Extremiștii continuă să capitalizeze și să profite de pe urma multiplelor crize suprapuse în România, relevă un sondaj INSCOP realizat în perioada 10-18 ianuarie și dat publicității joi. AUR a crescut semnificativ față de luna septembrie a anului trecut și a ajuns al doilea partid din țară în preferințele electoratului. PSD rămâne pe primul loc, la mare distanță de urmăritoare, dar e în scădere. PNL e părăsit, în schimb, de electorat și a ajuns al treilea partid. USR crește ușor.
Precedentul sondaj INSCOP fusese efectuat în perioada 15-27 septembrie și dat publicității pe 6 octombrie 2021, așadar în plină criză politică provocată de ordinul președintelui Klaus Iohannis de a fi exclus USR de la guvernare.
Noua cercetare sociologică a fost făcută pe 1.162 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.
Rezultatele acestui ultim sondaj, care confirmă tendința din ultimele luni, arată că deciziile impuse de președintele țării liberalilor s-au dovedit catastrofale pentru partid. PNL are în ianuarie 2022, la un an după alegerile parlamentare, cu aproape 10 procente mai puțin în opțiunile populației. Intrarea la guvernare alături de PSD, împotriva promisiunilor făcute propriului electorat, menținerea unui lider de partid cu un scor-record negativ (sub 10% încredere din partea populației) și mai ales lipsa de reacție în fața atacurilor violente ale „partenerilor” de coaliție împing PNL pe o spirală descendentă.
Evoluția intenției de vot în România în sondajele INSCOP
PSD se erodează, prin comparație, mult mai puțin. Electoratul său e de altă factură decât cel liberal și nu este așa sensibil la încălcarea principiilor declarate. În plus, susținerea totală de care PSD se bucură la posturi de televiziune precum Antena 3 și România TV protejează oarecum partidul de asocierea cu efectele negative ale crizei prin care trece țara.
În acest timp, marele câștigător rămâne AUR. Extremiștii, care nu ezită să exploateze gafele și ezitările coaliției de guvernare, dar și toate resentimentele, fricile și disensiunile din societate, prosperă pe măsură ce criza se adâncește, facturile și inflația cresc, iar veștile despre sistemul clientelar promovat fățiș de regimul PSD-PNL se înmulțesc.
Rezultatele ultimelor două sondaje INSCOP
Partid Septembrie 2021 Ianuarie 2022
PSD 35,4% 34,3%
AUR 17,1% 20,6%
PNL 21,9% 16,6%
USR 9,8% 12,5%
UDMR 4,4% 4,2%
Concluziile trase de Remus Ștefureac, directorul INSCOP, după rezultatele acestui sondaj
1. Certurile dintre partidele coaliției aflate la guvernare pe fondul crizei facturilor la energie le afectează în mod direct intenția de vot. Deocamdată impactul este controlabil, dar problema riscă să devină o amenințare majoră dacă relația dintre PSD și PNL nu se va armoniza și cele două partide nu vin cu soluții în locul disputelor politice. După catastrofala criză politică de la finalul anului trecut, oamenii nu mai vor să audă de certuri politice și nu vor avea niciun pic de răbdare și niciun gram de toleranță pentru partidele care le vor provoca.
2. Tensiunile din coaliție și întârzierea oferirii de soluții la problemele sociale alimentează în continuare creșterea AUR. Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei observăm o creștere foarte puternică a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale și politice domestice/interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultra-populist.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La nici 24 de ore după ce AUR le-a cerut ultrașilor săi să facă liste negre cu mass-media indezirabile, filosoful Mihai Șora publică pe contul său de Facebook mesajul unui alt extremist care-l întreabă ce sânge îi curge „din vene” și dacă nu cumva e evreu.
Contul de pe care a fost trimis mesajul către Mihai Șora a dispărut. A rămas în schimb captura de ecran cu textul: „Vă e frică să ajungă un Român cu sânge de Român la putere? Dacă nu vă supărați ce fel de sânge vă curge din vene? De evreu sau de Român?”.
Mihai Șora răspunde: „Așa începe: o banală interpelare despre sângele care-ți curge «din vene» (𝑠𝑖𝑐). Apoi se fac liste, se votează legi, ești dat afară din slujbă, scos din locuință, convocat la Chestură, împins într-un tren… Antisemitismul nu a fost niciodată doar un joc de limbaj, după cum nu are vreo legătură cu patriotismul, cu iubirea de țară, de neam. Antisemitismul este ura care mocnește în subterana unor ființe și care, dacă iese la suprafață și preia puterea politică, face prăpăd. Antisemitismul este crimă“.
Pe 27 ianuarie 1945, trupele sovietice ajungeau la lagărul de exterminare de la Auschwitz și îi eliberau pe supraviețuitori după ce gărzile germane fugiseră. Între mai 1940 și ianuarie 1945, circa 1,3 milioane de oameni au intrat pe poarta lagărului, din care 1,1 milioane au fost uciși. Data de 27 ianuarie este comemorată în fiecare an ca Ziua Memoriei Holocaustului.
Deriva extremistă a AUR a ajuns acum câteva săptămâni în punctul în care, într-un comunicat oficial, Holocaustul a fost calificat ca fiind o „temă minoră”, care nu merită mai mult de o lecție la Istorie, în școală.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cum să se fi trecut Ghiță președinte al AUR, când e un infractor fugar? Ar mai fi ajuns AUR în Parlament? Cu siguranță, nu. Și-a plantat astfel o „Lulea”, din care trage când vrea, cât vrea și mai ales cum vrea.
Să fie foarte clar: în opinia mea, și nu mi-o schimb, nu există niciun fel de președinte executiv la AUR. Cel onorific slujește pe post de tablou.
Când ai un șef de partid, îl treci, nene, pe site-ul oficial, să-l știe lumea, nu-l ascunzi prin documente devoalate ulterior de jurnaliștii de investigații. Înseamnă din start că ascunzi ceva.
Cîțu, Ciolacu, Diaconescu așa figurează ca președinți de partid? Doar în acte pe care le găsești prin vreo arhivă a unei instituții publice? E un semn indubitabil că AUR nu-i altceva decât „scula” fugarului Ghiță, devenit colaborator al SRI din 27 august 2004.
Presa din România a relatat pe larg, în 2017, cum fostul deputat PSD a conceput o cerere chiar în fața locotenent-colonelului Narcis Drăghici de la SRI, care a contrasemnat documentul. Conform B1 TV, Ghiță se angaja să ofere informații despre familie, cunoștințe și persoane aflate în sfera sa de activitate.
Așa se explică de ce are atâta avere și de ce nu e la pușcărie, dar și de ce i s-au oferit pe tavă contracte din bani publici de ordinul zecilor de milioane de euro. Nu i-a ieșit treaba cu PRU, dar cu AUR, iată, a pătruns în Parlament.
La alegerile din 2016, Partidul România Unită (PRU) a luat doar 1% la Camera Deputaților și 2,95% la Senat. La cele din 2020, nici n-a mai participat. Nici nu era nevoie, fiindcă se înființase altă formațiune exact cu un an înaintea scrutinului: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). De data asta, fără Sebastian Ghiță prin reclame. Era deja un fugar celebru. AUR a luat 9,08% la Camera Deputaților și 9,17% la Senat. Ce diferență!
Ghiță centrează, tot el dă cu capul și tot el marchează, iar „șoșocarii” și „lulelele”, după cum ați putut vedea în filmulețul prezentat de Mălin Bot, sunt doar niște simpli spectatori puși să „facă gălăgie” la comandă.
Probabil vă amintiți că, în 2019, escrocul Dragnea a fost susținut cu frenezie de Ciutacu, atunci când era la pârnaie. S-a îmbrățișat/pupat cu fiul moșierului de Teleorman fără rușine chiar în fața Penitenciarului Rahova și chiar de față cu ziariștii.
La un moment dat, se revoltase atât de tare, încât scrisese pe Ciutacu.ro:„Unul nu i-ați duce pachete la pușcărie lui Dragnea, băi, lacheilor…”. Se referea, evident, la „trădătorii” din PSD, care îl ridicaseră în slăvi câtă vreme condusese acea gașcă politică.
Acum, însă, același Dragnea a ajuns să fie dușmanul celor de la RTV și Antena 3. „La RTV m-au interzis, la Antena 3 m-au blocat. Li se spune să nici nu-mi pronunțe numele. De ce sunt așa de speriați dacă sunt așa mari, tari, iubiți și frumoși?!”, se plângea Liviu Pușcărie, la finele anului trecut, în emisiunea moderată de Anca Alexandrescu, amica sa fidelă de la Realitatea TV.
Și-acum, ne punem problema, ca simpli votanți, de unde această schimbare de optică? Păi, Dragnea are în prezent alt partid. El zicea că doar îl susține. Să fim serioși, tot el e la butoanele Alianței Pentru Patrie (APP), nicidecum „unchiul Fester” Codrin.
Or, Ghiță Fugarul are de „întreținut” două partide: PSD și AUR (ieșit tot din coasta PSD). Să nu uităm: Ghiță a fost deputat PSD. În aceste condiții, cum să-l mai mediatizeze și pe răzvrătitul escroc Dragnea la România TV? De ce să-i „sufle” voturile bezmetic-frustrat-extremiste la următoarele alegeri?
Pentru Ghiță, Lulea e doar un simplu obiect decorativ de fumat, din care trage când vrea, cât vrea și mai ales cum vrea. Nu există fondator/președinte de partid, cum vreți s-o luați, pe care să-l găsești numai în registre. El trebuie să fie numărul 1, să se implice în activitatea politică, să-și mobilizeze colegii, electoratul, să fie ales la congrese. La AUR, congresul se face prin telefon la România TV. De-acolo vin ordinele.
De ce are AUR credibilitate zero? Pentru că, din capul locului, n-a oferit transparență. Trebuia să fi venit în fața românilor încă de la înființare cu un program de guvernare solid, nu cu scenete ieftine împotriva măsurilor anti-Covid. Să spună: acesta este președintele partidului, acesta va fi președintele țării (dacă vom câștiga alegerile prezidențiale), acesta va fi premierul, aceștia vor fi miniștrii, asta vrem să facem în România și așa mai departe. Nu poți să fii președintele unui partid atât timp cât te-ascunzi în niște acte pe care le-ai semnat ca primaru’.
Cum să se fi trecut Ghiță președinte AUR, când e un infractor fugar? Ar mai fi ajuns AUR în Parlament? Cu siguranță, nu. Pe de altă parte, că-i fondator Lulea sau Simion, nu mai contează. Dacă apari în documente că ești președinte, nu înseamnă că e și adevărat. De pildă, DNA susținea, în 2015, că fugarul Ghiță controla direct sau prin interpuși 54 de firme care spălau comisioanele de 10% din contractele publice sau bani europeni. În actele contabile apăreau diverși patroni, dar mahărul real era Ghiță Fugarul.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Venerabilul filosof Mihai Șora (105 ani) continuă să se implice în pemanenta bătălie civică pentru a deschide ochii conaționalilor în privința pericolelor – mai vechi sau mai noi – care ne dau târcoale.
Într-un text postat miercuri pe pagina sa de Facebook, Mihai Șora a punctat elementele care te ajută să-ți dai seama că un partid este extremist. Deși nu-l numește, este clar că filosoful se referă în primul rând la AUR.
Atenție, extremiștii vor spune mereu că nu sunt extremiști, așa cum anti-vacciniștii vor spune mereu că nu sunt anti-vacciniști! Mihai Șora despre partidul extremist: „Nu va admite niciodată despre sine că aparține extremei, că vehiculează idei extremiste. În general, ideile vor fi puține, repetitive până la psihoza colectivă”.
Mesajul lui Mihai Șora
„Pentru că văd multe rătăciri și predispoziții spre intoleranță, resuscitări fanatice ale unor figuri din istoria noastră – iată câteva note de răspuns la întrebarea «Cum recunoști o formațiune politică extremistă?».
1. Își fixează cu precizie publicul, care devine fulgerător electoratul său.
2. Recrutează adepți din masa ignorantă a populației, cu un parcurs școlar precar sau minimal, din rațiuni sistemice ori accidentale.
3. Analfabetismul funcțional al adepților ajunge punctul-cheie în dispozitivul de manipulare și control al acestora.
4. Liderii se individualizează și prin accesorii/repere exterioare: cal (de preferință alb), costum, eșarfă, emblemă, orice motiv tradițional ușor recognoscibil și unificator.
5. Ideea însăși de «unire», «unificare» este exploatată și la nivel retoric, nu doar vizual. Poate, la limită, să intre în denumirea formațiunii politice respective.
6. Confiscă simbolurile.
Unul dintre simboluri fiind chiar drapelul patriei, nu va ezita
a) să introducă un alt drapel la ceremoniile oficiale
și/sau
b) să-și pună sigla, un logo, orice alt semn de identificare pe drapelul legal.
7. Confiscă expresiile verbale și substantivele cu o largă conotație mobilizatoare: «a apăra», «a lupta», «nimic și nimeni nu ne poate opri» etc., alături, desigur, de «popor» și numele poporului.
8. Culege din trecut fracțiunile de discurs și evenimentele care îi alimentează extremismul, ocultând cu bună-știință zonele criminogene ale precedenței istorice de la care – ostentativ sau nu – se revendică.
9. Se pliază mereu pe frustrările și resentimentele publicului-țintă, exploatându-le ideologic și provocator.
10. Își caută și găsește un dușman colectiv («toți sunt la fel» etc.).
11. Pozează, implicit, în «eliberator», «providențial», «mântuitor».
12. Își caută și găsește un dușman individual (președinte ales democratic, figură politică sau intelectuală proeminentă etc.), care va fi obiectul unui atac constant și concentrat, putând ajunge până la eliminarea fizică.
13. Nu va admite niciodată despre sine că aparține extremei, că vehiculează idei extremiste. În general, ideile vor fi puține, repetitive până la psihoza colectivă.
14. Aplică judecăți sumare și preconcepute, fără legătură cu realitatea însăși, care este mobilă și polimorfă.
15. Se hrănește și crește pe fundalul tăcerii, al indiferenței sau lehamitei celor care ar fi putut să-i împiedice ascensiunea.
Et caetera.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
AUR începe din nou să facă liste negre. Miercuri la prânz, pe contul oficial de Facebook al partidului a apărut un anunț în care ultrașii sunt invitați să indice “care sunt cele mai toxice și false «organe de presă»”. În scurt timp, pe lângă înfierbântații manipulați de AUR, au intrat în horă chiar și deputați ai formațiunii extremiste.
Pentru a doua oară în ultimul an, AUR încearcă să întocmească o listă cu „indezirabili”. Prima oară s-a întâmplat în 2021, când s-au făcut liste negre cu personalitățile care ar trebui „să plătească” atunci când va ajunge partidul lui Simion la putere.
Acum, a venit rândul presei. Pe contul AUR a apărut următorul îndemn: „Haideți să vedem care sunt cele mai toxice și false «organe de presă». Începem noi: G4Media… Completați voi!”.
În câteva ore s-a ajuns rapid la peste 1.100 de comentarii. La un moment dat, printre cei care-și dau cu părerea apare și deputatul Dan Tănasă. Acesta adaugă pe lista neagră „Newsweek, CTP, Digi 24…”, omițând că, de fapt, „CTP” este o persoană și nu o publicație sau televiziune. Ceva mai târziu, vorbind despre G4Media, același Dan Tănasă face următoarea remarcă: „Nicio surpriză, cozile de topor se victimizează întotdeauna!”.
Nici Ziaristii.com nu pare să fie prea îndrăgit de AUR-iști. Unul dintre fani trece pe listă: „Europa FM, Pro TV, B1 TV, Digi 24, Realitatea TV, Antena 3, hoit news (HotNews – n. red.), Ziare.com, Aktual24, Ziaristii.com, G4media”.Administratorul contului AUR aprobă încântat: „Bun top!”.
Întărâtați, ultrașii au început să verse căldări de lături: „Sunt vândute toate! Orice știre este transmisă după cum vine ordinul! Și toate lovesc în popor! Sub toate aspectele!”, „Eu vreau să știu dacă este vreun organ de presă care nu este vândut și nu minte lumea”, „Toți sunt vânduți. Fac articole la comandă. Asta nu e presă” etc.
Deloc surprinzător, singura televiziune care primește laude este România TV, postul oligarhului Sebastian Ghiță – cel care și sprijină partidul și pe George Simion. „Singura în care mai am încredere este România TV”, „Or fi astea vândute, dar la emisiunea de la România TV, cu Victor Ciutacu, mai prezintă și ceva adevăr”, „Digi 24, net superiori în minciună, iar la polul opus România TV cu știri adevărate” etc.
Foarte mulți comentatori intră pentru a critica demersul AUR, atrăgând atenția că tocmai prin astfel de liste negre partidul își justifică eticheta de extremist.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Călin Georgescu, vector aproape oficial al Rusiei în România, este noul președinte onorific al AUR. Anunțul a fost făcut chiar de președintele executiv al partidului, George Simion, într-o intervenție avută luni seara, la Antena 3. Același Călin Georgescu fusese propunerea de premier al României făcută de delegația AUR în decembrie 2020, la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
George Simion a explicat că se dorește astfel fragmentarea votului „suveranist”: “Mă bucur că de azi începând domnul Călin Georgescu a acceptat să fie președinte de onoare al partidului și că reușim să unificăm toate forțele, pentru că vor apărea încă zece partide precum AUR în perioada următoare – unele au apărut – tocmai ca să fragmenteze votul suveranist, votul forței patriotice. Și nu o să permit lucrul acesta, fiecare e binevenit în AUR, avem destule funcții să le dăm. Cu siguranță AUR va intra în turul 2 la alegerile prezidențiale cu al său candidat. Și eu cred că avem o șansă bună de a câștiga fotoliul de președinte al României. Acum, cine va fi candidatul din partea AUR vom vedea. Domnul Călin Georgescu este un om foarte capabil“.
„Tehnocratul Călin Georgescu e o altă creație a serviciilor, de astă dată a SIE-ului condus de Talpeș, sub oblăduirea și mai mare a șefilor comuni de la Moscova, fie din FSB, fie din GRU“
Noul președinte onorific al AUR este „un produs al serviciilor secrete, dar nu române”, după cum scria acum câteva zile istoricul Marius Oprea într-un editorial din Mediafax.ro. „Săgeata” Rusiei este readusă astfel în sânul partidului, după ce amenințase că-și face partid. Călin Georgescu înființase mai întâi o fundație, Mișcarea „Pământul Românesc”, ceea ce a dat alarma la AUR. Urma să fie înființat partidul, cu obiective și discurs similare AUR, chiar de Ziua Unirii, pe 24 ianuarie.
Istoricul Marius Oprea afirmă în textul său că „tehnocratul Călin Georgescu e o altă creație a serviciilor, de astă dată a SIE-ului condus de Talpeș (Ioan Talpeș, fostul șef al SIE în perioada când președintele țării era Ion Iliescu – n. red.), care l-a trimis funcționar în Occident, sub oblăduirea și mai mare a șefilor comuni de la Moscova, fie din FSB, fie din GRU – oricum, cu aceeași agendă anti-occidentală, anti-UE și anti-NATO”.
Călin Georgescu (60 de ani), fost specialist în agricultură pe vremea lui Ceaușescu, a fost promovat după 1990 director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, apoi coordonator al proiectului guvernamental pentru lansarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă. Ulterior a fost proiectat într-o carieră externă, fiind trimis în 2008 reprezentant al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, secretar general al Asociației Române pentru Clubul de la Roma, președinte al Consiliului Director al Clubului de la Roma pentru Europa. Clubul de la Roma are, printre conspiraționiști, o reputație oarecum asemănătoare cu Clubul Bilderberg, ceva între masonerie și mișcare elitistă în care cei mai influenți oameni decid soarta lumii.
Lansat în spațiul public de Dan Puric și de Sputnik. Consideră că „șansa României este înțelepciunea rusească”
Marius Oprea menționează că ideile promovate de Călin Georgescu sunt în mod evident „un import de doctrină economică de concepție rusească”, fiind aduse în România „în urmă cu un deceniu, în 2012, când și-a făcut apariția la noi Liga Distributistă. (…) Liga Distributistă l-a avut ca vârf de lance pe Ovidiu Hurduzeu, fiul unui fost funcționar român în cadrul CAER la Moscova, unde Hurduzeu a copilărit, și-a făcut studiile liceale și față de care nici acum nu încetează să-și arate admirația. Inclusiv pentru politica ei. Hurduzeu, un antivaccinist virulent, e un propagandist pro-rus, anti-NATO și anto-UE, dar și «patriot român» care promite tuturor celor care-l ascultă un viitor mai bun, sub tutela Rusiei. (…). «Ceea ce e de făcut e numai să ieșim de sub „jaful” la care suntem supuși de UE și de sub controlul militar al NATO» – zice el. Același lucru îl susține, la toate conferinețele sale, și Călin Georgescu”.
Apărut pe scena publică în anii 2000, Călin Georgescu a fost promovat inițial de Dan Puric și de canalele oficiale de propagandă ale Rusiei – Russia Today, apoi Sputnik.
În 2020, Călin Georgescu i-a considerat pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și pe mareșalul Ion Antonescu „eroi ai neamului românesc”. În toamna aceluiași an, el adopta aceeași retorică de tip conspiraționist care a fost introdusă în România în pregătirea apariției AUR, cu sloganul „Sus inimile, jos măștile!”.
Prezent la Iași, unde AUR a confiscat și sărbătorirea Zilei Unirii, așa cum s-a întâmplat și cu precedentele sărbători (1 și 21 decembrie), liderul extremist George Simion a fost stropit luni cu cerneală de un contestatar. Tânărul a fost reținut de jandarmi, nu înainte însă de a fi agresat de ultrașii AUR.
Întâmplarea a avut loc în Piața Unirii. Un bărbat s-a apropiat de liderul AUR, care făcea o baie de mulțime, și l-a împroșcat cu cerneală – un incident asemănător cu cel din 2000, în care președintele țării, Emil Constantinescu, a fost de asemenea stropit cu cerneală pe față, de către un cetățean instabil, Faur Isaia.
Îmbrâncit și înjurat de haidamacii AUR, tânărul care l-a agresat pe George Simion a fost evacuat rapid de forțele de ordine și dus la poliție pentru audieri. Jandarmeria a comunicat: “În jurul orei 10.25, asupra unuia dintre participanții prezenți în Piața Unirii din Iași, la o manifestare publică nedeclarată, a fost aruncată o substanță lichidă de culoare albastră. În acest caz, două persoane au fost identificate și extrase din mulțime de către Poliția Locală a Municipiului Iași și au fost preluate de Secția 3 Poliție a Municipiului“.
În acest moment, AUR controlează atât spațiul public, cât și cel virtual din România. Haite de postaci ai partidului, sprijiniți puternic de trolii Rusiei, umplu rețelele de socializare cu mesaje violente, extremiste, anti-occidentale, conspiraționiste și antivacciniste, exploatând toate disensiunile din societate. În paralel, duc o gherilă împotriva celor care au păreri contrare, inclusiv raportându-i masiv pentru a le suspenda conturile.
AUR a confiscat și sărbătorile și toate simbolurile naționale, pe care le folosește adesea abuziv. De 1 decembrie (Ziua Națională), 21 decembrie (aniversarea Revoluției) și, acum, de 24 ianuarie (Ziua Unirii), s-au organizat mitinguri care au avut prea puțină legătură cu aniversările respective, fiind transformate în acțiuni politice de partid. La Iași s-au strâns luni câteva sute de activiști AUR, dar și numeroși contestatari, membri ai unor asociații civice. Aceștia din urmă au afișat mesaje precum „AUR și Șoșoacă nu reprezintă Iașiul”, „AUR și Simion, patrioți de carton”.
O sărbătoare națională care era despre unire a fost transformată astfel, de partidul puternic susținut de propaganda Moscovei, într-un prilej de dezbinare, ură și răfuială politică.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În timp ce criza de la granițele României e în plină dezvoltare, AUR tace la vârf, în timp ce parlamentarii săi din linia a doua arată adevărata direcție a partidului: nicio vorbă critică despre Rusia, incitări și atacuri la adresa Ucrainei. Dacă lui George Simion și Claudiu Târziu le-a mâncat pisica limba, cei doi vorbind despre orice altceva mai puțin despre pericolul din Est, în schimb deputatul Ciprian Ciubuc spune că ar trebui să trecem la săpat tranșee pe graniță și să atacăm Ucraina, care „calcă în picioare” 500.000 de români!
Probabil marcat de filmele cu pac-pac și jocurile video îngurgitate, brăileanul ajuns în Parlament este o inepuizabilă sursă de propuneri infantile și/sau subversive. Contul său de Facebook pare un fel de pagină de umor involuntar.
Idei de AUR: să înrolăm toți bărbații, să-i trimitem la săpat tranșee și să ne răfuim cu Ucraina
Vineri a propus ca toți bărbații între 18-40 de ani din România să fie încorporați „urgent“, instruiți militar și trimiși să sape tranșee la granița de Est! În același mesaj, Ciubuc cere ca România să mineze podurile, apoi trece brusc la teme interne – să se taie pensiile speciale, subvențiile pentru partide și să se reducă numărul de parlamentari.
Dincolo de ignoranța totală a personajului, care încă mai crede că războiul se face, în 2021, cu pușca și lopata, din aceste mesaje infantile se întrezărește și adevăratul profil al AUR. Într-o postare ulterioară, apărută duminică noaptea, Ciubuc spune că nu împotriva rușilor trebuie să ne îndreptăm, ci împotriva Ucrainei, pentru a „apăra” 500.000 de români „călcați în picioare” de statul vecin.
AUR, singurul partid din România care s-a ferit să se pronunțe oficial pe tema agresiunii rusești din Ucraina, are un discurs similar cu cel al Ministerului de Externe de la Moscova
În acest moment, în estul României se află în dezvoltare o gravă criză internațională. Rusia a masat la frontierele Ucrainei 130.000 de militari susținuți de o cantitate uriașă de armament, fiind așteptată din clipă în clipă o ofensivă împotriva statului vecin. Atacul ar duce la implicarea NATO și a SUA, care au anunțat explicit că vor susține cu armament Ucraina și vor instrui gherilele în Polonia, Slovacia și România.
Dacă invazia va avea loc, războiul va ajunge la granițele țării noastre, iar rușii vor ajunge iar în contact cu teritoriul României.
AUR este singurul partid din țara noastră care până acum a evitat să discute despre criza ucraineană. Oficial, formațiunea extremistă sprijinită de Moscova nu are o poziție pe această temă. Neoficial, activiștii AUR se străduiesc să împrăștie idei precum aceea că țara noastră n-are nimic de împărțit cu Rusia, că dușmanii noștri sunt ucrainenii, că trebuie să ne opunem prezenței americane în România și că prin apartenența la NATO și UE nu facem decât să atragem pericolul represaliilor rusești.
Vineri, Ministerul de Externe rus a cerut oficial ca NATO să părăsească România și Bulgaria.
Cum vede deputatul Ciprian Ciubuc (AUR) problema agresiunii rusești la adresa Ucrainei
„Măsuri urgente, pe care le pot lua niște conducători demni în contextul disensiunilor NATO-Rusia:
Măsuri militare urgente:
– Armata obligatorie pentru absolut toți bărbații de 18-40 ani, o pregătire minimă, elementară de apărare, 3 luni pentru toți bărbații cu studii superioare, și 6 luni pentru cei fără studii superioare. (România nu are bărbați pregătiți să-și apere țara, casa și familia!)
– Convocarea, mobilizarea și antrenarea tuturor rezerviștilor apți.
– Șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime dea lungul frontierei flancului estic.
– Toate drumurile naționale și internaționale de intrare în țară dinspre granița de Est, securizate, podurile de intrare dotate cu explozibil de distrugere.
Măsuri sociale urgente:
– Tăierea pensiilor speciale, 1,5 miliarde ron/an!
– Dotarea armatei române, cu armament nou nu fiare vechi! 2 miliarde lei noi s-a plătit la sf. 2022 pe 33 de avioane vechi de 40 de ani.
– Tăierea subvențiilor pentru partidele politice 500.000.000 ron/an.
– Reducerea numărului de parlamentari la 300, din 2024: 89 de senatori și 211 deputați! 466 sunt prea mulți, 166 parlamentari în plus – 996.000.000 RON/an. În 2009 au votat la referendum peste 8.000.000 de români pentru acest lucru.“
„E războiul lor, noi românii să ne apărăm granița țării, a României și românii din Ucraina, peste 500.000, care azi sunt călcați în picioare de ucraineni și trimiși în prima linie la granița cu Rusia să lupte cu rușii!!!“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a criticat, la Digi 24, proiectul de lege depus de AUR, care prevede ca fiecare român să aibă dreptul să dețină până la 100 de kilograme de materiale pirotehnice, precum petarde și artificii.
„Este evident, ne pregătim de război. Sau poate că domnii de la AUR au nevoie de materialele astea ca să se ducă în următoarea instituție pe care să o ia cu asalt”, a comentat gazetarul.
Mai mulți deputați AUR, în frunte cu copreședintele George Simon, au inițiat un proiect de lege care prevede că fiecare român are dreptul să dețină până la 100 de kilograme de materiale pirotehnice, precum petarde și artificii.
Printre semnatarii proiectului de lege se numără deputații Antonio Andrușceac, Georgel Badiu, Raisa Enachi, Dumitrina Mirea și Silviu Păunescu.
Proiectul a fost depus la scurt timp după ce o petiție online privind interzicerea petardelor și artificiilor a strâns aproape 60.000 de semnături. Inițiatorii petiției invocă pericolul reprezentat de petarde, disconfortul fonic, dar și stresul provocat animalelor de companie.
VIDEO: Emisiunea „Cap limpede” de vineri, 21 ianuarie. Subiectul „războinicii AUR” – de la minutul 37:40
CTP despre „războinicii AUR”
„În România există cineva care se pregătește de război acum. Da, există pregătiri de război și în România. Partidul AUR sau, mă rog, formațiune, ce este. Au un proiect de lege acum pentru ca cetățenii să poată să dețină până la 100 de kilograme de materiale pirotehnice, în speță petarde și alte materiale explozive.”
„De ce? Păi, este evident, ne pregătim de război. Sau poate că domnii de la AUR au nevoie de materialele astea, să le dea voie legea să se ducă cu 100 de kile de materiale d-astea, petarde și alte materiale explozive, să se ducă în următoarea instituție pe care să o ia cu asalt. Că ei au, așa, un tic nervos, din când în când se mai năpustesc asupra unui minister, asupra unei primării și asediază, sau asaltează, dau buzna acolo, dau năvală și probabil că se pregătesc acum să dea cu petarde și cu alte alea când intră în instituție.”
„Deci, există pregătiri de război, și indivizii ăștia, creaturile astea de la AUR fac… persoanele acestea înaintează o astfel de lege în condițiile în care și de acest Revelion au murit atâtea și atâtea păsări. Știți, pasărea moare, cade din aer când dai cu nenorocirile alea de… se aud pocniturile alea infernale. Câinii și pisicile fac atac de panică, fac infarct, o iau la fugă, se pierd, nu se mai întorc. Asta se întâmplă cu bietele animale.”
„Există o petiție cu zeci de mii de susținători, depusă acum, să înceteze cu nenorocirea asta, cu petardele astea. Și domnii de la AUR vin cu proiect de lege. Patrioți, se pregătesc de război.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ce să vezi! Sunteți atât de preocupat de bunul mers al națiunii, încât, de îndată ce ați aterizat de la Bruxelles, v-ați și dus într-un suflet de la aeroport direct la Guvern, ca să-l trageți de urechi pe premierul Nicolae Ciucă în legătură cu manifestările huliganice puse la cale de banda ultrasului George Simion la Timișoara.
Ăsta era doar un pretext. Nu soarta lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, vă preocupa pe dvs.! Oricum, nu-i mai suferiți pe cei din USR de când v-ați rupt de ei pentru a reinstaura USL-ul alături de „dușmanul” PSD. Și nu cred că i-ați „iubit” vreodată pe „sorosiști”. Totul a fost doar de formă, din interes.
Grija dvs. este, evident, alta: Simion s-a mai dus în colindă, că la asta e bun, și acasă la tatăl dvs., unde a încercat să scrie – în calitate de „scriitor”, cum se autodefinește pe pagina de Facebook – o nouă „Răscoală” printre localnici. Să-i ațâțe la revoltă, fiindcă tatăl dvs. a condus spre faliment, în trecut, Combinatul Ocna Mureș.
Păi, nu vă supărați, de-abia acum ați descoperit că România este „un stat care devine nesigur”, că „este sub asediul extremismului, al neo-fascismului, al neo-legionarismului, al antisemiților”? Până mai ieri, domnule Rareș Bogdan, vă simțeați bine alături de capul bande! N-ați petrecut dumneavoastră, la trecerea dintre ani, împreună cu George Simion, la Revelionul RTV? Da, da, chiar la televiziunea fugarului Sebastian Ghiță! A fostului deputat PSD acuzat de corupție, care a „tuns-o” în Serbia. Dar care, înainte de a dispărea din patrie, a promovat intens noul său vehicul politic, PRU, precursorul AUR. Partid cu aceeași filosofie naționalist-extremistă, anri-europeană, pro-rusă. Mulți dintre fruntașii PRU se regăsesc acum în AUR, partid pe care de asemenea televiziunea fugarului Ghiță îl promovează intens.
Și-atunci, vă întreb: ce valoare mai au vorbele dvs. în momentul de față? După ce-ați făcut Revelionul cu unul dintre copreședinții AUR în „casa” unui mare promotor AUR și mare infractor de la PSD, partid cu care ați bătut palma pentru o coaliție tip URSS, unde „în acest moment nu mai există stânga și dreapta” (așa zicea Vasile Dîncu), cum de-ați întors deodată „armele” împotriva partenerilor dvs.? Că doar, de-o bună bucată de vreme, ați devenit abonat la RTV, la fel ca „dottore” Ponta, vechiul tovarăș al fugarului Ghiță!
Rareș Bogdan, nelipsit de la Revelionul maneliștilor RTV. La așa personaje, mai potrivit era un cazacioc
Voi, cei de la PSD și PNL, fostul și actualul USL, l-ați „creat” pe Simion. Prin politicile proaste pe care le-ați instaurat, ați dat nas unor asemenea personaje toxice. Le-ați transferat de pe stadioane, unde aruncau petarde și fumigene, taman în Parlamentul României. Drept răsplată, l-au și asediat o dată!
Nu suntem vinovați noi, oamenii de rând, plătitori de taxe și impozite în speranța că banii vor fi folosiți la modernizarea infrastructurii țării, nu pentru pensii speciale sau pentru contracte acordate pe ochi frumoși unor firme de casă ale PSD și PNL.
Trebuia să-l fi determinat pe președintele Klaus Iohannis să nu readucă „ciuma roșie” alături de PNL, așa cum s-a întâmplat în 2011, atunci când s-a creat pentru prima oară USL. Doar erați considerat de el „Domnu’ number one”.
Nu să vă pierdeți timpul cu nulitățile din AUR! Oricum, ei asta sunt și vor fi: niște nulități. „Specialiști” numai în guvernarea României prin gălăgie. Mai mult nici nu și-ar dori, pentru că nu sunt capabili. Dar, profitând de dezastrul din PNL (anul trecut ați fost puși pe dărâmat, acum desăvârșiți), pot realiza un procentaj mai bun la alegerile parlamentare din 2024 și să-și asigure astfel posturile călduțe chiar într-o alianță cu PSD, „tatăl” lor de drept și de fapt. În vreme ce voi riscați să rămâneți pe dinafară, în urma trocului infect pus la cale cu exmatriculatul Ciolacu.
Asta meritați, domnule Rareș Bogdan, fiindcă v-ați bătut joc de electoratul de dreapta. Mai țineți minte ce vehement erați în campania pentru europarlamentare din 2019? Cu câtă înverșunare ați vorbit despre PSD? Ia uitați ce-ați zis în spotul „PSD distruge România”: „PSD a reușit performanța să dea 1,7 miliarde de euro către pensii speciale, pensii unde nu s-au plătit contribuții niciodată. După ce i-au furat pe copii, au ajuns să-i fure pe cei care au muncit pentru țara asta, care lucrează pentru țara asta și care merită respectul nostru. 1,4 miliarde lipsesc din bugetul de pensii. Chiar nu vă este rușine? Nu vă temeți că-l mâniați pe bunul Dumnezeu?”.
În toamna anului trecut, nu numai că v-ați „încuscrit” iarăși cu PSD, nu numai că ați lins unde-ați scuipat în 2019 și continuați să procedați așa și-n prezent, dar ați și votat pentru păstrarea pensiilor speciale, prin Ludovic Orban, la acea vreme președinte PNL, și prin Alina Gorghiu.
Orban s-a poziționat în favoarea reintroducerii pensiilor speciale pentru diplomați, personalul de la birourile de comerț exterior, piloți, mecanici de zbor, stewardese, dar și pentru toate cadrele din MApN, MAI, SRI, SIE, STS, SPP (96% din pensiile speciale aflate în plată). Iar Gorghiu, cea care a promovat o lege de eliberare a infractorilor din pușcării, inițiase și legea pensiilor speciale pentru piloți, mecanici de zbor și stewardese.
Ați fiert la propriu când ați pronunțat suma de 1,4 miliarde de euro alocată de PSD pentru pensii speciale în 2019, dar ea a fost mai mare până la finalul acelui an: 1,9 miliarde de euro. Dar la ce-au folosit vorbele dvs.? Atunci când a ajuns la guvernare, PNL a dedicat 2 miliarde de euro pentru „specialii” României, în frunte cu multiplul campion la cumul de pensii nesimțite, PSD-istul Valer Dorneanu. Alt jaf: ați aruncat și Justiția în mâinile avocaților PSD cu interese în lumea interlopă.
Ați încetat să mai fiți „Domnu’ number one”. Din peste 2.400 de persoane care și-au exprimat votul pe site-ul Ziaristii.com la întrebarea „Cine ar putea salva PNL, ca președinte, după Congresul extraordinar din primăvara anului 2022?”, vi se acordă șanse de doar 1%! Practic, v-ați prăbușit în ochii electoratului de dreapta, exact ca acțiunile unei societăți comerciale aflate la un pas de faliment.
Știți care-i partea și mai proastă în ceea ce vă privește? Aceea că, în calitate de jurnalist, ați încheiat contracte cu statul prin firmele dvs. Iar valoarea lor, în 12 ani de zile, este de aproape 1,5 milioane de euro, conform dezvăluirilor apărute în „Cotidianul”.
Nu contest legalitatea lor. E însă moral ca un jurnalist să facă afaceri cu statul român? Să ia:
127.000 de euro de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
23.000 de euro de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca;
2.300 de euro de la ARCUB;
308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF);
110.000 de euro de la Hidroelectrica SA;
circa 100.000 de euro de la Electrica Transilvania Nord SA;
280.000 de euro de la Romgaz SA;
peste 177.000 de euro de la Primăria Cluj-Napoca;
peste 35.000 de euro de la ANAF Cluj;
30.000 de euro de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca;
27.000 de euro de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest;
263.700 de euro de la Transgaz SA;
5.400 de euro de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca?
Cum mai poți să faci investigații gazetărești în asemenea instituții, să divulgi potențialele acte de corupție, dacă tu, jurnalistul Rareș Bogdan, ești sponsorizat la greu de ele?
Acum înțeleg de unde ați avut atâția bani pentru a vă cumpăra o vilă și teren în Voluntari de 500.000 de euro, de la familia unei prietene a infractoarei Elena Udrea, trimisă în judecată de DNA exact pentru fapte de corupție privind retrocedările frauduloase și escrocheriile imobiliare.
Și mai înțeleg cum ați dat apă la moara scandalagiului extremist George Simion. Așa l-ați crescut, prin asemenea combinații! Și prin bâțâiala comună alături de el, de Oana Lovin și Codruța Cerva, de Gelu Vișan și milițianul Abraham, de căpușele șoșocare Lazarus și Zară la Revelionul lui Ghiță Fugarul.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!