Etichetă: buget

  • Șefii asociațiilor de pensionari au găsit finanțare pentru pensii mărite cu 40%: banii altora. Rezervele BNR și contribuțiile la pensiile private, printre “soluții”

    Rezervele valutare ale țării stocate la BNR, banii salariaților cu care aceștia își finanțează pensiile private și reducerea evaziunii fiscale sunt câteva dintre soluțiile pe care le-au găsit liderii asociațiilor de pensionari pentru a finanța majorarea cu 40% a pensiilor începând din această toamnă, notează Agerpres.

    Liderii a trei asociații importante de pensionari au cerut, marți, ca Guvernul să respecte calendarul stabilit de PSD, prin care pensiile ar urma să fie majorate cu 40% la 1 septembrie. În caz contrar, asociațiile pensionarilor amenință că vor organiza mitinguri de protest și că vor da în judecată Guvernul.

    Absolut toată lumea a știut, chiar de la început, că majorarea pensiilor cu 40% în septembrie 2020 este irealizabilă. PSD plănuia să le plătească din împrumuturi externe până la alegeri

    Se încearcă astfel, în continuare, implicarea pensionarilor în răfuieli și combinații politice. Nu veniturile pensionarilor sunt aici problema – pentru că, într-adevăr, cei mai mulți dintre ei trăiesc din pensii foarte mici, sub limita decenței. Problema este că de necazurile și situația precară a acestor milioane de oameni se folosesc politicieni cinici, care îi amăgesc pentru a le cumpăra voturile. Realitatea e că România nu are banii necesari.

    Povestea majorării pensiilor cu 40% a fost gândită de PSD, de la bun început, ca o bombă electorală. Absolut toată lumea – de la ziariștii care scriu despre economie, bancheri, economiști, finanțiști, oameni de afaceri și până la liderii PSD care au inițiat legea – știa că e economia României nu poate suporta o asemenea cheltuială. Presiunea pe buget era deja prea mare, mai ales după ce Dragnea mărise uriaș cheltuielile cu salariile în sectorul public, în încercarea de a determina populația să nu reacționeze la răfuiala lui cu Justiția.

    PSD a plasat mărirea pensiilor cu 40%, în mod strategic, chiar înaintea alegerilor. Pentru că banii nu existau, planul era ca, timp de o lună sau două, pensiile majorate să fie plătite din împrumuturi externe, iar pensionarii mulțumiți îndemnați să voteze PSD.
    Ce urma să se petreacă după alegeri avea mai puțină importanță. Dacă ar fi câștigat alegerile, PSD putea fie să taie pensiile, fie să lase liberă inflația explozivă, precum în anii ’90, care ar fi readus veniturile la nivelul real. Dacă PSD ar fi pierdut alegerile, problema era deja a următorului guvern, căruia i s-ar fi lăsat în brațe o bombă atomică.

    Dumitru Cojanu, președintele Federației Naționale “Unirea” a Pensionarilor din România: “Dacă chiar este o problemă pandemia, suma care se transferă la fondurile administrate privat poate să fie amânată cu un an sau doi“

    Dar PSD a pierdut guvernarea mai repede, în toamna lui 2019, iar acum împinge de la spate asociațiile de pensionari să pună presiune. Criza Covid-19 a făcut literlamente imposibilă creșterea pensiilor cu 40% la toamnă: PIB-ul României se va contracta, după estimările specialiștilor, cu 6,7%. Impactul asupra bugetului va fi foarte mare, pentru că pensiile se estima că urmau să consume 10% din PIB în condițiile de creștere economică, înainte de apariția pandemiei.

    Dar asta e problema altora, iar liderii Federației Naționale a Pensionarilor din România, Uniunii Generale a Pensionarilor din România și ai Federației Naționale “Unirea” a Pensionarilor din România, care pretind că reprezintă interesele a 5 milioane de pensionari, cer respectarea legii făcute de PSD.

    Pentru că nu pot nega criza economică abătută asupra României, conducătorii acestor federații și uniuni au venit cu soluții pentru majorarea pensiilor. Unar ar fi ca acestea să fie plătite cu rezervele valutare pe care țara le păstrează pentru situații de extremă urgență (război, catastrofe naturale nimicitoare).

    O alta ar fi deposedarea celor care muncesc acum, “pentru un an sau doi”, de banii pe care-i plătesc la Pilonul II de pensii, care este privat. O altă soluție este diminuarea evaziunii fiscale și silirea marilor datornici la bugetul de stat să-și achite restanțele.

    Dumitru Cojanu, președintele Federației Naționale “Unirea” a Pensionarilor din România, nu vede nicio problemă în a li se lua „doar“ pentru un an sau doi banii personali ai angajaților de acum, pentru a se plăti majorarea pensiilor: „Dacă chiar este o problemă pandemia, şi într-adevăr este acel şomaj tehnic (…) noi am propus-o, ca suma care se transferă la fondurile administrate privat, acea sumă de 9 miliarde care spuneam că este în bugetul pentru anul acesta, poate să fie amânată, prorogată cu un an sau doi, că într-adevăr anul acesta este o problemă, şi atunci sunt destui bani ca să se asigure acel 40% prag de creştere a pensiilor pe care le avem. Aceste lucruri nu sunt văzute şi nu sunt aplicate de Guvern în ceea ce priveşte sustenabilitatea. Se vorbea de problema datoriilor pe care le au companiile la bugetul asigurărilor sociale de stat. Avem lista lor: 18 miliarde. Cât din acestea vin să susţină această acţiune (n.r. – de creştere cu 40% a pensiilor) care este pentru acest an? Guvernul nu spune nimic de acest lucru. I-am arătat ministrului de Finanţe aceste probleme”.

    „Acea sumă de 9 miliarde” despre care Dumitru Cojanu spune că “se transferă la fondurile administrate privat” nu este, așa cum lasă acesta să se înțeleagă, a nimănui. Banii sunt ai angajaților, plătiți din salariile lor pentru a beneficia de o pensie privată. Deci nu sunt “banii statului”, adică “ai tuturor”, iar ceea ce propune Cojanu e un furt, după modelul gândit și de PSD în ultimii ani.

    Toma Neamțu, președintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România: „Apelarea şi la rezervele şi fondul Băncii Naţionale a României, deoarece sunt supradimensionate şi pot sprijini fondul de pensii cel puţin 2-3 ani“

    Un alt om plin de idei și de soluții este Toma Neamțu, președintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România: “(…) Deci, trebuie găsite nişte pârghii care depindeau de dânsul (n.r. – de ministrul Finanţelor) – fiind din luna noiembrie, trebuia să treacă la aceste măsuri. Nici acum nu e târziu. Restrângerea uriaşelor datorii faţă de stat a unor agenţi economici – mulţi sunt iertaţi, şi nu înţelegem de ce -, eradicarea sau, cel puţin, diminuarea corupţiei, control mai sever la graniţă, prin confiscarea produselor ilegale care sunt introduse în ţară. Şi ultima măsură, care cred eu că e bună: apelarea şi la rezervele şi fondul Băncii Naţionale a României, care reprezintă o altă soluţie, deoarece acestea sunt supradimensionate şi pot sprijini fondul de pensii cel puţin 2-3 ani. Domnul guvernator mereu se vaită că nu sunt bani, dar rezerva e constituită”.

    Realitatea este că impactul bugetar al Legii Pensiilor este nimicitor pentru România și așa ceva nu se poate face fără a arunca țara în faliment. Pur și simplu, nu există resursele financiare pentru a asigura asemenea majorări de pensii.

    Deja, prin majorarea succesivă a punctului de pensie, impactul bugetar a fost în 2019 de 8,4 miliarde de lei, iar în 2020 ar trebui să fie de 24,8 miliarde de lei. În 2021, impactul ar fi de 51 de miliarde de lei, iar în 2022 – de 81 de miliarde de lei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Firea: „Sunt filată, sunt urmărită. Sunt căutată acolo unde, oricum, nu are ce să fie găsit”. Contractele cu turcii sunt beleaua primăriței!

  • EXCLUSIV Care criză? În plină pandemie, primăriile din România au pompat sume-record în cluburile sportive, deși competițiile erau stopate. Acum, aceleași primării cer disperate ajutor de la guvern

    În plină pandemie de coronavirus, în timp ce întreaga țară era blocată, iar activitățile sportive oprite, primăriile din România au alocat sume fără precedent cluburilor municipale din subordine. Situația nu are o explicație funcțională și frizează inconștiența: cheltuielile grupărilor sportive au fost masiv reduse începând cu luna martie.

    În același timp, absolut toată lumea conștientiza că peste bugetul public va veni o mare presiune, iar deficitul este iminent. Ca într-un film cu proști, după ce s-au făcut asemenea cheltuieli nejustificate, aceleași primării au făcut, la începutul lunii iunie, un apel disperat la guvern, pentru a le salva: nu mai au bani să plătească utilitățile publice și salariile.

    În plină pandemie, primăriile din România au alocat sume-record în cluburile sportive, deși nu mai existau competiții. Acum, aceleași primării cer ajutor guvernului

    Situația e simplă.

    În primele 4 luni din 2019, primăria Buzău a contribuit cu 5.216.000 de lei din bugetul total de 5.277.399 lei al Clubului Sportiv Municipal Gloria, din localitate. O sumă mare, vă veți gândi, pentru un oraș precum Buzăul, cu venituri modeste și dependent în mare măsură de subvențiile venite de la guvern.

    Și ați vea dreptate să gândiți așa, dar aflați că, în primele 4 luni din 2020, în plină pandemie, primăria a mărit la 7.171.297 de lei contribuția, bugetul total al CSM Gloria Buzău fiind, în ianuarie – aprilie 2020, de 7.516.123 lei.

    Așadar, e vorba de un spor de aproape 2.000.000 de lei, 40% mai mult față de anul precedent, care la rândul său fusese unul cu bugetare-record pentru clubul local.

    Cheltuielile cu sportul au crescut, față de anul trecut, chiar și cu milioane de lei, în unele cazuri. Excepțiile sunt puține

    La Slatina, CSM-ul din localitate a cheltuit, în intervalul ianuarie – aprilie 2020, suma de 4.583.626 de lei, din care doar 203.699 au fost “producție proprie”, iar restul – subvenții bugetare de la autoritățile locale.

    Este o creștere masivă față de primele 4 luni ale anului 2019, când s-au cheltuit “doar” 3.657.834 de lei, din care 137.978 venituri proprii, iar restul – subvenții de la buget.

    Aceeași situație o regăsim mai peste tot: la CSM Baia Mare, CSM Bacău, CSM București, CSM Focșani, CSM Galați, SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Ploiești și chiar CSM Oradea.

    Puține sunt cazurile unde autoritățile locale au acționat în conformitate cu realitățile momentului.

    Cea mai mare reducere s-a marcat la Timișoara, unde CSSCM-ul din localitate a rămas cu un buget aproape la jumătate, în primele 4 luni din 2020, comparativ cu anul precedent: scăzut de la 10 milioane de lei la numai 5,9 milioane.

    La Târgoviște, Clubul Sportiv Municipal a pierdut cam 25% din buget: de la 4,2 milioane în 2019 la 3,1 milioane în 2020.

    Și SCM Craiova a înregistrat o foarte ușoară scădere.

    CSM Unirea Slobozia a avut aceiași bani anul acesta ca și în 2019.

    La Chiajna, primăria a dat 6,8 milioane de lei sportului în ianuarie – aprilie 2020

    Situația nu e schimbată în localități care nu au CSM-uri, dar totuși dau sume mari la sport.

    Campioană absolută este, ca-n fiecare an, comuna Chiajna, de lângă București. Primarul Mircea Minea a dat anul trecut, către clubul local Concordia, 6,7 milioane de lei în primele 4 luni.

    Anul acesta, suma a crescut la 6,8 milioane de lei, prilej pentru președintele Cristi Tănase să iasă la posturile TV și să țină lecții de management: “Un conducător adevărat aduce bani din piatră seacă. Nu e acceptabil să scazi veniturile sportivilor indiferent de criză”.
    Echipa de fotbal Concordia primește anual, de la bugetul comunei Chiajna, 8.000.000 de lei. Celelalte secții ale clubului mai primesc, de asemenea, niște bani, astfel că alocația totală din bani publici urcă spre 10 milioane.

    Și orașul Botoșani a crescut cheltuielile alocate sportului în pandemia de coronavirus: de la 1,35 milioane lei în 2019 la 2,1 milioane lei în 2020.

    Călărașiul a mărit subvenția de la 1,57 milioane la 1,7.

    Fenomenul este însă aproape generalizat. Până și o localitate măruntă, oraș doar cu numele, precum Pantelimon, a crescut banii dați Clubului Sportiv Orășenesc de la 750.000 de lei în 2019 la 1.000.000 de lei în 2020.

    Și aici sunt unele excepții. Constanța a redus alocațiile pentru sport de la 7,7 milioane de lei în 2019 la 6,3 milioane de lei în 2020. Piteștiul a făcut același lucru – de la 3,6 milioane în 2019 la 2,7 milioane în 2020.

    Creșterea bugetului pentru sport n-are nicio acoperire. Cheltuielile s-au redus substanțial începând cu jumătatea lunii martie

    Creșterea bugetului trimis la activitățile sportive nu are, pur și simplu, nicio justificare logică.

    Începând cu mijlocul lunii martie, toată activitatea sportivă din țară a înghețat. Nu s-au mai desfășurat competiții, antrenamente, activități – absolut nimic.

    În consecință, cluburile n-au mai plătit deplasări, cazare, masă, completări sau curățări de echipament, baremuri pentru arbitri etc – tot ceea ce ține de o competiție, în general.

    În majoritatea zdrobitoare a cazurilor, grupările sportive au profitat de ocazie să-și trimită sportivii și personalul în șomaj tehnic. Nu s-au mai plătit, așadar, nici salariile întregi.

    Cu toate acestea, banii s-au dus undeva.

    Și mai interesant este că, în destule situații, aceleași cluburi supraalimentate cu bani de primării au invocat probleme financiare pentru a solicita federațiilor sportive sistarea competițiilor!

    Cazul fotbalului este emblematic. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a propus – iar cele mai multe cluburi au acceptat entuziasmate – să fie stopată această ediție în Liga 3 și, parțial, în Liga 2. La această ultimă competiție s-a luat o măsură bizară. “Înghețarea” clasamentului s-a făcut doar de la locul 7 în jos. Primele 6 clasate vor disputa un fel de play-off, fiecare cu fiecare, pornind de la un punctaj înjumătățit față de cât acumulaseră până atunci.
    Surse demne de încredere spun că această măsură s-a luat într-o încercare de a ajuta “noul” Rapid 1923, formație fabricată de PSD, să promoveze în Liga 1.

    Primăriile fac acum apel disperat la guvern. Fără subvenții de la centru, “se va pune lacătul pe orașe”. Primarii s-ar bucura și la 2-3 milioane de lei

    Elocvent pentru gestionarea banilor publici în România este faptul că aceleași autorități locale care au finanțat irațional tot felul de cheltuieli inutile în primele luni ale anului s-au adresat acum guvernului pentru a le salva de la faliment.

    În urmă cu câteva zile, Asociația Orașelor din România a făcut un apel disperat către guvern, anunțând că, în lipsa unor noi subvenții, “se va pune lacătul pe orașe”. Asociația își exprimă îngrijorarea pentru situația financiară a administrației publice locale și reclamă că nu există dialog cu Ministerul Finanțelor.

    Argumentele invocate în comunicat sunt logice – din cauza pandemiei, au scăzut încasările la nivel local, gradul de colectare a impozitelor și taxelor locale arată “clar o situație disperată pentru administrația locală de la nivelul orașelor mici, care, în curând, nu vor mai dispune de fonduri”.
    Printre măsurile urgente reclamate guvernului ar fi alocalrea a unui buget minim de 2.000.000 de lei de comună pe an, 6.000.000 de lei pe oraș și 12.000.000 de lei pentru municipiu. Pe lângă aceasta, se cere repartizarea de sume suplimentare, între 200 și 300 de lei/locuitor/an către localități, finanțarea de la buget a unor cheltuieli etc.

    Așadar, situația este disperată și primarii se uită, acum, chiar și la câteva milioane de lei pentru următoarele luni.
    În acest context, rămâne întrebarea pe ce s-au dus banii dați la cluburile sportive din subordine în primele 4 luni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce a trecut România peste epidemie mai bine decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Repornirea Europei: Italia şi Spania primesc grosul fondurilor UE. La mare distanţă, Polonia şi Germania

    Planul Europei de 750 de miliarde de euro, care abia ce a intrat în faza negocierilor dure, are deja doi mari „premianţi”: Italia şi Spania, ţările de pe continent cel mai puternic afectat de pandemia actuală în privinţa numărului de persoane infectate şi de victime.

    Economiile numărul 3 şi numărul 4 ca forţă pe continent primesc acum un „spate” puternic din partea Uniunii Europene. Cel puţin aşa arată proiectul planului de salvare propus de Comisia Europeană, care pune la bătaie o sumă imensă, fără precedent, pentru relansarea economică şi „blindarea” sistemelor sanitare naţionale în bătălia cu coronavirusul.

    Planul propune un fond de 750 de miliarde de euro pentru recuperarea UE după pandemie, cu 500 de miliarde de euro pentru investiţii şi reforme – transferuri de la bugetul comunitar (şi aceasta este o noutate în sine, la criza de acum 10 ani Grecia a primit ajutor sub formă de credite, dar la pachet cu iertarea unor datorii) -, plus o sumă suplimentară de 250 de miliarde de euro sub formă de credite.

    Aceasta este propunerea pe care Comisia Europeană a prezentat-o ​​miercuri și care ar fi finanțată cu o emisiune de obligaţiuni pe pieţele internaţionale fără precedent, asumată chiar de Comisie, notează El Pais.

    Potrivit unor surse europene, Spania ar putea primi până la 77,3 de miliarde de euro la transferuri și 63,1 de miliarde de euro în împrumuturi, pentru un total de 140,4 miliarde de euro, 11% din PIB-ul național – un ajutor imens.

    Ar fi a doua cea mai mare sumă după cele 172,7 de miliarde de euro disponibile pentru Italia. Ținând cont de contribuțiile care trebuie aduse diferitelor mecanisme, ar rezulta un sold net de aproximativ 34 de miliarde de euro, conform calculelor preliminare ale lui Christian Odendahl, de la Centrul de reformă europeană, citat de ziarul El Mundo.

    Italia ar avea de primit cel mai mult dintre ţările UE ca sumă absolută – 81,8 miliarde de euro în subvenții și acces la alte 90,9 de miliarde de euro în împrumuturi. Dar, având în vedere că PIB-ul său este mai mare decât al Spaniei, iar contribuțiile sale mai mari, soldul net al transferurilor italiene ar fi de aproximativ 26 de miliarde de euro.

    Diferențele dintre cele două țări mediteraneene (cele mai afectate) și restul sunt copleșitoare. Astfel, următoarea țară cu cele mai multe transferuri este Polonia, cu 37,6 de miliarde de euro. Pe locul 4 apare Germania (28,8 de miliarde de euro), care totuși nu ar primi nimic din împrumuturi și care este cel mai mare contribuabil net.

    Liderii de la Roma şi Madrid salută planul UE

    Premierul italian Giuseppe Conte a descris drept ”un excelent semnal de la Bruxelles” planul european de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană pentru combaterea crizei economice provocate de pandemia COVID-19, iniţiativă primită ”pozitiv” şi de guvernul spaniol. La fel Franţa şi Germania, în timp ce Olanda, una dintre ţările adepte ale rigorii bugetare, consideră că negocierile asupra acestei iniţiative vor lua timp, lucru recunoscut şi de cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenţiilor AFP, Reuters şi EFE.

    Conform surselor AFP, Italia va fi principalul beneficiar al acestui plan.

    ”Aceasta merge cu adevărat în direcţia indicată de Italia. Am fost descrişi drept vizionari pentru că am crezut (în acest plan) de la început”, a reacţionat Giuseppe Conte pe Twitter.

    A doua ţară beneficiară a acestui plan este Spania. Guvernul spaniol primeşte ”pozitiv” pachetul financiar prezentat de preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, care ”cuprinde multe dintre cererile formulate de Spania”, se arată într-un comunicat al guvernului condus de Pedro Sanchez.

    Madridul doreşte de asemenea ca preşedintele Consiliului European, Charles Michel, să iniţieze consultări pentru convocarea în săptămânile următoare a unui summit european ”care să permită ajungerea la un acord cât mai repede posibil”.

    Acesta din urmă a transmis însă că planul va fi discutat la Consiliul European din 18-19 iunie, adăugând că ”totul trebuie făcut pentru a se ajunge la un acord până la vară”.

    Pentru a beneficia de sumele prevăzute în acest plan, statele membre ale UE vor trebui să stabilească planuri naţionale care să cuprindă reformele faţă de care se angajează şi care vor trebui validate de Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

    De la începutul crizei provocate de această pandemie Comisia Europenă a aprobat ajutoare de stat în valoare totală de 2.130 de miliarde de euro, aproape jumătate din această sumă reprezentând ajutoare oferite de guvernul de la Berlin companiilor germane.

    Pe larg, în LUMEALIBERA.RO.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

  • Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Nu vor fi tăieri de pensii și salarii, economia se va stabiliza până în iulie. PSD își înspăimântase electoratul cu „știrea” că România a rămas fără bani

    Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Nu vor fi tăieri de pensii și salarii, economia se va stabiliza până în iulie. PSD își înspăimântase electoratul cu „știrea” că România a rămas fără bani

    România nu va intra în incapacitate de plată a salariilor și pensiilor, a garantat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, într-o intervenție televizată la postul Digi24. Oficialul guvernamental a pus astfel capăt campaniei pornite de PSD în ultima săptămână, cu “informații pe surse” conform cărora România nu mai are bani pentru plata bugetarilor și a pensiilor.

    Ministrul economiei a mai făcut câteva afirmații interesante și, în egală măsură, surprinzătoare, având în vedere blocajul economic generat de pandemia Covid-19. Conform lui Cîțu, economia României se va reuși să se stabilizeze în următoarele două luni (până în iulie), iar veniturile la buget din aprilie au fost cu un miliard de lei mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

    Bazându-se pe dezastrul lăsat în urmă, PSD și-a înspăimântat electoratul cu “știrea” că urmează tăieri de salarii și pensii. Cîțu dezminte oficial

    În ultima săptămână, PSD a dus o campanie puternică – tonul fiind dat de liderii partidului – de înspăimântare a electoratului, conform căreia România nu mai are bani, iar guvernul liberal va trece la tăieri de salarii și pensii și la concedieri masive.

    PSD se baza tocmai pe “bombele” cu ceas pe care le-a lăsat în urmă când a fost la guvernare: dezechilibre majore, decontări și plăți către firme restante și de trei ani, creșteri uriașe ale salariilor la bugetari, fără legătură cu creșterea productivității. Nu în ultimul rând, un aparat birocratic umflat, în perioada 2017-2019, cu zeci de mii de pile, cunoștințe, relații, rude și membri de partid.

    Potrivit publicației “Ziarul Financiar”, Guvernul României cheltuie azi 42% din toate veniturile sale pentru a plăti salariile celor 1,25 milioane de bugetari. În 1990, când România avea 23 de milioane de locuitori (cu aproape 5 mai mulți decât acum), iar informatizarea era posibilă doar în filmele SF, statul avea doar 800.000 de bugetari.

    În primele 10 instituții de stat, salariul mediu este de circa 7.300 de lei. “Reforma” PSD: șoferi la primării cu 4.000 salariu, polițiști locali cu salariu dublu față de al polițiștii adevărați

    Salariul mediu în primele 10 instituții de stat – între care Parlamentul și ministerele – este de 7.300 de lei (circa 1.500 de euro), scrie zf.ro.

    Funcționarii publici au ajuns să câștige cu 56% mai mult decât salariul mediu pe economie, în condițiile în care performanțele aparatului birocratic sunt foarte slabe.

    În administrația locală s-a ajuns ca șoferii să câștige 3.500-4.000 de lei, iar polițiștii locali (foștii gardieni publici) să încaseze de două ori mai mulți bani decât polițiștii adevărați.
    PSD, care a generat această situație aberantă, mizează acum pe faptul că liberalii vor trece, de voie, de nevoie, la reformarea aparatului birocratic, și se grăbește să anunțe “pe surse” că guvernul și Iohannis vor declanșa urgia.

    „Nici nu se pune problema de tăieri de salarii sau astfel de decizii“

    Florin Cîțu a dat însă asigurări, la Digi 24, că „lucrurile în sectorul bugetar nu vor merge în direcţia recesiunii. Eu vă spun de acum că nu va fi vorba de austeritate în sectorul bugetar, aşa cum a fost ea definită în 2010. Nici nu se pune problema de tăieri de salarii sau astfel de decizii. Vă spun din capul locului că nu se va ajunge la aşa ceva, aceste discuții trebuie scoase din spațiul public“.

    Ministrul a afirmat chiar că „anul acesta au crescut salariile în sectorul bugetar, le-am plătit în fiecare lună la timp. Mai mult, în condiţii chiar de criză economică, nu ne-am plâns, am reuşit să le plătim la timp, am plătit unele mai devreme. Deci, în ceea ce priveşte salariile şi pensiile nu se va discuta despre aşa ceva, asta trebuie să iasă din spaţiul public”.

    „Am returnat în economie, prin rambursări de TVA, 6 miliarde de lei în două luni. Am decontat concedii medicale, în medie, de 400 de milioane de lei în martie şi aprilie“

    Ministrul spune că s-a reușit deblocarea unor situații dificile lăsate de PSD. Guvernul Dăncilă “uitase” să le deconteze companiilor concediile medicale plătite de acestea angajaților.

    Se strânseseră sute de milioane de lei restante, bani “rostogoliți” de PSD și care nu apăreau în deficitul raportat: „Am returnat în economie, prin rambursări de TVA, 6 miliarde de lei în două luni. Am decontat concedii medicale, în medie, de 400 de milioane de lei în martie şi aprilie. Până am venit noi la guvernare erau şi de 50 de milioane de lei. Am dat banii companiilor înapoi banii lor de drept, iar companiile au răspuns, au plătit la rândul lor alte facturi şi acei bani s-au întors către buget”.

    Cîțu susține că vor începe să curgă și împrumuturile băncilor către intreprinderile mici

    O altă “veste” ventilată foarte puternic de PSD în special pe posturile TV prietene, pe site-urile controlate și pe Facebook – inclusiv prin reclamă plătită – a fost aceea că micile companii au fost înșelate, guvernul abandonându-le.

