Ciolacu-Ciucă, o nouă ordonanță a traseismului, după modelul Dragnea: primarii pot să treacă la alt partid înaintea alegerilor fără să-și mai piardă funcția

Written by

in

Guvernul PSD-PNL a adoptat o Ordonanță de Urgență (OUG) în stilul Dragnea, permițând din nou traseismul înaintea alegerilor locale din luna iunie. Primarii și președinții de Consilii Județene vor putea candida pe listele altui partid fără să-și piardă funcția în următoarele 4 luni (adică până când intră în vigoare mandatul noului primar).

Acest artificiu e făcut după o altă mutare deosebit de controversată, aceea de a devansa alegerile locale programate inițial în septembrie și reprogramate acum pentru 9 iunie, ca să fie în aceeași zi cu cele europarlamentare.

Printre efectele deosebit de nocive ale acestor schimbări făcute de PSD-PNL pentru a-și maximiza șansele de victorie se numără și acela că, timp de 4 luni, în administrația locală vor fi două rânduri de șefi. E vorba de cei cărora le va expira mandatul legal în octombrie, pe de o parte, și de cei care vor fi aleși de cetățeni în iunie, pe de altă parte. Dacă respectivii nu vor fi aceiași (adică primarii ori președinții de consilii județene nu sunt realeși), vor fi două garnituri de conducere în paralel! Primii vor avea dreptul legal să conducă până în octombrie, dar nu vor mai avea dreptul moral să facă asta.

Toate aceste manevre care lovesc grav în democrația din România sunt luate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, sub înaltul patronaj al lui Klaus Iohannis, pentru a putea să șantajeze și să preseze primarii din opoziție (USR în principal, dar și PMP), ca să treacă la PSD ori PNL.

– Advertisement –

Laura Ștefan, director executiv la Expert Forum, a explicat că nici măcar această OUG a traseismului n-a fost dată ca lumea, Ciolacu și Ciucă scăpând din vedere chestiuni esențiale: „Nu scrie nicăieri în această ordonanță că poți migra o singură dată. Deci cred că inițiatorii ar trebui să se gândească inclusiv la implicațiile pe care acest liber la migrație le are și cu privire la preluarea mandatului. Deci putem fi în situația în care un primar migrează către un partid politic de la un partid politic pentru alegeri, după care, după alegeri, migrează la loc! Nu cred că ne-am gândit suficient la acest aspect și nu știu dacă asta era intenția legiuitorului”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Băsescu: „Îl apreciez extraordinar pe Nicușor Dan. A avut curajul să intre în subteranul Bucureștiului” / „O alianță PSD-PNL nu-l poate bate” / „Firea nu are cum să câștige în fața lui Nicușor”

* VIDEO. Apel disperat al lui Nicușor Dan: PSD și PNL s-au unit să-l saboteze, lăsând Capitala fără buget în 2024! Proiectul a fost respins pentru a doua oară

* Regimul Iohannis-PSD nu scapă de Kovesi: Parchetul European a deschis 215 dosare de fraude cu fonduri UE în România, cu prejudicii de aproape 2 miliarde de euro!

* VIDEO. Comasarea alegerilor „e aproape o lovitură de stat!” / „Aranjament între familii de mafioți care nu vor decât să rămână la putere, adică la decizie și resurse“ – profesorul Dumitru Borțun!

* Faraonul: RAAPPS îi pregătește pe furiș lui Iohannis o vilă de 9 milioane de euro în centrul Capitalei, pe Bulevardul Aviatorilor! A șaptea casă a președintelui venit de la Sibiu

* Se alege praful de „Polul Suveranist”! Alianța AUR se destramă înainte de alegeri. Trei partide „frățești” se consideră înșelate de George Simion, la șoșocari e „război civil”

* Piedone, prins cu escrocheria: și-a înfipt ginerele în Primăria Sectorului 5, la „vânzarea spațiilor comerciale”! ANI l-a găsit pe primar în conflict de interese

* Cele două conspiraționiste au adus noi amenzi postului Realitatea Plus. CNA a sancționat xenofobia, antivaccinismul, propaganda ilegală pentru Caravana Medicală AUR și cea pentru Piedone

* Biserica Rusă pierde teren în fața Bisericii Ortodoxe Române, în Republica Moldova. Mitropolia închinată Moscovei rămâne fără preoți, care trec la Mitropolia subordonată Patriarhiei Române

* Regimul Putin îi vânează pe rușii care au participat la înmormântarea lui Navalnîi. E folosit sistemul de recunoaștere facială

– Advertisement –