Președintele Macron a anunțat opoziția că Franța ar putea trimite trupe în Ucraina dacă rușii rup frontul: „În acest caz n-ar mai fi nicio linie roșie pentru Franța”

Written by

in

Președintele Emmanuel Macron a transmis liderilor politici de pe plan intern că Franța ar putea trimite trupe în Ucraina dacă Rusia rupe frontul către Odessa ori Kiev, scrie publicația „L’Independant“. Anunțul vine să confirme discuțiile care s-au purtat luni, în cadrul reuniunii a 25 de șefi de state și de guverne, la Paris, unde s-a aflat că francezii au tatonat disponibilitatea altor țări de a trimite trupe la sol în Ucraina.

De data aceasta, Macron a discutat cu liderii opoziției, reluând ideea că aliații ar trebui să ia în calcul trimiterea de trupe terestre. El a spus că forțele franceze ar putea fi trimise să lupte dacă rușii rup frontul și înaintează „spre Odessa sau spre Kiev“. Într-o astfel de situație, pentru Franța „n-ar mai fi nicio linie roșie“, a spus șeful statului.

Formațiunile politice franceze prietenoase cu Rusia și-au arătat imediat „îngrijorarea“. Marine Tondelier, lidera Partidului Verzilor, a calificat drept „extrem de îngrijorător“ faptul că-l vede pe Macron spunând participanților la discuții cum „trebuie să arătăm că nu avem limite“. Jordan Bardella, președintele partidului Rassemblement National (RN), de extremă dreapta, l-a rugat pe Macron „să nu intre în război cu Rusia“. Bardella s-a plâns că președintele are o abordare „fără limite și fără linii roșii“.

Și radicalii din cealaltă tabără, adică extremiștii de stânga, au aceeași retorică. Manuel Bompard, de la La France Insoumise, a spus că „am ajuns la întâlnire îngrijorat și am plecat și mai îngrijorat“.

– Advertisement –

Abordarea Franței pare să fi parcurs în doi ani o transformare totală. Dacă la începutul invaziei Macron era preocupat „să nu umilim Rusia“, acum pune presiune pentru implicare masivă și e dispus să-și asume rolul de lider al coaliției aliate, în absența Statelor Unite paralizate de Trump. În urmă cu câteva săptămâni, Guvernul de la Paris a chemat producătorii de armament și i-a urecheat serios, atrăgându-le atenția că li s-a cerut să crească rapid producția, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Franța a renunțat la obiecțiile privind inițiativa unor membri UE de a cumpăra muniții pentru Ucraina de la țări terțe din afara Europei.

Totul se întâmplă deoarece situația de pe frontul ruso-ucrainean e gravă și există temerea că pot apărea înfrângeri grave ale ucrainenilor, în lipsa sprijinului aliat.

– Advertisement –

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Băsescu: „Îl apreciez extraordinar pe Nicușor Dan. A avut curajul să intre în subteranul Bucureștiului” / „O alianță PSD-PNL nu-l poate bate” / „Firea nu are cum să câștige în fața lui Nicușor”

* VIDEO. Apel disperat al lui Nicușor Dan: PSD și PNL s-au unit să-l saboteze, lăsând Capitala fără buget în 2024! Proiectul a fost respins pentru a doua oară

* Regimul Iohannis-PSD nu scapă de Kovesi: Parchetul European a deschis 215 dosare de fraude cu fonduri UE în România, cu prejudicii de aproape 2 miliarde de euro!

* VIDEO. Comasarea alegerilor „e aproape o lovitură de stat!” / „Aranjament între familii de mafioți care nu vor decât să rămână la putere, adică la decizie și resurse“ – profesorul Dumitru Borțun!

* Faraonul: RAAPPS îi pregătește pe furiș lui Iohannis o vilă de 9 milioane de euro în centrul Capitalei, pe Bulevardul Aviatorilor! A șaptea casă a președintelui venit de la Sibiu

* Se alege praful de „Polul Suveranist”! Alianța AUR se destramă înainte de alegeri. Trei partide „frățești” se consideră înșelate de George Simion, la șoșocari e „război civil”

* Piedone, prins cu escrocheria: și-a înfipt ginerele în Primăria Sectorului 5, la „vânzarea spațiilor comerciale”! ANI l-a găsit pe primar în conflict de interese

* Cele două conspiraționiste au adus noi amenzi postului Realitatea Plus. CNA a sancționat xenofobia, antivaccinismul, propaganda ilegală pentru Caravana Medicală AUR și cea pentru Piedone

* Biserica Rusă pierde teren în fața Bisericii Ortodoxe Române, în Republica Moldova. Mitropolia închinată Moscovei rămâne fără preoți, care trec la Mitropolia subordonată Patriarhiei Române

* Regimul Putin îi vânează pe rușii care au participat la înmormântarea lui Navalnîi. E folosit sistemul de recunoaștere facială

– Advertisement –