ziaristii.com

Etichetă: Biserica Ortodoxa Romana

  • Elita bogată care conduce Biserica Ortodoxă Română. Studiul de caz nr. 1: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București

    Sinodul BOR – neputincios în fața celor 8.350 de euro încasați ca venit lunar de „influencer”-ul Constantin Necula?

    În urmă cu aproximativ două luni, Biserica Ortodoxă Română a fost tulburată de un scandal declanșat de implicarea preotului Constantin Necula, cunoscut „influencer” al BOR, într-o activitate discutabilă, dar profitabilă financiar, sub pretextul propovăduirii învățăturii creștine. La acel moment am realizat o investigație jurnalistică pe care am publicat-o sub titlul „Acești bogați care controlează Biserica Ortodoxă Română. Cazul preotului-«influencer» Constantin Necula – predicatorul nabab”.

    Concluzia investigației noastre a fost că, în perioada 2021–2022, preotul Constantin Necula a reușit să încaseze un venit de aproximativ 8.350 de euro pe lună, o sumă considerabilă de bani, la care nici nu îndrăznesc să viseze confrații lui care sunt preoți prin parohiile sărace și depopulate ale BOR (tot mai multe, pe fondul crizei politice și economice în care se afundă țara!).

    Am așteptat cu interes reacția Patriarhiei Române și mai ales, a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române cu privire la lăcomia „influencer”-ului pr. Constantin Valer Necula. Până la acest moment, oficialii BOR nu au comunicat vreo decizie pe subiectul în discuție. Probabil, banii „influencer”-ului sunt suficient de mulți pentru a-i oferi acestuia liniște și protecție…

    Preotul Constantin Necula

    Lăsând Sinodul BOR să se spele pe cap cu lacomul preot Necula, noi continuăm publicarea investigației jurnalistice pe care o realizăm pe subiectul bogățiilor imense pe care le acumulează elita teologic-universitară, administrativ-bisericească și episcopală a Bisericii Ortodoxe Române. Bogății care sunt acumulate fără ca activitatea acestei elite bisericești, în cele trei dimensiuni ale sale – învăţătorească, sfinţitoare şi pastoral-misionară – să genereze în societatea românească efectele morale așteptate.

    Rețeaua Facultăților de Teologie din cadrul BOR. Studiul de caz nr. 1: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București

    Pe site-ul Patriarhiei Române aflăm că BOR patronează nu mai puțin de 14 instituții de învățământ teologic universitar, în condițiile în care pe teritoriul României funcționează doar 6 Mitropolii în componența BOR.

    Numărul mare de facultăți de teologie, la care se adaugă și seminariile/liceele teologice ortodoxe, au generat un fel de inflație de absolvenți de Teologie. Efectele nu s-au lăsat așteptate. Numărul candidaților înscriși pentru a urma cursurile la seminariile și facultățile de Teologie Ortodoxă a scăzut de la an la an, calitatea absolvenților acestor instituții (urmare a scăderii standardelor la admitere) a scăzut vertiginos și, implicit, calitatea teologică și duhovnicească a preoților și a ierarhilor care au urmat studii teologice universitare după 1989 au fost tot mai scăzute.

    Cum spuneam, efectele se văd în prăbușirea morală a națiunii române, lipsită de păstori duhovnicești vrednici.

    Una dintre cele mai importante instituții universitare de învățământ teologic ortodox este Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București. Nivelul de transparență cu privire la veniturile încasate de membrii corpului profesoral al acestei facultăți – precum și de colegii lor din Universitatea București – este unul foarte scăzut.

    Pe site-ul Universității din București am găsit doar câteva declarații de avere și de interese depuse de profesorii de la Facultatea de Teologie pentru perioada 2022-2023, deși Legea nr. 176/2010 stabilește ca aceste declarații să fie depuse spre consultare publică până la data de 15 iunie a fiecărui an.

    În consecință, acolo unde a fost necesar, am consultat declarațiile pentru perioada 2021–2022. Iată ce am aflat!

    Decanul pr. prof. dr. Constantin Preda

    În prezent, funcția de decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București este deținută – conform site-ului instituției – de preot profesor doctor Constantin Preda. Conform declarației de avere depusă pentru perioada 2021–2022 (cu precizarea că la acel moment ocupa funcția de prodecan al facultății, deci era o treaptă mai jos), averea materială a părintelui-decan era formată din:

    • o casă de locuit în suprafață de 210 metri pătrați, situată în localitatea Mogoșoaia și cumpărată în anul 2015;
    • un autoturism Volkswagen fabricat în anul 2016, primit ca moștenire.
    Pr. prof. dr. Constantin Preda

    Decanul facultății are un credit deschis la CEC Bank, în anul 2015, în valoare de 315.899 de lei, scadent în anul 2043.

    În perioada 2021–2022, pr. prof. dr. Constantin Preda a încasat bani din două surse: de la Facultatea de Teologie (în calitate de profesor) și de la administrația bisericească (în calitate de preot), după cum urmează:

    • 138.057 de lei pe an (11.500 de lei pe lună), adică aproximativ 27.600 de euro pe an (2.300 de euro pe lună) de la Facultatea de Teologie;
    • 35.589 de lei pe an (1.150 de lei pe lună), adică aproximativ 7.100 de euro pe an (600 de euro pe lună) de la administrația bisericească.

    În total, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București, pr. prof. dr. Constantin Preda, a încasat în perioada 2021–2022, slujind Bisericii Ortodoxe Române, suma de 173.646 de lei pe an (14.470 de lei pe lună), adică aproximativ 34.700 de euro pe an (2.900 de euro pe lună).

    Prodecanul pr. prof. dr. David Pestroiu

    Preotul profesor doctor David Pestroiu este prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București. Declarațiile de avere și de interese aferente perioadei 2022–2023 au apărut, cu oarecare întârziere, în baza de date a Universității din București.

    Conform declarației de avere nr. 2006473, prodecanul Facultății de Teologie din București pare a fi un foarte bun chivernisitor al averii personale.

    Pr. prof. dr. David Pestroiu

    Familia părintelui prodecan deține două terenuri din categoria „intravilan”: unul la Lipia (jud. Ilfov), cu suprafața de 2.376 mp, și unul în București, cu suprafața de 27 mp.

    Începând din anul 2022, soția părintelui prodecan, d-na Pestroiu Emanuela (profesoară la un colegiu din București), este fericita proprietară a unui teren extravilan, în suprafață de 847 mp, aflat în Grecia și dobândit (nu este foarte clar precizat) prin contract de vânzare-cumpărare și moștenire.

    Familia prodecanului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București deține un apartament în București, cu suprafața totală de 122 de metri pătrați.

    Din anul 2022, tot soția părintelui decan, d-na profesor Pestroiu Emanuela, este fericita proprietară a unei case de locuit cu suprafața de 162 mp, aflată în Grecia, în localitatea Chilonari.

    Nu am găsit o localitate cu acest nume, dar am aflat de la Google că există Chelonaria, una dintre destinațiile turistice exotice ale Greciei…

    Mobilitatea părintelui prodecan este asigurată de un autoturism marca Kia Sorento (fabricat recent, în anul 2020), conform informațiilor oferite prin declarația de avere.

    În septembrie 2022, părintele prodecan și-a mărit averea prin încasarea sumei de 106.000 de euro din vânzarea unui apartament.

    Prodecanul deține în conturi bancare sumele de 26.813 lei (aproximativ 5.400 de euro) și 23.537 de euro, adică un total de aproximativ 29.000 euro rezerve bancare. Părintele Pestroiu are și datorii la bănci, în valoare totală de 198.627 de lei (aproximativ 40.000 de euro). Cel mai vechi credit datează din 2021, iar ultima scadență este în 2025.

    În perioada mai 2022 – mai 2023, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București, pr. prof. dr. David Pestroiu, a încasat:

    • 151.391 de lei, ca profesor, de la Universitatea din București;
    • 980 de lei, ca preot, de la Arhiepiscopia București;
    • 62.128 de lei, ca preot, de la Protoieria Sector 4 București.

    Totalul sumelor încasate de părintele prodecan pr. prof. dr. David Pestroiu, în slujirea Bisericii Ortodoxe Române, este de 214.499 de lei pe an, adică aproximativ 43.000 de euro (în medie, 3.500 euro pe lună).

    Directorul de departament pr. conf. dr. Marian Vild

    Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București este condus de pr. conf. dr. Marian Vild, în funcția de director.

    Nu am găsit declarația de avere aferentă perioadei 2022–2023 și, prin urmare, am folosit declarația de avere pentru perioada 2021–2022. Conform acestui document, părintele director deține un teren intravilan în suprafață de 1.224 metri pătrați (împreună cu soția), precum și o casă de locuit în suprafață de 270 mp (împreună cu soția), finalizată în 2016.

    În proprietatea părintelui director se mai află și două autoturisme: Seat Altea (fabricat în 2007) și Peugeot 307 (fabricat în 2005).

    Pr. conf. dr. Marian Vild

    În iunie 2022, pr. conf. dr. Marian Vild deținea suma de 23.000 de euro (proveniți din vânzarea unui apartament), într-un cont deschis în 2021.

    Veniturile totale încasate de pr. conf. dr. Marian Vild, în perioada 2021–2022, de la Universitatea din București, slujind Bisericii Ortodoxe Române, au fost de 141.722 de lei pe an (11.810 lei pe lună), adică aproximativ 28.300 de euro pe an (2.360 de euro pe lună).

    Părintele director este fericitul tată a cinci copii, iar soția este înregistrată la Primăria Brănești ca asistent personal (cu un venit modest, de 22.000 de lei pe an).

    Curios este faptul că în declarația de avere a pr. conf. dr. Marian Vild nu sunt precizate eventualele venituri încasate ca preot, deși în propriul CV precizează că este preot la biserica „Buna-Vestire” din Pantelimon (lângă București). Poate că părintele director este doar preot onorific și nu încasează salariu din slujirea preoțească…

    Directorul de departament pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman

    Celălalt department al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București, cel de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră, este condus de pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman.

    Cea mai recentă declarație de avere depusă pe site-ul Universității din București este cea pentru perioada 2021–2022. Conform acestei declarații, părintele director Beldiman are în proprietate un apartament de 80 de metri pătrați (împreună cu soția), dobândit în anul 2016, în București, precum și un autoturism nou-nouț, marca Volkswagen Touareg (fabricat în 2021).

    Tot în 2021, părintele director a încasat, din vânzarea unui autoturism mai vechi, suma de 2.500 de euro.

    Pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman

    Părintele Beldiman are credite bancare în valoare totală de 338.723 de lei. Cel mai vechi credit a fost contractat în 2016, iar ultima scadență este în 2046.

    În perioada iunie 2021 – iunie 2022, pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman a încasat, din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, următoarele venituri:

    • 143.684 de lei de la Universitatea din București, ca profesor la Facultatea de Teologie;
    • 55.120 de lei de la Patriarhia Română, în funcția de Consilier patriarhal;
    • 37.366 de lei de la Protoieria Sector 6, ca preot.

    În total, din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele director Beldiman a încasat 236.170 de lei, adică aproximativ 47.000 de euro pe an (în medie, aproape 4.000 de euro pe lună).

    Directorul Școlii Doctorale – conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni

    Școala Doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București este condusă de conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni, a cărui declarație de avere pentru perioada 2022–2023 nu se află, deocamdată, în baza de date a Universității din București.

    În consecință, am utilizat declarația de avere nr. 672745 pentru perioada 2021–2022, depusă în data de 5 mai 2022. Conform acestei declarații, domnul director de Școală Doctorală deține un teren intravilan în suprafață de 1.100 de metri pătrați, în localitatea Otopeni (București), cumpărat în anul 2021.

    Conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni

    Conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni este fericitul proprietar (alături de soție) a trei apartamente, toate aflat în Sectoru 1 București, dobândite prin cumpărare în 2013, 2016 și 2018, în suprafață totală de 173 metri pătrați.

    Mobilitatea domnului Lemeni este asigurată de un autoturism Volkswagen, fabricat în 2013.

    Declarația de avere ne revelează un fapt inedit: domnul Adrian Nicolae Lemeni este pasionat de investițiile în metale prețioase, mai exact în aur! Directorul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București deținea, la data depunerii declarației de avere (mai 2022), o cantitate de aur cu o valoare estimată de 160.000 euro!

    Pe lângă rezerve în aur, dl. Lemeni deținea și rezerve bancare consistente: 101.000 de euro într-un depozit bancar deschis în anul 2018.

    Directorul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București este însă și dator la terți, anume la dl. Corde Vasile, care i-a împrumutat, în 2022, suma de 150.000 de euro, pe care dl. Lemeni trebuie s-o returneze până în 2023, adică anul acesta.

    Un supliment de venituri i-au fost asigurate d-lui Lemeni și de încasări din chirii, în valoare de 13.285 de lei (aproximativ 2.600 de euro).

    Conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni a încasat, în perioada mai 2021 – mai 2022, suma de 148.222 de lei de la Universitatea din București, adică aproximativ 30.000 de euro. La această sumă se adaugă încă 25.114 lei (peste 5.000 de euro) încasați ca expert-formator Educație, primiți în cadrul Proiectului „Alege Școala” (implementat de Patriarhia Română).

    În total, dl. Lemeni a încasat, slujind Biserica Ortoxă Română, suma de 173.336 de lei (35.000 de euro) pe an, adică aproximativ 14.500 de lei (aproape 3.000 euro) pe lună.

    Fostul decan pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu

    Conform Declarației de avere nr. 2563474 (depusă la 30 de zile de la încetarea ocupării funcției), părintele profesor dr. Ioan Moldoveanu deține (împreună cu soția) un apartament în București, cu suprafața de 145 de metri pătrați, cumpărat în anul 2007.

    Mobilitatea părintelui profesor este asigurată de un autoturism Mercedes nou-nouț, fabricat în 2022!

    Declarația de avere ne dezvăluie pasiunea părintelui Moldoveanu pentru bijuterii, pe care le-a dobândit în perioada 1991–2022 și a căror valoare este estimată la 5.000 de euro.

    Pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu

    Fostul decan al Facultății de Teologie București deține rezerve bancare în valoare totală de aproximativ 91.000 de lei (18.200 de euro) și nu are datorii la bănci.

    În slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele ex-decan a încasat salarii în valoare de:

    • 173.037 de lei de la Universitatea din București, în calitate de profesor la Facultatea de Teologie;
    • 34.514 lei de la Arhiepiscopia București, ca preot.

    Astfel, în slujirea BOR, părintele profesor Moldoveanu a încasat anual 207.551 de lei, adică aproximativ 41.500 de euro (în medie, 3.500 de euro pe lună).

    Părintele ex-decan a mai încasat ceva bănuți și de la Arhiepiscopia Greciei, probabil în calitate de preot slujitor la paraclisul Ambasadei Greciei la București, în sumă totală de 17.813 de euro, astfel că venitul total anual acumulat prin slujirea Bisericii lui Hristos se ridică la aproximativ 59.500 de euro pe an (în medie, aproape 5.000 de euro pe lună).

    Concluzii de etapă

    Mulți dintre preoții amintiți în acest episod al anchetei noastre jurnalistice predică despre smerenie, cumpătare, modestie și alte virtuți creștine.

    Îi puteți auzi la predicile pe care le rostesc solemn în bisericile unde slujesc, îi puteți întâlni la seminarii, simpozioane și dezbateri despre rolul Bisericii în societate, îi puteți viziona/audia la TV Trinitas sau Radio Trinitas ori le puteți citi pledoariile în paginile cărților, cursurilor și articolelor pe care le semnează.

    Atunci când veți mai fi martori la predicile lor, să vă reamintiți că acești oameni sunt membri în elita financiară și de putere a părții lumești a Bisericii Ortodoxe Române și că dețin averi substanțiale, la care preoții amărâți din parohiile sărace ale BOR nici nu îndrăznesc să vizeze…

    … și reamintindu-vă toate acestea, să puneți prețul corect pe predicile lor!

    VA URMA

  • Ziua Marinei, 2022. Arhiepiscopul Teodosie și microfonul tăiat. Printre valurile mării, valuri de râs

    Arhiepiscopul Teodosie și incidentul de la slujba oficiată de acesta la Ziua Marinei au produs un val de râs național. Microfonul s-a stricat, iar ceremonia militară a trecut la următorul moment, în timp ce bătrânul arhiepiscop încă mai cădelnița, ca într-un film mut. Comic de situație, rupt din Kusturika.

    Ziua Marinei din anul 2022 va rămâne mult timp în memoria colectivă, din cauza ridicolului care o învăluie. Invitat la eveniment, Arhiepiscopul Teodosie al Constanței a părut inadecvat și debranșat de momentul solemn la care participa. Microfonul defect și lipsa de coordonare organizatorică au născut comicul involuntar la care am asistat. La plecare, arhiepiscopul Teodosie spunea: „Înaintea lui Dumnezeu vor răspunde.”

    Unii l-au înfierat pe arhiepiscop pentru păcate mai vechi, iar alții s-au întrebat ce mai caută Biserica în spațiul ceremonial militar, dacă România e stat laic?

    Poate sau nu să-ți placă persoana arhiepiscopului de Constanța. Eu însumi dezavuez unele dintre declarațiile sale publice. Lipsa de empatie față de cei care au murit de Covid sau elogiul adus lui Putin la începutul războiului din Ucraina nu sunt doar siderante, ci și macabre. Dar a condamna prezența acestuia la ceremonialul militar de la Ziua Marinei dă măsura inculturii și intoleranței celor care o fac.

    Biserica și Armata au destinele împletite încă din epoca lui Ștefan cel Mare, când domnitorul cosea pe steagurile de bătălie icoana sfântului Gheorghe. Soldații români, în Războaiele Mondiale, erau însoțiți de preot, care le da curaj și speranță.

    Mai încoace, în Afganistan și Irak, preoții militari le-au stat alături trupelor române. Prezența Bisericii în ceremonia militară e firească și necesară, câtă vreme elementul religios nu e confiscat de politicieni meschini.

    Prezența Bisericii în spațiul militar nu transformă România în stat religios, doar confirmă ortodoxia majorității cadrelor militare, într-o țară preponderent ortodoxă. Arhiepiscopul nu a intrat cu forța la Ziua Marinei, el a fost invitat oficial. Nu persoana fizică Teodosie Petrescu a fost lezată și ridiculizată, ci demnitatea de arhiepiscop al Tomisului.

    Dacă persoana Teodosie e vremelnică și supusă greșelii, ca noi toți, sacralitatea scaunului arhiepiscopal transcende veacurile, căci are harul lui Dumnezeu. Cu luminile și umbrele sale, arhiepiscopul Teodosie merita ospitalitatea gazdei care știe să-și onoreze oaspeții, cu generozitate și gentilețe.

    La Ziua Marinei, lipsa de profesionalism a unora dintre organizatori a născut un episod trist, ce putea fi evitat ușor, prin selecția riguroasă a celor care au în mâini un eveniment militar de importanță națională.

    Cu siguranță, marinarii meritau o ceremonie impecabilă, fără accente ridicole. Ei și eroismul lor trebuiau să facă prima pagină a ziarelor, nu microfonul defect al bătrânului și controversatului arhiepiscop de Tomis. N-a fost să fie. Poate la anul.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Preotul ce urlă adevărul nu e preot, iar acela nu e adevăr

    În contextul în care doi preoți din județul Botoșani au scos afară din biserică enoriașii vaccinați, smulgându-le și măștile de pe față, facem o scurtă analiză a situației naționale.

    Cei care invocă prigoana, prigonesc. Cei care își strigă libertatea, le-o răpesc altora. Cei ce reclamă discriminarea din rațiuni medicale, discriminează din rațiuni medicale. Cei care urlă că Statul împarte cetățenii în vaccinați și nevaccinați, împart oamenii în vaccinați și nevaccinați.

    Cei care cer toleranță, nu au toleranță. Cei care cer respect, nu oferă respect. Cei care invocă dragostea, nu au dragoste. Cei ce propovăduiesc viața, aduc moartea.

    Adevărul se poate rosti doar în pace și bucurie. Orice adevăr urlat, strigat, nu este adevăr, ci revărsare a mizeriei minților înfierbântate de egoism. Adevărul aduce liniște, sens, comuniune umană, nu tulburare și lacrimi. Unde e ceartă, acolo nu e Dumnezeu.

    Iisus a rostit Adevărul cu blândețe. Unde era El, pacea și harul lui Dumnezeu coborau printre oameni. Preotul care urlă adevărul nu e preot, iar acela nu e adevăr. Nu e cu Doamne-ajută!

    Fugiți de acești preoți. Ei înșiși sunt în metastaza spiritului. Nu doar că nu mântuiesc pe nimeni, dar distrug iremediabil suflete inocente. Să ne rugăm pentru ei. Au mare nevoie de rugăciunile noastre.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Lecția de înțelepciune a preotului Grădinaru, în fața pericolului Covid: „Singurul leac este vaccinul! Trebuie să fim responsabili!”

    Lecția de înțelepciune a preotului Grădinaru, în fața pericolului Covid: „Singurul leac este vaccinul! Trebuie să fim responsabili!”

    Preotul ortodox Ciprian Grădinaru este unul dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi duhovnici români contemporani. Acesta a declarat public că se vaccinează anti-Covid 19, ca gest de responsabilitate faţă de propria persoană şi semenii din jur.

    Arhimandrit şi mare eclesiarh al Catedralei Mântuirii Neamului, părintele Ciprian Grădinaru este unul dintre ucenicii direcţi ai vestitului duhovnic ortodox Cleopa Ilie, de la mănăstirea Sihăstria, Neamţ. În marea lavră nemţeană viitorul arhimandrit Ciprian a intrat novice din tinereţe, învăţând iubirea de Dumnezeu şi oameni, alături de călugări cu vieţi patericale.

    Acum, părintele Ciprian Grădinaru doreşte să dea o mână de ajutor campaniei de vaccinare anti-Covid 19. În acest sens, acesta a declarat pentru Basilica.ro:

    „Trebuie să mă vaccinez, pentru că sunt conştient că singurul lucru (leac – n. red.) este vaccinul. Trebuie să fim conştienţi de realitatea asta. Nu putem să fim în extrema asta a indiferenţei, că o să treacă aşa, de la sine. Trebuie să avem o responsabilitate faţă de noi şi faţă de apropiaţii noştri.”

    Încă de la începutul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, la Bucureşti, părintele Ciprian a venit în Capitală, unde coordonează dimensiunea liturgică a zidirii, ca mare eclesiarh. Paraclisul patriarhal de la marginea şantierului e mereu neîncăpător pentru mulţimile de credincioşi care-l caută, pentru spovedanie şi sfat duhovnicesc.

    Preotul Ciprian Grădinaru, „asaltat” de mulţimea credincioşilor, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti (sursa foto: Google)

    Ca duhovnic, părintele Ciprian contemplează lucid situaţia dramatică a celor care nu au putut fi salvaţi din ghearele Coronavirusului, fiii şi fiicele sale duhovniceşti, care s-au stins pe paturi de spital. Mărturia sa este cutremurătoare:

    „Primeam telefon: „M-am internat în spital, sunt la terapie intensivă.„ Apoi mă sunau apropiaţii: „L-au intubat„ şi, imediat, următorul telefon: „Părinte, a decedat.„ Este un virus necruţător, căruia mulţi nu i-au putut face faţă. Ştim că este prezent printre noi şi bântuie ucigător, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor luminaţi ai lui Dumnezeu, care au creat un vaccin adecvat, o să scăpăm de el.” (cf. Basilica.ro)

    În decursul timpului, preotul Ciprian Grădinaru s-a remarcat prin iniţiativele pe care le-a avut în timpul crizelor de sânge din spitale. Îndemnul său, făcut credincioşilor ortodocşi, nu a rămas fără ecou. Cantităţi impresionante de sânge au ajuns la cei care aveau nevoie disperată în spitale şi pe mesele de operaţie. El însuşi a donat sânge pentru victimele tragediei din Colectiv. De asemenea, părintele a strâns mari sume de bani cu care a cumpărat aparatură medicală, ce a ajuns în spitale.

    Preotul Ciprian Grădinaru donează sânge pentru victimele tragediei din Colectiv (sursa foto: Google)

    Atitudinea părintelui Ciprian Grădinaru este semnul adevăratei stări a trăitorului ortodox. Ortodoxia este sinonimă până la contopire cu iubirea de oameni pe care Iisus Hristos o poartă întregii umanităţi, aşa cum splendid redă Evanghelia. Adevăraţii păstori de suflete suferă o dată cu turma încredinţată lor. Durerea, frica, moartea semenilor seceraţi de Coronavirus sunt şi ale lor.

    Provaccinarea afirmată public de către preoți iubiți și respectați în comunitățile lor este o declarație de iubire față de cei care se luptă cu acest virus ucigaș, dar și față de cei care au pierdut această luptă. Sperăm ca aceste îndemnuri să fie tot mai dese dinspre cei care păstoresc turma lui Hristos spre viață, nu moarte.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Cum am crescut mare. Jurnal de viaţă – Ziariștii

    Prima zi la Seminar a alungat „Sfinții” și „Îngerii”, „Tămâia” și „Lumina”. Le-a trimis în singurul loc în care au existat vreodată. Mintea mea. A doua zi, știam că nu sunt sfânt, dar nici pramatie.

    Când am plecat la Seminar spuneam „Săru’ mâna” și la pietre. Căram o valiză de lemn și speranțe. Eram nepotul dus de bunică. Eternul nepot, cu mereu eterna bunică.

    Preoția îmi părea atât de sfântă, iar eu atât de păcătos. Știam că sunt admis, dar nu credeam. N-am să cred, îmi spuneam, până nu voi intra în locul unde oamenii pășesc, dar nu ating pământul. Plutesc prin încăperi scăldate în tămâie și lumină. Ca îngerii lui Dumnezeu. E Raiul. Ce să caut eu în el. N-or să mă primească. Or să vadă prin mine. Sfinții pot asta. Și mă vor trimite acasă. Valiza de lemn va face drum întors în aceeași zi.

    Prima zi la Seminar a alungat „Sfinții” și „Îngerii”, „Tămâia” și „Lumina”. Le-a trimis în singurul loc în care au existat vreodată. Mintea mea. A doua zi, știam că nu sunt sfânt, dar nici pramatie. Că Dumnezeu și Raiul au rămas acasă, la strana bisericii din lemn a satului. Plecasem din Rai, căutându-l. De acum, Paradisul era închis, iar eu, pe-afară.

    În fotografie aveam 19 ani. Era anul 2001, clasa a 12 -a de Seminar. E ciudat să mă uit la mine. Mi-aș spune ceva, dar am uitat ce mă frământa atunci.

    Copilului ce mă privește i-aș cere iertare că nu i-am împlinit visele. I-aș mai zice să nu dea năvală să crească. E vreme. Să nu le guste pe toate. Nu pierde nimic. Aș mai vrea să afle că lumea nu e așa urâtă, cum mi se pare mie, dar nici așa frumoasă, cum i se pare lui. Că mulți îl vor urî, iar alții îl vor iubi. I-aș da o listă cu greșelile mele. Nu. O va rupe. Mai bine tac. Orice i-aș spune nu-i folosește. E prea tânăr. Inocent. E sfântul care nu crede că este.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist

  • Vaccinarea, măsura (ne)credinţei noastre

    Cât ar accelera mărturisirea publică provaccinare a preoţilor eradicarea pandemiei şi salvarea de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, incendiind spirite deja inflamate. 

    Cunosc preoţi, monahi, ieromonahi, monahii care s-au vaccinat anti-Covid. Mi-au spus asta, ştiindu-mă seif în materie de păstrare a secretelor. Dacă-i întreabă altcineva decât persoane foarte apropiate, vor spune că nu s-au vaccinat, adoptând o atitudine neutră faţă de vaccinare şi existenţa virusului.

    Aceşti oameni înţeleg că atât se poate, altfel comunităţile de credincioşi pe care le păstoresc s-ar dezbina, iar sminteala de pe urmă ar fi mai mare decât cea dintâi. E ca un balon, pe care dacă-l umfli prea tare, crapă. Da, realitatea e dură, dar sfidarea sau cosmetizarea ei ne-ar compromite definitiv.

    Putem să-i condamnăm pe clericii care se vaccinează, dar tac? Nu ştiu. Sunt oameni pe care-i cunosc de o viaţă, buni, generoşi şi iubitori. De pus la rană, oricare ar fi ea. Sunt laşi? Din nou, nu ştiu. Încercaţi voi să trăiţi într-o comunitate care-şi devorează liderii pentru cea mai mică închipuită deviere de la normă.

    Proteste antivaccinare Covid 19, la Galaţi (sursa: Vice.com)

    Unii vor spune că preoţii au enoriaşii pe care-i merită, căci ei i-au format şi modelat după propria viziune. Nu e aşa, iar pentru asta e de ajuns să privim la comportamentul multor fraţi în credinţă, ce devin lup pentru om imediat ce slujba de duminică s-a sfârşit. Cuvintele preotului, îndemnurile la iubire, se evaporă, iar ignoranţa ia locul iluminării.

    Pe de o parte, aceşti clerici sunt curajoşi, îndeajuns de luminaţi la minte şi suflet, încât să împletească raţiunea cu credinţa în Dumnezeu, evitând să devină ei înşişi focar de boală, moarte pentru cei din jur. Pe de altă parte, li se poate reproşa că, prin tăcerea lor, contribuie, involuntar, la răspândirea Covid 19 şi, implicit, la moartea semenilor. Dar, de pe margine, e uşor să dăm verdicte.

    Cât e aşa sau nu, cât ar accelera mărturisirea publică a preoţilor procesul de vaccinare şi salvare de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, să incendieze spirite deja inflamate.

    Protest împotriva vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului. (sursa: Mediafax)

    Desigur, nu putem generaliza. Nu ar fi corect. Avem mulţi preoţi şi arhierei, patriarhi chiar, care s-au vaccinat şi au spus asta public, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Un exemplu este Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care s-a vaccinat şi a îndemnat la vaccinare. Acesta a spus:

    „Nu este doar o chestiune de necesitate sau alegere, ci şi responsabilitate faţă de semeni.
    Pandemia ne-a schimbat viaţa socială, viaţa de zi cu zi, participarea la viaţa Bisericii. În tot acest timp suntem şocaţi de suferinţele oamenilor şi suntem impresionaţi de sacrificiul de sine al medicilor si asistentelor.”

    Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, se vaccinează împotriva Covd 19 (sursa: all4romania.eu)

    Ce ar face, ar spune Iisus Hristos, cel din Evanghelie, care se apleacă cu infinită iubire asupra bolnavilor şi le redă sănătatea? El, Dumnezeu, ar îndemna sau nu la vaccinare? Ba, mai mult, El Însuşi s-ar vaccina, ca să dea pildă celor ce-L urmează, ca Păstor de trupuri şi suflete?

    Tăcerea celor care se vaccinează, clerici, membri ai Bisericii Ortodoxe, e o felie din realitatea acestei pandemii, un fel de oglindă în care ne vedem fiecare aşa cum suntem, cu măsura duhovnicească personală la care am ajuns.

    Rămâne de văzut dacă, cu trecerea timpului şi conştientizării importanţei vitale a vaccinării, aceşti oameni vor găsi forţa şi curajul necesare pentru a ieşi în faţa păstoriţilor şi a îndemna la singura metodă prin care pandemia poate fi eradicată: Vaccinarea.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist

  • Cugetări la Postul Mare – Ziariștii

    A început Postul Mare şi mă gândeam că mulţi ar vrea să-i mai dea o şansă lui Dumnezeu. Nu e despre înfometare şi însetare, despre autoflagelări însângerate, feţe morocănoase şi iritate stări emoţionale. E despre dragoste. 

    Postul nu e pentru trup, ci pentru inimă. E despre a găsi un duhovnic în care iubirea de om n-a pierit, care te face să simţi că eşti unic, tu şi viaţa ta pe pământ. Fiecare întâlnire cu el are bucuria şi uimirea celei dintâi. Problema, chinul, drama mea sunt ale lui. El nu vrea banii, ci fericirea mea. Nu vrea să-mi arate cine-i şeful şi cine subordonatul. Depresia, deznădejdea, lacrimile mele trec şi prin fiinţa sa. Nu sunt singur. Pentru el, nu sunt un număr dintr-o serie, un „altul la rând” în catastiful unui funcţionar bisericesc, plictisit, sătul.

    Adevăratul preot duhovnic e multiplicarea lui Iisus în lume. Iisus, cel bun, blând, răbdător, iubitor de om până la propria-i moarte. E omul căruia îi spun despre cele mai ridicole fapte şi gânduri, fără teama că va râde, ironiza, judeca, certa, pedepsi, tuna şi fulgera. Fiecare întâlnire cu el deschide uşa Raiului, miroase a iubire din altă lume şi mă aduce aproape de mine însumi. Pentru el, nu sunt un păcătos, ci un sfânt care a avut o zi proastă. Un Petru, ce a călcat în străchini, un fiu risipitor ajuns acasă, un Iuda, căruia-i spune mereu: „Lasă ştreangul, dragul meu. Sunt aici.”

    El însuşi, preotul duhovnic, ştie că e un păcătos iertat de alt duhovnic, la rândul său. Şi el a fost dezarmat de iubirea unui preot, ce l-a luat în braţe şi l-a învelit în dragoste. Şi el, preotul, a avut de mărturisit gânduri şi fapte ruşinoase, urâte, mizerabile. Nu vrea să pară sfânt infailibil, imun la ispitele vieţii. Nu doreşte să impresioneze. Şi el a pus în braţele unui preot propria depresie, deznădejde, lacrimi şi suspine. Ştie greul venirii omului în faţa sa, neîncrederea, timiditatea, ruşinea, lupta teribilă între da şi nu. Şi el a venit la duhovnic ca ultimul dintre oameni şi a plecat ca primul dintre ei. Şi lui cerul îi părea mai senin, soarele mai strălucitor şi viaţa mai frumoasă.

    Dacă vă îndoiţi de spusele mele, dacă ce scriu vi se pare ideal şi atât, utopic şi nimic mai mult, vă înşelaţi. Eu însumi exist şi scriu tocmai datorită unui asemenea duhovnic. Astfel de preoţi există. Da, sunt rari, dar şi diamantele sunt rare, tocmai de aceea toţi le vor.

    „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7 : 7)

     

                                                                                    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Şoşoacă, „cloşca” cu voturi de AUR – Ziariștii

    Claudiu Târziu, co-preşedinte al AUR, motivează excluderea senatoarei Diana Şoşoacă cu o exprimare scurtă şi lămuritoare: „S-a umplut paharul”. Aşadar, paharul mofturos se umple şi dă pe-afară după alegeri, nu înainte, când Şoşoacă era „cloşca” cu voturi de AUR.

    Şoşoacă nu urlă de azi, de ieri, dar AUR o dă afară abia acum. Mugetul ei prelung se auzea încă din vară, când îşi răgea aberaţiile cu crucea în mână, îmbrăcată în sfânta ie naţională, din autocarul mitic AUR. Atunci era bună madam Şoşoacă. Ştiţi de ce? Pentru că atrăgea un electorat pe care Simion, Lavric sau Târziu nu ar fi reuşit să-l convingă: românii ancoraţi în superstiţii, oameni săraci, trişti şi frustraţi, de o precară cultură teologică şi civică.

    Diana Şoşoacă, senatoare. (sursa foto: Google)

    La pelerinajul de la Iaşi, Şoşoacă s-a erijat în eroina ce a redat-o pe sfânta Parascheva poporului credincios, cea care apără credinţa ortodoxă de hoardele atee ale premierului Orban. Din nou, asta convenea AUR, lui Lavric, Simion, Târziu. Nimeni nu i-a tăiat microfonul Şoşoacei, chiar dacă femeia le scotea la fel ca ieri, în Parlament: Covid nu există, vaccinul e moarte, iar masca e botniţă.

    Diana Şoşoacă, la pelerinajul de la Iaşi, 2020 (sursa foto: Google)

    Să nu credeţi că lui Lavric sau Târziu nu le era ruşine cu Şoşoacă, ce-i făcea de râs şi panaramă public, dar au tăcut. Aveau nevoie de voturi. E ca atunci când ai o mătuşă la ţară, neşlefuită şi incultă, dar bogată. O iei la oraş, o plimbi, chiar dacă te face râs, şi te rogi să moară curând. Ei, Şoşoacă a murit când AUR a intrat în Parlament, iar moştenirea a rămas unor băieţi deştepţi. Aceştia n-au crezut o clipă prostiile Şoşoacei, deşi au târâit-o prin România cu autocarul şi au pus-o să recite „Tatăl nostru” prin sate şi oraşe.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Copilul care a murit după botez. Ce e de făcut?

    Un copil a murit, în urma slujbei de Botez, la o biserică din Suceava. A fost botezat prin afundare completă. După, bebelușul era în stop cardio-respirator. Familia a observat că e inert și a chemat ambulanța. Azi, copilul a murit. Avea şase săptămâni şi, conform medicilor, a înghiţit foarte multă apă.

    Botez, imagine ilustrativă (sursa foto: adriansuhan.ro)

    Nu vreau să îmi închipui dimensiunea acestei drame, pentru că nu pot să înțeleg durerea unor părinți care-și duc la botez copilul plin de viață și îl aduc mort. Biserica e locul în care pășim din moarte la viață, nu invers. Taina care deschide uşa Vieţii a devenit prilejul morţii. Ce ironie macabră.

    Niciodată nu i-am înțeles pe preoții care țin morțiș să boteze copilul prin afundare totală, iar nu prin turnarea apei pe cap. Dacă preotul e lipsit de experiență practică (chiar în ciuda experienței au fost accidente), această încăpățânare poate fi fatală.

    Harul Duhului Sfânt coboară și lucrează asupra nou botezatului nu datorită afundării complete, ci a invocării pe care preotul o face, prin rugăciunile rostite, chemând întreaga Sfântă Treime din cer pe pământ. Copilul e considerat botezat, chiar și prin turnarea apei, dacă e rostită formula treimică.

    Acum, nu mai botezăm adulţi, ca în epoca apostolică, ci prunci fragili, care se zbat pentru viaţa lor. Subiecţii sfintei Taine a Botezului s-au schimbat. Sunt nou născuţi. Chiar şi o secundă de neatenţie, ezitare sau nepricepere a preotului e mortală. Aici e pericolul.

    Poate ar trebui ca Biserica Ortodoxă Română, la nivel superior, să analizeze toate cazurile de accidente şi deces ale copiilor botezaţi în decursul timpului, astfel încât botezarea prin turnarea apei să devină regulă, nu excepţie. Deja foarte mulţi preoţi o practică, tocmai din teama de a nu răni sau ucide pruncii botezaţi.

    Dumnezeu să dăruiască putere familiei care și-a pierdut pruncul, iar preotului răbdare și înțelepțire în necazul prin care trece.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Printre săraci, acolo e Crăciun – Ziariștii

    Atât de sărac s-a născut Dumnezeu pe pământ, că ţi se face ruşine să stai la masa de Crăciun. Simţi că-L sfidezi pe Creator, care s-a încălzit la botul vitelor, nicidecum la fierbinţeala vinului.

    „Naşterea lui Iisus”, pictură de Caravaggio, anul 1600 (sursa foto: Google)

    În tabloul lui Caravaggio, pruncul Iisus stă gol, direct pe pământ. N-au avut cu ce să-L învelească. Dumnezeu e la picioarele noastre şi se lasă privit de sus în jos. E la discreţia noastră, în mâinile celor pe care i-a creat. E vulnerabil. Putem face orice vrem cu El: Să-L învelim ori să-L abandonăm. Să-L îmbrăţişăm sau să-L scuipăm. Să-L iubim ori să-L ucidem.

    Dacă venea pe pământ cu legiuni de îngeri, cu trăsnete şi fulgere, Dumnezeu ar fi fost aclamat de toţi, de frică. Doar în sărăcie se vede sinceritatea iubirii omului faţă de Dumnezeu. Iisus, un prunc gol, îţi poate da un zâmbet gângurit. Atât. Nu e interes la mijloc: „Dă-mi, Doamne! Fă-mi, Doamne!”. Îl iubeşti sau nu. E dragoste la prima simţire.

    Pentru Caravaggio, întâlnirea omului cu Dumnezeu se face exclusiv în sărăcie. Te scuturi de materie ca să te umpli de spirit. Nu e loc pentru amândouă. Hristos se naşte sărac, îşi alege Apostoli dintre cei mai săraci oameni, trăieşte în sărăcie şi moare ca ultimul dintre pământeni. Printre săraci, acolo e Dumnezeu.

    Săracul prunc Iisus a îmbogăţit umanitatea mai mult decât oricine. Cu El, sărăcia nu mai e ruşinoasă, ci capătă rang de virtute. De sărăcie nu fugi, ci o cauţi, ca pe singura bogăţie posibilă. E o cinste să fii sărac, căci Dumnezeu însuşi e sărac.

    În tabloul lui Caravaggio, pruncul Iisus e vegheat de Fecioara Maria şi de păstori. Printre ei, în dreapta, stă sfântul Francisc de Assisi, cel care a transformat sărăcia în temelia existenţei sale. În partea stângă e sfântul Laurenţiu, diaconul martir, care împărţea săracilor averea Bisericii. De sus, îngerul confirmă dumnezeirea pruncului de jos, care este, de fapt, Dumnezeu.

    Splendidă pictura lui Caravaggio. O imagine cât o Evanghelie. Sărăcia în care se naşte Dumnezeu pe pământ este expresia infinitei Sale iubiri pentru oameni. Din iubire s-a lăsat Hristos privit de sus în jos, pe pământul rece. Când e iubire, nu contează cine şi de unde priveşte pe cine. Când e iubire, nu sunt orgolii, iar Dumnezeu se naşte. Fără iubire nu e Crăciun.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog