Etichetă: Dragnea

  • Dragnea, îngropat definitiv de martorii din Teleorman, în dosarul angajărilor fictive. Nu poate primi o sentință mai blândă

    Internarea strategică a lui Liviu Dragnea, într-un spital privat, nu a putut opri cursul procesului de la Înalta Curte de casație și Justiție. Audierile martorilor au continuat luni, iar declarațiile acestora îl îngroapă definitiv pe liderul PSD.

    Nu s-a produs nicio schimbare semnificativă de poziționare a acestora față de prima instanță – completul de 3 judecători -, care l-a condamnat pe Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Prin urmare, nu există argumente pentru achitarea acestuia sau pentru îmblânzirea sentinței la completul de 5 judecători.

    Un ziar curajos din județul lui Dragnea, liberinteleorman.ro, povesteşte detalii de la audierile care au avut loc la Înalta Curte în dosarul angajarilor fictive la Direcția de Protecție a Copilului (DGASPC) Teleorman, în care este acuzat şi Liviu Dragnea.

     

    Primul martor audiat la proces a fost Valerica Neagu, pensionată din funcția de referent în cadrul Biroului de Resurse Umane al DGASPC Teleorman. „Îmi mențin toate declarațiile. Toată direcția cunoștea situația celor două angajate, chiar și Șefu Olguța, care era director adjunct și era imposibil să nu știe. Cele două angajate veneau la direcție doar când se încasa salariul ori când aveau nevoie de adeverințe. Am aflat că ele nu veneau la serviciu pentru că lucrau la partid”, a declarat Valerica Neagu.

    La audiere a urmat Jenica Dumitru, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din DGASPC Teleorman, cea care a avut, în toate fazele procesului, cele mai consistente declarații. „Îmi mențin toate declarațiile date la DNA, inclusiv cele în calitate de inculpat, în faza de urmărire penală. Știam de situația celor două de la doamnele Valerica Neagu și Ioana Pește, care erau angajate la Resurse Umane. Lucram din 2002 din această instituție și auzisem vorbindu-se în instituție că cele două salariate nu vin la serviciu, dar informații mai precise le-am aflat din momentul numirii ca șef-serviciu. Floarea Alesu, directorul de atunci, mi-a spus că se cunoaște această situație la Consiliul Județean Teleorman. Nu este treaba mea! – mi-a spus Floarea Alesu, fără a motiva în vreun fel. Toată lumea considera că domnul președinte Dragnea știa de situație și, probabil, că era dispoziția dumnealui ca cele două să lucreze acolo. (…) O dată pe an se punea în discuție organigrama instituției, prilej cu care Floarea Alesu susținea că mergea și discuta cu domnul președinte al Consiliului Județean Teleorman și că acesta afirma că are cunoștință de această situație, fără a-mi da explicații”.

    Și Lucian Lazăr, cel care a făcut pontajul unor angajați la DGASPC Teleorman, știa despre situația celor două angajate fictiv. „Eu îi făceam pontajul Adrianei Botorogeanu. Dar nu și graficul de lucru, având în vedere că nu muncea în cadrul Centrului. Se știa că Botorogeanu nu lucrează efectiv la instituție, ci în altă parte. Din auzite, era vorba despre PSD Teleorman”.

  • „Aici se tratează Dragnea şi aici se tratează românii obişnuiți!” Cosette Chichirău, atac la liderul PSD

    Cosette Paula Chichirău, deputat USR care s-a remarcat printr-o opoziție dură la adresa coaliției PSD-ALDE (atât în Parlament, cât şi în spaţiul online), are o nouă luare de poziție extrem de critică la adresa lui Liviu Dragnea. Acesta a ales să se trateze într-o clinică privată, în totală contradicție cu majoritatea românilor, care sunt obligați să apeleze la serviciile spitalelor publice.

    Cosette Chichirău deplânge starea jalnică a dotărilor din spitale, deoarece „oamenii plătesc lună de lună pentru sănătate, dar banii lor nu ajung niciodată la spitale. Ajung în buzunarele celor care, deloc întâmplător, aleg să se trateze în afara țării”.

    Postarea integrală a deputatei Cosette Chichirău

    „Guvernul PSD s-a ocupat atât de bine de spitalele de stat, încât Liviu Dragnea a ales să se trateze la privat.

    E o rușine națională că TOȚI cei care au deținut puterea în România au fugit mereu de sistemul public și au ales să se trateze în străinătate sau la spitalele private.

    Este o jignire la adresa medicilor excepționali pe care îi avem și o jignire la adresa plătitorilor de taxe. Oamenii plătesc lună de lună pentru sănătate, dar banii lor nu ajung niciodată la spitale. Ajung în buzunarele celor care, deloc întâmplător, aleg să se trateze în afara țării.

    Nu am nimic cu spitalele private, dar cred că oamenii politici din România ar trebui să aibă măcar atâta bun-simț și să meargă la spitalele de stat. Poate așa ar înțelege exasperarea românilor și ar face din Sănătate o prioritate națională.

    * Fotografia din partea de sus este una generica pentru a ilustra ideea de spital privat. Nu știu exact unde a mers Liviu Dragnea, pentru că acesta nici măcar nu a avut curajul de a spune deschis la ce spital merge. Că așa înțelege să se comporte cel de-al treilea om în stat și președinte al partidului aflat la guvernare. Ca o vedetă care fuge de admiratori.

    Când el, de fapt, fuge de procurori.”

  • Oreste nu crede în boala lui Dragnea: „Suferă doar de paranoia născută din frica de puşcărie”

    Cunoscutul jurnalist Oreste Teodorescu e convins că internarea lui Liviu Dragnea în spital, pentru „dureri de spate”, este doar un motiv pentru a nu se prezenta la audierile de la Înalta Curte, în dosarul angajărilor fictive.

    Conform celor scrise de Oreste pe Facebook, planurile lui Liviu Dragnea de prelungire a termenului până la trecerea unei noi ordonanțe de urgență pe Justiție au fost dejucate de judecătoarea Luciana Mera, care a anunțat că va rămâne în completul care îl judecă pe Liviu Dragnea, chiar dacă urmează să se pensioneze cu data de 1 iunie, conform deciziei CSM.

    Liviu Dragnea și aghiotantul său, Codrin Ștefănescu

    Textul lui Oreste

    „Ce boala are Dragnea? Dragnea nu are nimic, suferă doar de paranoia născută din frica de pușcărie! Pentru a nu răspunde în fața legii e în stare de orice găinărie…

    Mâine ar fi trebuit sa aibă loc audierea lui la Curtea Supremă, în dosarul angajărilor fictive.

    Judecătorul Luciana Mera a anunțat că va rămâne în completul care-l judecă pe Dragnea, chiar dacă urmează să se pensioneze începând cu data de 1 iunie, conform deciziei CSM, dejucând astfel planurile infractorului de prelungire a termenului până la trecerea OUG pe Justiție…

    Cu două zile înainte de a se prezenta în fața magistraților, Dragnea acuză dureri de spate.

    Vestitul cap de pu*ă, Codrin Ștefănescu, a declarat, la Antena 3, că ar fi vorba de o dublă hernie de disc. «Nu era recomandat să stea în picioare, el trebuia să stea la pat», a adăugat el. «Medicii au stabilit aseară să-l interneze și i-au interzis să iasă din spital, să înceapă să-și facă tratament. Vor decide medicii dacă este nevoie de operație, intervenție chirurgicală sau nu, în cursul acestei zile. În orice caz, nu l-au lăsat să se deplaseze».

    Orice ai face, penalule… NU SCAPI!!!”

  • Cititorii ZIARISTII.COM sunt optimiști: 60% cred că Dragnea va sta cel puțin 3 ani în pușcărie

    Cititorii ZIARISTII.COM sunt optimiști: 60% cred că Dragnea va sta cel puțin 3 ani în pușcărie

    Sondajul cu întrebarea „Câți ani va sta în pușcărie Liviu Dragnea?”, găzduit de ziaristii.com, arată un optimism moderat al cititorilor acestei platforme.

    Mai mult de un sfert dintre ei (29%) cred că liderul PSD va sta după gratii cel puțin 10 ani.

    Mai mult de jumătate (60%) îl văd în închisoare cel puțin 3 ani.

    Există și români pesimiști. Mai mult de o treime (37%) cred că Dragnea nu va face nicio zi de închisoare: 13% spun că liderul PSD nu va fi condamnat, iar 24% că va fugi înainte de condamnare.

    La sondaj au participat 1.022 de cititori.

    Prelucrarea informațiilor rezultate din sondaj

    • 13% – nu va fi condamnat
    • 37% – nu va face închisoare (va fugi sau nu va fi condamnat)
    • 65% – va face închisoare (indiferent de perioadă)
    • 60% – va fi închis cel puțin 3 ani
    • 48% – va fi închis cel puțin 5 ani
    • 29% – va fi închis cel puțin 10 ani
    • 19% – va fi închis cel puțin 15 ani
    • 13% – va fi închis cel puțin 20 de ani

    NOTĂ: Cifrele sunt rotunjite superior, de aceea procentele nu se închid perfect pe 100%.

    Puteți vota în continuare pentru acest sondaj, aici:

    Loading ... Loading …

    ALTE SONDAJE:

  • OPINIE. Vladimir Munteanu: Bătălia pentru România – „Kerkoporta” Uniunii Europene?

    Bătălia pentru România – „Kerkoporta” Uniunii Europene?

    de Vladimir Munteanu

    Victoria de etapă de la nivelul Parlamentului European, obținută de Laura Codruța Kovesi în lupta pentru funcția de Procuror European, a declanșat un imens val de entuziasm în rândul românilor care susțin și apără democrația și valorile Uniunii Europene. Totuși, victoria finală asupra mafiei politice pe care o controlează Liviu Dragnea și acoliții săi este încă departe, astfel că entuziasmul nostru trebuie să fie transformat urgent în „combustibil” pentru noi acțiuni civice și politice îndreptate împotriva celor care vor să scoată România de pe traiectoria democrației europene.

    Bătălia pentru România are o miză cu mult mai importantă decât libertatea domnului Liviu Dragnea și a altor politicieni vizați de dosarele instrumentate de DNA. Marea miză este succesul sau eșecul mecanismelor pe care Uniunea Europeană le folosește pentru a salva democrația de tip vest-european în țările membre și în special, în regiunile sale din Estul continentului european.

    Desemnarea Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European ar ajuta enorm în relansarea eforturilor anti-corupție din România și din Uniunea Europeană, dar în același timp, pentru români ar fi doar o etapă în efortul complex de eradicare și înlăturare de la conducerea statului nostru a mafiei politice.

    Asistăm în România la o escaladare accelerată și fără precedent a conflictului dintre apărătorii valorilor europene și membri mafiei politice din România. Chiar dacă Uniunea Europeană transmite prin mesaje tot mai puternice că dorește să ne ajute, deocamdată, tabăra pro-europeană și democratică este în dezavantaj. Apar și primele semne de oboseală. Abuzurile înfiorătoare comise recent de guvernul Dragnea-Dăncilă asupra Justiției, prin intermediul execrabilei slugi pe care mafia politică a aflat-o în persoana lui Tudorel Toader, au provocat o reacție surprinzător de slabă din partea românilor.

    La acțiunile de protest din seara zilei de 24 februarie, în Piața Victoriei din București s-au aflat aproximativ 10.000 de români iubitori de democrație. În același interval de timp, pe Arena Națională se aflau aproape 25.000 de români iubitori de fotbal, de „panem et circenses”. Sunt cifre care dau de gândit și care probabil descriu realitatea asumării luptei împotriva mafiei politice la nivelul omului de rând.