    Cîțu spune că nu este așa, iar 1.000 de dosare au fost deja analizate de o bancă înscrisă în program, urmând să înceapă acordarea creditelor: „Avem acum IMM Invest, urmează şi fratele mai mare al lui IMM Invest, prin Eximbank, pentru companii mari. Și vor urma şi alte produse. Să comparăm cu celelalte proiecte implementate în România în ultimii 3 ani, când 2-3 ani la rând stăteau companiile respective şi nu primeau banii de la stat! Aici vorbim de câteva zile“.

    Datorii de miliarde către firme, strânse în ultimii trei ani, dar “ascunse” și care nu se regăseau în deficitul bugetar raportat oficial

    Cîțu a povestit că a găsit datorii către firme, neachitate de PSD, vechi și de trei ani, în valoare de miliarde de lei: “Să luăm Start-up Nation, un program implementat de socialişti în ultimii ani. Când am venit la guvernare, în noiembrie anul trecut, erau în buget 50 milioane de lei pentru Start-up Nation, iar facturile pentru 2017, 2018 şi 2019 erau de aproape 1.500.000.000 de lei (peste 300.000.000 euro – n. red.)!“.

    “Ascunse” astfel, datoriile neonorate către firme nu erau prinse în deficitul bugetar și nimeni nu vorbea de ele. “A trebuit să punem bani în buget, la rectificarea bugetară, a crescut deficitul bugetar, dar trebuia să plătim acele facturi. Oamenii luaseră împrumuturi de la bănci ca să-şi finanţeze afacerea pe promisiunea că vor fi plătiţi de la stat. Noi nu facem aşa. A durat câteva zile şi companiile veţi vedea că îşi primesc banii. Eu spun că IMM Invest este un program de succes şi, dacă merge la fel de bine pe cât ne aşteptam că merge, suntem pregătiţi să creştem plafonul mai sus de 15 miliarde de lei, ca tot mai multe companii din România să aibă acces la acest produs”, a declarat ministrul Finanțelor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • DOCUMENTE. Catastrofa Firea: Bucureștiul a obținut anul trecut, din venituri proprii, mai puțini bani decât Clujul! Administrația Gabrielei Firea a realizat doar 9,4% din cât a estimat!

    DOCUMENTE. Catastrofa Firea: Bucureștiul a obținut anul trecut, din venituri proprii, mai puțini bani decât Clujul! Administrația Gabrielei Firea a realizat doar 9,4% din cât a estimat!

    E greu de crezut, dar administrația orașului Cluj-Napoca a reușit să strângă în 2019, la bugetul local, din venituri proprii, mai mulți bani decât București! Capitala, care concentrează un sfert din PIB-ul țării, a avut încasări de 302,35 milioane de lei, în timp ce Cluj-Napoca (cu o populație de 5,7 ori mai mică) a colectat 347,38 milioane de lei. Un alt mare oraș, Timișoara, este și el aproape, cu 270,5 milioane de lei.

    Pentru comparație, să vedem cum stau București, Cluj-Napoca și Timișoara la venituri proprii în raport cu populația fiecăruia dintre ele (conform recensământului din 2011).

    Cluj-Napoca … 347,38 mil. lei … 0,33 mil. locuitori … 1.052,7 lei/locuitor

    Timișoara ……. 270,50 mil. lei … 0,32 mil. locuitori … 845,3 lei/locuitor

    București …….. 302,35 mil. lei … 1,88 mil. locuitori … 160,8 lei/locuitor

    Concluzie: Bucureștiul administrat de Gabriela Firea (PSD) a obținut, din venituri proprii, de 6,55 ori mai puțini bani pe cap de locuitor decât Clujul lui Emil Boc (PNL) și de 5,25 ori mai puțin decât Timișoara lui Nicolae Robu (PNL)!

    Ce înseamnă „venituri proprii”

    Veniturile proprii reprezintă, în bugetul administrației locale, banii încasați din alte surse decât ce se primește de la guvern și din fondurile europene. Spre exemplu, impozitele pe clădiri, pe terenuri, taxele judiciare de timbru, taxele hoteliere, impozitele pe mașini, venituri din concesiuni și închirieri, amenzi, taxe speciale, taxe pentru eliberarea unor licențe de funcționare etc.

    O categorie aparte pe care o trecem la veniturile proprii este reprezentată de banii primiți din diverse fonduri europene, în cadrul unor programe.

    Veniturile de la bugetul de stat sunt cotele defalcate din impozitul pe venit, cota-parte din TVA, subvențiile pentru finanțarea aparaturii medicale și a sănătății, dar și împrumuturi contractate la trezoreria statului de către autoritățile locale (anul trecut, administrația Firea a împrumutat de la stat 459,66 milioane de lei).

    Fiasco total la veniturile proprii: și-au propus încasări de 3,25 miliarde de lei și au realizat 302 milioane

    În cazul Bucureștiului asistăm la o veritabilă catastrofă administrativă în materie de estimare a veniturilor proprii. Conform proiectului de buget înaintat de Gabriela Firea, pe 23 aprilie 2019, Consiliului General al Primăriei Municipiului București, veniturile totale pe anul trecut ar fi trebuit să fie de 6,79 miliarde de lei.

    Se preconiza că Guvernul va aloca 3,54 miliarde de lei – și așa a fost, ba chiar mai bine, pentru că de la bugetul central s-au dat, până la urmă, 3,7 miliarde de lei.

    În schimb, secțiunea veniturilor proprii a fost un fiasco total, de proporții nemaiîntâlnite: administrația Firea a estimat că va încasa 3,25 de miliarde de lei din exploatarea resurselor orașului, dar a încasat în final doar 302 milioane, adică 9,4%!

    Practic, până la urmă, bugetul Bucureștiului s-a făcut aproape în totalitate pe ce s-a primit de la Guvern. În schimb, Clujul lui Emil Boc a excelat la capitolul venituri proprii, mai ales din fonduri europene.

    Lectura documentelor pe care Ziaristii.com vi le pune la dispoziție este realmente șocantă. E greu de înțeles cum e posibil ca administrația Firea să se fi înșelat într-o asemenea manieră asupra veniturilor pe care urma să le realizeze, realizând mai puțin de 10%.

    Spre exemplu, la rubrica „Venituri nefiscale”, în proiectul de buget aprobat pe 23 aprilie 2019 se estima că vor fi încasați 2,135 miliarde de lei. În final, s-au realizat doar 131,9 milioane, adică 6,1%!

    La toate rubricile, eroarea este totală, pur și simplu inexplicabilă – ca și cum cineva ar fi trecut în bătaie de joc, la nimereală, niște cifre pe un document oficial după care avea să se guverneze Bucureștiul un an întreg.

    Venituri din prestări servicii: 1,8% din estimarea bugetară (5,3 milioane de lei) ! Fonduri UE: 2,4% (90,8 milioane)!

    La capitolul „Venituri din prestări de servicii și alte activități”, în proiectul de buget propus de Firea și aprobat în aprilie anul trecut, scria că se vor încasa, la bugetul local, 295 de milioane de lei. În final, s-au realizat 5,3 milioane, adică 1,8%!

    Un rateu monumental s-a consemnat și la rubrica „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2019” – cu alte cuvinte, bani primiți de la Uniunea Europeană și instituții internaționale pentru finanțarea unor proiecte. Administrația Firea a estimat că în 2019 va încasa 368,5 milioane de lei, dar a reușit să atragă doar 90,87 milioane, adică 2,4%!

    Absolut șocant este că, pe 18 decembrie 2019, așadar cu doar 13 zile înainte de sfârșitul anului, când devenise clar că nu se va realiza bugetul, primărița Bucureștiului încă mai susținea că se vor realiza venituri totale de 5,9 miliarde de lei. Realitatea este că, în final, s-au realizat doar 4,05 miliarde (la care, în documentele raportate la Ministerul Finanțelor, se adaugă un împrumut făcut la Trezorerie în valoare de 459,66 milioane de lei).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „O persoană poate muri subit de Covid-19, fără să aibă febră”. Fumătorii nu sunt mai protejați, dimpotrivă!

  • Pe Firea au ajuns-o blestemele bucureștenilor! Falimentul Primăriei o obligă să taie 98% din banii alocați bisericilor (10,4 milioane de euro)

    Pe Firea au ajuns-o blestemele bucureștenilor! Falimentul Primăriei o obligă să taie 98% din banii alocați bisericilor (10,4 milioane de euro)

    Iresponsabila primăriță a Capitalei, Gabriela Firea, a ajuns la fundul sacului. După ce a risipit zeci de milioane de euro pentru mituirea presei și pentru finanțarea nerușinată a Antenei 3, după ce a cheltuit sute de milioane de euro pentru clientela PSD din nou-înființatele companii municipale, Firea s-a văzut nevoită să taie 10,4 milioane de euro din bugetul alocat bisericilor.

    Rectificarea vizează diminuarea bugetului Capitalei cu 242 de milioane de  lei (de la 6,142 miliarde la 5,9 miliarde lei).

    Bugetul destinat Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va fi diminuat cu 69,6 milioane lei, dintre care 49,7 milioane lei (10,4 milioane de euro) reprezintau bani pentru lăcaşuri de cult. Cifrele se regăsesc în proiectul de rectificare bugetară ce urmează a fi dezbătut în şedinţa de miercuri, 18 decembrie, a Consiliului General al Capitalei, transmite Agerpres.

    Astfel, bugetul destinat Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va fi diminuat de la 100 de milioane de lei la 30,4 milioane (minus 69,6 milioane).

    Dintre cei 69,6 milioane de lei tăiați, 49,7 milioane erau destinaţi unor lăcaşuri de cult, capitol care rămâne cu doar un milion de lei (față de 50,7 milioane, cât i se repartizase inițial). Scăderea este de 98%.

    La capitolul „tăieri” intră şi cei 10 milioane de lei destinaţi finalizării lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

    Cei un milion de lei rămași netăiați vor fi împărțiți pentru trei lăcaşuri de cult, astfel:

    • 250.000 de lei pentru consolidarea şi extinderea Parohiei Militari II Cuvioasa Parascheva;
    • 250.000 de lei pentru construcţia Mânăstirii Cristiana;
    • 500.000 pentru continuarea lucrărilor la Bărbătescu Vechi.

    Firea și Pandele au filmat chiar și o emisiune mondenă în biserică, pentru RTV

    Alte scăderi la rectificare

    • Banii destinaţi finalizării staţiei de epurare Glina, reabilitării principalelor colectoare de canalizare şi canalului colector Dâmboviţa (caseta) se reduc cu 64,7 milioane de lei (de la 167,7 milioane la 103 milioane).
    • Din banii prevăzuţi pentru achiziţia celor 100 de tramvaie (achiziţie nefinalizată) se taie aproape toți banii.
    • De la Supralărgire Fabrica de Glucoză se taie 8 milioane de lei (de la 27,8 milioane la 19,8 milioane lei).
    • De la Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu se taie 4,4 milioane de lei (de la 13,2 milioane la 8,8 milioane de lei).
    • Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive va pierde 11,6 milioane de lei.
    • Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor va pierde 9,1 milioane de lei.
    • ALPAB va pierde 3,1 milioane de lei.
    • Biblioteca Metropolitană Bucureşti va pierde 1,4 milioane de lei.
    • Direcţia de Arhitectură Peisagistică va pierde 1,6 milioane de lei.
    • Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti va pierde 1,1 milioane de lei.

    Suplimentări bugetare

    • La capitolul Energie termică este prevăzut un plus de 22,7 milioane de lei, reprezentând participarea la capitalul social al societăţilor comerciale (Termoenergetica).
    • În ce priveşte subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la transportul în comun, sunt prevăzute suplimentări de 102 milioane de lei (de la un miliard de lei la 1,102 miliarde).
    • Bugetul STB (fostul RATB) este suplimentat cu 13,7 milioane lei, dintre care 8,4 milioane sunt prevăzute pentru modernizarea tramvaielor cu sistem de climatizare.
    • Se vor acorda două milioane de lei în plus pentru reconstrucţia reamenajarea, modernizarea şi echiparea Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor (de la 20 de milioane la 22 de milioane).

    Firea și soborul

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Jocul de-a bugetul. Barna se plânge că Orban nu i l-a trimis, deși premierul spune altceva

    Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat marţi că USR nu a primit deocamdată proiectul legii plafoanelor bugetare şi proiectul de buget, susţinând că există riscul ca în urma reglementărilor adoptate de PSD, România să intre „într-o zonă de instabilitate bugetară dramatică”, anunță Agerpres.

    „Este una dintre priorităţi, fără îndoială (ca România să aibă un buget pentru anul viitor – n.r.) Aici nu e niciun fel de dubiu. Însă şi la buget sunt discuţii şi nu vreau să presupunem un vot în alb, în orice fel de condiţii. (…) Ar fi o premieră, nu s-a mai întâmplat (asumarea răspunderii pe legea plafoanelor – n.r.). E o discuţie dacă se poate constituţional sau nu. O să vedem în zilele următoare ce se întâmplă. Dar perspectiva aceea în care construim un buget care scoate România din deficitul de 3% semnificativ şi ne aruncă într-o inflaţie de 7-8 ani, din care se risipesc toate economiile cetăţenilor, nu este din punctul nostru de vedere o guvernare responsabilă. Nu spun că se va întâmpla aşa, dar avertizez că e un risc foarte mare ca pe bombele lăsate de PSD în legislaţie să intrăm într-o zonă de instabilitate bugetară dramatică pentru viitorul României. Nu pe un an-doi, ci pe următorii patru ani şi opt ani, în care intenţionăm să facem reformele importante ale României, după alegeri”, a afirmat liderul USR, pentru Realitatea Plus.

    El a adăugat că USR vrea să vadă dacă există perspective ca „din investiţiile previzionate să se poată genera o creştere” pentru compensarea deficitului.

    „Până acum am văzut doar declaraţii. Cifre şi variante de buget nu am văzut dinspre Ministerul Finanţelor şi nici dinspre premierul Orban. Am văzut o proiecţie de deficit. Vrem să vedem o proiecţie a bugetului pe acest an şi perspective pe mai departe, pentru a vedea cum sunt integrate actualele reglementări, inclusiv cele de pensii, astfel încât să nu pornim într-o cascadă a inflaţiei pe care să nu o mai putem opri. Pentru că acesta e riscul major”, a menţionat Barna.

    Totodată, el a precizat că deşi a existat o declaraţie publică potrivit căreia le-ar fi fost transmis proiectul de buget, reprezentanţii USR nu l-au primit deocamdată şi că poate acesta e „undeva, în trafic”.

    „Încă nu a ajuns la noi, probabil e pe drum. În momentul în care va ajunge la noi ne vom exprima foarte clar punctul de vedere. (…) Sau (a fost transmis – n.r.) cu aceste servicii de curierat pe bicicletă şi poate ajunge un pic mai greu. Nu e o ironie, dar în momentul în care apar la televizor declaraţii că au avut loc consultări şi că li s-a transmis bugetul colegilor de la USR… Mă rog, poate e undeva în trafic”, a spus Barna.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Raluca Turcan: „PSD a lăsat în urmă pământ pârjolit!” Ministerele, datorii de miliarde de lei

    Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban, a declarat că PSD a lăsat un dezastru financiar în urmă. Nu există minister în care să nu fie găuri financiare de ordinul miliardelor de lei.

    „Economia românească era zdruncinată rău din toate rădăcinile. În fiecare minister erau găuri financiare cu obligaţii de plată de ordinul miliardelor de lei. De exemplu PNDL, la Ministerul Dezvoltării, cinci miliarde de lei plus întârzieri la rambursările de TVA. Fondul unic de sănătate, trei miliarde de lei. Bugetul asigurărilor sociale, două miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul tot pe 2019 pentru asigurărilor de pensii era prevăzut cu o creştere de 2,9 miliarde de lei. Înseamnă o gaură economică de 4,9 miliarde de lei. Astea sunt doar câteva exemple”, a susţinut Turcan, citată de News.ro.

    Ea a afirmat că „PSD a practicat tehnică terenului pârjolit”.

    ”Nu am găsit aproape nimic la Guvern. În Fondul de rezervă al Guvernului am găsit 0 lei, iar la ministere, unde teoretic ai putea găsi şi lucruri bune şi lucruri rele, nu pot spune că am găsit vreun minister unde să nu fie probleme grave, cronice. Ei, minţind mult la alegerile din 2016, au creat nişte aşteptări pe care au încercat să le cârpească, să le acopere prin majorările de salarii şi de pensii pe care le-au făcut, fără să aibă vreo susţinere economică. În paralel cu creşterile de salarii şi de pensii, din cauza politicii economice defectuoase au scăzut puterea de cumpărare prin creşterea inflaţiei şi defavorizarea leului”, a adăugat vicepremierul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Sindile, unul dintre găzarii-șefi din 10 august, a fost ascuns pe funcție de general la o unitate de jandarmi de lângă București

    * Situație cumplită moștenită de Guvernul Orban: frații „Frutti Fresh” au pus sechestru pe Romatsa și Nuclearelectrica! Suma de plată e cât o tranșă FMI: 395 de milioane de euro, dintre care 78,6% dobânzi și penalități

    * „PROASTĂ, DAR CINSTITĂ”. Dăncilă a sifonat de la PSD, în campanie, milioane de euro! L-a folosit ca intermediar pe fostul ei consilier de la guvern

    * Șantaj murdar al UDMR: Dacă Guvernul PNL face alegeri locale în două tururi, votăm moțiunea de cenzură a PSD!

    * Teleormanul se întoarce în Palatul Victoria! Primul penal din Guvernul Orban

    * Nesimțirea PSD n-are limite! Bogătanul parvenit Liviu Alexa ia la mișto „sărăcia” lui Orban și îi trimite alimente

    * Creșterea pensiilor cu 40%? Terminați cu prostiile! Există o soluție rezonabilă. Iat-o!

    * Godină îl ridiculizează pe „pupin-băloso-curistul” Ciutacu, care l-a ironizat pe Berbeceanu, dar a lingușit-o pe Dăncilă

    * Dosarul Colectiv. Bănicioiu, audiat 5 ore de procurori și acuzat de supraviețuitori

  • Deși spune că nu s-a decis, Orban va risca demiterea guvernului pentru a trece bugetul

    Ludovic Orban vrea ca Legea Bugetului să fie adoptată de parlament până la sfârșitul anului. Mai mulți liberali au anunțat că la nivelul partidului se discută despre asumarea răspunderii pe această lege.

    Florin Roman, deputat PNL, a declarat într-o emisiune la Realitatea Plus că „aceasta este o posibilitate pe care o luăm în calcul pentru a avea un buget funcțional pentru anul viitor”.

    În aceeași emisiune, senatorul Adrian Țuțuianu, Pro România, a spus că: „asumarea răspunderii pe o lege atât de importantă este total nedemocratică”.

    După dezbaterile pe marginea acestei legi, Ludovic Orban a declarat astăzi că nu a luat o decizie în această privință.

    „Eu nu am vorbit încă de angajarea răspunderii, obiectivul nostru este să finalizăm într-un termen cât mai rezonabil proiectul legii bugetului de stat şi să-l trimitem în dezbaterea Parlamentului. Obiectivul nostru, evident, este acela ca legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat să fie adoptate până la sfârşitul anului (…)”, a spus președintele PNL.

    El a reafirmat că obiectivul partidului este ca legea bugetului să fie adoptată într-o formă sau alta până la sfârșitul anului.

    „Obiectivul nostru este acela de a reuşi ca legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat să fie adoptate până în data de 31 decembrie”, a declarat el.

    Trebuie amintit că PSD a adoptat bugetul pentru anul 2019 abia la jumătatea lunii martie a acestui an, creând numeroase dificultăți financiare și blocaje la nivelul funcționării instituțiilor statului.

    Asumarea răspunderii este o procedură de legiferare riscantă care oferă posibilitatea parlamentului de a demite guvernul prin moțiune de cenzură. Avantajul acestei proceduri, din perspectiva executivului, este că legea nu mai este dezbătută în forul legislativ și nu mai poate fi modificată. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dementul caraghios din Coreea de Nord îl jignește grav pe premierul Japoniei: „idiot”, „cel mai prost om din istorie”

    *Dincă a băgat-o pe Alexandra în curte sub ochii a două polițiste și ai oamenilor adunați la înmormântare

    * Blasfemia „ciumei roșii”: PSD vrea să-și schimbe numele în PNȚCD, cu ajutorul lui Pavelescu!

    * Atenție, PSD se reformează! Aseară, Fifor era cu Dăncilă. Dimineață fuge la Ciolacu. La prânz, înapoi la Dăncilă

    * Haos în PSD! Ciolacu o atacă pe Dăncilă, Firea îl atacă pe Ciolacu, Orlando se atacă singur, Dăncilă se apără

    * Pavelescu-PNȚCD, aliatul PSD, compară alegerea lui Iohannis în 2019 cu mineriada lui Iliescu din 1990. E de balamuc!

    * Radu Moraru: „Dăncilă a câștigat alegerile” / „Nu e mai proastă decât Iohannis” / „Voi anula alegerile, va fi scandal mondial!”

    * Mârlănie de ziarist sinecurist din clientela PSD: „Să ne mai lase toate spălătoresele din diaspora cu votul ăsta!”

    * Mulțumim, Daddy! Până să ne calci tu pe cap, nu știam ce puternici suntem

    * Dacian Cioloș anunță „o colaborare cu PNL la alegerile locale”, 

  • PSD aduce criza? Iohannis anunță mărirea salariului minim, dar vede un an 2020 cu deficit mare!

    PSD a lăsat o situație economică extrem de complicată pentru România. Orice presiune externă sau eveniment neprevăzut pe piețele internaționale pot provoca o criză economică majoră în România.

    Lipsa investițiilor publice și cheltuielile foarte mari ale statului au creat un dezechilibru important în economie. Acest șoc produs de guvernarea PSD poate fi absorbit abia în 2021 când România se poate întoarce la un deficit de 3%, negociat cu Uniunea Europeană.

    Pentru 2020, bugetul va fi proiectat să mențină cheltuielile sub control, cu obiectivul de a putea fi plătite pensiile mărite și cel de a avea un sistem public funcțional. Din păcate, investițiile publice vor tinde către zero.

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că salariul minim va creşte pentru că acest lucru este o necesitate. De asemenea, şeful statului a spus că rectificarea bugetară pregătită de guvern este necesară, pentru că trebuie alocate sume către pensii şi alte datorii care trebuie plătite. În ceea ce priveşte bugetul pentru 2020, Iohannis a spus că va fi dificilă încadrarea în limita de deficit de 3%, anunță News.ro.

    Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat, marţi, că a avut o discuţie ”aşezată şi aplicată” cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pe tema rectificării bugetare, a deficitului şi a bugetului pentru anul 2020.

    ”Mi-au prezentat câteva date, câteva abordări, în special în legătură cu rectificarea bugetară, dar dar am discutat şi despre salariul minim.  Datele sunt clare, cifrele sunt reci şi concluziile sunt un pic mai complexe şi, din păcate, a trebuit să constatăm că situaţia este cea care este, deficitul va trece, este clar între timp, de 4%. Pe de altă parte, este la fel de clar că anumite cheltuieli trebuie făcute”, a spus Iohannis.

    Președintele a mai spus că PSD nu a prevăzut în buget toate sumele necesare pentru plata pensiilor sau a altor programe naţionale.

    ”Bunăoară, s-a găsit că pentru pensii nu au fost pur şi simplu prevăzuţi suficienţi bani şi aici trebuie făcută o rectificare. La fel, şi în alte domenii unde de multă vreme nu s-au mai făcut plăţi, nu s-au onorat contracte şi aceste lucruri sunt inadmisibile într-o societate normală. Rectificare este obligatorie”, a declarat Klaus Iohannis.

    Președintele a anunțat că susține mărirea salriului minim pentru că acest fapt e o necesitate în acest moment.

    ”Pe de altă parte, creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza, însă despre aceste detalii vă vor spune mai multe lucruri cei din Guvern care se ocupă concret de aceste chestiuni”, a mai spus Iohannis.

    Întrebat despre bugetul pentru anul 2020, Iohannis a spus că va fi dificil să se încadreze în limita de deficit de 3%.

    ”Nu ştiu dacă se va putea ajunge cu deficitul în marja de 3%. Probabil la finanţe se va lucra în continuare pe buget, însă trebuie să fim realişti: guvernele de până acum au făcut tot felul de promisiuni și s-au stabilit inclusiv prin lege anumite majorări şi acestea nu pot fi ignorate sau neglijate. Oamenii au aşteptările lor şi acestea nu trebuie înşelate”, a spus președintele României.

    Klaus Iohannis s-a arătat îngrijorat de faptul că investițiile publice sunt, practic, înghețate.

    ”Pe de altă parte, este nevoie de reluarea unui program serios naţional de investiţii publice care, cu siguranţă, va ajuta economia naţională. Din acest punct de vedere, deocamdată, ecuaţia bugetului pentru 2020 este una complicată şi vom mai discuta pe această temă”, a declarat el.

    Guvernul PNL a moștenit o situație complicată de la PSD, dar poate ieși din încercuire dacă are un pic de noroc și nu apare o criză majoră la nivel internațional.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cumpănașu înființează Fundația „Alexandra Măceșanu”, ca să stoarcă bani de la naivi. Cu ONG-ul a sifonat milioane de la stat

    * VIDEO. Dialogul aspru al lui Mălin Bot cu deputatul „Mitralieră”. PSD-istul a devenit agresiv. Ziaristul a refuzat să dea mâna „cu hoții și cu mafioții”

    * VIDEO. Mesajul superb al Sorinei, de la New York. Fetița scoasă cu greu din captivitatea familiei Șărămăt vorbește deja engleza

    * În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?

    * El e individul din MAI care a făcut legătura între Carmen Dan, jandarmi și huligani pe 10 august! S-a deplasat cu motocicleta, fiind o piesă-cheie în planul criminal al lui Dragnea

    * La pușcărie, găzarilor! Documentele din 10 august, ferecate de Carmen Dan, au fost desecretizate şi trimise la DIICOT

    * PSD și-a ucis candidatul și de data asta: fake news-uri scandaloase, care înfurie și mobilizează electoratul PNL/USR

    * Rezultate finale pentru primul tur: câte voturi și ce procente au obținut cei 14 candidați. Top 3 în fiecare județ

    * Nu scapă nici sluga borfașilor! Guvernul Orban îl „ievaluează” pe Tudorel Toader și-l retrage din Comisia de la Veneția

    * Birchall are dovada: Dăncilă a vrut Ordonanța 13, conform mesajelor schimbate de cele două în februarie 2017

    * Jaful României prin metoda „Al Capone” şi buget „dublu”. Iese la iveală falimentul de ţară după PSD

    * Un nou „caz Sorina”, în Caraş Severin! Încă o asistentă maternală blochează, în faţa casei, o sentinţă definitivă de adopţie

    * Guvernul PNL distruge conspirația construită de Dragnea la CEDO împotriva statului român