Categorie: Uncategorized

  • Tigrul de hârtie din jungla unei lumi multipolare

    Tigrul de hârtie din jungla unei lumi multipolare

    În timp ce în România se face o politică a cutiilor de pantofi, restul lumii trece printr-o redefinire a arhitecturii de securitate, fapt pe care nu-l mai putem exila în domeniul speculațiilor după recentele declarații atât ale lui Donald Trump, cât și ale trupei lui de circ de la Washington.

    Într-un interviu pentru „Daily Telegraph”, clovnul suprem a numit NATO un „tigru de hârtie” și a afirmat că SUA ia în considerare retragerea din alianță din cauza lipsei de reciprocitate. În același timp, el a batjocorit capacitățile militare ale Marii Britanii și a acuzat aliații europeni că nu se implică într-o problemă care îi (ne) afectează direct.

    Ce mă surprinde pe mine mai mult e șocul și groaza stârnite de aceste declarații în Europa, unde avem prostul obicei de a nu spune lucrurilor pe nume, pentru că așa problema poate părea mai puțin gravă și o putem îngropa sub proceduri birocratice și apeluri la echilibru și stabilitate. E ușor să-l numim pe Trump „nebun” (în principal, pentru că așa este) sau să ne oferim expertiza valoroasă în strategia pe care SUA ar trebui s-o adopte în Iran sau Ucraina. E mai greu să acceptăm însă că Trump e mai aproape de realitate decât suntem noi, pentru că el o creează: NATO, în contextul geopolitic actual, nu mai are prea mult sens, devenind un tigru de hârtie prin însuși faptul că președintele SUA l-a numit tigru de hârtie.

    Scăpăm ușor din vedere faptul că NATO a funcționat de la început tranzacțional: SUA oferea umbrela de securitate asupra lumii libere în schimbul solidarității politice și al recunoașterii supremației geopolitice americane într-o lume postbelică bazată pe reguli. Timp de decenii, America a scris agenda de politică externă a aliaților săi (inclusiv a României) pentru că interesele strategice erau, în mare parte, convergente: inițial controlarea URSS, apoi stabilizarea lumii unipolare de la sfârșitul care nu a mai venit al istoriei (încheierea Războiului Rece), lupta împotriva terorismului de după 9/11 și alte obiective mai mici, toate atinse prin coordonare și cooperare între aliați.

    – Advertisement –

    Așa cum lumea care a creat ONU nu mai există, și cea care a creat NATO își trăiește ultimele clipe, pentru că această convergență strategică nu mai există. Asimetria din relația dintre SUA și aliații săi europeni devine un risc într-o lume multipolară, așa cum s-a văzut în „cazul Groenlanda” sau în bulismul taxelor vamale. Acum, Trump vrea să utilizeze această asimetrie pentru a forța un ajutor din partea europenilor în Iran, un conflict început fără niciun fel de consultare cu aceștia. Într-o lume în care NATO ar mai fi avut sens, acest ajutor ar fi trebuit totuși să vină imediat și practic necondițonat, mai ales pentru că acest conflict riscă să coste mai mult Europa decât SUA. Totuși, acest ajutor nu vine, deși câteva state, printre care și România, și-au declarat intenția să intervină strict pentru a debloca strâmtoarea Ormuz.

    Întrebarea nu este de fapt DACĂ ar trebui să-i ajutăm pe americani să controleze strâmtoarea Ormuz. Întrebarea este DE CE să intervenim? Surprinzător poate pentru cei care mă citesc, personal cred că ar trebui s-o facem, dar din cu totul alte motive față de cele vehiculate de Trump, Rubio sau Hegseth. Dacă am face-o pentru a salva o paradigmă de securitate învechită, în speranța că SUA ne va proteja în continuare de Rusia și alte amenințări (fie și după ce Trump va ajunge la coșul de gunoi al istoriei), ar fi o mutare greșită, pentru că realitatea ne va prinde din urmă și ne va trage de urechi. Dacă am face-o ca să ne protejăm interesele economice de moment și să demonstrăm anumite capacități operaționale, câștigând timpul necesar pentru a ne construi autonomia energetică, militară și geopolitică, ar însemna că operăm în paradigma corectă.

    În mod similar, dacă decidem să NU intervenim, s-o facem pentru motivele corecte. Argumentele principiale pe care le aud din capitalele europene sunt absurde: „nu e războiul nostru” sau „n-am fost consultați” sau „SUA a încălcat dreptul internațional” demonstrează același retard geopolitic care face ravagii la Cotroceni. Repet ideea de mai sus, la scară mai mică: lumea în care acest război a început nu mai e aceeași cu lumea de astăzi, prin urmare chestiuni legate de drept internațional sau orgolii rănite sunt irelevante. Europa riscă să fie băgată în criză. Da, de un război început de alții într-un mod poate irațional, însă criza e reală.

    – Advertisement –

    Putem aștepta ca lucrurile să se așeze de la sine, alocând resursele necesare unei intervenții pentru consolidarea securității Europei și lăsând SUA să-și epuizeze resursele într-un conflict pe care nu știe cum să-l încheie pentru că nu a avut obiective, ceea ce va schimba din nou raporturile cu foștii aliați, cel mai probabil în favoarea noastră. Putem evita intervenția de frică să nu devenim țintele terorismului sponsorizat de regimul criminal de la Teheran. Putem să nu intervenim pentru că nu e clar câte resurse vor fi necesare, din cauza confuziei strategice americane. Putem rămâne spectatori din motive de politică internă. Putem chiar folosi această criză pentru a scăpa în sfârșit de blestemul combustibililor fosili.

    Important este, orice am face, să operăm în paradigma corectă, în care SUA e un rival geopolitic, ca și China, Rusia etc. Nu putem reacționa indignat la nesfârșit la amenințările cu dezintegrarea NATO, susținute (paradoxal) de un Mark Rutte pe post de portavoce a absurdului servil. Uniunea Europeană, prin eforturile admirabile ale mult criticatei (inclusiv de către subsemnatul) Ursula von der Leyen, își construiește o poziție importantă în noua lume multipolară, prin acorduri de tipul celor cu MERCOSUR, India sau Australia, despre care am mai scris. La Londra și Bruxelles se discută deschis despre o posibilă revenire a Mării Britanii în UE.

    Să fim totuși sinceri: nu avem încă infrastructura de securitate și nici pe cea instituțională pentru a înlocui complet NATO acum, însă le vom construi cu viteza înțelegerii faptului că ne aflăm într-o perioadă (riscantă) de tranziție, nu doar de la o lume unipolară la una multipolară, ci de la una în care, ca niște copii, i-am lăsat pe alții să ne apere și să ne direcționeze, la una în care, ca niște adulți, trebuie să ne asumăm responsabilități de mare putere.

    Europa va mai avea nevoie de SUA, și invers, însă relația va trebui să fie una de egalitate, nu una paternalistă ca până acum. Trebuie să profităm de faptul că Ucraina rezistă admirabil în fața pericolului rusesc, să continuăm s-o susținem (poate chiar mai hotărât decât acum) și s-o integrăm în noua arhitectură de securitate europeană pe care vrem și trebuie să o construim. Una în care Rusia e o amenințare gestionabilă, SUA – un aliat opțional, iar NATO, după cum spune Trump – un tigru de hârtie.

    Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

    Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Martiri ai închisorilor comuniste: Vasile Voiculescu, părăsit de prieteni

    Martiri ai închisorilor comuniste: Vasile Voiculescu, părăsit de prieteni

    Într-o scrisoare din 24 martie 1990, Radu Voiculescu i-a relatat lui Alexandru Oproescu, directorul Bibliotecii judeţene din Buzău, strădaniile sale şi ale fratelui său de a-l scoate din închisoare pe tatăl lor, scriitorul Vasile Voiculescu (deținut între 1958 şi 1962, după ce fusese arestat la 74 de ani), precum şi refuzul, nepăsarea sau neputinţa confraţilor literari la care au apelat.

    După o vizită la Mihail Sadoveanu, marele povestitor, clarificat ideologic, le-a transmis la telefon că „nu poate face nimic”, fiindcă a fost informat că Voiculescu e vinovat! Aşa a decis, cu o grabă suspectă, greoiul francmason proletcultist.

    Gheorghe Postelnicu

    Zaharia Stancu, pe atunci director al Teatrului Naţional din Capitală, i-a comunicat lui Radu, prin secretara sa, că este foarte afectat de situaţie, dar nu-i poate primi pe fiii poetului arestat şi nici nu poate interveni pe lângă autorităţi. „Doctorul Vasile Voiculescu n-a făcut niciodată niciun fel de politică, aş spune că politica nu l-a interesat niciodată”, nota plin de curaj bardul de la Salcia (Teleorman), la 8 ani de la trecerea în nefiinţă a scriitorului martir. De bună seamă, Zaharia Stancu nu putea merge desculţ prin cenuşa imperiului ţarist…

    Până şi monumentalul Tudor Arghezi, intrat de cinci ani în atmosfera culturală marxist-leninistă, făcut academician, trimis urgent la Moscova, onorat cu Premiul de Stat şi devenit deputat în Marea Adunare Naţională, s-a ascuns, dându-se plecat ba la Sinaia, ba la Mărţişor.

    – Advertisement –

    Când tânărul Baruţu fusese arestat pentru „tipografie clandestină şi tipărirea de manifeste anticomuniste”, Arghezi a venit la Voiculescu şi l-a întrebat ce-i de făcut. Medicul l-a sfătuit: „Scrie pentru ei!”, ceea ce olteanul din Târgu Cărbuneşti a şi făcut (conform lui Radu Voiculescu, confirmat de dr. Petre Dumitru, prezent la întâlnire).

    Ion Marin Sadoveanu tocmai suferea de angină pectorală şi nu putea coborî din pat.

    Margul Sperber şi Oscar Walter Cisek, pe care bunul doctor îi ajutase în timpul prigoanei antisemite, au recunoscut că nici ei nu stau prea bine politic şi că nu şi-ar risca libertatea.

    – Advertisement –

    Nici acasă la Geo Bogza n-au avut mai mult noroc, reporterul meridianelor sovietice tocmai fiind suspect de… variolă.

    Ca să ajungă la preşedintele Uniunii Scriitorilor, Radu a vorbit mai întâi la telefon cu fostul coleg de liceu, Ion Vitner, profesor la Universitate, şi au mers împreună la Mihai Beniuc. Acesta a cerut câteva zile ca să afle despre ce este vorba. Pentru autenticitate deplină, redăm confruntarea verbală dintre Radu Voiculescu şi răsfăţatul poet ardelean.

    „«Dar tata a făcut deja un an şi ceva de închisoare… şi-ar putea să-l elibereze, mai ales că la vârsta lui o condamnare la câţiva ani înseamnă condamnare la moarte. În loc de închisoare, să-i dea o detenţie la o mănăstire, cu un pat, o masă, hârtie şi creion, căci tata se mulţumeşte cu puţin şi poate duce o viaţă austeră!». La care nu ştiu ce mi-a răspuns, dar m-a iritat şi atunci i-am spus: «Condamnarea lui Voiculescu înseamnă scoaterea lui din literatura română; şi chiar dacă subiectul este religios, totuşi limba lui reprezintă o valoare… Şi Lenin ne învaţă să luăm de la burghezi ce este bun şi să aruncăm ce este rău». Atunci cred că i-am spus că dacă-l condamnă vor crea un hiatus în literatura română. S-a enervat şi mi-a spus: «Eu nu l-am cunoscut bine pe Voiculescu… şi de câte ori l-am solicitat, nu a vrut să colaboreze. Încercaţi la confraţii lui care l-au cunoscut mai bine!». Şi cu asta, discuţia s-a terminat. A treia oară când m-am dus la el nu a vrut să mă mai primească”.

    Aşa simţea „Inima bătrânului Vezuviu” (1957), declarând că „Partidul ne-a-nvăţat” (1954). Era recunoscut în epocă egotismul poetului vaticinar, care se credea termenul-cheie al universului literar. Unicul…

    După revenirea lui Vasile Voiculescu din închisoare, fiul i-a povestit indignat prin ce situaţii a trecut. Venind vorba de Beniuc, tatăl l-a potolit, apreciind generos că era un scriitor de talent.

    La insistenţa scriitorului englez cu vederi de stânga Graham Greene (1904-1991) – „Puterea şi gloria” (1940), „Ministerul groazei” (1943), „Miezul lucrurilor” (1948), „Americanul liniştit” (1955), „Omul nostru din Havana” (1958) –, care a vizitat România în 1960, Beniuc s-a interesat de soarta lui Noica. „De cazul lui poate nu m-aş fi intersat, având în vedere că nici nu era membru al Uniunii Scriitorilor şi nu avusese vreo legătură cu mine”. Cinism… Totuşi, „marele Beniuc” s-a interesat şi „organele” i-au spus că deţinutul Constantin Noica „nu vrea să cedeze”. A fost sfătuit să se comporte ca şi când nu primise scrisoarea lui Graham Greene.

    În memoriile sale, Beniuc a recunoscut că perioada 1947-1957 a fost „nu tocmai plăcută”, fiind mulţi scriitori arestaţi „pentru acţiuni care mie totdeauna mi-au rămas necunoscute”. Cei ca el visau să schimbe faţa culturii române fără reperele Voiculescu, Noica, Blaga, fără învăţaţii teologi din mănăstiri şi universităţi.

    Faima tribunului din Munţii Apuseni s-a sufocat în voma excesivului cult al personalităţii sale artistice. Prezentat la modul superlativ în manualele şcolare, cu texte de un activism exaltat, a fost dispreţuit şi luat în râs de generaţii întregi de tineri. Fiecare pasăre pe limba ei piere.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Martiri ai închisorilor comuniste: Nicolae Steinhardt

    * Lupta de clasă și lupta cu cititul

    * Lupta PSD cu umbra

    * Cauza cauzelor deasupra deasuprelor

    * Era mai bine înainte!

    * Frumoasele duminici

    * Evanghelia după Călin

    * Un imperiu anacronic: Rusia și Gulagul său

    * Ultimul om

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi. Liderul PSD tremură: dacă vorbește fostul său șef de cabinet, cu care „lucrează” de două decenii, de la Timișoara?!

    A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi. Liderul PSD tremură: dacă vorbește fostul său șef de cabinet, cu care „lucrează” de două decenii, de la Timișoara?!

    A căzut unul dintre „cei 40 de hoți ai lui Ali Baba Grindeanu”! Cristian Anton a fost reținut de DNA și va ajunge, probabil, în arest preventiv. Cariera scandaloasă, sinecurismul agresiv și metodele de corupție ale acestuia vorbesc în primul rând despre protesctorul său, Sorin Grindeanu, cel care l-a „adoptat” în urmă cu 20 de ani, la Timișoara. Dacă vorbește Anton, Grindeanu dispare din politică!

    Cristian Anton câștiga peste 10.000 euro pe lună de la stat, din 5 sinecuri: Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara, podul peste Dunăre de la Calafat și o companie de apă din Călărași. Cum a reușit toatea astea? „Ca orice gospodar”, spune obraznicul „siamez al lui Grindeanu”.

    Procurorii DNA Cluj l-au reținut marți seară, pentru 24 de ore, pe Cristian Anton (57 de ani), fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu (52 de ani), pe când actualul președinte al PSD era ministru al Transporturilor (noiembrie 2021 – iunie 2025).

    Cristian Anton a fost ținta perchezițiilor făcute marți de procurorii anticorupție la Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituție condusă de „mâna dreaptă” a lui Grindeanu.

    Percheziții s-au făcut și la domiciliul lui Cristian Anton, iar procurorii au găsit, la prima mână, o adevărată „peșteră a lui Ali Baba”: în jur de 500.000 de euro, dintre care o parte erau ascunși într-o cutie de pantofi, în dulap.

    – Advertisement –

    Conform DNA, „percheziții domiciliare au fost efectuate în 23 de locații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituții publice (ARR – n. red.), iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”.

    Autoritatea Rutieră Română se află în subordinea Ministerului Transporturilor, iar Cristian Anton a fost numit la conducerea ei chiar de Grindeanu, „siamezul” său de la Timișoara.

    Șpaga la cutie

    Șpăgi de 600–1.500 de euro pentru atestatul profesonal al șoferilor profesioniști care transportă marfă

    În „dosarul ARR” sunt 12 suspecți, în frunte cu Cristian Anton. Procurorii investighează fapte de de corupție și asimilate acestora:

    – Advertisement –

    • luare și dare de mită;
    • trafic de influență;
    • constituire de grup infracțional organizat;
    • divulgare de informații.

    Suspecții ar fi luat numeroase șpăgi între 600 și 1.500 de euro pentru divulgarea subiectelor la examenul pentru atestate profesionale necesare șoferilor profesioniști pe transportul de marfă.

    DNA a dat publicității un comunicat laconic, în care nu e precizat numele niciunei persoane sau instituții.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat.

    În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

    Activitățile se desfășoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Pitești și Timișoara, precum și a Jandarmeriei Române.„

    Cariera unui sinecurist: Grindeanu i-a dat salarii și indemnizații fără număr!

    Conform publicației de investigație Snoop.ro, care s-a ocupat de Cristian Anton în august 2025, acesta este de profesie jurist și are o carieră strâns legată de cea a actualului președinte al PSD, Sorin Grindeanu.

    Anton și Grindeanu sunt apropiați încă de acum două decenii, când erau consilieri locali la Timișoara. Ambii făceau parte din Partidul Social Democrat (PSD). În iunie 2008, la ședința Consiliului Local Timișoara în care Grindeanu a ajuns viceprimar, printre cei care l-au votat s-a numărat și Anton.

    În 2009, Cristian Anton a renunțat la mandatul de consilier local pentru șefia Oficiului Protecției Consumatorilor (OPC) Timiș, unde a fost propulsat de filiala județeană Timiș a PSD.

    În 2010-2011, Anton a ocupat postul de director juridic în cadrul grupului de firme MIR, condus de omul de afaceri Neculai Miron.

    În 2012, Cristian Anton a ajuns director al Direcției juridice de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituție la care ulterior a fost promovat președinte.

    În noiembrie 2021, când Grindeanu a ajuns ministru al Transporturilor în Guvernul Ciucă, acesta și l-a adus pe Anton ca director de cabinet.

    Mai mult, în luna următoare l-a numit și în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

    În 2023, Cristian Anton a fost „parașutat” de PSD și în Consiliul de Administrație primește indemnizație de la Ecoaqua SA, companie aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași și al Consiliilor Locale din Călărași, Urziceni, Oltenița, Budești, Lehliu-Gară și Fundulea.

    Cumulând veniturile obținute simultan ca salarii sau indemnizații de la mai multe instituții și companii de stat, Cristia Anton – omul de încredere al lui Sorin Grindeanu – a ajuns să câștige peste 10.000 de euro pe lună. Venituri oficiale! La acestea s-au adăugat sume imense primite ca șpagă.

    Informațiile despre cariera clientelară și veniturile oficiale ale lui Cristian Anton se regăsesc în declarațiile de avere depuse de acesta la Agenția Națională de Integritate (ANI).

    Conform unei asemenea declarații de avere, în 2023, Cristian Anton a încasat salarii atât de la ARR, cât și de la Ministerul Transporturilor! Plus indemnizații de la SN Aeroportul „Traian Vuia” Timișoara și de la Danube Bridge Vidin Calafat AD!

    Anton – fratele suspecților din „dosarul Otopeni”

    Numele lui Cristian Anton a apărut și în dosarul șpăgilor pentru duty-free-urile de pe aeroportul Otopeni, în 2023. În acel moment, el era șeful de cabinet al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

    Procurorii DNA au înregistrat o discuție în care patronul firmei Millenium, Cătălin Lăscuţ, supranumit și „regele duty-free-urilor”, susține că a avut o discuție cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, Cristian Anton, pe care îl numește „fratele meu”.

    Dialogul din dosar

    Lăscuț Cătălin: Grindeanu să-și asume! Grindeanu trebuie să pună mâna pe telefon și să împuternicească pe cineva! Acel cineva va fi ori șeful lui de cabinet, care e „fratele meu” Cristi…

    Hardan Saadeh: Cum îl cheamă?

    Lăscuț Cătălin: Cristi Anton.

    Sorin Grindeanu a declarat atunci că, înante de apariția stenogramelor în presă, n-a știut nimic despre întâlnirea șefului său de cabinet cu unul dintre inculpații din „dosarul Otopeni”. Ministrul a susținut că, după apariția stenogramelor, i-a cerut explicații lui Cristian Anton.

    Sorin Grindeanu: „N-am știut și l-am întrebat după ce am văzut acea stenogramă. Mi-a spus că a venit acest domn și s-a cerut în audiență. I-a spus că este unul dintre patronii de la aceste firme. Mie nu mi-a spus nimic de această întâlnire, ceea ce e un lucru bun. Dacă a considerat-o în afara legii sau cum a considerat-o, mie nu mi-a transmis nimic despre această întâlnire”.

    Ulterior, Grindeanu nu s-a distanțat de Anton, ci a continuat să-l susțină pentru mai multe sinecuri simultan!

    Cazul Romprest: Grindeanu, prin Anton, a combinat statul român cu familia lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus!

    În prima parte a anului 2024, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, l-a împuternicit pe Cristian Anton, directorul de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, s-o reprezinte în Adunarea Generală a Acționarilor de la compania de salubritate Romprest, la care CNAB deține 10% din acțiuni.

    Mai mult, Anton a primit mandat să voteze numirea în funcția de director general al Romprest a lui Paul Păcuraru, fiul lui Maricel Păcuraru, patronul televiziunii Realitatea Plus!

    Precizare importantă: cele 10 procente deținute de CNAB (adică de statul român) sunt decisive în stabilirea majorității de decizie la compania privată Romprest. În condițiile în care fiecare dintre două tabere rivale – „tabăra Păcuraru” și „tabăra anti-Păcuraru” – deține în jur de 45% din acțiunile Romprest, balanța e înclinată de CNAB, prin cele 10% ale sale.

    O bună bucată de vreme, Realitatea Plus, cu Anca Alexandrescu „trompetă” principală, l-a linșat sistematic pe Sorin Grindeanu, presându-l să treacă de partea familiei Păcuraru în Consiliul de Administrație al Romprest. Apoi, brusc, campania de șantaj a încetat, iar Grindeanu – prin omul său de încredere, Cristian Anton – l-a susținut pe Păcuraru-junior.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

    * Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Indicii de fraudă găsite de ANAF la clanul Păcuraru. Fiscul „mitraliază” Realitatea Plus cu informări publice

    * VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

    * Trădare gravă în UE: Ungaria „sifonează” informații sensibile către Rusia! Europa izolează țara condusă dictatorial de Viktor Orban

    * Ponta a susținut de fațadă România. Pe dedesubt avea tricoul Turciei! Apoi… kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi!

    * VIDEO. Declarație dementă a lui Trump: „Nu s-a gândit că va trebui să mă pupe în fund!”. Cel jignit e prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Trump distruge toate parteneriatele Americii

    * Aici duce nebunia cu selecționer la 80 de ani! Mircea Lucescu a leșinat la antrenament și a fost dus la spital cu SMURD-ul, chemat prin 112. Nu mai merge în Slovacia, ratând ultimul meci al carierei sale

    EDITORIALE

    – Advertisement –

  • Vreți salarii mărite cu 50%, ca-n Ucraina? Vi le dă Bolojan pe loc!

    Vreți salarii mărite cu 50%, ca-n Ucraina? Vi le dă Bolojan pe loc!

    Au sărit ca arși mulți românași atunci când au auzit că Zelenski mărește salariile profesorilor din Ucraina cu până la 50% în acest an. În două tranșe: una în ianuarie, alta în septembrie. O minune în condiții de criză, pe timp de război. Ai noștri vor și ei așa ceva. Și se întreabă: cum se poate în Ucraina și de ce nu se poate și în România?!

    Păi, de mâine, chiar de mâine, dacă țin morțiș, le poate da și lor Bolojan 50% în plus la lefuri, dar cu o condiție: să se raporteze fix la lefurile din Ucraina, nu la cele din România! Și atunci e posibil de îndată. Pac, +50%! Bolojan vine și-n chiloți la Guvern să semneze ordonanța de urgență. Într-un an, ar scădea și deficitul. Minune mare!

    Cum așa? Simplu: spectaculoasa mărire ar fi de fapt o scădere severă. Cei dornici de mărire („că altfel nu se mai poate”) ar primi lefuri mult mai mici. Dacă nu știu, în 2023, un profesor din Ucraina, cu 18 ore de predare la catedră, avea între 10.500 și 14.000 de grivne. Grivne, nu lei! Echivalentul în lei: 1.050–1.400! În 2026, va încasa între 15.000 și 18.000 de grivne, adică maximum 1.800 de lei.

    Întrebare: vrea cineva cu adevărat o asemenea mărire? Să ia 1.800 de lei (salariu mărit cu 50%), când acum câștigă între 3.500 și 4.200 de lei cu doar un an de experiență? Poate vor Gâdea, Ciutacu, Prelipceanu sau Alexandreasca, pentru că și ei au propagat – cu ochii mirați ca vițelul la poarta nouă – „știrea-bombă” cu „huzurul” profesorilor din Ucraina.

    – Advertisement –

    Și, apropo de condițiile de lucru: în multe regiuni din Ucraina, profesorii predau sub bombe, drone și rachete. Sceleratul Putin chiar ia la țintă școli, spitale, gări și alte obiective civile. Bine, și la noi mai cade câte-un tavan în cap, dar parcă nu e chiar același lucru. Iar la noi nu lovesc rachetele rusești, ci corupții PSD-iști care semnează contracte de reabilitare contra unor șpăgi grase… și pe care mulți dintre profesori îi votează!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Șutul în cur din Dubai

    * Caracatița robelor

    * Mizerii revoltătoare în cazul Oanei Gheorghiu

    – Advertisement –

  • Putin s-a luat cu cine nu trebuie – Ziariștii

    Putin s-a luat cu cine nu trebuie – Ziariștii

    Putin s-a bucurat degeaba că a sărit în aer prețul petrolului și că Trump s-a grăbit să-i mai dea o gură de oxigen. I-au luat-o imediat ucrainenii.

    După ce SUA a ridicat embargoul pentru petrolul rusesc de pe mare, Ucraina a atacat porturile rusești cu terminale petroliere și le-a făcut zob.

    Dacă n-ați văzut imaginile, vă spun că sunt apocaliptice.

    Așa că, acum, 40% din capacitățile rusești de export sunt blocate. În plus, mai e și conducta Drujba, pe care rușii au lovit-o acum ceva timp și ucrainenii nu se grăbesc deloc s-o repare. Prin conducta aceea erau alimentate Ungaria și Slovacia, aliatele Rusiei în interiorul UE.

    – Advertisement –

    Din punctul de vedere al Ucrainei, toate aceste măsuri sunt perfect legitime și justificate. Ucraina e într-un război existențial. Armatele lui Putin se află pe teritoriul său și de peste patru ani încearcă s-o cotropească. Banii obținuți de Rusia din vânzarea petrolului nu se duc la sectorul civil, ci sunt pompați în armament. Ucrainenii îi lipsesc pe putiniști de aceste resurse financiare, care ar duce la întărirea mașinii de război rusești.

    Spre deosebire de putiniști, care duc un război de exterminare și bombardează blocuri de locuințe, supermarketuri, trenuri de pasageri și gări, centrale electrice pentru cartierele civile, ucrainenii n-au atacat până acum niciodată vreun obiectiv civil. Toate loviturile lor vizează obiective militare sau facilități care susțin industria de război.

    Dacă ar fi să facem o paralelă, ar fi cea cu cel de-al Doilea Război Mondial. Bombardând câmpurile petrolifere de la Ploiești și fabricile de combustibil sintetic din Germania, Aliații au lovit masiv capacitatea de luptă a armatei lui Hitler.

    – Advertisement –

    Rezumând, Putin s-a luat cu cine nu trebuia în războiul ăsta. Au apărut deja bloggeri militari ruși care spun că s-au înșelat teribil și că ucrainenii se dovedesc mult mai determinați și mai buni luptători decât armata rusă.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * „PSD se va duce spre 10%”

    * Cum am ajuns fascist

    * Direcția MAGA: trădarea lui Nicușor

    * Apocalipsa după Ciolacu

    * Europa are acum trei mari inamici

    * Cad măștile suveraniste!

    * Influența subterană a Chinei în România

    * Barbaria rușilor e veche. Atacul chimic din 1788

    * Anti-românii sistemului bugetofag

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

    Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

    În Parlamentul European, la Bruxelles, în ultima decadă a lunii martie, s-a derulat un eveniment de o importanță excepțională pentru restituirea memoriei, adevărului și cunoașterii nenorocirilor prin care a trecut Basarabia noastră după ocuparea ruso-sovietică din 28 iunie 1940.

    Ofer atenției un rezumat al discursului pe care l-am rostit în Parlamentul European, la masa rotundă dedicată „Foametei din 1946–1947”. Limitarea drastică a timpului rezervat dezbaterilor m-a obligat să-mi axez intervenția doar pe cel mai negru episod din drama Basarabiei. Am adăugat propuneri concrete de a face, după amar de vreme, dreptate conaționalilor și de a găsi loc, în istoria adevărată a Europei, pentru tot ce a însemnat catastrofa umană, mutilarea destinelor a milioane de oameni, falsificarea identității și experimentele diabolice la care a fost supusă populația pașnică a Basarabiei mele natale.

    „Adevărul istoric, memoria colectivă și crimele groaznice ale regimului de ocupație ruso-sovietic au făcut parte din secretele cele mai tăinuite ale dictaturii comuniste din așa-numita RSS Moldovenească. Documentele valorificate după 27 august 1991 până în prezent scot la suprafață realități înfiorătoare și crime odioase comise de URSS în teritoriile românești de la est de Prut. Foametea din 1946–1947 reprezintă cel mai înspăimântător capitol din Cartea Neagră a Basarabiei, însă ea nu poate fi separată de proiectul complex al Moscovei de a lichida elitele basarabene, de a schimba masiv structura etnică și de a crea un «popor de homo sovieticus», fără identitate, memorie și istorie proprie.

    Teroarea roșie, care a luat dimensiunile unei catastrofe naționale, a început la 28 iunie 1940, când Rusia sovietică a ocupat teritoriile românești de la est de Prut, continuând sub diverse forme ucigașe până la moartea lui Stalin, survenită la 5 martie 1953. Nu mă refer la represiunile «clasice» staliniste, ci la organizarea unui adevărat genocid împotriva populației pașnice.

    – Advertisement –

    Invoc sumar fapte documentate și statistici încă nefinalizate. Imediat după 28 iunie 1940, regimul de ocupație a declanșat arestări, asasinate în masă, dispariții fără urmă, gropi comune. În 12–13 iunie 1941 a avut loc prima deportare masivă a intelectualității, a elitelor administrației românești, un număr mare de oameni fiind uciși pe drum, în urma bombardamentelor de după 22 iunie 1941. Reocuparea Basarabiei la 23 august 1944 a reluat procesul terorii întrerupt în anii de război: a urmat mobilizarea forțată a 250.000–275.000 de tineri basarabeni (fondul genetic-demografic), care, fără nicio experiență militară, au fost folosiți drept carne de tun, fiind trimiși direct la moarte, pe linia întâi a frontului sovieto-german. Circa 80.000 au fost uciși, iar peste 150.000 schilodiți.

    Rechizițiile din 1944–1946 au fost preludiul tragediei supreme – Foametea organizată de Moscova în 1946–1947, o operațiune deliberată de exterminare, care a ucis 200.000–250.000 de oameni, iar peste un milion de persoane, îndeosebi copii, au contractat distrofie și boli grave generate de malnutriție.

    În 6–7 iulie 1949, regimul a organizat al doilea și cel mai mare val de deportări, aruncând în adâncurile Siberiei familiile de «chiaburi» și zeci de mii de gospodari – temelia și pâinea Basarabiei. A urmat al treilea val de deportări pe motive religioase (1951). Astfel au fost deportate, închise și lichidate sistematic elitele basarabene până în 1953.

    – Advertisement –

    Repet: perioadele 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941 și 23 august 1944 – 5 martie 1953 reprezintă o catastrofă națională, fiindcă au depășit total cadrul tradițional al represiunilor staliniste, luând dimensiunile și caracteristicile unui genocid, care a generat pierderi de peste un milion de oameni. Aici includem: refugiați peste Prut; deportați în Siberia; arestări și asasinări în masă; circa 80.000 de tineri basarabeni neexperimentați uciși pe front, iar peste 150.000 schilodiți; 200.000–250.000 de oameni exterminați de foametea programată și alte sute de mii de supraviețuitori aduși la condiția de «schelete vii», cu boli și traume incurabile pe viață.

    Vă rog să citim împreună Convenția ONU din 1948 cu privire la genocid și o să ne convingem cu toții că crimele abominabile enumerate de mine depășesc cadrul represiunilor ordinare și întrunesc condițiile a ceea ce este definit, conform dreptului internațional, drept genocid.

    În numele unui popor care își caută de foarte mulți ani dreptatea, memoria, identitatea și Țara; în numele celor care zac în gropi comune și au murit fără morminte; în numele celor duși în Siberia fără să-și mai vadă familia și casa; în numele copiilor zdrobiți de foame, care în agonie se rugau să moară; în numele bunicilor și părinților care au ținut în ei suferințele și nedreptatea unui neam; în numele adevărului interzis până mai ieri și al luptei noastre de a fi oameni liberi,

    Vă rog să recunoașteți oficial că în Basarabia, în perioadele 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941 și 23 august 1944 – 5 martie 1953, regimul de ocupație ruso-sovietic a comis un GENOCID împotriva populației pașnice.

    Vă mulțumesc.”

    Alecu Reniță – votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială

    Bruxelles, Palatul Parlamentului European, 24 martie 2026

    P. S. Evenimentul de la Bruxelles, de o importanță crucială pentru recuperarea adevărului, memoriei, identității și cunoașterii la nivel european a genocidului comis împotriva Basarabiei, a fost posibil grație demersurilor și străduințelor europarlamentarului român Eugen Tomac, fapt pentru care îi aducem sincerele noastre mulțumiri.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Crima odioasă comisă de Rusia pe Nistru, la Novodnestrovsk

    * „Pacifiștii” promovează războiul, nu pacea!

    * Bușteanul CCCP de pe Prut

    * Minunea a pornit din Basarabia

    * Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * 10 noiembrie 1989: măcelul eșuat

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Lecția USR pentru PNL – Ziariștii

    Lecția USR pentru PNL – Ziariștii

    Sub conducerea lui Florin Cîțu (în 2021) și a lui Nicolae Ciucă (în 2024), PNL a jucat murdar față de USR. Iar USR, acum, e cel mai onest aliat al PNL. E drept, un PNL condus de Ilie Bolojan. Și PSD a avut parte de o lecție dată de USR, dar n-a înțeles nimic. Măcar PNL, de această dată, să nu mai trădeze!

    România se apropie de o criză politică majoră, generată exclusiv de un partid iresponsabil: PSD. Un partid condus de autorul sinistrei Ordonanțe 13, Sorin Grindeanu, în tandem cu vipera ex-PRM-istă Lia Olguța Vasilescu, reprezentată la centru de Olguțul ei, Claudiu Manda (soțul soției sale). Acesta a fost impus secretar general al PSD, având controlul banilor partidului – milioane de euro lunar, majoritatea de la bugetul de stat.

    Voracitatea se vede clar în această pretenție a Volguței sovietice: nu i-au fost de ajuns cei aproape 20.000 de euro pe care Manda Interlopitul îi aduce de la Bruxelles, unde l-a trimis europarlamentar (ajuns deja la al doilea mandat), ci l-a plasat și într-o funcție-cheie din conducerea partidului, ca să producă și mai mult.

    Iar impostura e plenară: cum să fii și un bun europarlamentar la Bruxelles, și un bun secretar general de partid la București? Când ai timp să le faci pe ambele? Răspunsul poate fi în știrea din aprilie 2024: Claudiu Manda a fost cei mai mare chiulangiu dintre cei 32 de europarlamentari români din legislatura 2019-2024. Mai mult, el a ocupat rușinosul loc 2 între cei 705 eurodeputați din cele 27 de țări, la capitolul absențe la vot. Manda a fost depășit doar de un grec aflat în pușcărie de trei ani!

    – Advertisement –

    Acesta e PSD-ul anului 2026: Grindeanu + clanul Olguța-Manda. Plus tradiționala haită de prăduitori și zgomotoasa armată de vorbeți de televizor, care fac din alb negru și din negru alb. Aceasta e a 8-a formulă prin care partidul eclozat direct din PCR, în 1989-1990, sabotează România de 36 de ani, după cele întrupate de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Marcel Ciolacu.

    Acesta e partidul care e pe punctul de a arunca din nou România în haos. Intenția PSD-iștilor e o adevărată trădare de țară, dat fiind contextul:

    • în plan extern: război în Ucraina, război în Orientul Mijlociu, criza carburanților, criza NATO, trumpizarea SUA;
    • în plan intern: deficit excesiv, recesiune economică, inflație mare, datorie publică trecută de 60%, opoziție politică nefrecventabilă (extremistă, pro-rusă, anti-europeană).

    Configurația politică din plan intern, rezultată din alegerile parlamentare din 2024, ar obliga PSD la responsabiltate, dar Grindeanu și ai săi livrează doar populism, minciună și șantaj. Ei știu că PNL și mai ales USR nu s-ar alia cu AUR, de aceea joacă „la rupere”, știindu-se de neînlocuit în asigurarea majorității parlamentare.

    – Advertisement –

    Situația externă ar dubla nevoia de responsabilitate, dar PSD oferă exact opusul. Acțiunile sale din ultima vreme sunt de-a dreptul obscene. Un exemplu: ieri era programată o ședință a coaliției PSD-PNL-USR-UDMR. Au participat trei dintre cei patru președinți de partid. A lipsit Grindeanu, plecat teleleu prin țară, să amorseze dinamitarea guvernului în care PSD are cei mai mulți miniștri. Seara, la televizor, zeci de guri PSD-iste urlau că Bolojan nu le bagă în seamă…

    Grindeanu se pregătește să facă greșeala lui Trump: dă foc la casă fără a avea pompieri prin preajmă. Trump a atacat Iranul fără niciun plan, fără a prevedea consecințele și fără a gândi pașii 2, 3, 4…

    Grindeanu, împins de la spate de Cooperativa Olguța & Olguțul, e pe cale să declanșeze o criză guvernamentală fără a-i fi clar ce pune în loc. PNL și USR i-au transmis ferm: dacă dărâmă actualul Guvern Bolojan, să nu conteze pe ele pentru un alt guvern! Asta înseamnă că, păstrând AUR-ul izolat și contând doar pe UDMR, nici PSD (pe de o parte), nici PNL și USR (pe de altă parte) nu vor putea face o nouă majoritate. România ar aluneca spre o criză politică devastatoare, care va accentua criza economică și va agrava criza bugetară. Ne-am trezi într-o țară și mai fragilă, și mai greu de guvernat. Iar măsurile ulterioare vor fi și mai dureroase.

    Asta vrea PSD? Își asumă Grindeanu așa ceva? Dacă da, atunci să nu se aștepte la o recuperare a procentelor migrate spre AUR, ci la o prăbușire spre irelevanță. Tot mai puțini români sunt dispuși să accepte eterna ofertă toxică a PSD: hoție + pomeni + minciuni. Semnalele date de electorat în 2024 și 2025 au fost clare: Marcel Ciolacu (candidatul PSD la prezidențiale) – 19,15% (locul 3); Crin Antonescu (candidatul PSD+PNL la prezidențialele repetate) – 20,07% (locul 3); PSD – 22,30% (la Senat), 21,96% (la Camera Deputaților).

    Sunt cele mai proaste rezultate ale PSD atât la prezidențiale, cât și la parlamentare. Atunci, PSD-iștii se dădeau cu fundul de pământ și cu capul de pereți, tânguindu-se prin studiouri TV: vai, vai, vai, am greșit, dar am înțeles mesajul transmis de electorat! Evident că n-au înțeles nimic.

    Apropo: candidatul USR l-a învins pe cel al PSD în două scrutine prezidențiale consecutive, desfășurate la distanță de 6 luni. Este un detaliu care nu poate fi ignorat în ecuația de putere din România anului 2026! Nu e suficient să zici că „USR are doar 12%, deci se poate guverna și fără el”, trebuie să te uiți și la Palatul Cotroceni. Și acela e un vot, și acolo e depozitată voința românilor, nu doar în Palatul Parlamentului! Ba chiar mai mulți români au votat la prezidențiale decât la parlamentare. De exemplu, Nicușor Dan are în spate 6.168.642 de voturi, iar „marele” și arogantul PSD – 2.065.087 (la Senat), respectiv 2.030.144 (la Camera Deputaților).

    Cu aceste cifre modeste, pretențiile PSD sunt absurde: gașca Grindeanu–Olguții vrea să stabilească nu doar premierul PSD (care va prelua guvernarea anul viitor), ci și premierul PNL (să vină altul, Bolojan nu e bun!). Asta înseamnă că PSD vrea să pună și președinte la PNL, pentru că un alt prim-ministru liberal va prelua în scurt timp și președinția partidului.

    Arma PSD e șantajul: dacă nu faceți ca noi (fără Bolojan, fără USR, fără reforme etc.), aruncăm țara în haos! Hai, să vă vedem, cu cine faceți majoritatea?! Hai, duceți-vă la AUR, faceți guvern cu Simion!… deși spre AUR privește galeș însuși Grindeanu.

    În aceste momente grele pentru Bolojan, singurul partid care nu sare cu picioarele pe el e USR. Până și o facțiune din PNL – aripa PSD-istă, condusă de baronul de Ilfov, Hubert Thuma – e cu jungherul scos din teacă. USR se manifestă cu maximă onestitate și față de Bolojan, și față de PNL. Ar putea specula slăbiciunea acestora, dar n-o face. Nu e animal de pradă, să atace când simte miros de sânge.

    Este o lecție pe care PNL ar face bine s-o țină minte! Pentru că exact același partid, dar cu Ciucă președinte și cu Bode secretar general, făcea în 2024 alianță electorală cu PSD, împotriva USR! Alde Rareș Bogdan candida fericit pe aceeași listă cu Manda Interlopitul și rânjea pe bannere electorale alături de otrava Olguța.

    Remember: mai-iunie 2024

    Mergând ceva mai în spate, ajungem la un alt moment rușinos din istoria PNL: trădarea din 2021, când un alt premier al său, Florin Cîțu, a dat afară USR-ul din guvern după numai 8 luni și a readus PSD-ul în Palatul Victoria.

    Acum, USR nu plătește polițe, ci le arată PNL-știlor ce înseamnă solidaritatea, fidelitaea și onestitatea în politică (spun „PNL-iști” și nu „liberali” întrucât cel mai lberal partid din România nu este PNL, ci USR). Este o lecție din care PNL are ce învăța, pentru ca în viitor să nu repete mizeriile trecutului. Sigur, cu condiția să nu revină la o formulă internă cu pedigree PSD-ist, caz în care am cădea în mlaștina unui infect USL 3…

    USR nu e la primul gest de maturitate în relația cu partenerii-adversari. Și față de PSD s-a comportat la fel, făcându-i pe Grindeanu, Olguța, Daniel Zamfir (și ăsta, bărbatul nevestei sale, ca și Olguțul) să pară ceea ce sunt: niște nevertebrate. S-a întâmplat la moțiunile simple introduse de opoziția extremistă din Parlament. PSD-iștii au votat ca turbații împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu (care le strica schemele de hoție prin codrii patriei), dar USR-iștii au rezistat tentației de a se răzbuna și au votat împotriva moțiunilor simple ce-i vizau pe miniștrii PSD. Și, fie vorba între noi, aveau de ce să le arate cartonașul galben! Dar partidul lui Dominic Fritz a ales să respecte protocolul coaliției de guverare, nu să-și șteargă picioarele pe el, așa cum fac Grindeanu și ai săi.

    De la PSD nu poți aștepta nimic, nici măcar recunoștință. PNL, însă, nu se mai poate juca de-a onestitatea politică. Nu poate continua cu ciclicele înhăitări cu PSD. Dacă o va mai face încă o dată, se va prăbuși sub pragul de 10%, iar electoratul său va migra masiv spre USR. Altfel spus, va păți exact ce pățește PSD de vreun an și jumătate (fără a fi priceput ce i se întâmplă): migrația masivă a alegătorilor săi tradiționali spre AUR – un PSD mai de troacă.

    E posibil ca marea bătălie din 2028 să reediteze finalele prezidențiale din 2024 (anulată) și 2025: USR – AUR. Europenism contra extremism. Democrație contra dictatură. Dar fără PSD și eventuala sa mască „liberală”, mereu înșelătoare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

    * Cel mai caricatural ultimatum din istorie

    * Astăzi scriem istorie: guru a tras un pârț. Suveranist, patriotic, strămoșesc

    * 7 întrebări pentru doi părinți iresponsabili

    * Dublul șantaj al PSD: vrea guvern și fără Bolojan, și fără USR! Adică fără reforme

    * Moșule, ce tânăr ești!

    * Iliescu a murit, diversiunile despre Revoluție continuă. Cazul Andrei Ursu

    * Când Justiția devine interlopă

    * Cum recunoști un imbecil

    * Ultimul elev (distopie)

    * Mama lui Neamțu

    ALTE EDITORIALE:

    ADRIAN PAPAHAGI: Ce apocalipsă de patriotism!

    CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

    CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

    CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

    BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

    SORIN BOCANCEA: Oțel Ucraina

    PAUL PALENCSAR: NATO și interlopul

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Ce fel de lider al Americii ești, „prietene”?

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    VLADIMIR MUNTEANU: Va pierde România războiul pentru justiție și securitate națională?

    DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

    VITALIE COJOCARI: Poluarea de pe Nistru

    MATEI UDREA: „PSD se va duce spre 10%. E principalul vinovat pentru că România este ca o căruţă intrată în şanţ”

    ANDREI COLȚEA: EU Inc. – când Europa ne forțează să evoluăm

    VASILE POPOVICI: Formidabila victorie a lui Trump

    DOINA DABIJA: Respectul nu se cerşeşte

    FLORIN BURTA: Călina – videochatista care a zăpăcit România pe rețeaua DobiTok

    DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

    ALECU RENIȚĂ: Crima odioasă comisă de Rusia pe Nistru, la Novodnestrovsk

    CRISTIAN HUBALI: Șutul în cur din Dubai

    GHEORGHE POSTELNICU: Lupta de clasă și lupta cu cititul

    NICOLAE DABIJA: Conștința națională

    CITIȚI ȘI:

    * Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

    * Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Indicii de fraudă găsite de ANAF la clanul Păcuraru. Fiscul „mitraliază” Realitatea Plus cu informări publice

    * VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

    * Trădare gravă în UE: Ungaria „sifonează” informații sensibile către Rusia! Europa izolează țara condusă dictatorial de Viktor Orban

    * Ponta a susținut de fațadă România. Pe dedesubt avea tricoul Turciei! Apoi… kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi!

    * VIDEO. Declarație dementă a lui Trump: „Nu s-a gândit că va trebui să mă pupe în fund!”. Cel jignit e prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Trump distruge toate parteneriatele Americii

    * Aici duce nebunia cu selecționer la 80 de ani! Mircea Lucescu a leșinat la antrenament și a fost dus la spital cu SMURD-ul, chemat prin 112. Nu mai merge în Slovacia, ratând ultimul meci al carierei sale

    – Advertisement –

  • Oțel Ucraina – Ziariștii

    Oțel Ucraina – Ziariștii

    Declanșarea „excursiei” organizate de Trump pentru o partidă de Golf a debusolat pentru o scurtă perioadă propaganda putinistă din România. Țuțerii lui Putin tocmai se angajaseră la o pupare a lui Trump care rivaliza cu cea invocată de acesta că ar fi fost dorită și de prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman. Poate că abia această dezvăluire înnobilează demersurile extremiștilor români, de la Dungaciu la Șoșoacă, pentru că nu e de ici, de colea să dorești a parazita un blazon pupând același bazon.

    Faptul că Putin și-a arătat sprijinul față de Iran i-a derutat complet pe putiniști, care n-au înțeles încă ce fereastră de oportunitate i-a deschis Trump lui Putin cu atacarea Iranului. De înțeles această derută, pentru că putiniștii știu ce înseamnă o fereastră deschisă la Moscova și nu pot să se bucure de ea nici atunci când e de bine.

    Până la trimiterea desfășurătorului propagandistic de la Moscova, ei au relansat pentru întreținere vechile teme împotriva Ucrainei. Cele preferate sunt: Ucraina ne-a luat Bucovina de Nord, Ucraina ne-a blocat Canalul Sulina, Ucraina s-a opus intrării în NATO a României (tot repetată de Adrian Năstase, europeanul de calitate Temu). Care Ucraina a făcut toate acestea? Bucovina a fost luată de URSS, unde și Ucraina era captivă; nava Rostok a blocat Canalul Sulina în septembrie 1991, cu 3 luni înainte de colapsul URSS (deci, a fost cu dedicație din partea URSS), iar Ucraina s-a opus intrării României în NATO în 2004, când președintele ei era Leonid Kucima, un Ion Iliescu al ei ce a domnit până în 2005, când a fost spulberat de Revoluția Portocalie (pro-europeană), ce l-a adus în funcție pe Victor Iușcenko, viitorul otrăvit.

    În mintea celor ce emit sau acceptă aceaste formulări, ar trebui ca România să fie expusă și astăzi oprobriului pentru faptul că pe vremea lui Ceaușescu securistul Caraman a spionat NATO în interesul URSS. Că apoi același Caraman a fost pus de Iliescu șef al SIE ar fi un argument în plus.

    – Advertisement –

    Acum un an, am participat la o conferință pe tema integrării Ucrainei în NATO, desfășurată la Cernăuți. O distinsă profesoară de relații internaționale a declarat: „Când a intrat România în NATO, am serbat cu toții evenimentul la Catedră, pentru că pentru noi a fost o speranță că vom intra și noi. Faptul că România nu a fost revendicativă în raport cu teritoriile luate de URSS a însemnat că privim spre viitor și ne-am bucurat”. Aceea este Ucraina care se luptă astăzi pentru integrarea în NATO, aceea care s-a bucurat pentru România, deși președintele ei de atunci se opusese intrării României în NATO. Este Ucraina care s-a bătut cu politicienii ei până și i-a adus la conducere pe cei ce au decis pentru ea, pentru idealul ei. Ceilalți au murit sau sunt la Moscova.

    Din 2022, merg de două-trei ori pe an în Ucraina, îndeosebi la Cernăuți, unde am fost recent pentru a lansa un proiect editorial: volumul de poezii Я теж Україна. Поетичний маніфест al poetei Radmila Popovici. Inițial apărut în limba română în 2025, la Editura Junimea din Iași, volumul „Și eu sunt Ucraina. Manfest poetic” a fost tradus în ucraineană de scriitorul și traducătorul Mihai Traista și publicat de Editura Polis Books. Volumul poate fi lecturat și descărcat, în regim open sourse, de AICI.

    Ca de fiecare dată, m-am întâlnit cu prietenii din Cernăuți, care mi-au făcut cunoștință cu prietenii lor. Cercul meu de prieteni și cunoștințe s-a mărit de la o vizită la alta. De patru ani îi văd cum rezistă războiului și cum sunt hotărâți să meargă până la capăt, până la victorie. Fiecare a pierdut pe cineva drag; despre fiecare vorbesc versurile lui Labiș:

    – Advertisement –

    „Am cunoscut cu toţi durerea ce e.

    Avem la masă câte-un scaun gol.

    Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie

    Ei, alchimiştii noului pârjol!”

    Când treci prin comunele ucrainene, te întâmpină galerii fotografice cu imaginile celor căzuți din acele comunități, sub care arde câte o candelă. Mai multe de la an la an. Iar cei rămași sunt mai deciși de la an la an, pentru că știu că plătesc pentru dorința de a ieși de sub dominația criminală a vecinului de la est, pentru a avea o națiune a lor cu un destin european.

    În mod inspirat exprimă versurile Radmilei Popovici tăria acestui popor:

    „Satul arde

    pe câmpuri

    tractoarele ară

    zboară ciori și cocori

    și rachetele zboară”.

    Aceasta este atmosfera în Ucraina. În ciuda amenințărilor cotidiene, tractoarele ară și copiii merg la școală. Fiecare e un strigăt împotriva morții și o sfidare față de barbaria putinistă. Rusia nu va învinge niciodată Ucraina. Rusia este deja învinsă de Ucraina, pentru că Ucraina are un popor care a învățat să-și apare cauza. E o chestiune de timp până la eliberarea teritoriilor Ucrainei, pentru că rușii nu-i vor mai putea ocupa niciodată pe ucraineni.

    Mulți dintre cei cu care am vorbit știu limba rusă pentru că era limba în care au făcut școală în perioada sovietică. Refuză acum să mai vorbească rusa, s-au orientat spre engleză și o parte dintre ei învață româna. De aceea spun: rușii nu-i vor mai cuceri vreodată.

    Printre întâlnirile admirabile pe care le-am avut cu studenți, scriitori, jurnaliști și reprezentanți ai presei locale, gazda noastă, istoricul Serghei Hakman, a făcut posibilă și o scurtă întâlnire cu șeful veteranilor din Cernăuți. Să nu asociați veteranii cu vârsta înaintată! Ai noștri au luptat în al Doilea Război Mondial și mai sunt puțini dintre ei în viață; ai lor sunt tineri și tocmai s-au întors de pe front pentru că nu mai sunt apți combatanți.

    Veteranul nostru, Alexandr Koșovei (Oleksandr Kosovyi), are o echipă de fotbal ce poartă denumirea Oțel Bucovina. Bun nume din perspectiva marketingului, pentru că exprimă forță. Însă motivul acestui nume este altul: el și membrii echipei au câte un picior de oțel în locul celor pierdute pe front. Se antrenează, joacă fotbal și sunt implicați în acțiuni de teatru de amatori. Fac și ei ce mai pot face pentru a întreține moralul celor de acasă, pentru a arăta că lumea nu s-a sfârșit odată ce infirmitatea a intrat în viața lor. Puteți intra pe pagina de Facebook a lui Koșovei să vedeți ce fac veteranii cu picioare de oțel.

    În Ucraina, după patru ani de război, deși rachetele zboară, tractoarele ară, iar invalizii de război joacă fotbal, viața merge mai departe până la victorie. Pentru că Rusia nu se mai bate acum cu Ucraina, ci cu o țară forjată în război: Oțel Ucraina.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Noul apofatism

    * Eșecul epic

    * Statul paralel, mai rău ca un bordel

    * Tortulețul Groenlanda

    * Consiliul pentru Neputință

    * Doctrina Münchhausen

    * Zeloșii lui Zelea

    * Fața occidentală a putinismului

    * King Kong

    * Valhallii

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Rebeca și Melisa, fetițele dispărute la Târnăveni, au fost găsite în viață de un pădurar, după o zi, foarte departe de casă. Persistă bănuielile că au fost răpite

    Rebeca și Melisa, fetițele dispărute la Târnăveni, au fost găsite în viață de un pădurar, după o zi, foarte departe de casă. Persistă bănuielile că au fost răpite

    Happy-end într-un caz dramatic: minorele Rebeca (5 ani) și Melisa (4 ani), dispărute din Târnăveni duminică, în jurul orei 14.00, au fost găsite în viață de un pădurar luni, după mai mult de 24 de ore, într-o pădure aflată la mare distanță de casă (peste 4 kilometri în afara orașului).

    Rudele și vecinii credeau că fetițele au fost răpite de o mașină cu număr de Bulgaria. Această bănuială nu a dispărut total, fiind greu de explicat cum au ajuns micuțele atât de departe, pe un teren accidentat.

    Anunțul găsirii celor două fetițe a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș, luni după-amiază, la o zi după declanșarea operațiunii de căutare.

    Conform IPJ Mureș, copilele au fost transportate la un spital, pentru evaluarea stării de sănătate, având în vedere că „au stat în frig o perioadă îndelungată”, inclusiv în noaptea de duminică spre luni, când a fost frig în zonă.

    Hipotermia nu era singurul pericol pentru cele două fetiție, dată fiind și vârsta lor. Puteau fi sfâșiate de animale sălbatice sau de câini abandonați. De asemenea, exista riscul să cadă în vreo apă (râu sau lac) și să se înece. În fine, mai exista și pericolul de a cădea în vreo râpă, mai ales pe timp de noapte, dat fiind relieful accidentat din zonă.

    – Advertisement –

    Operațiunea de căutare mobilizase efective importante încă de duminică: polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari din comunitate. Au fost utilizate și ATV-uri, vehicule șenilate, drone și câini de urmă, ba chiar și un elicopter, care a survolat fiecare deal și fiecare zonă a oraşului. Căutările au continuat şi în cursul nopţii.

    Domiciliile fetiţelor se află la marginea orașului Târnăveni (31.000 de locuitori), motiv pentru care autorităţile şi voluntarii au de cercetat un perimetru larg, inclusiv dealurile abrupte din împrejurimi.

    Mobilizare totală în județul Mureș

    Rebeca și Melisa au dispărut duminică după-amiază, în timp ce se jucau la doar câțiva metri de casă, într-un cartier de la marginea orașului Târnăveni. Rudele în grija cărora se aflau copilele au dat alarma. Sătenii credeau că ar fi fost răpite.

    – Advertisement –

    Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, duminică, în jurul orei 17.00, poliţiştii au fost sesizaţi că două fetițe, Rebeca-Alexandra Buta (5 ani) și Melisa-Ariana Forgaci (4 ani), au dispărut de la domiciliul aflat în municipiul Târnăveni, la aceeaşi dată, în jurul orei 14.00.

    Conform sesizării, cele două minore ar fi dispărut în timp ce se aflau în curtea comună a imobilelor de domiciliu.

    Imediat de la momentul sesizării, au fost demarate activităţi de căutare, fiind mobilizate efective mărite de poliţişti din cadrul IPJ Mureş, care au acţionat în sistem integrat, alături de pompieri din cadrul ISU Mureş, jandarmi, salvamontişti, precum şi voluntari din rândul comunităţii locale, precizează IPJ Mureş.

    Potrivit sursei citate, în sprijinul acţiunilor au fost și sunt utilizate în continuare mijloace tehnice specifice, printre care ATV-uri, şenilate, drone, inclusiv câini de urmă, pentru acoperirea eficientă a eventualelor zone greu accesibile.

    Tot în sprijinul activităţilor de căutare, pentru informarea populaţiei şi în interesul folosirii oricăror date relevante în legătură cu minorele, duminică au fost transmise două mesaje RoAlert privind dispariţia acestora.

    Căutările s-au desfăşurat atât în zona în care a fost sesizat evenimentul, cât şi în împrejurimi, pe un perimetru extins, fiind continuate inclusiv pe parcursul nopţii.

    Apel către populație: „Sunați la 112!”

    Poliția județului Mureș a cerut ajutorul populației: „Facem apel la cetăţeni ca, în cazul în care deţin informaţii relevante, să anunţe de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze 112”.

    Au fost comunicate și semnalmentele celor două minore:

    • „Minora BUTA REBECA-ALEXANDRA, de 5 ani:  înălţime de 100–110 cm aproximativ, greutate de aproximativ 20 kg, ochi căprui, părul negru, creţ, prins în coadă. La momentul plecării, era îmbrăcată cu o rochiţă, de culoare albă şi roşie, o bluză de culoare albă cu puncte negre, o perche de ştrampi albi cu model de culoare neagră şi şlapi tip crocs de culoare roz şi model  Mickey Mouse.
    • Minora FORGACI MELISA-ARIANA, de 4 ani: înălţime între 80–100 cm aproximativ, greutate de aproximativ 18–20 kg, ochi căprui, părul negru, prins în două codiţe. Aceasta era îmbrăcată cu o bluză roşie cu mâneci lungi şi imprimeu Mickey Mouse în zona pieptului, o pereche de colanţi roz şi şlapi de culoare albastră”.
    Pozele puse de circulație de IPJ Mureș duminică

    Primarul din Târnăveni: „Se verifică peste 140 de camere de supraveghere de la Poliția Locală”

    Sorin Megheșan

    Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan (PNL), aflat la cel de-al patrulea mandat (din 2012 neîntrerupt), s-a implicat total în această acțiune dramatică de căutare.

    Fost arbitru în prima ligă a fotbalului românesc, Sorin Megheșan a declarat duminică seara: „În jur de ora 16.00, au anunțat că fetele au dispărut și nu mai sunt de găsit. De atunci, s-au mobilizat Poliția, Jandarmeria, Inspectoratul Situațiilor de Urgență, Poliția Locală – absolut toate forțele, aproximativ 80 de cadre –, plus undeva la 200 de voluntari, de le-au căutat pe fetițe pe toată zona. De asemenea, se verifică camerele de supraveghere de la Poliția Locală, peste 140 de camere”.

    Toată lumea vorbea de răpire

    Până la găsirea fetițelor de către pădurarul providențial, în comunitatea din Târnăveni se vorbea tot mai insistent că micuțele au fost răpite.

    Înainte de dispariția lor, câţiva vecini au văzut o maşină cu număr de Bulgaria, care ulterior le-a devenit suspectă. S-a instalat rapid bănuiala că minorele au fost răpite.

    Localnicii au povestit presei că au văzut două maşini suspecte, dintre care una înmatriculată în Bulgaria. A fost o pistă pe care polițiștii n-au putut-o ignora, așa că au demarat verificări pentru a obține mai multe informații despre cele două vehicule.

    Unul dintre localnici i-a povestit unui poliţist ce a aflat de la un alt localnic: „Fetele erau acolo, când o venit ăla cu număr de Bulgaria, cu microbuzul. Vecinul a spus că atunci când a ieşit afară, copilele nu mai erau acolo”.

    Bunica Rebecăi Buta (fetița de 5 ani) a povestit, agitată: „M-a sunat cuscra să vin că a dispărut Rebeca. Vă dați seama, ca bunică?! Am venit imediat. Am căutat-o peste dealuri până acuma, unde s-o mai caut? Unde să mă mai duc? Ce să fac? O luat-o cineva forțat pe copilă, nu se poate așa ceva. Trebuie s-o găsim neapărat!”.

    Pentru a elimina pista răpirii și abandonării ulterioare, investigatorii trebuie să afle cum au ajuns fetițele la peste 4 kilometri de casă, în circa 26-27 de ore. Sunt, totuși, copile de numai 4-5 ani…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

    * Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Indicii de fraudă găsite de ANAF la clanul Păcuraru. Fiscul „mitraliază” Realitatea Plus cu informări publice

    * VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

    * Trădare gravă în UE: Ungaria „sifonează” informații sensibile către Rusia! Europa izolează țara condusă dictatorial de Viktor Orban

    * Ponta a susținut de fațadă România. Pe dedesubt avea tricoul Turciei! Apoi… kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi!

    * VIDEO. Declarație dementă a lui Trump: „Nu s-a gândit că va trebui să mă pupe în fund!”. Cel jignit e prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Trump distruge toate parteneriatele Americii

    * Aici duce nebunia cu selecționer la 80 de ani! Mircea Lucescu a leșinat la antrenament și a fost dus la spital cu SMURD-ul, chemat prin 112. Nu mai merge în Slovacia, ratând ultimul meci al carierei sale

    EDITORIALE

    – Advertisement –

  • Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

    Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

    Domnu’ Georgescu a fost miercuri seară la televiziunea lu’ Pandele, la o bârfă cu domnu’ Turcescu. Coloneii între ei, cum ar veni.

    Pentru început, guru i-a dat o sugestie, să schimbe titlul emisiunii, să nu mai fie „Sub semnul întrebării”, ci al certitudinii, pentru că se știe, cei care se uită în gura lor au doar certitudini, nu-și pun întrebări. Turcescu s-a uitat la el, așa, șmecherește, cum știe el, iar guru i-a explicat că el e alesul lui Dumnezeu, dacă a ajuns în emisiunea lui fix, dar fix de Buna Vestire.

    Așa că guru a băgat cu certitudini și, după cum ne-a obișnuit, cu citate false – din Titulescu, Tesla și Eminescu, căruia i-a pocit „Glossa”, că nu se poate abține.

    După care s-a așezat în poziția lui preferată: victima „Sistemului”.

    – Advertisement –

    Dana Hering

    Turcescu a încercat să-i ridice mingea la fileu – „vă e amenințată viața, domnule guru?” –, dar a ratat-o, adică nu, nu-l amenință nimeni, dar așa e el, e victimă de felul lui, că dă bine la popor și-l stresează teribil ăștia cu justiția lor.

    A trecut apoi la „democrația participativă” susținută de Dumnezeu, care a creat oile și pe el, îndrăznețul, care e David și Goliat la un loc.

    Turcescu l-a chemat la ordine – lasă dreak parabolele, hai la concret! –, dar n-a avut cu cine, că el vrea turu’-doi-ânapoi, iar asta, dragi prieteni, e tot o certitudine. Când i-au fost cerute precizări, sculatul în conștiință a bătut aceleași câmpii, că e alesul lui Dumnezeu.

    – Advertisement –

    La concret, până la urmă, a atacat, desigur, Ucraina, fiindcă el are valori morale când vine vorba de buget.

    A aruncat niște cifre scoase din burtă, iar Turcescu, care cică e jurnalist, habar nu avea de cifre și a părut tare, tare surprins de valoarea bugetului aprobat, că-i spunea guru informații pe care nu le știe nimeni.

    El a apreciat cum e cu bugetul, și certitudinea lui e că oamenii nu se pricep, Europa e jalnică, Merz a fost în China și nu mai sunt oameni de stat, în afara lui, desigur. Și a oamenilor lui, dar să fie clar, el nu are nevoie de profesioniști, ci de oameni morali, cu caracter, așa ca el.

    După aia a schimbat-o, treb’e indice de profesionalizare și profesionalism, dar Turcescu n-a sesizat, că nu era pus acolo să-l pună în încurcătură, ci să-i dea niște limbi.

    L-a întrebat, totuși, cum face el cu profesionalizarea asta, dar guru a luat-o de la bolșevicii comuniști încoace și a spus că șansa României sunt cooperativele, nene, naționalizarea și magiunul de Topoloveni, că dădeau marmeladă la armată și până și Trump a făcut chestia asta.

    Modelul lui economic e că resursele treb’e date la popor și administrate prin voința poporului, care va fi chemat în fiecare zi să-și dea cu părerea, la referendum. N-a zis cum ar face asta.

    Naționalizare, însă, a spus de vreo zece ori, ca să nu mai aibă nimeni nicio îndoială, iar șansa noastră sunt micul producător, micul țăran, micul și berea.

    Plus industria, care nu mai există, și, desigur, hegemonie culturală, adică să creăm evenimente, ca n-am creat niciunul, suntem vai-mama-noastră, că nu provocăm pe nimeni.

    Turcescu a încercat să-l intrebe de Iran și bazele americane, dar răspunsul a fost același: pacea și prosperitatea poporului român, adică bla-bla, și a revenit la subiectul lui preferat – anularea alegerilor.

    El nu s-a luptat pentru mașini străine, că oricum i le plătesc alții, nici pentru case cu etaj, că oricum are o vilă, și ar face bine toți să procedeze la fel: țăranii, studenții, militarii – în armonie, ca pe vremea lu’ Ceașcă.

    Au existat niște tentative slabe de a-l aduce pe guru la o discuție care să se refere la ziua de azi, dar omul era dezlănțuit. El are dreptate, câmpiile bătute sunt sublime, citatele sunt magnifice ș.a.m.d.

    Turcescu nu înțelegea, însă, care-i chestia cu scularea în conștiință, când în stradă nu-s nici 1.000 de mineri, adică nu sunt chiar atâtea nemulțumiri. Guru i-a zis să se roage și să se gândească la 6 decembrie și la Charlie Kirk, că ăla era omu’ păcii, și să facă bine să aibă răbdare.

    N-au scăpat nici Ursula și nici președintele, pe care l-a botezat „cel care a fost numit”, și cum s-au întâlnit ei la baza Kogălniceanu, care, să știți și voi, e „cheia mizeriei în UE” și vom afla și noi prin aprilie cum stă treaba, când înfloresc cireșii.

    Desigur, Turcescu a zis că nu mai doarme de acum înainte de curiozitate, dar nu i-a cerut precizări, că ce-s alea, omul trebuie lăsat să abereze liniștit, după ce i-a spus că pune întrebări subțiri și l-a luat la rost că e un jurnalist ca toți ceilalți.

    Pe plan extern, decizia e clară, musai neutralitate, iar el, când va fi președinte (da, așa a zis), retrage România din NATO, că și Trump vrea asta, iar noi suntem tari, puternici și buricul pământului.

    Sigur, marile puteri sunt America, China și Rusia, iar previziunea lui e că UE e gata – trăiește la avarie în momentu’ acesta, este la pământ –, mai vin Turcia și Coreea, dar soluția noastră e să ne întoarcem la rădăcini, iar chestiile cu robotizarea, AI și alte de-astea sunt din vina presei, care primește informații false.

    Oricum, situația internațională, care nu ne interesează – zice guru –, e foarte importantă pentru țărișoara noastră.

    El ne face distribuitori de hrană-apă-energie, așa, dând din gură, asta e chestiunea importantă.

    Turcescu a recunoscut că e cam năucit, dar lui îi dă mare speranță că va fi bine cândva, cald la vară, iar copiii lui, care fac studii prin străinătate, o vor duce mai bine.

    Guru i-a zis cât de important e laptele matern, a cărui compoziție n-a detectat-o niciun microscop, și planeta ne va hrăni pe toți, să nu-și facă griji, că el, Turcescu, e un trezit în conștiință de-al lui și se bucura pentru el, că e printre primii care i-au luat interviu și, nah, ține aproape în continuare.

    Și i-a promis că-i face benzina un leu dacă o să ne intereseze doar țara noastră – nu Iranul, nu Golful, nu America –, bla-bla, credința e piesa de rezistență, cum spunea Apostolul Pavel.

    Noutatea e că vom salva Europa (care n-avea nicio șansă) prin aeroportul Kogălniceanu, iar UE va pica, că oricum n-am avut niciun beneficiu, iar dreptul de a călători și de a munci în alte țări e o prostie, musai toată lumea să stea acasă, pe pământul sfânt, și să faca ceva pe-acolo.

    L-a întrebat Turcescu dacă-și face partid, dar Georgescu nu înțelegea întrebarea, pentru că partidul lui e poporul român.

    El, guru, e un om fericit, nu-și face griji de procese, că s-au mai trezit câțiva tâlhari care-l ajută și totul merge bine, oricum el e președinte deja, că a câștigat alegerile, și deciziile sunt pe termen lung.

    Între timp, el orientează catargele. Mândră corabia, meșter cârmaciul!

    DE ACEEAȘI AUTOARE:

    * Prințosu’ Călin și prințoasa Cristela

    * Nu, sociopatule!

    * Nicușor, Trump și slugaraniștii

    * Duamna Anca ne-a zis-o: vine valu’ și ne ia calu’

    * Top 10 predicții ratate la Marș TV

    * Incluziune suedeză, excluziune geto-dacă

    * Prietenul meu a murit fără să vadă bâtele pedepsite

    * Texanu’ a scăpat de leghebetiști

    * Cum au explodat banii pentru partide

    * Balega din studioul francez

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –