încă un detaliu interesant: PSD are azi Consiliul Naţional, for de conducere în care Liviu Dragnea trebuie să-i convingă pe liderii partidului de la centru şi din ţară că PSD nu stă chiar aşa de rău în încrederea românilor. Are deja sondajul CURS pe masă. Ghici, cine l-a plătit?

  • De ce cred eu că vor da Ordonanţa, „cu fentă”

    De ce cred eu că vor da Ordonanţa, „cu fentă”

    Dragnea şi Vâlcov au mutat parşiv atenţia opiniei publice de la amnistie şi graţiere la „ordonanţa privind modificarea codurilor penale”. Lumea nu mai vorbeşte acum de marele pericol al anulării justiţiei prin amnistie şi graţiere, ci de „necesitatea adoptării modificărilor la codurilor penale”, chipurile la presiunile UE şi „pentru punerea în acord cu deciziile CCR”.

    În primul rând, Tudorel Toader a minţit din nou ca o drujbă bolşevică. UE nicidecum nu te sancţionează „pentru infringement”, dimpotrivă, îţi cere să laşi dracului ordonanţele alea în pace când vrei să modifici legislaţia din justiţie! În democraţie, nu doar că hoţii stau la puşcărie, dar şi legile se fac în parlament, nu la guvern prin ordonanţă de urgenţă. Care urgenţă nici nu există.

    Să revenim la „fentă”. După ultimul CEx al PSD, toţi au vorbit de ordonanţă pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Iar ministrul Justiţiei, cu nesimţirea de care dă dovadă de când s-a văzut ministru, a avut grijă să fabrice el motive pentru care chiar ar fi nevoie de o „ordonanţă pe codurile penale” (am explicat mai sus că sunt minciuni ordinare, specifice unui interlop, nicidecum unuia care pretinde că e „şcolit” în Drept).

    Şmecheria a mers mai departe. Dăncilă a vorbit şi ea de această nouă „ordonanţă pe codurile penale”, în stil de pace mondială (vorba lui Iohannis), încercând să influenţeze opinia publică în sensul unei acceptabilităţi mai mari în comparaţie cu cea privind amnistia şi graţierea. Apoi, toată lumea s-a prins în hora asta. Azi, o delegaţia a USR a intrat în Palatul Victoria pentru a o convinge pe Dăncilă „să nu dea ordonanţă pe codurile penale”, altfel un demers salutar în astfel de momente de criză.

    Dar dacă totul nu e decât o mare manevră? Ca-n fotbal, când faci fentă stânga, trimiţi adversarul după dans în timp ce-l driblezi cu mingea în partea opusă. L-ai făcut! Dacă fenta lor e taman asta? Pregătesc „ordonanţa pentru codurile penale”, în care vor strecura, desigur, modificări la codurile penale, dar şi altcevaaaa! Ce? Niscaiva amnistie şi graţiere cu dedicaţie!

    Ce garanţie avem că nu poate fi aşa? Niciuna. Nicio lege (dacă ar mai conta) nu-i obligă să pună pe hârtie ce spun lumii „pe gură”. Zic „ordonanţă pe codurile penale” şi bagă modificări ale legilor justiţiei cu dedicaţie. Care să amnistieze faptele penale ale unor Dragnea, Carmen Dan, Vâlcov, Tăriceanu, Vosganian, Rovana Plumb, Car&co. şi să-i graţieze pe alde Udrea, Bica, Ghiţă, Nicuşor Constantinescu, Mazăre şi alţi condamnaţi?

    Avem încredere în Tudorel Toader? Sau în Dăncilă? Ori în Carmen Dan, care trebuie să le fi promis şefilor Jandarmeriei că-i va salva, cu condiţia să-şi ţină gura legat de 10 august? Ori în Tăriceanu, care face pe nizanaiul şi pe fata mare, când abia aşteaptă să dea „Liviu” lovitura? Sau că se gândesc la consecinţele unui asemenea gest criminal, din motiv că România preia preşedinţia rotativă a UE de la 1 ianuarie 2019? Li se rupe. Poate porni şi Apocalipsa din cauza lor, îi doare exact în şosetele flauşate sau în papionul cel potent.

    Sigur că dacă CHIAR vor să facă asta, n-ai cum să-i opreşti tehnic. Doar ei au cheia de la Monitorul Oficial. Îl au pe Avocatul Poporului. L-au adus pe Greblă la secretariatul general al guvernului şi pentru aşa ceva, sunt convins. A fost judecător la CCR, ştie să umble cu hârtiile ca să scoată bine legile, a avut dosar penal, e omul potrivit la locul potrivit.

