Dumitru Focșa, deputat AUR, și-a bătut soția în noaptea de miercuri spre joi, femeia fiind nevoită să sune la 112 pentru a fi salvată din mâinile parlamentarului. Incidentul a fost confirmat de Poliție, care a trimis la fața locului un echipaj. Când au ajuns, polițiștii au găsit-o pe victimă cu urme vizibile de lovituri. Deocamdată, AUR a anunțat că va demara o anchetă internă, dar nu pune problema excluderii agresorului.
Telefonul la 112 a fost dat de soția lui Dumitru Focșa la ora 2.00. S-au pus în mișcare polițiștii din comuna constănțeană Lumina, pe raza căreia se afla locuința unde parlamentarul își lovea nevasta.
Comunicatul Poliției lasă loc de puține comentarii suplimentare cu privire la incident: „Astăzi, în jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital.
Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a participat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”.
Dumitru Focșa este președintele AUR Constanța și cel care anul trecut fusese înregistrat de membrii propriei filiale cum le spunea, într-o ședință, că și-a plătit locul de deputat cu 10.000 de euro. Din cauza comportamentului său violent, membrii a 27 de filiale din AUR au cerut la un moment dat excluderea din partid. Din motive neclare, George Simion și Claudiu Târziu n-au luat această decizie.
Același parlamentar l-a amenințat cu bătaia pe șeful deputaților PSD și i-a spus lui Nicolae Rațiu, fiul fostului lider țărănist Ion Rațiu, că e „retardat”.
În urma violențelor din noaptea de miercuri spre joi, AUR a anunțat că face o „anchetă internă” în urma căreia ar putea să-l lase pe Dumitru Focșa fără funcții în partid. Nu se spune însă nimic despre o eventuală excludere.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un bărbat din judeţul Olt, care trebuia să stea în carantină la domiciliu, a fost depistat de jandarmi într-o pensiune din Arad, la peste 400 de kilometri distanță! Olteanul a fost prins după ce ce o prostituată a sunat la 112, nemulţumită că nu s-a înţeles cu bărbatul la suma de bani pe care urma s-o primească. Au fost amendați amândoi.
Bărbatul din Olt are 33 de ani şi s-a întors recent dintr-o ţară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat.
Jandarmeria Arad a comunicat duminică: „Bărbatul a fost depistat la o pensiune din municipiul Arad, în urma unui apel la 112 efectuat de către o femeie care a reclamat că bărbatul i-ar fi datorat o sumă de bani şi nu mai vrea să-i înapoieze. Jandarmii s-au deplasat la adresa indicată, au identificat cele două persoane, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip «coronavirus asociat» şi avea obligaţia legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, până în data de 30 noiembrie inclusiv. Cu privire la urgenţa reclamată, s-a constatat că divergenţele dintre cei doi au pornit de la o neînţelegere privind cuantumul sumei cerute de către femeie pentru anumite servicii oferite”.
Bărbatul a fost amendat cu 3.000 de lei pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat.
De asemenea, conform Jandarmeriei, femeia a fost sancţionată contravenţional cu 500 de lei„pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea, spre a obţine foloase materiale”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Iresponsabilitate: o gravidă în ultima lună de sarcină şi o femeie însoţită de un copil de 2 ani au solicitat sprijinul salvamontiştilor, sâmbătă seară, după ce au urcat împreună cu soţii lor pe Vârful Toaca (1.904 metri), al doilea ca altitudine din Masivul Ceahlău. La coborâre, pe întuneric și pe frig, femeile și copilul nu au putut continua drumul din cauza epuizării.
Salvamontiştii din judeţul Neamţ i-au coborât pe turişti cu un vehicul folosit pe teren accidentat. Turiștii au refuzat sprijinul medical.
Intervenţia echipajelor Salvamont a avut loc sâmbătă seară, în urma unui apel primit prin Dispeceratul Salvamont şi a altui apel la 112, a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Neamţ, Raul Papalicev.
Turiştii au sunat în jurul orei 19.00, cerând sprijin pentru că nu se mai pot deplasa în zona Chica Fântânele din Masivul Ceahlău.
Șeful Salvamont Neamţ: „Cele două femei au avut atacuri de panică. Este vorba despre o femeie cu un copil de 2 ani şi o persoană într-o situaţie mai delicată – sarcină în lunaa 9-a. Doamna cu copilul era epuizată. Nu cred că o ascensiune de 1.000 de metri diferenţă de nivel de urcare şi tot atât pe coborâre, în condiţii de temperaturi negative, este propice pentru un copil de 2 ani”.
Raul Papalicev a menţionat că turiştii erau echipaţi corespunzător pentru munte.
Cei 5 turiști (4 adulți și minorul) au fost coborâţi până în staţiunea Durău, de unde au plecat cu maşinile personale către casă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La exact doi ani după tragedia de la Caracal, unde o fată sechestrată a fost ucisă după ce a sunat la 112, iar angajații serviciului de urgență au luat-o peste picior, un caz scandalos petrecut la Galați arată că, între timp, nimic nu s-a schimbat în atitudinea acestor funcționari.
O mamă disperată a sunat la Serviciul de Urgență pentru a cere ajutor după ce fata ei de 16 ani, cu probleme psihice și abia externată din spital, s-a pierdut. Cazul este relatat pe larg de „Libertatea”, care difuzează și înregistrearea convorbirii.
Angajata de la Ambulanță nu doar că n-o ajută, dar nu arată niciun pic de empatie. O repede pe sărmana mamă și-i răspunde, sec, să mai sune când și-o găsi fiica, pentru că “nu vine nimeni s-o caute în tot orașul” și “nici Poliția nu aleargă după ea”! În înregistrare se aude și comentariul de-a dreptul cinic al angajatei de la Ambulanță: “A pierdut-o, extraordinar…”.
„Un om obișnuit nu poate reține un bolnav psihic”
Mariana Marcovici, femeia abandonată de angajații plătiți de statul român tocmai pentru a se implica în astfel de situații, a relatat că fiica ei a dispărut de lângă ea vineri seara, pe 2 iulie, la doar câteva ore după ce fusese externată de la Spitalul de Psihiatrie din Galați, pe biletul de ieșire scriind “ameliorat”.
Mama a încercat s-o rețină pe fiica bolnavă, dar n-a reușit. “Episoadele hipomaniacale sunt cu violențe. Inclusiv fizice. Adică nu te poți apropia de ea. Copiii NPI au o forță fizică mult mai mare decât ceilalți. Un om obișnuit nu poate reține un bolnav psihic”, a relatat femeia pentru Libertatea.
Panicată, a sunat la 112, dar i s-a spus că autoritățile nu se vor implica atât timp cât copilul s-ar putea afla încă în raza ei vizuală.
A sunat din nou imediat, după ce nu și-a mai văzut fata. Angajata de la Ambulanță i-a refuzat orice speranță de ajutor atât din partea personalului medical, cât și a Poliției.
Dialogul dintre mama disperată și angajata de la Ambulanță
Angajată 112: … A pierdut-o, extraordinar… Alo?
Mama adolescentei bolnave: Bună seara. I-am pierdut urma în zona restaurantului Alex.
Angajată 112: E, dacă i-ați pierdut urma, doamnă, când o găsiți, este liniștită și vrea să meargă la spital, reveniți la 112. Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul!
Mama adolescentei bolnave: Da, dar nu este și Poliția pe fir? Că nu înțeleg!
Angajată 112: Poliția nu este în acest moment pe fir. Dar nici Poliția nu aleargă după ea. Dacă ea este fugită și n-o vede nimeni, unde s-o caute Poliția, doamnă?
Mama adolescentei bolnave: E un minor, pacient de neuropsihiatrie. Cine să alerge, dacă nu autoritățile care se ocupă?
Angajată 112: Dacă ea nu mai este în raza dumneavoastră și e ascunsă undeva, un’ s-o caute Poliția?!
DSU a anunțat anchetă și dă iar asigurări, exact ca în 2019, în cazul Alexandrei Măceșanu
După ce incidentul a devenit public, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat marți că va trimite o echipă de control la Dispeceratul Integrat de Urgență Galați. DSU a comunicat: “Asigurăm opinia publică și că nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, fapt pentru care vom lua toate măsurile necesare în vederea sprijinirii interesului populației”.
Poliția s-a chinuit apoi o zi întreagă să găsească locul de unde sunase fata și a ajuns la locul faptei abia a doua zi, la 6 dimineața, după ce Dincă își omorâse și incinerase victima. Constituția României spune că perchezițiile pe timpul nopții sunt interzise cu excepția situațiilor când e vorba de flagrant delict. În acest caz, anchetatorii n-au considerat că situația e urgentă și că ar fi un flagrant, pecetluind soarta copilei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ziua de duminică, 31 ianuarie, a adus dezlănțuirea totală a demenței în cazul „fenomenului anarhist Șoșoacă”, la pachet cu orgia mediatică declanșată de România TV (instigări și fake news-uri în serie). Acțiunile și declarațiile senatoarei AUR au frizat patologia.
Senatoarea Urlătoare a participat duminică seara la protestul mic, dar zgomotos de Ministerul Sănătății. Ea a vrut să intre în minister, să stea de vorbă cu ministrul Vlad Voiculescu, să-i ceară să plece. Jandarmii n-au lăsat-o, nici măcar nu i-au deschis ușa.
Șoșoacă a făcut crize de nervi în serie. Ea a încercat să abuzeze de statutul ei de parlamentar, atribuindu-și drepturi pe care nu le are.
A încercat să abuzeze de statutul ei de parlamentar
„În calitate de demnitar, am voie să intru în orice instituție publică, iar ei nu au voie să-mi interzică accesul! Dacă ministrul Voiculescu nu e în minister, să vină de unde-o fi! E obligat să stea la dispoziția poporului 7 zile din 7, 24 de ore din 24!”, a aberat senatoarea urlătoare, în drum spre minister, promovată bolnăvicios de România TV, portavocea anarhistă a fugarului sebastian Ghiță.
Ajunsă la Ministerul Sănătății după ora 18.00, duminică seara, Șoșoacă a încercat să-i intimideze pe jandarmii care păzeau intrarea în clădire. „Sunt demnitar al statului român, am voie să intru în orice instituție publică. Deschideți ușa! Legea vă obligă să mă lăsați să intru! Nimeni nu poate interzice unui demnitar să intre într-o instituție publică!”, a urlat Șoșoacă, trăgând cu mâinile de ușa încuiată.
Unul dintre cei din spatele ușii i-a explicat că nu are dreptul să intre. Senatoarea AUR s-a înfuriat și a trecut la amenințări: „Stimate domn, nu aveți idee cu cine vorbiți! (…) Nu știți cu cine vă puneți. O să aveți o plângere penală”.
În cele din urmă, zurbagioaica a fost nevoită să renunțe: nu avea nicio șansă să intre. Oricum, pretenția ei de a intra „oricând, în orice instituție publică” este o aberație, un abuz de putere, denotând o mentalitate de jupân atotputernic.
Urlătoarea
„Întregul popor” s-a limitat la 150 de oameni
După eșecul din tentativa de pătrundere în Ministerul Sănătății, Șoșoacă a suferit o nouă umilință: n-a convins aproape pe nimeni s-o urmeze în acțiunile ei anarhise. La chemarea sa revoluționară, isterică, ultimativă – „Solicit întregului popor român să iasă în stradă! Vniți acum, să ne luăm țara înapoi!” -, transmisă în direct sau preluată de televiziunile de propagandă și rostogolită masiv pe Facebook, au răspuns vreo 150 de oameni. Fiasco total pentru senatoarea urlătoare: în ciuda suportului mediatic de care beneficiază, n-o urmează aproape nimeni!
Apel la 112: „Sunt înalt demnitar, vreau să intru în minister. Vă rog să trimiteți un echipaj!”
Văzând că nu poate intra în Ministerul Sănătății, unde oricum nu avea cu cine vorbi (nici ministrul Voiculescu, nici secretarii de stat nu se aflau în instituție), Șoșoacă a recurs la altă acțiune nebunească. A sunat la 112 și a chemat un echipaj de poliție, care să constate că nu e lăsată să intre în minister! Sau, eventual, s-o ajute să- pătrundă cu forța, înfrângând opoziția jandarmilor!!!
„L-am sunat pe Voiculescu, văd că nu vrea să răspundă. Noi nu plecăm de aici. Acum vreau să sun la 112”, a spus senatoarea AUR.
Când operatoarea de la serviciul unic de urgență i-a răspuns, Șoșoacă a turuit, dând ordine: „Sunt Diana Iovanovici-Șoșoacă, avocat și senator al României. Mă aflu în fața Ministerului Sănătății, unde e obligatoriu să mă lase să intru, dar jandarmii nu deschid ușa. E vorba de un înalt demnitar, care are dreptul să intre în orice instituție publică. Vă rog să trimiteți aici un echipaj!”.
„Senatoarea protestatară a forțat intrarea în ministere”
Nu există informații în legătură cu reacția instituțiilor arondate serviciului 112, nici n-a fost văzut echipajul solicitat de senatoare. Dar apelul acesteia a fost unul abuziv, care în mod normal va fi sancționat cu o amendă.
Încă un abuz al senatoarei „justițiare”, șefa Comisiei de abuzuri din Senatul României!
Cacealmaua „Sf. Pantelimon”: Șoșoacă a rezolvat și incendiul care nu exista!
La un moment dat, în micul, dar zgomotosul grup din fața Ministerului Sănătății s-a răspândit vestea că și Spitalul „Sfântul Pantelimon” e mistuit de un incendiu. „A luat foc, s-a dat la televizor! Pacienții au fost evacuați”, a strigat cineva în anarhia generală.
Șoșoacă a ordonat: „Mergem la «Sfântul Pantelimon», să salvăm spitalul!” (trebuia să zică: „și spitalul ăsta”, pentru că tocmai salvase și „Matei Balș”-ul!). Iar oastea ei de strânsură a urmat-o, convinsă de misiunea ei providențială.
La „Sfântul Pantelimon”, senatoarea urlătoare a produs încă o repriză de circ penibil, insuportabil. A răcnit să fie lăsată să inspecteze spitalul, că e „înalt demnitar” și are voie să intre „în orice instituție publică”. S-a certat cu angajații care asigurau paza spitalului. Voia „să ajute”, să salveze spitalul de „incendiu” și pacienții „evacuați din spital”.
„Protestatarii au f[cut scandal la noul spital evacuat”. Nnu era niciun spital evacuat! Doar scandal…
Gâlceava a fost auzită de medicul de gardă de la Urgențe, care a lămurit-o pe agitata senatoare: nu a fost niciun incendiu, nu există pacienți evacuați din spital, nu sunt probleme de acest gen. A explodat un neon într-o rezervă cu două paturi, care a fost înlocuit imediat, nimic mai mult. Din prudență, cei doi pacienți din rezervă au fost mutați temporar într-un salon alăturat, dar au revenit în scurt timp, după înlocuirea neonului.
Șoșoacă a hărțuit-o pe doctoriță cu întrebări răstite, dar răspunsurile ferme, pe un ton civilizat, i-au frânt elanul revoluționar, aruncând-o în ridicol.
La final, Urlătoarea a concluzionat: „Deci, totul e bine. Am rezolvat și problema asta”. Și a continuat, cu aceeași notă propagandistică: „Așa trebuie să facă toți parlamentarii – să meargă pe teren, să rezolve probleme oamenilor”.
Urlă Șoșoacă, urlă și Cerva!
Așa a „rezolvat” Senatoarea Urlătoare „problema” de la „Sfântul Pantelimon”: a blocat câteva minute activitatea medicului de gardă de la Urgențe și a creat o stare de iritare în prsonalul spitalului, ventilând minciuni colosale, auzite la RTV și gonflate senatorial.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mărturia este foarte valoroasă, pentru că vine de la un martor ocular și spulberă „legenda aerotermei” – care aerotermă, singura confirmată, era oricum la etajul 3, nu la parter.
Cauza incendiului a fost explozia unui tub sau a unor tuburi de oxigen, spune pacientul din „salonul groazei”.
„Au făcut explozie niște tuburi de oxigen. Dacă îl atingi cu grăsime, face explozie. Ăla trebuie pus în cameră separată. Eu eram în salonul 66, la parter, dar noroc că nu am fost așa aproape. Eu am dat telefon la pompieri și am sărit pe balcon, pentru că era fum acolo ca la balamuc. Era fum cât cuprinde, cât 10 locomotive cu abur! Și pompierii s-au mișcat încet, am și țipat la ei: «Bagă furtunul!». Se uitau la furtunul ăla. «Bagă, măi, vino cu un stingător, ce stai să te uiți?». Eu am sărit pe geam, pe balcon! Acum sunt bine, mulțumesc!”, a declarat pacientul pentru Antena 3.
Întrebat dacă incendiul a pornit „de la aerotermă”, pacientul – martor ocular – s-a mirat: „Care aerotermă? De unde aerotermă? N-a fost nicio aerotermă!”.
Numărul morților a crescut la 5, dintre care 4 pacienți carbonizați și unul mort la câteva ore după incendiu, ca urmare a intoxicării cu fum. Cea de-a cincea persoană decedată a fost găsită în baie. Cadavrul era atât de distrus de foc, încât inițial nici nu a fost observat.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Încă o iresponsabilă! O femeie din București, aflată în izolare la domiciliu, a fugit pe fereastra locuinței sale de la parterul unui bloc. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00. Femeia a fost preluată de polițiști și dusă într-un centru de carantină, așa cum prevede ordonanța militară emisă sâmbătă.
De remarcat spirirtul civic al unui vecin al femeii aflate în izolare la domiciliu. La ora 3.00 noaptea, vecinul vigilent a văzut-o că iese pe fereastră și a sunat la 112!
Introducerea în carantină a femeii „evadate” din propria locuință a fost posibilă ca urmare a Ordonanței militare anunțate sâmbătă seara de ministrul de Interne, Marcel Vela.
Comunicat al Grupului de Comunicare Strategică
„Având în vedere deciziile luate după instaurarea stării de urgență pe teritoriul României, inclusiv înăsprirea măsurilor pentru respectarea autoizolării la domiciliu, Poliția Capitalei și Direcția de Sănătate Publică București au luat decizia mutării unei persoane din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată.
În dimineața de 22 martie, în jurul orei 3.00, prin apel 112, o persoană a sesizat că o femeie a ieșit, pe geam, dintr-o locuință de la parterul blocului.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 13, care au depistat persoana respectivă.
Din primele date a rezultat ca aceasta se afla în autoizolare, în locuință, împreună cu o altă persoana.
A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoana a fost introdusă într-un centru de carantinare.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Andreea Antonescu (37 de ani) a mințit cu nerușinare că n-a apelat serviciul de urgență 112, în noaptea de miercuri spre joi (19/20 februarie), în timp ce se afla împreună cu iubitul său, Ștefan Manolache, în apartamentul acestuia, situat într-un cartier de lux din municipiul Iași. În nesimțirea ei, cântăreața a dat vina pe un copil de 9 ani!
Un fragment din înregistrarea convorbirii telefonice pe care fosta componentă a trupei Andre a avut-o în data de 19 februarie, în toiul nopții, atestă fără dubii că e chiar vocea ei.
Și nu doar atât! Turmentată, ea cere o mașină la 112 de parcă ar fi apelat la un serviciu de taxi.
Andreea Antonescu: „Alo, vreau și eu dacă puteți trimite o mașină la Exclusiv Residence”
Operator 112: 112, ce urgenţă aveţi?
Andreea Antonescu: Alo, vreau şi eu, vă rog frumos, dacă puteţi să trimiteți o maşină la Exclusiv Residence.
Operator112: Unde e asta?
Pentru o scurtă perioadă, nu se mai aude nimic. Apoi se aude vocea lui Ștefan Manolache (27 de ani), iubitul cântăreței.
Ștefan Manolache: Andreea Antonescu, lasă telefonul şi lasă prostiile!
Andreea Antonescu: Ştefan, vreau să plec acum de aici.
Operator 112: Unde, doamnă?
Andreea Antonescu: Ştefan, vreau să plec acum de aici! Ba da, sunt suficiente, știu… Şi asta numai din cauza căcaturilor pe care mi le faci. Și nu numai mie, și ce i-ai spus fratelui meu…
AUDIO: Discuția de la 112
Minciunile îndrugate de Andreea Antonescu revistei „Viva”
„Aseară am trecut printr-o experiență stranie. Ideea e în felul următor: nu am fost sechestrată. Aseară eram acasă cu Ștefan Manolache, asta din dorința noastră de a nu mai apărea atât de mult în story-uri. (…) Au venit cu copii în vizită. Ștefan a scos telefonul de firmă și copilașul a început să butoneze. A butonat la 112, iar pe fundal s-a auzit că subsemnata voia să plece la mașină, pentru că nu mai aveam țigări. Ștefan a considerat că am fumat prea mult, iar eu mă rugam să-mi dea cheile. Nu-mi găseam nici cheile de la casă. Autoritățile și-au făcut datoria și au venit imediat și au considerat că e vorba despre un sechestru. Partea bună a fost că nu era niciun sechestru, partea mai puțin bună este că trebuie să plătesc o amendă”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cei de la serviciul de urgență au fost luați prin surprindere în momentul în care au primit un apel de la un polițist care cerea o intervenție de urgență. Acesta solicita ajutor din partea forțelor de ordine pentru a-l salva de sub papucul soției.
Un poliţist din Florești, Prahova a cerut ajutorul colegilor după ce, în timpul unui scandal cu soţia, femeia a început să-l lovească, anunță Mediafax.
Oamenii legii au întocmit dosar penal şi au emis şi un ordin de protecţie pentru cinci zile. Surse din rândul achetatorilor au declarat că incidentul s-a petrecut joi seară, în localitatea Floreşti.
Un poliţist, angajat la postul din Filipeştii de Pădure, a sunat la 112 ca să reclame că soţia îl bate. Sursele citate au precizat că, iniţial, cei doi s-au certat iar, apoi, femeia a început să-l lovească pe poliţist cu palmele şi pumnii peste faţă.
Fiica lor de 16 ani era de faţă şi a fost şi ea îmbrâncită de mamă. Ca să nu degenereze tot scandalul, poliţistul ar fi preferat să sune la 112 să-şi cheme în ajutor colegii.
Cei din familie nu au dat amănunte despre motivele scandalului. A fost întocmit un dosar penal pentru violenţă în familie şi a fost emis un ordin de restricție pentru soție o perioadă de 5 zile, conform Mediafax.
În urmă cu două zile, artista Andreea Antonescu a sunat la 112, anunţând că este sechestrată de către iubitul ei într-un apartament din Iaşi. Apelul s-a dovedit a fi unul fals. La intervenția polițiștilor, vedeta și partenerul ei au fost găsiți în stare de ebrietate, fără urme de violențe.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Noi momente penibile cu Andreea Antonescu (37 de ani), cântăreața care în noaptea de miercuri spre joi a sunat abuziv la 112, fiind amendată ulterior cu 4.000 de lei. Atât ea, cât și prietenul ei Ștefan Manolache (27 de ani), fost angajat al Antenei 1, au făcut totul la beție, iar apoi au dat-o pe minciuni jenante.
„Andreea și Ștefan emanau halenă alcoolică atunci când s-a făcut apelul la 112”
Beatrice Romanescu, purtător de cuvânt al IPJ Iași, a declarat, pentru Ziaristii.com, că fosta componentă a trupei Andre și iubitul ei erau în mrejele lui Bachus în momentul întâlnirii cu polițiștii.
Andreea Antonescu a pus pe jar, miercuri noapte, Poliția din Iași. În urma unui apel format la 112 de pe telefonul lui Ștefan Manolache, forțele de ordine au demarat în trombă la locuința acestuia, situată într-un complex rezidențial de lux. Ajunși acolo, au constatat că fusese o alarmă falsă. Nu era vorba nici despre răpire, nici despre vreo sechestrare, nici despre vreun act de violență.
Beatrice Romanescu, ofițer operativ și purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al municipiului Iași, a declarat, pentru Ziaristii.com, că atât celebra cântăreață, cât și prietenul ei erau atinși de aburii alcoolului.
„Pe fundal s-a auzit o voce de femeie, o discuție între Andreea și Ștefan. Nu s-a știut numele complet. Atunci, polițiștii, analizând situația, și-au dat seama că e vorba de Andreea Antonescu. Nu s-a auzit altceva, nici că a fost vorba despre răpire, nici că a fost vorba de violență. Când sună cineva la 112, Poliția e obligată să se deplaseze la locul faptei. Cei doi, Andreea și Ștefan, emanau halenă alcoolică atunci când s-a făcut apelul la 112. Având în vedere că nu erau la volan, ei nu puteau fi obligați să se prezinte la sediul Poliției și apoi la spital pentru a li se măsura cantitatea de alcool în sânge”.
„A negat că a sunat la numărul de urgență”
Beatrice Romanescu spune că polițiștii n-au reușit pătruns în apartamentul lui Ștefan Manolache. „Cei doi au coborât din apartament. Andreea Antonescu a spus că ea nu a sunat la 112. Dar colegii mei i-au zis că s-a format numărul de pe telefonul prietenului ei. Au fost aduse ambele telefoane. Asta s-a constatat. Inițial, după cum am spus, ea a negat că a apelat numărul de urgență”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași pentru Ziaristii.com.
A dat vina pe un copil
Andreea Antonescu a dat o explicație halucinantă, pentru revista „Viva”.
„V-aș da bună dimineața, dar am făcut-o deja în jurul orei 7 cu un story, care probabil relata așa, dacă puteați citi printre rânduri, că nu am fost deloc sechestrată. Aseară am trecut printr-o experiență stranie. Ideea e în felul următor: nu am fost sechestrată. Aseară eram acasă cu Ștefan Manolache, asta din dorința noastră de a nu mai apărea atât de mult în story-uri. (…) Au venit cu copii în vizită. Ștefan a scos telefonul de firmă și copilașul a început să butoneze. A butonat la 112, iar pe fundal s-a auzit că subsemnata voia să plece la mașină, pentru că nu mai aveam țigări. Ștefan a considerat că am fumat prea mult, iar eu mă rugam să-mi dea cheile. Nu-mi găseam nici cheile de la casă. Autoritățile și-au făcut datoria și au venit imediat și au considerat că e vorba despre un sechestru. Partea bună a fost că nu era niciun sechestru, partea mai puțin bună este că trebuie să plătesc o amendă”.
Amendată cu 4.000 de lei
Dacă la început Andreea Antonescu a spus că n-a sunat la 112, ulterior a revenit asupra declarației sale și a găsit un țap ispășitor într-un puști de 9 ani. Polițiștii nu cred o iotă din povestea cântăreței. Pare de necrezut cum un copil putea apela exact serviciul de urgență 112, chiar de față cu cei doi amorezi. Cert este următorul lucru: „Conform Ordonanței de Urgență numărul 34 din 2008, Andreea Antonescu a fost amendată cu suma de 4.000 de lei pentru folosirea nefondată a serviciului 112” – a explicat Beatrice Romanescu pentru Ziaristii.com.
„De unde ați scos-o pe asta cu amenda de 4.000 de lei? Eu știu că voi primi amenda acasă și că e cuprinsă între 1.500 și 5.000 de lei”, a spus Andreea Antonescu la Pro TV, în emisiunea lui Cătălin Măruță. Habar n-avea că valoarea amenzii era stipulată chiar în lege.
Ștefan Manolache, implicat în comerțul cu droguri și condamnat la închisoare pentru împușcarea unui taximetrist
Ștefan Manolache, iubitul Andreei Antonescu, are mari probleme cu legea. Pe numele ieșeanului de 27 de ani au fost făcute mai multe dosare de urmărire penală. Chiar DIICOT a instrumentat unul dintre ele, vizându-l pentru colaborarea cu rețelele de crimă organizată în privința distribuirii narcoticelor pe piața românească. Până în primăvara anului trecut, el fusese plasat sub control judiciar.
Același Manolache a împușcat un taximetrist în piept cu un pistol cu bile de cauciuc. După ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, el a vrut să fugă din țară. A fost prins însă de polițiștii din vamă și dat pe mâna colegilor de la Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate (BCCO).
Aacest infractor de drept comun a fost angajat mulți ani de zile la postul de televiziune Antena 1, patronat de Dan Voiculescu. Apoi, în urma diverselor scandaluri, cel supranumit „Prințișorul taxiurilor” și-a pierdut locul de muncă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!