Etichetă: comisia europeană

  • Comisia Europeană anchetează compania care face Milka, Oreo și Jakobs: ar fi blocat accesul pe piață al altor producători de biscuiți, ciocolată și cafea

    Comisia Europeană a anunțat joi că va ancheta grupul american Mondelez, cel care fabrică, printre altele, dulciurile Milka și Oreo, precum și cafeaua Jakobs. Compania e suspectată că a blocat sau restricționat accesul altor mărci concurente pe piețele unor țări, anunță AFP.

    Milka, Oreo și Jakobs ocupă segmente foarte importante și pe piața din România. Mondelez este unul dintre cei mai mari jucători din lume pe segmentul biscuiților, ciocolatei și al cafelei, cu afaceri de zeci de miliarde de euro anual doar în Uniunea Europeană.

    Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurență, a explicat joi: “Ciocolata, biscuiții și cafeaua sunt produse consumate zilnic de cetățenii europeni. Am decis să demarăm o anchetă pentru a vedea dacă Mondelez, un important producător al acestor produse, a restricționat libera concurență pe piețele respective prin implementarea unor diferite practici care limitează libera circulație, ceea ce ar putea duce la prețuri mai mari pentru consumatori”.

    Scopul restricționării „comerțului paralel”: sunt „izolate” unele țări, pentru a forța creșterea prețului la ciocolată, biscuiți și cafea

    Concret, Uniunea Europeană are semnale că Mondelez ar fi restricționat “comerțul paralel” cu ciocolată, biscuiți și cafea între statele membre ale UE, prin acorduri și practici unilaterale.

    În ce constă acest “comerț paralel”: traderii și retailerii (adică deținătorii marilor lanțuri de magazine) fabrică, de obicei, produsele pe piețe unde prețurile sunt mai mici și le vând apoi pe piețele unde prețul e mai ridicat. Se obține astfel o scădere de preț în țările unde acesta este mai mare. Restricționarea “comerțului paralel” izolează piețele naționale, astfel încât producătorii și furnizorii sunt siliți să accepte să-și vândă marfa la prețuri mai mari. Păgubiți sunt consumatorii, care au la dispoziție și o gamă mai săracă de produse din care să aleagă.

    În țara noastră, Mondelez România (fosta Kraft Foods) luptă cu Nestle, Kandia Dulce și Heidi Chocolat. La nivel mondial, afacerile Mondelez au fost în 2019 de 25,9 miliarde de dolari, cu profit de 3,9 miliarde.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Comisia Europeană anunță că toate cele 27 de țări din UE pot începe vaccinarea anti-Covid pe 27 decembrie

    Campania de vaccinare anti-Covid va putea începe oficial, simultan în toate țările membre UE, începând cu 27 decembrie, a anunțat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va autoriza vaccinul BioNTech/Pfizer pe 21 decembrie, cu 8 zile mai devreme decât era stabilit, după ce campaniile de imunizare în masă au început deja în SUA, Marea Britanie și Canada.

    Atât Ursula von der Leyen, cât și Mararitis Schinas (vicepreședintele Comisiei Europene) au vorbit despre acest eveniment major ca despre “un cadou de Crăciun pentru toți cetățenii continentului nostru”.

    Marea Britanie, SUA și Canada au “furat” startul. În replică, 8 state europene a anunțat că-și vor sincroniza campaniile de vaccinare

    Lucrurile s-au precipitat după ce țările anglo-saxone au “furat” startul și au început deja vaccinarea de săptămâna trecută. Agenția Europeană a medicamentului a devansat data la care urma să autorizeze oficial vaccinul.

    Apoi, Comisia Europeană a anunțat că va lucra “cu viteză supersonică” pentru a aproba utilizarea serului în UE. Procedurile care, în mod normal, durează două luni, în acest caz se vor scurta la două zile, a spus Margaritis Schinas.

    Opt țări occidentale – Italia, Germania, Franța, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveția (ultimul, stat asociat UE) – au informat marți că vor lansa simultan și coordonat programele de vaccinare a populației.

    În paralel, Uniunea Europeană va lansa o campanie de informare a publicului. Liderii Comisiei Europene se arată dispuși să pună personal umărul la convingerea celor bănuitori și reticenți.

    România, codașă la disponibilitatea oamenilor de a se imuniza. 38,6% spun că nu se vor vaccina cu niciun chip

    În România, conform ultimului sondaj efectuat de Barometrul pentru Sănătate Publică, doar 21,8% dintre locuitori s-ar vaccina anti-Covid.

    Conspirațiile sunt la mare preț, iar medicii români din străinătate care au apucat să anunțe pe rețelele sociale că s-au vaccinat anti-Covid au fost făcuți deja albie de porci.

    38,6% dintre români spun că nu s-ar vaccina sub nicio formă și în nicio situație. Mulți cred că există două tipuri de vaccin, unele bune cu care vor fi injectați politicienii și afaceriștii, și altele proaste, pentru restul populației. Foarte mulți se tem de efectele secundare și, alimentați inclusiv de doctori conspiraționiști precum Monica Pop (directorul Spitalului ORL), se tem că, după o perioadă, vor face boli grave.

