Ana Birchall a ajuns la Ministerul Justiţiei după cel mai mare coşmar al României postdecembriste în domeniul juridic: Tudorel Toader. Spre deosebire de acesta, Birchall a înţeles repede care-i „mersul”: vrei să ai trecere în lumea civilizată, joci pe cartea Occidentului, nu a Teleormanului.
Prima mişcare importantă a ei a fost implicarea rapidă în aducerea în ţară a lui Radu Mazăre, din Madagascar. Prin voia lui Tudorel Toader, şi azi Sebastian Ghiţă râde în nas justiţiei din România de peste Dunăre, din Serbia, acolo unde a fugit peste noapte şi de unde nimeni nu-l mai poate aduce la bară.
A fost primul semn că Ana Birchall va juca pe cartea justiţiei, nu a clanurilor. De altfel, acesta a fost probabil şi motivul pentru care Klaus Iohannis a parafat numirea ei imediată la Ministerul Justiţiei, şi ca interimar, şi ca ministru-plin.
Iar Birchall n-a trădat cauza democraţiei de tip occidental. Ulterior, alte decizii ale sale au demonstrat că a luat în serios angajamentul euroatlantic al României.
Nu întâmplător, în trecut, ea a fost primită de Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti. Iar joi, Birchall a mai bifat o strângere de mâini pro-americană: s-a întâlnit cu William P. Barr, procurorul general al SUA, aflat în vizită la Bucureşti, care (sic!), a băgat un cap pe uşă şi la preşedintele României, cel care a numit-o ministru pe Ana Birchall cât ai pocni din degete.
Se leagă lucrurile pro-justiţie şi stat de drept, nu-i aşa? Într-atât de bine, încât PSD-iştii din categoria Dragnea, Nicolicea, Nicolae, Pleşoianu, Codrin, Olguţa&co. s-au prins că Birchall e o „trădătoare” şi au sărit imediat la gâtul ei.
„A fost impusă de Washington”, a acuzat Liviu Pleşoianu, într-un discurs parcă scris la Moscova.
”E clar pentru toată lumea de ce e Birchall la Justiţie, de ce n-a comentat nimic Werner, de ce se pozase distinsa doamnă Birchall cu Hans Klemm cu câteva ore înainte de a fi propusă ministru de distinsa doamna Dăncila#2? Pe Birchall au propus-o sau cel puţin au confirmat-o ministru domnii de peste Ocean, n-am niciun dubiu! Aceiaşi domni care au decorat-o pe Kovesi, aceiaşi domni care i-au decorat pe Maior şi Coldea în plin scandal legat de protocoalele secrete… Iar cea care a fost plecată nouă ani din ţară (şi de-aia nu ştie nimic despre statul paralel) a executat, cuminte, ordinele.”
Vorbele lui Pleşoianu sunt, desigur, simple şabloane banale ambalate în propagandă rusească, dar ele probează implicit că Birchall, spre deosebire de Tudorel Toader sau Florin Iordache, nu face jocurile Moscovei la Ministerul Justiţiei.
Iar ultima dovadă a fost felul în care a dejucat planul grupării Savonea privind numirea Adinei Florea la şefia Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, zisă şi „SS-Gestapo”. Lia Savonea şi clica sa sensibilă la dorinţele clanurilor penale din politică n-aveau cum să n-o declare câştigătoare pe Florea, care ea însăşi a recunoscut public că nu ştie să fie magistrat independent, deci e pregătită să răspundă la comenzi. E ce Savonea, Marcu, Nicolicea, Şerban Nicolae, Tăriceanu şi însuşi Dragnea au nevoie.
Dar Ana Birchall a ştiu să joace bine cartea justiţiei. A lipsit la şedinţa CSM, n-a existat cvorum, deci clanurile n-au putut-o impune pe cea care i-ar fi dat lui Darius Vâlcov un document secret de maximă importanţă, pentru care acesta e anchetat de DIICOT, însă nu şi cea care l-a ajutat.
Pe moment, Ministerul Justiţiei – culmea, dirijat de o PSD-istă – e securizat din perspectiva relaţiilor democratice ale României cu lumea euroatlantică. Ce nu e securizată e însăşi justiţia în măruntaiele ei, chiar la vârful sistemului, în CSM-ul Liei Savonea.
Aici, vorbele lui Liviu Pleşoianu au încă mare trecere.