Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București, a dat un surprinzător mesaj de susținere totală a regimului Iohannis-PSD, în timpul unui interviu acordat publicației G4Media.ro. Reprezentanta Guvernului american s-a declarat „foarte mulțumită“ de situația actuală în România și de stabilitatea din politică. Corupția și incompetența regimului PSD-PNL au băgat România în criză deși nu existau motive pentru așa ceva. Reformele sunt blocate, justiția e sub controlul mafiei, miliarde din PNRR sunt pe cale să fie pierdute, sindicatele ies în stradă, inflația este uriașă, bugetul a fost făcut greșit și acum deficitul e major, iar administrația colcăie de sute de mii de incompetenți băgați pe filieră politică. Cu toate acestea, ambasadoarea SUA se declară încântată.
Kathleen Kavalec a spus că e important să fie stabilitate politică în România și că „din fericire, nu ne aflăm în mijlocul unei crize. Am văzut o mare stabilitate în Guvern în ultimele luni și am văzut capacitatea de a lua decizii și de a adopta o poziție clară în diferite probleme, inclusiv în ceea ce privește războiul din Ucraina. Deci, cred că apreciem poziția clară, în conformitate cu valorile occidentale și în concordanță cu apartenența României atât la UE, cât și la NATO și cu parteneriatul stategic cu Statele Unite. Așa că suntem, cred, foarte mulțumiți de situația actuală și ne bucurăm să vedem stabilitatea în politică“.
Din răspunsurile ambasadoarei pare destul de clar că SUA sunt interesate, în acest moment, doar de sprijinul pe care România îl acordă în războiul contra Ucrainei, renunțând la toate celelalte cerințe de democratizare a societății și de respectare a drepturilor omului pe care le-a avut în trecut. Pare un compromis cu regimul corupt al lui Iohannis, care și-a câștigat astfel libertatea de mișcare pe plan intern să subjuge justiția, să cotropească toate instituțiile și să jefuiască resursele țării.
În ceea ce privește poziția regimului Iohannis „în conformitate cu valorile occidentale și în concordanță cu apartenența României atât la UE, cât și la NATO“, chiar pe 1 iunie 2023 se împlinește exact un an de când s-a descoperit că în Parlament fusese depus un proiect al legii securității naționale care transformat țara în republică a serviciilor secrete, după model rusesc. Ziaristii.com a scris pe larg despre subiect la acel moment. În urma scandalului public izbucnit, nimeni nu și-a mai asumat răspunderea pentru acel proiect de lege, așa că nici azi nu se știe oficial cine l-a făcut și cum a ajuns pe ordinea de zi. S-a aflat, totuși, pe surse, că proiectul de lege a venit direct de la Iohannis.
Scriitorul și politologul Stelian Tănase, apropiat de conducerea PNL, a spus încă de anul trecut, într-un interviu dat în emisiunea „Piața Victoriei“, de la Europa FM, că actuala coaliție PSD-PNL ar fi fost făcută la cererea aliaților din Occident: „(…) A fost o opțiune foarte proastă, trebuie să vă spun că au fost împinși de Iohannis. Iohannis le-a dictat mutarea asta, iar probabil că lui Iohannis – niște parteneri din Occident. Au spus să nu mai fie luptă politică. Ca și cum în Franța sau în Germania nu e luptă politică între stânga și dreapta. Oho! Ați văzut ce-a fost acum la Paris! Dar, nu, în România să fim uniți, că suntem niște tâmpiți, nu înțelegem ce înseamnă putere și opoziție, să fim toți într-o găleată! Iohannis a venit cu mesajul ăsta aici, le-a zis: «Gata, uniți-vă, facem treaba! PNRR-ul, să furăm banii împreună, nu?». Nu numai unii! Că, vă amintiți, asta era marea gelozie, numai despre asta se vorbea. Și este o foarte proastă mutare. PNL-ul n-are decât de pierdut. Mă gândesc: în campanie (electorală – n. red.) împotriva cui se vor îndrepta? Pentru că dacă spui ceva, că e proastă guvernarea, că e sărăcie, că nu avem căldură…“.
Efectul acestei coaliții toxice forjate de Iohannis în vara lui 2021 a fost nu doar trădarea promisiunilor făcute electoratului, înghețarea reformelor, corupția generalizată și târârea României într-o criză economică artificială, dar și favorizarea unei ascensiuni fulminate a partidului extremist AUR. Alianța PSD-PNL a secătuit bugetul țării și a sporit nemulțumirile în așa măsură, că extremiștii au ajuns – conform ultimelor sondaje reale – la peste 20%.