Categorie: Uncategorized

  • VIDEO. Ion Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Alexandra Păcuraru, Nicolae Voiculeț, Marius Ghilezan

    VIDEO. Ion Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Alexandra Păcuraru, Nicolae Voiculeț, Marius Ghilezan

    În anii ’90, Ion Cristoiu dădea ora exactă în presa din România. În 2026, „maestrul din Găgești” acceptă rolul de lacheu al sinistrului și caraghiosului personaj Gabriel Oprea, supranumit „Generalul Izmană”. Amândoi se regăsesc într-un grup militaro-securist ce gravitează în jurul șarlatanului Călin Georgescu.

    Lansarea cărții „Am refuzat sa-mi trădez țara!”, ce-l are ca autor pe generalul Gabriel Oprea (65 de ani), i-a dat ocazia jurnalistului Ion Cristoiu (77 de ani) să se afișeze în calitatea de lacheu al unui personaj detestabil.

    Ion Cristoiu a scris prefața unui volum-maculatură, care, pe lângă titlul bombastic-caraghios, are și un subtitlu pe măsură: „Demnitate pentru România”.

    Cartea are și un „Cuvânt înainte”, semnat de un alt general în rezervă – rusofilul Radu Theodoru, cel care anul trecut era anchetat pentru pregătirea unei lovituri de stat. Generalul Theodoru n-a venit însă la lansare, pentru că între timp – în decembrie 2025 – a fost trecut în rezervă și de Dumnezeu, la frumoasa vârstă de 101 ani și 10 luni.

    – Advertisement –

    Asistență georgistă: Cristoiu, Voiculeț, Ghilezan, ÎPS Teodosie, Alexandra Păcuraru

    Lansarea volumului „Am refuzat să-mi trădez țara” a avut loc miercuri, 4 martie, de la ora 15.00, la sediul sindicatului înființat și condus de Gabriel Oprea – Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” (UMPMV) (strada Gheorghe Brătianu nr. 7, sector 1, București).

    Pentru întărirea patriotismului celor prezenți a cântat la nai Nicolae Voiculeț – exaltatul extremist care, după o escală în AUR (și ratarea unei candidaturi), s-a refugiat cu totul în anturajul lui Călin Georgescu.

    Reportajul omagial făcut de Realitatea Plus arată că printre cei prezenți la lansarea maculaturii lui Oprea s-au mai numărat:

    – Advertisement –

    • ÎPS Teodosie – arhiepiscopul Tomisului;
    • Alexandra Păcuraru – fostă propagandistă TV de prime-time; în prezent, vicepreședintă AUR pentru regiunea Dobrogea; beizadeaua patronului de la Realitatea Plus, Maricel Păcuraru;
    • Marius Ghilezan – fost jurnalist; propagandist georgist, interzis în ultima vreme de la Realitatea Plus.

    Cvintetul de coarde Cristoiu – Voiculeț – ÎPS Teodosie – Ghilezan – Alexandra Păcuraru, plus generalul dispărut Radu Theodoru, descrie perfect mocirla extremisto-putinistă în care se scaldă generalul în rezervă Gabriel Oprea în prezent.

    VIDEO: Reportaj omagial marca Realitatea Plus, la lansarea cărții lui Oprea

    Marș TV: „Fostul ministru al Apărării cu cele mai mari realizări în carieră”

    O lecție de „pupincurism de presă” a oferit Realitatea Plus (Marș TV), care, în reportajul omagial realizat la sediul UMPMV, l-a descris pe generalul Oprea astfel: „fostul ministru al Apărării cu cele mai mari realizări în carieră”!

    Articolul de pe Realitatea.net, cu titlul „Cartea «Am refuzat să-mi trădez țara!», lansată de generalul Gabriel Oprea. Ediție eveniment”, a completat ghiveciul propagandistic: „Generalul de 4 stele Gabriel Oprea a lansat o nouă carte, un nou volum de dezvăluiri din culisele puterii și relatări din timpul cât a servit țara din cele mai importante poziții din Guvern. Este vorba despre un volum de dezvăluiri cu numele «Am refuzat sa-mi trădez țara!», iar prefața volumului este scrisă de maestrul Ion Cristoiu”.

    După un subtitlu generos – „Gabriel Oprea: «Din conștiință nu mi-am trădat țara!»” –, continuă tămâirea generalului: „Eveniment de excepție în Centrul Capitalei! Generalul de 4 stele, Gabriel Oprea a lansat noua sa carte «Am refuzat să-mi trădez țara!», o nouă ediție eveniment cu memorii și dezvăluiri din culisele puterii. Cartea este o continuare a confesiunilor din volumul «Dezvăluiri din sufrageria lui Oprea». Prefața cărții lansate este scrisă chiar de maestrul Ion Cristoiu. În aceeași carte, fostul ministru al Apărării cu cele mai mari realizări din carieră, vorbește în premieră despre cele mai controversate și importante evenimente în decursul timpului, cum ar fi grupul celor 33 și sufrageria, linșajul mediatic de tip intelligence sau vizita oficială în Statele Unite ale Americii”.

    Gabriel Oprea, între ÎPS Teodosie și Alexandra Păcuraru

    Oprea: „Onoarea nu se negociază”. Adânc!

    Televiziunea de propagandă extremistă nu putea rata ocazia de a difuza și o declarație (de gâgă) a generalului-de-tinichea.

    Gabriel Oprea: „Am scris aceste pagini pentru a fixa faptele așa cum au fost, confirmate de documente, de timp și de instanțe. Dintr-un singur motiv de conștiință: nu mi-am trădat țara. Au fost ani grei, ani în care s-a spus mult, s-a insinuat mult, s-a judecat mult. Dar adevărul are o singură calitate: rămâne. Cartea aceasta este dedicată militarilor și polițiștilor României, celor activi, celor în rezervă și în retragere. Onoarea nu se negociază. Nu caut validare, nu caut putere, nu caut revanșă. Caut doar ca faptele să fie așezate în ordinea lor firească”.

    În schimb, Marius Ghilezan nu mai e agreat de familia Păcuraru, de aceea el doar s-a văzut în imagini, dar gândurile și le-a exprimat pe Facebook. Și ce mai gânduri!

    Marius Ghilezan: „Gabriel Oprea – generalul care a refuzat să-și trădeze țara – o carte eveniment, o mărturie despre o lume deloc mântuită. Oameni frumoși la lansare. Patrioți, nu simbriași ai suveranismului. Puțini activi, plin de rezerviști”.

    Ăl din față e Ghilezan. Așteaptă la rând, să ia autograf de la jeneral…

    Mujahedinii lui Oprea l-au dat pe spate pe Cristoiu

    În calitate de autor al prefeței, dar și de admirator al Generalului Izmană, Ion Cristoiu a și vorbit la lansarea cărții. „Maestrul găinii care naște pui vii” a spus: „Domnul Gabriel Oprea face o dezvăluire senzațională. Mă așteptam ca ea să producă un cutremur măcar politic. Și anume că, când era în conducerea României, din partea vicepreședintelui Biden a venit un sol care i-a cerut să aducă în România, să cazeze niște mujahedini, și domnia-sa a refuzat. Aceasta este și esența cărții”.

    Episodul care l-a dat pe spate pe „maestrul din Găgești” e povestit de generalul Oprea într-un paragraf din carte, într-un registru de victimizare: l-au „făcut” americanii, ba chiar i-au înscenat și accidentul în care a murit polițist Gigină din suita sa!

    Oprea scrie că, în 2015, în calitate de premier-interimar (după demisia lui Victor Ponta), a primit la Palatul Victoria un consilier al Administrației Obama, care i-a vorbit explicit și formal în numele vicepreședintelui Joe Biden.

    Gabriel Oprea, în carte: „Solicitarea trimisă viza relocarea pe teritoriul României a 3.000 de membri ai organizației Mujahedin-e Khalk, împreună cu o parte dintre membrii familiilor acestora. Precizez clar și fără echivoc că poziția mea a fost și rămâne una profund pro-americană. Am participat, alături de președintele României, Traian Băsescu, la semnarea Parteriatului Strategic pentru secolul XXI, în Biroul Oval, în prezența președintelui SUA, Barack Obama. (…) Am analizat solicitarea exclusiv din perspectiva securității naționale. Concluzia mea a fost că acceptarea unei asemenea relocări ar fi creat vulnerabilități serioase, cu riscuri reale de destabilizare internă și de expunere la amenințări asimentrice, inclusiv de natură teroristă. Din acest motiv am refuzat solicitarea. Acest refuz a fost momentul de ruptură. A declanșat o operațiune de demolare publică de tip intelligence: linșaj mediatic, dosare politice, presiuni instituționale, demonizare continuă. În această cheie trebuie înțelese: accidentul ciudat, dosarele mizerabile, demonizarea familiei mele și izolarea politică forțată”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” Avocata Alice Drăghici e devastată că fiul ei nu mai poate pleca în Dubai, să-și „ceară” iubita în Grădina Miracolelor. „Are și inel…”

    * Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * Încă un fost ministru PSD devine pușcăriabil: 4 ani cu executare, în primă instanță, pentru trucarea concursurilor de angajare. Acum, Adrian Chesnoiu director general la AFIR

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. În ianuarie i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Când este momentul potrivit să iei în considerare refinanțarea creditului

    Refinanțarea creditului poate fi o opțiune atractivă dacă dorești să-ți îmbunătățești situația financiară, să obții o rată a dobânzii mai mică sau să reduci termenul de rambursare. Dar cum știi când este momentul potrivit pentru a face acest pas important?

    Alegerea momentului potrivit pentru a refinanța creditul poate face diferența între a economisi bani și a lua o decizie care nu este în avantajul tău.

    În acest articol, vei descoperi factorii esențiali de care trebuie să ții cont pentru a identifica momentul oportun pentru refinanțarea creditului și cum să evaluezi opțiunile disponibile astfel încât să iei o decizie informată și benefică pentru tine.

    Cuprins

    1. Momentul optim în funcție de condițiile economice

    – Advertisement –

    2. Evaluarea termenului de rambursare dorit

    3. Consultarea cu un specialist financiar

    4. Identificarea costurilor asociate refinanțării

    – Advertisement –

    5. Impactul asupra scorului de credit

    1. Momentul optim în funcție de condițiile economice

    Analizarea momentului optim pentru refinanțarea creditului în funcție de condițiile economice poate juca un rol crucial în decizia ta financiară. Atractivitatea unei dobânzi mai mici este evidentă într-o economie unde ratele dobânzilor tind să scadă. În astfel de perioade, refinanțarea poate aduce economii semnificative la costurile totale ale creditului tău.

    Totuși, este important să iei în considerare și alte aspecte economice, precum inflația sau perspectivele de creștere economică. De exemplu, într-o economie instabilă, condițiile pieței se pot schimba rapid, iar o dobândă fixă ar putea fi mai benefică față de una variabilă.

    Asigură-te că îți monitorizezi și prognozele economice pentru a beneficia de cel mai bun moment posibil pentru refinanțare, astfel încât strategia ta să fie bine fundamentată și adaptată la contextul economic actual!

    2. Evaluarea termenului de rambursare dorit

    Evaluarea termenului de rambursare dorit este un pas esențial atunci când iei în considerare refinanțarea creditului. Alegerea unui termen de rambursare mai scurt poate duce la economii semnificative prin reducerea sumei totale de dobândă plătite, deși va presupune rate lunare mai mari.

    Pe de altă parte, un termen mai lung poate reduce povara plăților lunare, făcându-le mai ușor de gestionat, dar va implica plata unei sume totale mai mari în timp. Decizia depinde de obiectivele tale financiare și de situația ta actuală.

    Este recomandat să te gândești și la stabilitatea veniturilor tale și la posibilele schimbări financiare pe termen lung, astfel încât să-ți poți planifica bugetul eficient.

    3. Consultarea cu un specialist financiar

    Consultarea cu un specialist financiar poate fi un avantaj semnificativ atunci când evaluezi opțiunea refinanțării creditului. Un expert îți poate oferi o evaluare obiectivă a situației tale financiare și te poate ghida în alegerea celei mai avantajoase strategii.

    Cu acces la instrumente și cunoștințe actualizate, un specialist financiar îți poate explica implicațiile diferitelor opțiuni de refinanțare, analizând avantajele și dezavantajele fiecăreia, inclusiv atunci când iei în calcul un credit de refinanțare online pe bsgcredit.ro – un IFN tot mai căutat de români.

    De asemenea, te poate ajuta să înțelegi termenii și condițiile din contractele de credit pentru a nu omite detalii esențiale care ar putea afecta rambursarea pe termen lung.

    În plus, un specialist îți poate oferi sugestii pentru îmbunătățirea scorului de credit sau pentru gestionarea mai eficientă a datoriilor.

    4. Identificarea costurilor asociate refinanțării

    Deși refinanțarea poate aduce beneficii precum rate ale dobânzii mai mici, este important să cunoști toate costurile suplimentare implicate. Acestea pot include taxe de procesare, comisioane pentru formalități de închidere sau penalități pentru rambursare anticipată a creditului existent.

    De asemenea, anumite instituții financiare ar putea percepe comisioane de evaluare a riscului sau taxe pentru evaluarea locuinței, în cazul creditelor ipotecare. Este esențial să calculezi toate aceste cheltuieli și să le compari cu economiile anticipate din refinanțare. Astfel, vei putea determina dacă refinanțarea este o opțiune cu adevărat avantajoasă pentru tine.

    5. Impactul asupra scorului de credit

    Refinanțarea creditului poate avea un impact semnificativ asupra scorului tău de credit, un aspect crucial de luat în considerare înainte de a face acest pas. Procesul de refinanțare presupune o verificare a creditului, care inițial poate duce la o ușoară scădere a scorului tău din cauza cererilor de credit noi.

    Totuși, dacă refinanțarea îți oferă condiții mai favorabile și reușești să-ți reduci ratele lunare sau să-ți achiți mai repede datoriile, pe termen lung, scorul tău s-ar putea îmbunătăți. Ca atare, va trebui să menții un istoric de plată bun și să eviți cumularea altor datorii, deoarece acestea sunt factori importanți ce influențează scorul de credit.

    În plus, reducerea sumei totale de creditat prin refinanțare poate contribui la scăderea raportului dintre datorie și credit disponibil, un alt factor care îți poate îmbunătăți scorul.

    În concluzie, decizia de a refinanța un credit nu trebuie luată în grabă, ci gândită strategic în funcție de mai mulți factori importanți. Este esențial să evaluezi corect termenul de rambursare dorit, să identifici toate costurile asociate și să analizezi impactul refinanțării asupra scorului tău de credit.

    Momentul potrivit poate fi influențat de condițiile economice actuale, iar consultarea cu un specialist financiar îți poate oferi o perspectivă clară asupra opțiunilor disponibile.

    Ești pregătit să faci următoarea mișcare inteligentă în gestionarea datoriilor tale?

    – Advertisement –

  • VIDEO. „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” Avocata Alice Drăghici e devastată că fiul ei nu mai poate pleca în Dubai, să-și „ceară” iubita în Grădina Miracolelor. „Are și inel…”

    Disperarea românilor care vor să părăsească Dubaiul pentru a reveni acasă este depășită doar de disperarea avocatei Alice Drăghici că fiul ei nu mai poate pleca în Dubai, să-și ceară iubita în căsătorie, în Grădina Miracolelor, deși și-a făcut toat rezervările încă din decembrie. Războiul a dat peste cap planurile acestei familii năpăstuite…

    „Crunta dezvăluire” a fost făcută chiar de avocata Alice Drăghici, la România TV, în emisiunea „Punctul culminant” din 2 martie.

    În calitate de invitată permanentă a „tonomatului” de sorginte rusească Victor Ciutacu, avocata Alice Drăghici este o mare apărătoare a marilor corupți din spațiul valah, dintre care unii îi sunt și clienți. Drept urmare, onorariile generoase ale infractorilor îi umplu conturile.

    În aceste condiții, Dubaiul devine opțiune obligatorie! Și pentru avocată, care se mândrește cu sejururile sale în celebrul emirat, dar și pentru fiul său, care și-a ales acel loc pentru a-și cere iubita în căsătorie.

    – Advertisement –

    Zborul spre Dubai al tinerilor amorezi era programat pentru sâmbăta viitoare – 14 martie. Biletele erau luate din decembrie, cu rezervări făcute peste tot în orașul de la Golful Persic. Problema e că pe 28 februarie a izbucnit războiul: israelienii și americanii au atacat Iranul, iar regimul mullahilor a trimis rachete spre Israel și spre bazele militare americane din zonă, inclusiv din Emiratele Arabe Unite.

    S-a prăbușit cerul peste familia Drăghici! În prima emisiune a lui Ciutacu după izbucnirea războului, mama-avocată „s-a spart”: a povestit mare tragedie care s-a abătut asupra neamului său. „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” – spune printre suspine viitoarea mamă-soacră.

    Iar detaliile sunt cutremurătoare.

    – Advertisement –

    „N-am făcut doar rezervare la hotel și la avion, ci și pentru safari, și pentru Muzeul Viitorului, și pentru Jumeirah…” Aoleu!

    „Trebuie să plece fi-miu pe 14! Și vroia s-o ceară și de nevastă pe iubită-sa, în Grădina Miracolelor”. Mirobolant!

    „El voia în Grădina Miracolelor! Are și inel…” Că doar nu l-o fi luat de la amanet?!

    „Era planu’ făcut, e din decembrie totu’ rezervat. Era frumos…” Și-atunci de ce mama dracu’ au mai început ăia războiu’?!

    „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” Asta e prea de tot! Demisia, Oana Țoiu!

    Neputându-se abține în fața ridicolului (deși era tovărășie mare în studio), Dan Andronic a luat inițiativa: ba i-a trimis pe amorezi la Grădina Botanică (din Dubai?), „că aia sigur nu se-nchide”, ba la Grădina Zoologică (tot din Dubai?), că nu le-o fura maimuța inelu’!

    Cezar Drăgoescu, deputat USR, i-a dat avocatei și o soluție de ieșire din criză: „Puneți dvs. diferența și-i trimteți în Hawaii”.

    Interesantă și ideea de secret în familia avocatei. Cică fata (viitoarea noră) nu știa nimic despre ce-i pregătea ăla micu’ în Grădina Miracolelor din Dubai, dar viitoarea soacră știa tot! Iar de luni seara, din emisunea lui Ciutacu, mai știau și câteva batalioane de români! Nu-i nimic, fata rămâne cu surpriza…

    Avocata Drăghici ne-a mai luat o piatră de pe inimă: ne-a asigurat că și în aceste vitrege condiții, când se plânge la greu în familie, nunta tot se va face, oricâte drone și rachete or mai cădea în Orientul Mijlociu! De ce? Pentru că „îmi place fata”! Ați înțeles? Important e să-i placă mamei-soacre…

    Legați-vă centurile de siguranță, urmează telenovela!

    Grădina Miracolelor din Dubai. Uite-aici i-ar da inelu’!

    „Preludiul” avocatei Alice Drăghici: „N-am făcut doar rezervare la hotel și la avion, ci și pentru safari, și pentru Muzeul Viitorului, și pentru Jumeirah…”

    „Asta e o perioadă de vacanțe în Dubai, pentru că e o vreme foarte bună, foarte plăcută. O excursie în Dubai se planifică cu luni de zile înainte, pentru că nu e ieftină. Se fac și promovări de safari. Asta-ți spun din experiența mea, care n-am făcut doar rezervare la hotel și la avion, ci și pentru safari, și pentru Muzeul Viitorului, și pentru mers prin Jumeirah… adică în locurile unde e foarte aglomerat.

    Sigur că omul face o investiție și își calculează bănuții – domn’e, atât am cheltuit, atâta mă costă mersul colo-dincolo și să mai am și eu o rezervă de bani.

    Problema oamenilor nu este că ar fi în pericol, cei care sunt în Dubai, pentru că nu e niciun pericol. Problema e că trebuie să plătească în continuare cazarea. (…)

    Niciun hotel nu acoperă cheltuelile de cazare. Ăsta este adevărul! Iar hotelierii spun că n-au primit niciun fel de informație (că statul ar plăti sejurul suplimentar – n. red.) și îi pun pe oameni să plătească.”

    VIDEO: Subiectul „Avocata, băiatu’, inelu’ și Dubaiu’” – de la minutul 37:45

    Dialogul telenovelistic din studio

    „Trebuie să plece fi-miu pe 14! Și vroia s-o ceară și de nevastă pe iubită-sa, în Grădina Miracolelor”

    Alice Drăghici (avocată): Eu am comunicat direct cu persoane care sunt în această situație, pentru că mă interesează, că trebuie să plece fi-miu pe 14! Și vroia s-o ceară și de nevastă pe iubită-sa, în Grădina Miracolelor.

    Dan Andronic (jurnalist EvZ): Și ea nu știa. I-ai stricat bucuria…

    Cezar Drăgoescu (deputat USR): Ați stricat surpriza.

    Niels Schnecker (jurnalist RTV): Acum degeaba se mai duce.

    Victor Ciutacu (moderator RTV): Mama mea…

    „El voia în Grădina Miracolelor. Are și inel…” / „Era planu’ făcut, e din decembrie totu’ rezervat. Era frumos…”

    Dan Andronic: Las’, că merge la Palatul Bragadiru…

    Alice Drăghici: Nu, domn’e, el voia în Grădina Miracolelor! Are și inel…

    Dan Andronic: Merge în Grădina Botanică.

    Victor Ciutacu: Păi, și ce?

    Alice Drăghici: Acu’ trebuie să reprogrameze… Păi, cum să las copilu’…?!

    Victor Ciutacu: N-o rămâne neînsurat, acu’, că n-o cere pe fată la Dubai…

    Alice Drăghici: Asta e… O să rămână în continuare împreună și-o s-o ceară…

    Dan Andronic: Are omul un principiu: nu vrea s-o ceară decât acolo.

    Alice Drăghici: Da’ era planu’ făcut, e din decembrie totu’ rezervat. Era frumos…

    „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!…”

    Victor Ciutacu: Da’ fata știa?

    Alice Drăghici: Nuuuuuuu! A aflat în seara asta.

    Victor Ciutacu: Păi, bine că te-ai spart tu în anchetă la televizor!

    Alice Drăghici: … și-așa plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!…

    Dan Andronic: Măcar să stea liniștită c-o ia!

    Alice Drăghici: O ia, e clar. E stabilit.

    Cezar Drăgoescu: Puneți dvs. diferența și-i trimteți în Hawaii…

    „Bravo, Niels! Ia să-i spun eu și copilului…”

    Niels Schnecker: Te-ai gândit, Alice, că poate Dumnezeu a aranjat lucrurile așa tocmai ca să n-o ceară, că poate nu-i bine s-o ceară?

    Alice Drăghici: Ferească Dumnezeu! Că-mi place fata…

    Victor Ciutacu: Mamă, ce piază rea ești, bă! N-am văzut de când sunt așa ceva… Bă, trebuie să fie unul care să strice petrecerea, bă… nu se poate…

    Alice Drăghici: Deși acuma, dacă stau să mă gândesc, totul are un rost… Are mare dreptate.

    Victor Ciutacu: Fii atent! Evreul din el a zis: decât să facem cheltuieli, mai bine nu le facem!

    Alice Drăghici: Nu, eu înțeleg ce spune: poate Dumnezeu a dat un semn. Bravo, Niels! Ia să-i spun eu și copilului…

    Niels Schnecker: Ai văzut? De-asta am zis…

    Ciutacu: „O cere în Grădina Ghetsimani?”

    Victor Ciutacu: Și după ce se face pace, se duce și-o cere în Grădina Ghetsimani, nu? Sau cum se cheamă acolo?

    Alice Drăghici: Da, ar fi frumos și-acolo… ar fi frumos și-acolo…

    Victor Ciutacu: Da-i cam arid acolo…

    Dan Andronic: Botanică, mă, că aia sigur nu se-nchide. Sau Grădina Zoologică…

    Alice Drăghici: Hai, mă, taci din gură!

    Andronic: „În general, am trecut pe-acolo”

    Victor Ciutacu: Chiar, mă… Voi, ăștia de-aici, ați fost în Dubai?

    Alice Drăghici: Toooooți, ce mai!

    Dan Andronic: Da’ nu în zilele astea.

    Victor Ciutacu: Nu, în general, așa…

    Dan Andronic: În general, am trecut pe-acolo.

    Victor Ciutacu: Ați fost aproape niște infractori. Internetu’ a decis: cine se duce în Dubai e un infractor, e un nenorocit…

    Dan Andronic: Eu am fost când era ieftin, îmi pare rău!

    Victor Ciutacu: … și dacă nu vizitează Salina Slănic și Cetatea de la Rupea, e un trădător de țară.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ponta și Daciana Sârbu au făcut presiuni pentru ca fiica lor să fie repatriată cu prioritate! Ministra de Externe a dat dispoziții să nu fie favorizat nimeni la îmbarcare. Jihad PSD-AUR împotriva Oanei Țoiu

    * Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”

    * CTP: „Ce mama dracului caută 28 de elevi de gimnaziu, împreună cu două profesoare, în Dubai?”

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. În ianuarie i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * Încă un fost ministru PSD devine pușcăriabil: 4 ani cu executare, în primă instanță, pentru trucarea concursurilor de angajare. Acum, Adrian Chesnoiu director general la AFIR

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Paulina Bikina trage tare pentru pace – Ziariștii

    Paulina Bikina trage tare pentru pace – Ziariștii

    Electoratul celor buni e maximalist. Ar vrea ca Nicușor să rupă tot, ca Trump, dar democratic, gingaș, empatic, etic, ca un snowflake.

    Electoratul celor răi e minimalist. Înghite toate josniciile lui Simion, orice imbecilitate de la Georgescu, hoția PSD-istă – și mai cere.

    Ar fi bine să fim mai echilibrați, dacă nu vrem să predăm țara aurarilor. Să ne gândim ce poate să facă efectiv Nicușor, fără un partid al lui, fără majoritate în Parlament. Și să-l credităm măcar cu cele pe care le-a dovedit deja: inteligență, încăpățânare, abilitate și bună-credință.

    Sigur, e mai simplu să câștigi alegeri decât să conduci o țară. Dar tocmai fiindcă e teribil de greu să conduci o țară în care 60-70% din oameni s-ar da pe mâna lui Simion, Dungaciu, Georgescu, Grindeanu, Ponta etc., faptul că la butoane sunt Nicușor și Bolojan – cu toate limitările și ezitările lor – e aproape un miracol.

    – Advertisement –

    ***

    Iată o idee teologică originală!

    ***

    Prietenii lui Georgescu și Simion din SUA s-au aliniat din nou cu rușii – și condamnă atacul american în Iran.

    – Advertisement –

    Dughin face ca toți dracii.

    Medvedev scuipă obișnuitele insulte și amenințări.

    Pavel Durov arată că decadentul Occident e mai periculos decât Orientul Mijlociu sub bombe.

    Marjorie Taylor Greene blestemă și urlă că ea nu asta înțelegea prin MAGA.

    Candace Owens nu-și mai disimulează antisemitismul.

    Nawfal și Tucker, acești Neamțu și Turcescu pe bani mai mulți, sunt supărați că Trump nu e ali(n)iat cu Putin și ayatolahii.

    Anna Paulina Luna Bikina se roagă pios pentru pace și negocieri.

    Anna Paulina Luna, congresmenă republicană, cea cu tortul groenlandez tăiat cu cuțitul alături de George Simion

    Prost să fii să nu-nțelegi că AUR e sprijinit în SUA doar de zona putinistă și antisemită a MAGA.

    Încă puțin și Neamțu și Dungaciu își ard în piața publică volumele de „Omagiu Conducătorului iubit” și devin anti-trumpiști.

    ***

    War is peace – războiul e pace.

    Freedom is slavery – libertatea e sclavie.

    Ignorance is strength – ignoranța e putere.

    Nu acesta e discursul georgisto-aurist?

    Putin și Trump vor pacea, dar îi încurcă faptul că Ucraina nu se predă necondiționat, cedându-și solul lui Putin și subsolul lui Trump.

    Libertatea de care ne bucurăm în Europa și în România e de fapt sclavie. Suntem sclavii Ocultei mondiale, sorosiste, ai birocraților UE, ai păcatului, ni se pune botniță etc.

    Ignoranța e adevărata forță. Delirul lui Georgescu e înțelepciune. Intelectualii sunt de fapt numai ‘telectuali. Proștii la putere!

    Putem adăuga: claritatea morală e propagandă, propaganda e adevăr, supunerea e suveranitate…

    ***

    „Degeaba a citit atâta / a scris cărți / a ajuns profesor / se crede creștin… dacă n-a înțeles ce vă spun eu acum”.

    Și urmează o lecție plângăcioasă despre suferințele familiei Ponta, România ajunsă colonia globaliștlor sorosiști din UE, Putin care ne vrea binele și Ursula răul, Georgescu mântuitorul, Simion patriotul etc. Știți tipul de subiecte.

    Pe oamenii aceștia nu-i încearcă bănuiala că, tocmai fiindcă cineva e mai educat decât ei, s-ar putea să înțeleagă lucrurile ceva mai bine?

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Într-o zi, la Neptun…

    * Nicușor – Trump: 7 concluzii

    * Rețelele „Corbii”, „Lupii”, „Hienele”, „Javrele” și alte jivine KGB-iste

    * Nenorocitul de Mihai Neamțu

    * Deranjez teribil junta aurist-putinistă

    * Slugi mai abjecte nu există!

    * Mă lupt cu imbecilii, tată!

    * Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    * Ploaia de burse

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Furtuna mediatică din jurul Irinei Ponta îl ajută pe Nicușor Dan

    Furtuna mediatică din jurul Irinei Ponta îl ajută pe Nicușor Dan

    Imensul incendiu mediatic  provocat de repatrierea fiicei lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu nu s-a stins încă, deși tânăra și-a regăsit părinții.

    Fostul premier al României profită de regăsirea cu fiica sa (care, după divorțul de anul trecut, nu locuiește cu tatăl ei, Victor Ponta, ci cu mama, Daciana Sârbu) pentru a realimenta mașinăria infernală de propagandă.

    Ponta a postat pe Facebook o fotografie cu fiica sa și un lung text în care-și reia diatribele împotriva ministrei USR de Externe, Oana Țoiu. Cu un plus de detalii pe care le-a omis în acuzațiile sale precedente și specificând că e ultima dată când abordează subiectul.

    Victor Ponta alături de fiica sa, Irina, cu ani în urmă

    Dacă punem deoparte emoția inerentă evenimentului (e vorba de istoria unei copile care se regăsește singură într-o zonă de război și are nevoie de protecția adulților și a statului ca să ajungă acasă) și dacă observăm doar modul în care s-a derulat comunicarea pe subiect și difuzarea acestuia în media/rețele, îți vine să zici că s-au trumpizat și scandalurile în România.

    – Advertisement –

    A devenit banală,  în trumposferă, măcelărirea ciclurilor actualității pentru ascunderea gunoiului sub preș: se deschide oportun un subiect mediatic nou (după ce tocmai a fost escaladat altul) pentru a masca eșecurile, incompetența, problemele judiciare sau orice alt eveniment care nu se vrea discutat prea mult.

    Se pare că tehnica magaiotă de acoperire a spațiului mediatic a ajuns cu succes și la noi (în același tipar, absolut identic), odată cu lobby-iștii și coach-ii trumpiști care au invadat Europa. Și că a operat cu succes în „cazul Irina Ponta”.

    Informațiile care au circulat despre peripețiile fiicei lui Victor Ponta în Orientul Mijlociu au fost voit trunchiate, imposibil de autentificat, fără a conține nicio relatare a vreunui martor. Doar narative lansate în spațiu într-un mod care să poată genera zeci de interpretări și opinii posibile. Seamănă leit, pentru cine are ochiul format cu operațiunile de diversiune mediatică cu care ecosistemul MAGA a obișnuit deja emisfera vestică a planetei.

    – Advertisement –

    Scandalul mediatic e diferit de cele cu care societatea românească e obișnuită, nu numai prin dimensiunea sa incredibilă, ci și prin viteza fulgerătoare cu care s-a propagat. Dar mai ales prin modul în care informația a fost distilată în mod calculat, picătură cu picătură, plecând doar de la zisele celor implicați (care vor fi crezuți sau nu, în funcție de preferințele politice ale auditorilor), lăsând cu bună-știință spații goale (pe care opinia publică să le umple după preferință), în condițiile în care acțiunea se petrece într-o zonă de război, deci dificil de atins de vreun reporter.

    În plus, subiectul veninos, ca și cum nu ar fi suficient de amplu, se mai învârte și în sfera competențelor: competențe parentale, consulare, diplomatice, guvernamentale, militare, de mobilitate (transport aerian), de comunicare sau jurnalistice.

    Mult succes celor care ar dori să verifice pe teren, să consulte liste și documente consulare, să caute mărturia șoferului de autobuz care a transportat copiii în Oman! Asta, în ipoteza în care cineva ar fi suficient de țicnit să investigheze un fapt divers și nu evenimentele militare în desfășurare pe teatrul de război…

    Întrebarea următoare, cât se poate de logică, este: ce alt subiect în curs este suficient de important în societatea românească pentru a merita o diversiune mediatică atât de eficace? Ce subiect ar fi fost dezbătut din toți rărunchii în societatea românească dacă episodul fiicei regăsite nu ar fi existat?

    Știți altul decât protestul Declic de la Cotroceni, în jurul controversatelor numiri în funcție în justiție, pe care ministrul Radu Marinescu (PSD) le-a propus, iar Nicușor Dan e pe cale să și le asume?

    Prestația dificilă a președintelui în fața celor care-i cereau explicații a trecut în planul doi, sufocată de disputa în jurul adolescentei lăsate (sau nu) pe trotuarul Consulatului din Dubai. E un fapt.

    Și cum o întrebare naște altă întrebare: de ce i-ar face un serviciu Victor Ponta lui Nicușor Dan, ocupând spațiul mediatic cu istoria fiicei sale (chiar și după repatrierea acesteia) doar ca să dilueze un subiect spinos care-l privește pe președintele României?

    Întrebarea nu poate avea un răspuns imediat, ci poate da doar naștere unor supoziții. Însă o constatare fără echivoc dă oarece fiori pe șira spinării: la momentul acesta, Victor Ponta și Nicușor Dan sunt pe aceeași linie ideologică: pro-MAGA, cu pete de vopsea suveranistă pe haine.

    Ambii sunt transfugi de pe liniile doctrinelor care i-au consacrat politic. Ambii și-au primit șapca MAGA în America. Iar în ultimul timp, Victor Ponta îl și laudă pe Nicușor Dan pentru “curajul” de a merge la caricaturalul Consiliu al lui Trump. Și nu e prima oară: îl laudă din iulie 2025, de când președintele Dan a reluat discuțiile strategice cu președintele turc Erdogan. Dar să zicem că acolo e prietenia Ponta-Erdogan, concretizată în contracte grase pentru pezevenghiul valah și într-un frumos apartament al acestuia la Istanbul…

    Mai poate fi speculat și ajutorul real pe care Victor Ponta i l-a dat lui Nicușor Dan să intre în turul 2, în dauna lui Crin Antonescu. Fără candidatura lui Ponta, e aproape sigur că finala prezidențială ar fi fost una de coșmar: George Simion – Crin Antonescu. Sau poate că Ponta n-a făcut nicun joc, ci a alergat doar după cele peste 10 milioane de euro pe care le-a decontat de la AEP, împreună cu prietenul Sebastian Ghiță (prin România TV)…

    Mai nou, Ponta îl și plânge pe Nicușor Dan, despre cum îl va înlocui “Sistemul”, în 2030, cu Maia Sandu sau Codruța Kovesi (un vechi coșmar al fostului premier care revine cu regularitate în interviurile sale).

    Această constatare de aliniere ideologică aduce în memorie încă un fapt petrecut acum mai bine de un an: cel al  fotografiilor controversate din ultima campania electorală,  publicate de Elena Lasconi. Acelea care sugerau o întâlnire conspirativă într-o vilă din Tunari, după anularea alegerilor din 2024, între Nicușor Dan, Victor Ponta și un al treilea protagonist, Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații.

    La vremea respectivă, acuzațiile Elenei Lasconi (pe care fosta candidată le-a menținut împotriva tuturor vânturilor, furtunilor și mareelor, cu prețul pierderii propriei credibilități) s-au soldat cu plângeri penale la DIICOT, depuse împotriva ei atât de Nicușor Dan, cât și de Victor Ponta. Florian Coldea s-a abținut – nici nu a negat, nici nu a confirmat presupusa întâlnire.

    În ce stadiu se află cele două plângeri depuse de cei doi politicieni? Zero informații pe subiect. Însă la o scurtă verificare pe pagina Facebook a Elenei Lasconi, ce observăm? Fotografiile, explicațiile și acuzațiile acesteia sunt încă acolo, intacte! Nicio decizie de justiție nu a obligat-o, deci, să le retragă, pentru că o asemenea decizie nu există.

    „Dezvăluirile” Elenei Lasconi, din săptămâna decizivă a alegerilor prezidențiale (turul 1, mai 2025)

    De curiozitate, am contactat un specialist în dezinformare AI, absolut neutru, francez (nu sunt autorizată să-i dau numele), căruia i-am trimis pozele în care apăreau Ponta, Coldea și Nicușor Dan la ceas de seară. I-am cerut doar să arunce o privire, să-mi spună ce-i inspiră fotografiile, dacă sunt făcute sau modificate cu inteligența artificială. Răspunsul a venit imediat: nicio urmă de AI. Pozele sunt, după părerea acestuia, capturi de ecran dintr-un film făcut cu telefonul mobil. Capturi care ar putea fi modificate manual, bineînțeles. Deci, falsificate în funcție de interese. Dar nici în acest sens nu avem un verdict.

    Iată cum evenimente de azi reînvie alte evenimente mai vechi, care prind însă contururi noi, deși rămân sub o ceață groasă.

    Textul lui Victor Ponta

    (varianta corectată de redacție, dat fiind că textul de pe Facebook era neîngrijit din punct de vedere gramatical, având zeci de greșeli)

    „Slavă Domnului, Irina este acasă, în siguranță! Și asta este cel mai important!
    Până acum nu am scris nimic public despre această «aventură». Și de azi nu voi mai comenta în niciun fel. Doar vroiam să fiu sigur că ADEVĂRUL este cunoscut!

    Când a plecat, în urmă cu două săptămâni, de acasă, eram foarte mândri de ea că poate fi acceptată la una dintre cele mai bune universități din lume. Când s-a întors, am fost și mai mândri că a trecut cu bine peste niște momente care pot traumatiza orice adolescent. Ea este acum doar mai matură și mai conștientă de lumea în care trăiește.

    Au fost enorm de mulți oameni care, în acele momente grele pentru orice părinte, ne-au ajutat, au încercat să ne ajute sau au avut un gând bun. Dincolo de prieteni și de cei apropiați, au fost oameni pe care nu-i cunoaștem; și mulți cu care am avut conflicte în viața publică, dar care au sărit imediat în ajutor, înțelegând că atunci când este vorba de copii suntem cu toții OAMENI. Le mulțumesc tuturor din inimă pentru ajutor și pentru că ne-au arătat încă o dată ce înseamnă UMANITATEA. Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința. Și știu că și eu aș sări fără ezitare să ajut copilul chiar și al celui mai mare dușman al meu – pentru că nu trebuie să uităm niciodată ce înseamnă să fii OM.

    Vreau să ne bucurăm că Irina este acasă și că a avut atâția oameni lângă ea.

    Pentru acești OAMENI, dar și pentru cei care pot fi păcăliți de o propagandă nazistă care afectează România ca un cancer, vreau să aflați câteva date foarte clare despre ce s-a întâmplat.

    1. Irina este încă minoră în înțelesul legii, deoarece nu a împlinit încă 18 ani. Sunt convins că MAE cunoaște legea și, din acest motiv, a introdus ca principal criteriu pentru repatriere «minoritatea».

    2. Irina a plecat în Emiratele Arabe Unite în ziua de 21 februarie, alături de mama sa, pentru a participa la un eveniment la care fusese invitată de o universitate americană. Nu aveam cum să știm că peste o săptămână va începe un conflict militar în zonă. La universitate nu sunt acceptați părinții, motiv pentru care instituția și-a asumat răspunderea legală pe durata sejurului, a cazat-o și a achiziționat biletul de avion de întoarcere, iar mama ei s-a întors acasă.

    3. Irina este cetățean român și studiază la un liceu prestigios din București. NU este și nu a fost niciodată rezidentă în UAE.

    4. Am anunțat Ambasada și Consulatul României din UAE încă din ziua de 28 februarie că Irina Ponta se află acolo neînsoțită și că dorește să vină acasă imediat ce există această posibilitate. Am făcut acest demers în primul rând pentru că e primul lucru la care te gândești în situații de criză (să anunți autoritățile). Cetățenii români care au exprimat dorința de a reveni în țară au fost incluși pe listele pentru repatriere de către personalul Consulatului sau al Ambasadei, indiferent de modalitatea prin care s-au înregistrat (whatsapp, e-mail sau platforma dedicată, deci nu doar cei care au reușit să se înscrie pe platforma Econsulat).

    5. Nu am solicitat niciodată din partea autorităților române cazare în UAE (deoarece Irina a stat la universitate până la momentul plecării spre Consulatul României din Dubai).

    6. Consulatul României ne-a contactat pentru a confirma dacă Irina este minoră, dacă este neînsoțită și dacă se află în UAE în scopuri legate de educație.

    7. Până în ziua de miercuri, 4 martie, în ciuda tuturor eforturilor noastre și ale universității, nu am reușit să găsim un zbor cu care Irina să se întoarcă în Europa. Miercuri după-amiază, am fost contactați de un reprezentant al Consulatului României şi anunțați de existența unei curse aeriene organizate. Irina trebuia să fie a doua zi, joi, la ora 11 , la sediul din Dubai al Consulatului, urmând să plece cu un autobuz, împreună cu alți copii minori, spre Oman – de unde urma să zboare spre România. Nu am intervenit în niciun fel ca ea să fie pe această listă cu prioritate. Nu cunosc componența listei și nici de ce MAE  afirmă cǎ Irina nu trebuia să fie pe acea listă deși îndeplinea toate criteriile prevăzute de HG 1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoțiți! Tocmai MAE a anunțat aceste criterii – după care, prin purtătorul de cuvânt, le neagă în mod evident mincinos! Bineînțeles că o anchetă trebuie să clarifice situația și, dacă este necesar, sunt oricând pregătit să răspund la întrebări.

    8. În aceste condiții, universitatea a acceptat să predea responsabilitatea asupra Irinei nouă, părinților, și Consulatului României. Tot universitatea a transferat-o pe Irina în Dubai cu o mașină proprie.

    9. Este evident că nu Irina a decis să plece din Abu Dhabi spre Dubai și că nu ar fi venit niciodată la Consulat dacă nu era chemată.

    10. Înainte ca Irina să urce în autobuz, alături de ceilalți minori, consulul României a fost sunat direct de către doamna ministru de Externe, Oana Țoiu, care i-a transmis, în mod imperativ, să NU o lase pe Irina să meargă spre Oman, afirmând că aceasta reprezintă «o vulnerabilitate de imagine».

    Precizez că, la acel moment, Irina îndeplinea toate condițiile impuse chiar de MAE: minoră, fără însoțitor, aflată la studii. Locuri disponibile în avion erau și la acel moment, așa cum s-a dovedit ulterior. Revin cu precizarea că a fost chemată și că nu am făcut presiuni ca ea să fie în locul altor copii.

    Chiar dacă nu ar fi fost locuri disponibile în avion (ceea ce s-a dovedit că nu este cazul), era obligația legală a autorităților române s-o transporte măcar până în Oman – unde aeroportul a fost funcțional și unde puteam să găsim o companie aeriană cu care să zboare spre Europa.

    11. În urma intervenției ilegale și abuzive a doamnei ministru Țoiu, Irina a fost singurul copil din grup abandonat în Dubai – neavând nici cazare și niciun alt zbor confirmat.

    12. Am reușit, cu sprijinul autorităților emirateze şi a oamenilor extraordinari care şi-au dorit să ajute, să găsim un loc la un zbor cu care Irina a revenit în țară. Vreau însă să mulțumesc și personalului consular din Dubai, care a acționat cu profesionalism și în baza prevederilor legale atunci când a inclus-o pe Irina pe lista minorilor ce puteau fi evacuați. Tot personalul consular a încercat să ne ajute să găsim un zbor spre Europa – chiar dacă nu au reușit, însă omenia și bunele intenții contează.

    13. Avionul pe care MAE a anunțat că-l organizează pentru minori neînsoțiți din Oman a zburat spre București cu 14 locuri goale (din cele 180) și cu doar 95 de minori (mulți însoțiți), plus adulți. Este evident că sintagma ticăloasă «a încercat să se bage peste rând» este ilogică, atâta timp cât nu au fost ocupate toate locurile în avion și cât atâția adulți au călătorit cu acel zbor.

    Dar și acest aspect doresc să fie cercetat, pentru a avea o imagine clară asupra componenței zborului.

    Campania mincinoasă și de denigrare lansată împotriva unui minor de către USR și acoliții săi a încercat doar s-o exonereze de răspundere pe doamna ministru Țoiu pentru activitatea ilegală și imorală desfășurată. Faptul că un întreg partid politic, aflat la guvernare, are în punctajul de comunicare minciuni la adresa copilului meu este un semnal grav de alarmă, fiind prima dată când se amestecă familia și un copil în lupta politică.  Înțeleg că tot în acest punctaj se insistă pe faptul că noi, părinții, ne-am expus copilul, că ar fi trebuit să știm că urma să înceapă un război la o săptămână după ce Irina a ajuns în UAE și că am vrut s-o «băgăm în față» într-un zbor în care au rămas 14 locuri goale și în care jumătate dintre pasageri au fost adulți!

    Voi prezenta aceste date și autorităților statului român. Dar am vrut ca toți cei care ne-au susținut în această perioadă dificilă să fie convinși că au apărat o cauză dreaptă. Și, desigur, îmi doresc ca cei care nu cunosc situația să afle adevărul.

    În plus, modul în care a acționat doamna ministru Țoiu este dezgustător și dezonorant pentru un înalt demnitar român, care avea datoria legală să asiste minorii, nu să-i abandoneze cu rea-credință într-o zonă de conflict. Minciunile repetate și rușinoase ale purtătorului de cuvânt al MAE, prezentând informații și date parțial adevărate, aruncă o pată nemeritată pe întreg personalul diplomatic și consular românesc, care-și face datoria legală și morală cu consecvență și profesionalism.

    România nu mai este un stat de drept atunci când regulile legale sunt încălcate abuziv din motive de vendetă politică și când unui minor îi sunt refuzate drepturile legitime din motive politice. Dar, și în cazul nostru, foarte mulți români au dovedit că pot fi OAMENI și pot suplini, prin acțiunea lor, un stat capturat de niște fanatici cu mentalitate nazistă.

    Dumnezeu să aibă grijă de toți copiii noștri și să ne dea cât mai mulți ani să ne bucurăm de ei!”

    DE ACEEAȘI AUTOARE:

    * Nicușor Dan, un spirit gregar în clubul lui Trump

    * Consiliul trumpist al Păcii: un discurs grotesc, bârfe de cârciumă, gafe, megalomanie, amenințări de tip mafiot. Și lideri speriați, dar surâzători!

    * Doamna Viorica se înfoaie la presa franceză

    * Trumpizarea României

    * Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

    * Legăturile lui Simion cu magasfera exploatării mineralelor în Groenlanda. Oamenii lui Trump care-l susțin pe liderul AUR vizează minele românești

    * De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

    * Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

    * Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • „Doamna Sârbu, cel mai mare rău față de copilul dvs. l-ați făcut chiar dvs.!”

    „Doamna Sârbu, cel mai mare rău față de copilul dvs. l-ați făcut chiar dvs.!”

    Mironosița săptămânii, Daciana Sârbu (PSD), a primit o lecție severă din partea unei mame care a născut 6 copii și a trăit durerea de a pierde doi dintre ei. Pentru Clotilde Armand (USR) a fost durere adevărată, nu „spaime de Dubai”.

    Telenovela „Fata lu’ Ponta în Dubai”, declanșată de foștii soți Victor Ponta și Daciana Sârbu, a expus-o public pe fiica acestora, Irina (17 ani și 11 luni). Principala vinovată este însă chiar mama fetei, fosta europarlamentară Daciana Sârbu (49 de ani), crede o altă ex-europarlamentară, Clotilde Armand (52 de ani).

    Una dintre cele mai puternice voci din USR, Clotilde Armand, a publicat pe Facebook un mesaj tranșant vineri dimineață, la ora 7.46. În acel moment, Irina Ponta se afla în drum spre țară, într-un avion al companiei FlyDubai, care avea să aterizeze la Otopeni la ora 8.45. Trecuse mai puțin de o zi de când Victor Ponta și, ulterior, Daciana Sârbu declanșaseră un spectacol dezolant la televiziunile de casă ale PSD.

    Trei săgeți direct la țintă

    În mesajul adresat Dacianei Sârbu, care a gonflat telenovela insistând asupra trăirilor sale de „mamă-leoaică” (de fapt, o iresponsabilă care și-a trimis fiica minoră într-o zonă amenințată clar de iminența unui război), Clotilde Armand vorbește cu credibilitatea unei mame care a născut 6 copii și a pierdut doi.

    – Advertisement –

    Fosta primăriță a Sectorului 1 o acuză pe Daciana Sârbu că a transformat o situație personală într-un conflict politic și că-și expune copilul în mod nejustificat.

    Odată ținta stabilită, Clotilde Armand trimite trei săgeți:

    1. „Doamna Sârbu, cel mai mare rău față de copilul dumneavoastră nu l-a făcut Oana Țoiu. L-ați făcut chiar dumneavoastră, aseară, la televizor.”

    – Advertisement –

    2. „E trist să vezi cum un copil nevinovat devine muniție pentru un conflict politic.”

    3. „Principalul rău față de propria fiică îl face chiar mama ei, acum, în direct.”

    Clotilde Armand e căsătorită cu matematicianul Sergiu Moroianu, cercetător la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române. Cei doi au avut 6 copii, dar două fetițe le-au murit timpuriu: Ondine la 4 luni, la o săptămână după botez (a sfârșit în somn, de sindromul morții subite), iar Clara la 10 ani (lovită de un motociclist pe trecerea de pietoni, în apropierea casei). În prezent, Clotilde Armand are trei fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 26 și 16 ani.

    Daciana Sârbu are o fetiță din mariajul cu Victor Ponta (Irina) și una adoptată (Maria). Fostul premier mai are un băiat (Andrei) din prima sa căsătorie. Daciana Sârbu și Victor Ponta au divorțat anul trecut.

    Mesajul lui Clotilde Armand

    „Doamna Sârbu, cel mai mare rău față de copilul dumneavoastră nu l-a făcut Oana Țoiu. L-ați făcut chiar dumneavoastră, aseară, la televizor.

    E trist să vezi cum un copil nevinovat devine muniție pentru un conflict politic. Doamna Sârbu anunță că o dă în judecată pe ministra de Externe fiindca nu a răspuns unor «comenzi» pentru aducerea mai rapide a fiicei domniei sale din Abu Dhabi. Între timp, zeci de alți copii români așteptau să fie aduși, fără conferințe de presă și fără lacrimi la Antena 3.

    Cred în onestitatea Oanei Țoiu și în capacitatea ei de a nu face rău nimănui. Ceea ce distinsa doamnă Sârbu pare să uite este că Oana nu e doar un ministru — e și ea mamă. Nu poți lansa aberații despre o persoană publică, cu atacuri la persoană și linșaj PSD-ist, și să te aștepți să treacă drept curaj civic. Nu merge.

    Îi propun un lucru simplu doamnei Sârbu: să dovedească public că Oana Țoiu a dat un ordin direct, deliberat, motivat politic. Cu probe. Nu cu lacrimi în prime time.

    Până atunci, restul e zgomot. Iar principalul rău față de propria fiică îl face chiar mama ei, acum, în direct.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ponta și Daciana Sârbu au făcut presiuni pentru ca fiica lor să fie repatriată cu prioritate! Ministra de Externe a dat dispoziții să nu fie favorizat nimeni la îmbarcare. Jihad PSD-AUR împotriva Oanei Țoiu

    * Aberația zilei: „Abramburica” zice că fiica lui Ponta „putea să fie răpită” din cauza Oanei Țoiu!

    * Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. În ianuarie i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * Încă un fost ministru PSD devine pușcăriabil: 4 ani cu executare, în primă instanță, pentru trucarea concursurilor de angajare. Acum, Adrian Chesnoiu director general la AFIR

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Şpaga din codru verde – Ziariștii

    Şpaga din codru verde – Ziariștii

    Din păcate, în țara asta, dreptatea există numai pentru unii. De obicei, aceasta e de partea celor care au bani sau vreo funcție înaltă, pentru că totul a ajuns să se cumpere: demnitatea, omenia și onestitatea.

    Așa încât ți se creează impresia că în timpul apropiat se va oficializa și mita, ca nu cumva aceasta să se ofere pe ascuns, dar fiecare să știe cât și cui i-a dat.

    Și pentru că unii se simt în orașul acesta ca într-o mahala, nu se rușinează să țipe ziua în amiaza mare: „Bă, Vasile, eu îți dau o sută de euro, da tu șterge amenda aceea!”.

    Ei, și așa se fac prieteniile și cumetriile. Neamuri, măi, nu altceva. O familie în care totul se împarte, de la relațiile din Parlament până la cele din Procuratură. O, și nu vă mai faceți iluzii! Nimeni nu fură! Doar își dau telefon unul altuia și rezolvă orice problemă, numai așa, între cumetri. Și dacă o fi cu bani sau fără, nu mai contează. Important este că orice „necaz” îi rezolvat.

    – Advertisement –

    Iar dacă ajungi să te întâlnești cu acești „sus-puși”, trebuie totuși să fii atent, pentru că nu ești de nasul lor și ei ar putea să te întrebe imediat: „Băi, da tu știi cine sunt eu?”.

    Și atunci, ce-o să faci? Din păcate, o să taci, fiindcă pe tine, omul simplu, nu te ajută nimeni și n-ai atâția cumetri. Că, dacă ai avea, n-ai plăti nenumărate amenzi, n-ai fi sărac, nu te-ai judeca sau revolta, dar ai avea și tu acolo o lege a ta. Una cât de mică. Dar n-ai!

    Și, în această situație nedreaptă, în care șpaga a devenit lege, iar mulți își fac legile lor, nu putem decât să le răspundem celor care-și schimonosesc fața și ne întreabă „Bă, tu știi cine sunt eu?” cu replica bine știută: „Dacă tu nu știi cine ești, noi de unde să știm?”.

    – Advertisement –

    Poate măcar în felul acesta i-om mântui de această expresie, că de șpaga asta care se dă și se ia ca-n codru verde, n-avem șanse să-i mai lecuim.

    DE ACEEAȘI AUTOARE:

    * Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

    * Mai trăim în URSS?

    * Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

    * Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

    * „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

    * De acasă – acasă

    * Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

    * Educați să ne urască

    * Limba unui neam

    * Lichidarea presei româneşti din Basarabia

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Femeia de sacrificiu – Ziariștii

    Femeia de sacrificiu – Ziariștii

    Articol publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 9 martie 1995.

    Dumnezeu a făcut mai întâi lumea şi apoi s-a odihnit. A făcut apoi bărbatul şi s-a odihnit. Pe urmă a făcut femeia, şi de atunci încoace n-a mai avut nimeni odihnă.

    Se zice că într-o zi din vremea de demult, văzând că nu mai au viaţă de răul femeilor, s-au adunat bărbaţii de pe lume şi i-au delegat pe câţiva dintre ei să se ducă la Domnul cu o petiţie.

    Ajunşi la Cel-de-Sus, bărbaţii L-au întrebat:

    – Doamne, de ce-ai făcut femeile atât de frumoase şi atât de proaste?!

    – Advertisement –

    La care Dumnezeu a oftat şi a zis:

    – Le-am făcut frumoase – ca să le iubiţi voi pe ele; şi proaste le-am făcut – ca să vă iubească ele pre voi…

    Poate, cu adevărat, dacă femeile n-ar închide ochii asupra a ceea ce sunt, dar, de fapt, ce-au devenit bărbaţii, cine ştie dacă existenţa pe pământ nu s-ar fi stins de la sine la o anume răscruce a istoriei. Dar aşa, iată, ea continuă: şi femei se nasc, se mărită, nasc la rândul lor, mărită şi însoară şi viaţa nu mai are capăt. Datorită Ei, Femeii…

    – Advertisement –

    Până în Evul Mediu se credea că femeia este lipsită de suflet. Apoi Vaticanul, la un sobor de cardinali, a votat că femeia are suflet şi ea, ca şi bărbatul. De atunci încoace femeile s-au putut manifesta în aproape toate domeniile; în unele – chiar mai strălucit decât bărbații.

    Republica noastră, suverană, independentă şi indivizibilă (mai ales după referendumul găgăuzesc de la 5 martie) e aproape unica din lume unde femeia mai e roabă. Iar roabă a făcut-o egalitatea ei în drepturi cu bărbatul. În loc s-o ridicăm, în loc s-o repunem la locul pe care-l merită şi să-i acordăm mai multe drepturi, inclusiv cel de a rămâne Femeie, am umilit-o, coborând-o la acelaşi nivel cu bărbaţii.

    De atunci, de când i-am acordat aceleaşi drepturi, femeia a încetat să mai fie Femeie. I-am acordat, de fapt, astfel dreptul de a munci mai mult decât bărbatul. La muncile cele mai grele, locul bărbatului a început a fi ocupat treptat de femei. La tăiat păduri, la făcut şosele, la cărat traverse, la scos cărbuni, pe şantiere, în şcoli (şi acolo tot mai puţini sunt reprezentanţii sexului tare care mai ţin piept), pretutindeni, unde nu rezistă bărbaţii, femeia a rezistat. Ea s-a dovedit a fi mai rezistentă. I-am acordat dreptul de a fi puternică, rezistentă, dură, încrâncenată, luptătoare etc. Şi i-am răpit dreptul de a fi Femeie.

    Înainte, femeia întreținea focul din vatră. Adică întreţinea comunitatea. Azi ea, de regulă, întreţine bărbatul.

    Idealul femeii a evoluat sau s-a degradat? – ne întrebăm adesea. Azi la modă este femeia-bărbat. Care înjură ca un muscal, care fumează ca o locomotivă, care bea cât doi, dar şi care munceşte cât opt bărbaţi…

    Şi nu mai e deloc la modă femeia care naşte, care creşte copii, femeia păstrătoare de tradiţii şi datini, buna vorbitoare de grai strămoşesc, femeia-educatoare, femeia-pedagog, femeia-mamă, femeia-bunică…

    Te acostează, de cum se lasă seara pe străzile urbei noastre, câte vreo „domnişoară” care te întreabă la un colţ mai întunecat; „Zacuriti ne budet?” („N-ai ceva de fumat?!”), şi când îi răspunzi că nu fumezi, se uită cu atâta dispreţ la tine încât ţi se face ţie ruşine, cum zice şi proverbul:

    Parcă mi-e ruşine mie

    Că nu ţi-e ruşine ție,

    că, iată, n-ai o ţigară s-o serveşti pe „mamzelă”.

    Şi totuşi, ni-e dor de femeia cu chip feminin, cu însuşiri feminine, cu virtuţi feminine, cu defecte feminine.

    Femeia – dintotdeauna – a fost sinonimă cu bunătatea, cu frumuseţea, cu cuminţenia, cu sacrificiul, cu mărinimia, cu devotamentul.

    Astăzi, ea se întoarce trudită de la strung sau de la arat, căci avem şi destule femei-tractoriste, trebuie să mai gătească, să mai spele, să mai deritice etc. – îi mai arde ei oare să-şi mângâie copiii pe creştet, să-i înveţe un cântec, o doină, o cimilitură, să le cânte o melodie de leagăn, să le spună un basm?!…

    Avem azi generaţii întregi de copii crescuţi de poveştile pe care li le spune televizorul. Şi generaţii de bunice care nu ştiu poveşti. Am fost martor la o scenă când un nepoţel de vreo 4–5 ani o ruga pe bunica lui să-i spună un basm, iar aceasta i-a propus: „Hai mai bine să-ţi povestesc filmul «Ţvetok v pîli»…”.

    Salvarea noastră ca neam în ultimele secole, când valuri de nomazi au tot dorit să ne radă de pe faţa pământului, au fost familiile cu mulţi copii.

    Acum se loveşte anume în ele. În ceea ce are mai sfânt naţiunea noastră. Sărăcia, bolile etc. afectează în primul rând familiile cu mulţi copii, neocrotite social.

    În satele noastre, moartea seceră pe-un cap pruncii, bătrânii şi femeile de toate vârstele.

    S-au înmulţit mai ales bolile legate de utilizarea excesivă a erbicidelor, de cultivarea tutunului. De ce nu sunt implicaţi în creşterea acestuia din urmă fumătorii, ci tot femeile, firavele femei ale satelor noastre?!

    În SUA, femeilor nu li se permite să intre în lanurile de tutun din anul 1922.

    Mi s-a relatat relativ nu demult un caz din raionul Teleneşti, când o femeie a născut într-un lan de tutun, în timp ce rupea frunze de floarea-dracului. Acele frunze cleioase şi reci i-au folosit pat de naştere lehuzei, iar buricul, cordonul ombilical al nou-născutei (era o fetiţă), i l-au legat cu aţa de „şfăruit” tutunul. Prunca, de cum s-a născut, ca o continuitate, s-a pomenit din întâia ei clipă de viaţă cu mânuţele în frunza de tutun. Începuse de la prima ei respiraţie să deprindă viitoarea ei profesie. Şi aşa până la moarte.

    Mama poetului Vasile Căpăţînă a fost găsită de consăteni moartă în lanul de tutun, cu un braţ de frunze amare strânse la pieptul ei. Frunza o biruise.

    Sărmanele femei!

    În preajma pieţei şi-n piaţa din Chişinău, majoritatea celora care cerşesc sunt femei. Femei de la ţară.

    E martie…

    Deşi soarele e tot mai mult pe boltă, deşi mugurii se aud plesnind grăbit pe crengi, deşi ici-colo se văd stoluri de păsări traversând cerul, deşi firele de iarbă se aud răzbind prin asfalt – primăvara întârzie să vină.

    Primăvara speranţelor noastre.

    Acest anotimp ne era adus de fiecare dată – aşa ziceam odinioară – de domniile lor, femeile; acum se pare că li s-a făcut şi lor lehamite să împingă un coşcogeamite anotimp rece, ca pe aisberg, înapoi către iarna cea friguroasă…

    Atâtea poveri pe umerii firavi ai femeii se pare că au obosit-o un pic.

    În Suedia, aflu dintr-un ziar, 50% din componenţa guvernului sunt femei.

    În Republica Moldova – 50% dintre sudori, tăietori de pădure, bodyguarzi, halterofili, poliţişti etc. sunt femei.

    (Vine femeia de la serviciu şi-ți pune automatul pe masă şi te întreabă ce ai făcut de mâncare).

    În Suedia, 40% din componența Parlamentului sunt reprezentante ale sexului slab.

    În Republica Moldova, abia 40% din numărul total de femei mai pot naşte…

    Am rostit în alţi ani, de fiecare dată, în ziua lui 8 martie, cuvinte frumoase despre Ea. Deşi nu meritam. Nu ea, noi. După ce am umilit-o şi i-am pus în calendare o singură zi, ei, a cărei zi ar urma să fie de 365 sau 366 de ori pe an.

    Un singur lucru le-aş dori azi lor, femeilor: să lupte pentru emancipare, adică pentru dreptul de a fi, de a rămâne femei în continuare.

    Asta fiind misiunea lor pe pământ.

    Căci fără de femeie, viaţa ar avea alt sens, dacă a nu avea niciun sens înseamnă tot a avea un sens.

    Zilele trecute, în troleibuz, am fost martor la un caz când o tânără aproape că i-a strigat unui bărbat care se uita prea insistent la ea:

    – Te implor, nu mă privi aşa, că-mi faci cucuie!…

    Datorită ei, insuportabilei femei, iată că viaţa ne devine suportabilă.

    Cum zicea şi marele Eminescu:

    Căci tu înseninezi mereu

    Viaţa sufletului meu…

    Nicolae Dabija, 9 martie 1995

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Teatrul mătuşii Măriuca

    * Minciuna vine de la Răsărit

    * Testamentul lui Ştefan cel Mare

    * O zi care a inversat lumea

    * Vin rușii!

    * 1812 – eliberare sau ocupaţie?!

    * Istoria împroșcată cu noroi

    * Primăvară înecată-n sânge

    * Zâmbete radioactive

    * „Noi, maldavenii”

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Aberația zilei: „Abramburica” zice că fiica lui Ponta „putea să fie răpită” din cauza Oanei Țoiu!

    Aberația zilei: „Abramburica” zice că fiica lui Ponta „putea să fie răpită” din cauza Oanei Țoiu!

    Telenovela „Fata lu’ Ponta în Dubai” părea să a sfârșit vineri, în jurul orei 8.45, când Irina Ponta (17 ani și 11 luni) s-a numărat printre pasagerii cursei FlyDubai care a aterizat pe aeroportul Otopeni. Dar propaganda anti-USR a continuat să ventileze minciuni.

    Sâmbătă, la o emisiune de la România TV, printre invitați s-a numărat Ecaterina Andronescu (77 de ani), ministru al Educației în patru guverne, sub steagul corupt al PSD.

    Cea poreclită „Abramurica” – pentru felul în care a „bramburit” sistemul de educație din România (inclusiv prn desființarea școlilor profesionale) – a comentat extrem de tendențios „cazul Victor Ponta – Oana Țoiu”.

    Ecaterina Andronescu: „E o situație tulbure în zona aceea de război. Fata putea să fie răpită din cauza acestei discriminări, pentru că n-a fost lăsată să plece cu acel avion. Doamna Țoiu trebuie să răspundă în fața legii pentru acest abuz”.

    – Advertisement –

    E prima oară când cineva, decuplat de la realitate, vorbește despre o posibilă răpire a Irinei Ponta! Până acum, lamentările părinților fetei, precum și ale propagandei anti-USR, au fost centrate pe pericolele derivate din război: rachete, drone, atentate etc.

    Apropo: Irina Ponta a părăsit zona Golfului vineri dimineața, cu o cursă FlyDubai, la cel mult o oră după decolarea avionului în care n-a avut acces ca urmare a criterilor aplicate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și de Consulatul românesc din Dubai.

    Minciunile Ecaterinei Andronescu

    O avocată, colegă de studio, a jignit-o grosolan pe Oana Țoiu: „S-a purtat ca o Baba-Cloanța a imoralității”.

    – Advertisement –

    Dar ultimul cuvânt l-a avut tot „Abramburica”, autoarea unei afirmații jenante: „Cele mai importante ministere aparțin unu partid care are cele mai puține procente dintre cele aflate la guvernare”.

    De fapt, în această frază sunt două minciuni:

    • una grosolană, demonstrabilă matematic: USR „are cele mai puține procente dintre partidele aflate la guvernare” (în realitate, USR – 12,26% la Senat și 12,40% la Camera Deputaților; UDMR – 6,38% la Senat și 6,33% la Camera Deputaților);
    • una devenită clasică pentru propaganda PSD-AUR: „cele mai importante ministere aparțin” USR (de fapt, și PSD, și PNL, chiar și PNL au ministere cel puțin la fel de importante, precum Finanțe, Transporturi, Dezvoltare, Energie, Educație, Sănătate etc.).

    Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educației timp de 4 ani și 6 luni, făcând parte din patru guverne: Guvernul Năstase (2000-2003), Guvernul Boc (2008-2009), Guvernul Ponta (2012) și Guvernul Dăncilă (2018-2019).

    De asemenea, a avut 6 mandate de palamentar, toate pe lista PSD: trei de deputat (1996-2008) și trei de senator (2008-2020).

    În paralel, timp de 8 ani (2004-2012) a fost și rector al Universității Politehnica București (UPB).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ponta și Daciana Sârbu au făcut presiuni pentru ca fiica lor să fie repatriată cu prioritate! Ministra de Externe a dat dispoziții să nu fie favorizat nimeni la îmbarcare. Jihad PSD-AUR împotriva Oanei Țoiu

    * Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”

    * CTP: „Ce mama dracului caută 28 de elevi de gimnaziu, împreună cu două profesoare, în Dubai?”

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. În ianuarie i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * Încă un fost ministru PSD devine pușcăriabil: 4 ani cu executare, în primă instanță, pentru trucarea concursurilor de angajare. Acum, Adrian Chesnoiu director general la AFIR

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Direcția MAGA: trădarea lui Nicușor – Ziariștii

    Direcția MAGA: trădarea lui Nicușor – Ziariștii

    Când am făcut noi emisiunea, adică miercuri, Nicușor Dan încă nu capitulase oficial.

    În ultimul episod din Comunitatea Liberală mi-am permis să-i reamintesc lui Nicușor Dan că 6,5 milioane de români l-au votat pentru a face exact opusul a ceea ce face el de 9 luni încoace.

    Nicușor Dan a candidat sub sloganul „România onestă”, a promis că se va bate pentru întoarcerea țării de pe drumul regimului hibrid pe care ne-au împins PSD, oligarhii și serviciile secrete, că va lupta împotriva corupției și pentru o justiție mai bună, că va reforma serviciile, că va face public adevărul despre ce s-a întâmplat în noiembrie-decembrie 2024 etc.

    Mi-am permis să reamintesc aceste clauze ale contractului pe care l-a făcut Nicușor Dan cu societatea civilă, cea care l-a trimis la Cotroceni.

    – Advertisement –

    Știu că și-a dorit să ajungă președintele României, că avea această ambiție, că-și calcula pașii pentru 2029, dar s-a băgat acum, la „repetarea” din 2025, pentru că s-a ivit o oportunitate și a speculat-o, ca orice politician pragmatic.

    Acum, că a ajuns acolo, e obligația lui să-și respecte partea de înțelegere. Deocamdată, văd că merge exact cu tabăra care a luptat împotriva lui. Cu serviciile, cu Dan Voiculescu, putiniștii deghizați în MAGA-ioți, cu mafia din Justiție. Cu PSD. Cu Lia Savonea.

    Această situație, în care președinții și partidele câștigă alegerile cu promisiuni de reformă și modernizare, apoi fac exact opusul a ceea ce promiseseră în campanie, este specifică României. Nimeni, absolut nimeni în Occident – și nici măcar în regimurile hibride ori autoritare – nu se comportă așa.

    – Advertisement –

    Până și Putin a încercat să livreze rușilor partea lui de înțelegere până în 2012. Pactul lui Putin cu rușii a fost următorul: eu vă livrez stabilitate și o oarecare creștere a nivelului de trai, voi nu vă băgați în politică, ne lăsați pe noi, KGB-iștii, să conducem. Și, până în 2012, Putin s-a ținut de cuvânt. Abia apoi a luat-o razna.

    Imaginați-vă doar cum ar fi fost ca Trump să promită ce-a promis în campania electorală, iar apoi să continue politicile lui Biden! Sau Macron să câștige alegerile și apoi să aplice politicile promise de Le Pen!

    L-am văzut pe Cristian Ghinea chiar ușor panicat miercuri, pentru că avea deja și el semnale că Nicușor Dan va semna propunerile de procurori făcute de PSD. Ulterior, în doar 48 de ore, lucrurile s-au deteriorat și mai tare.

    În ansamblu, tot ce se întâmplă confirmă, din nefericire, ceea ce am tot scris în ultimele săptămâni, că băieții veseli au decis să scoată România de pe șine și s-o realinieze cu Moscova și MAGA, într-un regim hibrid după model rusesc, cu așa-zisă democrație controlată de servicii și oligarhi.

    Iar numirile pe care se pregătește Nicușor Dan să le accepte la parchete fac parte din acest plan.

    Cristi Ghinea a reamintit foarte bine în emisiune că individa pe care Nicușor Dan intenționează s-o pună șefă la Parchetul General vine de la DNA Iași, printre cele mai slabe din tot DNA-ul, care anul trecut s-a ocupat cu filarea și ascultarea telefoanelor jurnaliștilor care au scris despre „cazul Potra”.

    Acest detaliu, singur, este relevant despre Ruskii Mir care ni se pregătește.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Apocalipsa după Ciolacu

    * Noul Sputnik

    * Europa are acum trei mari inamici

    * Cad măștile suveraniste!

    * Idiotul de la Casa Albă

    * Influența subterană a Chinei în România

    * Barbaria rușilor e veche. Atacul chimic din 1788

    * S-a întâmplat în 1919

    * Anti-românii sistemului bugetofag

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –