Ce mai ascunde PSD: ceasul lui Grindeanu și spitalele lui Rafila

Cum își ascunde Grindeanu ceasul, tot așa ascunde și Rafila adevărul despre spitale.

Eu nu iau partea procurorilor, am mai scris asta. Părerea mea este că acuzația de omor calificat este exagerată, deoarece – așa cum insistă unii demonstrativ să ne explice, de parcă am fi tâmpiți – victimele erau deja fără funcții vitale. Erau ținute în viață mecanic, cu ajutorul unor substanțe și aparate.

Și chiar dacă minuni s-au mai văzut și poate, cu o probabilitate de 0,0000000001%, acea persoană și-ar fi revenit, tot nu este rezonabil să punem semnul egal între cineva care oprește aparatul care menține pur formal în viață un pacient și altcineva care bate și înjunghie mortal un cetățean la Padina. Apropo, slavă (In)justiției române, fiindcă i-a scos din arestul preventiv pe atacatorii de la Padina, probabil reprezintă un pericol social mai mic decât doctorițele de la Sf. Pantelimon… Deci, vom mai vedea ce se alege de acest dosar.

Dar…

– Advertisement –

Siniștrul Sănătății, cu odioșii lui consilieri și cu meschinele organizații medicale (doar universitățile de medicină au luat corect poziție, bravo!), nu au militat pentru lămurirea problemei, stabilirea responsabilităților și pedepsirea vinovaților! Nu, din contră, am văzut doar fugă de asumare, negare a evidenței și jemanfișism cinic. Siniștrii Sănătății sunt mai interesați de paiul din ochiul poliției decât de bârna din propriul ochi.

Or, pe mine, ca cetățean, exact bârna asta mă interesează, fiindcă de ea mă lovesc atunci când intru într-un spital (de stat, în principal). Eu plătesc taxe peste taxe, mai mult decât iobagii din vechime, și iată ce e posibil să primesc dacă nimeresc în spitalul Sf. Pantelimon: cinism și indolență. O nimeresc fix pe „doamna cu coasa”, asta e problema.

Nu pun la îndoială că „doamna cu coasa” plesnește de cunoștințe farmacologice și medicale, că știe pe de rost toate procedurile; nu mă îndoiesc că este competentă, în sens tehnic – slavă tehnocraților! –, însă mi se pare că are grave carențe morale, care o fac incompatibilă cu profesia de medic. Și nu e singura, par să umble mulți monștri prin Sănătate. Asta mi se pare ditamai bârna și de asta mi se pare nesimțită reacția decidenților.

– Advertisement –

Domnule Rafila, pe dvs. și pe colegul nulitate secretar de stat nu vă plătim ca să ne spuneți să stăm cu ochii pe tribunale! Pentru asta îi plătim pe procurori și pe judecători, domnule, e altă treabă. Pe dvs. vă plătim pentru altceva, anume pentru servicii medicale, se înțelege, de calitate, profesioniste, nu pentru rebuturi. Însă ne dați rebuturi, ne trimiteți la plimbare, strigați „huo arbitru’!”. Și aveți pretenția să trăiți în continuare pe spinarea noastră. O mojicie.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Ciolacu minte non-stop

* Bolșevicul modern

* Tuță și Hopincă

* România socialistă

* Securisme anti-Nicușor

* Cum să conducă țara Ciolacu?! Nu i-aș da bani nici să-mi cumpere covrigi!

* Nu toți suntem interlopi!

* Exploatatorii din partidul neomarxistului George Simion

* Un bișnițar politic

* O țară condusă de o juntă militară interlopă în stil feudal