O slujbă de pomenire a lui Ion Antonescu, urmată – din nefericire – de o serie de discursuri elogioase la adresa Mareșalului, a provocat reacția consilierului onorific al primului-ministru, deputatul Alexandru Muraru (PNL), reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.
Muraru a sesizat Procurorul General și ministrul de Interne, acuzând că ceremonia religioasă a fost, de fapt, „o deșănțată elogiere a unei persoane condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității, la adresa a sute de mii de civili”.
Scandalul pare a fi orientat, într-o anumită măsură, și împotriva Bisericii Ortodoxe Române, pentru că evenimentul religios a avut loc, evident, într-o biserică ortodoxă din Vaslui, ctitorită de chiar Mareșalul Ion Antonescu.
Gravitatea situației solicită câteva clarificări, atât „de dicționar”, cât și de natură istorică.
Mic dicționar explicativ
Parastasul
Conform Wikipedia, parastasul este „un serviciu memorial (greacă: μνημόσυνον, mnemósynon, „memorial”; slavonă: панvхида, panikhída, din limba greacă παννυχίς, pannychis, „veghe”; română: parastas, de la greci παράστασις, parastas), un moment liturgic solemn pentru odihna celor decedați, oficiat în Biserica Ortodoxă și Bisericile Orientale Catolice, care urmează Ritul Bizantin”.
Site-ul Doxologia oferă o explicație ceva mai detaliată. Astfel, într-un articol dedicat acestui subiect se precizează: „Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca şi la înmormântare, de «Veşnica pomenire»”.
În cărţile de slujbă se numeşte panihidă (panahidă), dar în popor poartă de obicei numirea de parastas, de la cuvântul grecesc παριστημι (a se înfăţişa înaintea cuiva, a mijloci), deci rugăciune de mijlocire pentru răposaţi.
Soroacele sau termenele pentru pomenirea celor răposaţi sunt:
- ziua a 3-a, a 9-a şi a 14-a după moarte;
- la 3, 6 şi 9 luni şi la un an după moarte;
- apoi, în fiecare an, până la 7 ani după moarte.
Desigur, slujbe de pomenire pot fi săvârșite nu doar la aceste soroace, ci ori de câte ori se dorește acest lucru, respectându-se rânduielile și perioadele liturgice bisericești.
Rugăciunea Bisericii pentru cei mutaţi la Domnul este întâlnită în toate slujbele sale, regăsindu-se în ecteniile întreite care fac amintire de „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori de locaşuri sfinte şi pentru toţi cei mai dinainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini, care odihnesc pretutindeni”.
Robul lui Dumnezeu
ÎPS Bartolomeu Anania: „În limbajul biblic, patristic, liturgic și bisericesc, orice creștin este rob al lui Dumnezeu, fie în timpul vieții, fie după moarte. Rob al lui Dumnezeu este acela care și-L recunoaște pe Dumnezeu ca Stăpân, Creator al omului și iubitor de oameni. Lui I se supune, dar nu «orbește» (adica plutind în supunere ca într-o negură), ci cu luciditate. Or, luciditatea înseamnă discernământ, iar discernământul înseamnă libertate. Ca rob al lui Dumnezeu, omul nu se află sub Dumnezeu, ci întru Dumnezeu, adică în interiorul libertății Lui. A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a deveni cetățean al Împărăției Cerurilor. (…) Desigur, trebuie să recunoaștem că omul, prin greșala lui Adam (care și-a înțeles și folosit prost libertatea), a devenit robul păcatului. Dar tocmai acesta a fost rostul întrupării și jertfei lui Hristos: să ne elibereze din robia constrângătoare a păcatului și să ne redea robiei zburdalnice a lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel observă că sclavul (propriu-zis) care a fost chemat de Hristos devine un om liber, în pofida faptului că, social, continuă să rămână sclav, iar omul liber (propriu-zis) chemat de Hristos își păstreaza libertatea tocmai prin faptul că a devenit rob al lui Hristos. Iar Sfântul Apostol Petru avertizează asupra libertății adamice, rău înțelese și prost folosite, așa cum se întâmplă, din păcate, și în zilele noastre, când libertatea omului este invocată ca justificare a propriei sale depravări. Iată ce ne spune înțeleptul Apostol: «Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu»”.
Lămurite fiind aceste noțiuni de bază pentru înțelegerea ceremoniei religioase oficiată de preoții din Vaslui întru pomenirea lui Ion, robul lui Dumnezeu, ar mai fi de spus că biserica în care a avut loc evenimentul NU este exclusiv o ctitorie a Mareșalului.
Din textul pisaniei, rezultă că biserica are mai mulți ctitori, Mareșalul Antonescu fiind printre cei care au oferit ajutorul, probabil financiar, fie din banii proprii, fie prin aprobarea unei subvenții din bugetul statului. Alături de Mareșal, au mai ajutat la ridicarea bisericii atât membrii Comitetului de construcție (coordonat de Generalul de Corp de Armată Ioan Rășcanu, ca președinte, și de protoiereul pr. Econom Ioan Ene, ca vicepreședinte), cât și credincioși creștini din Vaslui.
Complexitatea speței și nefericita grabă punitivă a domnului Alexandru Muraru
Faptul că Mareșalul Ion Antonescu a coordonat, în calitate de Conducător al Statului Român, crime de război, inclusiv crime care se circumscriu noțiunii de Holocaust, reprezintă o realitate de necontestat.
Deși în agora românească încă bântuie imaginea de „erou al neamului”, confecționată Mareșalului Ion Antonescu, după 1989, de diferite grupuscule naționaliste, cu contribuția toxică a unor istorici, oameni de cultură și de film (vezi regizorul propagandist ceaușist Sergiu Nicolaescu), documentele scoase din arhive sunt mai mult decât suficiente pentru a face dovada că Mareșalul a fost un individ lipsit de scrupule, care a ordonat crime de război și antisemite fără nicio tresărire de conștiință, un aliat loial Germaniei naziste și dușman declarat al democrației.
În consecință, elogierea publică a acestuia este o faptă imorală, eventual penală.
Totuși, la ceremonia religioasă care a avut loc la biserica din Vaslui, nu oficierea slujbei de parastas constituie fapta penală. Consilierul onorific Alexandru Muraru trebuie să fie ceva mai atent la nuanțe. Pomenirea într-o slujbă de parastas a unui creștin mort, fie acesta chiar și un criminal de război ca Ion Antonescu, nu reprezintă justificarea sau, mai grav, promovarea păcatelor acestuia. Dimpotrivă, în slujbele de pomenire a celor morți, noi ne rugăm pentru IERTAREA PĂCATELOR LOR!
În consecință, dl consilier onorific Alexandru Muraru nu poate cere Bisericii să nu se mai roage pentru iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu, Ion Antonescu, cum nu poate cere ca acesta să nu mai fie pomenit printre ctitorii bisericii cu hramul Sfânta Paraschiva din Vaslui.
Da, probabil că pentru un politician ancorat într-o realitate ideologizată, „iertarea păcatelor” reprezintă o noțiune greu de înțeles, însă dl Muraru este chemat să facă efortul intelectual necesar pentru a înțelege până unde își poate permite să meargă în acuzațiile sale împotriva Bisericii. Pomenirea la parastas nu înseamnă comemorare (în sensul de elogiere), domnule consilier!
Trebuie deci apărat parastasul de pomenire a robului lui Dumnezeu, Ion Antonescu, ca exercitare a drepturilor și libertăților religioase garantate Bisericii Ortodoxe Române de legislația României și de Uniunea Europeană.
Nu poate fi însă apărat preotul care, după oficierea slujbei religioase, a rostit un scurt discurs în care îl elogia pe Mareșalul Ion Antonescu ca „martir” și „mare om de stat”. Din păcate, părintele a căzut în capcana unui naționalism toxic, în „panoplia” căruia sunt așezate de-a valma figuri sângeroase ale istoriei noastre: „Căpitanul” legionarilor Corneliu Zelea Codreanu, Mareșalul fascist Ion Antonescu, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu…
Pe de altă parte, la ceremonia religioasă despre care discutăm, au participat numeroși oameni de cultură și, mai ales, ofițeri în rezervă ai Armatei Române (purtători de decorații militare, din câte am observat). În discursurile rostite, unii dintre aceștia au adus elogii Mareșalului Antonescu, „mare erou al neamului”. Nici acești adulatori ai lui Antonescu nu pot fi apărați. Demersul lor este antidemocratic și incompatibil cu valorile societății libere în care ne dorim să trăim.
Mai trebuie spus că anchetarea celor care l-au elogiat, la Vaslui, pe criminalul de război antisemit Mareșal Ion Antonescu va provoca reacții din zona naționalistă a agorei românești. Scandalul este deja declanșat, însă nu trebuie să escaladeze.
Dl consilier Alexandru Muraru are partea lui de responsabilitate pentru ca această speță să fie corect judecată și, înainte de toate, rezolvată folositor pentru democrația noastră. O responsabilitate care impune politicianului național-liberal să fie mult mai atent la nuanțe și înțelesuri profunde.