Un fotomontaj prezentat în emisiunea de joi a Alessandrei Stoicescu, de la Antena 3, care suprapunea figurile Laurei Codruța Kovesi și ale lui Sebastian Ghiță într-o imagine de pe Getty Images, pentru a ilustra presupusa prezență a fostei șefe a DNA la o întâlnire în cramă cu Ghiță, a stârnit valuri de indignare pe Facebook.
Cei mai revoltaţi de „făcătura” anti-Kovesi (intens comentată de „maestrul” Cristoiu, la emisiunea respectivă) au fost specialiştii din acest sector al creaţiei. Printre ei s-a aflat şi Robert Soparlache, de la Papaya Advertising, agenția care a realizat clipul cu „Copiii referendumului”, intens distribuit în timpul referendumului eșuat pentru interzicerea căsătoriilor homosexuale.
Robert Șopârlache a scris pe Facebook că „”Dovada” lu’ Ghita nu e nici macar un photoshop decent”, vorbind despre televiziunile care „răspândesc mizeriile si mint fără pic de rusine seară de seară cu acceptul CNA-ului”.
Postarea a atras furia lui Radu Herjeu, membru CNA și care a lucrat în trecut, timp de zece ani, la Antena 1.
„Eu am crezut sincer că propagandiștii sunt nițel mai isteți decât fanii lor. Un neanderthalian de la agenția aia de publicitate care l-ar fi făcut mândru pe Goebbles mă porcăiește pe baza colajului fotografic cu Ghiță și Koveși, prezentat în emisiunea Sandrei Stoicescu. Anunțat ca atare și, mai mult, inscripționat pe toată durata difuzării cu mențiunea ”Fotomontaj”. Să mă mai mirele tonele de proști care se adapă din ”creațiile” ăstora? Când ei sunt atât de orbiți de întunericul din grotele în care le viețuiesc mințile, încât sunt incapabili să mai discearnă între realitate și emanațiile propriei uri viscerale?”, a scris acesta, pe Facebook, citat de Hotnews.
Vineri, fotografia a început să fie intens distribuită pe Facebook, după ce un utilizator a descoperit că este vorba de o captură făcută după un filmuleț postat pe site-ul specializat de vânzare de fotografii Getty Images.
Din imaginile originare au fost decupate capetele protagoniștilor pentru a fi suprapuse cele ale lui Sebastian Ghiță, fostei sale soții, socrului său și cel al Laurei Codruța Kovesi.