Militarii ruși au împușcat un muzician ucrainean în propria casă, după ce acesta a refuzat să participe la un concert în regiunea Herson, ocupată parțial și anexată de putiniști, a anunțat Ministerul Culturii de la Kiev, preluat de publicația britanică The Guardian.
Dirijorul Iuri Kerpatenko (46 de ani) a refuzat să participe la un concert „organizat de ocupanți pentru a demonstra așa-numita «îmbunătățire a vieții pașnice» în Herson”, a declarat ministerul ucrainean, printr-un comunicat, pe pagina sa de Facebook.
Concertul din 1 octombrie ar fi trebuit să fie susținut de Orchestra de cameră Gileya, al cărei dirijor principal era Kerpatenko, care „a refuzat categoric să coopereze cu ocupanții”, se arată în comunicat.
Iuri Kerpatenko, care era și dirijorul principal al Teatrului de Muzică și Dramă „Mykola Kulish” din Herson, a postat mesaje sfidătoare pe pagina sa de Facebook până în luna mai.
Membrii familiei lui Kerpatenko, aflați în afara zonei ocupate din Herson, ar fi pierdut contactul cu dirijorul în septembrie.
După asasinarea lui Kerpatenko, Procuratura regională din Herson a lansat o anchetă oficială „pe baza încălcărilor legilor și obiceiurilor războiului, combinate cu omor intenționat”.
Condamnarea asasinatului a venit rapid din partea artiștilor ucraineni și internaționali.
„Istoria Rusiei care a impus o politică de «a se conforma sau a muri» împotriva artiștilor nu este nimic nou. Are o istorie care se întinde pe o sută de ani”, a spus dirijoarea finlandezo-ucraineană Dalia Stasevska. Luna trecută, aceasta urma să dirijeze „Last Night of the Proms” la Albert Hall din Londra, dar spectacolul a fost anulat din cauza morții Reginei Elisabeta a II-a.
„Am văzut prea multă tăcere de la colegii ruși. Ar fi acesta momentul ca muzicienii ruși, în special cei care trăiesc și lucrează în străinătate, să facă un pas, în sfârșit, și să ia poziție împotriva acțiunilor regimului rus în Ucraina?”, a intervenit Dalia Stasevska.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Invadatorii ruși primesc lovitură după lovitură în teritoriile pe care le-au ocupat temporar în Ucraina. Șeful adjunct al administrației orașului Novaia Kahovka din regiunea Herson, instalat în funcție de puterea de la Kremlin, a fost lichidat chiar în propria sa casă, de către persoane necunoscute. Este vorba despre Vitalie Guru – un trădător trecut în slujba ocupanților.
Propagandiștii ruși de la RIA Novosti afirmau că Vitalie Guru a ajuns la spital în stare gravă, după ce s-a ales cu mai multe împușcături în diferite zone ale corpului. Site-ul ucrainean Obozrevatel.com scrie însă despre moartea colaboratorului putinist, preluând informații de pe câteva canale rusești de Telegram: “Au încercat să-l ducă la un spital din Crimeea. Se știe deja că Guru a murit în drum spre Crimeea”.
Până la urmă, o trădătoare a Ucrainei, Ekaterina Gubareva, a confirmat pentru agenția de știri TASS din Moscova decesul lacheului Guru: “Șeful adjunct al administrației districtului Kahovka din regiunea Herson, Vitali Guru, a murit în urma unei tentative de asasinat asupra lui. Se presupune că a fost împușcat cu un pistol Makarov”.
Obozrevatel.com:“Filmările pe care le-au făcut arată picături de sânge pe podeaua casei, precum și cartușe întinse pe pământ. Aparent, presupunerea legată de pistolul Makarov a fost făcută tocmai pe această bază. Înainte de invazia pe scară largă a Federației Ruse, Guru a fost șeful districtului Dnipro al comunității teritoriale urbane din Novaia Kahovka. Când zona a fost ocupată de ruși, Guru a trecut imediat în slujba agresorului: a colaborat cu ocupanții și a distribuit de bunăvoie comentarii optimiste și vesele în mass-media de propagandă rusă”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Shinzo Abe (67 de ani), fost premier al Japoniei, a fost împușcat vineri, în timpul unui eveniment electoral din orașul Nara și transportat la spital în stop cardiorespirator, relatează Reuters. Ulterior, cel mai longeviv premier din istoria Japoniei a murit. El se retrăsese din funcție în 2020, invocând probleme de sănătate. Asasinatul a șocat întreaga lume.
Politicianul a fost împușcat din spate, sângerând abundent. Poliția a anunțat că un suspect de 41 de ani a fost arestat.
Rana suferită de Shinzo Abe a fost extrem de gravă și existau din start speculații că acesta ar fi decedat. Inițial, conform presei britanice, informația nu a fost confirmată de autorități. Ceva mai târziu, venit și confirmarea oficială.
Imediat după atentat, scrie agenția de știri Kyodo, fostul premier era conștient și cooperant, dar când a fost urcat în elicopter pentru a fi dus la spital, intrase deja în stop cardiorespirator.
High quality footage of the ex PM of Japan, Shinzo Abe being shot at from behind with an improvised double barreled shotgun .pic.twitter.com/5XFbUAjNUj
Atentatul este atât de surprinzător pentru că în Japonia armele de foc sunt strict interzise, iar violențele politice aproape că nu există. Poliția a găsit asupra suspectului arestat o armă de foc care pare să fi fost confecționată acasă!
Atacul a avut loc la ora locală 11.30 (5.30 ora României). O înregistrare video a televiziunii publice japoneze NHK arată că Shinzo Abe ținea un discurs lângă o stație de tren când s-au auzit două focuri de armă. Imaginea devine neclară în panica izbucnită, apoi se pot vedea membri ai echipei de securitate culcând la pământ atacatorul.
Într-un alt filmuleț, făcut înaintea atentatului, se poate vedea că asasinul, purtând o mască medicală pe față, urmărea de la 20 de metri discursul lui Shinzo Abe, amplasat undeva, în partea din stânga-spate a politicianului.
Cu aproape 4 ani înainte de a sfârși doborât de gloanțe, Shinzo Abe a fost victima unuia din cele mai penibile momente din istoria diplomației și politicii românești. În toamna lui 2018, el a vizitat România alături de un număr de oameni de afaceri niponi, dar n-a găsit pe nimeni cu care să poată sta de vorbă! La putere se afla (ca și acum) PSD, partid care era mai preocupat cu răfuielile interne și împărțirea puterii decât cu guvernarea țării. Liviu Dragnea tocmai îl forțase pe premierul Mihai Tudose să demisioneze, iar liderii PSD erau în ședință la sediul partidului când prim-ministrul japonez a ajuns la București.
Modul în care a fost tratat atunci Shinzo Abe – care era primul șef de Guvern al Japoniei venit într-o vizită oficială în România! – a fost de o grosolănie de neimaginat într-o țară europeană și pretins civilizată. Absolut nimeni nu s-a ostenit, din Guvernul PSD, să-l bage în seamă pe înaltul oaspete. Cineva de la Ministerul de Externe și oficiali de la Ambasada Japoniei au făcut oficiile de gazde, plimbându-l pe premierul nipon pe la Muzeul Satului și în Herăstrău, apoi acesta a plecat, continuându-și turul european în țări unde avea cu cine să discute. Vizita a fost complet ratată, inclusiv stabilirea de contacte între comunitatea de afaceri din Japonia și cea din România.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vadim Zimin (53 de ani), colonel FSB în retragere, a fost găsit într-o baltă de sânge în locuința sa din suburbiile Moscovei. Conform anchetei oficiale, el a încercat să se sinucidă. Zimin nu este un colonel oarecare, ci FSB-istul care purta servieta nucleară a dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin.
Conform dezvăluirilor făcute de publicațiile „The Mirror” și „Moskovski Komsomoleț”, preluate de site-ul Obozrevatel.com, ofițerul rus se află în stare gravă la terapie intensivă.
Vadim Zimin răspundea de portofoliul de controale nucleare. Îl însoțea mereu pe fostul șef al KGB, Vladimir Putin, în deplasările acestuia, pe teritoriul Rusiei sau în străinătate.
Zimin a îndeplinit acest rol și pe vremea lui Boris Elțin. A continuat să lucreze în serviciul federal de securitate până la obținerea gradului de colonel.
Vadim Zimin a fost găsit într-o baltă de sânge, cu o rană la cap, miercuri seara, în bucătăria apartamentului său din regiunea moscovită Krasnogorsk. În apropiere s-a descoperit un pistol IJ 79-9TM,
Colonelul FSB era singur în casă în momentul tentativei de sinucidere. Soția lui, de profesie medic, fusese la spital, unde îi trata pe o parte dintre militarii răniți în războiul din Ucraina.
Vadim Zimin se afla în arest la domiciliu. Pe numele său fusese deschis, recent, un dosar penal sub acuzația de luare de mită, legată de noua sa funcție în cadrul serviciului vamal. Zimin neagă acuzațiile care i se aduc.
Tentativa de sinucidere a lui Zimn a stârnit suspiciuni în presa internațională, după o serie de decese misterioase în care au fost implicați oficiali ruși de rang înalt și oameni de afaceri din anturajul lui Putin.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dictatorul criminal Vladimir Putin a fost „lichidat” în mod simbolic de un activist din Comitetul Republican al Socialiștilor ruși. „Lunetistul” s-a deplasat până la locul faptei, înarmat cu o armă de paintball, și a mitraliat statuia fostului șef al KGB. Plasată pe o clădire din centrul orașului Sankt Petersburg, statuia îl întruchipase pe împăratul roman Octavianus Augustus, care a domnit peste 40 de ani.
Vandalizarea statuii lui Putin a coincis cu ultima zi a desfășurării Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. La acel eveniment a izbucnit un uriaș scandal, după ce președintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokaev, a declarat că țara sa nu va recunoaște niciodată independența așa-ziselor „republici populare” Donețk și Lugansk și că nu se va ploconi în fața Federației Ruse.
Videoclipul cu „uciderea” teroristului planetar a apărut pe canalul Nexta Live Telegram, fiind preluat de site-ul Obozrevatel.com. Comitetul Socialiștilor Republicani a publicat pe YouTube și versiunea integrală a „execuției”.
VIDEO: „Execuția” statuii lui Putin
Pe „trupul” tiranului de la Kremlin pot fi observate mai multe împușcături cu vopsea galbenă. Galbenul este a doua culoare de pe drapelul Ucrainei.
Obozrevatel.com: „Activiștii notează că «exercițiul a fost efectuat ca o exprimare independentă», programat să coincidă cu ultima zi a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. «Rusia va fi o republică socială populară liberă», au spus activiștii după împușcarea statuii lui Putin”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Denis Kireev, unul dintre membrii delegației ucrainene la prima rundă de negocieri cu rușii (desfășurată luni, 28 februarie, la granița dintre Ucraina și Belarus, pe malul râului Pripiat), a fost ucis de Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU), fiind suspectat de trădare. Informația a fost lansată public de un deputat ucrainean din partidul președintelui Volodimir Zelenski și confirmată de presa ucraineană, care citează surse oficiale.
Deputatul Oleksandr Dubinski a scris pe Telegram că „în timpul detenției sale de către SBU, Denis Kireev a fost ucis, fiind suspectat de trădare”.
Deputatul Dubinski pune și o întrebare apăsătoare: „Cum a intrat în delegația ucraineană pentru negocieri cu ocupanții? Chiar vreau să aflu de la Biroul Președintelui”.
Dubinski oferă și câteva detalii despre „trădătorul Denis Kireev”.
Acesta a lucrat între 2006 și 2008 la SCM Finance, unde a ocupat funcția de director general adjunct.
Următorul loc de muncă a fost compania austriacă GROUP SLAV AG, cu sediul în Viena.
În același timp, între 2006 și 2012, Denis Kireev a fost și membru în Consiliul de Supraveghere al Ukreximbank.
Din 2010 până în 2014, el a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Oschadbank.
Lui Denis Kireev, trădarea i-a adus moartea
Pravda.com.au publică informația despre excuția lui Denis Kireev citând surse politice apropiate puterii și precizând că trădătorul „a fost împușcat”.
Potrivit acestor surse, Serviciul de Securitate avea date clare despre trădarea lui Kireev, inclusiv conversații telefonice.
Execuția ar fi avut loc vineri, 4 martie, la patru zile după ce Kireev a făcut parte din delegația ucraineană care a negociat cu rușii la granița dintre Ucraina și Belarus, pe malul râului Pripiat.
A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene a avut loc joi, 3 martie, la granița dintre Polonia și Belarus, dar Denis Kireev nu a mai făcut parte din delegația ucraineană. El era deja arestat.
Deocamdată, informația privind execuția lui Kireev nu a fost confirmată oficial de autoritățile de la Kiev.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Tragedie pe un platou de filmare din statul american New Mexico: actorul Alec Baldwin (63 de ani) i-a împușcat pe directoarea de imagine, Halyna Hutchins (42 de ani), și pe regizorul filmului, Joel Souza (48 de ani). Femeia a murit, bărbatul a supraviețuit.
O femeie a murit și un bărbat a fost rănit după ce actorul Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită pe un platou de filmare din New Mexico, anunță presa americană.
Poliția statulului New Mexico a declarat că Alec Baldwin a tras cu arma în timpul filmărilor pentru westernul „Rust”, un film independent a cărui acțiune se petrece în secolul al XIX-lea, relatează Reuters și BBC.
Alec Baldwin este co-producător al filmului și joacă rolul unui proscris pe nume Rust, al cărui nepot de 13 ani fusese condamnat pentru o crimă accidentală.
”Halyna Hutchins (42 de ani), regizor de imagine, și Joel Souza (48 de ani), regizor, au fost împușcați de Alec Baldwin (68 de ani), producător și actor, care a tras cu o armă de recuzită”,a transmis Biroul șerifului din districtul Santa Fé, într-un comunicat de presă.
Potrivit revistei „Variety”, focurile de armă au fost trase la Ferma Bonanza Creek, o unitate de producție cinematografică aflată la sud de Santa Fé, foarte populară în industria de profil americană.
Un purtător de cuvânt al actorului a declarat pentru „People” că a fost vorba de un „accident”, de „o tragere greșită cu o armă de recuzită cu gloanțe oarbe”.
Potrivit surselor revistei „Deadline”, Baldwin a fost interogat de anchetatori și apoi eliberat.
Halyna Hutchins (directoarea de imagine a filmului) a fost transportată cu elicopterul la spitalul Universității New Mexico, dar a murit din cauza rănilor provocate de gloanțe.
Joel Souza (regizorul filmului) a fost dus cu ambulanța la centrul medical regional Christus St. Vincent și a primit îngrijiri medicale de urgență, fiind stabilizat.
#Mundo Medios internacionales reportan que el actor Alec Baldwin disparó accidentalmente con una pistola de utilería matando en el set de grabación de la película ‘Rust’ a la Directora de Fotografía Halyna Hutchins. Ocurrió en Santa Fe, Nuevo México. pic.twitter.com/t1wzmjDJss
Investigatorii anchetează incidentul care a avut loc la Bonanza Creek Ranch. Ei au declarat că încă nu au fost depuse acuzații în legătură cu împușcăturile de pe platoul de filmare.
Polițiștii încearcă să afle cum a fost posibil ca în pistolul lui Alec Baldwin să se afle gloanțe adevărate și de ce acesta a îndreptat arma exact în direcția celor doi, ca și cum i-ar fi luat la țintă.
De regulă, pistoalele, puștile sau carabinele folosite la filmare sunt arme de recuzită, dar nici măcar acestea nu sunt îndreptate spre oameni, ci în direcții neutre. Ulterior, senzația de împușcături reale e creată la montaj.
Poliția a comunicat că anchetatorii au fost trimiși la Bonanza Creek Ranch joi, în jurul orei locale 13.50, după ce a fost primit un apel pe numărul de urgență. Potrivit ABC News, cel care a sunat a spus că „avem o persoană care a fost împușcată accidental pe platoul de filmare”.
Halyna Hutchins (42 de ani) era absolventă a Institutului American de Film, iar în 2019 a fost numită „stea în devenire” de revista „American Cinematographer”.
Halyna Hutchins
Alec Baldwin (63 de ani) este devastat de tragedia pornită din pistolul mânuit de el. Publicația locală „Santa Fé New Mexican” scrie că, atunci când a fost interogat de poliție, actorul era în lacrimi.
Compania care produce filmul a comunicat, în prima sa reacție, că „a avut loc un accident pe platoul din New Mexico al «Rust», privind manevrarea greșită a unei arme de recuzită cu gloanțe oarbe”.
Totuși, biroul șerifului a indicat că este prea devreme să se spună ce fel de gloanțe au fost folosite. De asemenea, autoritățile au evitat folosirea cuvântului „accidental”, lăsând concluziile pe seama anchetatorilor.
Înainte de tragedie, actorul Alec Baldwin a postat pe Instagram o fotografie de la filmări. De asemenea, pe rețele de socializare au apărut imagini cu actorul după incident.
Alec Baldwin, devastat de tragica întâmplare
Una dintre imagini îl surprinde pe Alec Baldwin în prim-plan. El vorbește la telefon și este profund marcat de cele întâmplate.
Precedente: Jon-Erik Hexum și Brandon Lee
Incidentul amintește de alte două momente tragice din istoria cinematografiei americane, care au dus la decese din cauza unor arme de recuzită.
În 1984, actorul Jon-Erik Hexum (26 de ani) a murit după ce s-a împuşcat în cap cu un pistol de recuzită cu gloanţe oarbe, în timp ce pretindea că participă la o ruletă rusească cu un Magnum 44 pe platourile de filmare pentru serialul „Cover Up”.
În 1993, actorul Brandon Lee (28 de ani), fiul super-starului Bruce Lee, a murit după ce a fost împuşcat cu un glonţ de calibru 44, în timp ce filma scena morţii în „The Crow”. Pistolul trebuia să aibă gloanţe oarbe, însă autopsia a dezvăluit că un glonţ adevărat a ajuns aproape de coloana vertebrală a actorului.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La o lună după uciderea comediantului Nazar Mohammad (cunoscut drept Khasha Zwan) în Kandahar, talibanii au mai făcut o victimă în rândul artiștilor cu mare popularitate din Afganistan. Ei l-au împușcat pe Fawad Andarabi, cântăreț la ghichak (un fel de lăută cu arcuș), în satul Andarab, provincia Baghlan, din nord-estul țării.
Fawad Andarabi, cântăreț afgan de muzică populară, a fost împușcat de talibani într-o zonă izolată din munți, în condiții neclare, a anunțat duminică familia sa, potrivit The Guardian.
Și fostul ministru de Interne afgan, Masoud Andarabi, a vorbit despre moartea acestuia, iar talibanii spun că vor investiga incidentul.
Uciderea lui Fawad Andarabi a fost relatată de Associated Press. Conform agenției de presă americane, talibanii au mers mai întâi acasă la cântăreț, unde au făcut percheziții și chiar au băut ceai cu muzicianul, potrivit The Guardian.
Însă ceva s-a schimbat vineri, a spus fiul cântărețului, Jawad Andarabi. „Era complet nevinovat, un cântăreț care voia doar să distreze lumea”, a declarat acesta. „L-au împușcat în cap, la el la fermă”, a confirmat Jawad.
Fiul cântărețului a mai spus că vrea dreptate pentru tatăl său.
Un consiliu local al talibanilor a promis să-l pedepsească pe ucigaș. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că investighează incidentul, dar nu a dat alte detalii.
Fawad Andarabi cânta la ghichak, un fel de lăută cu arcuș, iar cântecele sale erau despre locul său de naștere și despre poporul afgan.
Taliban’s brutality continues in Andarab. Today they brutally killed folkloric singer, Fawad Andarabi who simply was brining joy to this valley and its people. As he sang here “our beautiful valley….land of our forefathers…” will not submit to Taliban’s brutality. pic.twitter.com/3Jc1DnpqDH
Fostul ministru afgan de Interne, Masoud Andarabi, a spus că muzicianul Fawad Andarabi, foarte cunoscut în țara sa, a fost „ucis cu brutalitate” de talibani. Cântărețul ar fi fost târât afară din casa sa și împușcat de talibani.
Andarabi a mai afirmat că uciderea cântărețului ar fi avut loc în Andarab, un sat din sudul provinciei Baghlan, situată într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Konstantin Pavlov (48 de ani), primarul oraşului ucrainean Krivoi Rog, a fost descoperit mort, duminică, într-o baltă de sânge, având o plagă prin împușcare. Anunțul morții lui a fost făcut chiar de către preşedintele țării, Volodimir Zelenski, al cărui oraș natal este Krivoi Rog.
Trupul lui Konstantin Pavlov a fost găsit pe veranda casei sale de la țară, de către o cunoștință. Lângă el se afla o armă.
Alarma a fost dată de soția lui Pavlov, care se afla pe litoral și s-a îngrijorat că soțul său nu mai putea fi contactat, potrivit agenției UNIAN.
Poliția a deschis o anchetă, iar preşedintele Zelenski a promis că va urmări personal investigațiile, scrie Agerpres.
Krivoi Rog este un important centru industrial, situat în sud-estul Ucrainei, și are o populație de 635.000 de locuitori.
Primarul Konstantin Pavlov fusese ales în decembrie anul trecut, dar nu era din aceeași tabără politică cu președintele Zelenski, ci reprezenta un partid pro-rus. De altfel, în turul al doilea îl învinsese chiar pe candidatul partidului prezidențial.
Moartea primarului intervine într-un context tensionat: ciocniri violente între forţele de ordine şi protestatari au avut loc sâmbătă seară chiar lângă biroul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, din cauza unui plan care oferă un statut special regiunii Donbas, controlată de separatiştii pro-ruși.
Cancelarul german Angela Merkel se va duce săptămâna viitoare la Moscova, iar duminica viitoare este așteptată la Kiev. Discuțiile se vor referi și la tensiunile din estul separatist al Ucrainei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un politician milionar din Rusia a ucis un om despre care a spus că l-a confundat cu un urs. Autorităţile locale au deschis o anchetă, iar politicianul a fost pus în arest la domiciliu, informează BBC.
Igor Redkin (55 de ani) deţine mai multe afaceri în peninsula Kamceatka şi este considerat a fi unul dintre cei mai bogaţi politicieni locali.
Redkin a declarat că a auzit un zgomot la groapa de gunoi de la marginea satului Ozernovschi, din Kamceatka, şi a crezut că este vorba despre un urs. Rusul a spus că a tras cu o armă în direcţia zgomotului, în încercarea de a speria animalul.
Ulterior, s-a aflat că un localnic, în vârstă de 30 de ani, a fost grav rănit în aceeaşi zonă, la aceeaşi oră. Victima a murit la spital.
Igor Redkin a declarat că este pregătit să accepte pedeapsa pe care instanţa de judecată o va decide în cazul său. El a adăugat că, după acest eveniment tragic, a demisionat din partidul Rusia Unită, condus de preşedintele Vladimir Putin.
Conform presei din Rusia, Redkin va petrece următoarele două luni în arest la domiciliu.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!