Deputatul Dănuț Aelenei, contracandidatul lui George Simion la alegerile pentru șefia AUR organizate duminică, a demisionat marți din grupul parlamentar al acestui partid, relatând că în ultimele zile a fost amenințat că va fi călcat cu mașina. Necunoscutul care a fost “iepure” pentru fostul și actualul președinte AUR a cerut acum protecția instituțiilor statului.
Dănuț Aelenei a „îndrăznit” să intre în cursa pentru președinția AUR deși era clar că nu are nicio șansă. Cu toate acestea, l-a supărat pe George Simion, iar consecințele n-au întârziat. Violentul lider al partidului extremist a aplicat tactici arhicunoscute în interiorul galeriilor de fotbal, unde șefii se impun adesea prin teroare și amenințări.
În plenul Camerei Deputaților, Dănuț Aelenei a denunțat atacurile și intimidările la care e supus, afirmând că de acum încolo va activa ca deputat neafiliat: „Nu poţi să conduci o ţară, domnule Simion, dacă în interiorul partidului tău faci lucruri ilegale şi nestatutare. La Constanţa există un număr de 18 înregistrări luate în mod ilegal parlamentarilor AUR, înregistrări transmise, tolerate şi folosite împotriva mea tocmai de conducerea de partid. (…) În ultimele zile am fost ameninţat verbal că o să fiu călcat de o maşină, dar nu pot demonstra acest lucru. Chiar astăzi asupra mea şi soţiei a avut loc o încercare de atentat pentru care am dovezi. Drept urmare, în calitate de demnitar român, cer protecţia instituţiilor de specialitate pentru mine şi familia mea, într-un interval de 24 de ore. (…) Din acest moment, îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa“.
Marea frică a lui George Simion a fost ca fostul co-președinte, Claudiu Târziu, să nu intre în cursa pentru postul de președinte. În săptămânile de dinaintea alegerilor au fost o serie de amenințări și acuzații făcute prin intermediul rețelelor de socializare, dar în final Târziu a reunțat să candideze. Simion controla cu mână de fier organizațiile teritoriale și copreședintele său a înțeles că n-are șanse.
În cel mai pur stil „democratic”, așa cum au obișnuit și până acum, cei de la AUR au interzis accesul presei în sala unde s-a desfășurat Congresul de alegeri. Partidul rusofil l-a ales previzibil pe liderul său scos din joben, în timpul pandemiei, de propaganda aliniată la narativele Moscovei. Simion n-a condamnat invazia Rusiei în Ucraina nici până în ziua de azi.
La Congres, fostul membru de galerie a primit 784 de voturi, iar contracandidatul Aelenei – 38 de voturi.
După ce a devenit unic președinte al AUR, Simion l-a scos iar de la naftalină pe rusofilul Călin Georgescu.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Așa cum era de anticipat, AUR se poziționează tot mai fățiș de partea Rusiei în războiul de agresiune pe care Putin l-a declanșat pe 24 februarie împotriva Ucrainei. Senatorul Sorin Lavric, lider AUR, a aruncat masca și, într-un interviu acordat pentru Blogtraianhoria.wordpress.com, a spus că lupta nu se duce între invadatorii ruși și ucrainenii care își apără țara, ci între Putin și globaliști!
Partidul extremist apărut din neant și care urmează de doi ani temele propagandei rusești a dat din colț în colț de când a început războiul. George Simion, copreședintele formațiunii, a refuzat să condamne agresiunea și a spus că n-a putut să facă live în fața Ambasadei Rusiei pentru că tocmai atunci i se terminase bateria la telefon.
Ceilalți comunicatori au intrat în pământ. În plin război, AUR a încercat să agite spiritele convocând un miting de protest împotriva Ocultei Mondiale, a facturilor la energie și a restricțiilor din pandemie. Despre atacul Rusiei – nimic.
Treptat, pe măsură ce și propaganda coordonată de Kremlin s-a recalibrat potrivit noilor circumstanțe, și propagandiștii AUR au început să lucreze. În România, spre deosebire de alte țări, nu se pot susține direct rușii, pentru că populația e ostilă. Dar se încearcă alte teme: ucrainenii au partea lor de vină; Zelenski e gay, corupt, sluga globaliștilor etc; nu trebuie să-i ajutăm pe refugiați pentru că aceștia vin cu mașini scumpe iar femeile au unghiile făcute; mai bine îi ajutăm pe românii noștri; nu e războiul nostru etc.
„Se vrea distrugerea națiunilor creștine și a statelor suverane, și formarea unui supra-stat federal cu un singur parlament, un singur guvern, cu un singur președinte“
Interviul publicat luni de blogul amintit mai sus este însă prima poziționare deschisă a unui lider AUR de partea Rusiei. Gestul era anticipabil, numai momentul când urma să apară nu era clar.
Sorin Lavric, senator în Parlamentul României și unul din cei trei conducători ai AUR, alături de George Simion și Claudiu Târziu, nu doar că a refuzat să condamne atacul lui Putin și crimele oribile de război pe care le comite armata rusă, ci a cauționat această invazie socotind-o un fel de cruciadă a apărătorilor națiunilor creștine împotriva forțelor globaliste!
Ce crede Sorin Lavric despre invazia Rusiei în Ucraina: „Se vrea distrugerea națiunilor creștine și a statelor suverane, și formarea unui supra-stat federal cu un singur parlament, un singur guvern, cu un singur președinte. Adică globalizarea totală, ateistă, egalitaristă, fără memoria trecutului și fără tradiții. Să fim niște capsule goale, îndopate numai cu drepturile omului, și atât! Nici alea nu sunt, însă, respectate. Niște aberații, vor trece! Nu se poate, vor trece! Părinte 1 sau Părinte 2? (râde). Acum depinde, aveți sex „fluid”, s-ar putea ca mâine să fiți tată, așa cum eu pot fi femeie, o tâmpenie… e diabolic, distrug individul, familia, tradiția, biserica și da, distrug tinerii! Acum totul e într-o sincopă din cauza războiului din Ucraina, totul depinde de cine va câștiga, Putin sau globaliștii“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Sondajul INSCOP realizat în perioada 2-7 martie, în plină invazie rusească în Ucraina, arată o scădere drastică a partidului rusofil AUR (anti-UE, anti-NATO). Extremiștii au pierdut 3,5% procente față de luna precedentă, scăzând de la 22,4% la 18,9% și coborând de pe locul 2 pe 3 între partidele din România, după PSD și PNL.
Invazia rusească din Ucraina stopează brutal creșterea AUR, după 8 luni pe plus (iunie 2021 – februarie 2022). Imaginea de partid pro-rus și anti-occidental l-a tras în jos după ororile comise de armata dictatorului criminal Vladimir Putin în țara vecină.
AUR-iștii au avut reacții firave și crispate la adresa agresorului rus. În schimb, au promovat poziții violent anti-occidentale și agenda rusească în România. Iar electoratul i-a taxat.
Partid anarhist și anti-vaccinist, AUR plătește tribut și dispariției aproape totale a temei pandemiei de Covid-19 din dezbaterea publică.
Intenția de vot
(raportată la cei care au exprimat o opțiune de vot – 72,8% din totalul eșantionului)
Partidul … Martie …… Februarie ….. +/-
1. PSD ……. 32,0 ………. 32,7 ……… –0,7
2. PNL ……. 19,9 ………. 16,6 ……… +3,3
3. AUR ……. 18,9 ………. 22,4 ……… –3,5
4. USR ……. 10,8 ………. 10,3 ……… +0,5
După maximul de 36,6% atins în octombrie 2021, PSD a scăzut constant, pierzând în total 4,6%. Este exact perioada în care partidul lui Marcel Ciolacu se află la guvernare.
Creșterea spectaculoasă a PNL (3,3% în tr-o lună) e generată, de activitatea recentă intensă a președintelui Klaus Iohannis și a premierului Nicolae Ciucă, foarte vizibili pe fondul războiului din Ucraina și care beneficiază de asocierea cu repere de credibilitate precum NATO și UE, explică Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
”Scăderea ușoară a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media și de adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid. Nu știm în acest moment dacă efectele războiului din Ucraina asupra intenției de vot sunt temporare, datorate contextului emoțional, sau ele se vor adânci”, a mai spus Ștefureac.
USR câștigă 0,5 procente într-o lună, părând să iasă din stagnarea sau chiar descreșterea de după ieșirea de la guvernare. Partidul care în ultima jumătate de an a avut trei președinți (Dan Barna / Dacian Cioloș / Cătălin Drulă) se află totuși departe de primele trei.
Sondajul INSCOP a fost realizat în parteneriat cu Verifield. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022, pe un eșantion de 1.077 de respodenți. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
România a demarat procedura de închidere a mai multe site-uri de propagandă rusească, între care mai multe versiuni ale site-ului Sputnik, și a scos din grila operatorilor de cablu postul Russia Today, a anunțat marți Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Aceleași măsuri s-au luat la nivelul întregii Uniuni Europene.
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a informat duminică, într-o conferință, că UE ia măsuri decisive pentru a opri manipularea făcută de Rusia pe continent: „Călcăm șarpele pe cap”.
Primele site-uri de propagandă ale Moscovei blocate au fost bitinitiators.com, cloudx.ro și profitsmall.com. Urmează yourincome.site, ru.md.sputniknews.com, md.sputniknews.com, ro.md.sputniknews.com, citestesitu.com, rtnews.ro.
Deciza Guvernului român vine la două zile după ce Republca Moldova a anihilt „tulpina principală” a „virusului” Sputnik în limba română: Sputnik.md.
Dispariția rețelei Sputnik și a coroanei de site-uri obscure de pe care armatele de troli ale Moscovei preluau și viralizau conținut pe rețelele de socializare este o lovitură grea în primul rând pentru AUR, Diana Șoșoacă și George Simion. Propaganda rusă i-a susținut feroce în ultimii ani, simultan cu propagarea asiduă a dezinformărilor, teoriilor conspiraționiste și a temelor identificate ca utile pentru dezbinarea societății românești.
Sputnik a fost o portavoce importantă a Rusiei, dând direcția narativelor Kremlinului în România. La sfârșitul anului trecut, site-ul oficial al Moscovei a desemnat cei mai importanți promotori ai propagandei rusești în România. Diana Șoșoacă a fost desemnată „personalitatea anului”, Victor Ciutacu (România TV) – cel mai bun realizator TV, iar Ion Cristoiu – cel mai util din presa scrisă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Șeful clanului mafiot KGB-ist care a luat ostatică Federația Rusă, criminalul de război Vladimir Putin, s-a folosit din plin de războiul informațional pentru a pregăti agresiunea armată declanșată împotriva Ucrainei.
România a fost și este una dintre țintele cele mai importante ale propagandei putiniste. Din păcate, serviciile de propagandă (și, implict, de informații) ale Kremlinului au găsit destui trădători care să accepte să trădeze România, Uniunea Europeană și NATO, devenind slugile lui Putin.
Acestora li se adaugă mulți „idioți utili” recrutați pe rețelele de socializare din rândul anti-vacciniștilor, naționaliștilor de grotă, nostalgicilor ceaușiști și analfabeților funcțional – această pleavă de mahala a societății românești.
AUR – principalul vector de propagandă și acțiune politică în favoarea Rusiei lui Putin din România
Port-drapelul acțiunilor folositoare propagandei rusești în România îl reprezintă liderii și activiștii partidului extremist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
În plină criză politico-militară, cu puțin timp înainte ca Putin să atace Ucraina, acest partid extremist a organizat, la Palatul Parlamentului, un așa-zis forum european despre „supremația Constituțiilor naționale asupra birocrației de la Bruzelles”. Această acțiune de propagandă anti-UE se înscrie în siajul „mișcării suveraniste” pe care regimul oligarhic KGB-ist al lui Putin o finanțează de mai mulți ani în teritoriile Uniunii Europene (vezi cazul Frontului Național din Franța, condus de familia Le Pen, sau cazul regimului autoritarist condus de Viktor Orban în Ungaria).
Deși se lamentează peste tot de suferința românilor provocată de creșterile tarifelor la energie, liderul extremist George Simion, secondat de așa-zis-ul analist economic Petrișor Peiu (adept al naționalismului economic!), s-a lansat într-un virulent atac la adresa Companiei Transgaz (societatea națională de transport gaze naturale) exact în ziua când, la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis negocia cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, un proiect trilateral România-Bulgaria-Grecia de interonectare a rețelei de transport a gazului natural. Un proiect care ar oferi României acces la gazele naturale pe care Grecia le importă din Qatar, Algeria și Azerbaidjan. Este evident că succesul acestui proiect ar reduce major dependența României de gazele naturale pe care le cumpără din Rusia.
În chestiunea energetică, extremistul George Simion, alături de celălat lider extremist al AUR, Claudiu Richard Târziu, au promovat – direct sau indirect – mesajele folosite cu predilecție de propaganda Rusiei în România, pe acest subiect: „trebuie să devenim iarăși stăpâni pe resursele noastre naturale”, „să nu mai fim o colonie”, „să eliminăm din economia românească toate companiile străine” etc. Asta, în timp ce, așa cum am văzut, caută să blocheze orice soluție politică prin care să se diminueze efectele produse asupra românilor de criza energetică provocată de Rusia lui Putin.
Simion, Târziu și încă un AUR-ist de grotă
Extremistul George Simion și propagandiștii AUR caută cu insistență, de câteva luni, să compromită Serviciul Român de Informații (SRI), promovând „fake-news”-uri despre activitatea acestui Serviciu esențial, în vremurile de război pe care le trăim, pentru securitatea țării noastre.
Această campanie de „fake-news”, instrumentată de AUR împotriva sistemului de securitate națională a României, a culminat în Parlament, în ziua de 22 februarie 2022, când George Simion a luat cu asalt sala unde Eduard Hellvig (directorul SRI) era audiat de comisia parlamentară cu privire la situația de securitate din zona Mării Negre și din Flancul Estic al NATO. Extremistul de la AUR a provocat scandal, fiindu-i interzis accesul în sală, și a încercat să compromită audierea.
Dând dovadă de un cinism înfiorător și de o ipocrizie care provoacă vomă, liderii extremiști George Simion și Claudiu Richard Târziu mimează atitudinea anti-Putin. Cel mai bun exemplu este așa-zisul „protest” al AUR la sediul Ambasadei Federației Ruse din București. Spre deosebire de protestele organizate până acum de AUR – intens promovate pe rețelele de socializare și în publicațiile pe care le controlează –, falsul protest „anti-Rusia” nu a fost anunțat. Totodată, extremistul George Simion, cunoscut pentru obsesia de a transmite „live”-uri pe paginile sale de Facebook, de această dată, a omis să transmită „live” așa-zisul protest de la Ambasada Federației Ruse. O tăcere asurzitoare despre acest fake-protest s-a constatat și pe paginile de Facebook ale celuilalt lider extremist AUR, Claudiu Richard Târziu.
Chestionat de jurnaliștii de la G4Media.rodespre această omisiune, extremistul George Simion a oferit un răspuns batjocoritor, acuzând publicația respectivă ca fiind „zoiniță” (un termen basarabean care definește, în batjocură, o persoană/lucru murdar, nespălat) și motivând că a avut telefonul stricat. Jurnaliștii de la G4Media.ro au arătat că George Simion avea la el, în locația fake-protest-ului, două telefoane, ambele funcționale. Deci, George Simion a reconfirmat că este un mincinos patologic.
Rămânem cu constatarea că telefoanele lui Simion și ale lui Târziu au bizara calitate de a se defecta atunci când sunt în vecinătatea Ambasadei Federației Ruse la București. Să fie ceva din setările… FSB-ului?
Revenind la propaganda pro-Rusia făcută de AUR, precizăm că între rusofilii de la AUR un rol aparte îl ocupă „premierul nostru” Călin Georgescu.
Cunoscut pentru simpatiile legionare (într-o „cheie” ideologică ce-l aproprie de „filosoful” extremist al AUR, senatorul Sorin Lavric), Călin Georgescu a promovat insistent una din temele propagandei putiniste confecționată în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei: „Ucraina este un stat inventat”. Totodată, Georgescu a promovat și teza conspiraționistă conform căreia „pandemia și criza (războiul) din Ucraina sunt niște tehnici de manipulare”, negând astfel, gravitatea acestora.
Din arsenalul propagandistic al partidului extremist AUR fac parte și alte „marote” cu originea în propaganda Rusiei lui Putin: „România este colonie a Occidentului”, „România, stat de rangul 2 și umilită în UE”, „Corporațiile ne jefuiesc economia” etc.
Într-o postare recentă, propagandiștii AUR au lansat o altă „marotă”, printr-o postare pe rețelele de socializare: „Noi ne bazăm doar pe aliați; ultima oară când s-a întâmplat asta, am pierdut o jumătate de țară într-o lună”. Este o referire total eronată la pierderea teritoriilor românești, la începutul anilor ’40, în secolul trecut. La acel moment, România nu avea niciun aliat. Comparația cu situația României în prezent este aberantă.
România este stat membru al NATO, cea mai puternică alianță militară a momentului și, totodată, este stat membru al Uniunii Europene, cea mai puternică uniune de state din lume. Ambele entități garantează pe deplin integritatea națională a țării noastre.
Ideologia promovată de AUR – și confecționată de filosoful cu pretenții de ideolog, senatorul Sorin Lavric – este caracterizată prin naționalism, anti-europenism, naționalism economic, izolaționist și ortodoxism, elemente care sunt pe placul Moscovei, pentru că finalitatea lor ar fi ieșirea României din Uniunea Europeană și din NATO.
Extremiștii de la AUR și în special liderul Claudiu Richard Târziu – care a epatat mereu cu așa-zisele sale relații în rândul ierarhilor și clerului ortodox – au primit o lovitură puternică din partea Bisericii Ortodoxe Române, care s-a dezis de ideologia naționalist-filetistă promovată de acest partid extremist. Mesajul Patriarhiei Române (care a provocat multă supărare printre liderii extremiști ai AUR) a fost unul foarte clar: „Confundarea programatică a (ultra)naţionalismului zgomotos exacerbat şi grav compromis ideologic cu patriotismul luminat şi echilibrat de credinţa în valorile fidelităţii religioase, culturale şi spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creştin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor. (…) Cei care îngână în lungi litanii politicianiste numele lui Dumnezeu, al ţării şi al Bisericii, ne pot face tuturor un imens serviciu, imposibil de ignorat în posteritate, slujindu-se onest de arhisuficientul instrumentar politic democratic, evitând atent luarea în deşert a numelui Domnului, cultivând decent memoria adevăraţilor eroi, urmând în toate pilda oamenilor exemplari care prin jertfă de sine au creat România modernă, călcând cu sfială pragul bisericii şi evitând, pe cât posibil, «fluieratul» în ea”.
În legătură cu conflictul din Ucraina, extremiștii de la AUR au promovat cu insistență ideea că România trebuie să nu se implice și să fie interesată doar de minoritatea românească din Ucraina. Acest mesaj este aberant. România și-a asumat apărarea unor valori fundamentale privind Drepturile și Libertățile Omului, prin apartenența la Uniunea Europeană și NATO. A păstra tăcerea sau neutralitatea politică față de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ar reprezenta o trădare a acestor valori. Extremiștii de la AUR se folosesc de minoritatea românească din Ucraina în scop propagandistic și ignoră în mod voit evidența că singura soluție pentru ca situația românilor de acolo să se îmbunătățească este aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Deși extremiștii de la AUR au încercat, cu o viclenie vomitivă, să evite o poziționare fermă față de Rusia lui Putin – în ultima vreme, senatorul extremist Claudiu Richard Târziu fiind într-o adevărată ofensivă mediatică de „spălare pe față” de acuzațiile că AUR ar fi în siajul propagandei lui Putin –, acest partid rămâne principala forță politică anti-UE, anti-NATO și extrem de utilă Rusiei lui Putin, în România.
Foarte probabil că inclusiv protestele organizate de AUR în ziua de 27 februarie 2021 sunt subordonate, direct sau indirect, obiectivului major al propagandei putiniste de a destabiliza țările din flancul estic al UE și NATO. Proteste care vorbesc despre majorarea tarifelor la energie, dar trec sub tăcere vinovatul principal – Rusia lui Putin!
De fapt, scopul acestor proteste a fost clar exprimat de extremistul George Simion: „Toți oamenii merg în Piața Universității la ora 14. Dacă vor fi zeci de mii, 100.000 de oameni în stradă, guvernul cade!”
Să ne așteptăm la un nou asediu organizat de batalioanele de asalt ale AUR, de acestă dată, asupra sediului Guvernului României?
Un astfel de incident ar fi „mană cerească” pentru criminalul de război Vladimir Putin!
Senatoarea isterică Șoșoacă și suveraniștii avocatului anonim Chitic – reziduurile din siajul AUR
Doi avocați mediocri, aflați în anonimat până la debutul pandemiei, Diana Iovanovici-Șoșoacă și Dan Chitic, au ajuns să fie printre vedetele de la Sputnik.md (oficina de propagandă a Moscovei) și lideri ai unui așa-zis curent „suveranist”.
Cazul senatoarei Diana Șoșoacă aproape că ține de patologic.
Intrată în Parlament cu ajutorul partidului extremist AUR, a devenit foarte repede un pericol pentru dominația asupra AUR a celor doi lideri – George Simion și Claudiu Richard Târziu. Îndepărtată din AUR, senatoarea Șoșoacă a reușit să rămână în atenția opiniei publice prin declarații și gesturi isterice și violente, care trimit cu gândul la chestiuni patologice.
Diana Iovanovici-Șoșoacă, gura spartă a Moscovei
Într-un videoclip recent, senatoarea Șoșoacă a făcut dovada unui delir rar întâlnit pe scena politică românească post-decembristă. Cităm: „Exact ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani cu mascarada Covid se întâmplă acum cu mascarada războiului. Ruşii… Putin se retrage. Oculta îi sare în cap! Americanii urlă! «Cuuum? Nu ataci Ucraina?! Cuuum?! Nu faci tu război ca să instituim legea marţială?». Când colo, joacă ăsta teatru, după care se întoarce şi încalecă Ucraina. Până la urmă, tot jocul Ocultei l-a făcut! Ce credeaţi? Că sunt altfel? Dacă erau altfel, poate mai aveam naiba vreo scăpare, dar aşa suntem înconjuraţi de trădători!”
Tezele promovate de Șoșoască sunt aceleași cu ale AUR și Sputnik, nu le repetăm. Toxicitatea discursului public al senatoarei Șoșoacă este una extremă, deși, spre deosebire de AUR, acesteia îi lipsesc resursele financiare, logistice și umane cu ajutorul cărora să crească impactul manipulărilor pe care le instrumentează.
Isterica senatoare este obligată să se mulțumească doar cu tribuna Parlamentului, cu „live”-uri pe Facebook și cu aparițiile în paginile virtuale ale Sputnik, din „mila” interesată a stăpânilor de la Moscova.
Avocatul Dan Chitic – un fel de coordonator al unui grup dubios în care se remarcă propagandistul pro-rus Iulian Capsali – mizează pe teza „suveranistă”.
Extremistul George Simion l-a invitat pe Chitic să participe la formarea unui așa-zis „Pol Conservator” (unde Simion spera să atragă PNȚCD, PMP și Alternativa Dreaptă), dar proiectul pare să fi fost abandonat.
De aproximativ un an, Chitic (intens promovat de Sputnik) încearcă să-și organizeze o rețea de nuclee în teritoriu. Nu a reușit să obțină rezultatul scontat și a eșuat în a fi un fel de marionetă manevrată din umbră – când de AUR, când de Sputnik.
Dan Chitic pe scăunel
Chitic a încercat să lanseze și un proiect de lege așa-zis „a suveranității”. A strâns semnături, dar nu a obținut numărul necesar pentru a deveni proiect legislativ civic. Proiectul de lege este un amalgam de norme cu referire la felurite domenii de activitate din stat – economie, administrație, educație etc. – fără nicio logică juridică, așa cum se cere unei legi. O aberație ieșită din nepriceperea unui avocat ratat.
Se pare că Dan Chitic a reușit să-l convingă pe un deputat PSD, Daniel Ghiță (fost kickboxer și dovedit semianalfabet prin greutatea cu care și-a citit discursurile de la tribuna Parlamentului), să-și asume aberația de proiect și s-o depună în Parlament.
Daniel Ghiță
Dincolo de penibilul textului, trebuie subliniat faptul că finalitatea așa-zisei „Legi a Suveranității” este declanșarea RO-EXIT-ului, grupusculul coordonat de Dan Chitic fiind virulent anti-UE și anti-NATO.
Alături de Chitic se distinge, cum spuneam, propagandistul pro-rus asumat, Iulian Capsali.
Într-o recentă declarație preluată și promovată de Sputnik, Capsali reiterează „marote” din arsenalul propagandei putiniste despre Ucraina – „stat artificial”, „stat extremist la adresa minorității românești” etc. –, declarând că nu dorește să fie solidar cu Ucraina.
Iulian Capsali
Dan Chitic și grupusculul pe care-l coordonează rămân printre „vedetele” promovate de oficiosul de propagandă al Moscovei – Sputnik.md – și, impicit, agenți de influență relativ eficienți, pe nișa care le-a fost încredințată, pentru guvernul lui Putin.
Românul trădător Bogdan Duca – propagandistul toxic de la „Sputnik”
Probabil că cea mai josnică creatură din galeria „monștrilor” propagandei putiniste în România este teologul Bogdan Duca.
Un personaj dubios, care nu și-a ascuns niciodată adversitatea față de Uniunea Europeană, de NATO sau de SUA, Bogdan Duca a ajuns să lucreze oficial în solda guvernului lui Putin, ca jurnalist al Sputnik.
Posesor al unui real talent de condeier – depășit doar de viclenia grețoasă cu care jonglează cu false argumente în susținerea tezelor propagandistice pe care le primește „de-a gata” de la stăpânii lui din Moscova –, Bogdan Duca face parte din elita agenților de influență pe care îi are Putin în România.
Bogdan Duca
Diferența dintre Duca și ceilalți extremiști mioritici (Simion, Târziu, Capsali, Șoșoacă, Chitic) este lipsa totală de scrupule și aproape inexistența măcar a unei „minima moralia” în acțiunile sale publice.
Foarte agresiv, de o virulență extremă, trădătorul Bogdan Duca promovează cu o loialitate absolută și extrem de eficient tezele propagandei putiniste în România. De fapt, articolele publicate de acesta la Sputnik, pe blogul propriu sau în rețelele de socializare sunt o „chintesență” a tot ceea ce reprezintă propaganda instrumentată de Guvernul lui Putin în teritoriile românești.
Frustrat pentru eșecurile personale (de familie, profesionale etc.), Bogdan Duca acționează ca și când s-ar răzbuna pe România, țara unde nu a reușit să-și împlinească visurile de mărire care probabil l-au bânuit.
Aflat în slujba unui guvern străin și ostil României și Uniunii Europene, trădătorul Bogdan Duca își mănâncă blidul de linte aruncat de stăpânii de la Sputnik și oferă deplorabila priveliște a unui ratat frustrat, ajuns să-și trădeze țara ca răzbunare pentru eșecurile personale de care singur se face vinovat.
Teodosie al Tomisului – un ierarh filetist aflat în răzvrătire față de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
Episcopul Tomisului, ÎPS Teodosie, reprezintă cea mai controversată prezență în rândul ierarhilor BOR. Implicat în felurite afaceri dubioase, asociat cu personaje penale din protipendada locală a PSD, cu o notorietate de dubios, Episcopul Teodosie s-a făcut cunoscut prin pozițiile sale bizare și necanonice cu privire la pandemia Covid-19.
Acțiunile sale anti-vaccinare au provocat multă tulburare în rândul credincioșilor și au oferit argumente „teologice” propagandiștilor conspiraționiști – mulți dintre aceștia regăsindu-se în rândul agenților de influență ai Rusiei în România – care au sabotat măsurile sanitare adoptate de autorități pentru combaterea pandemiei.
ÎPS Teodosie
În căutare de aliați pentru a-și realiza visul avansării la rangul de mitropolit (prin transformarea eparhiei pe care o conduce în Mitropolie), ÎPS Teodosie s-a apropiat de extremiștii de la AUR și de „suveraniștii” Șoșoacă și Chitic.
Cu puțin timp înainte de a fi aleasă senator, pe listele partidului extremist AUR, Șoșoacă a fost avocata ÎPS Teodosie, care a dat în judecată autoritățile din Constanța, în noiembrie 2020, pentru a obține ridicarea restricțiilor sanitare anti-Covid-19, fapt care ar fi permis participarea credincioșilor din toată țara la pelerinajul organizat la peștera Sfântului Apostol Andrei. Avocata Șoșoacă și-a dovedit incompetența, istericalele ei fiind neputincioase în fața legii, astfel că Tribunalul Constanța a decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. În context, ÎPS Teodosie a beneficiat și de sprijinul rusofilului Iulian Capsali, care-l prezenta pe ierarh, în rețelele de socializare, ca pe „Vlădica Teodosie, un ierarh care își apără turma de persecuția globalismului antihristic”!
Ulterior, Șoșoacă a afirmat că ar fi intrat în politică la îndemnul și cu „binecuvântarea” lui Teodosie.
Un alt agent de influență al Rusiei lui Putin, avocatul Dan Chitic, l-a ajutat pe ÎPS Teodosie în procesul intentat de acesta DSP București, prin care contesta o decizie de intrare în carantină.
Întors din Iordania, ÎPS Teodosie nu a respectat reglementările legale privind carantina Covid-19. Ierarhul a contestat decizia la Judecătoria Constanța, unde a pierdut, contestația nefiind acceptată.
Apoi, apelul făcut la Tribunalul Constanța, unde a fost reprezentat tot de avocatul „suveranist” Dan Chitic, a fost respins, decizia fiind definitivă.
Trebuie reamintit faptul că Diana Șoșoacă și Dan Chitic se cunosc foarte bine, acesta din urmă fiind avocatul lui Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei, în dosarul de ultraj, după scandalul cu reporterii italieni agresați de groteștii soți Șoșoacă.
Silvestru și Diana Șoșoacă
Episcopul Teodosie a sfidat Patriarhia Română și, implicit, pe Patriarhul Daniel al BOR, când a participat la o slujbă de sfințire a noului sediu al partidului extremist AUR din Constanța, la câteva zile după ce Patriarhia Română condamnase oficial naționalismul filetist promovat de AUR.
La slujba de sfințire au participat mai mulți parlamentari AUR, în frunte cu extremistul George Simion. Aceștia au fost „binecuvântați” de Episcopul Teodosie pentru „spor” în activitatea lor politică naționalist-filetistă.
Bomboana pe coliva decăderii morale a acestui ierarh ortodox este însă reprezentată de declarațiile pro-ruse făcute de Teodosie cu privire la Putin și războiul din Ucraina. Despre criminalul de război Putin, ierarhul ortodox declara, cu puțin timp înainte de declanșarea războiului: „Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori, şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut… şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori.”
Despre războiul declanșat de Putin asupra Ucrainei, ÎPS Teodosie declara că „nu este un război de apărare a credinţei şi a gliei, ci unul în care nu a fost destulă diplomaţie”.
Declarațiile stupide făcute de episcopul Teodosie au provocat reacția USR Constanța, care a solicitat Bisericii Ortodoxe Române să aplice măsuri împotriva acestuia, prin următorul apel:
„Este inacceptabil ca în actualul context tragic din Ucraina, unul dintre liderii Bisericii Ortodoxe Române să se poziţioneze public în favoarea unui monstru precum Vladimir Putin, fie prin declaraţii în care îl laudă şi îl numeşte «ctitor de biserici» sau prin afirmaţii prin care încearcă să minimalizeze nenorocirea abătută asupra poporului ucrainean.
Client al avocatei extremist-naţionaliste Diana Şoşoacă, o altă susţinătoare a expansionismului rusesc, declaraţiile pro-Putin ale arhiepiscopului Tomisului reprezintă o pată neagră adusă judeţului nostru şi, implicit, României! Să nu uităm că declaraţiile sale au fost răspândite şi vizionate de zeci de mii de oameni pe reţelele sociale! Un mesaj iresponsabil, extrem de periculos, prin care Teodosie Petrescu nu face altceva decât să încurajeze indirect extremismul în rândul populaţiei civile şi manifestări ce pot duce la pierderea de vieţi omeneşti.
Astfel, solicităm Patriarhiei Române să sancţioneze public şi ferm poziţia arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Este un moment în care Biserica Ortodoxă Română poate şi trebuie să arate clar că nu mai tolerează în rândul său extremismul şi discursurile rusofile!
De asemenea, îl invităm pe Teodosie, Înalt Preaapărătorul lui Putin, să privească atent imaginile cu miile de refugiaţi din Ucraina, cu miile de civili, femei şi copii care se adăpostesc în metroul din Kiev din calea bombardamentelor şi apoi să aibă decenţa de a demisiona din conducerea Arhiepiscopiei Tomisului şi de a se retrage din viaţa publică. Constanţa şi Dobrogea au nevoie de un lider al Bisericii care să promoveze pacea, unitatea şi iubirea de semeni, nu dezbinarea, controversa şi simpatiile politice.
Este timpul ca astfel de personaje, care nu fac cinste democraţiei şi ale căror interese obscure le determină să susţină terorişti precum liderul de la Kremlin, să dispară din peisajul cotidian!”
Rămâne de văzut care vor fi măsurile pe care Sinodul BOR (singura autoritate canonică cu putere disciplinară asupra lui Teodosie) le va lua pentru disciplinarea episcopului ortodoxist și filetist Teodosie al Tomisului.
În loc de concluzii, un semnal de alarmă
Agora românească este sub asediul propagandei rusești și naționaliste. Mesaje anti-românești, anti-UE și anti-NATO supun pe români la presiunile specifice unei campanii de dezinformare instrumentată de profesioniști susținuți de un guvern străin.
Agenții de influență ai propagandei rusești și anti-românești prezentați pe scurt în acest material își vor continua activitatea toxică cu o și mai mare virulență.
Degradarea mecanismelor democratice din România, criza economică și energetică provocată de Rusia lui Putin și de războiul din Ucraina, corupția și indolența de care dau dovadă partidele din coaliția majoritară (PSD și PNL), trădarea comisă de USR față de propriul electorat, prin luptele interne care au destructurat acest partid, slăbirea societății civile etc. oferă acestor agenți condițiile ideale pentru organizarea eficientă a acțiunilor lor anti-românești și anti-europene.
Soluția pentru a diminua efectele acestor acțiuni este întărirea democrației pe toate palierele sale – lupta anticorupție, guvernarea transparentă și eficientă, respectarea și aplicarea angajamentelor pe care România și le-a asumat în cadrul Uniunii Europene.
Eșecul Democrației românești va însemna victoria acestor agenți și transformarea României într-o „gubernie” a Rusiei criminalului de război Putin…
…sau, altfel spus, condamnarea noastră și a copiilor noștri la un infern asemănător celui care stăpânește acum Rusia și care încearcă, în aceste zile, să cuprindă și Ucraina.
Rusia pierde aproximativ 20 de miliarde de dolari în fiecare zi, din cauza războiului împotriva Ucrainei, a declarat Fiodor Venislavski, reprezentant al președintelui Volodimir Zelenski la Curtea Constituțională a Ucrainei. Informațiile l-au înfuriat pe dictatorul rus Vladimir Putin.
Fiodor Venislavski a făcut dezvăluirea sâmbătă, la postul Rada TV: „De la prietenii mei din Federația Rusă… cunoscuți doctori în științe. Au primit informații, mi-au transmis că Putin este furios, nu se aștepta să aibă astfel de pierderi materiale… Pierderile zilnice, ca urmare a războiului din Ucraina, se ridică la 20 de miliarde de dolari. Chiar și rezervele de aur și de schimb valutar, de 600 de miliarde de dolari, se vor epuiza foarte repede”.
Dacă astfel de cheltuieli continuă – a mai spus Venislavski, conform site-ului Obozrevatel.com -, atunci în doar 30 de zile de război, Federația Rusă își va cheltui toate rezervele de aur și de schimb valutar. E vorba nu doar despre pierderi din cauza echipamentelor defecte sau distruse de armata ucraineană, ci și de cheltuieli militare, în condițiile sancțiunilor fără precedent impuse de SUA, UE și Marea Britanie.
Obozrevatel.com:
„Stocurile companiilor rusești s-au prăbușit; drept urmare, proprietarii celor mai mari întreprinderi au pierdut zeci de miliarde de dolari în câteva zile.”
„Dolarul american a crescut; rubla rusă a devenit cea mai instabilă (volatilă) monedă din lume. În același timp, situația cursului de schimb valutar continuă să se deterioreze.”
„Sectorul bancar rusesc a avut de suferit. Din cauza închiderii software-ului străin, a blocării conturilor de corespondență și a activelor băncilor din străinătate, au început probleme la scară largă cu sistemul bancar.”
„Investițiile sunt reduse. Rusia se transformă într-o țară paria, cu care nu se poate coopera. Țara-agresor a pierdut nu doar ocazia de a atrage împrumuturi din străinătate, ci și-a pierdut și investițiile străine.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dintre cele 5 partide existente în Parlamentul României, doar PNL și USR au condamnat ferm, luni seară, invadarea Ucrainei de către Rusia. AUR și UDMR păstrează o tăcere adâncă, iar PSD a părut paralizat ore bune, prima reacție venind abia marți dimineața și doar pe contul personal de Facebook al lui Marcel Ciolacu!
Primele reacții oficiale ale clasei politice de la vârful țării noastre le-au aparținut președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă (PNL), aceștia condamnând clar agresiunea rusă încă de luni seara.
Iohannis a solicitat și impunerea unor sancțiuni dure împotriva Rusiei. Pe contul oficial de Facebook al PNL au fost postate atât declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, cât și cea a președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului a subliniat că așa-zisele republici recunoscute de Rusia sunt de fapt teritorii ucraniene, că asistăm la o încălcare brutală a dreptului internațional și a suveranității teritoriale a Ucrainei, iar Rusia amenință pacea și securitatea globale. Iohannis a cerut o reacție din partea comunității internaționale, care trebuie să sancționeze iresponsabilitatea Rusiei.
Aceeași atitudine au avut-o Cătălin Drulă și Dacian Cioloș, actualul și, respectiv, fostul președintele USR. De asemenea, pe contul oficial al partidului este preluată declarația lui Cătălin Drulă, care spune clar că Putin este un lider autoritar care încearcă să schimbe granițele Europei prin forță și cere aplicarea unor sancțiuni dure. Drulă menționează că e datoria României să fie solidară cu Ucraina.
PSD pare paralizat, lui Ciolacu i-au trebuit 10 ore ca să-și revină și să încerce o postare pe tema agresiunii rusești
În acest timp, PSD pare paralizat. Pe contul oficial de Facebook, partidul continuă „lupta” sa glorioasă și neînduplecată cu facturile la energie și cu starea de alertă, PSD clamând că aceasta „trebuie să înceteze” – de parcă social-democrații ar fi în opoziție. Mână marți dimineața, niciun cuvințel nu fusese suflat despre criza din Ucraina.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a blocat și el, inițial, vreme de ore bune, părând că nu știe ce reacție să aibă ca să nu-și supere electoratul hrănit de atâția ani cu teorii conspiraționiste și narative ale propagandei rusești despre suveranism, anti-UE, anti-americane și anti-NATO.
În cele din urmă, Ciolacu a postat câteva rânduri marți dimineață, la ora 8.58, la peste 12 ore după declanșarea crizei. Liderul PSD evită să condamne explicit Rusia, spunând că acest stat încalcă prin mișcările sale „violente” dreptul internațional și constată că agresiunea din Ucraina va duce la întărirea „flancului estic”, fără să spună al cui. Apoi mai observă, neutru, că decizia „irațională” a Rusiei „va crea un front comun al NATO și UE”. În partea a doua a declarației, Ciolacu spune că România este solidară cu Ucraina, că este la adăpost sub umbrela NATO și că va ajuta refugiații, rămânând solidară cu deciziile majore „ale cluburilor din care facem parte”.
AUR-iștilor le-a mâncat pisica limba pe tema invaziei rusești. Simion cheamă la mitinguri contra Ocultei mondiale, Târziu cere revenirea la prețurile stabilite de stat, ca-n comunism
Dacă la Ciolacu se poate spune totuși că a existat o reacție, chiar dacă târzie și destul de ezitantă, în schimb la AUR este tăcere adâncă. Pe conturile liderilor săi, George Simion și Claudiu Târziu, nu se suflă nimic despre atacul Rusiei.
Pe contul lui Claudiu Târziu, ultima postare e de luni seara și se referă la „vicleșugul PSD-PNL”. Târziu vorbește acolo despre revenirea la sistemul comunist, cu prețuri stabilite de stat, ca fiind singura salvare a României.
La George Simion, ultima postare este de luni, 17.48, și cheamă oamenii la „protestul de duminică”, un nou miting prin care AUR „luptă” cu “Oculta mondială”.
UDMR nu a avut, de asemenea, nicio reacție până marți dimineața – nici oficial, nici neoficial.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
George Simion se pregătește să preia puterea absolută în AUR la Congresul programat pentru 27 martie. Fostul membru de galerie anunță că urmează schimbări majore în structura partidului pe care-l conduce: va fi ales un singur președinte (acum sunt doi) și nu vor exista prim-vicepreședinți. Este vorba, de fapt, de o „curățare” a conducerii, urmând ca Simion să rămână un fel de „Căpitan” al mișcării, după modelul Zelea Codreanu și Horia Sima în perioada interbelică.
În acest moment, George Simion se confruntă cu opoziție în sânul AUR. Celălalt președinte al formațiunii, Claudiu Târziu, este în conflict deschis cu Simion. Pe Târziu îl susține Sorin Lavric, președintele Senatului AUR. Cei trei sunt în relații tensionate, iar Târziu și Lavric l-au contrat de două ori pe Simion în ultimele săptămâni. Mai întâi a fost tema numirii lui Călin Georgescu președinte de onoare al AUR, Târziu și Lavric contestând oportunitatea acestei „achiziții”. Apoi, zilele trecute, Simion a participat la o ședință a conducerii PMP, propunând o alianță sau chiar o fuziune cu acest partid. Din nou, Târzu și Lavric s-au opus vehement și l-au făcut pe ciracul lor să dea înapoi.
Rezervele de răbdare ale lui George Simion s-au epuizat însă și, peste o lună, urmează „epurările”. Acesta a declarat: “Rămâne Congresul pe 27 martie. Este ziua unirii Basarabiei cu România, o zi importantă pentru mine şi pentru toată suflarea unionistă. Este oficial, pentru că este convocat statutar prin Biroul Naţional de conducere, întrunit majoritar seara trecută. Prin vot unanim s-a convocat acest Congres. O să avem o structură definită prin noul statut. Vom avea un singur preşedinte şi mai multe funcţii subsidiare. Secretarul general şi Secretariatul General vor fi alese prin vot al participanţilor“.
Secretar general al AUR ar urma să devină un alt ultras: Cristian David, de la „Uniți sub Tricolor”
Pentru Claudiu Târziu ar fi rezervată funcția de președinte de onoare – o mascare a scoaterii acestuia din cercul de decizie al AUR.
Sorin Lavric a confirmat planul care se face acum: „Sunt mai multe propuneri şi variante. Cea pe care o ştiu eu este George Simion, preşedinte, Claudiu Târziu, preşedinte de onoare. Marius Lulea va fi vicepreşedinte, Cristian David, secretar general. Iar eu voi continua în funcţia de preşedinte al Senatului AUR. Dar este o propunere“.
Însă mai multe surse spun că Târziu nu e împăcat cu ideea și că se gândește să intre în cursa pentru postul de președinte executiv, care acum este „acontat” de Simion.
Marius Lulea este fondatorul AUR și omul care l-a scos pe George Simion din galeriile de fotbal ca să-l bage în politică. Cristian David este și el un ultras, membru al galeriei „Uniți sub Tricolor”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Călin Georgescu a anunțat „suspendarea discuţiilor privind preşedinţia de onoare” a AUR, în urma discuțiilor cu copreședintele acestui partid, George Simion. De asemenea, el declară că rămâne deschis oricărei forme de colaborare „care să ajute țara noastră”, deși nimeni nu are nevoie de ajutorul unui rusofil legionaroid anti-european pe care nu-l recomandă nimic pentru o funcție de demnitar.
În urma discuțiilor cu George Simion, Călin Georgescu a anunțat, pe contul său de Youtube, că a renunțat la discuțiile privind numirea sa în funcția de președinte de onoare al AUR și de candidat la funcția de premier din partea acestui partid.
Conform Adevărul, Călin Georgescu a declarat că discuțiile le-a avut direct cu George Simion, copreședinte AUR, și că decizia a luat-o „în interesul comun”.
„După propunerea de a fi preşedinte de onoare al partidului AUR au fost făcute numeroase speculaţii şi comentarii publice, unele sugerând că doresc să generez dezbinare şi să stârnesc conflicte. Crezul meu şi sensul vieţii mele este şi va rămâne întotdeauna unitatea tuturor românilor sub acelaşi steag al binelui (…) Am convenit de comun acord cu domnul George Simion, copreşedinte al AUR, suspendarea oricăror discuţii pe tema preşedinţiei de onoare sau a oricărei nominalizări, dar rămân deschis, întotdeauna, pentru orice soluţie care să ajute ţara noastră”
Fostul candidat la funcția de premier din partea AUR spune că nu-l interesează funcțiile și că renunță la aceste discuții pentru „binele României” și pentru a elimina orice fel de discuții și de polemici din spațiul public.
„Suntem amândoi oameni de onoare,iar drumul nostru politic va urmări acelaşi ideal: binele României. Intenţionez prin această decizie să elimin cauza oricărei tulburări şi să ne canalizăm energiile într-o singură direcţie: interesul naţional. Nu m-am autopropus pentru nicio funcţie, nici cea de preşedinte de onoare, nici cea de premier, şi nici nu am solicitat cuiva s-o facă în numele meu. Nu sunt interesat de funcţii”, a spus Calin Georgescu, în cunoscutul său stil demagogic-caragialesc.
De fapt, Călin Georgescu a fost nevoit să renunțe la aspirațiile sale de parvenire pentru că „a intrat cu capul în zid”, ca urmare a rusofiliei sale stânjenitoare și a unor declarații scandaloase, precum aceasta: „Neamul românesc niciodată nu a trăit prin sclavi, ci a trăit prin Ștefan cel Mare, prin Mihai Viteazu, prin Horea, prin Avram Iancu, prin Cuza, prin Kogălniceanu, prin Corneliu Zelea Codreanu, prin mareșalul Ion Antonescu și mulți, mulți alți eroi. Prin ei a trăit istoria națională, prin ei vorbește și a vorbit istoria națională, și nu prin lacheii de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic. (…) Sus inimile, jos măștile!”.
În plus, pe numele lui Călin Georgescu a fost deschis un dosar penal, pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război. Procurorii s-au sesizat din oficiu, după ce Georgescu i-a lăudat la Antena 3 pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și pe mareșalul fascist Ion Antonescu, responsabil pentru Holocaustul din România.
Dosarul penal a fost deschis în temeiul art. 5 din OUG 31/2002: ”Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ruptura la vârful AUR se adâncește și e pe cale să devină ireparabilă: copreședinții George Simion și Claudiu Târziu sunt pe curs de coliziune, care se va produce pe 27 martie, când e convocat Congresul partidului. Un mesaj împăciuitor al lui Simion a fost respins pe un ton dur de Târziu, care a replicat public, pe Facebook, afirmând că a fost jignit de moarte și că-i întoarce spatele fostului camarad.
Acesta este doar ultimul dintr-un șir de evenimente care au scos la iveală disensiunile și lupta pentru putere de la vârful AUR. George Simion are controlul asupra organizațiilor partidului și e responsabil cu organizarea și acțiunile din teren. Claudiu Târziu și Sorin Lavric sunt responsabili cu ideologia AUR. Între cei trei au apărut primele ciocniri după ce Simion a vrut să-l pună președinte de onoare pe caraghiosul rusofil Călin Georgescu.
Simion: „În ciuda a zeci de știri panicarde, unitatea ne va caracteriza și de acum înainte”
Între timp, s-a renunțat la idee, dar tocmai a izbucnit un alt scandal: George Simion a participat la o întrunire a șefilor de filiale PMP cu președintele acestui partid, Cristian Diaconescu. Copreședintele AUR le-a propus acestora o alianță sau chiar o fuziune, garantându-le că vor avea grup parlamentar (ceea ce ar presupune să le „împrumute” senatori și deputați, căci PMP nu are!)..
Claudiu Târziu a luat foc, furios că George Simion a făcut acest demers fără să se consulte cu partidul.
Vineri, la ora 21.57, Simion a făcut un pas spre reconciliere, scriind pe contul său de Facebook: „Ieri în BNC am decis împreună convocarea Congresului partidului pe 27 martie. Nu, nu ca să ne unim cu PMP. Îi mulțumesc lui Claudiu-Richard Târziu pentru faptul că nu m-a vândut, cum i s-a șoptit în urechi de atâtea ori (și cum mi s-a șoptit și mie). În ciuda a zeci de știri panicarde, unitatea ne va caracteriza și de acum înainte. Iertați-ne, fraților!“.
Mesajul a fost reluat într-un comentariu la un live de la o conferință poloneză intitulată „Supremația Constituțiilor naționale asupra birocrației europene”, postat sâmbătă: „Mulțumim tuturor, dați mai departe live-ul. Nu facem Alianță cu nimeni, mai ales nu facem Alianță cu Băsescu”.
Târziu: „Un frate, încercând să mă complimenteze, m-a jignit de moarte. Nu întorc și obrazul celălalt, doar spatele, care e plin de rănile cuțitelor”
„Am cunoscut sute de foști deținuți politic sub regimul comunist. De la ei am învățat onoarea. Prima grijă a lor, atunci cînd erau arestați de Securitate, era să nu divulge, sub nici un chip, vreun nume de oponent al regimului. Erau bătuți pînă la leșin, își pierdeau părți din trup în schingiuiri, iar unii dintre ei erau uciși, dar nu trădau. Trădarea era echivalentă cu condamnarea la moarte a unui nevinovat. Păcat împotriva Sfîntului Duh! Cu această lecție în minte, am devenit extrem de sensibil la acest spectru care marchează istoria lumii: trădarea. Iuda este simbolul absolut al lui.
De aceea, simpla bănuială a trădării mi se pare dezonorantă.
Slavă Domnului, până azi, nici nu și-a permis nimeni să presupună că aș fi capabil să vând pe cineva. Până azi, când un frate, încercând să mă complimenteze, m-a jignit de moarte. Vezi bine, nu l-am vândut, deși mi s-ar fi propus. Cine ar fi îndrăznit vreodată să-mi propună o asemenea mișelie? Mister!
Nu întorc și obrazul celălalt, ci doar spatele, care e plin de rănile cuțitelor care mi-au fost înfipte în el de-a lungul vieții“.
La Congresul din 27 martie, George Simion va rămâne singurul conducător al AUR
Conducerea colectivă a AUR prevede acum că deciziile se iau cu majoritate de „2 din 3”, prin voturile lui George Simion, Claudiu Târziu (ambii, președinți ai partidului) și Sorin Lavric (președintele Senatului AUR). Târziu și Lavric sunt de aceeași parte a baricadei, dar la Congres e clar că Simion nu va avea rival, fostul membru de galerie controlând organizațiile din teritoriu.
La Congresul din 27 martie va fi ales un singur președinte al AUR, iar acesta va fi, foarte probabil, George Simion, ceea ce va consfinți victoria acestuia asupra taberei Târziu-Lavric.
Însă, în același timp, Simion reprezintă curentul violent din AUR, considerat nefrecventabil chiar și de celelalte formațiuni de extremă dreapta din Europa. Târziu, apropiat de mișcarea legionară, de Coaliția pentru Familie și de aripa radicală a Bisericii Ortodoxe, are un sprijin limitat din partea filialelor AUR.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!