Legea prin care se dorea inițial reforma pensiilor speciale a fost rezolvată de coaliția PSD-PNL în cel mai pur stil al clasei politice românești: a fost aruncată în brațele generațiilor viitoare! Senatul a adoptat miercuri o formulă a legii prin care reforma începe abia peste 5 ani și se va încheia peste 20 de ani! Prezentată de partide și de televiziunile de casă drept o mare schimbare, această lege îi salvează de fapt pe toți bugetarii „speciali” din sistem, care-și vor conserva privilegiile.
Legea a trecut cu 91 de voturi pentru, 19 contra și o abținere, scrie Agerpres.ro. Singurii care s-au opus au fost cei de la USR, care au sesizat această veritabilă escrocherie, deoarece forma în care au adoptat PSD, PNL și AUR această lege este cu totul alta față de cea convenită de coaliție cu oficialii Comisiei Europene.
Gestul de miercuri este dovada indubitabilă a faptului că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă și-au respectat cuvântul dat „specialilor” acum câteva luni, când s-au angajat să protejeze pensiile speciale cu orice preț.
Se încearcă păcălirea Comisiei Europene. De la Guvern a plecat formula convenită cu oficialii UE, din Parlament merge la Iohannis ce vor „specialii” și coaliția PSD-PNL – conservarea privilegiilor
Între timp, strânși cu ușa de faptul că pierd miliardele de euro din PNRR, Ciolacu și Ciucă și-au revizuit discursul, recurgând la un dublu limbaj. Oficial, au pretins că susțin reforma pensiilor. Neoficial, au lucrat în subterane la forma care a fost votată miercuri și care garantează actualei generații de „speciali”, dar și celei de după, că își va conserva privilegiile.
Parlamentarii PSD și PNL au introdus derogări și excepții care amână demararea reformei pentru 2028, iar eliminarea pensiilor speciale se prelungește până în 2043! În încercarea devenită clasică de a deruta oficialii europeni, coaliția de guvernare din România a recurs la diverse șmecherii.
Inițial, în forma venită de la Guvern, proiectul de lege era OK. Însă în comisiile de specialitate ale Parlamentului aceiași oameni de la PSD și PNL au adus amendamente până i-au denaturat complet sensul și forma. A fost, practic, aceeași rețetă folosită și la legea avertizorului de integritate, unde coaliția PSD-PNL a ajuns să voteze în Parlament un text total opus celui cerut de Uniunea Europeană.
Alte excepții cu dedicație care aduc la zero noua lege: se păstrează dreptul de a cumula pensia cu salariul și se scade la jumătate impozitul pentru pensiile speciale care trec de 4.000 de lei
Noile modificări, care au trecut miercuri de Parlament, confirmă că procurorii și judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în același condiții ca și până acum, dacă au 25 de ani vechime în câmpul muncii, cu 80% din salariul brut plus sporurile din ultima lună de activitate. Cu alte cuvinte, se păstrează situația de până acum: pensionari la 45-50 de ani cu pensii care ajung și la 10.000 de euro/lună, mai mari chiar decât salariile pe care le-au avut în timpul activității!
Aceleași condiții au fost introduse și pentru alți pensionari speciali, precum militarii și lucrătorii de la Ministerul de Interne. Parlamentarii PSD și PNL au introdus această măsură scandaloasă pretextând grija să nu fie perturbat sistemul: „Pentru menţinerea în activitate a celor care ar îndeplini condiţiile de pensionare, fără a destabiliza sistemul public prin ieşirea la pensie a unui număr foarte mare de angajaţi”.
Altă măsură favorabilă pensionarilor speciali este scăderea de la 30% la doar 15% a impozitului aplicat pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net.
Deputatul-șaorma Adrian Solomon, omul baronului Buzatu de la Vaslui și șeful Comisiei de Muncă, le-a dat asigurări specialilor că pierderea privilegiilor este o chestiune foarte îndepărtată: „Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043”.
O altă facilitate făcută categoriilor privilegiate de bugetari este exceptarea de la interzicerea cumulului salariu-pensie pentru parlamentari, membrii BNR, ANCOM, ANAF, ANRE. Lor li se adaugă angajații din sănătate și învățământ.
PSD, PNL, Iohannis și specialii uită un singur lucru: realitatea economică. România nu mai are timp 20 de ani ca să facă ei reforma pensiilor. În 3-4 ani, bugetul se va prăbuși sub greutatea bugetarilor speciali
În tot acest dezmăț și sfidare, coaliția PSD-PNL a ignorat un singur lucru: România nu va rezista să țină în cârcă bugetarii speciali până la ipotetica aplicare a legii, începând cu 2028 și terminând cu 2043.
Anul acesta, Guvernul a subvenționat cu peste 12 miliarde de lei pensiile speciale (diferența între cât ar fi pensiile corecte, acordate pe bază de contributivitate, și cât sunt în realitate, în urma privilegiilor actuale).
Această sumă crește continuu, peste ritmul în care avansează economia, și a depășit deja 1% din PIB. În doar 3-4 ani, au avertizat deja toți economiștii, bugetul de stat pur și simplu nu va mai suporta această povară a specialilor de lux ținuți în cârcă de o populație tot mai îmbătrânită, cu mai puțină forță de muncă și o economie privată pe care atât PSD, cât și PNL sunt determinate s-o jefuiască.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Coaliția PSD-PNL se pregătește miercuri să voteze o lege impusă de mafia imobiliară, prin care se va da undă verde construcției de blocuri în parcuri, păduri și cartierele de case, dar și demolării monumentelor istorice pentru a face loc ansamblurilor rezidențiale, atrag atenția alertați Nicușor Dan și Clotilde Armand. Totul se face într-o tăcere totală din partea presei – atât televiziunile, cât și majoritatea publicațiilor n-au scos un sunet pe această temă.
Senatul a adoptat deja tacit Legea privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, care anulează zeci de alte legi care reglementau domeniul și instituie alte reguli favorabile rechinilor imobiliari, explică primărița Sectorului 1.
Atacul PSD-PNL s-a produs la 3 ani după ce Nicușor Dan a suspendat, apoi anulat în instanțe PUZ-urile făcute de fosta administrație PSD a Bucureștiului pe cheltuiala și la comanda „dezvoltatorilor imobiliari”. În tot acest timp, aceste grupuri de interese puternic conectate la politicienii PSD și PNL au recurs la toate mijloacele pentru a-l forța pe Nicușor Dan să dea iar undă verde demolării clădirilor de patrimoniu istoric și ridicării de blocuri în parcuri, în Pădurea Băneasa, pe malul lacurilor și în cartierele de case.
Tentativele au eșuat, iar ultimele sondaje de opinie indică o creștere masivă a popularității lui Nicușor Dan în București, astfel că perspectiva unei reveniri a oamenilor favorabili „dezvoltatorilor” la vârful administrației în 2024 a început să scadă.
Cum afacerile s-au blocat, soluția găsită a fost să se treacă peste capul administrațiilor locale și să se emită o lege de către Parlament, unde PSD-PNL au o majoritate confortabilă și, în plus, sunt foarte prietenoase cu rechinii imobiliari.
Clotilde Armand și Nicușor Dan au tras semnale de alarmă, au făcut declarații și au publicat ample explicații pe conturile lor de Facebook, dar televiziunile și site-urile care primesc articole plătite de asociațiile „dezvoltatorilor imobiliari” le-au ignorat.
Nicușor Dan: „Dacă va fi adoptat în această formă Codul Urbanismului, putem spune că se legalizează hoția în urbanism și construcții”
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a organizat chiar duminică o conferință de presă extraordinară pentru a sesiza atrocitatea care e pe cale să fie comisă de coaliția PSD-PNL. Explicațiile sunt extensive și lămuritoare chiar și pentru cineva neavizat sau chiar un rău-voitor.
Mai jos, depoziția primarului Nicușor Dan în privința legii pe care PSD-PNL se pregătește să o livreze mafiei imobiliare.
„Am semnalat astăzi, în conferința de presă, aspectele nocive pe care le conține Codul Urbanismului, proiect de lege care va fi dezbătut de Camera Deputaților săptămâna viitoare.
– Dacă va fi adoptat în această formă, putem spune că se legalizează hoția în urbanism și construcții.
– Proiectul va avea un impact negativ major în privința spațiilor verzi.
– Pentru o mai bună înțelegere a acestui pericol, comparați două fotografii (foto 2 și foto 1) – un cartier din Drumul Taberei, proiectat în anii ‘60 (foto 2), în perioada comunistă, cu foarte mult spațiu verde între blocuri, o școală și o grădiniță. Și un cartier post-comunist (foto 1 – zona Drumul Binelui), unde legile pe care le avem în vigoare sunt încălcate, în care nu vedem 1 cm pătrat de spațiu verde și nu vedem școală, nu vedem grădiniță.
– În mod evident, toate aceste spații verzi, chiar dacă ele nu sunt trecute în documentația de urbanism în PUG, au fost proiectate pentru a fi spații verzi pentru aceste blocuri. În proiectul de Cod al Urbanismului, toate aceste spații verzi, așa cum sunt alte mii în București și alte zeci de mii în orașele din România, sunt în pericol.
– Un alt exemplu – cartierul Floreasca (foto 3), unde aveam blocuri construite în perioada comunistă și spații verzi între blocuri. Și pe aceste spații verzi au apărut, în tot cartierul, aproximativ 30 de clădiri pe spații verzi. Cu încălcarea legii.
– A doua chestiune nocivă – avem în Legea 24/2007 o prevedere care spune că dacă cineva introduce un teren din extravilan în intravilan sau cineva introduce un teren într-o zonă industrială și-l transformă într-o zonă construibilă, trebuie ca, prin proiectul prin care face această schimbare, să ofere fiecărui locuitor din viitorul cartier 20 mp de spațiu verde. Deci dezvoltatorul, pentru fiecare locuitor din cartier, trebuie să asigure 20 mp de spațiu verde.
– Ce se va întâmpla în viitor? În momentul acesta există o recomandare a UE pentru 26 mp, însă la un moment dat aceasta va deveni o obligație. Și atunci autoritatea locală, cu bani de la cetățeni, va fi obligată, în locul acestor dezvoltatori, să răscumpere terenuri din București pe bani mulți, pe care să le amenajeze ca spații verzi, pe spațiile pe care acești dezvoltatori nu le-au amenajat.
– A treia chestiune nocivă este legată tot de spații verzi. În Legea 24/2007 a spațiilor verzi urbane există o sancțiune pentru schimbarea destinației unui spațiu verde, care este proporțională cu numărul de metri pătrați a căror destinație este schimbată. În proiectul de Cod al Urbanismului, această prevedere este modificată pentru o amendă care este unitară, indiferent de suprafața de teren pe care o schimbi, și care este între 50.000 și 500.000 lei, indiferent de suprafață. Ceea ce înseamnă că sancțiunea pentru cineva care schimbă destinația unui spațiu verde și care plătește jumătate din minim în primele 15 zile, este 25.000 lei. Asta e sancțiunea pentru a schimba destinația oricărui spațiu.
– A patra chestiune nocivă este legată de principiul legalității, care, în opinia mea, este cea mai gravă. Dacă un PUZ este anulat și dacă în intervalul în care acest PUZ a fost în vigoare, în baza lui se emite o autorizație de construire și autorizația de construire nu este contestată înainte să fie anulat PUZ-ul, aceasta, prin efectul legii, rămâne în vigoare.
– Adică un proprietar de casă dintr-un cartier dintr-un oraș din România se trezește la un moment dat cu un panou care îl anunță că vecinul lui va construi 14 etaje lângă el și consultă un avocat. Și avocatul consultă legea și constată că PUZ-ul a fost anulat de un terț, se uită la lege și spune „nu mai ai nicio posibilitate să contești, ghinion, cineva a anulat PUZ-ul înaintea ta”.
– A cincea chestiune provine din Legea actuală a urbanismului și care este profund nocivă, face obiectul mai multor sesizări la Curtea Constituțională. Un PUZ nu poate să fie contestat decât într-o perioadă de 5 ani de la momentul emiterii sale. Ce înseamnă asta? Înseamnă că există mai multe documentații de urbanism care sunt în vigoare, prin diferite mecanisme juridice.
– Dau doar exemplu PUZ Parcul Tineretului (foto 4), sunt PUZ-uri din anii 2000, 2010, care prin diferite mecanisme juridice sunt în vigoare, pentru că au trecut 5 ani și nu mai pot fi contestate.
– Un alt aspect se referă la relația dintre Primăria Capitalei și primăriile de sector în ceea ce privește emiterea de documentații de urbanism și emiterea de autorizații de construire, în special cele pentru rețele. Se dorește ca PUZ-urile să nu mai fie votate de Consiliul General și să fie votate de Consiliile Locale ale sectoarelor. Adică în momentul în care, în sfârșit, există la nivelul Primăriei Municipiului București voința de a termina odată pentru totdeauna cu haosul și cu debandada din urbanism și din construcții, se încearcă mutarea acestor prerogative către primăriile de sector, care nu au în structurile de specialitate această competență, pentru că n-au emis PUZ-uri până acum, au emis doar PUD-uri și care sunt chestiuni de amploare mult mai mică.
– Vă dau un singur exemplu din miile de exemple, este un extras din PUZ-ul Sectorului 2. PUZ Sector 2 prevede bloc de 14 etaje peste Clubul Bamboo, dar Legea apelor prevede o fâșie de protecție pentru malul de lac, spațiu verde. Și atunci specialiștii care au elaborat PUZ Sector 2 au pus această fâșie de spațiu verde în lac, pe luciul apei. Este un fals pe care instanța l-a constatat în ceea ce privește PUZ Sector 2.
– Mai este partea de autorizații de construire pentru rețele. În mod absolut ilogic, toate competențele pe rețele, adică branșamente, apă, canal, electricitate, rețele de transport, sunt trecute la primăriile de sector.
– De ce? Pentru că nu am vrut să dăm autorizații de rețele pentru construcții ilegale. Vă dau un singur exemplu – Kiseleff 45 (foto 6), denumit uneori Grădinile Versailles ale Bucureștiului. Două clădiri interbelice (foto 7) au devenit aceste două blocuri pe spațiul verde. Există mai multe litigii în care aceste clădiri sunt contestate în instanță și noi am refuzat să emitem autorizația pentru conectare la rețele a acestor clădiri care sunt deja finalizate, pentru că în momentul în care ele vor fi conectate la rețele, vor fi funcționale și practic va deveni imposibil ca ele vreodată să revină la situația anterioară.
– Acum, competența trecând la primarul de sector, cu toată bunăvoința pe care el ar putea s-o aibă, neavând aceste informații pe care noi le avem ca emitenți și ca parte în dosarele în care autorizațiile sunt contestate, nu o să știe și o să dea pentru acest caz și pentru încă câteva zeci care sunt în aceeași situație, o să dea autorizația de conectare la rețele.”
Clotilde Armand: „Acest plan a fost deja adoptat tacit de Senat, în urma lobby-ului agresiv al antreprenorilor imobiliari. Au dat liber la betonarea parcurilor și a spațiilor verzi, iar construcțiile ilegale – Cathedral Plaza, One Modrogan, terasele din parcuri, blocurile ridicate în cartierele de case etc – vor putea fi trecute rapid în legalitate”
Clotilde Armand, primărița Sectorului 1, a fost mult mai directă, arătând că e vorba de un atentat la calitatea vieții românilor comis de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în cârdășie cu parlamentarii PSD și PNL. Totul s-a făcut cu „lobby-ul agresiv al antreprenorilor imobiliari”.
Mai jos, ce a scris duminică primarul Sectorului 1.
„Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL) au pus în aplicare un atentat la siguranța și sănătatea cetățenilor României.
Planul lui Ciucă și Ciolacu, realizat cu sprijinul parlamentarilor PSD și PNL, poartă denumirea de – Proiect de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Acest plan a fost deja adoptat tacit de Senat, în urma lobby-ului agresiv al antreprenorilor imobiliari. Au dat liber la betonarea parcurilor și a spațiilor verzi, iar construcțiile ilegale – Cathedral Plaza, One Modrogan, terasele din parcuri, blocurile ridicate în cartierele de case etc – vor putea fi trecute rapid în legalitate. Este un atentat la viața noastră pentru că spațiile verzi nu vor mai fi protejate, li se va putea schimba funcțiunea în spații construibile.
Alina Gorghiu, noul ministru PNL al Justiției, joacă rol-cheie în lovitura pe care vor s-o dea „dezvoltatorii imobiliari” cu mâna coaliției de guvernare
Practic, vorbim de modificarea a zeci de legi, ordonanţe, hotărâri şi ordine ce reglementează în prezent amenajarea teritoriului, urbanismul și construcțiile. Toate acestea vor dispărea, iar regulile din aceste trei domenii vor fi reunite în actul normativ. Acest nou Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor este plin de amendamente toxice care au fost avizate favorabil de comisiile de specialitate ale Senatului controlate de PSD și PNL (L195/2023).
Din datele pe care le am, parlamentarii PSD și PNL din Camera Deputaților vor să voteze rapid miercuri acest proiect de lege, se realizează un simulacru de procedură și se va mima dezbaterea parlamentară pentru a fi trimis cât mai repede la promulgare. Totul în dezinteresul oamenilor și al interesului public.
Vă las aici cronologia L195/2023 pentru ca fiecare cetățean să vadă adevăratele preocupări ale PNL PSD:
29 martie 2023: Guvernul României condus de Nicolae Ciucă adoptă Hotărârea pentru supunerea spre adoptare a proiectului de Lege privind Codul amenajării teritoriului,urbanismului şi construcţiilor. Proiectul este transmis Senatului pentru a fi adoptat în procedură de urgență, potrivit art. 76, alin (3), din Constituția României.
29 martie 2023: Consiliul Legislativ, condus de Florin Iordache, l-a avizat favorabil.
11 aprilie 2023: Senatul României (Alina Gorghiu) a aprobat procedura de urgență solicitată de Guvernul României (Nicolae Ciucă).
12 aprilie 2023-10 mai 2023: Comisiile de specialitate din Senat controlate de PSD și PNL l-au avizat favorabil.
9 iunie 2023: Senatul României a adoptat tacit acest act normativ, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal.
12 iunie 2023: Senatul României (Alina Gorghiu) a transmis proiectul către Camera Deputaților (Marcel Ciolacu), în calitate de Cameră Decizională.
19 iunie 2023: Proiectul a fost trimis către comisiile de specialitate din Camera Deputaților pentru avizare.
27 iunie 2023: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților are termen pentru depunerea raportului.
De când am devenit primar, instituția pe care o conduc a câștigat în instanță desființarea a nu mai puțin de 200 de construcții ilegale: de la garaje și hale până la case și blocuri. Am oprit sute de autorizații ilegale și șantiere care n-aveau autorizație și am demolat. Pentru aceste cifre a fost nevoie de reformă administrativă internă: demiterea funcționarilor corupți din Departamentul de Urbanism și Departamentul de Disciplina în Construcții al Poliției Locale și aducerea unor specialiști cinstiți. O muncă nevăzută și de durată.
Legea PNL-PSD oprește această luptă și încurajează mafia imobiliară lăsând primăriile fără nici o putere în fața acesteia.
Proiectul lui Ciucă și Ciolacu trebuie blocat urgent. Fac apel la Ordinul Arhitecților din România, ONG-urile de mediu și cele culturale, la Avocatul Poporului să reacționeze cu privire la efectele vătămătoare pe care actul normativ le va produce dacă ca fi adoptat în Camera Deputaților.
De asemenea, grupul USR depune toate eforturile pentru a ataca la Curtea Constituțională a României această anomalie. Fiindcă mai suntem câțiva cetățeni (puțini, ce e drept) care nu vom lăsa actuala coaliție nocivă să ne desfigureze.”
„Dacă punem presiune cu toții în fața celor care își doresc o mafie imobiliară puternică în detrimentul binelui comunității atunci nu vor reuși să pună în aplicare modificările pe Cod”
Luni dimineața, Clotilde Armand a revenit, atrăgând din nou atenția asupra pericolului iminent.
„Modificările aduse urbanismului de către actuala coaliție sunt criminale. Lliniștea pe acest subiect este înspăimântătoare. Am semnalat eu, a semnalat primarul Capitalei și am dat exemple de ce PNL și PSD fac un atentat la siguranța și sănătatea cetățenilor prin modificările respective. În rest? Cam atât. Liniște asurzitoare. Mii de primari care tac.
Stimați primari ai României, aceste prevederi toxice se aplică și în orașele dumneavoastră. Vă invit să nu plecați capul în fața partidelor din care faceți parte și să vă amintiți că sunteți în slujba cetățenilor, ei sunt adevărații șefi ai dumneavoastră. Dacă punem presiune cu toții în fața celor care își doresc o mafie imobiliară puternică în detrimentul binelui comunității atunci nu vor reuși să pună în aplicare modificările pe Cod.
Fac un apel la dumneavoastră să nu susțineți crima din urbanism promovată de PNL și PSD și să vă alăturați celor care nu vor blocuri între case, cartiere rezidențiale în parcuri, monumente istorice demolate și betonarea pădurilor și a spațiilor verzi.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București, a dat un surprinzător mesaj de susținere totală a regimului Iohannis-PSD, în timpul unui interviu acordat publicației G4Media.ro. Reprezentanta Guvernului american s-a declarat „foarte mulțumită“ de situația actuală în România și de stabilitatea din politică. Corupția și incompetența regimului PSD-PNL au băgat România în criză deși nu existau motive pentru așa ceva. Reformele sunt blocate, justiția e sub controlul mafiei, miliarde din PNRR sunt pe cale să fie pierdute, sindicatele ies în stradă, inflația este uriașă, bugetul a fost făcut greșit și acum deficitul e major, iar administrația colcăie de sute de mii de incompetenți băgați pe filieră politică. Cu toate acestea, ambasadoarea SUA se declară încântată.
Kathleen Kavalec a spus că e important să fie stabilitate politică în România și că „din fericire, nu ne aflăm în mijlocul unei crize. Am văzut o mare stabilitate în Guvern în ultimele luni și am văzut capacitatea de a lua decizii și de a adopta o poziție clară în diferite probleme, inclusiv în ceea ce privește războiul din Ucraina. Deci, cred că apreciem poziția clară, în conformitate cu valorile occidentale și în concordanță cu apartenența României atât la UE, cât și la NATO și cu parteneriatul stategic cu Statele Unite. Așa că suntem, cred, foarte mulțumiți de situația actuală și ne bucurăm să vedem stabilitatea în politică“.
Din răspunsurile ambasadoarei pare destul de clar că SUA sunt interesate, în acest moment, doar de sprijinul pe care România îl acordă în războiul contra Ucrainei, renunțând la toate celelalte cerințe de democratizare a societății și de respectare a drepturilor omului pe care le-a avut în trecut. Pare un compromis cu regimul corupt al lui Iohannis, care și-a câștigat astfel libertatea de mișcare pe plan intern să subjuge justiția, să cotropească toate instituțiile și să jefuiască resursele țării.
În ceea ce privește poziția regimului Iohannis „în conformitate cu valorile occidentale și în concordanță cu apartenența României atât la UE, cât și la NATO“, chiar pe 1 iunie 2023 se împlinește exact un an de când s-a descoperit că în Parlament fusese depus un proiect al legii securității naționale care transformat țara în republică a serviciilor secrete, după model rusesc. Ziaristii.com a scris pe larg despre subiect la acel moment. În urma scandalului public izbucnit, nimeni nu și-a mai asumat răspunderea pentru acel proiect de lege, așa că nici azi nu se știe oficial cine l-a făcut și cum a ajuns pe ordinea de zi. S-a aflat, totuși, pe surse, că proiectul de lege a venit direct de la Iohannis.
Scriitorul și politologul Stelian Tănase, apropiat de conducerea PNL, a spus încă de anul trecut, într-un interviu dat în emisiunea „Piața Victoriei“, de la Europa FM, că actuala coaliție PSD-PNL ar fi fost făcută la cererea aliaților din Occident: „(…) A fost o opțiune foarte proastă, trebuie să vă spun că au fost împinși de Iohannis. Iohannis le-a dictat mutarea asta, iar probabil că lui Iohannis – niște parteneri din Occident. Au spus să nu mai fie luptă politică. Ca și cum în Franța sau în Germania nu e luptă politică între stânga și dreapta. Oho! Ați văzut ce-a fost acum la Paris! Dar, nu, în România să fim uniți, că suntem niște tâmpiți, nu înțelegem ce înseamnă putere și opoziție, să fim toți într-o găleată! Iohannis a venit cu mesajul ăsta aici, le-a zis: «Gata, uniți-vă, facem treaba! PNRR-ul, să furăm banii împreună, nu?». Nu numai unii! Că, vă amintiți, asta era marea gelozie, numai despre asta se vorbea. Și este o foarte proastă mutare. PNL-ul n-are decât de pierdut. Mă gândesc: în campanie (electorală – n. red.) împotriva cui se vor îndrepta? Pentru că dacă spui ceva, că e proastă guvernarea, că e sărăcie, că nu avem căldură…“.
Efectul acestei coaliții toxice forjate de Iohannis în vara lui 2021 a fost nu doar trădarea promisiunilor făcute electoratului, înghețarea reformelor, corupția generalizată și târârea României într-o criză economică artificială, dar și favorizarea unei ascensiuni fulminate a partidului extremist AUR. Alianța PSD-PNL a secătuit bugetul țării și a sporit nemulțumirile în așa măsură, că extremiștii au ajuns – conform ultimelor sondaje reale – la peste 20%.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Liderii sindicatelor din învățământ se simt jigniți de „firimiturile“ pe care Ciucă și Ciolacu încearcă să le arunce profesorilor și nu au absolut deloc încredere în actuala coaliție, astfel că vor înceta greva doar după ce vor vedea actul privind mărirea salariilor aprobat și intrat în vigoare. Anunțul a fost făcut chiar înainte de întâlnirea cu ministrul Muncii, PSD-istul Marius Budăi, trimis de premierul Ciucă să dezamorseze „bomba“ din Educație.
Marius Nistor, liderul sindical al Federației „Spiru Haret“, a fost vehement, avertizând că nu se pune problema ca greva să fie stopată: „Nu am mai primit nicio invitație de la Guvern pentru discuții, dar să fie foarte clar: noi nu suntem cerșetori, să stăm cu mâna întinsă pe la porțile Guvernului, ca să ne mai arunce domnii Ciucă și Ciolacu niște firimituri! Nu avem nevoie de voucherele și de cardurile lor!“.
La solicitarea profesorilor de a le fi mărite salariile la 4.000-7.000 de lei, Guvernul le-a răspuns că le va da o primă de 2.500 de lei plătită în două rate. Masonul Dan Cărbunaru, fost șef al biroului de relații publice la Ministerul de Interne ajuns acum purtător de cuvânt la Guvern, a anunțat pe un ton arogant că „nu suntem la piață, nici măcar la mall“, ca să existe o ofertă către profesori.
În replică la acest comportament disprețuitor, liderii sindicatelor și-au revizuit și ei atitudinea, mărind pretențiile. Salariul minim pentru profesori, cerut acum de sindicate, este cel mediu pe economie, adică de 4.554 de lei net în acest moment.
Liderul sindical Marius Nistor a fost foarte clar, spunând că în discuțiile de luni, cu ministrul Muncii, nu acceptă tergiversări, promisiuni goale ori păcăleli, așa cum a practicat până acum Guvernul PSD-PNL: „Vom discuta astăzi cu domnul Budăi despre promovarea unei Ordonanţe de Urgenţă, a unui singur articol în care să stipuleze foarte clar că pe viitoarea grilă de salarizare reperul care se ia în considerare este salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată, echivalentul salariului mediu brut pe economie. Şi de acolo plecăm şi creionăm orice tip de grilă salarizare. Trebuie să vedem actul normativ aprobat, prima dată, discutăm pe lucruri concrete, nu pe angajamente.Angajamentele nu sunt credibile pentru colegii noştri din teritoriu. Colegii sunt cei care decid când încetează acţiunile de protest, nu hotărăsc eu. Deocamdată rămâne în picioare şi solicitarea noastră privind creşterea veniturilor cu 25%. Nu s-a schimbat absolut nimic“.
Consiliul Național al Elevilor continuă să pună presiune pe Guvern, solicitând din nou luni să se satisfacă revendicările profesorilor. Elevii cer o procedură de urgență pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat, care ar fi trebuit să înceapă astăzi: „În ciuda apelurilor noastre repetate la responsabilitate adresate Guvernului României, observăm cum situația nu este încă soluționată, iar incertitudinea din rândul elevilor din ani terminali crește cu fiecare zi în care această situație persistă. (…) În acest sens, vă solicităm concretizarea tuturor propunerilor venite din partea profesorilor din România cât mai urgent posibil. De asemenea, ne dorim ca, pe termen scurt, să fie stabilită o procedură de urgență pentru înscrierea elevilor la examenul de Bacalaureat“.
Această luare de poziție este importantă deoarece Guvernul a încercat, folosindu-se de televiziuni binevoitoare și site-uri finanțate, să facă o diversiune și să arunce pe profesori responsabilitatea crizei apărute acum, când urmează examenele de sfârșit de an. Însă elevii au arătat clar că îi consideră vinovați pe politicienii aflați la guvernare și nu pe profesorii care sunt plătiți, în acest moment, cu 2.440-4.200 de lei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Coaliția PSD-PNL a modificat pe furiș legea în a treia zi de grevă a profesorilor, pentru a le tăia din vechim celor care participă la protest, anunță liderul de sindicat Marius Nistor. Această lovitură subversivă a fost aplicată în timp ce Guvernul le cerea oamenilor să renunțe la grevă și le promitea negocieri.
Cabinetul Ciucă a modificat prin Ordonanță de Urgență (OUG) Legea Dialogului Social, astfel încât cadrele didactice care fac grevă să piardă vechime în muncă, dar nu numai atât, tinerii profesori n-ar putea să-și mai dea Definitivatul dacă participă la protest!
Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, a declarat la Antena 3: „Au promovat prin ordonanță de urgență modificarea legii dialogului social, în sensul în care din momentul acesta cadrele didactice care intră în grevă ar fi afectate la vechime. Deci, iată răspunsul unui guvern care are tupeul să vină să spună cât de interesat este de soarta învățământului românesc“.
OUG-ul a fost adoptată pe ascuns de Guvernul PSD-PNL, în timp ce la lumina zilei se negocia cu sindicaliștii și se anunța că au loc consultări cu reprezentanții părinților și ai elevilor. S-a aflat despre modificare abia joi, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial, exact în ziua mitingului ținut de profesori și elevi la Piața Victoriei, în fața Guvernului. OUG-ul „modifică și completează“ Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Legea nr. 53/2003 vizând Codul muncii.
În prima dintre aceste legi, coaliția PSD-PNL a introdus următoarea prevedere: „Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la inițiativa angajatului. Pe perioada suspendării se mențin doar drepturile de asigurări de sănătate“.
Diferența între formularea anterioară când pe durata grevei contractul de muncă „se supendă de drept“, și forma modificată prin OUG a legii e aceea că la suspendarea de drept vechimea într-un domeniu nu e afectată, pe când cea la cererea angajatului, vechimea se întrerupe.
Această lovitură subversivă face parte dintr-o campanie ocultă mult mai amplă purtată de coaliția aflată la putere împotriva profesorilor care cer salarii decente. Tot începând de miercurea trecută, la posturi de televiziune și pe site-uri prietenoase cu partidele aflate la guvernare au apărut acuzații și dezinformări legate de greviști. La Digi 24 s-a pretins că sindicaliștii din învățământ fac jocurile Rusiei și caută să destabilizeze țara. La Pro TV au apărut știri despre faptul că 30% dintre profesori s-au întors deja la cursuri și au spart greva. În paralel, s-au dat videoclipuri cu profesori care spuneau că nu pot participa la grevă pentru că le pasă de copii.
Asociațiile elevilor au fost însă ferme, cerând Guvernului să nu mai manipuleze oamenii folosindu-se de imaginea copiilor. Elevii au precizat că sunt de partea profesorilor și cer Guvernului PSD-PNL să le satisfacă acestora solicitările.
În acest moment, salariile profesorilor sunt printre cele mai mici din țară, 2.440-4.200 de lei în funcție de vechime. Aceștia cer să le fie crescute la 4.000-7.000 de lei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Finalul mandatelor lui Iohannis în fruntea României se anunță unul epic: marți, la Cotroceni, profesorii vor organiza un mare miting de protest împotriva felului în care au fost și sunt tratați de Guvernul său. Anunțul sindicaliștilor pare să fi jucat un rol în răzgândirea lui Iohannis, care joi a spus că amână rotativa guvernamentală până după încheierea grevei.
Profesorii sunt în grevă începând de luni, 22 mai, iar joi au organizat un miting la care au participat 15.000 dintre ei, plus câteva sute de elevi, în fața Palatului Victoria, sediul Guvernului. Oamenii cer salarii care să se încadreze între 4.000 de lei pentru debutanți și 7.000 de lei pentru profesorii la final de carieră. În acest moment, un profesor debutant are 2.440 de lei, iar unul care se apropie de pensie – 4.200 de lei.
Guvernul, care alocă 12 miliarde de lei pe an pentru pensionarii speciali și tocmai a mărit cu 50% salariile unor grupuri de bugetari privilegiați, i-a tratat pe oameni cu dispreț. În timp ce membrii coaliției PSD-PNL îi anunță pe greviști că e exclus să primească vreo mărire de salariu pentru că ar afecta bugetul, în culise a început o operațiune specială de dezbinare și compromitere a protestatarilor.
Posturi de televiziune și site-uri au început să facă emisiuni și să publice știri despre profesorii care se umplu de bani din meditații, despre evaziunea fiscală făcută de aceștia și cum zeci de mii de profesori de fapt nici n-au intrat în grevă. Mai mult, într-o dezbatere petrecută în prime-time, la Digi 24, cei din studio au afirmat că sindicaliștii fac jocurile Rusiei și urmăresc de fapt destabilizarea României!
La fel de arogant s-a comportat și Iohannis. Președintele nu doar că nu și-a îndeplinit rolul trecut în Constituția României, de mediator între clasa politică și societatea civilă, dar a părut complet rupt de realitate. A ignorat greva până în ultima clipă, când a decis, brusc, să amâne înlocuirea lui Ciucă cu Ciolacu până când se termină protestul.
Mai mult decât atât, Iohannis și-a petrecut ziua de joi la Sibiu, alături de președintele Germaniei, și a dat ordin să fie aduși de acasă elevi și profesori, la Liceul Bruckental, ca să asigure decorul pentru vizita sa prezidențială.
În mod incredibil, în continuarea programului, un grup de copii a fost pus să-i cânte lui Iohannis, la intrarea într-o biserică, unul din hit-urile „Epocii de Aur“ care i se cânta lui Ceaușescu, „O lume minunată“!
Marți, dacă va fi scos din palat de profesori, Iohannis se va afla în fața poporului pentru prima oară după aproape doi ani. Șeful statului a evitat orice contact necontrolat cu populația civilă începând din vara lui 2021, când a declanșat criza politică pentru a scoate USR de la guvernare și a-l înlocui cu PSD.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Incapabili să le ofere minime condiții umane de trai profesorilor intrați în grevă, guvernanții din PSD și PNL împing mai departe mârșăvia: la posturi TV și pe unele site-uri de știri au apărut brusc „anchete“ despre meditațiile la care nu se taie bon fiscal și acuzații că sindicaliștii fac jocurile Rusiei! Vârful de lance al acestei campanii a fost, de această dată, Digi 24. PSD și PNL pompează zeci de milioane de euro, din bani publici, în contracte pentru „presă și propagandă“ cu trusturile de presă care dețin televiziunile.
Digi 24 a titrat miercuri seară, la o dezbatere din prime-time, „Cum fac liderii de sindicat jocul Rusiei“, acuzându-i pe profesorii cu salarii de 2.500 de lei aflați în grevă că destabilizează România când e nevoie de liniște. La 33 de ani după „Duminica Orbului“ a alegerilor din 1990, este reînviat astfel sloganul lui Ion Iliescu și al FSN, „avem nevoie de liniște“.
Titlul de la Digi 24 și discuția din studio a apărut la emisiunea moderată de Cosmin Prelipceanu și vine într-un moment în care presiunea pe Guvernul PSD-PNL și pe Iohannis e tot mai mare. Partidele aflate la putere sunt în plin proces de reîmpărțire a „tortului“ la rotativa guvernamentală, iar greva profesorilor le-a perturbat lupta pentru funcții și ministere.
Dezbatere la Digi 24, miercuri seara: sindicaliștii din învățământ fac jocurile Rusiei și ale PSD pentru că nu mai suportă salarii de 2.500 de lei pe lună
Mai devreme, pe parcursul zilei, tot la Digi 24 apăruse o „anchetă“ în care cadrele didactice erau acuzate, in corpore, că se umplu de bani făcând meditații nedeclarate, adică evaziune fiscală! „Profesorii sunt în grevă, dar dau meditații intensiv și fără bon. «Sunt full. Dacă fiscalizăm, ședința crește automat»“, sună titlul „anchetei“, care este nu numai tendențios, dar și fals. În realitate, în România doar o foarte mică parte a profesorilor dau meditații. E vorba de cei din orașe și care predau discipline importante la examene (matematică, limba română, limbi străine). Anul trecut, România număra 237.900 de profesori, educatori, învățători, profesori universitari. În 2019, o statistică a ministerului arăta că 4.000 de cadre didactice dau meditații. Chiar presupunând că această cifră ar fi de 10 ori mai mare, tot ar fi vorba de o mică minoritate raportat la masa cadrelor didactice.
O altă poziție surprinzătoare a avut Pro TV, care îi promovează pe spărgătorii de grevă. Știrile Pro TV preia o informație a Ministerului Educației – parte implicată în conflictul de muncă și, deci, părtinitoare – și titrează că 30% dintre profesori nu participă la grevă. O altă știre prezintă mai multe cadre didactice care au decis să vină mai departe la clase pe motiv că le pasă de copii.
Pe homepage-ul Stirileprotv.ro nu sunt articole despre problemele din învățământ, despre salariile mici și modul în care au fost tratați până acum greviștii de către conducerea statului, în schimb joi dimineață era un nou titlu de natură să pună presiune pe cadrele didactice: „Guvernul așteaptă răspunsul sindicatelor la propunerile de încheiere a grevei. O parte din profesori au renunțat deja“.
Pro TV pune presiune pe profesori în lupta acestora cu Guvernul pentur a obține salarii cât de cât decente
Aceasta este prima grevă generală din învățământ după 18 ani în care coalițiile perindate la guvernare au promis, dar n-au făcut niciodată nimic pentru profesori. Actuala coaliție PSD-PNL apără pensiile speciale cu prețul pierderii miliardelor de la Uniunea Europeană, dar refuză categoric să mărească salariile profesorilor, pe motiv că ar crește deficitul. Cererile profesorilor sunt absolut decente: o grilă de salarizare care să plece de la 4.000 de lei pentru debutanți și să ajungă la 7.000 de lei pentru cadrele didactice la final de carieră.
Premierul Nicolae Ciucă, pensionar special cu 18.000 lei/lună la 52 de ani, a calificat aceste cereri drept inacceptabile.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Caricaturizarea instituțiilor democrației românești a continuat marți, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, unde coaliția PSD-PNL-UDMR și-a schimbat total votul privind interceptările SRI într-un interval de numai câteva minute, după un telefon primit de controversata Laura Vicol, președinta comisiei. Inițial, deputații majorității votaseră în bloc pentru eliminarea interceptărilor SRI din dosarele de corupție.
Cazul arată haosul din coaliția de guvernare, faptul că țara e guvernată prin încălcarea Constituției, că parlamentarii sunt doar niște marionete care execută fără să comenteze orice li se cere, iar deciziile importante se iau de instituții și persoane secrete, în mod ocult.
Povestea zilei de marți e elocventă în privința prăbușirii democrației în România.
În ședința Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, s-a decis, prin vot, eliminarea interceptărilor telefonice realizate de SRI din dosarele de corupție. După unele informații, amendamentul a fost votat de PSD, UDMR și un singur liberal. USR-ul a votat contra, AUR s-a abținut, la fel au făcut și ceilalți liberali. Modificarea a trecut cu majoritate de un singur vot.
Era încă un pas făcut de coaliție pentru a mări impunitatea politicienilor și a funcționarilor publici. Printre beneficiarii acestor modificări se număra chiar Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, controversata PSD-istă pusă șefă la Comisia Juridică de coaliția lui Iohannis. Ciorbă e judecat într-un dosar de evaziune fiscală.
„Urgența“ Laurei Vicol: un telefon de la Ciolacu și toate discuțiile de până atunci s-au aruncat la gunoi
S-a luat o pauză de câteva minute, interval în care Laura Vicol a fost chemată afară din sală pentru „o urgență“.
La revenire, surpriză! Ea a anunțat că punctul de vedere al coaliției PSD-PNL-UDMR s-a schimbat! Încălcându-se toate procedurile și Constituția, s-a trecut la un nou vot, fără nicio dezbatere, iar membrii comisiei au votat exact invers față de cum făcuseră cu câteva minute în urmă! Interceptările SRI din dosare au fost reintroduse în lege.
Momentul a fost marcat de protestele deputaților din USR și răspunsul obraznic al Laurei Vicol.
„Ați venit și ne-ați zis că nu e bună varianta Guvernului și să mergem pe varianta de la Senat. Și acum ne spuneți să mergem pe varianta de la Guvern! Ce bătaie de joc e asta?“, a protestat Stelian Ion, deputat USR care a fost ministru al Justiției câteva luni, în Guvernul PNL-USR, înainte ca Iohannis să provoace criza guvernamentală și să aducă PSD la putere. „Dragi colegi de la USR, când facem modificări, nu e bine. Acum, că mergem pe varianta Guvernului și anulăm toate modificările pe care le-ați comentat… Eu vă înțeleg că rămâneți fără material electoral, dar asta e situația! Propun eliminarea tuturor amendamentelor votate în ședință“, a răspuns Laura Vicol. „Păi, noi am muncit ca proștii până la 3 dimineața? Vă bateți joc de noi?“, a ripostat Stelian Ion. „Puteți să țipați cât doriți, că am gura mai mare decât dumneavoastră!“, a menționat Laura Vicol.
Ulterior, Stelian Ion a explicat că a fost o procedură fără temei legal și că alianța PSD-PNL pune în pericol alte miliarde de euro: „Se face o alba-neagra de nu mai înțelege nimeni nimic! E jalon în PNRR, depind miliarde de euro de acest proiect. Noi, ca țară, și mai ales Guvernul și premierul, arată o lipsă de profesionalism crasă. Ar trebui să luăm o pauză. Nu e un capăt de țară că discutăm poate mâine, poimâine sau săptămâna viitoare. Dacă lucrăm pe genunchi, sunt șanse foarte mari să se comită greșeli!“. El a arătat că, procedural, amendamentele adoptate de Senat nu pot fi eliminate în Comisia Juridică din Camera Deputaților, ci trebuie formulate noi amendamente la forma propusă de Ministerul Justiției.
Forma adoptată de Comisia Juridică a Camerei Deputaților e neconstituțională. E nevoie de prag pentru abuzul în serviciu, iar interceptările au mai fost scoase odată din lege de CCR
Camera Deputaților este for decizional și votul de miercuri, din Parlament, este cel final. Pe lângă interceptările SRI, Comisia Juridică a votat și eliminarea pragului pentru abuzul în serviciu.
Însă ambele decizii încalcă hotărârile Curții Constituționale, ceea ce ridică un semn de întrebare asupra a ceea ce s-a întâmplat în culise și ce se urmărește de fapt – n-ar fi prima oară când coaliția PSD-PNl adoptă legi care se știe că vor pica la CCR.
Curtea Constituțională a mai eliminat o dată probele adunate de SRI în dosarele penale, ceea ce a salvat mii de infractori. De asemenea, CCR a spus clar că trebuie să existe un prag pentru abuzul în serviciu, nemenționând însă care ar fi acela. Așadar, coaliția poate impune un prag de 1, 5, 10 sau 100 de lei, pentru ca legea să fie constituțională.
Eliminarea intenționată a pragului, știindu-se că o sesizare a CCR a face să pice legea, arată premeditare. Asta, după ce săptămâna trecută coaliția PSD-PNL-UDMR din Senat votase în unanimitate un prag uriaș, de 250.000 de lei, până la care demnitarii și funcționarii puteau să fure fără să facă pușcărie!
Însuși modul în care s-a pus în aplicare „noua“ decizie a coaliției arată cât de golită de conținut este așa-zisa dezbatere parlamentară.
Procedura prevedea că membrii Comisiei Juridice trebuie să pornească, în dezbaterea modificării legilor, de la versiunile venite de la Senat – primul for decizional.
Dar Laura Vicol a propus eliminarea în bloc a variantelor adoptate de Senat și preluarea integrală a versiunilor de legi venite de la Guvern! Cei de la USR s-au opus zadarnic, iar coaliția PSD-PNL-UDMR a votat în bloc așa cum primise ordin. Apoi ședința a fost declarată închisă.
PSD și PNL încearcă să „și-o tragă“ reciproc și împreună să păcălească măcar o vreme Comisia Europeană
Telefonul care a întors la 180 de grade decizia Comisiei Juridice a venit de la Marcel Ciolacu, spun surse politice. PSD s-a temut că eliminarea interceptărilor din dosarele de corupție se va întoarce electoral împotriva sa, suspectând că la votul final din plenul Camerei Deputaților liberalii îl vor lăsa din nou în ofsaid.
Și mai interesant este că PNL protestase, în interiorul coaliției, împotriva eliminării interceptărilor din lege. PSD a acceptat în cele din urmă ca interceptările SRI să rămână în dosare, dar a refuzat să mai susțină pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu. Cel mai important este că atât PNL, cât și PSD știu clar că legea trecută de Comisia Juridică este neconstituțională. Nu e prag la abuzul în serviciu, iar interceptările SRI au fost scoase deja odată de CCR din dosare acum 7 ani. Primul inculpat care va contesta noua lege la Curtea Constituțională ar trebui să aibă șanse maxime de câștig.
Până atunci însă, PSD, PNL și Iohannis speră ca adoptarea acestei forme neconstituționale a legii – jalon în PNRR – să mai păcălească o perioadă Comisia Europeană, astfel încât să mai fie deblocate niște miliarde de euro.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Klaus Iohannis a dat asigurări luni că se va îngriji personal ca alianța USL 2, pe care a fabricat-o în 2021, „să meargă mai departe“. Șeful statului, care a presat PNL-ul să iasă din coaliția cu USR promisă românilor în campania electorală din 2020, pretinde că „nu există alternativă viabilă“ la actuala alianță PSD-PNL-UDMR.
Aparent complet rupt de realitatea nenumăratelor scandaluri de corupție, a pierderii banilor din PNRR, a incompetenței monstruoase și a rezultatului direct al catastrofalei guvernări PSD-PNL – ascensiunea extremiștilor –, președintele României laudă coaliția, spunând că este mulțumit!
Discursul de luni al lui Iohannis a părut că vine efectiv de la o altă persoană decât același Iohannis din perioada 2014-2020. Șeful statului s-a erijat într-un fel de „tătuc“ care se va implica „pentru buna funcționare a lucrurilor“, dar nu în sensul funcționării statului român, ci a coaliției PSD-PNL.
Iohannis a ținut să dea asigurări că „rotativa“ premierului va avea loc: „Nu cred că s-a așteptat cineva ca această coaliție să funcționeze numai cu lucruri bune, e o coaliție complicată, dar s-au înțeles. Întrebarea este cum se continuă pentru că în câteva luni sau săptămâni ar trebui să se producă rotația. Această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că există o alternativă viabilă la această coaliție. În același timp, va veni cu probleme suplimentare care vor trebui negociate. Mă voi implica pentru buna funcționare a lucrurilor“.
Șeful statului ne-a asigurat că n-avem nicio șansă să scăpăm mai devreme de acest aranjament politic prin care el a trădat promisiunile făcute românilor timp de 6 ani și să nu ne gândim la alegeri anticipate pentru că se va ocupa personal ca ele să nu se petreacă: „Alegeri vor fi, cel mai târziu, la finalul anului viitor. Încă odată, eu cred că se va întâmpla rotația și această coaliție va merge mai departe. Nu sunt motive de îngrijorare, nu vreau să dau exemple din vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată, dar nu vom avea alegeri după alegeri, după alegeri“.
Iohannis a jucat rolul „crizatorului“ în vara lui 2021, căutând cu înverșunare pretexte pentru a scoate USR din coaliție și a aduce în loc PSD-ul, cu care se înțelesese deja pe sub masă. La începutul lunii septembrie i-a dat ordin premierului liberal Florin Cîțu să-l demită pe Stelian Ion, ministrul USR al Justiției, forțând demisia celorlalți miniștri ai partenerilor de guvernare. Apoi a forțat PNL să deschidă negocieri și să se înțeleagă cu PSD, care a devenit de atunci partidul primordial al coaliției, liberalii fiind reduși la un rol mai degrabă decorativ, deși au premierul.
Totuși, PSD și PNL sunt ținute împreună de interesele comune – miliardele de euro din bugetul național și din PNRR, împărțirea posturilor din administrația publică și diversele combinații, inclusiv legislative, pentru clientela care le servește. Această viermuială este patronată de Iohannis, care ne anunță că, din perspectiva coaliției aflate la putere, lucrurile merg bine.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Momente de comic involuntar miercuri, în plenul Senatului, unde liberalul Virgil Guran, încercând să apere drepturile pensionarilor speciali, și-a ales să-l dea exemplu pe șeful său de partid, premierul Nicolae Ciucă, spunând că pensia acestuia, de 18.000 de lună, nu e deloc una mare. Luat de val, Guran a și mințit un pic, micșorându-i „din vorbe“ pensia generalului trecut în rezervă la 50 de ani.
Senatul a adoptat miercuri, în ultima zi când mai era posibil, unele modificări la legea pensiilor, dar concesiile făcute sunt foarte departe de cerințele minimale ale Comisiei Europene privind eliminarea pensiilor speciale și trecerea la principiul contributivității – cât cotizezi, atât iei pensie când ieși din activitate.
Adoptatea acestor modificări nu s-a făcut însă fără strigături și momente ridicole. Cei de la USR au protestat, cerând eliminarea pensiilor speciale pentru ca România să nu piardă banii din PNRR. În replică, PSD-iștii – care tocmai au reintrodus pe furiș OUG 13 a lui Dragnea privind pragul până la care pot fura funcționarii fără să fie pedepsiți – au turnat o găleată de minciuni și insulte.
În plen a vorbi Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, și nu îngrămăditul ministru Marius Budăi: „De principiu, proiectul prevede că nicio pensie de serviciu nu va mai putea depăşi venitul din activitate, că pensiile de serviciu nu se mai indexează cu valoarea salariilor în plată ci cu inflaţia, că pensiile mai mari decât salariul mediu, pentru partea de necontributivitate, vor fi impozitate cu 15%, că nu se mai pot cumula mai multe pensii de serviciu şi vreau să vă spun că am făcut ieri, împreună cu colegii de la Casa de Pensii, mai multe rulări în datele din sistem şi acest proiect duce la scăderi de până la 81% ale pensiilor de serviciu“.
Gargaragiul Radu Oprea, senator PSD, s-a repezit la tribună să țipe că USR-ul e de vină, pentru că a convenit cu Comisia Europeană introducerea în PNRR a eliminării pensiilor speciale. În opinia PSD-istului, eliminarea pensiilor de câte 50.000 de lei/lună (cazul procurorului Codruț Olaru, ieșit cu această sumă la pensie la 49 de ani, e celebru) este o crimă de neiertat: „Cei care ne zic acum că pierdem PNRR au introdus noaptea ca hoții acel 9,4%. Ați ieșit pe ușa din spate a Guvernului și luați acum oala de ciorbă de pe foc cu mâna altuia. Acum ziceți că de abia trăiesc cei cu pensie minimă și când le-am mărit tot voi ne criticați“.
Senatorul liberal Virgil Guran, dorind să se pună bine cu șeful Nicolae Ciucă, a generat un moment de umor involuntar, dar care spune totul despre felul în care privesc politicienii coaliției „oamenii de rând“: „Poate ar fi bine să organizăm o tabără militară și să îi invităm. Nu e nicio pensie nesimțită. Eu știu ce privilegii nu au avut: să se mute în diferite garnizoane. Știți ce înseamnă teatru de operații? Poate ați văzut doar în filme. Înseamnă să stai la 50 de grade, 6 luni, să nu îți vezi copiii, să ieși din cort, să îți vezi colegii morți, vezi talibani, asta înseamnă. Câți nu se sperie să nu îi ia în Ucraina? Când vedem ce e acolo ne dăm seama ce înseamnă. Avem nevoie de ei, nu trebuie să îi tăvălim, le sunt îngrădite multe drepturi (…) Nicolae Ciucă a fost comandantul Armatei Române. Are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare… Merită acest respect“.
Momentul a fost înregistrat și difuzat de cei de la USR.
În realitate, „modesta“ pensie a lui Nicolae Ciucă e de 3.600 de euro (18.000 de lei) pe lună, nu de 3.000 de euro. Iar în decembrie 2022 pensia medie în România era de exact 10 ori mai mică (1.739 de lei/lună) decât cea „modestă“ a lui Ciucă. În Armată, pensia medie este 4.000 lei/lună.
Neadoptarea reformei pensiilor speciale va menține blocajul fondurilor din PNRR care îi revin țării noastre pentru construcția de autostrăzi, reabilitarea căilor ferate, modernizarea și digitalizarea administrației, construcția de școli și spitale etc.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!