Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat joi, pentru Agerpres, că România nu va reintroduce starea de urgență, chiar dacă în ultimele zile s-au doborât, succesiv, recordurile de cazuri noi. Această măsură extremă, a reintroducerii stării de urgență, se va lua doar dacă situația va deveni explozivă, cu dublări ale cazurilor de la o zi la alta și cu 10.000 de noi infecții la 3-4 zile, spune Tătaru.
Joi, România a avut 615 cazuri, după ce miercuri s-au contorizat 555.
„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni“, a spus Nelu Tătaru.
„Dacă vom avea 10.000 de cazuri în 3 orașe diferite, atunci carantinăm acele orașe”
Ministrul a dat asigurări: “Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată“.
Suntem departe, spune oficialul guvernamental, de momentul în care se vor impune din nou măsuri extreme: “Altceva e să apară 10.000 de cazuri într-o săptămână și jumătate – două şi alta e să apară 10.000 de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste 10.000 de cazuri în 3-4 zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă. Când avem aceste 10.000 de cazuri în 3 oraşe diferite, atunci carantinăm acele oraşe”.