După ce a omorât-o pe Alexandra, monstrul s-a dus în oraș să cumpere pastile de carbid, ca s-o incinereze

Alexandra Măceșanu (15 ani) a fost omorâtă de Gheorghe Dincă (66 de ani) joi, 25 iulie, în jurul orei 12.00. „Am doborât-o dintr-un pumn”, le-a spus el anchetatorilor. Era furios că a prins-o vorbind la telefon cu Poliția, după ce fata sunase la 112.

Când a fost sigur că Alexandra nu mai mișcă, Dincă a făcut planul incinerării. A adunat lemn lângă butoiul de tablă. A adus o cutie cu câteva kilograme de vaselină. Și-a amintit că are și două suluri de carton bituminos. Putea începe incinerarea, dar bestia nu se grăbea. Avea alte priorități.

Gheorghe Dincă a urcat la volanul mașinii sale – aceeași cu care o răpise pe Alexandra – și a făcut dreapta spre centrul Caracalului.

Obiectivul numărul 1: în dreptul unui parc, a aruncat din mers telefonul Alexandrei și cartela pe care o scosese din el. Bestia îi luase telefonul fetei cu o zi în urmă, când o imobilizase pe bancheta din spate a mașinii.

Obiectivul numărul 2: aproape de centrul orașului, a parcat mașina și a intrat într-un magazin, de unde a cumpărat câteva pastile de carbid. Se pare că mai cumpărase așa ceva de acolo, pentru că a mers la fix.

După ce s-a întors acasă, în jurul orei 13.30, a pregătit arderea cadavrului. A așezat butoiul pe pirostrii, așa cum mai făcuse și altădată. A verfificat grătarul din partea inferioară a butoiului. A așezat câteva lemne sub pirostrii, le-a stropit cu benzină și le-a dat foc. A intrat în „camera groazei”, a luat trupul fără viață al fetei și l-a trântit, cu oarece zgomot, în cazanul-incinerator.

Ca să crească vâlvătaia, monstrul a turnat vaselină peste cadavru, apoi a pus și bucăți de carton bituminos. Carnea a ars repede, împrăștiind un miros îngrozitor. Era, parcă, mirosul spaimei despre care le vorbise Alexandra celor de la 112, implorându-i zadarnic s-o salveze.

Multe ore a avut de lucru Gheorghe Dincă, după aceea, cu oasele Alexandrei. A sporit cantitatea de lemne de sub pirostrii, dar și din cazan. A pus și mai multă vaselină, și mai mult carton bituminos, dar a folosit și pastilele de carbid, până la ultima. Bestia a arătat o răbdare diabolică. Focul a ars toată după-amiaza, până spre seară.

N-a fost însă suficient. În cenușa rezultată, investigatorii au găsit bucăți mici de os, care conțineau ADN-ul Alexandrei.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

* Un aparat foto şi noi pete de sânge găsite în casa monstrului din Caracal

* Votați PSD! Votați monstrul din Caracal!

* Până și Cumpănașu, omul PSD, insinuează că Paul Stănescu și „Ciordache” sunt pe mână cu interlopii din Caracal!

* Bunicul Luizei: „Să vină Iordache! Să vină toți politicienii care au făcut legi pentru criminali! Au dat legi să scape niște nemernici din pușcărie!”

* Cadavrul Alexandrei a ars în 5-6 ore. Monstrul a folosit vaselină și carbid, obținând temperatura de 1.000 de grade

* Bunicul Luizei: „Nu i-aș face nimic, doar i-aș scoate ochii! Să nu mai vadă lumină, să nu mai vadă soare!”

* DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

* Şansa ca Luiza să fie în viaţă: monstrul spune că nu a ars-o, recunoaşte doar două crime şi a apărut o „a treia victimă”

* Comunicat DIICOT: oasele din cenușa monstrului din Caracal sunt ale Alexandrei, nu și ale Luizei

* Contribuția primarului PSD din Caracal la tragedia Alexandrei: a cumpărat 48 de camere de supraveghere, dar nu le-a montat

* Interlopii din Caracal, protejați de Poliție, aduc voturi pentru PSD. Verigile-cheie: Paul Stănescu și Dan Ciocan

* Luis Lazarus cântă în orchestra propagandei ruse. Către militarii americani de la Deveselu: „Acum ne luați și fetele?!”

* Alexandra putea fi salvată în 40 de minute. Era atât de simplu! Dar polițiștii de la 112 nu i-au pus întrebarea salvatoare

* Am dezlegat misterul! Alexandra la 112: ora 11.05 – „A venit, a venit, a venit!”; ora 11.51: „Vine, vine!”. Acum știm cine „a venit”!

* RECONSTITUIRE. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

* Șeful Poliției Olt a avut mai mult încredere într-un lider interlop din Caracal decât în DOS sau STS, instituții ale statului!

* Au găsit telefonul Alexandrei, în parcul din Caracal! Cartela, tot acolo, dar aruncată în altă parte

* Oasele arse din curtea monstrului aparţin unei fete de 12-17 ani

* „Cazul Alexandra” decimează Guvernul PSD-ALDE. Al doilea ministru plecat în 3 zile. Motivul: o declarație tembelă

* Berbeceanu către Dăncilă: „Tanti, tocmai partidul pe care-l conduceți a indus starea de comă profundă structurilor de aplicare a legii”

VIDEO. Monstrul a mințit-o pe Alexandra: nu s-a dus la farmacie, ci la Craiova. A luat o cartelă și a sunat-o pe mama fetei

* Șeful Poliției Caracal e premiat cu pensionarea la 51 de ani! Ca să ia 12.000 de lei pe lună, a fost demis doar din vorbe

* Un criminolog analizează apelurile Alexandrei la 112. „O fată de 15 ani, răpită, violată şi bătută, e tratată cu o răceală dezarmantă”

* Șoc în direct, la A1: „De 10 ani, Poliţia din Caracal racolează tinere şi le duce la Belina, pentru orgiile sexuale ale lui Paul Stănescu şi Liviu Dragnea. Tot Caracalul ştie…”!

* Fiica monstrului din Caracal, complice la „plasat” fete italienilor? Mărturia unui partener de afaceri al concubinului Danielei Dincă

* Monstrul din Guvern: Nu l-am prins pe monstrul din Caracal pentru că ne-am concentrat pe lupta anti-corupție!

* Jandarmii din Craiova au gazat oameni pașnici pe 10 august, dar au refuzat să-l prindă pe monstrul din Caracal!

* Monstrul din Caracal și-a legat soția în lanțuri. Tatăl lui s-a spânzurat, iar fiica lui are un fond de vânătoare

* Curtea Constituţională Criminală. La cererea lui Ciorbea, CCR a respins legea care obliga posesorii de cartele pre-pay să-şi dea datele personale. Monstrul din Caracal folosea cartele

* Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan

* Ghinionul teribil al Alexandrei: n-a ajuns la noptiera în care se afla buletinul expirat al soției monstrului! Ar fi putut da adresa exactă la 112

* EXCLUSIV. „Monstrul va fi găsit mort în celulă. Săpaţi mai adânc, până la Ciordache! Alexandra n-a fost salvată din cauză că poliţiştii s-au temut să nu dea peste o reţea cu ramificaţii la vârful PSD”

* STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

* AUDIO. Vocea îngerului. O auzi pe Alexandra și îți vine să-i sari cumva în ajutor. Doar polițiștii de la 112 au fost de piatră…

* Dăncilă, aveaţi tot ce trebuie ca s-o salvaţi pe Alexandra! TOT! De ce nu au folosit poliţiştii sistemul DOS pentru localizarea apelului la 112, mult mai performant decât cel al STS?

* Încă un indiciu vital ratat de Poliție: telefonul dat de ucigaș mamei Alexandrei, cu o oră și jumătate înainte de a-i omorî fata

* Presimțire sumbră a Alexandrei? Mesaj cu 5 zile înainte de a fi răpită: „S-a zis cu mine”. Pasărea străpunsă de suliță

* Paranoia: PSD-iștii cred că în spatele crimelor de la Caracal se află serviciile secrete, pentru a le distruge partidul

* HORROR. „Mamă soacră, fata e bine și va merge în Anglia, să facă bani”. Asta i-a spus mamei Alexandrei monstrul din Caracal, când fata zăcea în garaj, legată și violată

* Al doilea monstru din Caracal

* VIDEO. Băsescu: „Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care o puteau localiza cu precizie pe Alexandra”

* VIDEO. Halucinant! Șeful PSD zice că Alexandra a murit din cauza protestatarilor #Rezist, care „țipă și se împotrivesc schimbărilor în sistem”!

* PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

* Poliția a deschis aplicația de localizare a Alexandrei la peste o oră de la primul apel al fetei la 112. Minora putea fi salvată!

* O minciună a Poliției PSD-iste: „STS a furnizat trei adrese greșite”. Dacă suni de pe mobil, STS nu dă adrese, ci sectoare

* Alexandra a vorbit cu polițiștii, prin 112, nu de trei, ci de cinci ori! Monstrul plecase la farmacie, să ia o alifie

* Încă un nebun lăsat în libertate, care devine ucigaș! Acum 10 ani, monstrul din Caracal a fost internat la psihiatrie

* CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal

* Calvarul Alexandrei a început la scurt timp după ce a urcat în mașină. Lovită, legată și „orbită” cu bandă adezivă

* Observație cruntă a lui CTP: polițiștii gândesc la fel ca monstrul din Caracal – „fetele sunt curve”

* Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz

* Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!

* Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă

* „Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

* Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

* GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal

* Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

* Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

* SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi

* Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

CITIŢI ŞI:

* Dreptatea socială adusă de PSD: îi plătim pensie de peste 15.000 de euro pe lună unui fost procuror comunist

* Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

* „Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

* Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

* VIDEO. Sorina pe post de mămică: „Nani, nani, puișorul mamii…” Plus: hărțuirea de la Otopeni a costat 7.400 de dolari

* Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

* Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

* Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

* Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

* Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!