VIDEO. Ciolacu transformă episodul penibil „Cu banii la vedere” într-un act de bravură: „Transparență! Susținem capitalul românesc!”

Written by

in

Marcel Ciolacu a produs joi imagini hilare, în timpul unei conferințe de presă. Șeful PSD a scos o hârtie din buzunarul de la piept, din interiorul hainei, și, odată cu ea, au ieșit la vedere mai multe bancnote de 100 și 200 de lei.

Ciolacu nu a sesizat ieșirea bancnotelor și a continuat să le vorbească jurnaliștilor, cu banii la vedere, aproape un minut și jumătate.

VIDEO: Momentul în care lui Ciolacu îi ies banii din buzunar (minutul 5.00)

Ulterior, după ce a văzut că imaginile au devenit virale pe internet și și-au făcut loc în jurnalele de știei ale televiziunilor, Marcel Ciolacu a încercat să întoarcă în favoarea sa penibilul incident.

Șeful PSD a căutat să transforme totul într-o glumă. El a postat pe propria-i pagină de Facebook o captură cu banii la vedere, plus un focus pe fișicul de bancnote și două mențiuni scurte: „Uite, asta înseamnă transparență!” și „Susținem capitalul românesc!”.

Dacă primul mesaj poate avea o urmă de autoironie, cel de-al doilea e o prostie. Banii de buzunar ai lui Ciolacu (destul de mulți, e drept) înseamnă „capitalul românesc”?!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!