Etichetă: Covid-19

  • România, ținta unei puternice operațiuni de dezinformare-manipulare a Rusiei. Cele 7 direcții de atac ale Moscovei în pandemie, pentru a genera haos și a slăbi statul român

    România, ținta unei puternice operațiuni de dezinformare-manipulare a Rusiei. Cele 7 direcții de atac ale Moscovei în pandemie, pentru a genera haos și a slăbi statul român

    Rusia a folosit perioada stării de urgență în România și restricțiile impuse ca să genereze haos, să vulnerabilizeze instituțiile de forță, să slăbească statul și să antagonizeze unele categorii ale populației.

    Acestea sunt concluziile unui raport obținut și prezentat în exclusivitate de jurnaliștii Cristian Pantazi și Ioana Câmpean, de la G4Media.ro.

    Amplă operațiune de dezinformare-manipulare a Rusiei împotriva României, cu scopul de a crea panică și haos pe fundalul pandemiei

    Potrivit documentului, România a fost ținta unui atac puternic și organizat din partea Rusiei, care a mobilizat resurse umane și logistice importante.

    S-a încercat impunerea unor teme favorite ale Moscovei, precum prezentarea Rusiei ca un stat puternic și prietenos, atacuri violente la adresa UE, a NATO, a Ministerului de Interne și a Armatei române.

    S-au folosit rețele puternice de postaci, site-uri controlate ocult sau direct de Rusia și s-a activat rețeaua de agenți de influență și propagandiști din România.

    Aparent spontană și provenind de la oameni “de bună credință”, operațiunea a fost coordonată și executată de profesioniști. S-au folosit teme de actualitate amalgamate cu filmulețe mai vechi, din alte țări și fotografii care nu sunt din România.

    Toate au fost postate pe site-uri dirijate de Rusia și apoi ventilate pe Facebook de rețele organizate de postaci, obținându-se uneori audiențe foarte mari, distribuire în masă și reacții vehemente din partea unora dintre cei manipulați.

    Circuitul mesajelor: texte pe site-uri controlate sau favorabile Rusiei, distribuire masivă prin rețele de postaci, promovare la TV prin agenți și propagandiști ai Moscovei

    În Piața Victoriei au ieșit vineri, 15 mai, oameni care se întrebau la ce folosește luarea temperaturii și alții care susțineau că „până la sfârșitul anului va avea loc resetarea completă a omenirii”. Interesant este că mesajele exportate de Moscova către UE au fost interzise de Putin în propria țară. În Rusia nu mai e voie să se publice articole sau mesaje care acreditează ideea că epidemia de Covid-19 este inventată

    Centrul întregii operațiuni l-a constituit obiectivul de a genera confuzie, panică și nesupunere la restricțiile legale în perioada stării de urgență. Stările de anxietate și nesiguranță firești la mulți oameni, provocate de interdicțiile existente, au fost amplificate la maximum de operațiunea Rusiei.

    S-au creat și răspândit un număr foarte mare de mesaje și comentarii – în special pe Facebook – care chemau la revoltă, proteste și refuzul de a respecta recomandările.
    Circuitul presupunea texte distribuite pe site-uri controlate de Rusia, apoi preluate în grupuri de Facebook, distribuite și comentate de rețelele de postaci. Simultan, temele conspiraționiste au fost susținute de agenți și propagandiști cunoscuți ai Rusiei, inclusiv în emisiuni TV.

    Documentul avertizează că în joc a intrat și China, care în acest moment se coordonează cu operațiunea Rusiei.

    În România, activarea propagandei Rusiei mai mult decât de obicei a fost vizibilă pentru cei care urmăresc evoluția fluxului de știri și a temelor distribuite predilect pe Facebook.

    Atacurile la instituțiile statului au venit pe fondul unor povești despre faptul că virusul n-ar exista, pandemia ar fi rodul unei conspirații mondiale, scopul ar fi vaccinarea cu cipuri a oamenilor și “teleghidarea” lor cu antenele 5G.

    Pe plan intern, a putut fi observat mesajul-cheie “nazistul de Iohannis instaurează dictatura”, puternic susținut și de PSD, în tandem cu propaganda site-urilor controlate de ruși.

    Cele 7 direcții de atac al Rusiei asupra României

    Cele 7 direcții de atac al Rusiei asupra României, în acestă amplă operațiune de dezinformare-manipulare derulată pe fundalul epidemidei de Covid-19, au fost:

    1. Promovarea narativelor declarate pro-Rusia,
    2. Atacuri la adresa UE,
    3. Atacuri la adresa unor instituții-cheie din România (Ministerul de Interne, Ministerul Apărării),
    4. Exploatarea unor teme de actualitate pe agenda publică (tăieri ilegale de pădure),
    5. Mesaje generatoare de confuzie generală și panică,
    6. Mesaje de promovare a teoriilor conspirației,
    7. Atacuri la adresa NATO.

    Punctul culminant al operațiunii, mitingul organizat vineri în Piața Victoriei, a fost un eșec răsunător. N-au venit decât oamenii Moscovei și câțiva naivi

    Punctul culminant al operațiunii ar fi trebuit să fie mitingul organizat vineri seară, în Piața Victoriei. Deși au venit inclusiv “vedete” ale propagandei ruse, care au chemat lumea în piață, până la urmă a fost un eșec zgomotos – numai câteva sute de persoane s-au strâns laolaltă.

    Merită menționat, în acest context, faptul că, în timp ce organizează și finanțează operațiuni de dezinformare și manipulare în exterior, încercând să convingă publicul că epidemia de Covid-19 este inventată, Rusia a interzis, în interior, știrile care pun la îndoială existența virusului.

    Agenția care a întocmit raportul se numește, potrivit jurnaliștilor de la G4Media.ro, Cyber Influence Assessment and Strategies Center (CIASC). E vorba de un centru de cercetare care acționează sub tutela Secretariatului General al Guvernului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Ravagii printre călugării de la Mănăstirea Putna: 31 s-au infectat cu Covid-19 și au fost internați în spital. Primele măsuri s-au luat abia după ce a murit un om

    O adevărată urgie s-a abătut asupra călugărilor de la Mănăstirea Putna: 31 din totalul de 103 au fost internați în spital după ce coronavirusul și-a făcut cuib în celebrul așezământ monahal.

    Publicația obiectivdesuceava.ro a anunțat că, în noaptea de joi spre vineri, 31 de călugări de la Mănăstirea Putna au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Suceava. Diagnosticați toți cu Covid-19, călugării au fost duși de la mănăstire la spital cu o coloană de ambulanțe. Situația este deosebit de serioasă, Mănăstirea Putna fiind în acest moment focar de infecție cu coronavirus.

    Cum s-a ajuns ca 31 de călugări să fie infectați, iar Mănăstirea Putna să se transforme în focar de Covid-19: nu s-au luat măsuri decât după ce a murit un om

    Manuela Trifan, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, a declarat pentru publicația obiectivdesuceava.ro că toți rezidenții din mănăstire au fost testați. Cei găsiți pozitiv au fost duși la spital chiar dacă nu prezintă, în această clipă, forme grave ale bolii.

    La această situație – transformarea mănăstirii în focar de infecție – s-a ajuns din neglijența comunității de acolo. Pe 5 mai, un călugăr în vârstă de 52 de ani, infectat cu coronavirus și aflat în stare gravă, a fost dus de urgență, cu elicopterul, la Institutul “Matei Balș”, din București. Conducerea așezământului monahal n-a luat nicio măsură de precauție după acest incident.

    Săptămâna trecută, însă, un alt bărbat care locuia la mănăstire a murit.
    S-a declanșat o anchetă epidemiologică din partea DSP Suceava, toți cei din incinta mănăstirii au fost testați, iar 31 dintre ei s-a dovedit că erau deja infectați.

    Astfel de cazuri, apărute din neglijență, nepăsare sau ignoranță, stau la originea celor mai periculoase focare de coronavirus nu doar în România, ci și în străinătate. La începutul pandemiei, când încă nu se știau prea multe despre virusul Sars-CoV-2, pe vasul de croazieră Diamond Princess, un singur om (care nu știa că e bolnav) a infectat alți 700!

    Conducerea Mănăstirii Putna a publicat vineri un comunicat în care a confirmat cazurile de infectare, menționând că s-a acceptat internarea celor 31 de călugări la solicitarea DSP Suceava.
    Rămâne neclar cum s-au putut infecta 30% dintre călugări, din moment ce – potrivit comunicatului – întreaga comunitate a intrat în autoizolare voluntară pe 25 martie. Primele cazuri de coronavirus au apărut în luna mai, la peste o lună din momentul menționat ca fiind cel în care s-a intrat în autoizolare. Perioada de incubație la coronavirus este de 2-14 zile, dar cazurile au izbucnit la peste 40 de zile din momentul luării măsurilor de precauție.

    Conducerea mănăstirii confirmă cazurile de infecție și afirmă că întreaga comunitate s-a autoizolat cu peste 40 de zile înainte de apariția primului caz

    „COMUNICAT DE PRESĂ

    în legătură cu viețuitorii Mănăstirii Putna internați la Spitalul Județean Suceava

    În urma știrilor apărute în presă despre 31 de viețuitori din obștea Mănăstirii Putna depistați pozitiv pentru noul coronavirus, facem următoarele precizări.

    Obștea Mănăstirii Putna a intrat în autoizolare voluntară din data de 25 martie 2020, nu fiindcă s-ar fi manifestat simptome specifice coronavirusului, starea de sănătate a comunității fiind bună, ci din motive de precauție și de responsabilitate pentru sănătatea celorlalți.

    În zilele de 10–11 mai 2020, întreaga obște a Mănăstirii Putna a fost testată de către angajații Direcției de Sănătate Publică Suceava, în urma cazurilor a doi părinți de la Putna ajunși la spital cu simptome ale noului coronavirus, deși restul obștii era în continuare clinic sănătoasă.

    În urma rezultatelor confirmate – 31 de părinți pozitivi, 72 de părinți negativi – în seara zilei de 14 mai, toți părinții depistați pozitiv au fost internați la Spitalul Județean Suceava. Am ales această variantă în urma recomandărilor DSP Suceava, deși Mănăstirea Putna dispune de condiții adecvate de izolare și îngrijire la domiciliu, conform posibilității oferite de lege. Starea de sănătate a viețuitorilor internați este bună, fiind asimptomatici și prezentând cele mai ușoare forme ale coronavirusului. Externarea se va face în urma confirmării eliminării virusului prin teste COVID negative.

    Toți ceilalți viețuitori ai obștii rămași acasă au fost confirmați negativ, au o stare de sănătate bună și nu prezintă pericol pentru sănătatea publică, obștea noastră fiind monitorizată de un părinte medic și un părinte asistent medical, viețuitori ai mănăstirii.

    Conform Legii 46/2003 privind drepturile pacientului și a Legii 363/2018 privind protecția datelor personale, toți viețuitorii mănăstirii internați la Spitalul Județean Suceava au dreptul la propria intimitate, la nedivulgarea datelor personale și medicale și dreptul de a nu fi filmați, fotografiați sau intervievați în incinta unității medicale sau în orice altă parte.

    Considerăm că respectarea intimității vieții noastre și a fiecărui om care suferă privațiuni ale vieții sale este o datorie civică a noastră a tuturor, și un model de atitudine prin care vom putea depăși, cu toții, această criză.

    Rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul să ocrotească întreaga Românie și să dăruiască sănătate întregii lumi!

    Conducerea Mănăstirii Putna
    15 mai 2020“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Scăpăm de virus! Bilanț la mijlocul lunii mai: 9 români din 10 se vindecă. Mai sunt 6.000 de bolnavi, curba cazurilor noi începe să coboare

    Îndelung așteptate și discutate, efectele restricțiilor impuse în România în ultimele două luni încep să se simtă și în statisticile epidemiei de coronavirus. Conform bilanțului publicat joi, 14 mai, 9 din 10 români se vindecă, iar curba cazurilor active din țară continuă să scadă.

    Până acum, din totalul de 10.099 de cazuri închise, 9.053 s-au vindecat – ceea ce înseamnă că 9 din 10 români se vindecă.

    9 români din 10 se vindecă, mai sunt doar 6.000 de bolnavi, din care 225 în stare gravă

    Situația epidemiei de coronavirus în România pe 14 mai. 9 din 10 români se vindecă. Rata este excelentă, raportat la media mondială. Și numărul de infecții contorizat până acum e rezonabil, ținând cont de rata de infectare mare a acestui tip de virus – 2,2 (fiecare bolnav infectează, în medie, alți 2,2 oameni). Sursa: worldometers.info

    Din totalul de 16.247 de infecții cu Covid-19 confirmate medical în România până joi, 14 mai 2020, mai sunt active numai 6.248 de cazuri, din care 225, din păcate, în stare gravă sau critică.

    În schimb, vestea bună este că, din cele 10.099 de cazuri închise, 9.053 (89,64%) s-au vindecat. Aceasta este o veste extraordinară, pentru că rata românilor care au trecut peste boală este cu mai bună decât cea mondială (84,85% vindecați din totalul de 1.979.611 cazuri închise).

    Din nefericire, au existat până acum și 1.036 decese. Cele mai multe victime aveau și alte boli serioase, dar au fost și destui români în putere, tineri, la care infecția cu Covid-19 a luat o turnură dramatică și s-a încheiat cu decesul pacienților.

    Rata deceselor în această pandemie, deși în vizibilă scădere (la nivel mondial a fost la un moment dat de 21% din totalul cazurilor închise, dar acum a coborât la 15,15%), este – după cum lesne se poate vedea, mult mai mare decât ce au raportat chinezii la început, adică 2%.

    Curba cazurilor active de coronavirus începe să scadă exact când se reia activitatea economică în țară. De ce depinde încheierea epidemiei

    Curba cazurilor active începe, în sfârșit, să ia o traiectorie descendentă. Sursa: worldometers.info

    Revenind la România, veștile bune nu se opresc aici. Tendința generală constatată în ultima săptămână e de scădere a numărului de noi infecții. Din ultimele 10 zile, în doar trei s-au consemnat creșteri raportat la ziua precedentă.
    Consecință a faptului că, peste tot în țară, numărul celor vindecați crește, iar noile cazuri de infectare raportate scad, îndelung așteptata traiectorie descendentă a curbei cu cazurile active a început să se contureze.
    Potrivit calculelor celor de la endcoronavirus.org, România încă mai are de luptat până va putea declara epidemia învinsă, dar primele semne bune se văd.

    În acest moment se încheie restricțiile perioadei în care a fost stare de urgență. Depinde, de acum, de români și de modul în care vor reuși să se protejeze individual, mai ales, dacă acest trend va continua, sau într-o săptămână – două vom fi nevoiți să revenim la restricții.

    Evoluția numărului de cazuri noi arată o tendință generală descrescătoare în România, chiar dacă în unele zile se înregistrează ușoare creșteri. Sursa: worldometers.info

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Clujeanul care și-a pus într-un grafic chinurile îndurate cât a fost bolnav de Covid: 28 de zile în spital, 16 zile conectat la oxigen, 5 zile la terapie intensivă

    În ajunul ridicării stării de urgență și în plină ofensivă a conspiraționiștilor care susțin că pandemia de coronavirus nu există, un tânăr abia ieșit din Spitalul de Boli Infecțioase Cluj și-a pus într-un grafic propria experiență terifiantă a îmbolnăvirii cu Sars-CoV-2.

    Andrei Balint spune că a fost nevoie de 4 săptămâni de spitalizare, din care 18 zile – conectat la oxigen și 5 zile petrecute la terapie intensivă, pentru ca să se poată întoarce acasă miercuri, 13 mai, acolo unde îl aștepta și băiețelul născut cu nici o săptămână în urmă.

    Pe 10 aprilie a debutat boala. În cinci zile era deja internat, în 13 conectat la oxigen, cu pneumonie 75%

    Andrei Balint, IT-ist de meserie, a făcut un infograf pe zile cu evoluția bolii prin care afirmă că a trecut. FOTO: contul de Facebook al lui Andrei Balint. În graficul de mai sus s-a strecurat și o inadvertență. Din 23 aprilie, când a fost conectat la oxigen, și până în 11 mai, când Balint a putut să respire din nou fără ajutor, sunt 18 zile și nu 26, așa cum scrie în partea de sus. Dar, dincolo de mica eroare de calcul, intensitatea dramei rămâne nealterată

    Andrei Balint, un clujean de 32 de ani pasionat de drone, însurat, plin de viață, acum manager de marketing și de vânzări la o firmă, povestește că s-a infectat cu noul coronavirus la începutul lunii aprilie.

    Simptomele au apărut relativ brusc, pe 10 aprilie, cu febră mare și frisoane. A încercat să se trateze acasă cu paracetamol și algocalmin, dar starea nu i s-a ameliorat. Pe 14 a fost testat pentru Covid-19, a doua zi a fost internat pentru că tușea și avea probleme respiratorii.

    La 10 zile după debutul bolii, prima radiografie pulmonară a relevat o pneumonie de 25%. A doua radiografie, alte trei zile mai târziu, a arătat că pneumonia ajunsese la 75%. În aceeași zi a fost transportat la Terapie Intensivă și conectat la tubul de oxigen.

    Febra a cedat după două săptămâni, dar problemele majore au continuat. Testele pe care le-a efectuat pentru Covid-19 (10 la număr în 28 de zile) au fost neconcludente – ba ieșeau negative, ba pozitive.

    Pe 27 aprilie, după patru zile la secția de Terapie Intensivă, a fost mutat înapoi, în salon. Pe 29 aprilie, la 19 zile după primele simptome, a încetat tratamentul pentru Covid-19.

    Înapoi, la Terapie Intensivă

    Andrei Balint este pasionat de drone și are un site pe care postează cele mai spectaculoase poze din expedițiile sale. FOTO: contul de Facebook al lui Andrei Balint

    Imediat după aceea au apărut complicațiile. O durere foarte puternic în spate, apărută pe 1 mai, l-a retrimis la Terapie Intensivă, unde i s-a descoperit o pleurită. A început un tratament cu cortizon și anticoagulante.

    Din acel moment, lucrurile au evoluat, treptat, spre bine. Radiografia din 7 mai a arătat o îmbunătățire a stării plămânilor, iar pe 11 mai a scăpat de tubul de oxigen.

    Miercuri, 13 mai, omul afirmă că a fost externat și s-a întors acasă, unde-l așteptau soția și băiețelul Ian, născut pe 8 mai, când tăticul său încă se mai afla în Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, cu masca de oxigen pe față.

    “Am ajuns să simt pe pielea mea cât de parșiv e virusul ăsta”

    Morala poveștii îi aparține lui Andrei Balint, care a făcut infografia propriilor suferințe și a postat-o pe Facebook, ca învățătură de minte și avertisment pentru cei care au ochi de văzut și minte să înțeleagă.

    Textul atașat de Andrei Balint la poza cu suferințele sale:

    „În două zile este 15 mai.
    Chiar dacă e tentant, vă sfătuiesc să rămâneți în continuare foarte precauți.
    Vă spun asta pentru că am ajuns să simt pe pielea mea cât de parşiv e virusul ăsta.

    Experiența mea cu #covid19 o puteți găsi în infograficul alăturat.
    Pentru o rezoluție mai bună puteți accesa link-ul acesta:
    http://andreibalint.ro/…/upl…/2020/05/experianta_covid19.jpg

    Mulțumesc personalului medical care m-a tratat şi care a dat dovadă de foarte multă empatie pe perioada spitalizării.

    Aveți grijă de voi şi de cei dragi!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Scrisoarea unor savanți români către un conspiraționist: „Lumea pe care o propui, lipsită de cercetători și doctori, fără vaccinuri și medicamente, e una pe care n-o poți dori copiilor tăi!”

    În noianul de oameni care cred că, dacă nu se vede, virusul Sars-CoV-2 nu există și, deci, epidemia de Covid-19 este o monstruoasă farsă, consultantul de modă Cezar Ionașcu a reușit să atragă atenția prin audiența pe care o face cu teoriile sale conspiraționiste.

    Trecut de la sfaturile despre asortarea pantofilor cu cravata direct la microbiologie, epidemiologie și geostrategie, influencerul se dezlănțuie pe Facebook, unde publică o cantitate greu de imaginat de teorii ale conspirației, toate cu o priză mare la public.

    Patru minute de enormități, acuzații fără dovezi și conspirații au strâns 14.000 de aprecieri și 20.000 de distribuiri pe Facebook

    Conform consultantului în modă, toată lumea e mână-n mână cu toată lumea în actuala pandemie. Presa, medicii, cercetătorii, guvernele, companiile care produc medicamente și mulți, mulți alții ar complota împotriva umanității.

    Una dintre postări, un filmuleț în care se pretinde, printre altele, că masca de protecție reduce proporția de oxigen din aer și infectează cu bacterii, iar testarea e de evitat pentru că, în mod sigur, medicii vor falsifica rezultatele ca să “alimenteze circul”, a strâns nu mai puțin de 14.000 de aprecieri și 20.000 de distribuiri.

    Situația i-a determinat pe doi cercetători români, Cristian Presura și Stefan Szedlacsek, să publice pe Facebook, la rândul lor, un răspuns în care, cu răbdare și bun-simț, arată enormitatea teoriilor debitate de modistul devenit denunțător al conspirațiilor mondiale.

    Ce rost mai au cercetările și munca atâtor savanți, dacă vine un croitor și le spune că “fac nimic”?

    Una din nenumăratele postări conspiraționiste cu care Cezar Ionașcu a mers la inima publicului avid de răspunsuri simple

    Cei doi se întreabă ce rost mai are munca tuturor medicilor și a savanților din lume? Toate câștigurile obținute de omenire de-a lungul timpului, toate descoperirile care au îmbunătățit și prelungit viața ființelor umane, sunt inutile dacă astfel de personaje vin și spun că n-au nevoie de așa ceva.

    Presura și Szedlacsek au rezistat cu brio tentației de a-l lua peste picior pe expertul în haine și îi explică pe tonul cel mai serios – așa cum ar fi trebuit, poate, să facă și profesorii lui prin clasa a 6-a – că masca de protecție nu poate reduce procentajul de oxigen din aerul pe care-l respirăm.

    O altă inepție, aceea potrivit căreia țările neafiliate la OMS n-ar avea cazuri de Covid-19, este demonstrată de cei doi simplu: asemenea țări nu există!
    În timp ce Ionașcu își bate joc de doctori, pe care-i numește “persoane care au o singură meserie” și oameni care “fac nimic”, cei doi cercetători îi atrag atenția că, pentru a ajunge să lucrezi într-un laborator, e nevoie să te ducă mintea, să îți tocești coatele mulți ani pe băncile facultății, să faci practică îndelungată și să muncești pe brânci.

    Citiți mai jos scrisoarea celor doi cercetători către conspiraționistul care crede că, dacă nu e vizibil cu ochiul liber, virusul nu există:

    “Doctorii care stau cu masca pe față câte 10 ore zilnic sunt toți bolnavi de plămâni, așa o fi?”

    Cezar Ionașcu, consultantul în îmbrăcăminte care pretinde că a descoperit cum cabala mondială, care se folosește de presă, medici, cercetători, guverne și marile companii, complotează împotriva omenirii. FOTO: Facebook

    „Dragă Cezar Ionașcu, postarea ta intitulată „Declarație importantă pt țară” (despre Covid 19) https://bit.ly/3fEkUB0 m-a făcut pe mine și pe Stefan Szedlacsek să ne întrebăm dacă tu (și societatea) mai aveți nevoie de cercetători ca noi.

    De ce să mai cercetăm vaccinuri, medicamente și aparate medicale în laboratoarele noastre dacă tu (și cei care îți dau dreptate) nu veți folosi cercetările noastre?

    De ce să o facem dacă tu consideri că noi (și grupurile de cercetare în care lucrăm) am face parte din conspirații mondiale?

    Oare nu ar fi mai bine să renunțăm la cercetare și să ne apucăm de agricultură?

    Speranța noastră este că cei care te urmăresc nu vor fi de acord cu tine și vor folosi cercetările noastre. Iată mai jos, ai răspunsurile noastre directe la „declarația” ta:

    1. Nu vrei să porți mască pentru că facilitează reproducerea bacteriilor în plămâni!

    Prin urmare, doctorii care stau cu masca pe față câte 10 ore zilnic sunt toți bolnavi de plămâni, așa o fi? Chiar crezi că obligativitatea purtării ei în mijloacele de transport și în mall-uri din Germania, Austria și unele state din SUA este o tâmpenie?

    Nu uita, dacă vei fi infectat cu Covid, vor fi câteva zile de început în care tu nu vei ști asta.

    Fără mască, crește șansa că vei împrăștia virusul la prietenii tăi. În funcție de situația lor medicală, unii vor muri.

    Mai scrii undeva pe pagina ta că: ”Masca e fatală – oxigenul este diminuat și astfel insuficient la fiecare respirație”.

    Tot “savanții” pe care-i urăști să știi că au determinat cu foarte mulți ani în urmă că aerul are 21% oxigen și 78% azot cam orice ai face iar biata mască va lăsa să treacă prin ea exact același procent de 21% oxigen.

    “Dacă insiști, te invităm la o secție de terapie intensivă, să îmbrățișezi bolnavii de Covid-19. Vei rămâne acolo, garantat vei avea nevoie de asistență medicală”

    1. Nu porți mănuși normale.

    Dar ce te împiedică să porți mănuși de plastic de unică folosință?

    Să știi că la început cei de pe vasul ”Diamond Princess” nu purtau nici măști nici mănuși.

    Știi, din cei 3.711 pasageri, câți s-au infectat de la un singur pasager cu Covid?: 700 pasageri.

    1. Ai îmbrățișa chiar acum pe cineva drag în public.

    Să sperăm că nu ai căpătat virusul cu câteva zile înainte, în așa fel încât să nu știi, iar apoi să îl dai mai departe și să îl omori pe cel pe care l-ai îmbrățișat.

    În orice caz, dacă insiști în continuare, te invităm la o secție de terapie intensivă să îmbrățișezi toți bolnavii de Covid 19 de acolo.

    Evident, conform principiilor tale, nu vei purta nici mască nici mănuși. Vei putea rămâne în continuare acolo în secție, garantat vei avea nevoie de asistență medicală serioasă.

    “Ți-ai făcut vreodată ție sau copiilor tăi o antibiogramă? Cu siguranță însă nu ai acceptat administrarea niciunui antibiotic căci e produs de organizații criminale”

    1. Nu faci vaccinul antigripal și speri în sinea ta că îți vor urma exemplul mulți din cei 12K de simpatizanți ai postărilor tale.

    Te-ai gândit că un procent însemnat al acestora este fie în vârstă, fie au o formă de imunodeficiență și îmbolnăvirea lor de gripă ar putea fi fatală?

    1. Nu mergi la testări pentru că știi SIGUR că autoritățile vor manipula rezultatul, te vor declara pozitiv, pentru a mări, cum spui tu, „circul”.

    Dragă Cezar, induci o neîncredere acută în autorități, care va afecta în mod negativ toată societatea.

    Noi, cercetătorii, facem tot posibilul să influențăm autoritățile să ia deciziile corecte, pe baza a ceea ce am aflat prin cercetările noastre.

    Nu ne reușește întotdeauna, însă a spune că autoritățile recomandă și asigură testările doar ca să facă „circ” înseamnă să desființezi întreaga cunoaștere medicală și să invoci o colaborare diabolică între medici și autorități.

    A propos, ți-ai făcut vreodată ție sau copiilor tăi o antibiogramă? Dacă da, conform convingerilor tale, ai primit rezultatul pozitiv peste tot (de dragul „circului”)?

    Cu siguranță însă nu ai acceptat administrarea niciunui antibiotic căci e produs de organizații”criminale”.

    „Te speli pe mâini pentru că te-a învățat mama. Corect. Dar ea de ce te-a învățat așa? Pentru a elimina patogenii!  Ea știa mai bine decât tine!”

    1. Te speli pe mâini pentru că te-a învățat mama.

    Corect.

    Dar ea de ce te-a învățat așa? Pentru a elimina patogenii!

    Ea știa mai bine decât tine.

    1. Nu vei face niciun vaccin, nici membrilor familiei tale, nici copiilor tăi. Sugerezi însă că nimeni nu ar trebui să facă, iar asta este EXTREM de periculos.

    La sugestia ta, colegii noștri din cercetarea medicală specializați pe vaccinuri ar trebui să renunțe la cercetare și să caute alt job.

    Dar ce crezi că se va întâmpla fără vaccinuri pe lumea asta?

    Cât crezi că va dura până vor reapare epidemiile?

    Ce le vei spune copiilor tăi când copiii lor (nepoții tăi) vor muri de o astfel de epidemie, care înainte era stopată?

    Știi de exemplu că variola, tot o boală produsă de un virus (care zici că nu exista) a omorât doar în secolul XX 300 milioane de oameni?

    Și știi cum a fost ea eradicată acum 40 de ani?

    Vei fi surprins: cu ajutorul unui vaccin! Iar tu vrei să se desființeze vaccinurile!

    “Spui că țările cu cel mai mic număr de bolnavi de coronavirus sunt cele unde OMS nu are acces. Care sunt țările acelea?”

    1. Nu crezi că guvernul și organizațiile internaționale „criminale” lucrează pentru binele tău.

    Putem să-ți spunem că unul din autorii acestui mesaj (Stefan Szedlacsek) lucrează într-un institut de cercetare al Academiei, finanțat de guvernul României. Atât Academia cât și Guvernul României sunt organizații criminale?

    Dai exemplul că în țările în care e cel mai mic număr de bolnavi de cornavirus, OMS (Organizația Mondiala a Sănătății) nu are acces.

    Ne-am uitat și noi pe Wordometers, să vedem care e țara asta. Am aflat: Saint Pierre Miquelon, o țară cât o comună mai mare (cam 5000 locuitori) are într-adevăr 1 singur caz pozitiv de Covid 19. Și e drept, nu e în OMS – e normal, aparține de Franța care bineînțeles că e în OMS.

    Sau poate te referi la Malta, țara din Europa cu cel mai mic număr de Covid 19 pozitivi? Stai liniștit, aparține și ea de OMS.

    “Zici că virusul nu există decât în statistici. Îți propunem un experiment. Ți-l arătăm la microscop, ți-l injectăm. Chemăm televiziunile și vedem ce ți se-ntâmplă. De acord?”

    1. Zici că virusul nu există decât în statistici sau la TV sau în informații.

    Propun să facem un experiment atunci; sunt laboratoare în țară care pot purifica virusul SARS-CoV-2. Le plătești reactivii, laboratorul îți va purifica virusul și îți va arăta și poza lui electrono-microscopică.

    Apoi, după ce semnezi o declarație, ți se vor injecta virușii (pe care i-ai văzut la microscopul electronic).

    Apoi vei fi monitorizat, ca să vedem în cât timp vei face simptomele caracteristice ale Covid 19.

    De acord?

    Căci dacă e așa cum zici, că virusul e doar în statistici, atunci nu vei face nicio boală, nu-i așa?

    Chemăm și televiziunile ca să asiste la eveniment, ești de acord?

    „Cercetarea nu o faci citind câteva articole de pe internet, scrise de oameni incompetenți și inconștienți. Aceea nu este cercetare!”

    1. „Oprește știrile și începe cercetările independente”, așa încurajezi pe cei care te urmăresc pe Facebook.

    Ai uitat să le spui că, înainte de a începe cercetările, urmăritorii tăi vor trebui să facă facultatea de medicină sau biologie, apoi un doctorat de vreo 5 ani și în fine să dobândească o experiență de laborator de încă vreo 5 ani cel puțin, pentru a ști cum să facă cercetările.

    Apoi ai uitat să le spui să puna câteva milioane de euro deoparte, pentru cheltuielile experimentale în laboratoare.

    Ai uitat să le amintești că cercetările durează ani de zile, că au nevoie de echipe de oameni înalt calificați, un efort susținut și nu în ultimul rand de minți luminate care să înțeleagă rezultatele cercetărilor.

    Dragă Cezar, așa se face o cercetare, ți-o spun doi oameni în domeniu. Cercetarea nu o faci citind câteva articole de pe internet, scrise de oameni incompetenți și inconștienți. Aceea nu este cercetare!

    „Lumea pe care o propui cititorilor tăi, una lipsită de cercetători și doctori, fără vaccinuri și medicamente, e una sumbră, pe care n-o poți dori copiilor tăi!”

    Și, da, în final ai dreptate Cezar, este mai ușor să iei de-a gata informațiile de la TV decât să gândești cu mintea ta educată și formată adecvat. Asta o știe orice cercetător în domeniul medical, care gândește cu mintea luni, zeci de ani pentru a aduce apoi către ceilalți rezultatele cercetărilor sale.

    Lumea pe care o propui cititorilor tăi, una lipsită de cercetare și cercetători, și pare-se și lipsită de doctori, una fără vaccinuri, fără medicamente (căci sunt produse de ”organizațiile criminale” ale Big Pharma), te rog să ne crezi că este o lume sumbră pe care nu credem că o poți dori în mod sincer pentru copiii, prietenii și cititorii tăi.

    Semnat de doi cercetători: Cristian Presura și Stefan Szedlacsek”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

  • BOR e nemulțumită de propunerea ca împărtășania să fie făcută cu lingurițe și pahare de unică folosință

    Biserica Ortodoxă Română a primit cu reținere propunerea ca împărtășania enoriașilor să se facă, după redeschiderea bisericilor, cu pahare și lingurițe de unică folosință. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a menționat că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține exclusiv Bisericii”. Totuși, BOR a anunțat că se va consulta cu celelalte biserici ortodoxe, pentru a vedea dacă se acceptă ca modificări ale regulilor la împărtășanie.

    Publicate sâmbătă de guvern, pe site-ul Inspectoratului Național pentru Sănătate Publică (INSP), propunerile privind măsurile de precauție care ar trebui luate după 15 mai, când se va redeschide activitatea, cuprind și un capitol dedicat bisericii.

    Reticența Bisericii Ortodoxe privește recomandările speciale, unde se cere ca împărtășania să se facă folosindu-se pahare și lingurițe de unică folosință

    Unele dintre propuneri sunt generale și logice, altele greu aplicabile, iar câteva a fost evident, din prima clipă, că urmau să stârnească o reacție negativă din partea clerului și a nucleului dur al credincioșilor.

    Dacă purtarea măștilor de protecție în public, recomandare pentru păstrarea distanței, trierea celor care intră în biserică și oprirea celor bolnavi erau logice și greu de contracarat, în schimb alte reguli par foarte greu de pus în practică. Se recomandă ca în jurul fiecărui om intrat în biserică să se păstreze 8 metri pătrați. Acest lucru va reduce puternic numărul celor acceptați simultan în interior. Se recomandă evitarea pelerinajelor și a călătoriilor religioase. Se cere ca slujbele să aibă loc în aer liber.

    În schimb, unele prevederi au provocat – cum era de așteptat – o reacție din partea BOR. La măsuri de protecție speciale se cere a) să nu se mai pupe icoanele și moaștele, b) binecuvântarea să se dea de la un metru distanță, c) împărtășania să se facă folosindu-se pahare și lingurițe de unică folosință.

    BOR: „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”

    În acest punct intervine, în mod oficial, BOR. „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”, a reacționat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Totuși, o portiță a fost lăsată deschisă: “Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie”.

    Reamintim, factorul de răspândire a virusului Sars-CoV-2 este 2,2, adică fiecare om bolnav infectează, în medie, alți 2,2. Fiind un virus respirator, acesta se pătrunde în organism prin gură, nas, ochi. De aceea medicii recomandă măsuri speciale de protecție: purtarea măștilor medicale, spălarea frecventă a mâinilor cu săpun, să se evite atingerea feței cu mâinile.

    Reacția BOR a venit la scurt timp după publicarea măsurilor de protecție recomandate de guvern după 15 mai. „Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială. Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință. Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”, a menționat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, citat de Basilica.ro.

    Problemele au apărut la recomandarea de a se folosi lingurițe și pahare de unică folosință la împărtășanie. Vasile Bănescu a replicat: „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.

    Recomandările privind activitatea lăcașurilor de cult care au generat reacția BOR

    Precauțiuni universal valabile

    1. Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
    2. Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
    3. Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
    4. Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
    5. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
    6. Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.

    Precauțiuni speciale:

    1. Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
    2. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
    3. Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință;
    4. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele;
    5. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane.
    6. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Savantul care a descoperit virusul Ebola povestește zilele dramatice când era să moară de Covid-19: “Toată viața am luptat cu ei. Acum, în sfârșit, m-au găsit!”

    “În sfârșit, un virus m-a găsit!”, a exclamat Peter Piot, virologul care a descoperit virusul Ebola și a făcut cercetări privind virusul HIV – cauzatorul SIDA –, când a simțit, la mijlocul lunii martie, că s-a infectat cu noul coronavirus.
    Povestea, relatată de Dirk Draulans în sciencemag.org, începe pe 19 martie. Peter Piot (71 de ani), acum directorul Școlii de Igienă și Medicină Tropicală din Londra, este coautor la descoperirea virusului Ebola, în 1976, și a condus programul ONU pentru HIV/SIDA în intervalul 1995-2008. Azi este consilierul Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în epidemia de coronavirus. Toată cariera, timp de zeci de ani, a cercetat virusurile și a căutat remedii pentru bolile infecțioase. A scăpat de agenții patogeni cu care s-a luptat. Până acum.

    A descoperit Ebola, și-a petrecut 40 de ani luptând cu virusurile, iar în final era să moară de Covid-19

    Piot a petrecut o săptămână în spital, internat, iar după externare a rămas acasă, încercând să se recupereze. Apoi și-a povestit experiența pentru sciencemag.org. Acum spune că trecerea prin boala Covid-19 i-a schimbat viziunea asupra vieții.

    “Pe 19 martie, am simțit dintr-o dată că am febră mare și o durere ca un junghi în cap. Craniul și părul erau foarte dureroase, ceea ce era bizar. N-am tușit în tot acest timp, dar primul meu reflex a fost: l-am luat! Am continuat să muncesc, pentru că sunt workaholic, dar de acasă”, a relatat savantul debutul problemelor de care n-a scăpat nici acum, la aproape două luni distanță.

    “Radiografia plămânilor a relevat o pneumonie severă, tipică pentru Covid-19, precum și o pneumonie de origine bacteriană”

    “Testul pentru Covid-19 mi-a ieșit pozitiv, așa cum mă așteptam. M-am autoizolat în camera de oaspeți, acasă. Dar febra nu ceda deloc. N-am fost niciodată, până acum, bolnav în mod serios și nu am avut nicio zi de concediu medical în ultimii 10 ani. Duc o viață destul de sănătoasă și merg pe jos în mod regulat. Singurul factor de risc pentru coronavirus este vârsta mea – 71 de ani.

    Sunt un optimist, așa că am crezut că voi depăși momentul. Dar pe 1 aprilie, un prieten doctor m-a sfăutit să fac un control amănunțit, deoarece febra și în special oboseala creșteau, în loc să scadă.

    Am început să am deficiență de oxigen severă, deși încă nu-mi pierdeam respirația. Radiografia plămânilor a relevat o pneumonie severă, tipică pentru Covid-19, precum și o pneumonie de origine bacteriană. Mă simțeam tot timpul epuizat, deși de obicei debordez de energie. Nu era doar oboseală, ci o extenuare completă. Nu voi uita niciodată senzația.

    A fost nevoie să mă internez în spital, deși în acel moment deja testul pentru virus îmi ieșea negativ. Și asta este o caracteristică a Covid-19: virusul dispare, dar consecințele lui continuă timp de săptămâni în șir”, sună continuarea experienței lui Peter Piot.
    “M-am temut că voi fi pus imediat la un ventilator, deoarece văzusem documente care arătau că îți crește șansele de deces. Eram destul de speriat, dar, din fericire, mi-au dat o mască de oxigen mai întâi și asta a funcționat. Așa că am ajuns în camera de izolare, în antecamera departamentului de terapie intensivă. Te simți obosit, așa că te resemnezi cu soarta. Practic, te predai complet staffului medical”, a mai povestit cercetătorul.

    În rezervă cu un homeless din Columbia și un imigrant din Bangladesh

    Privilegiile se măsoară și arată altfel în Occident, comparativ cu România. În spital, un savant eminent, consilier al guvernelor, este egal cu ceilalți pacienți: “Am împărțit salonul de spital cu un om fără adăpost, un gunoier columbian, și un om din Bangladesh. Toți trei eram diabetici, ceea ce este relevant pentru tabloul epidemiei. Zilele și nopțile le petreceam singuri, pentru că nimeni nu avea putere să vorbească. Timp de săptămâni, n-am putut decât să șoptesc. Chiar și acum îmi pierd vocea spre după-amiază. Dar tot timpul îmi pun întrebarea: cum va fi când voi depăși toate astea?”.
    Gândurile acestui om excepțional, împărtășite publicului, au o valoare ieșită din comun: “După ce am luptat cu virusurile din întreaga lume timp de peste 40 de ani, am devenit un expert în boli infecțioase. Mă bucur că am avut coronavirus și nu Ebola, dar am citit studii științifice care concluzionează că ai 30% șanse să mori dacă ajungi într-un spital britanic, bolnav de Covid-19. Este aceeași rată a mortalității pe care a avut-o Ebola în 2014, în Africa de Vest! Asta te face să-ți pierzi sângele rece de om de știință și să te predai reflecțiilor emoționale. Mă gândesc uneori că m-au găsit (n.r. – virusurile). Mi-am dedicat viața luptei cu virusurile și, în final, și-au luat revanșa. Pentru o săptămână, am oscilat între rai și pământ, pe muchia a ceea ce putea fi sfârșitul”.

    Consilierul guvernului UE a plecat acasă, după externare, cu transportul în comun

    Nimic din viața acestui laureat cu premii și sfetnic ai conducătorilor Europei nu seamănă cu obiceiurile baronilor feudali din România anului 2020.

    Peter Piot, consilierul șefei guvernului UE, și-a petrecut timpul în spital internat într-o rezervă cu un homeless columbian și cu un imigrant din Bangladesh. Iar când s-a externat, a plecat acasă cu autobuzul. “Am fost lăsat să plec din spital după o săptămână lungă. Am mers acasă cu transportul public în comun. Voiam să văd orașul, cu străzile lui pustii, cu barurile închise, cu aerul său surprinzător de curat. Nu era nimeni pe străzi – o experiență stranie. Nu puteam să merg cum trebuie pentru că mușchii erau slăbiți de atâta stat și lipsă de mișcare, ceea ce nu e bine când te tratezi de o afecțiune pulmonară. Ajuns acasă, am plâns o lungă perioadă de timp. Am dormit foarte prost o perioadă”.

    La o săptămână după externare, altă pneumonie!

    Povestea nu s-a terminat aici. “O săptămână după ce am fost externat, am început să îmi pierd respirația din ce în ce mai mult. A fost nevoie să revin la spital, dar, din fericire, a fost posibil să mă tratez ambulatoriu.

    S-a dovedit că am o pneumonie indusă de boala de plămâni, provocată de o așa-numită furtun de cytokine. Este rezultatul sistemului tău imunitar care devine suprareactiv.

    Mulți oameni nu mor din cauza afecțiunilor provocate de virus, ci din cauza răspunsului exagerat al sistemului imunitar, care nu știe ce să facă cu virusul. Sunt încă sub tratament pentru asta, cu doze mari de corticosteroizi care scad sistemul imunitar.

    Dacă aș fi avut furtuna asta laolaltă cu simptomele bolii provocate de virus, n-aș fi supraviețuit. Am fibrilație atrială, cu inima bătând de 170 de ori pe minut. Asta, de asemenea, trebuie controlată prin terapie, pentru a preveni în special coalugarea sângelui, inclusiv infarctul.

    Aceasta este o abilitate subestimată a virusului: probabil că afectează toate organele din corp”.

    „Mă enervează foarte tare comentatorii de pe margine, care critică oamenii de știință și factorii de decizie care încearcă din greu să pună sub control epidemia”

    Trecerea prin boală, autoanalizată de un expert în boli infecțioase, a dus la concluzii deloc plăcute pentru cei care cred că doar pacienții vârstnici și cu comorbidități sunt în pericol: “Mulți oameni cred că Covid-19 ucide 1% din pacienți, iar restul merg mai departe cu ceva care seamănă cu simptomele unei gripe. Dar povestea este mult mai complicată. Mulți oameni vor rămâne cu afecțiuni cronice ale rinichilor și inimii.

    Chiar sistemul lor neurologic este afectat. Vor fi sute de mii de oameni, posibil chiar mai mulți, care vor avea nevoie de tratamente precum dializă renală pentru tot restul vieții. Cu cât învățăm mai mult despre coronavirus, cu atât apar mai multe întrebări. Învățăm din mers.

    Acesta este motivul pentru care mă enervează atât de tare comentatorii de pe margine, care, fără să intre în detalii, critică oamenii de știință și factorii de decizie care încearcă din greu să pună sub control epidemia. Este foarte nedrept”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Imposibilul film: în 2011, pelicula “Contagion” derula cu o precizie cutremurătoare scenariul pandemiei Covid-19 din 2020. Explicația profeției

    O senzație copleșitoare, de deja-vu, e imposibil de ocolit pentru toți cei care, la momentul respectiv sau acum, au (re)văzut pelicula americană “Contagion” (“Molipsire”), apărută în 2011.

    Disponibil și acum pe Netflix, filmul, cu o distribuție prestigioasă, prevestește cu o precizie cutremurătoare – dar, veți vedea, numai aparent inexplicabilă – scenariul pandemiei de Covid-19 pe care o trăim azi.

    Precizia cutremurătoare cu care “Contagion”, filmul din 2011, anticipează scenariul pandemiei de coronavirus din 2020

    Exact ca și în realitatea petrecută 9 ani mai târziu, pandemia din filmul „Contagion” pornea din China, iar virusul se transmitea de la lilieci la om printr-o gazdă intermediară

    Nimic din evenimentele majore ale crizei mondiale actuale nu lipsește din filmul regizat acum 9 ani de Steven Soderbergh și Scott Z. Burns.

    Firul acțiunii urmărește apariția în China, și răspândirea fulminantă către restul lumii, a unui virus respirator agresiv, cu o rată a deceselor de 25-30%.

    Realizatorii surprind cu o acuratețe care dă fiori momentele-cheie ale contaminării – zaruri atinse de cei infectați și apoi de alții; tusea seacă a cuiva într-un magazin, la rând; paharele șterse de un barman căruia îi curge nasul.

    În timp ce autoritățile sunt copleșite, iar pe stadioane și în sălile de sport se amenajează uriașe spitale, armata și poliția suspendă cursele aeriene, întrerup circulația între localități și impun restricții oamenilor.

    La nivel mondial se declanșează o cursă nebună pentru găsirea unui vaccin. Dar lunile trec, o soluție miraculoasă întârzie și în scenă apar antivacciniștii și impostorii care, vânturând teorii ale conspirației, fac bani din prostia sau naivitatea oamenilor.

    Nu lipsește nici măcar bloggerul de succes care face bani din teorii ale conspirației

     

    Bloggerul impostor și fără scrupule din „Contagion”, interpretat de Jude Law, face audiență uriașă și milioane de dolari promovând teorii ale conspirației și false remedii

    Jude Law joacă senzațional, în film, rolul unui blogger de mare succes, cu zeci de milioane de urmăritori, care acuză guvernele, Organizația Mondială a Sănătății și medicii de conspirație.

    Bloggerul pretinde că e infectat și ține zilnic un jurnal video în care le arată oamenilor cum se tratează cu un tratament homeopat. Când e prins și arestat, demonstrându-se că n-a fost niciodată infectat, dar a primit 4,5 milioane de dolari de la producător ca să promoveze falsul remediu, impostorul invocă o altă teorie a conspirației.

    Poporul îl crede, audiența îi crește și mai mult, publicul donează bani, îi plătește cauțiunea. Într-un final, când medicii descoperă mult-așteptatul remediu, bloggerul le recomandă oamenilor să nu-și facă vaccinul, pentru că ar urma să provoace autism și cancer.

    Secvența finală a filmului din 2011 e copleșitoare. Ni se arată câțiva lilieci goniți de escavatoare din bananierii unde-și aveau sălașul și care se refugiază într-o fermă chineză de porci. O bucată de banană scăpată de un liliac e mâncată de godaci, care ulterior ajung într-un restaurant. Bucătarul care-i prepară iese să facă o poză cu pacientul zero (Gwyneth Paltrow) fără să se spele pe mâini. Așa începe totul.

    Punctele în care filmul “Contagion” și realitatea pandemiei din 2020 se intersectează

    Filmul din 2011 zugrăvește cu precizie măsurile luate de guverne în 2020: măștile devin obligatorii, armata este scoasă în stradă, cursele aeriene sunt suspendate, legăturile între localități întrerupte și oamenii consemnați în case

    Similitudinile scenariului din film lansat în 2011 cu evoluția pandemiei din 2020 sunt nenumărate.

    – Atât în film, cât și în realitate epidemia a plecat din China,

    – Atât în film, cât și în realitate, infecția se produce cu un virus respirator transmis de la liliac la om printr-o gazdă intermediară (în film – porcul, în realitate – pangolinul),

    – Rata deceselor printre cei infectați este, în film, 25-30%. În pandemia actuală, rata deceselor din numărul total de cazuri este 6,8%. Însă, din numărul de cazuri încheiate, rata fatalității este 16% (până sâmbătă, 9 mai, s-au închis 1.682.739 de cazuri: 1.405.305 s-au vindecat, 277.434 au murit),

    – Simptomele sunt similare: febră mare, tuse seacă, dureri de cap,

    – În film, rata de infectare este 4 (R4), în timp ce noul coronavirus responsabil de pandemie are rata de infectare R2,2. Rata de infectare reprezintă numărul mediu de alți oameni pe care-i infectează un singur bolnav.

    – Atât în film, cât și în realitate, măsurile luate de guverne au fost aceleași: suspendarea curselor aeriene, restricționarea accesului locuitorilor pe străzi, mutarea activității în online peste tot unde e posibil,

    – Până și apariția escrocilor care profită de conjunctură pentru a câștiga bani și notorietate vehiculând teorii ale conspirației și comploturi mondiale este anticipată corect. Jude Law, bloggerul impostor din film, devine “pacientul zero” al unei epidemii paralele, de frică, panică și neîncredere, în timp ce promovează, cu beneficii uriașe, un fals remediu homeopat. În 2020, diverși așa-ziși “doctori” și “specialiști”, dar și președintele american Donald Trump au promovat medicamente precum chloroquine ca fiind “remedii minune”, deși efectele lor n-au fost confirmate științific.

    Explicația preciziei cu care “Contagion” a anticipat pandemia din 2020

    În film, cursa contracronometru pentru găsirea vaccinului îi angrenează pe cercetătorii din întreaga lume. 9 ani mai târziu, scenariul fictiv devine realitate

    Cum a fost posibil ca un film să anticipeze atât de exact, în 2011, ce urma să se petreacă în 2020? Iată un alt motiv să bănuim o conspirație, nu-i așa?
    Nu prea. Răspunsurile cele mai simple sunt și cele mai aproape de realitate. Producătorii filmului s-au consultat cu experți în epidemiologie, inclusiv cu reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății specializați în boli infecțioase.

    Actrița Kate Winslet, care în film joacă rolul unui epidemiolog trimis de OMS în China pentru a studia debutul pandemiei, s-a documentat la Centrul de Prevenire și Control al Bolilor din Statele Unite.

    De pe lista experților care au acordat consultanță a fost și doctorul Ian Lipkin, directorul Centrului pentru Infecții și Imunitate de la Universitatea Columbia. Autoare a cărții “Epidemia care urmează”, în 1994, autoarea Laurie Garrett a fost și ea căutată de regizorii filmului “Contagion”.

    Ce explică toate lucrurile de mai sus? Producătorii filmului “Contagion” (“Molipsire”) n-au fost nici vizionari, nici cititori în globuri de cristal, nici agenți ai cabalei mondiale care pregăteau publicul pentru un scenariu conspiraționist.
    Ei au mers la specialiștii în virologie și epidemiologie și au întrebat care e agentul patogen cel mai susceptibil să provoace o pandemie.

    Așa au aflat că există studii în baza cărora cercetătorii au descoperit că virusurile respiratorii, de tip SARS, existente la lilieci, au o probabilitate uriașă să sară la om, într-un orizont relativ scurt de timp.

    Simfonia avertismentelor – ignorată de omenire

    În 2020, funcționarea societății umane este profund perturbată de pandemie, iar în paralel se derulează o altă epidemie, de panică și neîncredere. Totul a fost (pre)scris în 2011, în „Contagion”

    Tot cazuistica precedentelor pandemii – modul în care s-au desfășurat acestea – le-a arătat producătorilor filmului cum e probabil să evolueze și următoarea.
    Lucrurile devin destul de simple: cercetătorii, specialiștii în sănătate și epidemiologie știau că o pandemie este iminentă și au făcut tot ceea ce le stătea în putere să avertizeze omenirea.

    Toate măsurile luate (inclusiv cele din România), cuprinzând instituirea stării de urgență, restricționarea temporară a libertăților, interzicerea călătoriilor, distanțarea socială, purtatul măștilor, figurau deja în manualul de acțiune al OMS, care se aștepta să apară un virus respirator de tip coronavirus.

    S-au făcut filme, documentare (“Pandemic” poate fi văzut și azi pe Netflix), s-au ținut simpozioane și conferințe, s-au dat alerte la nivel mondial și s-au făcut simulări. Bill Gates s-a folosit de notorietatea sa pentru a atrage atenția asupra pericolului în 2016.
    Cu toate acestea, mesajul n-a ajuns la oameni. Care, la mijlocul lunii mai 2020, după luni de pandemie, încă se mai întreabă “cum a fost posibil?”. Cu variația “oare virusul o fi real?”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Statistica face praf “modelul suedez”, iar Italia a fost depășită de mai multe țări la rata deceselor în pandemie. Cine este acum “sub asediu” în Europa

    Oboseala publicului, bombardat zilnic și oră de oră cu noi grozăvii în pandemia de Covid-19, a făcut să treacă neobservată “schimbarea de lider”, în Europa, la capitolul ratei deceselor.
    Terifiați de ce s-a întâmplat în Italia și, apoi, în Spania pe parcursul primelor săptămâni de epidemie, oamenii au rămas cu impresia că marele dezastru a fost acolo, în zona mediteraneeană a Europei. În realitate, lucrurile stau altfel azi. Liderii se aleg dintre țările nordice, iar de „modelul suedez”, încă mult-lăudat și azi, s-a ales praful.

    Bilanțul ultimelor zile a schimbat ierarhiile și a aruncat la coșul de gunoi toate explicațiile specialiștilor. Belgia, Suedia, Marea Britanie, Franța domină acum îngrozitorul “top al morții”. Italia și Spania au rămas, deja, mult în urmă.

    Topul nefast acum: 1. Belgia – 16,37%, 2. Marea Britanie – 14,96%, 3. Franța – 14,82%

    Potrivit datelor furnizate de worldometer.info, joi după-amiază, clasamentul european, în funcție de numărul deceselor din cauza Covid-19, raportat la numărul total de infecții, este următorul:

    1. Belgia – 16,37% (8.415 de morți din 51.420 cazuri),
    2. Marea Britanie – 14,96% (30.076 de morți din 201.101 cazuri),
    3. Franța – 14,82% (25.809 de morți din 174.191 cazuri),
    4. Italia – 13,84% (29.684 de morți din 214.457 cazuri),
    5. Olanda – 12,66% (5.288 de morți din 41.774 cazuri),
    6. Suedia – 12,35% (3.040 de morți din 24.634 cazuri),
    7. Spania – 10,15% (26.070 de morți din 256.855 cazuri).

    Variabilele din spatele cifrelor

    Prin comparație cu aceste țări din vârful teribilului top, România are o rată a deceselor de 6,08% (881 de morți din 14.499 de cazuri).

    Sunt mai multe observații care se pot face pe marginea acestui clasament.
    În primul rând, e vorba, pretutindeni, de cazuri confirmate medical. Doctorii sunt de acord că rata de infectare în rândurile locuitorilor e mult mai mare decât cea oficială, dar în lipsa unor măsurători exacte, nimeni nu poate estima cât la sută din populație e, de fapt, afectată. Așa că se lucrează cu datele concrete, fiind contorizați doar bolnavii testați și confirmați ca fiind pozitivi.

    În general, este vorba și de cazurile mai serioase – asimptomaticii ajung să fie descoperiți ca infectați doar conjunctural, după cum a declarat, pentru ziaristii.com, medicul epidemiolog Doina Azoicăi.

    În acest context, singurul reper cu un grad mare de precizie este cel al numărului de decese. Și aici, însă, depinde cum alege fiecare medic să raporteze cazul. Unii declară pacienții morți din cauza Covid-19 doar dacă este evident că aceștia s-au prăpădit din cauza infecției, în timp ce alții îi declară și pe cei care aveau comorbidități, iar noua afecțiune n-a făcut decât să le dea lovitura de grație.

    În orice caz, acest parametru are o precizie mai mare decât estimarea numărului total de infectați.

    Teoriile privind “inferioritatea” sudicilor, care ar fi fost mai afectați pentru că sunt prea indisciplinați și prea pupăcioși – desființate de statistici

    În al doilea rând, vedem că teoriile savante lansate de diverse persoane, cum că sudicii ar fi fost mai afectați de epidemie deoarece, spre deosebire de nordici, nu sunt disciplinați, nu respectă regulile, se pupă prea mult, nu sunt la fel de curați etc, sunt desființate de statistică.

    În al treilea rând, decalajul de intrare în pandemie al țărilor sugerează că situația se va schimba, în curând, și mai mult în defavoarea țărilor deja ajunse pe primele locuri. În Italia și Spania, epidemia a izbucnit cu câteva săptămâni mai devreme decât în Franța, Marea Britanie, Belgia, Olanda și Suedia. În Marea Britanie și Suedia, situația încă evoluează negativ, în timp ce italienii și spaniolii au depășit clar momentul de criză.

    “Modelul suedez” mult-lăudat în România: de aproape 3,5 ori mai mulți morți la o populație de două ori și jumătate mai mică

    În al patrulea rând, mult-lăudatul model suedez, chiar și azi invocat și dat drept exemplu de mod ideal de tratare a situației, a însemnat, de fapt, o rată a deceselor de două ori mai mare decât în România.

    La o populație de 8 milioane de locuitori (de două ori și ceva mai mică decât a țării noastre), Suedia are un număr aproape dublu de infectați și de aproape 3,5 ori mai mulți morți. La nivel mondial, suedezii ocupă locul 15 în topul numărului de infecții. Este un bilanț absolut tragic și nimeni nu poate spune, acum, că niște beneficii economice pot compensa o avalanșă de morți.

    România a avut, până acum, 46 de decese din cauza Covid-19 la milionul de locuitori, pe când Suedia – 301.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Închis de Guvern a doua oară, site-ul conspiraționist ortodoxinfo e din nou online, după o zi. “Noua Ordine Mondială, reuniune prin videoconferință”

    * „Oculta Mondială v-a băgat la izolare ca să nu vedeți că instalează antenele 5G. O să vă bage CIP-ul prin așa-zisul vaccin împotriva Covid-19”. Au fost blocate site-urile care susțineau asemenea aberații

  • Câți bolnavi de Covid-19 mai sunt în România. Stăm mai bine decât media mondială. Comparație cu vecinii

    România mai are, în acest moment, 7.541 de cazuri confirmate medical de oameni infectați cu noul coronavirus. Statistic, țara noastră stă semnificativ mai bine decât media mondială în pandemie. Situația este cu mult mai favorabilă față de țările din Occident, dar, în general, mai grea decât la vecini.

    Conform datelor oficiale publicate de autorități, de la începutul pandemiei și până miercuri, 6 mai 2020, țara noastră a înregistrat 14.107 cazuri de infecție. Dintre acestea, 5.788 s-au recuperat, 868 au decedat, iar 7.541 sunt încă bolnavi. Din această ultimă categorie, 244 sunt în stare gravă sau critică, internați în spitale, la terapie intensivă.

    În termeni procentuali, asta înseamnă că, din totalul cazurilor confirmate, 52,82% sunt încă bolnavi, 6,15% au decedat, iar 41,03% s-au vindecat.

    În România, situația este mai bună decât media la nivel mondial

    La nivel mondial, până miercuri se contabilizaseră 3.835.125 de cazuri, din care 1.307.217 s-au vindecat, iar 2.262.664 încă mai erau bolnavi. 265.244 de oameni au murit. Procentual, 34,09% dintre bolnavi se vindecaseră, 59% încă mai erau bolnavi, iar 6,92% decedaseră.

    Așa cum lesne se poate vedea din compararea acestor procente, România stă momentan mai bine decât media mondială la gestionarea pandemiei. Avem o proporție mai mare de oameni vindecați (41,03% la noi față de 34,09% la nivel mondial), o rată mai mică a deceselor (6,15% față de 6,92%). Și, implicit, o pondere mai mică a cazurilor de oameni încă bolnavi (52,82% față de 59%).

    Această situație se datorează, afirmă medicul epidemiolog Doina Azoicăi, profesor universitar la UMF Iași, măsurilor preventive luate din timp: “Autoritățile au avut o foarte mare influență asupra evoluției prin măsurile pe care le-au luat și prin fermitate. Chiar dacă unii spun că n-a făcut cutare, n-a făcut cutare… Că așa este omul! Dar opinia mea este că ei au luat, la momentul potrivit, măsurile cele mai bune. Dovadă că am intrat mai târziu în fenomenul acesta epidemic”.

    Situația din România e clar mai bună decât în Occident și comparabilă cu cea din Polonia

    În Europa, situația variază de la țară la țară. În Vest, pandemia a făcut ravagii și sunt rate înalte ale deceselor în Belgia (16,42%), Marea Britanie (14,96%), Franța (14,82%), Italia (13,84%), Spania (10,2%).

    În zona Europei Centrale și de Est, unde se încadrează și România, lucrurile stau altfel. Polonia a contabilizat până acum 14.898 de cazuri. Dintre acestea, 4.862 s-au vindecat, alte 9.299 sunt încă active, iar 737 de oameni au decedat. Transpus în procente, înseamnă că 32,63% au scăpat și s-au însănătoșit, 62,42% încă sunt în diverse stadii ale bolii, iar 4,95% au decedat.

    Dintre vecini, Ungaria și Bulgaria stau mai bine, Serbia – mai rău

    Ungaria a contabilizat doar 3.150 de cazuri până acum, dintre care 383 (12,16%) au decedat, 801 (25,43%) s-au vindecat, iar 1.966 (62,41%) sunt încă bolnavi.
    Procentual, maghiarii stau mai rău decât România, dar în cifre absolute situația se inversează. Ei au avut, până acum, de peste 4 ori mai puține cazuri de infectare declarate.

    O altă țară care stă excelent (și este dată exemplu de UE) este Bulgaria. Aici s-au declarat oficial doar 1.811 cazuri (puțin peste 12% din câte are România). 84 (4,64%) dintre infectați au murit, 384 (21,2%) s-au vindecat, alți 1.343 (74,16%) sunt încă în diverse stadii ale bolii.
    Și aici, ca și în cazul Ungariei, România stă mai bine procentual, dar cifrele absolute sunt net în favoarea Bulgariei.

    În cazul vecinilor de la Sud de Dunăre, printre factorii care e posibil să fi contribuit masiv la această situație este și depopularea masivă a țării. Locuitorii, în special din zona rurală, s-au rărit, astfel că densitatea scăzută de oameni pe kilometru pătrat a ajutat la distanțarea socială.

    Serbia este o altă țară care are mai puțini bolnavi decât România, dar aici lucrurile nu mai sunt la fel de limpezi. La 10 milioane de locuitori, Serbia a avut până acum 9.791 de cazuri. Dintre acești oameni, 203 (2,07%) au decedat, 1.971 (20,13%) s-au vindecat, iar 7.617 (77,8%) erau miercuri, 6 mai, încă bolnavi. Rata deceselor este de 3 ori mai mică decât în țara noastră. În schimb, numărul celor vindecați este de două ori mai redus, iar cel al oamenilor încă bolnavi – cu peste 20% mai mare.

    În acest caz, se poate invoca faptul că pandemia a atins Serbia mai târziu. Aceasta este o țară în care epidemia de coronavirus este încă în ascensiune, spre deosebire de România, unde s-a depășit punctul culminant, după toți indicatorii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Dr. Doina Azoicăi, epidemiolog: „În Vest și-au epuizat mai repede cohortele de receptivi pentru că au avut o îmbolnăvire în masă”

    * DOCUMENT. Ridicol: Dorneanu și-a declarat neconstituțională propria lege! Amenzile din starea de urgență anulate de CCR au fost decise în 2004 chiar de Dorneanu, ca șef al Camerei Deputaților

    * Dorneanu și-a mai salvat o dată cele două pensii speciale. El încasează lunar peste 13.500 de euro