    Pe fondul acestei indiferențe civice care poate fi considerată un simptom grav al deteriorării voinței românilor de a-și apăra libertatea, protestul magistraților este un fel de „glonț de aur” pe care România pro-europeană și democratică îl trage spre mafia politică. Un protest declanșat de membri unei selecte, dar dezbinate comunități – slujitorii Justiției. Selectă pentru că acești oameni formează elita celor care „împart dreptatea” în statul român. Dezbinată pentru că Dragnea și acoliții săi au reușit dezgustător de repede să găsească magistrați dispuși să intre în periculosul joc al subordonării Justiției unor interese care nici măcar nu mai sunt politice, ci sunt absolut private și aparțin, incontestabil, de domeniul penalului.

    Reacția Uniunii Europene, spre care mulți români încă privesc cu o speranță izvorâtă dintr-o așteptare „mesianică”, a fost inițial destul slabă și lipsită de fermitatea pe care o impune rezolvarea rapidă a situației extrem de grave în care se află democrația în România, țară membră a Uniunii și bastion pe flancul est-european al intereselor euro-atlantice.

    Într-un interviu acordat RFI România săptămâna trecută, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Cristea, declara în stilul diplomatic specific funcționarilor europeni că Uniunea Europeană va folosi „cu mare atenție instrumentele pe care le are la dispoziție…există procedura de infringement, există opțiunea nucleară, dar sperăm să nu ajungem acolo”, aceasta cu o atenție orientată „mai mult la fapte și mai puțin la vorbe”. O declarație în format elegant, cum spuneam, diplomatic și care a fost completată cu o laudatio la adresa președinției României la Consiliul Uniunii Europene „care până acum a mers foarte bine, (…) o președinție de succes, pentru că România a reușit să închidă 40 de dosare deosebit de grele, printre care cel referitor la drepturile de autor, directiva gazului, dosare cu adevărat complicate”. O declarație surprinzătoare și oarecum dezamăgitoare dacă, pe de o parte, luăm în calcul faptul că la dosarele amintite s-a lucrat, la nivelul mecanismelor UE, de mai mult de 2 luni, câte au trecut de când România a preluat Președiniția, iar pe de altă parte, privim la violul asupra statului de drept, pe care-l comite puterea politică de la București, acțiune absolut incompatibilă cu valorile Uniunii Europene a cărei Președinție o exercită România.

    În lista reacțiilor diplomatice venite de la nivelul UE se înscrie și recentul Congres al PES de la Madrid, unde liderul PSD, Liviu Dragnea, și Viorica Dăncilă, slujnica sa pusă șef peste guvern, s-au făcut de râsul Europei. Situația din România a provocat din partea socialiștilor europeni doar o huiduială (una singură într-o sală plină de politicieni europeni cu pretenții de apărători ai valorilor UE!), din partea eurodeputatei Ana Gomes, la adresa prezenței lui Dragnea la Congres, și un discurs dojenitor, de „frate mai mare”, rostit de Frans Timmermans către mafiotul teleormănean: „Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Iar Liviu a spus că vor face asta”… șcl, șcl, șcl.

    Dezamăgitoare reacția vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe numele căruia, să ne reamintim, luju.ro a depus o aberantă plângere penală la nou înființata Secție specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

    Birocrația care caracterizează mecanismele de funcționare a Uniunii Europene, calculele politice ale partidelor din Parlamentul European, calculele economice ale Comisiei Europene și probabil prioritățile Germaniei – țara care influențează major și, în ultima vreme, determinant politica UE – au indus o anumită lentoare în adoptarea unei poziții tranșate a Uniunii Europene față de degradarea gravă a democrației în România. O lentoare care ne face să credem că de la distanța și din confortul cancelariilor vest-europene, situația din România este fie incomplet cunoscută, fie considerată prea puțin periculoasă pentru interesele Uniunii Europene în Europa de Est.

    Subordonarea Justiției din România unor interese private, mafiote și cu incontestabil iz penal poate să reprezinte însă începutul sfârșitului prezenței Uniunii Europene în Europa de Est. Zidul anti-UE pe care cu dibăcie îl construiesc de ceva vreme guvernele Poloniei și Ungariei, va deveni greu de dărâmat, dacă în România va avea o guvernare iliberal, regim politic a cărui instaurare începe mai întotdeauna cu înfeudarea Justiției de către puterea politică, pe fondul unor măsuri economice populiste care să amorțească simțul civic al cetățenilor sau măcar să-i dezbine, scenariul pe care mafia politică al cărui lider este Liviu Dragnea îl aplică în România cu cinism și cu o consecvență demonică.

    Prăbușirea democrației în Europa de Est va face ca aproape 70 de milioane de cetățeni est-eropeni (populația totală a celor trei țări est-europene înscrise pe traiectoria spre un regim iliberal) să devină prizonieri ai unor regimuri politice care vor chestiona, tot mai agresiv, politicile de integrare și de coeziune promovate de Uniunea Europeană în temeiul valorilor sale democratice, situație care poate avea ca final un val de „exit”-uri est-europene din Uniune. Enclava astfel născută va fi rapid ocupată de influența Rusiei lui Putin, căci lipsite de sprijinul financiar și tehnologic al Uniunii Europene, noile regimuri iliberale din Ungaria, Polonia și România vor face apel la resursele energetice și fondurile financiare care pot fi livrate de Moscova, evident în schimbul unor importante concesii politice, economice și mai ales, militare.

    Unii ar zice că acest scenariu apocaliptic este exagerat, eventual o fantezie pe teme geopolitice. Istoria ne învață însă că incapacitatea popoarelor de a-și apăra libertatea poate declanșa crize politice cu efecte extrem de tragice. Regimul nazist a reușit să acapareze puterea în Germania distrugând, înainte de toate, Justiția și prin aceasta, drepturile și libertățile cetățenești, iar în istoria recentă a Europei, reacția lentă, slabă și pe ansamblu, total ineficientă a instituțiilor europene la măsurile anti-democratice și populiste adoptate de guvernele Poloniei și Ungariei a permis ca aceste țări să se îndepărteze tot mai mult de democrația consacrată de valorile Uniunii Europene.

    În acest context, victoria de etapă obținută de Laura Codruța Kovesi în lupta pentru funcția de Procuror European este o veste extraordinar de bună pentru românii care apără democrația și face să renască speranța că mafia politică poate fi învinsă. Totuși, deși necesară, o eventuală desemnare a Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European este insuficientă. Bătălia pentru România va continua și dincolo de acest moment de victorie istorică pentru că este o bătălie nu doar pentru salvarea națiunii noastre, ci mai ales, pentru apărarea democrației de tip euro-atlantic și implicit a civilizației europene. Cum spuneam, deocamdată, în țară, tabăra anti-europeană câștigă și România pare a fi pe cale de a se transforma într-o „Kerkoporta” a Uniunii Europene.

    Orice amânare a ofensivei politice de salvare a democrației din România pe care liderii Uniunii Europene trebuie să o lanseze urgent va echivala cu un grav atentat la adresa valorilor europene, iar România se va transforma probabil în „poarta uitată deschisă” prin care vor năvăli forțe potrivnice care vor prăbuși stabilitatea politică, oricum precară, a regiunilor est-europene ale Uniunii Europene.

    Liderii Uniunii Europene trebuie să lanseze urgent ofensiva pentru salvarea democrației în România, pentru că românii, precum bizantinii din cetatea Constantinopole asediată de otomani, nu mai sunt capabili să se salveze singuri de la prăbușire. Prima acțiune în această ofensivă este desemnarea Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European, urmată apoi, ferm și rapid, de presiuni diplomatice, politice și economice asupra regimului Dragnea.

    Altfel, în teritoriile estice ale Uniunii Europene, copiii și nepoții noștri vor fi obligați, curând, să învețe limba rusă…

    *** Kerkoporta – tradiția istorică ne spune că prin Kerkoporta, poarta uitată deschisă, au reușit trupele otomane conduse de sultanul Mehmed Cuceritorul să năvălească și într-un final, să cucerească Constantinopolele în noaptea de 29 mai 1453.

  • Pe Dragnea nu-l mai votează nici măcar un PSD-ist din trei! Decalaj cosmic: Iohannis – Dragnea 41-6

    Sondajul IMAS pe luna februarie 2019, realizat la comanda Radio Europa FM, măsoară și intenția de vot pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc în luna noiembrie. Klaus Iohannis domină autoritar, prezența sa în finala prezidențială părând a fi o formalitate.

    Conform cifrelor din sondajul IMAS, există două puncte de interes:

    1. Cine se va clasa pe locul 2 în primul tur?
    2. Va putea cineva să-l pună în dificultate pe Iohannis în turul 2?

    Cea mai jenantă situație este cea a președintelui PSD, Liviu Dragnea. Cu numai 6%, acesta se află la mai puțin de o treime (merge spre un sfert) din zestrea PSD (22,7%). Cu Dragnea candidat, PSD nu are nicio șansă să prindă finala prezidențială!

    Sondajul are și câteva puncte discutabile:

    1. Victor Ponta a anunțat că nu candidează, deci cele 15 procente ale sale vor fi redistribuite (inclusiv către cel ce va candida pentru Pro România).
    2. Ludovic Orban nu va candida, deci cele 3% procente ale sale vor migra, probabil, către Klaus Iohannis, pe care PNL – cu Orban în frunte – a anunțat de multă vreme că-l va susține.
    3. Dan Barna, probabil, nu va candida, deci procentele sale (1,5%) se vor duce la Dacian Cioloș (dacă va candida).
    • K. Iohannis ………. 41,4 % … (PNL)
    • C. P. Tăriceanu ….. 18,0 ……. (ALDE)
    • Victor Ponta ………. 15,0 …… (Pro România)
    • Dacian Cioloș …….. 11,7 …… (PLUS)
    • L. Dragnea …………. 6,0 …… (PSD)
    • L. Orban ……………. 3,0 …… (PNL)
    • E. Tomac …………… 1,9 …… (PMP)
    • D. Barna ……………. 1,5 …… (USR)
    • K. Hunor ……………. 1,5 …… (UDMR)

    De la Ponta la Firea, pe Dragnea l-ar zdrobi oricine!

    IMAS face o simulare de vot și pe stânga zonei politice – cea a PSD, a „așchiilor” sale și a aliaților săi.

    Înainte de a fi spulberat de vreun candidat al Dreptei (Iohannis, Cioloș etc.), Liviu Dragnea ar fi zdrobit de candidații din bazinul său electoral (Tăriceanu, Ponta, Firea)!

    • C. P. Tăriceanu ….. 30,5 %
    • V. Ponta ………….. 20,5
    • G. Firea …………… 18,1
    • L. Dragnea ……….. 12,7
    • C. Crețu ……………. 5,3

    În zona anti-PSD, Klaus Iohannis pare să nu aibă contracandidat. Aceste cifre arată și care ar fi deznodământul unei eventuale finale Iohannis – Cioloș.

    • K. Iohannis ……. 59,5 %
    • D. Cioloș ………. 24,9
    • D. Barna ……….. 9,8
  • 99% dintre cititorii ziaristii.com vor ca Dragnea, Tudorel, Dăncilă, Tăriceanu, Vâlcov etc. să fie judecați pentru distrugerea României

    99% dintre cititorii ziaristii.com vor ca Dragnea, Tudorel, Dăncilă, Tăriceanu, Vâlcov etc. să fie judecați pentru distrugerea României

    Sondajul propus ieri pe ziaristii.com a avut un impact puternic, transpus într-o participare numeroasă la vot.

    În 24 de ore, 6.460 de oameni au votat în sondajul cu întrebarea: „Vor trebui judecați Dragnea, Tudorel, Dăncilă, Tăriceanu, Vâlcov etc. pentru distrugerea cu premeditare a României?”

    Rezultatul a fost zdrobitor:

    • Da – 99% (6.421 de voturi)
    • Nu – 1% (39 de voturi)

    Puteți vota în continuare în acest sondaj:

    Loading ... Loading …

    Sondajul de astăzi:

     Loading …

  • ŞOC la Parlament! Legea Dragnea-Tăriceanu, pentru desecretizarea protocoalelor, e neconstituțională!

    ŞOC la Parlament! Legea Dragnea-Tăriceanu, pentru desecretizarea protocoalelor, e neconstituțională!

    Lovitură cruntă pentru PSD & ALDE! Curtea Constituțională a declarat neconstituțională în integralitate, cu unanimitate de voturi, legea inițiată de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI și instituțiile judiciare, în baza unei decizii a CSAT din 2005.

    Dacă ar intra în vigoare, legea le-ar permite infractorilor condamnați definitiv să ceară revizuirea sentințelor.

    CCR nu a discutat pe conținutul legii, ci pe procedura adoptării ei. Judecătorii constituționali au stabilit că declasificarea respectivelor protocoale ar putea fi făcută, eventual, prin hotărâre de guvern, nu prin lege. Iar hotărârea de guvern presupune asumare individuală.

    Legea a fost adoptată pe 14 noiembrie de Parlament, fiind atacată la Curtea Constituțională din mai multe direcții: președintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), PNL şi USR.

    Pe lângă declasificarea protocoalelor, inițiativa prevede și faptul că infractorii condamnați definitiv pe bază de probe obținute prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor vor putea cere revizuirea deciziilor.

    Un amendament adoptat de deputaţii juriști pe 30 octombrie prevede că, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român – Serviciul Român de Informaţii (SRI), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Iniţiativa legislativă mai stipulează că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

    Altă prevedere: „Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei”.

    Dacă acest proiect ar deveni lege, toți cei condamnați pe baza interceptărilor sau filajelor, indiferent că e vorba de dosare de omor, violență, crimă organizată sau corupție, ar putea cerea revizuirea în instanțe, notează G4Media.ro. Revizuirea este o cale excepțională de atac, prin care procese cu sentințe definitive pot fi rejudecate.

  • Tel Drum, primul tun al anului: contract cu CJ Teleorman pentru drumurile „furate” din bani europeni!

    Tel Drum dă primul tun al anului: în data de 11 ianuarie 2019 a încheiat un contract de peste zece milioane de lei cu Consiliul Județean Teleorman!

    Conform liberinteleorman.ro, contractul prevede modernizarea a două drumuri județene, 506 şi 701, „deja furate”, deoarece cele două drumuri au făcut parte din raportul OLAF privind fraudarea de fonduri europene.

    „Oricât de rău ar merge lucrurile în România, cifrele arată bine. Cifrele Tel Drum, desigur! E drept că anul trecut, avântul companiei profitabile mai scăzuse, pe fondul unei insolvențe impuse, însă nici n-a început bine anul, că Tel Drum recuperează.

    Primul tun al anului 2019 este și cel mai amuzant, pentru că lucrarea pe bani publici câștigată de Teldrum pe data de 11 ianuarie 2019 este, în fapt, o lucrare de modernizare a drumurilor județene 506 și 701, ambele fiind drumuri incluse în raportul OLAF referitor la acea fraudă din fonduri europene, despre care ziarul nostru a mai relatat. Pentru că proiectele tehnice ale celor două drumuri au fost falsificate, în vederea maximizării accesului la bani europeni și a minimizării efective a cheltuielilor.

    Practic, Tel Drum are acum datoria, dar și plăcerea, de a remedia niște probleme apărute chiar la drumurile construite tot de specialiștii companiei, dar atunci pe bani europeni. Acum, ca să nu mai deranjeze forurile europene sau ca să nu mai fie deranjată de ele, compania Tel Drum s-a hotărât să se limiteze la Consiliul Județean Teleorman, care pur și simplu nu-i poate refuza nimic. Căci lanțul slăbiciunilor teleormănene e extrem de strâns în această perioadă.

    Vorbim, deci, despre un contract de modernizare a drumurilor fraudate din județ, în valoare de 10.351.298 lei. Având în vedere și firmele-satelit pentru Tel Drum, înființate chiar de către acționarii companiei-mamă, putem preconiza încă de pe acum că banii publici ai Teleormanului intră într-o zodie tare periculoasă!”

    Reamintim că Liviu Dragnea, asupra căruia planează bănuiala că este adevăratul proprietar al Tel Drum, a apreciat într-o postare pe pagina sa de Facebook că „viitorul sună bine”…

  • „Decret pentru salvarea lui Dragnea”. Ofensiva anti-justiție din România e subiect de interes în presa italiană

    Il Fatto Quotidiano, unul dintre principalele ziare din Italia, are în ediția sa din 22 ianuarie un articol extrem de critic la adresa ministrului Justiției din România, Tudorel Toader, şi a lui Liviu Dragnea, liderul partidului de guvernământ.

    Încă din titlu se atrage atenția: „România, ministrul Justiției anunță o ordonanță de urgență: «Anulează sute de procese de corupție». Ochii UE sunt îndreptați asupra României!”

    • „Acum se aşteaptă analiza premierului asupra textului propus de ministrul Justiției, al cărui conținut exact nu se cunoaşte încă, şi de a decide dacă îl acceptă sau nu”.

    Jurnaliştii italieni atrag atenția că de această ordonanță de urgență ar benefecia şi Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat,considerat adevăratul premier din umbră, condamnat pentru abuz în serviciu. Ei reamintesc mesajul Uniunii Europene: „Este esențial ca România să reia lupta împotriva corupției”.

    • „Ordonanța de urgență seamănă mai mult a amnistie generală, care ar anula sute de procese pentru cazuri de corupție în care sunt implicați şi demnitari de rang înalt. Aceasta este ultima idee a ministrului Justiției, Tudorel Toader, care, printre altele, ar duce la anularea condamnării pentru abuz în serviciu a lui Liviu Dragnea”.
    • „Acțiunea are loc la începutul contestatului semestru de preşedenție europeană sub conducere românească. Mulți exponenți ai Parlamentului European si-au exprimat deja îngrijorarea pentru statul de drept şi pentru continuarea luptei împotriva corupției”.

    Se aminteşte de acțiunile preşedintelui român pentru apărarea statului de drept: „Este o problemă de  constituţionalitate, pentru că în Constituție nu se prevede aplicarea retroactivă a legilor”.

    • „Din partea organizațiilor ce luptă contra corupției şi pentru independența magistraturii sosesc deja primele mesaje de protest. În timp ce reprezentanții judecătorilor şi magistraților au solicitat o dezbatere publică largă, au cerut guvernului să nu aprobe o măsură care ar pune în pericol valori sociale fundamentale. Organizațiile care combat corupția amenință cu ample manifestații în caz de aprobare a ordonanței”.

    Se aminteşte poziția comună a lui Iohannis şi Junker din 11 ianuarie, în care subliniau: „O amnististie pentru corupți, cum ar vrea unii în România, ar fi un pas înapoi!” De asemenea, mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinis: „Urmărim foarte atent situația din România. Este esențial ca România să reia lupta împotriva corupției şi în favoarea magistraților”.

    Jurnaliştilor italieni nu le-a scăpat nici mesajul extrem de dur al liderului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, care a transmis partidului condus de Tăriceanu că riscă excluderea din familia europeană liberală dacă va continua politica de distrugere a statului de drept din România.