Etichetă: Carmen Dan

  • Carmen-Gaz loveşte din nou. Mai vrea un 10 august

    Carmen-Gaz loveşte din nou. Mai vrea un 10 august

    Pentru masacrul din 10 august, există deja condamnaţi. Sentinţele sunt date deja. Noi nu le-am aflat încă. Pentru că filmul istoriei rulează cu încetinitorul. Dar lumea noastră, aşa imperfectă cum o privim mulţi dintre noi, are o justiţie infailibilă.

    Ea nu se traduce musai în cât de repede şi de clar ajung la închisoare vinovaţii. Unii chiar nu ajung, pe lumea asta. Cred ei că astfel fentează viaţa şi rigorile ei pământene. Ion Iliescu e doar un exemplu care ar putea să nu-şi ispăşească pedeapsa la Jilava, Rahova sau Poarta Albă. Dar „dincolo” plăteşte şi mai dihai, dacă „aici” nu plăteşte. Nu-mi cereţi dovezi, că nu am. CRED însă în justiţie de orice fel. În 100% dreptate. Aici sau dincolo. Plăteşte preţul şi poţi merge mai departe! Asta e legea vieţii. Nu plăteşti aici? Vei plăti dincolo şi mai dihai. Nici nu ştii cum e mai bine; nimeni n-a adus „probe” de dincolo pentru a-i convinge pe oameni că mai bine plăteşti preţul aici.

    Ştiţi deja cazul lui Ion Ficior, torţionarul de la Periprava, care a fugit toată viaţa de adevăr. Mai avea puţin până să moară, credea să pleacă dincolo cu secretul victimelor sale, dar n-a fost să fie. A plătit aici, la bătrâneţe, cu 20 de ani de închisoare – condamnare. A murit după gratii, în septembrie anul acesta, la 90 de ani. A plătit cumva un preţ pentru cei 103 morţi din închisoarea comunistă. Poate dincolo va suporta mai uşor ce-ar fi suportat dacă de-aici pleca nepedepsit. Şi Ion Iliescu a ales calea lui. Poate va plăti dincolo mai dureros pentru mia şi ceva de morţi din decembrie 89…

    Dar Carmen Dan, zisă şi Carmen-Gaz? Dar cei care i s-au supus orbeşte, la vârful Ministerului de Interne şi al Jandarmeriei, plus cei care au executat ordinele criminale din Piaţa Victoriei, plus agitatorii media şi agenţii lor de influenţă, aceştia vor plăti tot ca Ficior? Sau timpul curge mai repede în aste vremuri?

    Nu ştim. Ieri, Carmen-Gaz a demonstrat o dată în plus că merge până la moarte pe mâna lui Dadday al ei şi a agenţilor Ciumei Roşii, care au asigurat-o că soluţia e „dă-i înainte cu orice preţ”. A incitat din nou la violenţă şi ură socială, exact ca înainte de 10 august, folosind discursul „cu mantă” pentru proşti. Ceva de genul „hoţul strigă hoţii”. L-a ştampilat pe Iohannis incitator şi a zis că va aplica legea. Aşa cum a „aplicat-o” şi în Piaţa Victoriei. Violând-o. Gazând copii, femei, bătrâni. Punând în pericol vieţile celor ce-i plătesc leafa, care vroiau şi ei să strige „NU FURAŢI!”. La fel, toţi cei care, conştient sau nu, au produs UNICUL act de represiune faţă de populaţia civilă paşnică din Europa.

    Mi se pare chiar funny că niciunii dintre ei nu au puterea să se elibereze de povara funcţiei, a salariului, a secretelor murdare. Trăiesc o mare dramă interioară, care îi va măcina şi îi va distruge. Dar cu toate astea, aleg viaţa în minciună. E alegerea lor. Există nenumărate cazuri care au arătat că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Şi că oricât ai ascunde gunoi sub preş, la final nu mai încape şi dă pe-afară. Doar adevărul te salvează, chiar dacă uneori vine la pachet cu nişte costuri. Însă nu-i obligă nimeni să ia de bune poveţe biblice cu eficacitate 100% dovedită. Nu, ei preferă varianta Ficior. Sau Ion Iliescu. Iar eu le spun doar atât: citiţi atent ce scrie mai sus şi recitiţi peste nişte ani!

  • Carmen Dan amenință cu un nou 10 august. Vestele galbene româneşti: „Nu uităm! Veţi plăti!”

    Ministrul de Interne Carmen Dan, principala vinovată din punct de vedere al funcţiei politice pentru actul criminal din 10 august, ameninţă că represiunea s-ar putea repeta, cu ea şefă a forţelor de ordine. 

    „În plan intern, ne-am obișnuit deja cu apelurile președintelui la proteste, la violență, la anarhie și dacă acest joc pe care continuă să-l facă acum… eu cred că este un joc mult mai periculos având în vedere contextul politic european. Este evident pentru toată lumea că președintele este în campanie electorală și că își încalcă grav atributul constituțional de mediator. Ce pot să vă asigur este că în calitate de ministru de Interne voi face tot ce îmi stă în putere, evident în limitele legale, pentru a menține ordinea publică și securitatea tuturor cetățenilor, indiferent de funcțiile pe care le ocupă aceștia sau de culoarea politică”, a declarat azi Carmen Dan.

    Afirmaţiile absolut iresponsabile pentru un demnitar european seamănă leit cu cele dinaintea manifestaţiei din 10 august. Atunci, ea, Liviu Dragnea, şefii Jandarmeriei şi aliaţii lor din media au incitat la violenţă, vorbind ca şi când ştiau dinainte că huliganii infiltraţi printre manifestanţii paşnici îşi vor face datoria. Ulterior, violenţele „prevestite” de ei s-au adeverit: au făcut înconjurul lumii mii şi mii de imagini cu jandarmii gazând populaţia paşnică, atacând oameni nevinovaţi, punând în pericol vieţile copiilor, femeilor şi bătrânilor. Ulterior, toată comunitatea internaţională a condamnat actele de huliganism de stat, iar Parlamentul UE a votat o rezoluţie împotriva guvernării PSD-ALDE. Iar protestele din Franţa au arătat că acolo jandarmii au făcut ce trebuiau să facă cei din Bucureşti: au arestat imediat violenţii, nu au atacat protestatari paşnici, dimpotrivă i-au protejat de cei agresivi, nu au folosit forţa decât EXCLUSIV împotriva celor care erau violenţi.

    Tot azi, în Italia, ţara cu sute de mii de români abandonaţi de guvernul PSD-ALDE (vezi cazul sancţiunilor pe noul Cod Rutier), şi-au făcut apariţia şi primele „veste galbene” româneşti! Grupuri de români s-au strâns la Milano, în nordul Italiei, într-un protest de solidaritate cu „vestele galbene” din Franţa, dar şi pentru a trage un nou semnal de alarmă legat de ce se întâmplă în România.

    „Mâine se fac patru luni de la represiunea şi din 10 august şi niciun rezultat. Niciun jandarm arestat sau măcar sancţionat, doar câţiva civili. Nicio demisie politică, iar acum Carmen Dan ne ameninţă că ne va da omorul din nou. Nu vom uita. Vor plăti!”, a declarat pentru ZIARISTII.com Roxana Şerban, participantă la miting.

  • Robert Schwartz: „Aici, jandarmii au fost împotriva poporului, în Paris – de partea lui”

    „Cine face comparaţie şi pune un semn de egalitate între intervenţia forţelor de ordine franceze şi cea a Jandarmeriei române la mitingul diasporei din 10 august este ori habarnist, ori inconştient, ori participă la propagarea unui pachet întreg de fake news. Pentru că ce s-a întâmplat la 10 august la Bucureşti a fost foarte clar o acţiune pur şi simplu dirijată, nu împotriva elementelor violente care au existat în Piaţa Victoriei, o acţiune împotriva protestatarilor paşnici, împotriva jurnaliştilor. A fost o declaraţie de război a Jandarmeriei române împotriva popriului popor“, a afirmat jurnalistul Robert Schwartz (alăturat), de la postul german Deutsche Welle, într-un interviu la Adevărul Live.

    „Ceea ce s-a întâmplat la Paris este exact pe invers: forţele de ordine au intervenit în forţă împotriva protestatarilor violenţi, au apărat toată adunarea de protestatari paşnici, i-au apărat pe jurnalişti, ceea ce de altfel a fost subliniat după aceea şi de preşedintele Macron, care a spus foarte clar: detest violenţa, detest violenţa împotriva instituţiilor statului, dar detest în aceeaşi măsură violenţa acestor protestatari împotriva celorlalţi manifestanţi paşnici şi împotriva jurnaliştilor. El i-a felicitat pe jandarmii francezi, ceea ce ar fi făcut cu siguranţă şi preşedintele României, dacă jandarmii români s-ar fi comportat conform Constituţiei şi conform legislaţiei în vigoare“, a subliniat Schwartz.

    În 10 august 2018, în faţa Guvernului României, prin complicitatea în lipsă a premierului Dăncilă şi sub privirile ministrului de Interne Carmen Dan, jandarmii au încălcat flagrant legislaţia în vigoare declanşând un act de represiune în masă la adresa unei populaţii paşnice de aproximativ 200.000 de persoane. Actul criminal de sorginte teroristă a fost condamnat pe întreg mapamondul, inclusiv într-o Rezoluţie anti-PSD&ALDE a Parlamentului Europei.

    Capii Jandarmeriei şi ai puterii de la Bucureşti au refuzat să demisioneze şi au obstrucţionat prin orice mijloace ancheta penală a Parchetului Militar. Peste 800 de plângeri penale şi mii de înregistrări foto şi video au probat nenumărate acte de violenţă fizică, utilizare abuzivă a dotării tehnice şi comportament inuman din partea jandarmilor. Niciunul dintre ei nu a plătit nici măcar cu funcţia sau cu locul de muncă până azi, fără a mai vorbi de răspundere penală.

  • Desfiinţarea Jandarmeriei. Ordinea publică, asigurată de Poliţie, Armată, ISU

    Asociaţia „Evoluţie în instituţie”, implicată în acţiuni civice şi în proiecte de modernizare a administraţiei româneşti, propune un proiect de lege privind desfiinţarea Jandarmeriei Române urmare a compromiterii iremediabile a acestei instituţii prin actul de represiune din 10 august, în Piaţa Victoriei, din Capitală.

    De la acel măcel coordonat de capii Ministerului de Interne (condamnat de tot mapamondul şi inclus în recenta Rezoluţie anti-PSD&ALDE din Parlamentul European), practic mai nimic nu s-a petrecut. Nimeni n-a fost arestat sau reţinut pentru sutele de acţiuni de încălcare a legii şi regulamentelor militare, procesul penal bate pasul pe loc, şefii Jandarmeriei aflaţi sub Carmen Dan au secretizat instant documentele de luptă, ZERO sancţiuni administrative, dimpotrivă propuneri de avansări în grad şi în funcţie, nici măcar scuze adresate populaţiei pentru masacrul la care au fost supuşi aproximativ 200.000 de cetăţeni paşnici.

    „Informăm opinia publică din România că Asociația Evoluție în Instituție propune un proiect de desființare a Jandarmeriei Române. O soluție posibilă, dar care poate suferi modificări după dezbaterile cu specialiștii în domeniu, este de a împărți efectivele Jandarmeriei către structuri ale altor instituții: ordinea publică la Poliția Română, militarii la Armata Română, personalul specializat către SAS (Serviciul de Acțiuni Speciale). Astfel, civilii nu vor mai interacționa cu militari, așa cum se întâmplă în prezent, lucru de neacceptat într-o democrație. Pentru dezastre naturale și deszăpeziri, propunem o gardă națională, fără pistol, în subordinea ISU.”, se arată în comunicatul respectivei asociaţii.

    Cererea are motivaţie reală, pe de o parte urmare a incapacităţii acestei instituţii de a ţine distanţă faţă de partidele aflate la putere, pe de altă parte din cauza cantităţii mari de incompetenţă în rândul jandarmilor; prea mulţi au fost angajaţi pe criterii gen „cine dă mai tare cu pumnul”, pile şi relaţii. Din acest motiv, cea mai bună comparaţie este cu situaţia din Franţa, unde jandarmii nu au fost „atacaţi” cu PET-uri goale şi cotoare de măr ionatan, ci cu obiecte cauzatoare de moarte (bolovani, sticle incendiare, bare de oţel, automobile chiar), dar cu toate acestea nu există nici măcar un singur protestatar paşnic afectat de acţiuni ilegale ale forţelor de ordine. Dimpotrivă, civilii paşnici au mulţumit jandarmilor din Paris pentru că i-au protejat de atacurile extremiştilor.

    Intervenţiile forţelor de ordine din Franţa au fost ca la carte, cu respectarea regulamentelor militare în vigoare (similare cu cele din România), concentrate EXCLUSIV pe acţiuni împotriva persoanelor violente. Mai mult, în condiţii infinit mai dificile decât în Piaţa Victoriei, jandarmii francezi au reuşit să intervină pentru protejarea civililor paşnici care erau atacaţi de alţi civili violenţi, supăraţi că primii nu susţin atacurile asupra forţelor de ordine şi blocarea căilor rutiere.

    La parada dedicată Zilei Naţionale din Bucureşti, românii au întors spatele şi au huiduit în momentul în care au defilat trupele Jandarmeriei Române.

    „Asociația Evoluție în Instituție va continua să ofere suport și să organizeze astfel de acțiuni ce vizează Jandarmeria Română, atât timp cât această instituție nu își prezintă măcar scuze public pentru atitudinea pe care o are față de cetățeni”, anunţă semnatarii comunicatului.

  • Ce nu fac jandarmii din Franţa şi au făcut cei români în 10 august, în Piaţa Victoriei

    Felul în care acţionează forţele de ordine din Paris şi din alte locuri din Franţa, în confruntările cu manifestanţii violenţi din aşa-numitul „protest al vestelor galbene”, poate fi considerat o adevărată lecţie de profesionalism. Este exact pe dos faţă de ce s-a întâmplat pe 10 august, în faţa Guvernului României, când jandarmii au declanşat un act de represiune în masă, condamnat de toată comunitatea internaţională şi posibilă sursă de condamnări la Curtea Penală Internaţională. Imaginile şi mărturiile victimelor din Piaţa Victoriei arată că jandarmii din subordinea lui Carmen Dan au încălcat aproape toate regulamentele interne de funcţionare şi legislaţia în domeniul intervenţiilor publice.

    Ce nu au făcut jandarmii în Franţa (şi au făcut cei din Bucureşti, în 10 august 2018):

    • Nu au atacat cetăţenii paşnici, ci au folosit forţa EXCLUSIV împotriva protestatarilor violenţi (care au fost mult mai mulţi decât în Bucureşti şi mult mai agresivi; au aruncat cu pietre, au incendiat, au ridicat baricade anti-jandarmi, au intrat cu maşina în mulţimea paşnică şi în cordoanele de protecţie, au răsturnat maşini şi le-au dat foc)
    • Nu au fost complici cu huliganii, dimpotrivă, au făcut sute de reţineri şi arestări printre violenţi, imediat ce au fost atacaţi şi pe tot parcursul protestelor
    • Nu au folosit cazurile de jandarmi răniţi (unii chiar grav, nu gen jandarmeriţa „bătută” din Piaţa Victoriei) ca motiv de răzbunare generală sau de declanşare a unui atac generalizat în masă
    • Nu au folosit gaze lacrimogene în exces şi atunci când le-au utilizat punctual nu le-au împroşcat direct în faţa manifestanţilor de la mică distanţă, încălcând propriul regulament de utilizare a arsenalului de luptă
    • Nu au fugărit oameni nevinovaţi pe străzi
    • Nu au scos turiştii din taxi-uri ca să-i bată pe caldarâm
    • Nu au agresat jurnalişti străini, care îşi făceau meseria pe teren
    • Nu au pus în pericol viaţa copiilor, femeilor şi bătrânilor
    • Nu au minţit opinia publică prin invenţii de tip „lovitură de stat”
    • Nu au secretizat imediat actele de intervenţie, pentru a bloca accesul justiţie la eventuale investigaţii
    • Nu le-au cerut manifestanţilor să aibă autorizaţie de miting (oricum nu aveau), nu i-au amendat pentru acest motiv nici măcar pe violenţi, în Franţa dreptul la protest e sfânt