JANDRAGNERIA. Dăncilă ori are minte de găină, ori e ticăloasă. Pune semnul egal între intervenţiile din Franţa şi represiunea din 10 august

Written by

in

Din două una: ori n-o duce capul, ori minte la comandă, aşa cum îi cere Liviu Dragnea. Sau poate ambele…Altfel e greu să digeri următoarea declaraţie ticăloasă din interviul acordat revistei „Politico”

„Am văzut ce s-a întâmplat cu «vestele galbene» în Franţa”, a spus ea, făcând referire la protestele de stradă faţă de politicile preşedintelui francez Emmanuel Macron care au dus la violenţe. „Nimeni nu a avut nicio reacţie. Este un standard dublu. Nu am văzut pe nimeni să vină în Parlamentul European şi să spună «Ne dorim o rezoluţie privind Franţa»”.

Nu e o noutate. Aceleaşi prostii mai mari decât ea le-a spus Dăncilă şi în ziua în care Parlamentul European a votat celebra Rezoluţie împotriva guvernării PSD-ALDE, care condamna tocmai atacul pe care îl vrea uitat Dăncilă.

Spre deosebire de ea, Zoană şi alte goarne bolşevice ajunse la Bruxelles, România toată, Europa şi lumea-ntreagă au văzut clar diferenţa între Paris şi Bucureşti.

În Piaţa Victoriei, pe 10 august 2018, a avut loc un act de represiune criminală la adresa populaţiei civile paşnice, la ordin de partid, în care au fost folosiţi angajaţi ai statului român (jandarmi) plătiţi să protejeze drepturile civile, nu să le suprime.

În Paris, la TOATE protestele „vestelor galbene”, jandarmii au procedat exact pe dos faţă de „Jandragnerie”: au protejat populaţia civilă paşnică şi au acţionat ferm faţă de persoanele violente.