Etichetă: covid

  • INTERVIU. Primarul unui oraș carantinat: „Străzile sunt mai goale decât în perioada stării de urgență”

    Marcel Avram, primarul din Făget (județul Timiș), primul oraș intrat în carantină la două luni de la ieșirea din starea de urgență, spune că oamenii respectă cu strictețe regulile instituite de autorități.

    Deși are doar 45 de ani, Marcel Avram (PNL) a anunțat recent că nu mai candidează pentru un nou mandat de primar. Se află deja la al treilea, e primar de 12 ani.

    În interviul acordat joi site-ului Ziaristii.com, Marcel Avram era bucuros că în ultimele 24 de ore nu se mai înregistrase niciun caz de infecție cu SARS-CoV-2 în localitatea pe care o păstorește. Dintr-un total de 52 de persoane infectate, 12 au fost deja vindecate și externate din spitale. Asimptomaticii sunt tratați la secția de Covid a Spitalului din Făget. Bolnavii cu simptome au ajuns la Lugoj și la Timișoara.

    Printre măsurile luate la nivel local pentru stoparea bolii se numără achiziționarea a 15.000 de măști și dezinfectarea tuturor spațiilor publice din oraș.

    „Au fost și două decese”

    Reporter: Care mai e situația la Făget?

    Marcel Avram: Lumea respectă măsurile. Străzile sunt aproape goale. Sunt mai goale decât în perioada stării de urgență. Nimeni nu iese afară la plimbare. Ies doar cei care au treabă. Oamenii au posibilitatea să meargă la serviciu, la cumpărături. Situația seamănă cumva cu cea din starea de urgență, doar că nu sunt măsurile chiar atât de restrictive. Se poate circula în interiorul localității fără acea declarație pe propria răspundere. De asemenea, există și motive justificate pentru care oamenii pot părăsi localitatea sau pot intra în localitate. Este vorba de transport de marfă, operatorii economici, cei care lucrează în altă parte. Ei pot părăsi Făgetul cu adeverință de la angajator. Sunt prioritare urgențele medicale, programările medicale.

    – Câte persoane sunt infectate?

    – Ultima dată erau 52 de persoane infectate, dintre care 13 au fost deja vindecate și externate din spital. Mai este vorba despre aproximativ 20 de persoane asimptomatice, care au stat 48 de ore la spital. Apoi, la decizia doctorului, au fost trimise acasă în izolare. Se tratează acolo.

    – Unde sunt cei mai mulți internați?

    – Spitalul nostru din Făget nu este unul de tip Covid, dar una dintre secții, cea de contagioase, unde li se făceau teste, s-a transformat într-una de tip Covid. Aici rămân doar cei asimptomatici. Restul au fost trimiși la Spitalul din Lugoj și la „Victor Babeș” din Timișoara.

    – Cum credeți că au contractat acest virus? De unde anume?

    – Din păcate, în prima săptămână, au apărut primele 10 cazuri. Pe urmă, chiar dacă au fost puși contacții direcți în izolare, era inevitabil să se întâmple ca o parte din membrii familiilor să se infecteze. Analiza celor de la DSP, trimisă la INSP, a stabilit că infecția s-a transformat într-una de tip comunitar. De aceea s-a propus această măsură de carantinare. Noi sperăm să nu mai apară atâtea cazuri. Ieri, spre exemplu (miercuri – n. red.), nu s-a mai înregistrat niciun caz în Făget. Au mai fost 7 persoane cu simptome: 5 au fost testate negativ, iar două pozitive. Dar aceste două persoane nu sunt din Făget, ci din alte localități. Vorbesc despre cei care au venit să se testeze la spitalul din Făget.

    – Au fost și cazuri grave?

    – Au fost și două decese. Din fericire, de-atunci nu ne-am mai confruntat cu cazuri deosebit de grave.

    – Ce măsuri ați luat pentru a proteja populația?

    – Am primit o parte din măști de la Consiliul Județean Timiș. Am început să le împărțim. Până vineri vom primi 15.000 de măști. Se fac peste tot dezinfecții. Am asigurat magazinele și farmaciile cu provizii, nu e nicio problemă. Oamenii conștientizează că nu e de glumit cu acest virus. Ne dorim să nu mai apară deloc cazuri în a doua perioada a carantinei, astfel încât să ieșim cât mai repede din această stare, să nu se mai prelungească.

    „Transmit tuturor românilor un mesaj simplu: să încercăm să ascultăm opinia specialiștilor. Dacă toți specialiștii merg într-o direcție, este greu de crezut că poate fi altfel” – Marcel Avram, primarul orașului Făget

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge

  • Noi recorduri de decese și de internări la terapie intensivă. A zecea zi consecutivă cu peste 1.000 de infectări

    Noi recorduri sumbre atinse de pandemia Covid-19 în România. Vineri, 31 iulie, au fost consemnate următoarele raportări:

    • cele mai multe persoane decedate în 24 de ore: 39 (vechiul record: 36 de morți, pe 21 iulie)
    • cei mai mulți pacienți internați la Terapie Intensivă: 409 (vechiul record: 402 de bolnavi grav, ieri, pe 30 iulie)
    • a fost depășit plafonul de 50.000 de persoane infectate: 50.886.

    Numărul de noi îmbolnăviri în 24 de ore (1.295, din 22.767 de teste) este al doilea, după cel de ieri (1.356).

    București (164) și Argeș (112) continuă să aibă, fiecare, peste 100 de noi cazuri de infectare în 24 de ore. Astăzi, ele sunt urmate de Brașov (71), Neamț (68), Prahova (67) și Cluj (62).

    Evoluția numărului de noi cazuri, la nivel național, în ultimele 10 zile:

    • 22 iulie: 1.030
    • 23 iulie: 1.112
    • 24 iulie: 1.119
    • 25 iulie: 1.284
    • 26 iulie: 1.120
    • 27 iulie: 1.104
    • 28 iulie: 1.151
    • 29 iulie: 1.182
    • 30 iulie: 1.356
    • 31 iulie: 1.295

    Buletin de presă – Grupul de Comunicare Strategică

    (vineri, 31 iulie 2020, ora 13.00)

    * Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19).

    * 27.007 pacienți au fost declarați vindecați și 4.433 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

    * În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare (joi, 30 iulie, ora 13.00 – n. red.), au fost înregistrate 1.295 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (Covid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi (24 de ore)

    Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
    1. Alba 738 22
    2. Arad 1.045 37
    3. Argeș 3.224 112
    4. Bacău 1.362 27
    5. Bihor 920 24
    6. Bistrița-Năsăud 857 13
    7. Botoșani 1.169 3
    8. Brașov 3.064 71
    9. Brăila 831 22
    10. Buzău 1.308 24
    11. Caraș-Severin 268 20
    12. Călărași 295 13
    13. Cluj 1.195 62
    14. Constanța 931 29
    15. Covasna 429 12
    16. Dâmbovița 1.842 50
    17. Dolj 719 33
    18. Galați 2.097 47
    19. Giurgiu 404 9
    20. Gorj 807 41
    21. Harghita 534 15
    22. Hunedoara 961 35
    23. Ialomița 733 9
    24. Iași 1.464 34
    25. Ilfov 1.286 32
    26. Maramureș 413 12
    27. Mehedinți 724 16
    28. Mureș 978 18
    29. Neamț 1.309 68
    30. Olt 732 21
    31. Prahova 1.940 67
    32. Satu Mare 102 3
    33. Sălaj 175 2
    34. Sibiu 904 10
    35. Suceava 4.527 13
    36. Teleorman 354 10
    37. Timiș 1.233 42
    38. Tulcea 281 5
    39. Vaslui 624 7
    40. Vâlcea 467 26
    41. Vrancea 1.702 14
    42. București 5.887 164
    43. – 51 1
     TOTAL 50.886 1.295

    * Până astăzi, 2.343 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

    * În intervalul 30.07.2020 (ora 10.00) – 31.07.2020 (ora 10.00) au fost înregistrate 39 de decese (22 de bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

    * Toate cele 39 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

    * În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.456. Dintre aceștia, la Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) sunt internați 409 pacienți.

    * Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.202.607 de teste. Dintre acestea, 22.767 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.113 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.654 la cerere.

    * Pe teritoriul României, 4.458 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.530 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.525 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar 53 de persoane se află în carantină instituționalizată.

    Situația cetățenilor români aflați în alte state

    * 5.486 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19 (coronavirus): 2.558 în Germania, 1.891 în Italia, 561 în Spania, 157 în Marea Britanie, 124 în Franța, 111 în Austria, 28 în Olanda, 16 în Grecia, 6 în Japonia, 4 în SUA, 3 în Belgia, câte 2 în Elveția, Turcia, Cipru, Islanda, Belarus, Namibia, Indonezia, câte unul în Bulgaria, Ucraina, Suedia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Argentina, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, India, Kazahstan, Tunisia. R. D. Congo.

    * De la începutul epidemiei de Covid-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate (43 în Marea Britanie, 31 în Italia, 19 în Franța, 14 în Germania, 9 în Spania, 2 în Belgia, câte unul în Elveția, Suedia, SUA, Brazilia și R. D. Congo) au decedat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Televiziunea Varanului n-a luat Covid de la liliac sau pangolin, ci de la Vulpiță! Se suspendă emisiunea cea mai infectată de la Antena 1

    Televiziunea Varanului n-a luat Covid de la liliac sau pangolin, ci de la Vulpiță! Se suspendă emisiunea cea mai infectată de la Antena 1

    Postul Antena 1 anunță suspendarea emisiunii „Acces Direct”. Au fost oprite filmările, pe fondul unei noi infectări cu Covid-19. Motivul: încă un caz de infectare în echipă, la o săptămână după cele ale soților Stegaru din Vaslui, invitați permanenți ai emisiunii.

