Dacă nu e o păcăleală de 1 aprilie, atunci Cozmin Guşă a dat breaking news-ul serii: Realitatea TV este oficial în faliment! Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti şi este definitivă.
„Performanţa” îi aparţine în bună măsură lui Gușă, pentru că el este cel care a asigurat managementul acestui post TV în ultimii ani. Iar dacă a ajuns aici, este în primul rând vina sa şi a celor care i-au dat pe mână televiziunea.
Dincolo de eşecul din punct de vedere tehnic, legat de procesul de insolvenţă, iată, eşuat, ce s-a petrecut în ultimul an la Realitatea TV anunţa sfârşitul. Ultima şi cea mai mare eroare a echipei lui Guşă a fost „sugrumarea” lui Rareş Bogdan şi a invitaţilor săi, limitând cea mai puternică voce anti-Ciumă Roşie, ca emisiune.
Apoi, la fel de grav, a fost vizita lui Guşă la Belgrad şi întâlnirea cu mogulii Ghiţă şi Andronic, angrenaţi fiecare pe stilul lui în şubrezirea statului de drept din România, a justiţiei independente, direct şi indirect.
Declaraţiile lui Guşă, care consfinţesc practic un eşec personal pe spinarea unui brand încălecat de amatori profitori
- „Domnul Dragnea și cei din statul paralel, respectiv Coldea, și-au văzut visul cu ochii. Au reușit, înaintea campaniei electorale, în această seară, să obțină o decizie definitivă și irevocabilă, la cererea ANAF, de intrare în faliment a Realității Media.”
- „Ceea ce ni s-a tot promis în guvernarea Dragnea și în guvernarea Ponta, practic acum aparatul din jurul lui Dragnea, care îl include și pe Coldea, a reușit să obțină această decizie în instanță, care este neașteptată pentru noi.”
- „Noi am obținut un plan de reorganizare aprobat, în care trebuia să plătim datoriile debitorilor.”
- „Toate cifrele noastre erau în regulă.”
- „Venind acest șir de campanii electorale, Dragnea și ai săi nu au nevoie de Realitatea TV.”
- „Realitatea TV a rămas singura televiziune independentă, după ce și Digi 24 a îngenuncheat.”
- „Nu era nevoie de Realitatea TV în campania electorală și, în condițiile în care statul român este atât de slab, au existat o sumă de excese în ultima perioadă, pe o parte am reușit să le dejucăm.”
- „Presiunea politică a fost prea mare.”
- „În ultimele trei săptămâni ni s-au blocat conturile de mai multe ori, pentru a nu putea plăti nici utilitățile, nici salariile.”
- „S-a încercat preluarea ilegală a brand-ului Realitatea de la OSIM.”
- „Acum trei săptămâni era să pierdem sediul, deși chiria era plătită la zi.”
- „Pentru că am reușit să rezistăm, azi a venit această lovitură de baros.”
- „Aveam un plan de reorganizare.”
- „Avem o altă licență de satelit, care este Realitatea PLUS.”