Grohăitură pesedisto-dragnistă a lui Mircea Badea în legătură cu represiunea barbară din 10 august

Written by

in

În preziua zilei care marchează doi ani de la represiunea barbară din 10 august 2018, un propagandist de cursă lungă al curentului pesedisto-penalo-securist (Dragnea – Voiculescu) emite o mizerie incalificabilă.

Numele propagandistului roșu e Mircea Badea. Duminică seara, slugoiul voiculescian a postat pagina lui de Facebook un mesaj de o abjecție absolută:

„Trei putzoi prajitzi in Piata Victoriei ca sa ghiorlaie ca n-au putut sa dia jos guuuveeernul pe 10 auuguust acu dooi aaaani”.

Dincolo de gramatica precară a autorului și de stilistica de mahala („ghiorlăie”), revoltătoare e minciuna. Minciuna multiplă, în doar două rânduri, specifică unui propagandist experimentat, cu decenii de minciuni scârboase în palmares.

Minciuna nr. 1: „au vrut să dea jos Guvernul acum doi ani”. Fals! Protestatarii anilor 2017-2019 au cerut să nu fie maltratate legile și instituțiile anticorupție, să nu fie supusă justiția sub bocancii lui Dragnea. Nici măcar pe 10 august 2018, scopul protestului n-a fost doborârea Guvernului (acesta a fost un deziderat permanent, atâta vreme cât guvernarea PSD-ALDE amenința justiția și statul de drept).

Minciuna nr. 2: „trei putzoi prăjiți în Piața Victoriei”. Mircea Badea produce un fake news grosolan, lăsând să se înțeleagă că tot „trei putzoi prăjiți” erau și pe 10 august 2018. În realitate, atunci au fost peste 150.000 de protestatari.

Mizerii de acest gen îl descalifică o dată în plus pe un individ nefrecventabil ca Mircea Badea, dar și televiziunea care-l găzduiește (Antena 3).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!