Etichetă: covid

  • ANALIZĂ COVID-19. Situația nu e critică în România, ci doar în Muntenia! Marele focar e în Argeș

    Explozia pandemiei de coronavirus nu se manifestă la nivelul întregii Românii. Regiuni întregi, precum Ardealul și Dobrogea, nu au motive de îngrijorare. În schimb, în Muntenia e dezastru. Acolo e mama focarului!

    Cifrele au explodat începând din ziua de miercuri, 8 iulie. Brusc, de la 259 (pe 6 iulie) și 397 de cazuri (pe 7 iulie), bilanțul a sărit la 555 de infectări la cifrele raportate pe 8 iulie.

    De atunci, cifrele au luat-o vijelios în sus, bătând record după record:

    • 8 iulie ….. 555 de cazuri
    • 9 iulie ….. 614
    • 10 iulie … 592
    • 11 iulie … 698
    • 12 iulie … 496
    • 13 iulie … 413
    • 14 iulie … 637
    • 15 iulie … 641
    • 16 iulie … 777
    • 17 iulie … 799
    • 18 iulie … 889
    • 19 iulie … 767

    Situația cea mai gravă e în zona Argeș – Dâmbovița – Prahova

    Vom analiza cifrele raportate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică în perioada 8-19 iulie. Sunt cele 12 zile în care pandemia a luat viteză. E important să vedem care sunt județele sau regiunile care au contribuit masiv la această erupție epidemică. Pe aceste 12 zile vom pune lupa.

    Analiza cifrelor, județ cu județ, ne oferă o surpriză uriașă și o concluzie solidă.

    Surpriza: pe primul loc, în perioada 8-19 iulie, nu se află București, care a devenit lider în clasamentul general al pandemiei (detronând Suceava chiar ieri, 18 iulie). Capitala a raportat 896 de noi cazuri în perioada critică (8-19 iulie), dar există un județ care a înregistrat mai multe infectări: Argeș, cu 930 de cazuri!

    Concluzia: privind spre Top 7, observăm că erupția epidemică nu a avut loc în toată România, ci doar în Muntenia (Argeș, București, Prahova, Dâmbovița, Buzău) și în două județe vecine – unul din Ardeal (Brașov) și unul din Moldova (Galați).

    Aceste 7 unități administrative (6 județe + Capitala) sunt singurele care au raportat peste 300 de noi îmbolnăviri în perioada 8-19 iulie.

    Observație specială: Suceava, marele focar al României din urmă cu 3-4 luni, este acum un județ curățat de Covid: doar 159 de cazuri în 12 zile, adică o medie de 13 cazuri pe zi. În schimb, Argeșul a ajuns acum la o medie de 78 de cazuri pe zi, iar Bucureștiul la 75. În perioada 8-19 iulie (critică pentru România), Suceava e abia pe locul 14 la nivel național, după ce multă vreme a fost lider detașat.

    Creșterea numărului de cazuri în perioada 8-19 iulie 

    Județul …………… 7 iulie …. 19 iulie ….. Plus

    1. Argeș ………….…….. 1.030 ….. 1.960 ….. +930
    2. București …………… 3.464 ….. 4.360 ….. +896
    3. Brașov ……….……… 1.743 ….. 2.328 ….. +585
    4. Prahova …………..….. 614 ….. 1.099 ….. +485
    5. Dâmbovița ………….. 697 ….. 1.169 ….. +472
    6. Galați ………….…….. 1.105 ….. 1.571 ….. +466
    7. Buzău …………………….. 651 ….. 967 ….. +316
    8. Gorj ……………..…..……. 299 ….. 545 ….. +246
    9. Timiș ………………….…… 546 ….. 780 ….. +234
    10. Vrancea …………….. 1.148 ….. 1.362 ….. +214
    11. Ilfov ……………….……. 816 ….. 1.009 ….. +193
    12. Olt …………………..……… 301 ….. 493 ….. +192
    13. Bacău …………………….. 686 ….. 868 ….. +182
    14. Suceava ……………. 4.098 ….. 4.257 ….. +159
    15. Cluj ……………….……….. 712 ….. 867 ….. +155
    16. Brăila …………………….. 253 ….. 392 ….. +139
    17. Constanța ……………… 492 ….. 624 ….. +132
    18. Ialomița ……………..….. 455 ….. 585 ….. +130
    19. Vâlcea ………….……..…… 86 ….. 214 ….. +128
    20. Bistrița-Năsăud ……… 582 ….. 702 ….. +120
    21. Mehedinți …………..…… 218 ….. 334 ….. +116
    22. Vaslui …………………….. 198 ….. 312 ….. +114
    23. Dolj ………………….……. 339 ….. 452 ….. +113
    24. Iași ……………….….. 1.031 ….. 1.136 ….. +105
    25. Hunedoara ……….……. 665 ….. 765 ….. +100
    26. Mureș …………………….. 767 ….. 860 ….. +93
    27. Alba ……………..……..…. 469 ….. 561 ….. +92
    28. Sibiu ………………….…… 676 ….. 763 ….. +87
    29. Arad ……………….………. 707 ….. 786 ….. +79
    30. Harghita …………..……. 348 ….. 421 ….. +73
    31. Neamț …………………. 981 ….. 1.054 ….. +73
    32. Covasna ………..…….…. 302 ….. 359 ….. +57
    33. Maramureș ………..…… 216 ….. 270 ….. +54
    34. Călărași …………………. 183 ….. 236 ….. +53
    35. Botoșani ……………. 1.050 ….. 1.102 ….. +52
    36. Giurgiu …………………… 278 ….. 328 ….. +50
    37. Teleorman ……………… 168 ….. 218 ….. +50
    38. Tulcea ……………….…… 191 ….. 231 ….. +40
    39. Bihor ………………….…… 697 ….. 723 ….. +26
    40. Caraș-Severin …….…. 119 ….. 145 ….. +26
    41. Sălaj ………………….….. 121 ….. 127 ….. +6
    42. Satu Mare ……………..….. 81 ….. 84 ….. +3

    Ultimele 24 de ore: apare și Oltenia!

    E interesant să vedem și un Top 10 al cazurilor noi raportate în 24 de ore (pe 19 ulie). Și aici, tot Muntenia domină vârful ierarhiei, dar… atenție la Oltenia! Două județe, Olt și Dolj, își fac loc în Top 10, după ce multă vreme județele Olteniei au avut cifre mici, părând ocolite de pandemie.

    Top 10 – Duminică, 19 iulie

    1. București …………… 100
    2. Argeș …………..…….. 98
    3. Prahova …………….. 61
    4. Galați ……………..….. 57
    5. Brașov ………..……… 32
    6. Dâmbovița …….….. 32
    7. Buzău …………….….. 26
    8. Olt ………………….…… 24
    9. Cluj …………….……… 22
    10. Dolj ……………….……. 22

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O nouă victimă a Covid-19 în rândul cadrelor medicale. Avea doar 49 de ani

    Un asistent medical din judeţul Vrancea a murit din cauza virusului SARS-Cov-2. Ionică Taftă Potop (49 de ani) era angajat al spitalului din comuna Vidra. În plus, era liderul filialei locale a Federaţiei Sanitas, potrivit agenției Mediafax.

    Decesul asistentului medical Ionică Potop s-a produs sâmbătă. Bărbatul avea 49 de ani şi lucra la Spitalul „N. N. Săveanu” din comuna vrânceană Vidra.

    După ce s-a infectat cu virusul SARS-Cov-2, el a fost internat în spital. Sâmbătă, starea lui de sănătate s-a agravat şi în cele din urmă bărbatul a murit la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

    Decesul a fost anunţat pe Facebook de colegii asistentului medical de la Federaţia Sanitas.

    „Cu imensă tristeţe aducem un ultim omagiu colegului nostru IONICĂ TAFTĂ POTOP, asistent medical şi lider SANITAS la Spitalul «N. N.Săveanu» din Vidra, judeţul Vrancea. Ionică este, din nefericire, o nouă victimă a virusului ucigaş”, scrie în mesajul de condoleanţe al reprezentanţilor Sanitas.

    Vrancea este unul dintre cele mai afectate judeţe de epidemia Covid-19. Potrivit datelor furnizate de autorităţile centrale, de la debutul epidemiei s-au infectat 1.362 de persoane, dintre care 76 au murit din cauza virusului.

    Vrancea ocupă locul 6 între județele României, ca număr de infectări cu SARS-Cov-2.

    Ionică Potop se numără printre cele 17 persoane decedate în ultimele 24 de ore (raportate duminică).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Pandemia continuă cu cifre mari: 767 de noi cazuri, 286 de pacienți la Terapie Intensivă. Surpriza Teleorman

    A patra zi consecutivă cu peste 700 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Până la acest puseu (joi – duminică), România nu atinsese niciodată borna 700. Azi au fost raportate 767 de noi infectări, la 14.889 de teste efectuate.

    Bilanțul de duminică este al patrulea din toată pandemia, după cele din precedentele trei zile. Recordul în deține ziua de sâmbătă, 18 iulie, cu 889 de cazuri.

    Încet, dar sigur, crește și numărul pacienților de la Terapie Intensivă. S-a ajuns deja la 286 de bolnavi în stare gravă, iar statistica spune că dintre aceștia aproape jumătate (circa 45%) vor muri.

    Singurul județ în care în ultimele 24 de ore n-a fost depistat niciun caz nou de Covid-19 este Teleorman.

    Bucureștiul se distanțează tot mai clar ca fiind liderul tristului clasament al numărului de infectări. Suceava e un județ stabilizat, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate doar 6 cazuri noi. În Capitală au fost 100.

    Buletin de presă – Grupul de Comunicare Strategică

    (duminică, 19 iulie, ora 13.00)

    * Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19).

    * Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienți vindecați și 2.425 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

    Numărul de cazuri confirmate, pe județe

    (potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică)

    1. București …………… 4.360
    2. Suceava ……………. 4.257
    3. Brașov ……………… 2.328
    4. Argeș ……………….. 1.960
    5. Galați ……………….. 1.571
    6. Vrancea …………….. 1.362
    7. Dâmbovița ……….. 1.169
    8. Iași ……………….….. 1.136
    9. Botoșani ……………. 1.102
    10. Neamț ………………. 1.054
    11. Prahova ………..….. 1.099
    12. Ilfov …………….……. 1.009
    13. Buzău ………………….. 967
    14. Bacău ………………….. 868
    15. Cluj …………….……….. 867
    16. Mureș ………………….. 860
    17. Arad …………….………. 786
    18. Timiș ……………….…… 780
    19. Hunedoara …….……. 765
    20. Sibiu ……………….…… 763
    21. Bihor ……………….…… 723
    22. Bistrița-Năsăud ……. 702
    23. Constanța …………….. 624
    24. Ialomița ……………….. 585
    25. Alba ……………..………. 561
    26. Gorj ……………..………. 545
    27. Olt ………………………… 493
    28. Dolj ………………..……. 452
    29. Harghita ………………. 421
    30. Brăila …………….…….. 392
    31. Covasna …………….…. 359
    32. Giurgiu ………….……… 328
    33. Mehedinți ……………… 334
    34. Vaslui ……………….….. 312
    35. Maramureș …………… 270
    36. Călărași …………….…. 236
    37. Tulcea ……………..…… 231
    38. Teleorman ……….…… 218
    39. Vâlcea ………….….…… 214
    40. Caraș-Severin …..…. 145
    41. Sălaj ………………..….. 127
    42. Satu Mare ………….….. 84
    43. Alte cazuri …….…….…. 39

    TOTAL: 37.458

    * Până astăzi, 2.026 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

    * În intervalul 18.07.2020 (ora 10.00) – 19.07.2020 (ora 10.00) au fost înregistrate 17 decese (5 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Sibiu.

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică (sâmbătă, 18 iulie – n. red.), au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire.

    * La Anestezie – Terapie Intensivă (ATI), în acest moment, sunt internați 286 de pacienți.

    * Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 958.622 de teste.

    Situația cetățenilor români aflați în alte state

    * 5.215 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19 (coronavirus): 2.330 în Germania, 1.885 în Italia, 561 în Spania, 129 în Marea Britanie, 117 în Franța, 111 în Austria, 28 în Olanda, 15 în Grecia, 6 în Japonia, 4 în SUA, 3 în Belgia, câte 2 în Elveția, Turcia, Cipru, Islanda, Belarus, Namibia, Indonezia, câte unul în Bulgaria, Ucraina, Suedia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Argentina, Brazilia, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, India, Kazahstan.

    * De la începutul epidemiei de Covid-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate (43 în Marea Britanie, 31 în Italia, 19 în Franța, 14 în Germania, 9 în Spania, 2 în Belgia, câte unul în Elveția, Suedia, SUA și Brazilia) au decedat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Încă o victimă a nesăbuinței! Un român infectat cu Covid-19 se plânge de vacanța din Grecia. În loc de plajă și valuri, stă în carantină

    Un român infectat cu Covid-19, carantinat într-un hotel din Lefkada (Grecia), se plânge că nu a fost consultat de niciun medic timp de mai multe zile. El îi sfătuiește pe români să evite călătoriile în afara țării în această perioadă.

    După ce a fost testat la vama Kulata, bărbatul se plânge, într-o postare pe Facebook, că a stat în izolare 24 de ore la Salonic, în așteptarea rezultatului. A plecat apoi spre Lefkada. După alte patru zile, a venit rezultatul testului: pozitiv. Omul are confirmarea infectării cu noul coronavirus.

    În tot acest timp, turistul român a fost la plajă, la terase și în supermarketuri, fără mască și fără mănuși.

    Acum este carantinat într-un hotel special pentru pacienții cu Covid-19, unde spune că are toate condițiile. Se plânge însă că a fost lăsat singur, fără să fie consultat de vreun medic.

    În aceeași postare pe Facebook, bărbatul scrie că regretă vacanța din Grecia și îi sfătuiește pe români să evite călătoriile în afara țării în această perioadă.

    Între timp, în cazul său au apărut și simptomele bolii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Alt prost solemn: a fost împușcat mortal după ce a refuzat să poarte masca în magazin și s-a luptat cu polițiștii

    Pentru idioții pandemiei, nota de plată este uneori cruntă. A pățit-o și un bărbat de 73 de ani din Canada, care a fost împuşcat mortal de poliţie la câteva ore după ce a refuzat să poarte masca într-un magazin alimentar. Cazul a fost relatat joi de postul public de televiziune CBC, citat vineri de France Presse și preluat de Agerpres.

    Potrivit poliţiei provinciei statului Ontario, citată de CBC, septuagenarul a agresat miercuri un angajat al unei băcănii, care i-ar fi cerut să poarte masca, în conformitate cu legea în vigoare din cauza pandemiei. Incidentul a avut loc la aproximativ 200 km nord de Toronto.

    Potrivit angajatului magazinului, bărbatul de 73 de ani a refuzat să-și pună masca și a devenit agresiv. După incident, el a fugit spre casă.

    O patrulă a pornit în urmărirea agresorului şi a anunţat numărul de înmatriculare al acestuia, încercând să-i întrerupă cursa înainte de a pune în pericol vieţile altor oameni.

    În cele din urmă, polițiștii au ajuns la reşedinţa agresorului. A urmat un schimb de focuri între doi polițiști și bărbatul de 73 de ani, în urma căruia acesta a fost împușcat grav. Transportat la spital, el a murit la scurt timp după ce a intrat pe mâinile medicilor, a anunțat printr-un comunicat Unitatea de anchete speciale din Ontario. Identitatea victimei nu a fost încă dezvăluită.

    „La faţa locului, anchetatorii au recuperat o puşcă semiautomată şi un pistol”, au precizat anchetatorii independenţi, care au confiscat de asemenea armele de foc ale celor doi poliţişti implicaţi.

    Cadavrul bărbatului de 73 de ani a fost supus vineri unei autopsii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Covid-19 bulversează fotbalul: derby-ul FCSB – CFR Cluj a fost amânat, Dinamo are 10 jucători infectați!

    Două șocuri provocate de Covid-19 în Liga 1 la fotbal: unul în play-off, celălalt în play-out. Unul cu implicații majore pentru titlul de campioană, celălalt la retrogradare. Implicate: CFR Cluj (aflată pe locul 2, la un singur punct de liderul CSU Craiova) și Dinamo (amenințată serios cu retrogradarea).

    Meciul FCSB – CFR Cluj, care trebuia să se dispute sâmbătă seara, a fost amânat după ce un jucător al oaspeților, mijlocașul Alexandru Păun (25 de ani), a fost confimat pozitiv la testul anti-Covid.

    Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a luat decizia amânării chiar în ziua jocului.

    „Meciul dintre FC FCSB şi CFR 1907 Cluj, din etapa a 8-a a play-off-ului, programat să se dispute sâmbătă, 18 iulie, cu începere de la ora 21.00, a fost amânat din cauza apariţiei unui caz de infectare cu Covid-19 în cadrul echipei clujene”, este anunțul de pe site-ul LPF.

    Liga Profesionistă de Fotbal va anunţa în perioada imediat următoare, după consultarea cu deţinătorii drepturilor TV, şi având în vedere situaţia medicală nou apărută, ziua şi ora la care se va disputa această partidă.

    Conform Prosport.ro, lui Păun i-a fost rău sâmbătă dimineața. Medicul echipei clujene i-a luat temperatura, în cantonamentul de la Mgoșoaia, și a dat alarma: peste 38°C!

    Fotbalistul a fost izolat și a făcut testul de coronavirus. Rezultatul a venit în jurul orei 16.00: pozitiv. Păun a continuat să aibă dureri de cap, însă temperatura i-a scăzut în partea a doua a zilei.

    „Păun este foarte afectat, pentru că a încurcat programul echipei, dar toata lumea i-a spus că nu e vina lui”, a spus o sursă de la CFR Cluj pentru Prosport.ro.

    Directorul DSP Ilfov a anunțat că toți contacții direcți ai lui Păun vor fi testați pentru coronavirus, iar mijlocașul Păun va fi internat în spital. Jucătorii CFR-ului intră în izolare, e pericol ca antrenamentele din această săptămână să fie compromise. E posibil ca și meciul cu FC Botoșani, programat în weekendul următor, să fie amânat.

    Justin Ștefan, secretar general LPF, a declarat la Digi Sport: „Un jucător a prezentat simptome, a făcut temperatură peste 38°C, a fost testat în regim de urgență, a fost confirmat telefonic rezultatul pozitiv. Am luat decizia de amânare a meciului FCSB – CFR Cluj. Se poate juca pe 28-29 iulie, atunci avem o dată disponibilă, înaintea ultimei etape din play-off. CFR s-a testat săptămâna trecută, așa cum a fost protocolul, a avut rezultate negative. Azi a fost testat doar jucătorul cu simptome. Peste 5 zile se va relua testarea, atunci vom vedea cum e situația”.

    Toți jucătorii CFR-ului, ca și staff-ul tehnic, vor rămâne izolați la Mogoșoaia, în cantonamentul Federației Române de Fotbal.

    Situația în play-off înaintea ultimelor 3 etape:

    Dinamo, decimată de Covid

    Joi, vineri și sâmbătă, 10 jucători de la Dinamo București au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19. Este o situație fără egal nu doar în fotbalul românesc, ci și în cel european și chiar mondial!

    Echipa preluată recent de antrenorul Gheorghe Mulțescu se află într-o situație imposibilă, fiind măcinată de multiple crize: de timp, de bani, de puncte și de jucători.

    Portarul Fara şi mijlocaşul Răuţă aveau o stare proastă încă de joi, fiind internaţi la Spitalul „Victor Babeş”.

    Fundașul Sin a mers la spital din proprie iniţiativă vineri seară. A fost internat, iar starea sa de sănătate pare cea mai rea. „Are dureri de cap şi îl doare carnea, dar a intrat imediat pe tratament şi evoluţia este pozitivă”, a confirmat pentru Digi Sport o sursă care cunoaşte detaliile.

    Dinamo are deja două restanțe, cu Chindia Târgoviște și Hermannstadt. Acum are trei, pentru că și returul cu Chindia, care trebuia să se joace vineri, a fost amânat.

    Cei 10 jucători de la Dinamo depistați pozitiv cu Covid-19

    • Ștefan Fara (portar, 19 ani)
    • Aleksander Mitrovici (portar, 19 ani)
    • Ricardo Grigore (fundaș, 21 de ani)
    • Mihai Popescu (fundaș, 27 de ani)
    • Andrei Sin (fundaș, 28 de ani)
    • Dan Tălmaciu (fundaș, 19 ani)
    • Alexandru Răuță (mijlocaș, 28 de ani)
    • Valentin Lazăr (mijlocaș, 30 de ani)
    • Filip Mrzljak (mijlocaș, croat, 27 de ani).
    • Diego Fabbrini (mijlocaș, 29 de ani)

    Situația în play-out înaintea ultimelor 5 etape:

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un fost arbitru român de elită a murit la numai 49 de ani

    * FOTBAL. Perspectiva Euro 2020: după Islanda și Bulgaria/Ungaria, am înfrunta Olanda, Austria și Ucraina. La București!

  • Ziua în care Bucureștiul a depășit Suceava: 4.260 – 4.251. Timp de patru luni, liderul pandemiei a fost Bucovina

    Ziua de sâmbătă, 18 iulie, marchează o premieră: după mai bine de patru luni de pandemie cu județul Suceava pe primul loc la totalul cazurilor de infectare cu Covid-19, Bucureștiul trece în frunte, detronând orașul bucovinean.

    Cifrele de sâmbătă arată o egalitate aproape perfectă, cu un mic plus – de 9 cazuri – pentru Capitală: 4.260 / 4.251.

    Urmărind evoluția cifrelor în ultimele 10 zile, observăm că diferența dintre Suceava și București s-a micșorat în fiecare zi, fără excepție, până pe 18 iulie, când s-a făcut rocada.

    În urmă cu 10 zile, județul Suceava avea cu 544 de cazuri mai mult decât Capitala. Diferența a scăzut cu o medie de 50-60 de cazuri pe zi. Acum, este de așteptat ca Bucureștiul să se distanțeze de la o zi la alta, dat fiind că viteza de creștere a numărului de cazuri este mult mai mare în Capitală decât în Suceava, unde marele focar a fost stins de câteva săptămâni.

    București are oficial 1,83 milioane de locuitori, iar Suceava 635.000, adică de trei ori mai puțin. În realitate, în Capitală locuiesc peste 2,5 milioane de oameni, ceea ce face ca raportul real să fie de 4/1.

    Evoluția cazurilor Suceava / București în ultimele 10 zile

    • 09 iulie: 4.134 / 3.590 (+544)
    • 10 iulie: 4.141 / 3.659 (+482)
    • 11 iulie: 4.162 / 3.761 (+401)
    • 12 iulie: 4.167 / 3.801 (+366)
    • 13 iulie: 4.177 / 3.856 (+321)
    • 14 iulie: 4.188 / 3.918 (+270)
    • 15 iulie: 4.200 / 3.985 (+215)
    • 16 iulie: 4.218 / 4.096 (+122)
    • 17 iulie: 4.233 / 4.172 (+61)
    • 18 iulie: 4.251 / 4.260 (-9)

    Covidul face ravagii în Muntenia și Moldova, nu și în Ardeal, Oltenia sau Dobrogea!

    Împreună, București și Suceava au 8.511 cazuri de Covid-19, ceea ce reprezintă 23,2% (aproape un sfert) din totalul la nivel național.

    În Top 13, cu o singură excepție (Brașov), intră doar județe din Muntenia  și Moldova – câte 6 fiecare. Muntenia e reprezentată de București, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov și Buzău, iar Moldova de Suceava, Galați, Vrancea, Iași, Botoșani și Neamț.

    Numărul cazurilor de infectare cu Covid-19, județ cu județ (18 iulie)

    1. București …………… 4.260
    2. Suceava ……………. 4.251
    3. Brașov ……………… 2.296
    4. Argeș ……………….. 1.862
    5. Galați ……………….. 1.514
    6. Vrancea …………….. 1.343
    7. Dâmbovița ……….. 1.137
    8. Iași ……………….….. 1.125
    9. Botoșani ……………. 1.099
    10. Neamț ………………. 1.048
    11. Prahova ……….….. 1.028
    12. Ilfov ……………………. 988
    13. Buzău ………………….. 941
    14. Mureș ………………….. 854
    15. Bacău ………………….. 848
    16. Cluj …………….……….. 845
    17. Arad …………….………. 773
    18. Timiș …………………… 765
    19. Hunedoara …….……. 759
    20. Sibiu ……………….…… 745
    21. Bihor ……………….…… 721
    22. Bistrița-Năsăud ……. 682
    23. Constanța …………….. 611
    24. Ialomița ……………….. 576
    25. Alba ……………..………. 551
    26. Gorj ……………..………. 525
    27. Olt ………………..……… 469
    28. Dolj ………………..……. 430
    29. Harghita ………………. 418
    30. Brăila …………….…….. 376
    31. Covasna …………….…. 358
    32. Giurgiu ………….……… 326
    33. Mehedinți ……………… 323
    34. Vaslui ……………….….. 297
    35. Maramureș …………… 268
    36. Călărași …………….…. 229
    37. Tulcea ……………..…… 229
    38. Teleorman ……….…… 218
    39. Vâlcea ………….….…… 210
    40. Caraș-Severin …..…. 144
    41. Sălaj ………………..….. 127
    42. Satu Mare ………….….. 83
    43. Alte cazuri …….…….…. 39

    Total: 36.691 de cazuri

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Spirala pandemiei. Al treilea record în trei zile: 889 de cazuri în 24 de ore. România depășește 2.000 de morți. Situația în fiecare județ

    Curba pandemică este într-o creștere fulminantă în România. Sâmbătă au fost depășite, în premieră, două bariere teribile: peste 800 de noi infectări pe zi și peste 2.000 de morți de la începutul pandemiei.

    A treia zi consecutivă cu record: 889 de noi cazuri de Covid-19 în 24 de ore, de vineri până sâmbătă. Cele trei recorduri, de la o zi la alta: 777 (joi) – 799 (vineri) – 889 (sâmbătă).

    Șocant este că recordul de astăzi îl depășește cu 90 de cazuri pe cel de ieri. În procente: cu 11,26%.

    Cele 21 de morți din ultimele 24 de ore au urcat totalul deceselor la 2.009, trecând astfel de borna de 2.000. Borna de 1.000 de decese a fost atinsă pe 12 mai, deci pentru cea de-a doua mie a fost nevoie de două luni și 6 zile.

    Buletin de presă – Grupul de Comunicare Strategică

    (sâmbătă, 18 iulie, ora 13.00)

    * Până astăzi, 18 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 36.691 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19).

    * Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienți vindecați și 2.377 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
    Totodată, până în prezent, 913 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

    Numărul de cazuri confirmate, pe județe

    (potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică)

    1. București …………… 4.260
    2. Suceava ……………. 4.251
    3. Brașov ……………… 2.296
    4. Argeș ……………….. 1.862
    5. Galați ……………….. 1.514
    6. Vrancea …………….. 1.343
    7. Dâmbovița ……….. 1.137
    8. Iași ……………….….. 1.125
    9. Botoșani ……………. 1.099
    10. Neamț ………………. 1.048
    11. Prahova ……….….. 1.028
    12. Ilfov ……………………. 988
    13. Buzău ………………….. 941
    14. Mureș ………………….. 854
    15. Bacău ………………….. 848
    16. Cluj …………….……….. 845
    17. Arad …………….………. 773
    18. Timiș …………………… 765
    19. Hunedoara …….……. 759
    20. Sibiu ……………….…… 745
    21. Bihor ……………….…… 721
    22. Bistrița-Năsăud ……. 682
    23. Constanța …………….. 611
    24. Ialomița ……………….. 576
    25. Alba ……………..………. 551
    26. Gorj ……………..………. 525
    27. Olt ………………..……… 469
    28. Dolj ………………..……. 430
    29. Harghita ………………. 418
    30. Brăila …………….…….. 376
    31. Covasna …………….…. 358
    32. Giurgiu ………….……… 326
    33. Mehedinți ……………… 323
    34. Vaslui ……………….….. 297
    35. Maramureș …………… 268
    36. Călărași …………….…. 229
    37. Tulcea ……………..…… 229
    38. Teleorman ……….…… 218
    39. Vâlcea ………….….…… 210
    40. Caraș-Severin …..…. 144
    41. Sălaj ………………..….. 127
    42. Satu Mare ………….….. 83
    43. Alte cazuri …….…….…. 39

    *Până astăzi, 2.009 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

    * În intervalul 17.07.2020 (ora 10.00) – 18.07.2020 (ora 10.00) au fost înregistrate 21 de decese (14 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea și București. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

    * De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică (vineri, 17 iulie, ora 13.00), au fost înregistrate alte 889 noi cazuri de îmbolnăvire.

    * La Anestezie – Terapie Intensivă (ATI), în acest moment, sunt internați 280 de pacienți.

    * Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 943.733 de teste.

    Situația cetățenilor români aflați în alte state

    * 5.212 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19 (coronavirus): 2.330 în Germania, 1.885 în Italia, 561 în Spania, 129 în Marea Britanie, 117 în Franța, 111 în Austria, 28 în Olanda, 12 în Grecia, 6 în Japonia, 4 în SUA, 3 în Belgia, câte 2 în Elveția, Turcia, Cipru, Islanda, Belarus, Namibia, Indonezia, câte unul în Bulgaria, Ucraina, Suedia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Argentina, Brazilia, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, India, Kazahstan.

    * De la începutul epidemiei de Covid-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate (43 în Marea Britanie, 31 în Italia, 19 în Franța, 14 în Germania, 9 în Spania, 2 în Belgia, câte unul în Elveția, Suedia, SUA și Brazilia) au decedat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Evenimentul zilei”, fake news grosolan cu două victime: Șerban Huidu și Andreea Esca

  • A luat Covid și jandarmul-șef care în 2019 a băgat în dubă toți protestatarii anti-Dragnea din Topoloveni! E internat la un spital din București

    Necazuri pentru șeful Jandarmeriei Argeș, colonelul Gheorghe Lupescu: a ieșit pozitiv la testul pentru Covid-19 și e internat la Spitalul Colentina din București. Colonelul Lupescu s-a „remarcat” printr-o acțiune dementă, pe 17 mai 2019, cu 9 zile înaintea alegerilor europarlamentare și cu 10 zile înaintea întemnițării lui Liviu Dragnea: i-a băgat în dubă pe toți cei 10 cetățeni care protestau la Topoloveni împotriva lui Dragnea, aflat în vizită în orașul lor!

    Pe 17 mai 2019, colonelul Lupescu a acționat preventiv, pentru liniștea lui Dragnea: i-a ridicat pe toți protestatarii pașnici din Topoloveni, înainte ca liderul PSD să ajungă în oraș. Șeful Jandarmeriei județului Argeș, numit în funcție de Carmen Dan, a explicat ulterior că a acționat legal, pentru că „era un protest neautorizat”.

    De atunci au trecut doi ani și două luni, colonelul Gheorghe Lupescu continuă să conducă jandarmeria Argeș, nimeni nu l-a clintit din funcție, dar necazul i-a venit din altă parte: de la Covid-19.

    „Colonel doctor Gheorghe Lupescu” – așa cum se prezintă mereu, deși întreaga sa carieră universitară este construită pe impostură, la „fabrica de diplome” Bioterra – a făcut testul Covid-19 marți, 14 iulie, iar în seara aceleiași zile a aflat rezultatul: pozitiv. A doua zi s-a internat la Spitalul Colentina din București.

    Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a declarat, citat de Ziarulprofit.ro: „Luni, 13 iulie, domnul colonel Lupescu s-a simțit rău, s-a dus la spital și a făcut un examen Computer Tomograf (CT) și e adevărat că i-au ieșit niște leziuni suspecte. Si-a făcut un test de depistare a coronavirusului și i-a ieșit pozitiv. Imediat au fost identificați contacții. Persoanele cu care a intrat în contact au fost identificate, sunt izolate, se face dezinfecția ca de obicei. Probabilitatea este ca infectarea să se fi făcut din comunitate”.

    „Sunt foarte bine. Sper ca în 10-11 zile să plec acasă”, a declarat Gheorghe Lupescu pentru Jurnalul de Argeș. „Nici eu nu știu de unde am luat, pentru că am purtat mască, m-am protejat, m-am ferit, dar am fost pe teren tot timpul plecat, duminică în piață, în târg. Habar n-am de unde poate să fie sursa infectării, dar mergem mai departe”, a spus jandarmul-șef din Argeș.

    Ca măsuri de siguranță, și adjuncții colonelului Lupescu, de la Jandarmeria județului Argeș, au mers să-și facă testul Covid, la Spitalul Militar din Pitești. Până acum, nu există indormații că vreunul dintre ei ar fi pozitiv.

    Impostura universitară a „colonelului doctor Gheorghe Lupescu”

    Acțiunea dementă de la Topoloveni, cu băgarea în dubele Jandarmeriei a tuturor celor 10 protestatari pașnici și sechestrarea lor la Poliție până după plecarea din oraș a lui Liviu Dragnea, a fost ordonată de o slugă obedientă a PSD: colonelul Gheorghe Lupescu, șeful Jandarmeriei județului Argeș.

    CV-ul colonelului Lupescu e plin de diplome luate de la Universitatea Bioterra, celebră „fabrică de diplome”, implicată în scandaluri și dosare de corupție. Există numeroase mărturii și dovezi că la Bioterra diplomele se cumpără cu bani. Dintre politicieni, cei mai cunoscuți care și-au construit impostura universitară cu diplome cumpărate de la Bioterra sunt primarii Robert Negoiță (Sectorul 3) și Florentin Pandele (Voluntari), ambii de la PSD.

    Colonelul Lupescu e client vechi al „buticului” Bioterra. Are 3 diplome luate de acolo, ceea ce înseamnă că a absolvit 3 facultăți sau cursuri diferite, de la „inginerie economică și management agroturistic” la „securitate comunitară și terorism”. Și tot de la Bioterra a luat hârtie că ște limba engleză!

    Relația lui Lupescu cu Bioterra e veche de 23 de ani. Actualul „colonel doctor” a descoperit această „fabrică de diplome” pe când avea 22 de ani, iar de atunci nu s-a mai despărțit de ea. Principalele repere ale colaborării cu Bioterra, trecute în CV-ul oficial:

    • 1996-2001: Facultatea Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală / Inginerie Economică, specializarea Inginerie şi Management Agroturistic
    • 2001: Certificat de competenţă lingvistică în limba engleză
    • 2006-2008: Facultatea de Drept / Master în Securitate Comunitară şi Terorism
    • Din martie 2016 până în prezent: Lector universitar / Predare, evaluare, îndrumare şi control.

    Așadar, după ce și-a cumpărat o roabă de diplome, colonelul Lupescu s-a apucat să și predea la Bioterra! A devenit lector universitar și îi învață pe studenți cum se cumpără diplomele.

    A contribuit la represiunea din 10 august

    Colonelul Lupescu nu a fost trimis întâmplător de Liviu Dragnea (prin Carmen Dan) să conducă Jandarmeria din Argeș. Socoteala șefilor PSD a fost simplă: au nevoie de trupe masive trimise la București, când sunt proteste de stradă, iar autostrada permite aducerea rapidă a acestora de la Pitești. Tot ce le mai trebuia era un comandant receptiv, docil, fidel, care să execute imediat ordinele venite din Capitală.

    Colonelul Lupescu a trimis trupe de jandarmi și la protestul din 10 august 2018. Oamenii săi au contribuit la represiunea barbară împotriva populației pașnice.

    VIDEO: Colonelul Lupescu despre 10 august

    Câteva zile mai târziu, Lupescu explica presei argeșene: „La București, la evenimentele din 10 august, Jandarmeria a acționat legal. Era un miting neautorizat. Atâta timp cât ai un miting neautorizat, nu înțeleg alte discuții”.

    Aceeași tactică a aplicat-o și pe 17 mai la Topoloveni: era „un miting neautorizat”, deci la dubă cu ei!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Evenimentul zilei”, fake news grosolan cu două victime: Șerban Huidu și Andreea Esca

  • Andreea Esca nu și-a văzut soțul de o săptămână, deși sunt internați în același spital. Mesajul-surpriză al afaceristului Uzunov

    Situația Andreei Esca (47 de ani) și a soțului său, Alexandre Eram (50 de ani), continuă să fie învăluită într-o doză de mister. Vedeta Pro TV refuză să ofere informații, probabil în urma consultării cu reprezentanții televiziunii nr. 1 din România. Un lucru e sigur: Andreea și Alexandre sunt internați de o săptămână în același spital din București, infectați cu Covid-19.

    Surse medicale spun că Andreea și soțul ei nu s-au văzut niciodată pe timpul spitalizării, fiind izolați în pavilioane și, evident, saloane diferite. Ei comunică doar prin mijloace tehnice (telefon, whattsapp, e-mail, messenger etc.).

    Andreea duce bine boala, e jovială, optimistă, abia așteaptă testele negative care s-o scoată din spital și, după inevitabila izolare la domiciliu, să revină la pupitrul Știrilor Pro TV.

    În schimb, starea de sănătate a lui Alexandre este proastă, cu unele accente critice. Omul de afaceri a cerut discreție totală, ca și soția sa de altfel, iar cadrele medicale le respectă dorința.

    Mesajul lui Uzunov

    Și totuși, informațiile mai răzbat din „cazemata” spitalicească. Un prieten foarte apropiat al cuplului Esca-Eram, omul de afaceri Eduard Mircea Uzunov, a reacționat pe Facebook, postând mai multe fotografii realizate anterior de soțul vedetei Pro TV și însoțindu-le cu următorul text: „Sănătate, prietene! Un fotograf de excepție, Alexandre Eram”. Soțul Andreei Esca este etichetat în acesată postare.

    Mesajul lui Uzunov este o confirmare a faptului că Alexandre Eram trece prin momente delicate din punct de vedere al sănătății.

    „Anul acesta este foarte complicat, e chiar greu”

    În urmă cu mai bine de două săptămâni, Andreea Esca a participat – împreună cu alte vedete, printre care cântăreața Delia Matache – la o petrecere organizată în stațiunea Olimp, cu prilejul deschiderii resortului Novum by the Sea, la malul mării. Acolo se pare că s-a infectat cu noul coronavirus, mai alse că nu s-a respectat nicio regulă privind distanțarea socială.

    Înainte de asocierea ei cu Covid-19, Andreea Esca vorbea despre cât de grea este actuala situație. ”Anul acesta este foarte complicat, e chiar greu. Oamenii sunt animale sociale. Suntem mult mai atenţi acum. Da, ne-am gândit dacă să venim la mare. Facem tot ce este omeneşte posibil ca să fie bine. Acest an este o mare schimbare. Nu cred că vom pleca în această vară în străinătate”. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Evenimentul zilei”, fake news grosolan cu două victime: Șerban Huidu și Andreea Esca