Etichetă: deces

  • Șeful clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar din București a murit de Covid, la 63 de ani

    Ovidiu Băjenaru, profesor doctor și șef al clinii de Neurologie din Spitalul Universitar de Urgență București, a murit joi, la 10 zile după ce fusese internat cu coronavirus. Medicul avea 63 de ani.

    Dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul spitalului, a transmis:

    “Tuturor celor cunoscuţi, dar mai ales nouă, personalului medical al SUUB şi, în mod particular, colegilor din Clinica de Neurologie, ne este foarte dificil să vorbim la trecut despre omul, medicul şi profesorul Ovidiu Alexandru Bajenaru.

    Cu imensă părere de rău, inevitabilul s-a întâmplat şi d-l profesor Ovidiu Bajenaru nu mai este printre noi, dar spiritul domniei sale va fi prezent în continuare prin urmaşii lui profesionali. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

    Medicul fusese internat, în urmă cu o săptămână și jumătate, la Institutul „Matei Balș” din București, fiind infectat cu coronavirus. Deși s-au făcut mari eforturi pentru a-l ține în viață, virusul l-a răpus.

    Băjenaru a fost șeful Catedrei de Neurologie a UMF “Carol Davila” și membru corespondent al Academiei Române.

    Joi s-au raportat în România 1.365 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 503 pacienți internați în stare critică la terapie intensivă și 44 de decese – între care și profesorul universitar Băjenaru.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • Tragedie în Munții Făgăraș: un turist de 40 de ani a murit după ce a căzut în gol, de pe creastă, 400 de metri

    O tragedie a avut loc sâmbătă seara, în Munții Făgăraș, unde un bărbat de 40 de ani a murit după ce a căzut în gol, de pe creastă, circa 400 de metri. Când l-au găsit salvamontiștii, omul era încă în viață, dar a decedat înainte să fie urcat în elicopterul venit să-l ducă la spital.

    Drama s-a petrecut în timp ce alpinistul, în vârstă de 40 de ani, încerca să escaladeze creasta Arpașelului, deosebit de dificilă. Deși era bine echipat, omul a făcut eroarea de a subestima una din regulile fundamentale ale expedițiilor pe munte: să nu plece singur pe traseu.

    Nu mai departe de săptămâna trecută, într-o postare pe Facebook, salvamontiștii din Făgăraș avertizau că vor urma drame, dacă oamenii continuă să desconsidere muntele și să ignore normele de siguranță.

    „Sunt foarte multe situații în care muntele este tratat cu superficialitate. Nu reușim să-i facem să înțeleagă că nu trebuie să trateze munții așa cum sunt tratați“

    Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș, a explicat situația la Digi 24: “Am fost anunțați prin 112 referitor la un turist… Apelanta care ne anunța a spus că l-a văzut căzând exact ca un bolovan din piatră în piatră, de pe un perete.

    Colegii mei s-au deplasat la locul accidentului și era clar că a căzut foarte mult pentru că avea multiple traumatisme. Am sperat că putem să-l livrăm în viață elicopterului.

    A supraviețuit până a venit elicopterul, era inconștient, dar leziunile au fost incompatibile cu viața și a decedat.

    Era pe un traseu de alpinism, numai că alpinismul se face împreună cu un coechipier și cu asigurări. Or, se pare că domnul era un experimentat al muntelui, mergea pe munte, dar a ales să meargă singur și s-a întâmplat ce nu trebuia să se întâmple.

    Când l-am găsit era inconștient.

    Sunt foarte multe situații în care muntele este tratat cu superficialitate. Nu reușim să-i facem să înțeleagă că nu trebuie să trateze munții așa cum sunt tratați.

    Nu e cazul acum! Domnul care din păcate a decedat era echipat cum trebuie. Numai că ceea ce și-a ales să facă nu era de făcut în felul acesta – fără asigurări, fără un coechipier“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Un doctor timișorean de 44 de ani a decedat din cauza Covid-19. “E un eveniment oribil. A fost un medic foarte bun, puternic, sănătos. Se infectase acum 3 săptămâni”

    Caz traumatizant petrecut, în ultimele 24 de ore, la Timișoara: medicul Cristian Milicin, asistent universitar în vârstă de numai 44 de ani, a decedat din cauza Covid-19, după ce se infectase acum 3 săptămâni. De joi până vineri, în România s-au înregistrat 1.365 de noi îmbolnăviri și 32 de decese, inclusiv cel al doctorului Cristian Milicin.

    Cazul acestuia a fost prezentat de Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara. Vădit marcat, Pătrașcu a scris pe Facebook: „Astăzi a decedat domnul Asistent Universitar Dr. Cristian Milicin, un medic tânăr, de doar 44 de ani, care activa în propria clinică, din cauza COVID-19, infectat în urmă cu mai puțin de 3 săptâmâni. Nu l-am cunoscut personal, dar profesional a fost un medic foarte bun, puternic și sănătos, mereu dispus să ajute pe cei din jur. E un eveniment oribil ce ne lovește pe toți ca un trăznet și încă un mesaj pentru acei inconștienți care nu «cred» în acest virus nemernic”.

    Sâmbătă sunt internate 490 de persoane la terapie intensivă, în stare gravă din cauza noului virus.

    În ultimele 24 de ore au murit de Covid 2 oameni cu vârste între 40-49 de ani, 5 cu vârste 50-59, 4 cu vârste 60-69, 9 cu vârste 70-79 și 12 de peste 80 de ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Moartea fulgerătoare a unui fotbalist român la 40 de ani. A jucat mulți ani în Germania

    Fostul fotbalist român Emil Jula, atacant la echipe precum Oțelul Galați, „U” Cluj, Energie Cottbus și MSV Duisburg, a decedat sâmbătă, la vârsta de 40 de ani. Cauza nenorocirii pare să fi fost un infarct.

    Emil Jula (1,92 metri, 85 kg) s-a retras din fotbal în 2018, după o ultimă experiență în ligile inferioare din Germania, la TuS Bersenbrück (oraș din landul Saxonia Inferioară, din apropiere de Bremen, Hanovra și Bielefeld).

    Născut și crescut la Cluj, Jula a evoluat în perioada 1998-2006 la Universitatea Cluj, iar ulterior a plecat la Oțelul Galați, unde a stat două sezoane.

    În 2008, la 28 de ani, atacantul s-a transferat la Energie Cottbus (Germania), formație la care a evoluat în 100 de meciuri, a marcat 29 de goluri și a dat 24 de pase decisive. 27 dintre aceste partide au fost în 1. Bundesliga (prima ligă germană), celelalte în 2. Bundesliga.

    Tot în Germania, Jula a mai jucat pentru MSV Duisburg și VfL Osnabrück.

    În 2013, după ce a avut o experiență și în Cipru, la Anorthosis Famagusta, clujeanul s-a întors în fotbalul românesc, la Ceahlălul Piatra Neamț, unde a stat un sezon, înainte să revină la „U” Cluj și din nou la Oțelul Galați.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Primul jurnalist român ucis de Covid. Avea 60 de ani și a luptat cu viroza respiratorie două săptămâni

    Jurnalistul sucevean Cornel Bumbu, de la Radio Viva FM, a decedat în noaptea de 31 iulie spre 1 august, la Spitalul de Urgență Suceava, răpus de coronavirus, anunță colegii de la Monitorulsv.ro.

    Bărbatul, care împlinise 60 de ani pe 7 mai, se infectase cu SARS-CoV-2 în prima parte a lunii iulie.

    Cornel Bumbu a fost adus la Spitalul de Urgență Suceava, cu grave probleme respiratorii, pe 14 iulie. A fost internat la terapie intensivă și conectat la aparate, pentru că virusul îi afectase grav plămânii și avea concentrație scăzută de oxigen în sânge.

    A fost testat pentru Covid-19 și rezultatele au ieșit pozitive. Timp de două săptămâni, pacientul și medicii s-au luptat cu viroza și complicațiile provocate de SARS-CoV-2. În noaptea de 31 iulie spre 1 august, însă, a suferit un infarct masiv și n-a mai putut fi salvat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Firea, dezarticulată mental după înțelegerea PNL-USR/PLUS: „Bulversant! Eclatant! Vezuvian! Dacă nu ar fi de râs, ar fi chiar de plâns!”

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge

  • ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a murit la 90 de ani, răpus de coronavirus. Cine a fost și ce a făcut prelatul

    Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt Prea Sfințitul Pimen, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, răpus de infecția cu coronavirus. Anunțul a fost făcut de televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV, pe contul său de Facebook.

    Prelatul Bisericii Ortodoxe Române, în vârstă de 90 de ani, se infectase cu Sars-CoV-2 în urmă cu o lună și fusese transportat de urgență în 20 mai la spitalul din București, cu elicopterul, prezentând simptome severe de pneumonie.

    Anunțul privind decesul IPS Pimen, făcut pe contul de Facebook al Trinitas TV. Adrian Streinu-Cercel anunțase, cu puțin timp înainte, că starea sa “este stabilă”

    Pe contul de Facebook al Trinitas TV, după anunțul sec publicat puțin după miezul nopții, a fost adăugat un al doilea:

    „E doliu în Suceava! Plânge-ntreaga Bucovină! ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a plecat la Ceruri.

    Va rămâne în memoria colectivă un model de ierarh care a păstorit Bucovina cu dăruire, cu pricepere, cu vrednicie, cu jertfelnicie, și toate din dragoste pentru Hristos, pentru credința ortodoxă, din dragoste pentru țară, pentru înaintași.

    ÎPS Pimen îşi dorea să fie înmormântat în Bucovina, pentru că aici, spunea Sfinția Sa, a trăit cei mai frumoşi ani din viaţă.

    Să ne rugăm cu toții Milostivului Dumnezeu să-l primească pe Înalpreasfințitul Pimen în Împărăția cerurilor”.

    Aseară, la Antena 3, Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului „Matei Balș”, dădea asigurări: „Beneficiază de confidențialitate maximă și tot ceea ce pot să vă spun este că este staționar. Eforturile noastre sunt maximale”.

    În urmă cu aproximativ 10 zile, citând surse din spital, Mediafax difuzase informația că înaltul ierarh a primit și trei doze de plasmă hiperimună de la donatori vindecați.

    Arhiepiscopul Pimen – o personalitate controversată a Bisericii Ortodoxe Române

    ÎPS Pimen a fost o personalitate controversată a Bisericii Ortodoxe Române, cu umbre, dar și cu multe merite. A fost colaborator al Securității pe vremea comunismului, dar i-a și ajutat pe cei aflați la ananghie.

    S-a născut în localitatea Greabănu, judeţul Buzău, pe 25 august 1929, având numele de botez Vasile Zainea.

    A învățat la liceul din Râmnicu Sărat şi la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ.

    În 1951 a devenit călugăr, cu numele Pimen.

    A mers apoi în Germania – lucru absolut neobișnuit în acea perioadă, când autoritățile comuniste închiseseră țara și tăiaseră legăturile cu Occidentul. Pimen a primit, totuși, permisiunea să-și continue studiile la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, apoi să se specializeze la Universitatea din Köln.

    Își turna la Securitate cunoscuții care “nu iubesc conducerea țării” și care aveau “idei nu prea fidele față de politica statului nostru”

    Mulți ani mai târziu s-a și descoperit cum a fost posibil așa ceva. Viitorul Arhiepiscop semnase acorduri de colaborare cu Direcția Informații Externe a Securității (DIE), condusă pe atunci de ofițeri sovietici.

    Pimen avea două nume conspirative. S-au găsit referate, rapoarte, fișe persoanel și trei scrisori operative în dosarul său de la Securitate. Curtea de Apel București l-a declarat definitv colaborator al Securității în 2011, după ce înaltul prelat a recunoscut în fața judecătorilor că o parte din notele informative din dosarul de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității sunt reale.

    Sub numele conspirativ “Petru”, viitorul Arhiepiscop anunța, pe 18 ianuarie 1979, că persoana A.B. „nu iubește conducerea țării”, adică pe dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena. În nota respectivă, Pimen dădea relații despre situația familială a celui pe care-l turnase.

    Într-o altă notă informativă, pe 16 martie 1977, Pimen turna la securitate profesorul P.M., care făcuse greșeala să “scape” opinia că profesorii trebuie “să aibă o orientare mai largă și să nu fie prea marxiști”. Prelatul a ținut să-i anunțe pe ofițerii de Securitate că respectiva persoană voia să-și facă prieteni “care să împărtășească niște idei nu prea fidele față de politica statului nostru”.

    Ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor în 1982 și arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în 1991

    Cu asemenea activitate, porțile ascensiunii în ierahia bisericească s-au deschis. IPS Pimen a fost stareţ al Mănăstirii Putna, preot duhovnic la Mănăstirea Văratec, preot la Mănăstirea Durău, muzeograf la Mănăs­tirea Putna şi stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava.

    Pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei laşilor, cu titlul de Sucevea­nul, la recomandarea arhiepiscopului şi mitropo­litului Moldovei de atunci, Teoctist Arăpaşu – care avea să devină ulterior Patriarh. În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în ianuarie 1991, a fost ales arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi instalat la Suceava pe 3 martie 1991.

    A redeschis Mănăstirea Voroneț, i-a ajutat pe cei aflați în nevoie și a demarat operațiunile de retrocedare a pădurilor din Moldova către biserică

    IPS Pimen a avut o activitate bogată și adesea benefică după căderea lui Ceaușescu. A redeschis mai multe lăcaşuri care fuseseră închise în perioada comunistă, printre care Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humorului.

    A fost preocupat şi de problemele sociale din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ajutând la înfiinţarea a numeroase cămine şi aşezăminte speciale. A primit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce de la preşedintele de atunci al țării, Emil Constantinescu.

    Tot IPS Pimen este cel care a demarat revendicările pentru retrocedarea către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fondului forestier care aparţinuse, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi.

    ÎPS Pimen (în medalion) la slujba de Înviere din 2020, alături de cel puţin 14 preoţi. Nicio distanțare socială / Foto: Facebook – Arhiepiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

  • O fetiță româncă de 3 ani a fost găsită moartă într-o piscină abandonată, în centrul Italiei

    Tragedia unei familii de români din Italia: fetița lor de 3 ani, dispărută de acasă împreună cu cei trei câini cu care se juca, a fost găsită după câteva ore moartă într-o piscină de la o vilă abandonată.

    Corriere Dell’Umbria povestește drama micuței care, după toate probabilitățile, s-ar fi îndepărtat împreună cu cei trei câini – doi labradori și un câine de rasă mică – alături de care se juca în curtea casei situate în localitatea Poggiarello di Capodacqua (provincia Perugia, din centrul Italiei).

    Fetița a dispărut în jurul orei 13.30, iar mama sa a dat imediat alarma, chemând forțele de ordine. După mai multe ore de căutări, în jurul orei 16.30, din elicopter au văzut un corp care plutea inert în piscina unei vile abandonate. Cei doi câini labrador o vegheau și se pare că au încercat s-o salveze, fără succes.

    Încercările personalului medical de a o reanima au fost în zadar, micuța era deja moartă.

    Nu s-a stabilit încă dacă fetița a căzut prima în piscină sau dacă a urmat câinii care au sărit să facă baie în apă. Cert este că aceștia nu au părăsit-o, stând alături de ea până la găsirea corpului de către cei care o căutau.

    Conform carabinierilor din Foligno, mama fetiței a fost cea care a dat alarma. Cel mai probabil, este vorba de un accident nefericit, dar investigatorii au pornit o anchetă și nu exclud nicio ipoteză.

    Căutările au fost efectuate de carabinieri, de poliția locală și de pompieri, însoțiți de câini antrenați pentru găsirea persoanelor dispărute. În următoarele zile va avea loc autopsia și se va stabili cu precizie cauza morții.

    Tragedia micuței a șocat Italia, presa relatând pe larg despre cele întâmplate. La căutarea ei au participat mulți voluntari din orașul Foligno și s-a creat o emoție extrem de puternică. Din păcate, eforturile lor nu au avut parte de un final fericit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Primul cadru medical ucis de coronavirus: o asistentă din Constanța, de 54 de ani, revenită recent din Turcia

    Primul cadru medical din România care moare în pandemia de coronavirus, fiind infectat cu Covid-19, este o asistentă edicală din Constanța. Avea 54 de ani și călătorise luna trecută în Turcia. După revenirea în țară, n-a mai trecut pe la spital.

    Anunțul sec al Grupului de Comunicare Strategică: „Deces 117. Femeie, 54 ani, jud. Constanța. Revenită din Turcia pe data de 13.03.2020, confirmată pe data de 19.03.2020 în SCBI Constanța. Avea condiții medicale pre-existente (obezitate morbidă); bronho-pneumonii repetate în ultimele 12 luni. Data decesului: 02.04.2020”.

    Așadar, femeia a revenit din Turcia pe 13 martie, nu s-a mai întors la serviciu (pentru că se simțea rău), a mers să-și facă testul de coronavirus la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, iar pe 19 martie a primit rezultatul: pozitiv. Era infectată cu agresivul virus.

    La 20 de zile de când s-a întors din Turcia, la două săptămâni după ce a primit vestea infectării cu coronavirus, asistenta medicală a murit.

    Statistic, este decedatul cu numărul 117 în această pandemie necruțătoare. Ea devine însă primul cadru medical răpus de Covid-19 în România. Cu precizarea că nu meseria de asistentă medicală a purtat-o spre moarte, ci călătoria făcută în Turcia, unde a contractat virusul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • A murit fostul deputat Iftene Pop, unul dintre fruntașii țărăniști din perioada Coposu

    Luni, 7 ianuarie 2019, s-a stins din viață, la 81 de ani, Iftene  Pop, unul dintre liderii PNȚCD din anii ’90, deputat în legislatura 1996-2000, în circumscripția Cluj.

    Decesul a avut loc la Stockholm, capitala Suediei, iar acum se fac formalitățile de repatriere.

    Iftene Pop s-a născut la 15 martie 1937, în satul Rus, comuna Dumbrăvița, județul Maramureș. După absolvirea Facultății de Drept din Iași, în 1961, a fost repartizat la Procuratura raionului Teleajen, județul Prahova. Din 1963 a urmat doi ani cursul postuniversitar de relații internaționale, devenind diplomat. A fost încadrat în Ministerul Afacerilor Externe – Direcția tratate. În 1972 a fost trimis trei ani la specializare la Institutul universitar de înalte studii internaționale de la Geneva.

    Un fost coleg de diplomație și de partid (PNȚCD), Liviu Petrina, spune despre Iftene Pop:

    „A fost cel mai mare specialist din lume în dreptul Bunei Vecinătăți, promotor al Re-Unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, om politic creștin-democrat, cofondator și vicepreședinte al  PNȚCD, parlamentar, vicepreședinte al Asociației Casa Gratis Pro Deo, membru in Consiliul de Onoare al Partidului Corectei Guvernari (PCG).

    Pentru acțiuni sale patriotice, a fost eliminat din facultate în 1959 și din Ministerul Afacerilor  în 1986.

    Studiile sale privind Buna Vecinătate și Basarabia sunt model de corectitudine științifică și responsabilitate moral-patriotică.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

    NOTĂ: în fotografia mare sunt Iftene Pop și Liviu Petrina în anii ’90