Iohannis s-a decis: îl vrea pe Barna în turul 2!

Written by

in

Klaus Iohannis, aflat la un miting electoral, a ținut un discurs extrem de dur la adresa PSD, dând de înțeles că-l preferă pe Dan Barna în turul doi pentru a scăpa România de toxicitatea pesediștilor.

“…în aceşti 30 de ani vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism şi vedem că de fapt ce ne-a ţinut în urmă, ce ne-a ţinut ca şi cum am fi avut o piatră de moară legată de gât este PSD-ul. PSD-ul este cauza principală pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine. Dar avem acuma speranţă să schimbăm lucrurile”, a spus președintele României.

Conform ultimului barometru de opinie IMAS-EuropaFM, Klaus Iohannis va fi votat în data de 10 noiembrie de peste 45% dintre alegătorii prezenți la urne. Practic nu are nicio emoție în ce privește intrarea în marea finală.

În turul doi, de asemenea, nu are niciun candidat care îi poate amenința poziția și, conform mai multor analize, va obține cu ușurință un al doilea mandat la Palatul Cotroceni.

Din acest motiv, Klaus Iohannis semnalizează în ultimele zile de campanie, în discursurile sale, că dorește mai mult să scoată PSD din cursa prezidențială, dând o lovitură zdrobitoare partidului, decât să evite o confruntare cu Dan Barna în turul doi.

De asemenea, în ultima săptămână, atacurile și criticile dintre PNL și USR au încetat. La nivelul celor două partide au existat decizii să nu mai existe confruntări între reprezentanții celor două formațiuni.

În sondaje, Dan Barna și Viorica Dăncilă sunt foarte aproape în ce privește intenția de vot. Un impuls electoral din partea lui Klaus Iohannis poate fi decisiv.

„Nu putem noi, românii, să rămânem ancoraţi într-o veşnică tranziţie, trebuie să mergem pe calea cea dreaptă, or asta se poate numai dacă îndepărtăm PSD-ul de la putere pentru o perioadă lungă de timp, altfel, schimbarea nu se va produce. Noi am mai crezut în anumite etape că am scăpat de tot de comunişti, am crezut în unele etape că am scăpat de PSD, dar PSD-ul mereu şi mereu s-a întors cu alte feţe, cu alte nume dar cu aceleaşi metehne”, a susținut Iohannis.

Dan Barna, USR
Imaginea lui Dan Barna, ținând în brațe o pisică, a fost distribuită masiv pe rețelele sociale, umanizând imaginea candidatului USR-PLUS, Foto: Captură Digi24 TV

De asemenea, în ultimele zile, Dan Barna a început să-și “umanizeze” campania electorală, încercând să-i mobilizeze într-o măsură mai mare pe alegătorii USR-PLUS. O imagine a acestuia cu o pisică în brațe a fost distribuită masiv pe Facebook, primind mii de aprecieri pozitive de la utilizatori.

O finală a competiției prezidențiale între Klaus Iohannis și Dan Barna ar însemna o respingere totală a PSD de către societatea românească, un semnal că a venit timpul ca această formațiune să-și întrerupă dominația de trei decenii asupra politicii românești. Ar reprezenta și un puternic semnal de modernitate și dorință de schimbare pe care-l așteaptă Uniunea Europeană. 

„În aceşti 30 de ani am fost noi vrednici, am făcut ce am promis, atunci, am construit noi o Românie liberă, democratică, care permite românilor să se simtă bine la ei acasă? Am construit noi o Românie care ne-a adus tuturor prosperitate, mulţumire, o viaţă sigură? Poate pentru unii da, dar sigur pentru mulţi încă nu. Încă nu am ajuns acolo, dar înainte să ne facem planuri despre cum vom schimba noi lucrurile în bine trebuie să vedem de ce am ajuns în 30 de ani numai până aici, de ce nu am ajuns mai departe, dacă ne uităm în urmă”, a spus Klaus Iohannis, făcând referire la frâna pe care au reprezentat-o moștenitorii Partidului Comunist. 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Pro TV rezistă! A dat-o afară pe Dana Budeanu, autoarea mesajului ordinar adoptat de Firea

* Ele ar trebui să conducă Bucureştiul, nu Firea! Cazul celor două luptătoare pentru vieţile copiilor abuzate de PSD-ismul inuman

* Arafat, citeşte asta! Acum înţelegi că aţi garantat moartea la Colectiv, că aţi lăsat oameni să moară cu zile?

* În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

* Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia

* VIDEO. Avertismentul lui Orban: „Dacă Guvernul nu trece din prima, s-ar putea ca a doua oară să nu-l mai voteze PNL, ca să ajungem la anticipate!”

* Emeric Ienei demontează minciuna propagandei PSD. Și adaugă: „Mi-e rușine cu Dragnea, a făcut țara de râs”

* VIDEO. Scene nord-coreene. „Ziaristul” care-i declară iubire veșnică Vioricăi Dăncilă a fost activist PCR și e omul lui Govor-PSD

* DOCUMENT. Programul de guvernare al PNL. Priorități: alegeri, 10 august, întărirea Justiției, comisar european, buget, investiții, Pilonul 2 de pensii, rezidențiat medici, audit la PNDL