    Sunt destui care încă mai cred teoria lansată de propaganda rusă, conform căreia vaccinul anti-Covid are de fapt un CIP și că, după ce ne va fi injectat în corp, vom fi teleghidați prin antele 5G. Senatoarea Șoșoacă, de la AUR, este una dintre susținătoarele diverselor conspirații.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Solidaritate europeană: UE transferă bolnavii Covid-19 în stare gravă din țările unde nu mai e loc în altele unde pot fi tratați

    Decizie istorică a Comisiei Europene în fața amenințării Covid-19: UE va începe să transfere pacienții în stare gravă din țările unde nu mai e loc la terapie intensivă în altele care pot să-i trateze!

    Anunțul a fost făcut joi de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, pentru aceste acțiuni de solidaritate umanitară fără precedent fiind alocați deja 220 de milioane de euro.

    Transferul pacienților între țări, al treilea moment-cheie de solidaritate, după achiziționarea Remdesivir de către UE și semnarea contractelor pentru vaccin în numele tuturor statelor

    Este al treilea moment-cheie, de la apariția epidemiei, în care formula grupării statelor europene într-o uniune își arată eficiența. Primul moment a fost când Comisia Europeană a negociat, în numele tuturor membrilor, dar și al candidaților la aderare, achiziționarea masivă de tratament cu Remdesivir, cel mai eficient antiviral împotriva noului coronavirus. Dozele cumpărate în cantități uriașe de UE au fost apoi distribuite țărilor afectate, în funcție de cerințe și necesități. Al doilea moment a fost când Comisia Europeană a semnat mai multe precontracte cu companii farmaceutice care dezvoltă vaccinuri anti-Covid. Prin aceste angajamente, s-a obținut garanția că locuitorii UE vor fi printre primii din lume cu acces la imunizarea împotriva virusului care face ravagii.

    Ultima măsură, aceea de a facilita transferul pacienților în pericol între țările UE, a fost luată pe măsură ce s-a constatat că sistemul medical al unora dintre state începe să cedeze în fața avalanșei de cazuri din valul doi al epidemiei.

    Ce are de făcut România: să se organizeze, să-și pună la punct baza de date, să comunice informațiile în timp real și să colaboreze cu UE

    Ursula von der Leyen a explicat, conform AFP, că va fi nevoie ca statele UE “să împărtășească date exacte și în timp real pentru o mai bună coordonare”.

    Nu e timp de pierdut, a avertizat șefa Comisiei Europene: “Răspândirea virusului va copleși sistemele noastre de sănătate dacă nu acționăm urgent”.

    România se numără printre țările UE unde sistemul medical a început să intre în colaps sub presiunea creșterii numărului de cazuri grave. Doctorii sunt epuizați, paturile de terapie intensivă nu mai ajung, au fost situații în care un spital a sunat la alte 9 unități spitalicești din orașe învecinate și nu a găsit loc pentru transferul unui pacient în stare gravă.

    Decizia UE ar putea fi salvatoare pentru mulți români, cu condiția ca autoritățile din țara noastră să fie capabile să se organizeze, să-și pună la punct baza de date și să coopereze eficient și operativ cu omologii din celelalte țări.

    Uniunea Europeană va face demersuri pentru ca testele rapide de antigen să fie validate în toate țările.

    S-au încheiat precontracte cu trei companii pentru furnizarea vaccinului (AstraZeneca, Sanofi și Johnson&Johnson) și există chiar în acest moment negocieri cu alte patru companii (Moderna, asocierea Pfizer-BioNTech, CureVac și Novavax) pentru precontracte similare.

    Ursula von der Leyen a ținut să spulbere încă o dată teoriile conspiraționiste alimentate mai ales de Rusia, dând asigurări că vaccinul va fi disponibil pentru toate țările în același timp și în aceleași condiții.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Patriarhul Daniel amenință Guvernul cu mânia divină: “Regimul comunist a căzut, în 1989, la câteva luni după ce a interzis închinarea la sfintele moaște”

    * VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

    * Încă o murătură artistico-conspiraționistă: agramatul Mihai Mărgineanu. Apără tâmpeniile lui Dan Bittman jignind „turma” și „multele oi senile” care respectă regulile anti-pandemie

  • Eșecul AstraZeneca-Oxford amână vaccinul anti-Covid cu un an în Europa. UE a semnat un nou contract, cu asocierea Sanofi-GSK, pentru 300 de milioane de doze

    După neașteptatele dificultăți întâmpinate de compania suedeză AstraZeneca și cercetătorii de la Oxford în producerea vaccinului anti-Covid, Comisia Europeană s-a reorientat și a semnat un nou precontract, de data aceasta cu asocierea Sanofi (Franța)-GSK (Marea Britanie). Reprezentanții UE au rezervat 300 de milioane de doze din potențialul vaccin, așa cum procedase luna trecută și prin contractul cu AstraZeneca, înainte ca studiile de fază III să fie sistate în urma apariției unor reacții adverse grave la unul dintre voluntari.

    Principala problemă este că eșecul vaccinului anti-Covid sintetizat de AstraZeneca se traduce într-o amânare de cel puțin un an a punerii în circulație a produsului. AstraZeneca era compania care avansase cel mai mult, în producerea vaccinului, dintre toți producătorii cu care încheiase contracte Comisia Europeană.

    AstraZeneca promitea, înainte de apariția problemelor, că vaccinul va fi gata în această lună. Sanofi-GSK l-ar putea pune în circulație, în cel mai bun caz, în a doua jumătate a lui 2021

    Înainte de apariția reacțiilor adverse la unul dintre voluntarii care testau vaccinul, reprezentanții AstraZeneca spuneau că, dacă nu intervine nimic neprevăzut, în luna septembrie urmau să fie finalizate studiile și omologat produsul. Până la sfârșitul anului 2020 ar fi trebuit livrate populației din Uniunea Europeană primele doze.

    Sincopa a schimbat datele problemei. Sanofi și GlaxoSmithKline (GSK) sunt mai în urmă cu studiile – abia au demarat fazele 1 și 2 (teste pe un număr mic de voluntari). Dacă totul va fi în regulă, până la sfârșitul acestui an se va trece la studiile de fază 3 (testarea vaccinului pe zeci de mii de voluntari). Dacă și această etapă (unde s-au blocat cei de la AstraZeneca) va fi depășită cu bine, primele doze de vaccin anti-Covid vor fi puse pe piață abia în a doua jumătate a anului 2021.

    Vaccinul Sanofi-GSK „se bazează pe tehnologia ADN-ului recombinant“

    Contractul cu Sanofi-GSK va fi finanțat de Comisia Europeană prin Instrumentul pentru sprijin de urgență. „Sanofi și GSK elaborează un vaccin recombinant împotriva Covid-19, folosind tehnologii inovatoare de la ambele companii. Sanofi va contribui cu antigenul proteinei S a Covid -19, care se bazează pe tehnologia ADN-ului recombinant. GSK va contribui cu tehnologia sa adjuvantă, deosebit de importantă într-o situație de pandemie, deoarece poate reduce cantitatea de proteine necesară per doză, permițând producerea mai multor doze de vaccin și contribuind, prin urmare, la protejarea unui număr mai mare de persoane. Combinația dintre un antigen proteic și un adjuvant este bine documentată și utilizată într-o serie de vaccinuri disponibile în prezent pentru îmbunătățirea răspunsului imunitar. Aceasta poate, de asemenea, să îmbunătățească probabilitatea de a elabora un vaccin eficace care poate fi fabricat la scară largă”, scrie într-un comunicat emis de Comisia Europeană.

    Friptă cu eșecul AstraZeneca, Uniunea Europeană caută acum să semneze precontracte și cu alte companii care lucrează la vaccin: BioNTech, Moderna, CureVac, Johnson&Johnson

    Dincolo de aceste cuvinte frumoase, realitatea este că oficialii UE nu mai au de gând să aștepte după un singur producător care – așa cum s-a văzut – poate da greș. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că vor fi încheiate precontracte similare și cu alți producători: “În curând vor fi încheiate acorduri cu alte companii și se va elabora un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, pe baza mai multor tipuri de tehnologii, ceea ce ne va spori șansele de a găsi un remediu eficient împotriva virusului”.
    Pe lista Comisiei Europene mai sunt BioNTech (care a anunțat că în octombrie va cere omologarea unui vaccin, iar până la sfârșitul anului ar putea să-l producă deja), Moderna (cu care are precontract și guvernul SUA), CureVac și Johnson&Johnson.

    Goana după vaccin tentează politicienii să pună în pericol viețile oamenilor. Rusia și China au sărit peste studii, Donald Trump pune presiune să fie aprobat un produs înaintea alegerilor prezidențiale din SUA

    Goana după vaccin este febrilă și a cuprins toată lumea. Un remediu anti-Covid ar debloca economia mondială acum puternic blocată și ar reduce semnificativ numărul deceselor din cauza acestui virus.

    Rusia a sărit peste faza a treia a studiilor (care, așa cum s-a demonstrat în cazul AstraZeneca, este esențială pentru a preveni punerea în circulație a unui vaccin cu reacții adverse prea agresive) și a început să distribuie propriul vaccin. Între timp, cercetători din întreaga lume care au studiat produsul rușilor au descoperit grave probleme.

    Datele prezentate de Rusia par duplicate, cercetările sunt incomplete, lipsesc informații esențiale și sunt dubii în privința eficienței vaccinului, ca și a efectelor sale secundare incomplet studiate.

    China a anunțat, de asemenea, că e gata propriul său vaccin, dar de asemenea refuză să furnizeze informații și e cert că a sărit peste studiile de faza a 3-a.

    În SUA, președintele Donald Trump exercită mari presiuni asupra Agenției Naționale a Medicamentului pentru a aproba un vaccin înaintea alegerilor din toamnă. Trump le-a cerut responsabililor guvernamentali “să nu se încurce în hârtii birocratice”, adică să valideze vaccinurile fără documentația completă și fără studiile de faza a 3-a. Cei vizați sunt însă foarte reticenți să dea curs acestor presiuni cu iz electoral.
    În SUA, compania Moderna a început studiile de faza a 3-a, dar acestea sunt încă departe de a fi încheiate. Trump are nevoie de acest vaccin pe piață urgent pentru a putea folosi vestea în campania pentru obținerea unui al doilea mandat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Veste uriașă: Comisia Europeană a aprobat alocarea a 875,5 milioane de euro din fonduri UE pentru construcția autostrăzii Sibiu-Pitești!

    Comisia Europeană a aprobat joi alocarea a 875,5 milioane de euro din fondurile de coeziune ale UE pentru construirea autostrăzii Sibiu – Pitești. Este o veste uriașă pentru România, care la 102 ani de la Marea Unire încă nu are o autostradă care să lege Vechiul Regat de Transilvania. De 30 de ani se fac nenumărate proiecte, dar costurile de execuție și incapacitatea guvernelor au amânat acest proiect la nesfârșit.

    Autostrada Sibiu – Pitești, în lungime de 12 de kilometri, face parte din traseul coridorului IV paneuropean, care pornește din două terminale, Dresda și Nurnberg, se unifică la Praga, apoi merge pe traseul Viena – Bratislava – Gyor, Budapesta – Arad, apoi se bifurcă din nou: o linie merge pe direcția Sibiu – Pitești – București – Constanța, iar cealaltă pe direcția Craiova, Sofia, de unde o ramură se va termina la Salonic, iar alta la Istanbul.

    De ce nu s-a făcut nimic până acum

    Mare parte din această autostradă care va lega Balcanii de Occident s-a făcut deja. Problemele sunt în România, unde de aproape 20 de ani guvernele se codesc să pornească șantierul din munți.

    Începând din 2000, au fost cel puțin două guverne PSD care s-au opus explicit acestui proiect făcut, în mare parte, cu banii UE: cabinetul Adrian Năstase (2000-2004) și regimul Dragnea (2017-2019). Năstase a ignorat ofertele UE de finanțare și a semnat cu Bechtel, în condiții dezastruoase pentru România, contractul pentru Autostrada Transilvania (București – Ploiești – Brașov – Cluj – Oradea). Țara noastră a plătit, pentru acest contract, 1,25 miliarde de dolari, fără ca americanii să construiască autostrada. Năstase n-a fost niciodată tras la răspundere pentru această înțelegere, iar în timpul guvernării Ponta (2012-2015) contractul a dispărut de la Ministerul Transporturilor.

    După venirea lui Dragnea la putere, proiectul autostrăzii Sibiu – Pitești a fost abandonat pentru că presupunea fonduri europene, de care guvernarea PSD a fugit precum dracul de tămâie.

    Costurile totale ale autostrăzii: 2,7 miliarde de euro. 33% din sumă vine din fondurile de coeziune ale UE

    Costurile totale ale Autostrăzii Sibiu – Pitești se cifrează la 2,7 miliarde de euro plus TVA. Dintre aceștia, 875,5 milioane vor veni de la UE. Construcția va fi așa scumpă pentru că lucrările vor fi foarte dificile, urmând să fie străpunși Munții Carpați.

    Proiectul depus de România astă-toamnă a fost aprobat de Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că lucrările nu se mai pot opri. Autostrada ar trebui terminată în 2026.

    În schimb, apariția acestei autostrăzi se estimează că va aduce un boom economic. Fabricile de mașini de la Pitești și Craiova își vor putea exporta mai ușor produsele. Legăturile economice cu UE se vor îmbunătăți substanțial, cheltuielile de transport pentru mărfuri vor scădea, viteza de deplasare va scădea, iar portul Constanța va crește în importanță, odată cu realizarea legăturii între inima Germaniei și acest terminal maritim.

    Alocarea acestor bani din partea UE este o imensă victorie pentru România. Premierul Ludovic Orban a ținut să-și arate satisfacția joi: “Chiar dacă decizia s-a luat în ceasul al 12-lea, pe finalul încheierii exercițiului bugetar 2014-2020, este o garanție că banii vor veni. Aş vrea să felicit Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, de asemenea, Ministerul Mediului şi pe cei care au lucrat documentaţiile de mediu pentru această reuşită. Deci, este o garanţie în momentul de faţă că avem banii alocaţi pentru a construi un tronson de autostradă fundamental, primul tronson de autostradă care traversează munţii“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • România va primi a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir din UE: 25.157 de doze vor ajunge pentru 5.000 de pacienți în stare critică

    România va primi 25.157 din cele 150.000 de doze de Remdesivir pe care Comisia Europeană le-a comandat, în cadrul unui contract de 63 de milioane de euro, pentru a fi distribuite țărilor membre aflate în luptă cu epidemia de coronavirus. Remdesivir este un medicament antiviral care și-a dovedit eficacitatea împotriva virusului Sars-CoV-2, deși inițial era destinat altor afecțiuni.

    România a primit a doua cea mai mare cantitate din întreaga Uniune Europeană, după Spania, în primul rând pentru că revirimentul epidemiei este foarte violent în țara noastră și estimările indică o creștere masivă a numărului de cazuri grave.

    Dozele vor veni în 3 tranșe: 7 august, 11 septembrie, 9 octombrie. Un pacient are nevoie de 5 doze de Remdesivir

    În ultimele săptămâni, aproape zi de zi s-a bătut recordul persoanelor internate la terapie intensivă. Luni, 3 august, s-a ajuns la 419 bolnavi de Covid la ATI. „Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania“, au explicat reprezentanții Ministerului Sănătății.

    UE a negociat în numele țărilor membre și a obținut 150.000 de doze de la compania care produce Remdesivir (Veklury). Dintre acestea, 25.157 vor ajunge în România, în 3 tranșe. Pentru tratarea unui pacient e nevoie de 5 doze, deci țara noastră va acoperi necesarul pentru puțin peste 5.000 de oameni în stare critică.

    Prima tranșă intră în câteva zile, pe 7 august – 6.026 de flacoane, informează Ministerul Sănătății. Vor putea fi tratați puțin peste 1.200 de bolnavi.

    Cea de-a doua tranșă va fi primită pe 11 septembrie – 10.336 flacoane care vor ajunge pentru 2.067 pacienți.

    Cea de-a treia tranșă este prevăzută pentru 9 octombrie – 8.795 de flacoane suficiente pentru 1.759 de pacienți.
    În varianta cea mai optimistă, România va reuși să stopeze valul epidemic, iar cea de-a treia tranșă poate că nu va mai fi necesară. Acest scenariu este însă socotit puțin probabil.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge

  • Comisia Europeană a rezervat 300 de milioane de doze ale viitorului vaccin anti-Covid. Ca membri ai UE, românii vor avea acces prioritar la imunizare

    Comisia Europeană a precontractat 300 de milioane de doze din viitorul vaccin anti-Covid pe care-l dezvoltă compania Sanofi. Cetățenii Uniunii Europene vor avea astfel prioritate la imunizarea împotriva virusului. Vor fi perfectate înțelegeri asemănătoare și cu alte companii care lucrează la vaccinuri împotriva noului coronavirus.

    La doar câteva săptămâni după ce s-a stabilit planul de redresare economică al țărilor din UE – 750 de miliarde de euro din care România ar urma să primească 33 de miliarde –, negocierea pentru vaccin arată din nou beneficiile pe care le au țările de pe continent când negociază împreună. România singură, spre exemplu, ar fi fost aproape imposibil să obțină o asemenea precontractare a viitorului vaccin, iar românii ar fi fost nevoiți să aștepte până când cetățenii altor țări, mai bogate, ar fi fost imunizați primii. Negociind însă pentru 450 de milioane de locuitori și având în spate cea mai mare forță economică a lumii, Comisia Europeană poate obține condiții preferențiale.

    Comisia Europeană a achiziționat prioritar și Remdesevir pentru tratarea a 30.000 de pacienți din țările UE cu forme severe de Covid. România are acum peste 400 de bolnavi în stare critică

    Miercuri, Comisia Europeană anunțase că a încheiat un alt acord, cu compania americană Gilead, pentru a cumpăra doze de Remdesivir necesare la tratarea a 30.000 de pacienți cu forme severe de Covid-19. Medicamentul va fi livrat tuturor țărilor din UE care au nevoie de el. Cum România este într-o creștere susținută a numărului de pacienți în stare critică la terapie intensivă, din nou inițiativa Comisiei Europene este mană cerească.
    Compania farmaceutică Sanofi dezvoltă vaccinul anti-coronavirus împreună cu firma GaxoSmithKline, din Marea Britanie. „Contractul avut în vedere cu Sanofi ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul. Se preconizează că, odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE”, a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat.

    Înțelegerea e simplă: deoarece producerea unui vaccin este foarte scumpă și niciodată sigură (nu se știe de la început dacă se va obține un rezultat eficient), companiile farmaceutice caută sprijin. Entități foarte puternice, precum SUA sau Uniunea Europeană, au puterea economică să cofinanțeze cercetările, primind în schimb garanția că, dacă vaccinul va fi eficient, cetățenii lor vor avea prioritate la imunizare. Atât SUA cât și UE merg pe mai multe piste, încheind înțelegeri și cu alte companii.

    Vaccinul elaborat de Sanofi și GSK este unul în două doze, astfel că vor putea fi imunizați 150 de milioane de locuitori din cei 450 de milioane ai UE. Aceste doze vor merge la toate țările de pe continent, urmând a fi distribuite către categoriile de populație cele mai predispuse la complicații.

    SUA a încheiat același tip de acord cu Sanofi și GSK, urmând să primească 100 de milioane de doze (deci, pentru 50 de milioane de americani), atunci când vaccinul va fi disponibil.

    UE merge simultan pe mai multe piste, pentru a se asigura că locuitorii săi vor avea prioritate la imunizarea în fața noului coronavirus

    Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a explicat: „Comisia Europeană face tot posibilul pentru a se asigura că cetățenii europeni au acces rapid la un vaccin care este sigur și îi protejează împotriva COVID-19. Etapa realizată astăzi cu Sanofi este o primă piatră de temelie a unei strategii europene în materie de vaccinuri mult mai cuprinzătoare. Cu toate că nu știm, astăzi, care este vaccinul care se va dovedi a fi cel mai eficace în cele din urmă, Europa investește într-un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, pe baza diferitelor tipuri de tehnologii. Această strategie ne sporește șansele de a obține rapid un remediu eficace împotriva virusului”.

    O altă pistă pe care înaintează UE este cea a vaccinului dezvoltat de cercetătorii de la Oxford în colaborare cu compania farmaceutică AstraZeneca.
    În timp ce așteptările pentru un eventual vaccin făcut de Sanofi și GSK ar fi pentru anul viitor, cei de la Oxford și AstraZeneca speră ca vaccinul lor să fie disponibil pe piață până la sfârșitul anului.

    Deși semnalele sunt încurajatoare, trebuie spus că nimeni nu are încă siguranță 100% că lucrurile vor merge. De aceea marile puteri (între care și UE) merg simultan pe mai multe piste.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Firea, dezarticulată mental după înțelegerea PNL-USR/PLUS: „Bulversant! Eclatant! Vezuvian! Dacă nu ar fi de râs, ar fi chiar de plâns!”

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge

  • E oficial: teoria “virusul folosit de elite pentru a reduce populația” a fost fabricată de China și Rusia! UE acuză public cele două dictaturi

    Înalți oficiali ai Comisiei Europene au denunțat miercuri public, în numele UE, campania de dezinformări pe care Rusia și China o duc pe tema epidemiei de coronavirus în Europa. Teorii precum aceea privind “Covid-19 este o infecție provocată de elitele globale pentru a reduce populația” sunt date ca exemplu de fake-news fabricat în laboratoarele de propagandă de la Moscova și Beijing.

    Acuzația este un gest fără precedent din partea Uniunii Europene, care în premieră condamnă direct și fără perdea cele două puteri totalitare.

    Teoria privind „virusul fabricat de elitele lumii pentru a reduce populația“ este de proveniență ruso-chineză. UE acuză public cele două dictaturi de atac hibrid

    Cehoaica Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene, și spaniolul Josep Borell, înalt reprezentant al Comisiei Europene pe afaceri de politică externă și securitate, au dat publicității un raport în care, în premieră, indică direct Rusia și China ca state ostile UE.

    În documentul numit “Combaterea dezinformării legate de Covid-19” se scrie, textual, că “actori străini și anumite terțe țări, în special Rusia și China, s-au angajat în operațiuni de influență țintite și campanii de dezinformare pe tema Covid-19 în UE, în vecinătatea ei și la nivel global, căutând să submineze dezbaterea democratică, să exacerbeze polarizarea socială și să-și îmbunătățească propria imagine în contextul Covid-19”.

    Același fel de concluzie s-a tras și în România, în urmă cu câteva săptămâni, de către specialiștii unui institut care lucrează sub patronajul Secretariatului General al guvernului.

    “Sfatul” să bem clor sau alcool pur pentru a ucide virusul e tot de proveniență ruso-chineză. Vicepreședinte UE: “E momentul să spunem adevărul!”

    Raportul UE vine cu exemple concrete. Propagate pe rețelele sociale și pe site-urile conspiraționiste, valurile de dezinformări și teorii alarmiste fac parte dintr-un atac sistematic și organizat al Rusiei și Chinei la Uniunea Europeană, cu scopul destrămării acesteia.

    Printre fake news-urile nominalizate în raportul Comisiei Europene ca fiind produsul celor două puteri ostile se numără “consumul de clor sau de alcool protejează de coronavirus” sau afirmația că virusul a fost “provocat de elitele lumii pentru a reduce populația”.

    Vera Jourova avertizase încă de marți: „Pentru prima dată am decis să numim China în raportul nostru. Îmi pare bine că am făcut asta pentru că dacă avem suficiente dovezi, trebuie să o spunem. Este momentul să spunem adevărul”.

    Rusia este un client vechi al UE, al SUA și al NATO.

    Centrul de coordonare al atacurilor rusești asupra UE, SUA și NATO este Agenția de cercetare pentru internet de la Moscova

    Acțiunile de propagandă online și de subversiune sunt purtate prin Agenția de cercetare pentru internet a Rusiei. Printre țările atacate foarte puternic în ultimele luni s-a numărat și România. Conjunctural sau nu, Rusia a purtat campania de subversiune din țara noastră cu sprijinul PSD și al partidului lui Victor Ponta, Pro România.

    Activiști pro-ruși și membri ai PSD au organizat chiar câteva încercări de mobilizare a populației, la mijlocul lunii mai, pornind de la teoria că starea de urgență a fost impusă de Iohannis pentru a instaura dictatura și a introduce vaccinarea obligatorie.

    Toate aceste teme se regăsesc printre narațiunile susținute de Moscova. Concomitent cu susținerea acestui atac mediatic, Putin a interzis, în propria sa țară, orice știre sau aluzie la faptul că virusul n-ar exista sau că epidemia ar fi inventată.

    China primește consultanță de la Rusia pentru a-și perfecționa tactica în materie de fake news. În schimb, UE preferă să păstreze libertatea de expresie chiar cu riscul de a suferi noi atacuri

    În ceea ce privește China, această țară e un actor relativ nou pe scena atacurilor asimetrice. Autocratul rus Vladimir Putin și dictatorul chinez Xi Jinping au încheiat un acord prin care rușii, cu o expertiză de 100 de ani în acțiunile subversive purtate în alte țări, au oferit consultanță puterii din Beijing.

    Josep Borell, oficial UE, a lăsat de înțeles miercuri că vor fi mobilizare resurse suplimentare pentru a bloca atacurile lansate dinspre Extremul Orient.

    Într-o echilibristică delicată între necesitatea de a stopa atacurile Chinei și Rusiei, pe de o parte, și respectarea celui mai de preț atu în fața regimurilor dictatoriale – libertatea indivizilor, UE caută cu precauție soluțiile. Vicepreședinta Jourova a menționat că se vor lua măsuri de contracare a atacului, dar că acestea nu vor fi dure, preferându-se o abordare care păstrează libertatea de exprimare a cetățenilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

    * MAFIA PRIMARULUI BĂLUȚĂ. Șef al Poliției Locale din Sectorul 4, la piscina liderului unui clan interlop. Polițistul este fiul șefului ADP Sector 4 și al subprefectei Capitalei

    * Dezastru în campania Firea-Covid-19! Din 500 de oameni anunțați, au venit vreo 10! Se testează PSD-iștii, nu bucureștenii!

  • Plângerea lui Liviu Dragnea împotriva Comisiei Europene, respinsă de Tribunalul UE. Fostul jupân al PSD reclamase că dosarul OLAF de fraudare a fondurilor europene i-ar fi încălcat drepturile

    Tribunalul UE a respins ca inadmisibilă plângerea lui Liviu Dragnea împotriva Comisiei Europene, care fusese reclamată pentru faptul că a susținut dosarul în care OLAF îl acuza pe fostul lider PSD de fraudarea fondurilor europene.

    Conform site-ului G4Media.ro, care a descoperit ordonanța de inadmisibilitate emisă de tribunal, Dragnea recursese la acest șiretlic, cu procesul împotriva Comisiei Europene, pentru că nu mai putea contesta direct raportul OLAF.

    Liviu Dragnea a pierdut procesul cu Comisia Europeană. Fostul lider al PSD reclamase că nu i-au fost respectate drepturile și că nu i s-a permis să vadă documentele din investigația OLAF

    În urmă cu doi ani, la București exploda o „bombă atomică“: DNA îi deschidea dosar penal lui Liviu Dragnea, stăpânul PSD care încerca să devină un fel de Erdogan al României, subjugându-și toate instituțiile statului. Procurorii anticorupție porneau investigația în baza unui raport OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), care documentase o fraudă de proporții a fondurilor europene prin intermediul celebrei firme Tel Drum.

    Firele afacerii duceau spre Dragnea, cunoscut ca fiind patronul din umbră al companiei prin care se drenau banii publici din Teleorman și alte județe către conturi private.

    DNA l-a pus pe Dragnea sub urmărire penală pentru constituirea de grup infrațional organizat în dosarul Tel Drum.

    A fost încă un motiv, pentru Dragnea, să se arunce cu furie în lupta pe viață și pe moarte în care se angajase împotriva luptei anticorupție și a justiției.

    Pentru că nu mai putea contesta raportul OLAF, liderul de atunci al PSD a dat în judecată Comisia Europeană, invocând faptul că nu i-ar fi fost respectată prezumția de nevinovăție și că nu i s-a permis accesul la documentele din investigația OLAF.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

  • Comisia Europeană: politicile PSD după 2016 au făcut ca România să fie surprinsă de criză într-o situație vulnerabilă. Cu cât se așteaptă să crească datoria

    Comisia Europeană: politicile PSD după 2016 au făcut ca România să fie surprinsă de criză într-o situație vulnerabilă. Cu cât se așteaptă să crească datoria

    Criza de sănătate publică izbucnită la nivel mondial din cauza epidemiei de coronavirus în acest an a găsit România deja slăbită, vulnerabilizată extrem de politicile fiscale ale PSD după 2016, constată Comisia Europeană într-un raport publicat miercuri.

    Situația României este una deosebit de grea, se menționează în raportul care dedică țării noastre o analiză în 32 de puncte și 4 recomandări. Principala problemă a fost aceea că, în intervalul 2017-2019, guvernul continuat să îndatoreze țara și să producă dezechilibre fiscale deși beneficia de o conjunctură favorabilă, cu creștere economică susținută. Apariția unei crize reale, în 2020, a găsit România fără resurse și soluții.

    Acumularea continuă a dezechilibrelor fiscale în perioada 2016-2019, în ciuda creșterii economice, a făcut ca apariția crizei să găsească România într-o situație grea

    Raportul Comisiei Europene arată că specialiștii care l-au întocmit sunt foarte bine informați în legătură cu ce s-a întâmplat și se întâmplă în continuare în România.

    Încă de la punctul 2 se menționează: “Analiza Comisiei a condus la concluzia că România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice. Vulnerabilitățile sunt, în special, legate de competitivitatea costurilor și de creșterea deficitului de cont curent într-un context al unei politici fiscale în expansiune și a unui mediu de afaceri imprevizibil“.

    Politicile fiscale duse în România în ultimii ani sunt pomenite în mai multe rânduri de Comisia Europeană în acest raport care judecă situația în contextul epidemiei de Covid-19.

    Punctul 12 este relevant pentru ce a lăsat PSD în urmă. S-au “acumulat continuu” dezechilibre fiscal din cauza politicilor fiscal ale guvernului, deși se traversa o perioadă de puternică creștere economică. Anul trecut, ultimul din acest interval favorabil, a fost încheiat de România dezastruos, cu deficit de 4,3%, când alte țări din regiune, precum Bulgaria, au obținut excedent – bani ca o mană cerească în contextul crizei economice actuale.

    Comisia Europeană: „La 3 aprilie 2020, Consiliul a decis că în România există un deficit excesiv din cauza nerespectării criteriului deficitului din 2019. Decizia s-a bazat pe obiectivele fiscale actualizate de către guvern, care reflectau datele privind execuția bugetară pentru anul respectiv. Rezultatul deficitului public din 2019 de 4,3% din PIB a confirmat situația. Încălcarea a fost rezultatul unei acumulări continue a dezechilibrelor fiscale din cauza unei politici fiscale expansive începând din 2016, într-o perioadă de puternică creștere economică. Derogările sistematice și repetate de la normele fiscale naționale în perioada menționată au făcut ca aceste reguli să fie în mare măsură ineficiente. Mai mult, România a eșuat sistematic să ia măsuri eficiente ca răspuns la recomandările Consiliului adresate în contextul procedurii de abatere semnificativă. La 3 aprilie 2020, Consiliul a emis, de asemenea, o recomandare pentru a pune capăt situației a unui deficit guvernamental excesiv în România până cel târziu în 2022“.

    „Deciziile anterioare de politică fiscală au lăsat România cu mici tampoane fiscale pentru a face față consecințelor epidemiei de COVID-19“

    La punctul 13, raportul leagă situația în care se afla deja România cu apariția acestui element neașteptat, epidemia: „Durabilitatea pe termen lung a finanțelor publice din România era deja expusă riscului înainte de izbucnirea COVID-19, ca urmare a deficitelor bugetare mari și a creșterii semnificative a costurilor presupuse de îmbătrânirea populației – în special a pensiilor. Pensiile pentru limită de vârstă au fost majorate cu 15% în septembrie 2019 și, pe baza legii pensiilor adoptate în vara anului 2019, urmează să crească cu 40% în septembrie 2020 și să fie recalculate în plus în septembrie 2021. Astfel, cheltuielile cu pensiile ar crește substanțial peste perioada 2020 – 2022. Riscurile de sustenabilitate fiscală sunt sporite în continuare de impactul pandemiei COVID-19 asupra activității economice și de efortul fiscal necesar pentru amortizarea acesteia. Deciziile anterioare de politică fiscală au lăsat România cu mici tampoane fiscale pentru a face față consecințelor epidemiei de COVID-19“.

    Guvernul speră ca datoria publică să ajungă, în 2020, la “numai” 40,9% din PIB, Comisia Europeană crede că va atinge 46,2%

    Rezultatul tuturor acestor evenimente este că România, ca țară, se va adânci într-un deficit uriaș. PSD a consumat toată creșterea economică și s-a îndatorat, pe deasupra, fără a lăsa nimic în urmă. Nu s-au pus deoparte rezerve, nu s-a construit infrastructură care să genereze creștere economică durabilă, nu s-a investit în cercetare și modernizare, care să eficientizeze activitatea. Așa s-a ajuns la constatarea de la punctul 14: „În programul său de convergență, guvernul prevede că soldul balanței se va deteriora de la un deficit de 4,3% din PIB în 2019 la un deficit de 6,7% din PIB în 2020, în timp ce datoria administrației publice va crește de la 35,2% din PIB în 2019 până la 40,9% din PIB în 2020“.

    Comisia Europeană nu este așa de optimistă și estimează că deficitul va fi de 9,2% în 2020 și de 11,4% în 2021! Specialiștii de la Bruxelles cred că datoria din PIB va urca la 46,2% la sfârșitul acestui an. Iată ce scrie la punctul 16: „Pe baza prognozei de primăvară a Comisiei 2020, soldul administrației publice a României este de -9,2% din PIB în 2020 și -11,4% din PIB în 2021. Îndatorarea guvernului e proiectat să ajungă, în 2020, la 46,2% din PIB“.

    Diferențele de dezvoltare între București și provincie, pe de o parte, dar și între diferitele regiuni istorice, pe de alta, se vor accentua din cauza epidemiei

    Mai există și alte pericole. Slaba capacitate administrativă, neglijarea interconectării diferitelor regiuni ale țării prin intermediul autostrăzilor și al căilor ferate, lipsa de preocupare pentru instruirea populației au agravat situația.

    La punctul 9, Comisia Europeană scrie: „Consecințele socio-economice ale pandemiei sunt probabil distribuite în mod inegal în regiunile din România, din cauza unor lacune semnificative de investiții și de productivitate a forței de muncă, dar și a unor modele de specializare diferite. Aceasta implică un risc substanțial de extindere a disparităților regionale din România, inversând tendința deja observată de ușoară scădere a disparităților dintre capitală și restul regiunilor sau între zonele urbane și rurale. Îmbinată cu riscul opririi temporare a procesului de convergență între statele membre, situația actuală necesită răspunsuri politice specifice“.

    Cu alte cuvinte, e de așteptat ca diferențele de dezvoltare dintre București și provincie, pe de o parte, și dintre regiunile istorice, pe de alta, să se accentueze din cauza epidemiei, alertează Comisia Europeană.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov