SURSE. Premierul Cîțu a anunțat conducerea PNL că-l va demite și pe ministrul Drulă, dacă USR-istul îl mai atacă. Orban îl susține pe Cîțu

Written by

in

Premierul Flori Cîțu le-a spus colegilor din conducerea PNL, într-o ședință desfășurată luni dimineață, că va demite orice ministru care îl mai critică pe el sau pe alt coleg din Guvern, relatează multiple surse politice. Cel vizat direct și imediat de Cîțu este ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (USR-PLUS).

„Nu poți veni în ședința de Guvern după astfel de declarații”, le-ar fi spus Florin Cîțu celorlalți liberali, potrivit G4Media.ro. Drulă îl caracterizate pe premier, după ce acesta a dat afară un alt ministru USR-PLUS, pe Vlad Voiculescu, drept “zombie politic”.

Ludovic Orban, președintele PNL, și-a arătat susținerea totală pentru intențiile lui Cîțu. El a afirmat, în aceeași ședință, că eliminarea lui Vlad Voiculescu a fost “corectă, constituțională, o aștepta toată lumea”.

„Chiar le-am solicitat în coaliție să-l retragă din cauza inacțiunii. M-am ferit să fac declarații legate de răutățile și prostiile făcute de Voiculescu. Premierul a luat o decizie corectă”, a explicat Orban.

Șeful PNL îl susține pe primul-ministru și în acțiuni similare: “Nu-ți poți ataca premierul dacă nu ți-ai făcut deja bagajele. Dacă o să mai facă, va trebui demis orice ministru care va da declarații că a lui Drulă”.

Potrivit G4Media.ro, Orban nu s-a oprit aici și a lansat atacuri dure împotriva colegilor de guvernare: “USR-PLUS trăiesc din conflict, noi ne vom feri. Să evalueze lumea activitatea miniștrilor, nu conflictul. Vom fi serioși, responsabili. Noi trebuie să ne concentrăm pe mesaje despre buna guvernare“.

Decizia lui Cîțu nu e surprinzătoare. Imediat după demiterea prin surprindere a lui Vlad Voiculescu, liderii USR-PLUS au acuzat că au informații despre intenția premierului de a scăpa și de ceilalți miniștri care încearcă reforme de fond, cu afectarea directă a clientelei politice din diverse ministere. Prima țintă era – spuneau atunci sursele din USR-PLUS – chiar Cătălin Drulă (înainte ca acesta să facă afirmațiile jignitoare), următorii pe listă fiind Stelian Ion (Justiție) și Claudiu Năsui (Economie).

Raluca Turcan a transmis un mesaj echilibrat și pragmatic, în ședința conducerii PNL. Aceasta a avertizat că războiul din coaliție enervează populația și că totul se va răsfrânge asupra partidelor aflate la guvernare, simultan cu ascensiunea extremiștilor de la AUR și a populiștilor de la PSD. „Ar fi bine să ne ferim de cuvinte grele, pentru că odată spuse, cuvintele nu pot fi luate înapoi, și asta ar fi bine să aplice și colegii de la USR-PLUS. Oamenii, în mare majoritate, sunt total dezinteresați de meciul politic din coaliție.
Îmi pare rău să spun: pare că batem câmpii, în loc să facem ce-am promis. Dacă nu ne potolim, vom pierde enorm ca încredere ca politicieni. Vedem deja creșterea AUR. Funcția de premier nu trebuie golită de pârghii pentru funcționalitatea coaliției. Coaliția nu va funcționa mai bine cu un premier fără autoritate. Orice premier va acționa la fel. Orice acord scris, fără bună-credință între semnatari, va fi degeaba“.

Deputatul Florin Roman le-a spus colegilor că Dacian Cioloș (USR-PLUS) „face treaba murdară cu mâna lui Barna”. El a avertizat însă că această abordare în forță, preferată de Orban și Cîțu, nu poate avea decât două finalități:

a) ieșirea USR-PLUS de la guvernare;

b) un război total, din care va câștiga a treia tabără, adică PSD.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* După derapajul cu „zombie politic”, Drulă revine la treburi serioase: demolează imperiul mafiot al lui Rădoi! 63 de chioșcuri ilegale în 10 stații, lichidate vineri seară

* VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

* VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

* „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

* VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

* Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

* Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani