Etichetă: antena 3

  • Prin vocea lui Gâdea, Antena 3 îi amenință cu tribunalul pe cei care critică manipulările sale abjecte

    Mihai Gâdea recidivează! Joi seară, în loc să-și pună cenușă în cap și să prezinte scuze publicului Antenei 3 și Alianței USR-PLUS pentru uriașa manipulare făcută cu o zi în urmă, propagandistul-șef al lui Dan Voiculescu și-a continuat „opera” de linșaj și a trecut la amenințări.

    După ce le-a aplicat câte-o doză consistentă de linșaj premierului Ludovic Orban și procurorului Nicolae Sprîncu (șeful Biroului Electoral Sector 1), Gâdea a ținut să facă un anunț.

    Mihai Gâdea: „Astăzi, mulți au scris sau au vorbit urât despre noi, despre Antena 3 și ziariștii săi. Am luat decizia de a nu lăsa lucrurile așa. Le vom intenta acțiuni în instanță tuturor celor care s-au pronunțat într-un anume fel la adresa noastră. Cine crede că poate să calomnieze, să mintă, să înjure, trebuie să plătească pentru asta! Inclusiv cu acea doamnă care e membru CNA și care a făcut acele afirmații oribile despre noi, ne vom întâlni în sala de judecată”.

    Tupeul maxim e atins cu descrierea făcută de Gâdea inamicilor săi: „calomniază, mint și înjură”. E clar: slugoiul-șef al Varanului s-a uitat în oglindă!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Haita lui Gâdea îl linșează și pe șeful Biroului Electoral Sector 1: „E procuror #Rezist! I-a susținut pe Kovesi, pe Augustin Lazăr… I s-a opus lui Tudorel Toader! Vrea desființarea Speciei Speciale!”

    Operațiunea „Diversiunea Secolului”, lansată de Mihai Gâdea și de Antena 3 miercuri seară, a ajuns la episodul „Linșarea procurorului Nicolae Sprîncu”. Acesta este președintele Biroului Electoral al Sectorului 1 București (BES 1), instituție ale cărei decizii au încurcat calculele oneroase ale PSD și, automat, au înfuriat „hienele Varanului”. Și a început linșajul!

    Procurorul Nicolae Sprîncu este cel împotriva căruia a anunțat PSD Sector 1 că va face plângere penală. Cică magistratul n-ar fi gestionat legal accesul în „camera voturilor” – asta zice politrucul Dan Tudorache, primarul nefericit că tocmai a pierdut alegerile.

    În emisiunea sa de joi seară, Mihai Gâdea, manipulatorul-șef al Antenei 3, i-a rezervat procurorului Sprîncu un spațiu generos.

    Pentru încălzire, Gâdea i-a întrebat pe invitații săi – aleși pe sprânceană ca să-l linșeze pe Sprîncu! – cum l-ar caracteriza, în puține cuvinte, pe șeful BES 1. Răspunsuri-fulger:

    • Bianca Nae, șefă departament Antena 3: „Un activist”.
    • Mugur Ciuvică: „Un tip de USR-ist”.
    • Mihai Gâdea (triumfător): „E procuror #Rezist!”.

    Și tot Gâdea i-a depistat un nou cusur: „Ieri, procurorul Nicolae Sprîncu avea Covid. Azi, în mod miraculos, nu mai are. S-a vindecat subit, pentru a convoca ședința Biroului Electoral al Sectorului 1 la ora 19.30, ca să închidă procedura. Hmmm…”.

    Apoi a intrat în priză subalterna sa Bianca Nae, care s-a grăbit să-i dea satisfacție.

    Rechizitoriul făcut de Bianca Nae (Antena 3) procurorului Sprîncu

    • „Este un procuror destul de tânăr, face parte din grupul «Haștag» din magistratură. I s-a opus mereu ministrului Tudorel Toader.”
    • „Este unul dintre puținii magistrați despre care putem spune că a avut de suferit de pe urma legilor justiției făcute de Tudorel Toader.”
    • „Funcționează la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, din 2016. A fost delegat la Parchetul Tribunalului București, însă în 2018 a fost nevoit să se întoarcă la Parchetul de la Sectorul 1, pentru că nu mai avea vechimea necesară. Ministrul Tudorel Toader a impus acea vechime minimă de promovare, 10 ani în magistratură, a fost un adevărat scandal. Domnul procuror face parte din cei 41 de procurori care au trebuit să se întoarcă la Parchetele locale, la bază.”
    • „Și-a dorit să ajungă și la Parchetul Curții de Apel, și mai sus.”
    • „Și-a arătat public susținerea față de Augustin Lazăr, față de Kovesi…”
    • „S-a pronunțat împotriva înființării Secției Speciale, apoi pentru desființarea acesteia.”
    • „A semnat toate listele magistraților care au făcut activism împotriva modificărilor operate în justiție de ministrul Tudorel Toader.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Membru CNA despre linșajele organizate de Gâdea: „Terorism mediatic! O lovitură la adresa meseriei de jurnalist”

    Aflați în plină criză după ce au făcut Diversiunea Secolului, sinistrul Mihai Gâdea și infama Antena 3 au fost subiect de discuție în ședința CNA de joi. Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a dezbătut plângerile legate de mai multe ediții electorale ale emisiunii „Sinteza zilei”.

    Majoritatea PSD-istă a CNA a ocrotit televiziunea de manipulare a lui Dan Voiculescu: doar 15.000 de lei amendă, deși s-a cerut maximul de 200.000.

    „Ce se întâmplă în perioada asta este o lovitură la adresa meseriei de jurnalist. Pot să-l numesc chiar terorism mediatic!”, s-a înfuriat Dorinei Rusu, membru CNA susținut de PNL. Ea este și cea care a făcut anumite sesizări pentru emisiunile moderate de Gâdea în ultima săptămână de campanie electorală, relatează Paginademedia.ro.

    Printre invitații de la „Sinteza zilei”, în edițiile penalizate de CNA, s-au numărat Gabriela Firea, Dana Budeanu, Mugur Ciuvică, Codruța Cerva și videochatista Oana Lovin.

    A fost incriminată, de asemenea, și ultima emisiune dinaintea alegerilor, găzduită de Antena 3 în ziua de joi, 24 septembrie. Atunci a fost difuzat un interviu al propagandistei Oana Stancu-Zamfir (soția deputatului Daniel Zamfir de la PSD) cu un așa-zis interlocutor „anonim”, un linșaj oribil la adresa lui Nicușor Dan și a PNL & USR-PLUS.

    A doua zi, Rise Project l-a demascat pe jalnicul „anonim”. Numele său este Valentin Daniel Bololoi, un personaj cu trecut infracțional în domeniul tâlhăriei. Bololoi era personajul cu vocea schimbată și imaginea protejată, prezentat drept „bomba bombelor, detonată” pe burtiera emisiunii lui Mihai Gâdea.

    În ședința CNA de azi au fost sancționate 5 emisiuni „Sinteza Zilei” din ultimele două săptămâni de campanie electorală – cele din 15, 20, 21, 22 și 24 septembrie.

    „O lovitură la adresa meseriei de jurnalist!”

    Dintre membrii CNA, Dorina Rusu (reprezentanta PNL în CNA) a fost cea mai vehementă în legătură cu aceste emisiuni. Ea a propus amenda maximă pentru postul postul Intact – 200.000 de lei, dar articolele invocate din Lege și din Codul Audiovizual permiteau cel mult 100.000 de lei. Amenda propusă de Dorina rusu a fost însă votată doar de Cristina Pocora, cealaltă reprezentantă a PNL în CNA. Astfel, propunerea a fost respinsă.

    În schimb, amenda propusă de Radu Herjeu (oul PSD), de 15.000 de lei, a fost adoptată cu 5 voturi: Monica Gubernat (PSD), Ramona Sorescu (PSD), Gabriel Tufeanu (PSD), Orsolya Borsos (UDMR) și Alexandru Kocsis (UDMR).

    Dorina Rusu, în ședința CNA: „Am fost mințiți zi de zi pe banii noștri”

    • „Mie mi se pare că tot ce s-a întâmplat în emisiunile discutate astăzi au fost în sensul denigrării unui candidat. E o campanie coordonată între cele două posturi (Antena 3 și România TV – n. red.) și mi se pare că emisiunile sunt coordonate la nivel politic.”
    • „Cred că toate poveștile astea au un scenariu clar și am fost mințiți și pe banii noștri. Am fost mințiți zi de zi pe banii noștri, ai bucureștenilor!”
    • „Mie mi se pare că ce s-a întâmplat în perioada asta este o lovitură la adresa meseriei de jurnalist. Pot să-l numesc chiar terorism mediatic! Nu este jurnalism în adevăratul sens al cuvântului.”

    Radu Herjeu, în ședința CNA: „Trebuia tratat cu mai multă grijă”

    • „Chiar nu era nevoie de multe dintre lucrurile care s-au întâmplat în campania electorală. Amestecul între dezvăluirile de pe internet, filmulețe venite de oriunde, preluate de televiziune… cred că trebuia tratat cu mai multă grijă. Dacă pe internet nu există prea mult resposabilitate, la televiziune ar trebui să există mai multă.”
    • „Cred că, spre deosebire de Dan Budeanu, Mihai Gâdea trebuia să fie jurnalist. El nu e vlogger, el e un jurnalist. Nu o putea lăsa pe Dan Budeanu să se desfășoare ca și cum ar fi ea pe vlog.”
    • „Gâdea nu are nicio reacție atunci când Dana Budeanu vorbește despre trafic de influență.” 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Manipularea Secolului e spulberată de Biroul Electoral Sector 1. Numai minciuni în linșajul organizat de Gâdea & PSD!

    Manipularea ordinară a lui Mihai Gâdea și a Antenei 3 a fost spulberată oficial, joi, de Biroul Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 București. Acesta a transmis un comunicat în care explică cine sunt persoanele care intră în încăperea cu sacii de vot.

    Persoana care caută printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Sectorului 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 1, transmite Biroul Electoral.

    Miercuri seara, Mihai Gâdea a „dezvăluit” la Antena 3 o presupusă fraudă electorală executată de un „comando” al USR-PLUS.

    Ulterior, s-a demonstrat că persoanele care manipulau (legal) sacii cu voturi erau un membru al PPU-SL (partidul lui Dan Voiculescu) și un angajat al Primăriei conduse de PSD-istul Dan Tudorache.

    Cele câteva ore de linșaj mediatic la adresa USR-PLUS s-au bazat pe un fake-news grosolan, iresponsabil, explicabil doar prin pierderea finanțării de care a beneficiat Antena 3 de la Primăria Sectorului 1 (de fapt, de la toate primăriile din Capitală).

    Comunicatul Biroului Electoral al Sectorului 1

    „Având în vedere informațiile și imaginile apărute în spațiul public, prin care se induce ideea că membri ai Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 ar fi facilitat sustragerea din încăperea securizată a unor saci cu voturi, întreaga prezentare în spațiul public începând cu seara zilei de 30.09.2020 fiind denaturată în scopul inducerii în eroare a publicului, vă aducem la cunoștință următoarele: (…)

    Accesul în încăperea în care sunt depozitate materialele electorale se face doar la cererea președintelui sau a locțiitorului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces-verbal de predare-primire a încăperii.

    În imaginile prezentate publicului, imagini filmate în noaptea de 28/29.09.2020, apare președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, care, împreună cu președintele secției de votare, au intrat în cameră pentru a ridica sacul care conține semnăturile votanților.

    Alături de aceștia se aflau și reprezentanți USR-PLUS, care în conformitate cu dispozițiile art. 98, alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președinte tocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral.

    Activitățile desfășurate în interiorul încăperii au avut ca obiect exclusiv ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, sac care a fost înmânat președintelui secției de votare. Ulterior, semnăturile de pe listele electorale au fost numărate din nou de către președintele secției de votare, sub coordonarea unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, pentru a verifica dacă acestea coincid cu semnăturile notate pe procesul-verbal de consemnare a rezultatelor votării, conform dispozițiilor art. 6 din Hotărârea nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

    Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispozițiile art. 121, alin. 22 din Legea 115 din 2015.

    Facem precizarea că la secțiile de votare unde au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea, în conformitate cu prevederile hotărârii nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

    Persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colț al încăperii, și așază un sac este un membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, iar acel sac conține procesele-verbale ale unei secții de votare.

    Procesele-verbale de la toate secțiile de votare la care au fost probleme, în sensul că nu se reușea închiderea cheilor, au fost depozitate în acel colț, președinții secțiilor de votare fiind sunați ulterior, pentru a se prezenta la sediul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 în vederea rezolvării problemelor și validării rezultatelor secției.

    Renumărarea voturilor valabil exprimate a avut loc exclusiv în interiorul acelei încăperi, în prezența președintelui secției de votare și a cel puțin unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. În unele cazuri, președintele a fost însoțit de membri ai secției de votare respective. În niciun caz, saci conținând buletine de vot nu au părăsit încăperea.

    Mai mult, urmare a prezentei unui număr ridicat de președinți ai secțiilor de votare, candidați și observatori în incinta Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, prin adresele din data de 29.09.2020, președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a solicitat Jandarmeriei suplimentarea numărului posturilor de pază amplasate în proximitatea sălii unde erau depozitate buletinele de vot, listele și rechizitele.

    Referitor la prezența d-lui Dan Barna în incinta sediului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, precizăm că acesta s-a prezentat în noaptea de 28/29.09.2020 pentru a solicita informații cu privire la stadiul verificării proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor, posibilitate pe care o avea orice persoană, întrucât în acea încăpere se afla și registratura Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. Mai mult, persoanele ce apar în poza diseminată în spațiul public fac parte din personalul tehnic auxiliar ce se ocupă de evidența secțiilor de votare care au fost finalizate.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • De ce face spume Gâdea: Clotilde Armand taie finanțarea Antenei 3 și cere înapoi banii dați ilegal de Tudorache

    Furia lui Mihai Gâdea, directorul Antenei 3, concretizată prin manipulări ordinare și campanii fake-news, are legătură cu tăierea unei importante surse de finanțare a televiziunii lui Dan Voiculescu. Clotilde Armand a anunțat că va verifica modul în care sume importante din bugetul Primăriei Sectorului 1 au fost drenate spre Antena 3 și va cere returnarea celor plătite ilegal.

    În ultimele luni, Clotilde Armand a dezvăluit zeci de înțelegeri oneroase între Primăria Capitalei (Gabriela Firea) și cele 6 primării de sector, pe de o parte, și trustul de presă al lui familiei lui Dan Voiculescu, pe de altă parte. Sume enorme au ajuns în conturile trustului Intact, iar Antena 3 a fost marea beneficiară a contractelor de publicitate, acordate de-a dreptul obscen.

    Acum, din calitatea de primar ales al Sectorului 1, Clotilde Armand promite ferm tăierea unor asemenea scurgeri de bani publici către trustul lui Dan Voiculescu. De aceea a luat foc Antena 3.

    Postările făcute joi de Clotilde Armand pe această temă

    „Bolșevicilor, voi scoate fiecare factură și fiecare chitanță din Primărie cu banii pe care i-ați dat televiziunilor și presei voastre de propagandă. Vin după voi și vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal”

    „D-na Firea, d-le Ciolacu, d-le Tudorache și restul bolșevicilor din PSD: sunteți doar o pată roșie din istoria politică a acestei țări! Matematica a învins în Sectorul 1 și voi nu știți matematică. Voi știți să dați bani mașinăriei de manipulare. Iar acele vremuri au apus. Vă promit că voi scoate fiecare factură și fiecare chitanță din Primărie cu banii pe care i-ați dat televiziunilor și presei voastre de propagandă din banii bucureștenilor, apoi am să vin după voi și am să vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal.”

    „PSD-iștilor, veți face ani grei de închisoare, pentru tentativă de fraudare!”

    „Acum țineți-vă bine, PSD-iștilor! Dan Tudorache spune că, deși tot Biroul Electoral al Sectorului 1 (BES 1) este împânzit de camere, singura cameră care funcționează este acolo unde sunt depozitați sacii. Deci, camerele de supraveghere de la etajul 2 – acolo unde am găsit zeci de procese-verbale în alb – nu funcționează! Acolo era sediul de furat voturi al PSD. Deasupra BES 1. Pentru declarația aceasta a fostului primar, veți face ani grei de închisoare toți cei părtași la tentativa de fraudare.”

    „Este ultima zvâcnire a Mafiei. Nu-i vom lăsa să scape nepedepsiți!”

    „Ceea ce vedeți că se întâmplă de duminică în Sectorul 1 este ultima zvâcnire a Mafiei, care a pierdut controlul asupra Primăriei. Au pierdut totul și nu-i vom lăsa să scape nepedepsiți.”

    „USR-istul” Gâlcă Mihai Florentin era, de fapt, omul lui Dan Voiculescu

    „Antena 3 e aici? Persoana care urcă un sac de procese-verbale pe dulap, prezentată în înregistrările de la A3 drept USR-ist, este Gâlcă Mihai Florentin, reprezentantul în BES 1 al PPU-SL, partidul lui Piedone, fondat de Dan Voiculescu. Tudorache vrea să scape de anchetarea pentru tentativa de fraudare. Nu o să-i reușească.”

    „USR-istul cu sacii de voturi” era, de fapt, șoferul primarului Tudorache

    „Tipul care se plimbă cu sacii în înregistrările date de A3 este Dan Burcea, șoferul DGASPC – instituție aflată în subordinea fostului primar bolșevic. Nici nu știu cei PSD ce îi așteaptă.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gâdea, ești mâncat! Cel care căuta în sacii cu voturi era șoferul lui Tudorache, primarul PSD care finanțează Antena 3!

    Infernalul manipulator Mihai Gâdea și televiziunea odiosului turnător Dan Voiculescu (Antena 3) se prăbușesc sub propriile minciuni! Mafia PSD-TV primește lovitură după lovitură! După ce a ieșit la iveală că „individul care dosea un sac de voturi pe un dulap” era Mihai Florentin Gâlcă, membru PPU-SL, deci omul lui Dan Voiculescu, a venit și a doua bombă. „Hoțul de voturi” care „umbla prin saci” era Dan Burcea, șoferul primarului PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache!

    Cea care dezvăluie identitatea „hoțului de voturi” (așa cum a fost numit acesta de Antena 3) este Clotilde Armand, candidata USR-PLUS (susținută și de PNL) la Primăria Sectorului 1, care a câștigat duminică la o diferență de 1.007 voturi în fața PSD-istului Daniel Tudorache.

    În dimineața de joi, 1 octombrie, Clotilde Armand a făcut o postare detaliată despre ceea ce s-a întâmplat în secvențele filmate de Poliția Locală Sector 1 și prezentate de Antena 3 ca „dovadă a fraudării scrutinului de către USR-PLUS”.

    Postarea lui Clotilde Armand

    „Poate vreți să auziți adevărul și ce căutau colegii mei în sala BES 1:

    * În imaginile prezentate publicului la A3 apare și președintele BES 1, procurorul Sprîncu Nicolae.

    * Președintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral.

    * Președintele BES 1 ne-a invitat, conform legii, să mergem cu el, în calitate de candidați-observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor.

    * BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni, 28 septembrie 2020, puțin după ora 24. În acea seară, BES 1 s-a închis la ora 02.00 noaptea, noi plecând din clădire odată cu membrii BES 1.

    * Cel care caută și mânuiește acel sac este personal tehnic al BES 1. Acesta era pus de procuror să caute sacii unei secții de votare, un anume Dan Burcea – șoferul lui Daniel Tudorache, angajat DGASPC Sector 1 pe timpul desfășurării activității BES 1, având calitatea de personal tehnic al BES 1.

    * Toată această manipulare ordinară, orchestrată de PSD prin Antena 3, este pentru intimidarea procurorului, președintele BES 1, care astăzi are de luat o decizie la sesizarea PSD de anulare a scrutinului (asta dacă ați urmărit declarația lui Marcel Ciolacu, în care spune că procurorul este și el implicat). Nu noi suntem vizați de acest măcel mediatic; procurorul – președinte BES 1 – este cel vizat.

    Dați mai departe, să știe toată lumea cât de mizerabili sunt PSD-iștii și trompetele lor!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • SENZAȚIONAL! Cel înfierat de Gâdea că „dosește” sacul cu voturi pe dulap e membru PPU-SL, partidul lui Dan Voiculescu! Antena 3 s-a înecat în propria manipulare. Cel mai mare fake-news din istoria presei române!

    „Dezvăluirile” lui Mihai Gâdea, miercuri seară, la Antena 3, despre o presupusă fraudă electorală făcută de „un comando” al USR-PLUS, se dovedesc a fi o cacealma istorică, un fake-news de proporții apocaliptice, o minciună care-l scoate în afara civilizației.

    Dan Milea, membru USR implicat în alegerile de la Sectorul 1, scoate la lumină câteva informații esențiale. El explică imaginile luate de Antena 3 de la Poliția Locală a Sectorului 1 („poliția personală” a primarului PSD-ist Dan Tudorache) și face o precizare senzațională:

    Omul care „intră în încăperea cu saci” și „pune un sac pe un dulap” se numește Gâlcă Mihai Florentin și e membru al PPU-SL, partidul lui Dan Voiculescu!

    Și, culmea, nici măcar nu face vreo ilegalitate, nu „dosește” voturi (cum s-a înfierat în emisiune), ci urmează o procedură perfect legală, sub supravegherea șefului Biroului Electoral al Sectorului 1 (BES1), de meserie procuror!

    Dacă lucrurile stau așa cum scrie Dan Milea pe Facebook, Antena 3 se află într-o culpă cosmică și ar trebui să-i fie retrasă imediat licența de emisie! Iar Gâdea își asigură titlul de cel mai sinistru personaj care a activat vreodată în mass-media din România! Un manipulator înfiorător, care nu are ce căuta pe ecranele televizoarelor, pentru că e pericol public!

    Precizările lui Dan Milea

    „Joi seară au apărut imagini filmate cu telefonul de pe monitoarele Poliției Locale și transmise în direct către Antena 3.

    În imaginea filmată luni noapte, la ora 12 noaptea, apare un coleg din USR, observator la fața locului, împreună cu alte două persoane (despre care nu își mai aduce aminte cine sunt, el stând acolo două zile pline, aceste persoane putând fi și alți doi membri ai BES), însoțiți de șeful BES1, care este procuror, și un membru BES care ia un sac (care era desigilat) din sala cu saci.

    Mai apare un film în care un tip intră în încăperea cu saci și pune un sac pe un dulap. Colegul mi-a spus că acela este un membru BES1 și membru al partidului PPU-SL și se numește Gâlcă Mihai Florentin. Deci, cine fura și ce fura din camera cu saci?

    Eu am fost membru și în Birou Electoral de Sector, și în Biroul Electoral Municipal, deci știu care sunt procedurile în timpul validării voturilor.

    Ce se vede acolo este ceva foarte normal. Procuroul șef de BES, împreună cu un mebru al Comisiei, iau un sac pentru a verifica ceva, cel mai probabil procesul-verbal, o listă suplimentară, voturile anulate sau orice altceva. Iar ei au fost însoțiți de observatorii USR, care două zile s-au ținut scai de ei ca niște umbre.

    Asta face o Comisie Electorală: verifică și validează. Acel sac a fost dus în sala plină cu reprezentanți și a fost verificat. După care a fost dus înapoi, cu siguranță, în sala cu saci păzită de jandarmi.

    Nu sunt urmăritor al Antenei 3, dar în seara asta am avut impresia că văd o continuare a filmului «Wag the Dog». Impostorii ăștia chiar au audiență?”

    După ce a pus sacul cu voturi pe dulap, omul lui Dan Voiculescu iese din sala cu saci și revine în secția de votare

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Dezvăluirile” Antenei 3 despre „frauda electorală a USR-PLUS” pot fi orice, inclusiv un fake-news istoric. Ce spun „părțile” și instituțiile responsabile

    Iureș apocaliptic, miercuri seară, la Antena 3. Mihai Gâdea a difuzat în emisiunea sa imagini de pe camerele de supraveghere de la Biroul Electoral Sector 1 București (BES 1), susținând că membri ai USR-PLUS au pătruns ilegal într-o cameră securizată și au manipulat voturi. Liderii USR-PLUS denunță un fake-news scandalos al televiziunii lui Dan Voiculescu. Adevărul va fi stabilit de ancheta Poliției și a Parchetului.

    Operațiunea Antenei 3, coroborată cu agitația primarilor PSD perdanți, interesați în speță (Gabriela Firea și Dan Tudorache), pare o manipulare de mari proporții.

    Strigătele ca pe stadion ale lui Gâdea și ale invitaților săi, fără o abordare investigativă, ci evident partizană, au fost preluate ca dovezi irefutabile de Gabriela Firea. Într-o postare nocturnă pe Facebook, aceasta a sintetizat atmosfera electrizantă din studioul Antenei 3. Atât Firea, cât și Tudorache și-au reaprins speranța că ar putea răâne, totuși, primari, prin anularea alegerilor din 27 septembrie și chemarea oamenilor să voteze din nou.

    Isteria de la Antena 3 nu e investigație jurnalistică

    Imaginile difuzate de Antena 3 ar putea fi orice. Teoretic, ar putea fi și dovada că manipularea voturilor în camera cu voturi a BES 1 se face neconform sau chiar ilegal. Dar la fel de bine ar putea fi vorba de imagini banale, cu operațiuni perfect legale, autorizate de președintele Biroului Electoral și efectuate de oameni care aveau dreptul s-o facă.

    Antena 3 nu a prezentat, în balanță, ambele variante. A țipat isteric: „Fraudă! Hoție! Iată cum fură voturi cei de la USR-PLUS!”.

    Apropo: e foarte posibil ca persoanele din imagini să fie de la mai multe partide, inclusiv de la PSD – reprezentanți ai acestor partide în Biroul Electoral de Sector. Dar Gâdea și ai săi au extras doar informația care le convenea pentru a construi o manipulare de mari proporții. E și aceasta o variantă.

    Deocamdată, Poliția și Jandarmeria sunt prudente. Din comunicatele emise de aceste instituții se poate înțelege orice. Tonul nu este „fraudă!”, ci „să vedem ce s-a întâmplat de fapt”.

    Clotilde Armand și Dan Barna, reprezentanții autorizați și interesați ai USR, denunță un fake-news îngrozitor. Pe aceeași idee merge și Ciprian Ciucu (PNL), tocmai ales primar al Sectorului 6. Cei trei sunt pățiți: Antena 3 și România TV i-au umplut de zoaie în campania electorală recent încheiată, încercând să-i sufoce în minciuni, intoxicări, manipulări și diversiuni.

    Au cuvântul „părțile”!

    Gabriela Firea: „Fraudă dovedită! Membri USR-PLUS cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Alegerile trebuie repetate!”

    „Noaptea că hoții! Imagini șocante! Fraudă dovedită! Membri USR-PLUS cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Și chiar iau saci și îi scot din sală. Dacă organizam noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toată lumea în stradă! Lucrurile nu pot rămâne așa! Trebuie informate toate organismele internaționale! Alegerile trebuie repetate!!”

    Clotilde Armand: „Fake news! Acele imagini sunt de la procesul de numărare”

    „Televiziunea unui turnător securist și abonată ani de zile la banii Primăriei Capitalei, pe vremea când PMB era condusă de fosta lui angajată, difuzează imagini false despre membrii USR-PLUS care «sustrag saci cu vorturi». Fake news!

    Acele imagini sunt de la procesul de numărare și persoanele sunt observatori care asistau numărarea. Apoi, orice candidat are dreptul să urmărească procesul de votare și numărare a votului pe toată perioada procesului electoral.

    Așa spune legea. Dar d-na Firea și fostul primar nu se pricep la acest proces, ei nu cunosc legea. PSD și-a trimis azi agitatori la sediul BES 1 (Biroul Electoral al Sectorului 1 – n. red.), iar acum promovează știri false pentru că au pierdut alegerile. Sunt doar niște loseri disperați.

    PSD și-a făcut sediul electoral deasupra sediului BES 1 și acolo i-am prins în flagrant cu procese-verbale în alb, pregătiți să le măsluiască.

    Sper ca procurorii să-și facă treaba și le solicit să ne explice cum au ajuns acele imagini din arhiva BES 1 la Antena 3. De asemenea, am sesizat CNA pentru acestă emisiune de dezinformare și maipulare a opiniei publice.

    Într-o țară normală, dl Tudorache și d-na Firea erau arestați deja. Dar niciodată nu e prea târziu.”

    Dan Barna: „Isterie, minciuni și încercare ridicolă de prosteală marca PSD”

    „FAKE NEWS! Televiziunile de casă ale PSD difuzează compulsiv, din nou, știri false despre membrii USR-PLUS, în încercarea de a-l ajuta pe primarul învins al PSD.

    De câteva ore rulează imagini banale cu membrii Biroului Electoral de la Sectorul 1 însoțiți de candidați, prezenți acolo ca observatori, dintre care unul este de la USR-PLUS, desfășurându-și activitatea firească de finalizare a validării secțiilor și închiderea procesului electoral.

    Isterie, minciuni și încercare ridicolă de prosteală marca PSD.”

    Ciprian Ciucu: „Incredibilă manipularea la care se dedau oficinele îngrășate din banii bucureștenilor, sub PSD!”

    „Sectorul 1, o nouă manipulare.

    Incredibilă manipularea la care se dedau oficinele îngrășate din banii bucureștenilor în ultimii ani, sub PSD!

    În imagini se vede cum un individ depozitează un sac de voturi în camera în care se… depozitează voturile.

    Este ca la Radio Erevan: nu s-au luat, ci s-au depozitat; nu s-au sustras, ci s-au verificat…

    Totul, sub paza și în prezența jandarmilor.”

    Jandarmeria: „Încăperea a fost desigilată la cererea președintelui Biroului Electoral”

    „În legătură cu imaginile apărute în spațiul public care prezintă o activitate desfășurată în data de 29 septembrie a.c. în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

    Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui Biroului Electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens, un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective.

    Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui Biroului Electoral de Sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare.

    Activitățile desfășurate în interiorul încăperii nu intră în competența instituției noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfășoară activități legate de procesul electoral.”

    Poliția București: „Am demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt”

    „În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectorul 1 – Secția nr. 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situației de fap.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nebunie sau calcul cinic? Firea cere renumărarea voturilor în București și la toate sectoarele! Operațiunea ar menține foștii primari încă 30 de zile în funcții

    Învinsă de Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, a anunțat marți seara, la Antena 3, că va cere renumărarea voturilor! Povestea pare dintr-un film prost, dar e adevărată: reprezentanta PSD, beneficiara dovedită a unor fraude masive în numeroase secții din București, pretinde că a fost victima unui furt!

    Deși ridicolă, atitudinea Gabrielei Firea e nu doar consecventă cu propria sa narațiune, pe care o dezvoltă de mult timp, dar are și o explicație pragmatică.

    Consoarta lui Pandele și-a construit, în ultimii ani, propria realitate paralelă, în care poate că la început a jucat doar un rol de ochii lumii, dar din 2016, de când a devenit primăriță,  a început să creadă ea însăși. În această paradigmă, absolut totul este răsturnat invers: Firea afirmă că a făcut lucruri mărețe în București, că oamenii o iubesc, că ea e populară, că nu a furat și nu a patronat un sistem corupt, că a dus o campanie electorală “pozitivă”, că nu există nicio “caracatiță” la Primărie, că a pierdut alegerile nu din vina sa, ci din cauza trădătorilor și, acum, iată, că este victima, și nu beneficiara unei fraude masive la vot.

    Firea la Antena 3: “Am văzut procese verbale modificate cu pixul, cu voturi trecute la contracandidatul meu“

    Gabriela Firea a refuzat, dealtfel, să-și recunoască înfrângerea duminică seara, când Nicușor Dan a fost anunțat de exit-poll-uri câștigătorul detașat al alegerilor locale pentru București. Ulterior, la centralizarea rezultatelor de la urne, distanța s-a micșorat, iar marți seara, după numărarea a 97,92% din voturi, Nicușor Dan avea 42,79%, iar Gabriela Firea – 37,98%.

    Scăderea față de avansul inițial poate fi explicată prin faptele ieșite marți la iveală de la zeci de secții de votare, în special în Sectoarele 1, 4 și 5, de unde în sistemul electronic centralizat al Autorității Electorale Permanente au fost încărcate rezultate aberante.

    În fiecare din aceste secții, sute de voturi de la candidații Opoziției au fost mutate cu totul la alte partide. La Sectorul 1, un membru PSD a fost prins cu 473 de procese verbale ale secțiilor de votare asupra sa. S-a întocmit dosar penal.

    În acest context, Firea a afirmat la Antena 3 că, nici mai mult nici mai puțin, Opoziția a fraudat alegerile, și cere renumărarea voturilor! „Niciodată nu au fost diferențe atât de mari între ceea ce prezintă un exit-poll și rezultat. La prânz aveam 5 puncte peste candidatul dreptei și în două ore aveam 7 punte sub candidatul dreptei. Nu am mai pomenit diferențe atât de mari.

    A fost un vot mixt pe toată perioada zilei. Am vorbit cu matematicieni, statisticieni, aceste 12 puncte nu se pot explica. Am văzut procese verbale modificate cu pixul, cu voturi trecute la contracandidatul meu. S-au chemat urne care n-au mai ajuns la persoanele care le-au solicitat“, a pretins fosta prezentatoare de la televiziunea lui Dan Voiculescu.

    De ce ar vrea PSD reluarea numărătorii voturilor: foștii primari mai rămân în funcție minimum 30 de zile, timp suficient să-și șteargă urmele

    Atitudinea acesteia pare doar un tupeu nemărginit sau, după cum a descris-o finul Robert Negoiță (rămas primar la Sectorul 3), o manifestare de paranoia. Însă renumărarea voturilor a fost cerută și de Daniel Tudorache, primarul învins de la Sectorul 1, și Marcel Ciolacu, liderul PSD.

    Iar explicația poate fi și alta: reluarea numărătorii voturilor va prelungi cu cel puțin o lună mandatul primarilor învinși duminică la alegeri. Procedura e de lungă durată. Până se ia decizia definitivă și se rezolvă contestațiile, până se renumără toate buletinele de vot, se completează iar procesele verbale etc, va mai trece destulă vreme. Iar noii primari, conform legii, depun jurământul la 10 zile după ce se stabilește oficial rezultatul alegerilor.

    Prelungirea mandatului cu încă o lună pare o bagatelă, dar nu e chiar așa. În acest timp se mai pot semna acte (Firea a dat contracte de 23 de milioane de euro cu câteva zile înaintea votului), șterge urme, rezolva diverse probleme de legalitate, elibera autorizații de construire etc. S-ar putea spune că toate aceste lucruri puteau fi făcute și înaintea votului, dar realitatea este că mulți dintre primarii învinși nici măcar nu concepeau, până sâmbătă seara, că ar putea pierde alegerile. Acum, când lucrurile sunt clare, rămân în urmă multe lucruri de pus la punct.

    Răgazul ar fi bine-venit, mai ales după ce Nicușor Dan și Vlad Voiculescu (primarul ales și viceprimarul Municipiului București), dar și Radu Mihaiu (primarul Sectorului 2) au anunțat, luni și marți, că vor face audit la primării și că “sigur” vor intra oameni la pușcărie, pentru golăniile făcute în ultimii ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Disperare în tabăra Firea: Antena 3 a dat fragmente dintr-o emisiune electorală din 2016, lăsând impresia că e de acum! Primărița PSD, potop de minciuni în direct

    Panica și disperarea par să fi cuprins tabăra Gabrielei Firea, pe măsură ce momentul alegerilor de duminică se apropie, iar sondajele îl dau în continuare pe Nicușor Dan cu un mic avans în fața candidatei PSD la Primăria Bucureștiului. Joi seara, Antena 3 s-a întrecut pe sine în manipulări și falsuri. Gabriela Firea a fost invitată în direct, într-o emisiune delirantă, în care a înșirat un potop de minciuni, lamentări și teorii ale conspirației.

    Discursul actualei primărițe, refugiată într-o lume paralelă, fără nicio legătură cu cea reală – cu care oricum nu are contact, pentru că ea stă într-un conac din Voluntari –, a frizat nebunia. Firea a afirmat, printre altele, că bucureștenii au avut, de fapt, apă caldă și căldură iarna, iar dacă s-a întâmplat, totuși, să nu fie așa, acest lucru a fost din cauza conspirației tuturor guvernelor.

    Într-o încercare de a contracara dezvăluirile lui Nicușor Dan, care a relatat că oamenii Gabrielei Firea le-au transmis angajaților din companiile municipale „să nu voteze cu creierul, ci cu burta”, primărița a pretins că șefii Poștei Române le-au cerut subordonaților să voteze cu PNL și USR.

    Delir în direct. Gabriela Firea: “La câteva ședințe li s-a arătat o modalitate prin care, purtând mănuși și lipind pe un simplu deget o mică ștampilă, poți să murdărești buletinul de vot”

    Delirul a fost total. Firea a povestit, în direct, cum ar fi fost instruiți membrii PNL și USR să îi anuleze voturile: „Am primit informaţii că, la câteva dintre şedinţe, li s-a arătat o modalitate prin care, purtând mănuşi şi lipind pe un simplu deget o mică ştampilă din cauciuc, poţi să murdăreşti buletinul de vot de asemenea manieră încât să pretinzi că trebuie să fie anulat”.

    De-a lungul ultimelor trei decenii, singurul partid care s-a ocupat cu falsificări ale alegerilor, manipulări grosiere și înscenări de tip sovietic a fost chiar PSD, al cărei prim-vicepreședinte este Gabriela Firea.

    Nicușor Dan: “Cu elicopterul pregătit și Primăria închisă de azi până duminică, Elena Ceaușescu lansează ultimele fake-news-uri pentru București“

    Nici gazdele de la Antena 3 nu s-au lăsat mai prejos. Au inserat, printre altele, fragmente dintr-o emisiune electorală din 2016, dar au “uitat” să menționeze acest lucru, dându-le impresia telespectatorilor că asistă la secvențe filmate acum!

    Nicușor Dan a urmărit stupefiat, din fața televizorului, spectacolul grotesc de la televiziunea mogulului securist Dan Voiculescu – “părintele” și ocrotitorul politic al Gabrielei Firea. Târziu în noapte, matematicianul a reacționat pe Facebook.

    „Cu elicopterul pregătit și Primăria închisă de azi până duminică, Elena Ceaușescu lansează ultimele fake-news-uri pentru București.

    Chiar în aceste momente, în disperarea de final de campanie, într-o emisiune de televiziune, cabinetul numărul 2 în PSD, Gabriela Firea, revarsă râuri de minciuni, invenții absurde și elucubrații, într-un spectacol al fabulației absolute.

    Aflăm că bucureștenii au avut apă caldă și, dacă nu au avut, e vina lui Klaus Iohannis și a tuturor guvernelor, iar despre mine puteți afla că am terorizat un oraș întreg.

    La tot acest spectacol de fake-news contribuie din plin și televiziunea de casă a tovarășei, Antena 3, care reia pasaje dintr-o dezbatere electorală din 2016, fără a specifica pe ecran anul în care se desfășura.

    După ce a refuzat cu obstinație o dezbatere, iată că Firea și-a comandat o reluare din 2016, la Antena 3. Așa ceva este complet ireal. Nu există decât o soluție ca să scăpăm de această mascaradă continuă, de această farsă grotescă fără limite: votul de peste 2 zile.

    Altfel, Caracatița de Voluntari Firea-Pandele va continua să subjuge orașul și să-l distrugă“.

    Vlad Voiculescu: „Gabriela Firea a mers acasă, la Antena 3, și a început să scuipe cu venin. Sper ca de luni încolo să vorbească doar pentru cei care vor neapărat să o asculte! Poate să aibă chiar propria emisiune. Se poate numi «Mizeria Zilei»“

    La fel de uimit a fost și Vlad Voiculescu, care va deveni viceprimarul Bucureștiului din partea USR-PLUS dacă Nicușor Dan câștigă primăria. Fostul ministru al Sănătății a comentat și el, tot aseară, la cald, pe Facebook, scenele nebunești din studioul Antenei 3.

    „Gabriela Firea a mers acasă, la Antena 3, și a început să scuipe cu venin. Este încă în emisiune…live.

    Iau supărările, minciunile și manipulările doamnei Firea pe rând:

    1. Înțeleg că a supărat-o că am spus că o să fac un audit spitalelor, mai ales asupra achizițiilor. O înțeleg. Mă aștept ca managerii puși cu mâna de Gabriela Firea să fi furat la fel ca alde Secureanu. Și dânsa știe că rezultatul auditului va merge la Parchet.
    2. Înțeleg că a supărat-o că am spus că spitalele din București sunt departe de standarde europene și s-a gândit să mai toarne o minciună spunând că le voi inchide. Nu voi închide niciun spital, voi arăta însă furtul și prostia ce le-a guvernat în toți acești ani. Apoi ne vom apuca de treabă și le vom aduce în secolul 21.
    3. Înțeleg că a supărat-o că am spus că noi, cei de la USR PLUS, vrem ca toți românii să fie pe picioarele lor, pe când PSD și politica veche își doresc cât mai mulți «atârnache», dependenți de un politician sau de altul. O înțeleg. De acolo și-au tras mereu puterea! (Pentru cei care nu sunt la curent, mesajul transmis de partidul-stat către cei din autobaza STB: «Nu vota cu creierul! Votează cu cel care ți-a dat!»)
    4. Gabriela Firea minte că se va tăia subvenția pentru STB.
    5. Minte că se vor tăia ajutoarele pentru persoanele vulnerabile.

    Asta doar pana la 22.22, când postez textul ăsta.

    Hai, că mai sunt două zile!

    Sper ca de luni încolo să vorbească doar pentru cei care vor neapărat să o asculte! Poate chiar acolo unde este acum! Sunt sigur că poate să aibă chiar propria emisiune. Se poate numi «Mizeria Zilei», «Veninul Zilei», «Manipularea Zilei»… ceva de genul…“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică