Blog

  • VIDEO. Iată ce face tovarăşul lui Dragnea din Ungaria! Regimul Orban foloseşte forţa împotriva Opoziţiei

    MUST WATCH: This is what happens when an opposition MP tries to get air time on public media in Hungary. Akos Hadhazy is roughed up and dragged away by armed security guards. #Hungary pic.twitter.com/7wa8ImFp1u

    — Benjamin Novak (@b_novak) December 17, 2018

    Doi deputați de opoziție au fost expulzați din sediul televiziunii publice ungare, luni dimineața, după ce și-au petrecut noaptea acolo, în speranța de a putea difuza un comunicat, după un important protest anti-Orban, potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, scrie Hotnews citând AFP.

    Akos Hadhazy și Bernadett Szél, doi deputați independenți proveniți din Partidul verde LMP, au fost scoși cu forța de către gărzile de securitate din televiziunea MTVA din Budapesta, o acțiune puternic criticată.

    „Nu este televiziunea privată a Fidesz (partidul național-conservator al premierului Viktor Orban), ci televiziunea poporului ungar, finanțată din impozite„, au subliniat deputații, care au transmis în direct incidentele pe reţelele de socializare.

    Protestatarii cer mai multă independență și obiectivitate în presa publică și aderarea Ungariei la Parchetul european, refuzată de Budapesta.
    Un nou protest urmează să aibă loc în cursul zilei împotriva lui Orban, al cărui stil autoritar și atacurile la adresa independenței justiției și a presei sunt în mod regulat criticate de Uniunea Europeană

  • „Memoria martirilor e întinată de infractori, în frunte cu Dragnea”. Mesaj dur al lui Iohannis, la 29 de ani de la masacrul din Timişoara

    „În urmă cu 29 de ani, românii apărau cu propria viață libertatea și democrația. Idealurile Revoluției din Decembrie 1989 stau la baza Constituției noastre, care este garanția supremă că sacrificiul pentru drepturi și libertăți fundamentale nu a fost în zadar. Astăzi, memoria acestor martiri este întinată de încercările disperate ale unor infractori, în frunte cu Liviu Dragnea, de a impune amnistia și grațierea. România nu se va întoarce la epoca de neagră amintire a partidului-stat”, a scris Iohannis acum câteva minute pe Facebook.

    Ziua de 17 decembrie a fost cea mai sângeroasă zi a Revoluției din 1989 sub conducerea lui Ceaușescu. Atunci a avut loc măcelul de la Timișoara, cu aproape 90 de morți.

    Mai sângeroase aveau să fie zilele de 22, 24 și 24 decembrie, dar sub conducerea lui Ion Iliescu.

  • Klaus Iohannis preia comanda Guvernului, ca să blocheze ordonanța de amnistie și grațiere! A cerut agenda de lucru a fiecărei ședințe de guvern

    Mutare în forță a președintele Klaus Iohannis, după discursul delirant al lui Liviu Dragnea, de ieri, în care a cerut imperativ ordonanță de urgență pe amnistie și grațiere.

    Iohannis i-a transmis astăzi o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei ședințe de guvern, cu cel puțin 24 de ore înainte.

    Iohannis a mai blocat o dată două ordonanțe anti-justiție, „cei doi elefanți” din Guvernul Grindeanu, pe 18 ianuarie 2017.

    „Stimata doamnă Prim-ministru, în vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituție, vă solicit să îmi transmiteți agenda de lucru a fiecărei ședinte a Guvernului”, scrie șeful statului.

    El se referă la articolul conform căruia „președintele României poate lua parte la ședintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații”. Mai mult, „președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă”.

    „Cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua ședinței Guvernului”

    Klaus Iohannis menționează că obligația comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 561/2009.

    „Potrivit dispozițiilor menționate, agenda de lucru a ședinței Guvernului se comunică autorităților publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua ședinței Guvernului”.

  • Mulțumiri „patronilor” noștri de azi și de mâine. Împreună construim o voce a libertății

    Dragi prieteni, noi, Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu, vă facem cunoscute următoarele:

    1. Pe 1 Decembrie 2018, la 100 de ani de la nașterea României Mari, am născut site-ul ziaristii.com, care în două săptămâni a crescut uluitor, mult peste aștepările noastre (care nu erau deloc mici).

    2. Este doar începutul unei platforme media care, pe lângă ziarul electronic, va mai conține o televiziune online și o revistă tipărită, lunară, din segmentul quality.

    3. Cum „patronii” acestei construcții media nu sunt tradiționalii moguli, ci doi ziariști care circulă cu tramvaiul și metroul, am intrat și noi în rândul lumii și ne-am făcut conturi Patreon.

    4. Prin aceasta, ne declarăm onorați ca patronii noștri să fiți dvs., cititorii.

    5. Nu impunem taxe sau abonamente pe ziaristii.com, totul va fi free, lăsăm la latidudinea dvs., cititorii, să decideți în ce măsură merităm să fim susținuți.

    6. Suma donată lunar poate începe de la doi dolari, iar limită superioară nu există (suma-standard afișată de Patreon, aceea de 5 dolari, poate fi modificată printr-un click).

    7. Toți banii primiți de noi prin Patreon vor fi folosiți pentru dezvoltarea, în ordine, a site-ului ziaristii.com, a televiziunii online și a revistei tipărite.

    8. Pe măsură ce vom avea resurse financiare, vom angaja alți câțiva ziariști, ca să creștem volumul și calitatea informației pe care v-o oferim. Banii vor mai fi folosiți pentru deplasări de documentare, dar și – sperăm să ajungem acolo – pentru achiziționarea unui server propriu, ca să nu mai avem emoții cu blocarea site-ului în momentele de trafic intens.

    9. Vă garantăm că nu vom trăda niciodată crezul nostru, pe care-l puteți citi în declarația fondatoare „Cine suntem și ce vrem” (o găsiți și pe manșeta ziarului). Asta înseamnă că nu ne vom trăda niciodată cititorii.

    10. Vă mulțumim tuturor pentru că ne citiți, ne distribuiți textele și aveți încredere să ne fiți „patroni”. Mulțumiri speciale celor care ați donat deja în mica pușculiță ziaristii.com, precum și celor care aveți intenția de a intra în acest club. Recunoștință tuturor!

    Puteți dona AICI.

  • Delirul – Ziariștii

    Delirul – Ziariștii

    De cum a apucat microfonul și a aruncat privirea pe deasupra sălii, cât să-i fie captată de camerele TV și să ajungă până la Ciolăneștii din Deal, am simțit un amestec ciudat între Chavez și Erdogan și Lukașenko. Nicio căldură în privirea aceea sălbatică, niciun pic de umanitate. Doar spaimă și dorință de răzbunare.

    Dar răzbunare pe cine? Pe toți cei care se opun dorinței sale de a ferici națiunea. Dușmani reali sau închipuiți. Și a început delirul. (Un alt teleormănean, Marin Preda, a scris romanul „Delirul”, dar asta nu scrie în programul de guvernare.)

    Așadar, vinovați sunt…

    Europa, cu Comisia și cu Parlamentu’ ei cu tot.

    Străinii care ne fură gazu’, gazu’ nostru românesc, din pământu’ nostru strămoșesc.

    Aceiași străini, care vor să pună România pe butuci.

    Și încă o dată străinii, care nu înțeleg că România nu e sat fără câini.

    Cei care cred că putem sta ca momâile să vedem cum ni se iau resursele.

    Cei care cred noi avem doar dreptul de a pune la dispoziția altora resursele țării.

    Cei care se uită nervoși că anul ăsta am avut cele mai mari recolte din Europa la floarea-soarelui și la porumb.

    Cei care nu vor ca România să aibă guvern românesc.

    Marile companii, care continuă să vină într-o țară coruptă.

    Hipermarketu’ cu profit de 0,5 la sută.

    Multinaționala din energie cu profit de 0,8 la mie.

    Firma de telefonie (cu epoleți) cu profit de 1.500 de lei.

    Recomandările, directivele, infrigementu’.

    MCV-u’, care e ca linia orizontului.

    Cei care vor ca orice politician care gândește românește să aibă gura închisă.

    Socialiștii europeni, cu Timmermans-u’ lor.

    Timmermans, care dușmănește România.

    Familiile politice europene.

    Protocoalele.

    Completele de judecată stabilite ilegal.

    Procurorul și judecătorul, care stau de vorbă și-l iartă pe Angel Tâlvăr, dar pe Boștinaru îl bagă la-nchisoare.

    Iohannis, trădător de țară, care a zis că Vasilica nu e capabilă.

    Trădătorii români din Parlamentu’ European.

    Cei care cred că amnistia și grațierea sunt o blasfemie și o bombă atomică.

    Ambasadoru’ american.

    Cei răi și cei lacomi.

    ROBOR-u’.

    Sinecuriștii.

    Otrava din alimente.

    Chimicalele Occidentului.

    Cei lipsiți de curaj, care nu încep programul de protecție a copiilor și a cetățenilor români de alimente otrăvite.

    Cei de la Autostrada Sudului care nu pomenesc de Videle.

    Primarii de comună nepatrioți, fricoși și oportuniști, care nu le explică oamenilor care este adevărul.

    Cei care cedează.

    Cei care capitulează.

    Cei de la autostrăzi care nu muncesc, dar iau banii. Și nu sunt români!

    Cioloș, care n-a vrut să dea subvenții în agricultură.

    Propaganda finanțată cu criptomonede.

    #Rezist, care se droghează.

    Soroșică, plătitorul celor din presa cu epoleți.

    Presa cu epoleți, care-și taie venele.

    Uncheșelu, care face dosare cu vizite în America.

    Polițiștii judiciariști, care amenință cu restaurația.

    Statu’ paralel, care trebuie demolat piesă cu piesă.

    Hellvig, Vlase, Lazăr.

    SRI, SIE, Parchetul General.

    Ofițerii nepatrioți care văd miliardari străini finanțând mișcări anarhiste.

    Aceiași ofițeri, care nu văd răsturnarea ordinii constituționale și maidanul generalizat.

    Darius Vâlcov, care a fugit când trebuia să spună cu cât au crescut salariile bugetarilor.

    Marian Oprișan, care ținea de vorbă o PSD-istă, în loc să asculte discursul lui Daddy.

    Tudorel Toader, care n-a explicat de ce nu este anchetat Iohannis.

    Macovei.

    PNL, USR.

    Băncile.

    Multinaționalele.

    Protecția Consumatorilor.

    ANAF-u’.

    Struții și caprele lui Toni Greblă.

    Cei care n-o urează pe Claudia Țapardel de ziua ei.

    Liliecii.

    Drumul urșilor.

    Albina verde.

    Momentul zero, care nu mai vine.

    Doamne-ajută!

  • „Darius Vâlcov, ești aici? Coruptule, unde ești?”

    Printre multele șarje demente la adresa inamicilor săi închipuiți, Liviu Dragnea a încercat să strecoare și glumițe. În general, penibile, de autobază. Stresul generat de justiție l-a trădat și în aceste momente, în care deseori s-a adresat cuiva din sală.

    • „E cumva în sală domnul Toni Greblă? Nu? Bine că nu l-ați chemat! Nu putem ține cu noi un mare corupt pentru struți și capre!”
    • „Domnul Teodorovici, sunteți aici? Îhî… Darius Vâlcov, ești aici? Coruptule, unde ești?”
    • „Salariile bugetarilor au crescut… cu cât, Darius? A fugit și ăsta”.
    • Către baronul Oprișan, care părea preocupat de o PSD-istă: „Marian, las-o puțin, să mă asculte și pe mine!”
    • „Autostrada Sudului… vedeți că n-ați pomenit de Videle, și trebuie să ne gândim și la asta”.
    • „Lupta se duce și cu cei care se uită nervoși la faptul că anul ăsta am avut cele mai mari recolte din Europa la floarea-soarelui și la porumb”.
    • „Propaganda finanțată cu milioane de euro, cu criptomonede, așa cum ziceau cei de la #Rezist care se droghează”.
    • „Ca să nu-și mai taie venele cei din presa cu epoleți, ăia plătiți de Soroșică…”
    • „Suntem la stand-up comedy aici”.
  • Tudorel Toader nu exclude intrarea în PSD. „Sau în alt partid…”

    Deși nu e membru de partid, ministrul Justiției a participat la Consiliul Național al PSD.

    Liviu Dragnea l-a și interpelat, de la microfon: „Domnule Toader, vă salut! Că e frumos și interesant la PSD”. Apoi s-a adresat unui ministru din sală cu o glumiță de autogară: „Lasă-l, că vorbiți în guvern! Lasă-l pentru tot poporul pe domnul Toader!”

    Apoi, ministrul Justiției a vorbit despre ambițiile sale politice: „Dacă voi intra în PSD? Nu știu. Poate voi intra în alt partid, am auzit că apar partidele ca ciupercile după ploaie… Poate îmi voi face eu un partid…”

    Tudorel Toader nu vrea să răspundă dacă la minister există un draft al ordonanței de urgență pentru amnistie și grațiere: „Am auzit și eu în sală. Îmi iau timp de reflecție. Vorbim mâine la minister”.

  • „Apropo, Călin, știi că ne-au mai făcut un dosar? Mie, pentru vizita în America”

    „Apropo, Călin, știi că ne-au mai făcut un dosar? Mie, pentru vizita în America”

    În discursul dement de aseară, Liviu Dragnea i s-a adresat la un moment dal lui C. A. C. P. Tăriceanu, aflat în sală.

    „Apropo, Călin, știi că ne-au mai făcut un dosar? Mie, pentru vizita în America, de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheșelu că dacă-l țin genunchii, va ajunge la un mare ambasador. Iar dacă nu, o să aibă o mare problemă!”

    În zece secunde, Dragnea reușit să amenințae un ambasador și un procuror.

  • Renate Weber (ALDE): „Ceaușescu dădea grațieri mult mai dese”

    Renate Weber, europarlamentar ALDE, e de acord cu toate aberațiile spuse aseară de Liviu Dragnea. Regretă un singur lucru: că amnistia și grațierea nu se rezolvă mai repede. Profesionist, ca în comunism.

    Renate Weber la Antena 3: „Ceaușescu avea consilieri mai buni. Felul în care se dădeau decretele de grațiere era mult mai profesionist. Și se dădeau grațieri mult mai dese. Acum, coaliția ar trebui să facă ce a spus în seara asta”.

    Fosta ONG-istă (pe vremea când banii lui Soros erau buni) apreciază discursurile naționaliste, antieuropene, ale liderilor PSD și ALDE: „În general, au fost discursuri consistente. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este o declarație de război, cu mai multe ținte”.

  • Cristoiu: „Ce rău ar face societății ordonanța asta? Dă-o dracu’, e o hârtie… O dai și gata!”

    Ion Cristoiu la Antena 3:

    • „Eu nu înțeleg de ce domnul Toader nu e de acord cu ordonanța. Ce argumente juridice are? Ce rău ar face societății românești ordonanța asta? Dă-o dracu’, e o hârtie, ce atâta filosofie? Ce-i atât de greu? O dai și gata!”
    • „La remaniere trebuia o discuție: <<Domnu’ ministru, dați amnistia?>> <Nu>>. <<Atunci, la revedere!>>. Pui alt ministru, care dă ordonanța”.
    • „Ce atâta zarvă? Domnul președinte al PSD a ținut o cuvântare, atât. Ce, a dat ordonanța?! N-a dat-o!”
    • „Domnul Tudorel Toader ar trebui să… <<Dau ordonanța și dacă iese balamuc, ies ăia în stradă, se baricadează, îmi depun mandatul. Am conștiința că plec de la guvernare, îmi asum asta>>. Mi se pare și corect: asta e, ai furat, dăm amnistie, o luăm de la zero, dar de mâine nu mai fură nimeni! Dacă unul mai fură, e ras!”