Cursa internă pentru putere în USR-PLUS a fost adjudecată de USR, ai cărui candidați au obținut conducerea în 29 de filiale județene, arată surse citate de Ziare.com. Această situație este foarte importantă pentru că, la Congresul din toamnă, reprezentanții vechiului USR vor avea mai multe voturi decât cei ai vechiului PLUS – cele două partide au fuzionat și acum urmează să-și aleagă o conducere centrală unică. Asta înseamnă că Dan Barna va porni favorit pentru postul de președinte al partidului unificat.
Conform datelor centralizate, USR s-a impus în 27 de organizații județene: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu-Mare, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Timiș, Suceava, Teleorman. La acestea ar trebui adăugate alte două – Sibiu și Mureș –, unde președinți au ieșit membri PLUS, dar Biroul Județean este dominat de reprezentanții fostului USR.
În schimb, candidați veniți de la PLUS au câștigat două organizații foarte importante: Bucureștiul și Diaspora.
Alegerile pentru președintele USR-PLUS vor avea loc pe 2 octombrie, la Congresul partidului. Dan Barna și-a anunțat explicit intenția de a candida. Dacian Cioloș a ezitat îndelung, dar unele surse spun că și el s-ar fi hotărât să intre în cursă.
Dominația USR în fața PLUS este un avantaj pentru Dan Barna în perspectiva alegerilor pentru președinția USR-PLUS, dar nu este o certitudine că el îl va învinge pe Dacian Cioloș. Dimpotrivă, disputa pentru șefia noului partid, rezultat din fuziunea USR cu PLUS, se anunță foarte echilibrată. Există și destui USR-iști care-l votează pe Cioloș, chiar dacă în forurile politice ei promovează majorități USR-iste.