    Deci, dacă Dăncilă îşi va pune semnătura pe o ordonanţă „cu fentă” pe codurile penale şi cu mantă pentru amnistie şi graţiere, nimeni n-o poate opri. E liberă ca pasărea cerului să dea foc la ţară.

    Eu nu am încredere în ce spune ea. Am „încredere”, în sensul că-i cred în stare, pe ceilalţi: Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader, Olguţa Vasilescu, Carmen Dan, Codrin, Mitralieră, Nicolicea, Nicolae, Iordache, Daniel Suciu&co.. Ei impun ritmul, mai ales după ce PSD a rămas doar o adunătură infectă de penali şi infractori. Ceilalţi, gen Andronescu, ministra Sănătăţii şi toată şleahta de anonimi fără putere servesc tot primilor, ca decor mai „spălat”. Dar ei, practic, nu există, nu contează. Nu trăiesc viaţa lor, ci a celorlalţi. Destinul lor e stabilit de ceilalţi. Ca şi al nostru. Doar că al lor nu va fi atât de rău.

  • Cod roşu la Casa Albă. Donaţiile pentru Trump, sub anchetă federală. Dragnea a cotizat

    Procurorii federali din Manhattan investighează modul în care a fost cheltuită suma record strânsă din donații de comitetul de inaugurare a președinției lui Donald Trump, au declarat pentru Wall Street Journal surse familiare cu acest subiect. Ancheta, care se află în stadiu incipient, examinează în ce măsură unii dintre donatorii de top au dat bani în schimbul accesului la administrația Trump, pentru concesii de ordin politic sau pentru a influența diferiți oficiali. Donarea de bani în schimbul obținerii unor favoruri politice ar putea intra sub incidența legislației federale care sancționează actele de corupție, dezvăluie G4Media.ro.

    Amintim că liderul PSD, Liviu Dragnea și fostul premier, Sorin Grindeanu, au participat la ceremonia de inaugurare în ianuarie 2017, la invitația lui Elliot Broidy, care la vremea respectivă era vice-președintele Comitetului prezidențial de inaugurare.

    Biletul pentru cina la care au participat Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, și la care și-a făcut apariția și Donald Trump ar fi costat între 500.000 și 1.000.000 de dolari – cu diferite niveluri de acces, în funcție de suma donată, potrivit unor broșuri ale evenimentului de învestire, obținute de Politico și de New York Times la vremea respectivă.

  • Şefa măcelului din 10 august loveşte din nou. Carmen Dan: Să dăm ordonanţa!

    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat azi că o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale este una necesară şi nu reprezintă un lucru rău. Dan mai spune că decizia unei viitoare Ordonanţe este una politică.

    „Aşa cum ştiţi, a fost o decizie politică, o decizie care la momentul acela, aşa cum a anunţat şi prim-ministrul României, a fost asumată de Guvern. Vom vedea în continuare, tehnic, dacă vom putea merge mai departe pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Eu cred că este necesar şi cred că o Ordonanţă de Urgenţă pe articolele care au fost declarate constituţionale nu e un lucru rău. Sunt în lucru la tehnicieni şi vă asigur că va fi luată cea mai corectă decizie”, a declarat Carmen Dan.

    În ceea ce priveşte o decizie privind amnistia şi graţierea înainte de Anul Nou, Carmen Dan a declarat că nu s-a discutat despre subiect.

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că au fost discuţii, în şedinţa CEx al PSD, legate de oportunitatea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Codurilor penale pentru ca articolele declarate constituţionale să intre în vigoare, urmând ca articolele neconstituţionale să revină în Parlament, relatează Mediafax.

    Carmen Dan rămâne cam singurul aliat „feroce” al liderului PSD Liviu Dragnea, cel mai interesat în apariţia ordonanţei care-l poate scăpa de închisoare. Ministrul de Interne a arătat în 10 august că e dispusă să depăşească orice linie roşie, dacă e în interesul şefului său de partid. Nici până azi Carmen Dan nu a prezentat scuze opiniei publice pentru actele criminale din Piaţa Victoriei, nu a sancţionat niciunul dintre jandarmii care s-a dovedit că au comis acte clare de violenţă şi au gazat populaţia paşnică. Mai mult, a secretizat informaţiile din planul de atac, îngreunând mersul anchetei penale iniţiate de Parchetul Militar. O ordonanţă de amnistie şi graţiere, mascată într-o alta aşa-zis de „modificare a codurilor penale” ar putea s-o scape pe Carmen Dan şi pe şefii Jandarmeriei implicaţi în atrocităţile din 10 august.

  • Cumpănaşu atacă Alianţa Vestului. ONG-ul lui a luat un milion de lei de la Guvernul Dăncilă

    Cumpănaşu atacă Alianţa Vestului. ONG-ul lui a luat un milion de lei de la Guvernul Dăncilă

    Alexandru Cumpănaşu, şeful ONG-ului Coaliţia pentru Modernizarea României, a sărit la gâtul celor patru primari din Ardeal care au creat Alianţa Vestului, considerată deja un opozant puternic al puterii discreţionare de la Bucureşti.

    „Ce am spus eu: că această aliantă aşa cum a fost prezentată că ajută în mod direct UDMR şi ceilalţi agenti de influenţă ai Budapestei să ceară şi să obţină autonomie teritoriala şi să agite apele cum o fac de 4 ani…Am mai spus că asocierea primarilor sau presedinţilor de CJ pentru atragerea de fonduri este benefică şi chiar trebuie încurajată dar că manifestul public al celor 4 este unul politic şi pune în antiteză Bucureştiul cu Vestul – fix teza UDMR. Şi că din bunavoinţă sau în cârdăşie pun umărul la încercarea de rupere a Transilvaniei.”, a declarat Cumpănaşu pentru stiripesurse.ro

    Asociaţia lui Cumpănaşu a câştigat recent un contract consistent de la guvernul Dăncilă. Ministerul Culturii a alocat un milion de lei unui proiect organizat de ONG-ul lui Alexandru Cumpănașu pentru o emisiune TV, o caravană, publicarea de documente istorice pe Facebook, editarea de broșuri și cărți despre Marea Unire și organizarea de ateliere pentru copii, a dezvăluit G4Media.ro

  • „Nu avem voie să ne plângem când am devenit, oficial, o nație de hoți”

    „Ce se mai poate face? Nu foarte multe. Depinde de noi toți cum vom trata cinismul extrem al liderului PSD. După ce a încercat aproape doi ani să promoveze amnistia și grațierea pe furiș, Dragnea a decis în sfârșit să sfideze o țară întreagă, anunțând-o prin gura partidului că da, asta vrea, să scape toți. N-a spus-o direct, desigur, ci i-a pus pe alții, ca Marian Oprișan, să justifice nevoia amnistiei și grațierii cu eternele justificări: protocoale, abuzuri, condamnați nevinovați etc.

    Klaus Iohannis are de acum datoria să meargă la fiecare ședință de guvern, exact așa cum i-au cerut cei de la USR, și măcar să oblige guvernul să justifice unde ar fi urgența legiferării în penal prin ordonanță. De ce arde? De ce nu mai suportă partidul aflat la guvernare mecanismele democratice, adică legiferare prin Parlament, contestare la CCR și tot ce presupune un mecanism sănătos de verificare și control?

    Dacă vom sta rugându-ne în pumni ca premierul Dăncilă să reziste presiunilor infernale la care va fi supusă în mod previzibil în următoarele două săptămâni, va fi prea puțin. Dacă vom spera că în MOF o să apară un OUG doar cu modificările anunțate luni seară, iarăși va fi mult prea riscant și periculos.

    Dacă nimeni nu va face nimic așteptând, ca de obicei, să pice Guvernul Dăncilă în Parlament (slabe speranțe), să ne salveze americanii sau UE, să facă alții ceva pentru noi, atunci nu avem voie să ne plângem când ni se va spune că am devenit, oficial, o nație de hoți.”

    Dan Tăpălagă (comentariul integral – pe G4Media.ro)

  • „Dragnea o va executa şi pe Dăncilă. A scăpat şi de Olguţa Vasilescu”

    „Liviu Dragnea nu admite ideea ca doamna Dăncilă să crească în imagine. El nu suportă pe nimeni care are un profil mai pronunţat. De aceea, sunt de părere că îi convine foarte bine faptul că Iohannis a respins-o pe Olguţa Vasilescu pentru o funcţie de ministru în noul guvern remaniat. Avea o imagine mult mai puternică decât Liviu Dragnea. Acum el este foarte mulţumit că doamna Vasilescu nu mai are o tribună, cum este cea de ministru, capabilă să-i întărească imaginea publică. Ştim foarte bine cum gândeşte Dragnea”, a declarat, pentru Digi 24, Adrian Ţuţuianu (alăturat), ex-lider al PSD Dâmboviţa, recent exclus din partid de gaşca lui Liviu Dragnea.

  • Dan Barna: „PSD face din România dictatura lui Dragnea. Să plece acum!”

    „Dacă mai avea cineva vreo îndoială: OUG-urile pe justiție se decid în CEx-ul PSD, nu în ședințele de Guvern. Liviu Dragnea i-a cerut, astăzi, ministrului Justiției să elaboreze un OUG pe Codurile Penale.

    La aproape 30 de ani de la căderea comunismului, succesorul PCR se substituie din nou instituțiilor statului. PSD se substituie atât Guvernului, cât și Parlamentului.

    Codurile trebuie dezbătute în Parlament, așa cum este normal într-un stat democratic. Nu este nicio urgență pentru a modifica legislația penală, decât scăparea lui Dragnea, Tăriceanu și a altor infractori cu dosare penale.

    PSD trebuie să plece de la guvernare, până nu transformă România în dictatura lui Dragnea, a scris liderul USR Dan Barna pe pagina sa de Facebook.

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a decis cu unanimitate de voturi emiterea unor Ordonanţe de Urgenţă pentru Codurile penale. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni, după ce a participat la şedinţa conducerii PSD, referindu-se la modificarea Codurilor penale prin OUG, că va fi făcută o analiză la minister şi că o soluţie declarată constituţională o transpui în lege, justificând astfel ordonanţa de urgenţă. El a ţinut să precizeze că în niciuna dintre cele două şedinţe la care a participat nu s-a discutat despre amnistie şi graţiere.

  • Minciuni pe bani mulți: Lavinia Șandru l-a tămâiat și pe „sclavul lui Voiculescu”

    La o săptămână după ce i-a ridicat ode nerușinate Vioricăi Dăncilă, molfăind minciuni cu gurița ei de circăreasă, Lavinia Șandru (ex-nevasta lui Darius Vâlcov și fina lui Cozmin Gușă) a produs o nouă emisiune de pomină la TVR 1. Ex-Vâlcoava l-a invitat în studio pe colegul ei Ionuț Cristache, zis „Sărmăluță”, trimisul special al lui Dan Voiculescu la TVR.Se plânge Cristache: „Mi s-a pus eticheta asta, <<sclavul lui Voiculescu>>. Nu mi se spune <<prostul lui Voiculescu>>, <<idiotul lui Voiculescu>>, sună mai bine <<sclav>> „.Lavinia se solidarizează cu el, doar e pățită: „Cum aș putea să nu-mi amintesc eu că m-a trimis Băsescu pe centură?!”. Adevărul e că a trimis-o. Și nu sunt dovezi că s-ar fi întors de acolo.La europarlamentare cine va ieși pe primul loc?, este întrebat „Sărmăluță”. / „PSD, evident”. Foarte evident.Cristache a depistat dușmanul țării: „Nu înțeleg retorica agresivă a USR. Mă și întreb: băi nene, ce vor ăștia de la mine? Nu înțeleg ura, de ce urăsc unii”.Cioloș? „Idol de tinichea. Împăratul e gol”.„Mie-mi spui?”, se văicărește țata Lavinia. „În 2014 mi-am luat-o din toate părțile pentru că am pus o întrebare. Asta e, sufeream pentru Basarabia… Apoi am auzit că voiau unii să-mi verse cafeaua în cap…” Mult mai rău, cucoană! N-ai vrea să știi ce voiau unii când ai pus întrebarea neroadă, ca să-l îngropi pe Iohannis și să-l scoți președinte pe Ponta…

    Muncă patriotică pe 8.000 de euro

    „O să-mi anulez votul!”, anunță Cristache. „Nu prea am pe cine sa votez”. Își merită leafa de 8.000 de euro: mesajul ăsta e directivă PSD.„Nu dau sfaturi partidelor. Muncă patriotică nu mai fac. Ajunge! Lucrez la o instituție a statului – e de ajuns”. Doar n-o să facă ore suplimentare pentru o amărâtă de leafă. Muncă patriotică de 8.000 de euro – e de ajuns.„Sărmăluță” anunță solemn: „Întotdeauna mi-a fost frica de penibil”. Nu se vede.Dar are o părere despre Iohannis: „E un om leneș”. Prilej pentru divorțata lu’ Vâlcov să se maimuțărească: „Nu, hai, zi ceva de bine, că mi se închide emisiunea!” Asta-i diversiune grosolană: nu Iohannis are puterea în TVR, ci Dragnea. Nu Iohannis îți poate da un contract nerușinat ca să faci pe ziarista, ci Dragnea. La Daddy e puterea. Dar e mai rentabil să pozezi în victimă a lui Iohannis.

    Cristache + Șandru = 10.000. De euro. Pe lună

    Pe Ionuț Cristache și Lavinia Șandru îi unește lipiciul la banii publici ai TVR, pe baza unor contracte scandaloase. Împreună ridică 10.000 de euro pe lună.Ionuț Cristache păgubește televiziunea publică, lunar, de 8.000 de euro. De banii ăștia, umple studioul de personaje sinistre – infractori, corupți, penali, avocați sau aghiotanți ai penalilor.Lavinia Șandru primește 24.000 de euro pentru 12 emisiuni scurte. Altfel spus: 2.000 de euro pentru un interviu de 30 de minute. Mă rog, o caricatură de interviu.