Document intern PSD: „Dragnea, principalul vinovat pentru prăbușirea partidului”

Written by

in

Senatorul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, președinte al Consiliului Național PSD, a elaborat un raport pe care l-a înmânat colegilor de partid pentru a declanșa o dezbatere internă. Din acest document reiese faptul că prăbușirea PSD are legătură cu conducerea dictatorială a lui Dragnea, că formațiunea social-democrată este asociată în continuare cu partidul comunist, iar lupta cu sistemul de justiție a fost fatală.

„Care a fost slăbiciunea de fond a PSD? Nu a avut nici forța, nici imaginația, de a-și proiecta imaginea în viitor. Am trăit de pe o zi pe alta, am amânat decizii importante, am ignorat schimbările din societate și, mai ales, impactul noilor tehnologii. Nu, o țară, un partid, nu se conduc pe Facebook sau pe Twitter, deși rețelele de socializare sunt cutii de rezonanță, care amplifică impactul politicilor publice și al deciziilor greșite. Nu am știut să profităm de ele pentru a avea un dialog onest cu largi categorii de cetățeni, pentru a înțelege cum s-a schimbat o mare parte a societății, ce nevoi și ce așteptări au membrii acestor grupuri sociale”, scrie Ionuț Vulpescu în raport.

Principalul vinovat pentru starea partidului e considerat a fi Liviu Dragnea care n-a avut nici cel mai mic respect pentru votanții și simpatizanții partidului, se arată în document:

„Fostul șef al partidului, Liviu Dragnea, și-a cerut, la un moment dat, iertare „miilor de români care stau în pușcărie pe un articol neconstituțional”. Niciodată nu și-a 8 cerut scuze milioanelor de simpatizanți PSD care au ajuns să fie stigmatizați de vecinii, colegii sau chiar prietenii lor. Cu ei în gând va trebui să începem reconstrucția.”

În raport se vorbește doar tangențial de principala problemă a PSD – corupția endemică a membrilor săi. Există referiri la clientelismul politic și la problemele penale ale lui Liviu Dragnea, dar analiza nu se concentrează pe problema corupției generalizate din partid.

„PSD, acuzat că ar fi ‘Partidul penalilor’. Niciuna din aceste dezvoltări de situații nu a fost ajutată de faptul că PSD a fost condus de către un președinte condamnat penal. Putem spune, fără nicio rezervă, faptul că arhitectul celui mai mare succes al USR, campania ‘Fără penali în funcții publice’, a fost de fapt Liviu Dragnea. În analiza eșecurilor PSD este util să vedem unde au înregistrat oponenții noștri victorii. Acei ,’penali’ am devenit, pe rând, când toți cei din partid, când doar cei condamnați penal, când cei asupra cărora doar circulau diverse zvonuri”, scrie senatorul Vulpescu în analiza eșecului PSD.

Raportul este un document important care arată cât de tare s-a prăbușit PSD, iar perspectivele acestei formațiuni nu sunt deloc încurajatoare.

„În 2024, generația pre-decret va fi cu aproximativ 1,3 milioane persoane mai mică, iar cei din generația post-decret nu vor fi devenit încă pensionari. Dacă în acel an electoral PSD se va adresa strict publicului vârstnic, performanța sa va avea de suferit, prin comparație cu momentul actual, din cauze demografice, indiferent de calitatea liderilor sau a mesajelor”, se arată în analiza făcută de politician.

Acest paragraf îngroapă efectiv strategia electorală a PSD de a se baza exclusiv pe votul pensionarilor, strategie care din 2024 nu va mai funcționa.

Dar această nouă realitate lasă extrem de puțin spațiu de manevră mastodontului social-democrat care, mai degrabă, se va eroda elctoral în loc să se reformeze.

Întregul raport poate fi citit aici.

Ionuț Vulpescu este un apropiat al fostului președinte Ion Iliescu. Acesta din urmă l-a susținut în carieră și i-a trasat direcția politică.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!