Conform unei Ordonanțe de Urgențe publicate de Ministerul Sănătății, Guvernul Dăncilă are în vedere introducerea unui sistem de coplată pentru servicile din spitalele de stat.
În nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii sunt trecute motivele pentru care statul vrea să le ceară pacienţilor să vină iar cu bani de-acasă, ca în 2013.
- ”Prin modificările propuse prin acest proiect se crează cadrul legal astfel încât să se asigure contribuția personală a pacienților în vederea acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate și ambulatoriul paraclinic.”
- „Aceste modificări se impun întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin prezentul act normativ ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi medicale, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a fondurilor publice şi furnizarea unei asistenţei medicale de calitate pacienţilor”, se arată în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență lansată în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.”
Ideea n-a avut succes în trecut
Coplata a mai fost introdusă o dată exact în urmă cu şase ani, pe 1 aprilie 2013.
Bolnavii erau puşi să achite la externare între 5 si 10 lei, în funcţie de spitalul unde vor fi îngrijiţi.
Şefii unităţilor sanitare spuneau atunci că banii sunt puţini. Unii afirmau chiar că sumele adunate abia le vor ajunge pentru chitanţiere.
În cele din urmă, coplata introdusă de Ministerul Sănătăţii pentru susţinerea financiară a spitalelor a fost un eşec total. Într-un an de la implementare, în Ialomiţa de exemplu, cele patru unităţi medicale au reuşit să adune la buget prin acest program guvernamental doar 8.400 de lei.
Sistemul sanitar rămâne o gaură neagră, indiferent câţi bani pompezi în el. În 2017, CNAS era finanţată cu un buget de aproximat 6 miliarde de euro anual, o sumă de circa 10 ori mai mare decât în 2007!
Aşadar, deşi românii au băgat de 10 ori mai mulţi bani în Sănătate, asta tot n-a folosit la nimic de vreme ce acum Ministerul Sănătăţii propune ca pacienţii să aducă şi bani de-acasă, dacă au nevoie de spital. În rest, niciun spital nou, deşi PSD şi ALDE au promis o căruţă de spitale regionale, dacă românii le dau votul, şpaga n-a dispărut deloc din sistem, medicii pleacă pe capete din ţară.
Şi-atunci, CO-PLATĂ, pentru ce?!