    „Aseară, târziu, s-a confirmat un alt caz de Covid-19, în rândul echipei noastre”, a anunțat Antena 1 marți, printr-un comunicat.

    Cu o săptămână în urmă, soții Veronica și Viorel Stegaru (cunoscuți ca „Vulpița și Viorel”), vedetele caraghioase ale unui show discutabil, dar de mare audiență, au avut teste pozitive la Covid-19.

    Cei doi au intrat în izolare, iar emisiunea a continuat. Prezentatoarea Mirela Vaida a anunțat pe post că rezultatul testului său a fost negativ.

    De altfel, Vaida – citată de Paginademedia.ro – anunță că starea sa de sănătate este bună în acest moment: „Eu mă simt foarte bine, deocamdată, fără vreun simptom specific, şi sper să rămân aşa. Pentru siguranţa mea şi a familiei, voi repeta testul PCR în mod periodic. Vă mulţumim pentru înţelegere şi griji şi abia aştept să ne reîntoarcem în direct, zilnic. Sunt alături de colegii mei aflaţi deja în izolare şi mă rog să treacă repede şi bine peste această perioadă. S-a luat decizia ca de azi să stăm acasă cu toţii, o perioadă de timp, ţinând legătura cu DSP-ul şi respectând toate prevederile legale.”.

    În următoarea perioadă, pe respectivul interval orar, la Antena 1 va fi tot „Acces Direct”, dar nu chiar atât de direct! Vor fi redifuzate cele mai bune ediții din acest an, dar vor rula și ediții în premieră, filmate pentru vacanța din luna august.

    „Începând de azi şi până la finalul săptămânii, Antena 1 va redifuza cele mai bune ediţii ale acestui sezon, urmând ca de luni, 3 august, să intre pe post ediţiile speciale, fresh, înregistrate în avans de echipă pentru perioada vacanţei de vară”, menționează comunicatul Antenei 1.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • A 7-a zi consecutivă cu peste 1.000 de cazuri noi. Crește numărul morților (33), se aglomerează Terapia Intensivă (357)

    Ziua de marți, 28 iulie, este a 7-a consecutivă cu peste 1.000 de noi cazuri de infectare cu Covid-19, în 24 de ore. Ultima raportare: 1.151 de noi îmbolnăviri, din 21.135 de teste efectuate.

    Evoluția numărului de noi cazuri în ultimele 7 zile:

    • 22 iulie: 1.030
    • 23 iulie: 1.112
    • 24 iulie: 1.119
    • 25 iulie: 1.284
    • 26 iulie: 1.120
    • 27 iulie: 1.104
    • 28 iulie: 1.151

    Numărul decedaților în ultimele 24 de ore a crescut la 33, apropiindu-se de recordul din 21 iulie (36 de morți).

    Și situația de la Terapie Intensivă e grea: la ATI sunt internate 357 de persoane.

    Și la raportarea de marți, 28 iulie, făcută de Grupul de Comunicare Strategică, cele mai mari creșteri ale numărului de îmbolnăviri le au București și Argeș (câte 97). Urmează Brașov (73), Mehedinți (71), Prahova și Brăila (câte 63), Timiș (61).

    Buletin de presă – Grupul de Comunicare Strategică

    (marți, 28 iulie 2020, ora 13.00)

    * Până astăzi, 28 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 47.053 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19).

    * 26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

    * În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare (luni, 27 iulie, ora 13.00 – n. red.), au fost înregistrate 1.151 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (Covid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi (24 de ore)

    Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
    1. Alba 695 7
    2. Arad 969 39
    3. Argeș 2911 97
    4. Bacău 1258 47
    5. Bihor 829 18
    6. Bistrița-Năsăud 810 18
    7. Botoșani 1148 4
    8. Brașov 2884 73
    9. Brăila 729 63
    10. Buzău 1223 41
    11. Caraș-Severin 222 21
    12. Călărași 278 3
    13. Cluj 1082 9
    14. Constanța 845 34
    15. Covasna 401 3
    16. Dâmbovița 1682 51
    17. Dolj 630 5
    18. Galați 1928 21
    19. Giurgiu 391 11
    20. Gorj 703 4
    21. Harghita 484 20
    22. Hunedoara 897 19
    23. Ialomița 710 15
    24. Iași 1359 30
    25. Ilfov 1206 33
    26. Maramureș 374 20
    27. Mehedinți 680 71
    28. Mureș 936 18
    29. Neamț 1173 26
    30. Olt 665 11
    31. Prahova 1694 63
    32. Satu Mare 94 3
    33. Sălaj 163 7
    34. Sibiu 870 6
    35. Suceava 4439 18
    36. Teleorman 327 11
    37. Timiș 1075 61
    38. Tulcea 266 5
    39. Vaslui 546 22
    40. Vâlcea 400 13
    41. Vrancea 1604 11
    42. Mun. București 5425 97
    43. Altele 48 2
                                           TOTAL 47053 1151

    * Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 594 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    * Până astăzi, 2.239 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

    * În intervalul 27.07.2020 (ora 10.00) – 28.07.2020 (ora 10.00) au fost înregistrate 33 de decese (13 bărbați și 20 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vrancea și București.

    * În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 6.960. Dintre aceștia, la Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) sunt internați 357 de pacienți.

    * Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.131.699 de teste. Dintre acestea, 21.135 au fost efectuate în ultimele 24 de ore (13.127 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.008 la cerere).

    * Pe teritoriul României, 2.254 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

    Situația cetățenilor români aflați în alte state

    * 5.379 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19 (coronavirus): 2.551 în Germania, 1.891 în Italia, 561 în Spania, 157 în Marea Britanie, 124 în Franța, 111 în Austria, 28 în Olanda, 16 în Grecia, 6 în Japonia, 4 în SUA, 3 în Belgia, câte 2 în Elveția, Turcia, Cipru, Islanda, Belarus, Namibia, Indonezia, câte unul în Bulgaria, Ucraina, Suedia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Argentina, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, India, Kazahstan, Tunisia. R. D. Congo.

    * De la începutul epidemiei de Covid-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate (43 în Marea Britanie, 31 în Italia, 19 în Franța, 14 în Germania, 9 în Spania, 2 în Belgia, câte unul în Elveția, Suedia, SUA, Brazilia și R. D. Congo) au decedat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Prea șmecheri pentru Covid! La un club de fițe din Mamaia, petrecerile cu sute de persoane, care încalcă toate regulile, sunt transmise live pe Facebook

    În timp ce numărul infectărilor cu Covid depășește zilnic 1.000 de persoane, medicii fac apeluri disperate și Guvernul vorbește de noi măsuri obligatorii, pe Litoral continuă nestingherite evenimentele cu sute de persoane în care se încalcă toate regulile și precauțiile posibile.

    Publicația G4Media.ro a scris despre un concert organizat la clubul Nuba, din Mamaia, în weekendul care a trecut, și unde sute de oameni s-au înghesuit fără distanțare socială și fără măști de protecție.

    Transmiterea pe Facebook a petrecerilor unde se sfidează legile și restricțiile în epidemie a devenit o obișnuință

    Pe Facebook au apărut mai multe filmulețe de la petrecerea organizată la Nuba pe 25 iulie. Imaginile sunt elocvente.

    Legile statului român par, efectiv, să se oprească la ușa cluburilor și restaurantelor unde “șmecherii”, nepăsători atât față de sănătatea proprie, cât și față de a celorlalți, se comportă sfidător, pentru a demonstra că ei sunt “prea tari” ca să pățească ceva. În timp ce poliția și jandarmii intervin (legal și justificat) la nunți și botezuri unde alții, luând exemplul “șmecherilor”, încalcă legile și precauțiile în epidemie, statul se sfârșește la porțile petrecerilor de lux.

    A fost cazul și acum câteva săptămâni, la evenimentul privat din Costinești unde se presupune că s-a infectat cu Covid-19 vedeta postului Pro TV, Andreea Esca. Și clanurile interlope își fac un titlu de glorie din transmiterea pe Facebook a parangheliilor cu sute de indivizi, adesea videoclipurile fiind însoțite de mesaje sfidătoare, în care se anunță că acolo infractorii sunt șefi și stăpâni, iar “gaborii” nu îndrăznesc să calce.

    Petrecerile din localurile de fițe de la Mamaia și din Vama Veche sunt deja o obișnuință. Mii de tineri se strâng acolo noapte de noapte, în petreceri uriașe, apoi pleacă acasă, la localitățile lor din țară, purtând cu ei riscul uriaș al generării unor noi focare.

    Concertul din weekend, de la Nuba, a fost transmis live pe Facebook de unul dintre participanți. Așa se întâmplase acum câteva săptămâni și în Vama Veche, unde tinerii au transmis pe Facebook cum, în toiul unei petreceri organizate în fața unui local, apare o mașină de poliție care trece prin mulțime în aplauzele și uralele ironice ale sutelor de oameni care se înghesuiau – nici măcar unul din cei care apăreau în cadru nu purta mască de protecție.

    În alte stațiuni, unde merge altă categorie de oameni, se transmit în direct hore, dar aglomerația este omniprezentă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

  • „Viciosul virus a intrat în țară!”. Kim al III-lea a găsit vinovatul: un transfug care a revenit din Coreea de Sud forțând o graniță super-militarizată

    Minune dumnezeiască: dictatorul Coreei de Nord a recunoscut primul caz de cetățean nord-coreean infectat cu Covid-19! Dar nu orice cetățean, ci un transfug care, după 3 ani de „rătăcire” în Coreea de Sud, a reintrat ilegal în Coreea de Nord!

    Conducerea Coreei de Nord a informat, la nivel de vârf, despre un prim caz „suspectat” de contaminare cu noul coronavirus. Mai mult, a instituit „starea de urgenţă maximă” pentru a stopa flagelul, a anunţat duminică agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, preluată de agențiile internaționale și de Agerpres.

    Cazul se referă la o persoană care „s-a întors la 19 iulie după ce trecuse ilegal linia de demarcaţie” ce serveşte drept graniţă între Coreea de Nord și Coreea de Sud, potrivit KCNA.

    Dacă se confirmă, acesta ar fi primul caz de Covid-19 înregistrat oficial în Coreea de Nord, unde infrastructura sistemului de sănătate este total inadecvată pentru a trata o astfel de epidemie.

    Persoana suspectată că ar purta virusul este prezentată ca „un transfug care s-a dus în Sud cu trei ani în urmă” şi s-a întors în oraşul nord-coreean Kaesong, la frontiera cu Coreea de Sud. Această persoană ar fi reuşit să treacă graniţa puternic fortificată care desparte cele două ţări.

    Totuşi, din Coreea de Sud nu au existat informaţii cu privire la vreo tentativă de trecere frauduloasă a acestei frontiere marcate, între altele, de zone minate, fiind una dintre cele mai puternic supravegheate frontiere din lume, din punct de vedere militar.

    Potrivit agenţiei KCNA, bărbatul în cauză „a fost într-o primă etapă pus sub o carantină strictă”. „Toate persoanele care au intrat în contact cu el şi cele care au venit în acest oraş în ultimele 5 zile constituie obiectul unei anchete aprofundate”, a mai anunțat oficiosul nord-coreean.

    Phenian-ul asigurase anterior că nu există niciun caz de coronavirus pe teritoriul nord-coreean şi că graniţele ţării vor rămâne închise.

    Pentru a face faţă „situaţiei periculoase, care ar putea duce la o catastrofă mortală şi distructivă”, liderul nord-coreean Kim Jong Un a convocat sâmbătă o reuniune de urgenţă a Biroului Politic. Scopul: „să adopte un sistem de urgenţă maximă” şi „să emită o alertă de înalt nivel” pentru a opri propagarea epidemiei, a afirmat agenţia oficială de presă a Phenianului.

    În pofida măsurilor de carantină stricte, „s-ar spune că viciosul virus a intrat în ţară”, a afirmat Kim Jong Un, conform KCNA.

    Liderul nord-coreean a spus că, pe 24 iulie, Guvernul a luat „măsura preventivă de a izola total oraşul Kaesong”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

  • Îi mai băgăm în carantină pe cetățenii din numai 8 țări europene: Moldova, Rusia, Luxemburg și 5 state balcanice

    Autoritățile române au modificat lista țărilor în cazul cărora este nevoie de o carantină sau izolare de 14 zile la intrarea în România, potrivit Institutului Național de Sănătate.

    Așa-numita „listă galbenă” intră în vigoare luni, 27 iulie, iar pe ea se află 44 de state, dintre care doar 8 din Europa (7 din Europa de Est, plus Luxemburg). Asta înseamnă că persoanele care vin din celelalte peste 150 de țări ale lumii pot intra în România fără niciun fel de restricții, fiind plasate acum pe „lista verde”.

    Toate cele 5 țări balcanice aflate pe „lista galbenă” sunt republici sau regiuni din fosta Iugoslavie: Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Kosovo.

    Dintre cele 8 țări europene cărora le aplicăm restricții, două sunt vecine cu România: Serbia și Republica Moldova.

    Orice persoană care vine dintr-o țară de pe actuala „listă glbenă” (de 44 de țări la nivel mondial) va intra obligatoriu în izolare la domiciliu sau în carantină, la sosirea în România, indiferent de cetățenia sa.

    Lista este mult mai mică decât cea comunicată pe 7 iulie. Atunci, „lista galbenă” conținea peste 150 de țări (doar 44 erau pe „lista verde”, a celor fără restricții).

    „Lista galbenă” – din 27 iulie (țări cărora le aplicăm restricții)

    EUROPA: Luxemburg, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Bosnia-Herțegovina, Macedonia de Nord, Kosovo, Muntenegru.

    AMERICA: SUA, Mexic, Brazilia, Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador, Peru, Surinam, Costa Rica, Salvador, Guatemala, Honduras, Panama, Porto Rico, Republica Dominicană, Insulele Turks & Caicos, Insulele Virgine ale SUA.

    ASIA: Israel, Palestina, Arabia Saudită, Qatar, Bahrain, Oman, Kuweit, Irak, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Maldive, Kazahstan, Kârgâzstan, Maldive, Singapore.

    AFRICA: Africa de Sud, Eswatini, Insulele Capului Verde.

    Carantina persoanelor care vin din aceste țări aflate în ”zona galbenă” se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

  • „Nimeni nu va da vaccinul gratuit. Se va forma o coadă lungă pentru a obține o anumită cotă”

    Ministrul Sănătății din Ucraina, Maksim Stepanov, avertizează că boala Covid-19 este una deosebit de periculoasă și că metoda cea mai bună pentru a scăpa de ea este să ne protejăm: să păstrăm distanța, să purtăm mască și să ne dezinfectăm mâinile. Ucraina este țara cu care România are cea mai lungă graniță.

    Când va apărea vaccinul, dozele achiziționate vor ajunge mai întâi la medicii care „își riscă propriile vieți pentru a ne salva”, susține Stepanov într-un interviu acordat publicației rbc.com.ua.

    Ucrainenii se tem de o eventuală explozie de Covid-19 în țara lor. „Am auzit că Europa a contractat deja 400 de milioane de doze de vaccin de la una dintre companii, AstraZeneca. S-a format o alianță din patru țări – Italia, Germania, Franța și Olanda – care au pre-comandat vaccinul. Monitorizăm îndeaproape tot ceea ce se referă la studiile clinice ale vaccinurilor. Săptămâna trecută, i-am rugat pe patru dintre colegii mei, miniștrii Sănătății din aceste patru țări, să acorde Ucrainei un drept prioritar de a primi acest vaccin. După invenție, se va forma o coadă întreagă pentru a obține o anumită cotă. Nimeni nu va da vaccinul gratuit”, a dezvăluit ministrul Sănătății din Ucraina.

    Cle mai importante declarații ale ministrului Maksim Stepanov

    „Vom prelungi carantina cu încă o lună”

    * „Carantina noastră expiră la 31 iulie. Din cauza situației epidemiologice actuale, nu putem abandona măsurile restrictive. Prin urmare, vom prelungi carantina cu încă o lună.”

    * „Trebuie să respectăm regulile de bază. Purtarea măștii în spații închise: într-un lift, într-un magazin și așa mai departe.”

    * „Nu simt niciun disconfort când port masca. Am și una de rezervă, pe care o țin în buzunar. Nu simt disconfort nici atunci când îmi dezinfectez mâinile cu antiseptice. Pentru că involuntar o persoană își atinge fața. Nu simt disconfort nici când adopt distanțarea socială.”

    * „Mi se pare că respectarea acestor reguli nu este dificilă. Și pentru mine, de exemplu, nu este clar când cineva protestează împotriva acestor reguli. Coronavirusul nu este o boală ușoară. Uneori, dezvoltarea bolii este extrem de rapidă.”

    * „La risc sunt persoanele cu boli cardiovasculare, diabet, de oncologie, boli cronice ale plămânilor, ficatului, rinichilor, precum și persoanele în vârstă. Respectarea de bază a regulilor reduce probabilitatea de a ne îmbolnăvi și de a-i infecta pe alții, inclusiv persoanele cu risc.”

    „Ne uităm la ceea ce fac colegii noștri occidentali. Sunt un susținător al analizei exemplelor mondiale și al adaptării lor la realitățile situației ucrainene”

    * „Trebuie să pornim de la faptul că până în prezent nu există niciun vaccin în lume și nici medicamente eficiente 100%, care să fie incluse în indicațiile Covid-19. Desigur, procesul de tratament se îmbunătățește.”

    * „Când am trecut la învățarea la distanță, aceasta era absolut justificată și competentă. A trebuit să oprim răspândirea coronavirusului. În ceea ce privește noul an școlar, care va începe la 1 septembrie, lucrăm activ cu Ministerul Educației și înțelegem că trebuie să trecem la un format cât mai aproape de un stil de viață normal.”

    * „Ne uităm la ceea ce fac colegii noștri occidentali. Sunt un susținător al analizei exemplelor mondiale și al adaptării lor la realitățile situației ucrainene. Când am introdus carantina, am avut inițial zeci de pacienți. Și cu aceste acțiuni am reușit să rupem lanțul de transmitere a coronavirusului și să nu blocăm sistemul nostru medical.”

    * „În Italia, carantina a fost introdusă când aveau 1.000 de pacienți. La ce a dus? Apoi a venit creșterea progresiei geometrice, dacă vă amintiți. Pentru mine, apogeul unei epidemii este atunci când sistemul medical din orice regiune nu poate face față numărului de pacienți.”

    * „În primul rând, îi testăm pe cei care sunt suspectați de coronavirus. A doua categorie este cercul de contact al unei persoane care a fost deja diagnosticată cu Covid-19. Următoarea categorie sunt medicii care lucrează cu Covid-19, la fiecare 14 zile, dar și polițiștii, care sunt testați de Garda Națională la fiecare 30 de zile.”

    „Până acum, am alocat 500 milioane de euro pentru Covid-19, dintre care 95 de milioane pentru măști și 16 milioane pentru ventilatoare”

    * „Când vorbim despre Covid-19, rata mortalității noastre astăzi este de 2,6%. De ce spunem că aceasta este o boală periculoasă? Dacă luăm gripa, rata mortalității este de aproximativ 0,8%.”

    * „Nu există miracole, ci metode de prevenție. Dar, din păcate, echipamentul personal de protecție lipsește cu desăvârșire.”

    * „Ar trebui să începem vaccinarea persoanelor care sunt expuse riscului de infecție, deoarece acestea sunt cele mai vulnerabile. De exemplu: lucrătorii din domeniul sănătății, care își riscă propriile vieți pentru a ne salva.”

    * „Am auzit că Europa a contractat deja 400 de milioane de doze de vaccin de la una dintre companii, AstraZeneca. S-a format o alianță din patru țări – Italia, Germania, Franța și Olanda – care au pre-comandat vaccinul. Monitorizăm îndeaproape tot ceea ce se referă la studiile clinice ale vaccinurilor. Săptămâna trecută, am rugat patru dintre colegii mei, miniștrii sănătății din aceste patru țări, să acorde Ucrainei un drept prioritar de a primi acest vaccin. După invenție, se va forma o coadă lungă pentru a obține o anumită cotă. Nimeni nu va da vaccinul gratuit.”

    * „Până acum, am alocat 500 milioane de euro pentru Covid-19, dintre care 95 milioane de euro pentru măști și 16 milioane de euro pentru ventilatoare. Cumpărăm echipamente medicale, aparatură de tomografie computerizată, angiografe, rafturi endoscopice în săli de operații pentru 210 spitale de bază.”

    „Cheltuim 3% din PIB pentru medicamente. Franța – 9,6%, Marea Britanie – 6,7%. În SUA, se cheltuiesc în general 14%. Nimeni nu cheltuiește mai puțin de 6%”

    * „Cheltuim 3% din PIB pentru sănătate. Franța – 9,6%, Marea Britanie – 6,7%. În SUA, se cheltuiesc în general 14%. Nimeni nu cheltuiește mai puțin de 6%. Chiar și în URSS, 8,4% din PIB au fost pentru sănătate. Mă străduiesc să obțin cel puțin 6% din PIB pentru a sistemul medical din Ucraina.”

    * „Trebuie să stimulăm la maximum afacerile pentru a investi în medicină. Niciun buget nu va fi suficient pentru modernizarea infrastructurii existente. Trebuie să folosim parteneriate public-privat, să le simplificăm. Este necesar să se creeze condiții pentru construcția clinicilor, cu unele avantaje fiscale și de credit. Medicul trebuie să lucreze cinstit și să primească un salariu adecvat, astfel încât să nu existe nicio dorință de a merge în altă parte. Medicul ar trebui să se gândească la pacient, nu cum să-și hrănească familia.”

    * „Serviciul epidemiologic trebuie să efectueze investigații epidemiologice de înaltă calitate. Am început să acordăm atenție acestui lucru, văzând cum se procedează în Coreea de Sud.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

    * “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

  • Ziua cu trei recorduri înspăimântătoare: 1.284 de noi îmbolnăviri, 315 pacienți la terapie intensivă, 5 zile de creștere consecutive

    Raportarea de sâmbătă, 25 iulie, a Grupului de Comunicare Strategică a adus trei recorduri înspăimântătoare:

    • cele mai multe noi cazuri de infectare în 24 de ore: 1.248 (vechiul record era de 1.119 și fusese stabilit ieri);

    • cel mai mare număr de pacienți internați la terapie intensivă: 315 (vechiul record era de 301 și data de ieri);

    • cele mai multe zile consecutive de creștere a numărului de cazuri: 5, de marți până sâmbătă (21-25 iulie).

    Cele 1.284 de cazuri noi, depistate în ultimele 24 de ore, au reieșit din 22.511 teste.

    Epicentrul pandemiei rămâne în triunghiul București (118) – Argeș (108) – Prahova (108). Scădere spectaculoasă în Brașov (30), dar creștere explozivă în Mehedinți (82).

    Buletin de presă al Grupului de Comunicare Strategică

    (sâmbătă, 25 iulie 2020, ora 13.00)

    * Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 43.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19).

    * 25.373 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.106 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

    * În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (Covid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi (ultimele 24 de ore)

    Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
    1. Alba 661 19
    2. Arad 891 26
    3. Argeș 2580 108
    4. Bacău 1135 60
    5. Bihor 779 14
    6. Bistrița-Năsăud 780 19
    7. Botoșani 1131 6
    8. Brașov 2673 30
    9. Brăila 596 52
    10. Buzău 1125 26
    11. Caraș-Severin 198 16
    12. Călărași 270 14
    13. Cluj 1004 31
    14. Constanța 772 27
    15. Covasna 397 11
    16. Dâmbovița 1429 16
    17. Dolj 567 34
    18. Galați 1844 22
    19. Giurgiu 369 21
    20. Gorj 679 36
    21. Harghita 451 14
    22. Hunedoara 860 12
    23. Ialomița 677 8
    24. Iași 1260 40
    25. Ilfov 1131 26
    26. Maramureș 332 19
    27. Mehedinți 531 82
    28. Mureș 908 16
    29. Neamț 1128 20
    30. Olt 607 26
    31. Prahova 1431 108
    32. Satu Mare 92 5
    33. Sălaj 152 10
    34. Sibiu 850 18
    35. Suceava 4397 26
    36. Teleorman 309 11
    37. Timiș 983 66
    38. Tulcea 255 3
    39. Vaslui 466 -1*
    40. Vâlcea 321 13
    41. Vrancea 1521 56
    42. Mun. București 5094 118
    43. – 42 –
                                           TOTAL 43.678 1.284
    • Numărul total de cazuri aferent județul Vaslui a fost rectificat.

    * Până astăzi, 2.165 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

    * În intervalul 24.07.2020 (ora 10.00) – 25.07.2020 (ora 10.00) au fost înregistrate 15 decese (12 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Gorj și Olt.

    * În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 6.292. Dintre acestea, la Anestezie- Terapie Intensivă (ATI) sunt internați 315 pacienți.

    * Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.087.783 de teste. Dintre acestea, 22.511 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.

    * Pe teritoriul României, 1.467 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.224 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 8.050 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 27 de persoane.

    Situația cetățenilor români aflați în alte state

    * 5.329 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19 (coronavirus): 2.401 în Germania, 1.891 în Italia, 561 în Spania, 157 în Marea Britanie, 124 în Franța, 111 în Austria, 28 în Olanda, 16 în Grecia, 6 în Japonia, 4 în SUA, 3 în Belgia, câte 2 în Elveția, Turcia, Cipru, Islanda, Belarus, Namibia, Indonezia, câte unul în Bulgaria, Ucraina, Suedia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Argentina, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, India, Kazahstan, Tunisia. R. D. Congo.

    * De la începutul epidemiei de Covid-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate (43 în Marea Britanie, 31 în Italia, 19 în Franța, 14 în Germania, 9 în Spania, 2 în Belgia, câte unul în Elveția, Suedia, SUA, Brazilia și R. D. Congo) au decedat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

  • Am depășit dublul recordului negativ din starea de urgență. Marile focare: București, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Galați

    Vineri, 24 iulie, a fost a patra zi consecutivă cu record de noi îmbolnăviri de Covid-19. Au fost raportate 1.119 noi infectări, puțin peste bilanțul din ziua precedentă (1.112). 

    În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 22.532 de teste, au fost consemnate 24 de decese. iar 301 pacienți sunt internați la terapie intensivă.

    Ultimele patru zile au adus tot atâtea recorduri de noi infectări: 994 (marți) – 1.030 (miercuri) – 1.112 (joi) – 1.119 (vineri).

    Cifrele din ultimele două zile sunt mai mult decât duble față de bilanțul cel mai negru din timpul stării de urgență: 523 de cazuri raportate pe 11 aprilie.

    Cele patru zile consecutive cu record (de marți până vineri) merită o analiză specială, pentru a vedea ce județe sunt în stare critică.

    În aceste patru zile (21-24 iulie), cele mai multe noi infectări au fost consemnate în București: 509, ceea ce înseamnă o medie de 127 de îmbolnăviri pe zi.

    Urmează câteva județe din apropierea Capitalei sau în strânsă legătură (economică, dar mai ales turistică) cu aceasta: Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova și Galați. Acesta este plutonul de 6 județe-problemă în ultimele patru zile.

    Situația ultimelor patru zile (21-24 iulie)

    Județul ….. 21-24 iulie … Total pandemie

    1. București …….. 509 ….. 4.9762. Argeș …………. 393 ….. 2.4723. Brașov ……….. 262 ….. 2.6434. Dâmbovița …… 219 ….. 1.4135. Prahova ………. 197 ….. 1.3236. Galați …………. 196 ….. 1.8227. Bacău …………. 155 ….. 1.0758. Brăila ………….. 143 ….. 5449. Timiș …………… 141 ….. 91710. Vaslui …………. 127 ….. 46711. Mehedinți …….. 112 ….. 44912. Buzău …………. 107 ….. 1.09913. Suceava ………. 103 ….. 4.37114. Constanța …….. 100 ….. 74515. Ilfov …………….. 93 ….. 1.10516. Gorj …………….. 93 ….. 64317. Vâlcea ………….. 89 ….. 30818. Vrancea ………… 87 ….. 1.46519. Cluj ……………… 82 ….. 97320. Hunedoara ……… 82 ….. 84821. Iași ………………. 81 ….. 1.22022. Teleorman ………. 80 ….. 29823. Arad ……………… 77 ….. 86524. Ialomița …………. 77 ….. 66925. Olt ………………… 76 ….. 58126. Dolj ………………. 75 ….. 53327. Alba ………………. 68 ….. 64228. Sibiu ……………… 62 ….. 83229. Bistrița-Năsăud … 57 ….. 76130. Neamț …………… 49 ….. 1.10831. Bihor …………….. 42 ….. 76532. Caraș-Severin ….. 37 ….. 18233. Maramureș ……… 35 ….. 31334. Mureș ……………. 26 ….. 89235. Tulcea …………… 22 ….. 25236. Botoșani ………… 21 ….. 1.12537. Giurgiu ………….. 20 ….. 34838. Călărași …………. 19 … 25639. Covasna ………… 17 ….. 38640. Sălaj …………….. 15 ….. 14241. Harghita ………… 13 ….. 43742. Satu Mare ………… 3 …… 87

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid