Sari la conținut
Ponta vrea execuții ca în „țara normală” Coreea de Nord! Cîțu „și ceilalți” ar trebui „împușcați pentru dezertare”
Și când simte că a venit apa și în vadul lui, Victor Viorel Ponta se comportă ca o broască râioasă. Liderul Pro România („premierul de la Colectiv”) face o afirmație de individ dezaxat: „într-o țară normală”, cei precum Florin Cîțu sunt „împușcați pentru dezertare”. Pentru Ponta, „țări normale” sunt Coreea de Nord, China, Iran…
Ieșirea violentă a lui Victor Ponta
- „Nu am crezut că cineva poate fi atât de iresponsabil. Nu există nicăieri în lume ca un premier să fugă cu un sfert de oră înainte să fie votat, mai ales că aici nu vorbim despre o situaţie obişnuită. România este în război acum, nu în război cu o armată inamică, ci cu o criză cu care nu ne-am mai confruntat niciodată şi cu care nu ştim cum să luptăm, nu ştie nimeni de fapt. Şi în război e numit un general să conducă guvernul şi fuge cu un sfert de oră înainte. În mod normal, într-o ţară normală îl împuşcau pentru dezertare şi pe el şi pe toţi ceilalţi ai lui.”
- „I-aţi văzut pe liberali ce îşi dădea palme de fericire că a fugit Cîţu?!”
- „PNL este la fel de periculos pentru România precum coronavirusul.”
- „În momente importante, când oamenii astăzi aşteptau să afle ce se întâmplă cu sănătatea, ce se întâmplă cu frontiera, ce se întâmplă cu măsurile economice, au fugit, au dezertat. Nu am întâlnit, nu veţi mai întâlni niciodată, în nicio ţară, nicio situaţie… ceva… asemănătoare.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI: