Deși cineva din anturajul său anunțase că Novak Djokovici a decis să se vaccineze anti-Covid, celebrul tenismen sârb a spulberat această posibilitate. Într-un interviu acordat BBC, el spune că preferă să rateze noi trofee decât să-și facă vaccinul. Totuși, Djokovici afirmă, o dată în plus, că nu este antivaccinist,
Întrebat de BBC dacă este gata să-și sacrifice participarea la turnee de Mare Șlem, precum cele de la Wimbledon și Roland Garros, din cauza refuzului de a se vaccina, Novak Djokovici (34 de ani) a răspuns: „Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc”.
Sârbul a continuat: „Încerc să fiu deschis cu privire la posibilitatea de a mă vaccina în viitor, pentru că toți încercăm să găsim în mod colectiv cea mai bună soluție pentru a pune capăt pandemiei”. El și-a exprimat totuși speranța că în viitor se vor schimba condițiile pentru participarea la turnee.
Apelând la rețeta universală a antivacciniștilor, Djokovici insistă că nu e antivaccinist, precizând că suține dreptul oamenilor de a alege să-și facă sau nu un vaccin.
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării. Înțeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare pentru a gestiona acest virus și să vedem, sperăm, un final în curând. Înțeleg că există multe critici și că oamenii au teorii despre cât de convenabil a fost că am avut Covid în decembrie, chiar înainte de Australian Open, dar nu ești norocos când faci Covid”.
Novak Djokovici a fost explulzat din Australia luna trecută, după ce Guvernul de la Canberra i-a anulat viza pentru că nu era vaccinat.
Judecătorii i-au respins în cele din urmă acțiunea prin care a contestat decizia Guvernului, motivând că poziția sa antivaccinare ar fi putut influența oameni de toate vârstele care-l apreciază ca sportiv. Totodată, judecătorii au ținut cont de faptul că, înainte de a pleca spre Australia, Djokovici a acordat un interviu la Belgrad pentru publicația franceză „L’Equipe” deși oficial era confirmat pozitiv cu coronavirus.
Potrivit unui test pe care l-a furnizat autorităţilor australiene, Djokovici a fost depistat pozitiv la Covid-19 pe 16 decembrie, dar a doua zi a participat la un eveniment public. Un alt test efectuat pe 22 decembrie a fost negativ.
Validitatea acestor teste a fost pusă însă în discuție în mass-media europeană, inclusiv de către BBC, din cauza numerelor lor de serie. Procurorii din Serbia spun, pe de altă parte, că nu există dovezi care să sugereze că Djokovici a prezentat autorităților australiene teste Covid falsificate. Potrivit anchetatorilor sârbi, certificatele prezentate sunt valide.