Revenită la un turneu final al Olimpiadei după 57 de ani, naționala de fotbal a României a nimerit în Grupa B, unde va juca, potrivit tragerii la sorți de miercuri, cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă. Meciurile încep pe 22 iulie.
Componența celor 4 grupe
Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franța
Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, România
Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia
Grupa D: Brazilia, Germania, Coasta de Fildeș, Arabia Saudită
Selecționerul Mirel Rădoi, care tocmai a pierdut cu naționala mare în Armenia, punând deja în mare pericol calificarea la Mondialele din 2022, spune că grupa de la Olimpiadă e bună și că obiectivul tricolorilor va fi obținerea unei medalii.
„La prima vedere, pare o grupă bună, dar imprevizibilă, pentru că nu cunoaştem competiţia şi presiunea care vine odată cu participarea la Jocurile Olimpice. Coreea de Sud este câştigătoarea Cupei Asiei la nivel U23, cu victorii pe linie, Noua Zeelandă a marcat 33 de goluri în 5 meciuri la turneul de calificare, iar Honduras, care se află la a patra participare consecutivă la Jocurile Olimpice, a eliminat SUA în calificări. Nu mă aştept la meciuri uşoare, dar mergem cu aceeaşi încredere ca la Europeanul de tineret, fără să ne gândim că, după coeficient, am fost în ultima urnă valorică. Am încredere că vom reuşi o performanţă importantă. Am spus-o şi înainte de Euro 2019 că mergem la turneul final să facem viaţa grea oricărui adversar şi să ne calificăm la Jocurile Olimpice. O spun şi acum că îmi doresc o medalie olimpică. Sper ca la momentul convocărilor să găsim înţelegere la cluburi şi să avem la dispoziţie un lot cât mai competitiv“.
Precedenta calificare a tricolorilor la Olimpiadă a avut loc în 1964, când turneul s-a ținut, coincidență, tot la Tokyo.
Șoc în fotbalul european! Celebrul antrenor Jose Mourinho (58 de ani), câștigător al Ligii Campionilor cu FC Porto și cu Inter Milano, a fost demis luni de la conducerea tehnică a echipei Tottenham Hotspur din Londra, cu doar 6 zile înainte de finala Cupei Ligii Angliei, Tottenham – Manchester City.
Portughezul Jose Mourinho a fost dat afară de la Tottenham, după o serie de rezultate dezamăgitoare.
Echipa londoneză ocupă doar locul 7 în campionatul Angliei, cu 6 etape înainte de final, și deține șanse infime de a prinde un loc în Liga Campionilor (privilegiu de care beneficiază primele patru clasate).
De asemenea, Tottenham a fost eliminată surprinzător de campioana Croației, Dinamo Zagreb, în „optimile” Ligii Europa, după 2-0 la acasă și 0-3 în deplasare.
Duminică, 25 aprilie, Tottenham joacă, pe stadionul Wembley, finala Cupei Ligii Angliei, adversară fiindu-i Manchester City, liderul detașat din Premier League. Pe banca londonezilor nu se va mai afla însă tehnicianul portughez.
José Mario Felix dos Santos Mourinho era antrenor la Tottenham din noiembrie 2019, când l-a înlocuit pe argentinianul Mauricio Pochettino, actualul antrenor al campioanei Franței, Paris Saint-Germain (PSG).
Va încasa 35 de milioane de euro
Potrivit presei britanice, demiterea de la Tottenham îi va aduce lui Mourinho despăgubiri de 30 de milioane de lire sterline (aproape 35 de milioane de euro). Portughezul mai avea contract până în iunie 2023, dar conducătorii clubului londonez n-au mai avut răbdare cu el. Favorit să-i ia locul ar fi germanul Julian Nagelsmann (33 de ani), tânărul antrenor al lui RB Leipzig (locul 2 în Bundesliga).
Jose Mourinho este recunoscut pentru contractele pe care și le face. Încă de la primul său mandat la Chelsea, când se zvonea că Roman Abramovici îl va da afară, a spus direct: „Dacă clubul decide să mă demită din cauza rezultatelor proaste, asta face parte din joc. Dacă se întâmplă, voi fi milionar și voi ajunge la alt club după vreo două luni”.
Cu Jose Mourinho pe bancă, Tottenham a avut 45 de victorii, 17 remize și 24 de înfrângeri, în toate competițiile. Un bilanț extrem de modest, în condițiile în care la Tottenham evoluează jucători de mare clasă, precum englezul Harry Kane (golgeterul campionatului), sud-coreeanul Son, brazilianul Lucas Moura, galezul Gareth Bale, francezul Hugo Lloris (portarul campioanei mondiale) etc.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ședință de criză la UEFA: 12 mari cluburi reuropene refuză noul format al Ligii Campionilor și vor să-și facă propria Superligă. UEFA le amenință însă cu izolarea: vor mai putea juca doar între ele! În schimb, vor fi excluse din toate competițiile naționale, europene și mondiale.
Marile cluburi din Germania, Franța, Portugalia și Olanda au refuzat să participe la Superligă, în care ar urma să fie reprezentate doar Spania, Italia și Anglia
Cele 12 cluburi care s-au înțeles să înființeze Superliga:
3 din Spania: Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid
3 din Italia:AC Milan, Inter Milano, Juventus Torino
6 din Anglia:FC Liverpool, Manchester United, Manchester City, Chelsea, Arsenal, Tottenham.
UEFA este așteptată să anunțe luni noul format al ChampionsLeague, însă schimbările efectuate de forul european nu sunt pe placul tuturor echipelor de top.
Publicația franceză RMC Sports anunță că 12 cluburi de top refuză reforma adoptată de UEFA pentru Liga Campionilor și intenționează să anunțe „în următoarele ore” lansarea unei noi competiții, Superliga Europeană, care ar urma să rivalizeze cu Champions League.
Cele 12 formații care ar fi gata să boicoteze noul format din Champions League (valabil din sezonul 2024/2025) și să evolueze într-o competiție separată, cu circuit închis, sunt Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, AC Milan, Inter Milano, Juventus Torino, FC Liverpool, Manchester United, Manchester City, Chelsea, Arsenal și Tottenham (ultimele trei, din Londra).
UEFA a aflat de planul pus la cale de cele 12 cluburi și a ținut „o ședință de criză”. Forul european a emis un comunicat, în care critică inițiativa cluburilor din Anglia, Spania și Italia. UEFA atrage atenția că va lua măsuri drastice, inclusiv suspendări, în cazul în care noua competiție va exista.
Comunicatul UEFA
„UEFA, Federațiile din Anglia, Spania și Italia au aflat că echipele plănuiesc să lanseze o nouă competiție – cu circuit închis -, denumită Superliga. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, reiterăm că vom rămâne uniți și vom depune toate eforturile pentru a opri acest proiect cinic, bazat doar pe interesele unor cluburi, într-o perioadă în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult decât oricând.
Vom lua în calcul toate măsurile disponibile, inclusiv juridice și sportive, pentru a preveni apariția acestei competiții. Fotbalul este bazat pe competiții deschise, care să se desfășoare grație meritului sportiv.
Așa cum FIFA și celelalte 6 federații au anunțat, cluburile implicate vor fi interzise în orice competiție internă, europeană sau mondială, iar jucătorii pot fi suspendați la echipa națională.
Le mulțumim cluburilor din celelalte țări, în special celor din Franța și Germania, care au refuzat să se alăture lor.”
Noul format al Ligii Campionilor, din 2024
Noul format prevede mărirea numărului de echipe din Champions League, de la 32 la 36. De asemenea, se va renunţa la actuala fază a grupelor (cu 8 grupe a câte 4 echipe), care va fi înlocuită cu un „minicampionat”, în cadrul unei grupe unice.
Dacă un loc suplimentar ar urma să fie acordat Franţei, pentru împărţirea celorlalte trei locuri au loc discuţii aprige între European Leagues şi cluburile mari, dornice să-şi asigure participarea în această competiţie.
Un sistem bazat pe coeficient UEFA ar face, de exemplu, ca Arsenal, Borussia Dortmund sau Chelsea să fie favorizate de trecutul lor european, chiar după un sezon ratat, în timp ce European Leagues doreşte ca locurile să revină „campionilor altor ţări”.
Calendarul european inter-cluburi va deveni mai încărcat, în condițiile preşedintele FIFA, Gianni Infantino, doreşte și un mare Campionat Mondial al cluburilor, extins de la 8 la 24 de echipe.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Noi informaţii despre frauda sportivă de proporţii pusă în scenă de „marele” Lance Armstrong (49 de ani) continuă să apară şi să-l pună pe fostul ciclist american într-o impostază mai mult decât jenantă, relatează Digi Sport.
Considerat în perioada sa de glorie drept unul dintre cei mai mari ciclişti din istorie, dacă nu chiar cel mai mare, Lance Armstrong a fost deposedat în 2013 de cele 7 Tururi ale Franţei consecutive pe care le câştigase. Cu un an în urmă, el fusese suspendat pe viaţă din cauza dopingului pe care l-a practicat.
Jurnalistul francez Antoine Veyer, specialist în ciclism, a aruncat acum a doua bombă în privința legendarului ciclist american. El a ajuns la concluzia că Armstrong avea montat pe bicicleta sa un motoraş de circa 800 de grame, care avea o putere de 500 de W!
Jurnalistul a urmărit atent cursele lui Armstrong şi a concluzionat că acel motor era declanşat de Armstrong când atingea spatele de la şaua bicicletei. Era momentul după care îşi creştea semnificativ viteza.
Conform jurnalistului, bateria motoraşului era fixată în sticla pentru apă pe care Armstromg o avea pe bicicletă.
„Nu este ca şi cum ai merge pe motocicletă. Trebuie să munceşti din greu ca să-l faci să meargă”, a explicat – citat de Mundo Deportivo – Harry Gibbings, şeful Typhoon, firmă care produce astfel de motoare.
Suspendat pe viaţă în 2012
Lance Armstrong a recunoscut, în cursul unui interviu acordat celebrei Oprah Winfrey, că a recurs la dopaj în cea mai mare parte a carierei sale sportive.
„Le Boss”, cum era supranumit ciclistul american în perioada sa de glorie, a fost suspendat pe viaţă în octombrie 2012 de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), care i-a retras din palmares şi cele 7 titluri cucerite în „Marea Buclă” (Turul Franței).
„Când m-am dopat pentru prima oară? Trebuie să fi avut 21 de ani, era în timpul primului meu sezon ca profesionist”, a indicat Armstrong, care a cucerit titlul de campion mondial în anul respectiv (1993), la Oslo.
Fostul rutier a câştigat de 7 ori la rând Turul Franţei, după ce a reuşit să învingă un cancer testicular.
„Dacă dopajul mi-a produs cancerul? Nu ştiu, însă nu pot spune cu siguranţă că nu”, a spus americanul. El a recunoscut și faptul că a utilizat hormoni de creştere în 1996, cu puţin timp înainte să fie diagnosticat cu cancer.
„Dacă m-aș întoarce în 1995, când dopingul era ceva prezent peste tot, probabil că aș face exact același lucru. Mi-ar fi plăcut să putem concura unul împotriva celuilalt doar cu mâncare și apă, însă pe atunci așa ceva nu era posibil. A fost într-adevăr o decizie proastă, aceea de a ne dopa, și ea a venit într-o perioadă tulbure”, a declarat americanul după suspendare.
Dacă în privința dopajului a fost destul de clar, Armstrong a precizat totuși că ar și schimba unele lucruri din acea perioadă. „Nu aș schimba deciziile pe care le-am luat, însă mi-aș dori să pot să schimb omul care a luat acele decizii și felul în care a acționat. E bine să lupți la antrenamente și curse, însă nu la conferințe de presă. Am fost un nenorocit și nu vreau să mai aduc niciodată înapoi omul acela!”, a mai spus Armstrong.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Legendarul fotbalist Remus Câmpeanu a murit la 82 de ani. A fost emblema clubului de fotbal Universitatea Cluj, la care a activat 14 ani ca jucător (1960-1974) și 15 ani ca președinte (1974-1989).
Remus Câmpeanu a îmbrăcat pentru prima dată tricoul „șepcilor roșii” (supranumele celor de la „U” Cluj) în 1960.
A evoluat timp de 14 ani pentru „U” Cluj, în perioada 1960-1974. A marcat un gol în finala Cupei României pe care gruparea ardeleană a câștigat-o în fața lui Dinamo, scor 2-1, în 1965.
Timp de 15 ani (1974-1989) a ocupat funcția de președinte al clubului „U” Cluj, apoi a mai avut diverse roluri onorifice în cadrul grupării.
Finalul lui Remus Câmpeanu a fost unul de tragedie shakespeariană: fostul mare sportiv a murit la doar o săptâmână după ce decedase soția sa. La câteva zile după ce și-a înmormântat partenera de viață, Câmpeanu a urmat-o în eternitate.
Mesajul transmis de „U” Cluj
„Numele lui Remus Câmpeanu este sinonim cu ceea ce înseamnă FC Universitatea Cluj, cu spiritul și cu principiile acestui club. Și-a dedicat întreaga carieră de jucător lui «U» între 1960 și 1974, fiind component al echipei ce «a pus șapca pe Cupă» în 1965.
După ce a agățat ghetele în cui, a fost președinte al clubului până în 1989 și a rămas alături de echipă până în ultima clipă.
Astăzi, după o viață alături de echipa «studenților», Remus Câmpeanu s-a înălțat la ceruri. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru «U», pentru o viață în alb și negru.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Desfășurate în premieră în sistemul „3 etape în 7 zile”, preliminariile Campionatului Mondial din 2022 (Qatar) au adus numeroase surprize: 17 în 75 de meciuri, adică un procent de 22,7% (aproape un sfert). Cea mai mare dintre ele s-a înregistrat chiar în grupa noastră, aseară, la Duisburg: Germania – Macedonia de Nord 1-2!
Vom analiza cele 8 zile de fotbal (s-a jucat decalat, câte 5 grupe pe zi) trecând în revistă fiecare grupă, începând totuși cu cea din care facem parte noi.
Grupa J
Armenia – România 3-2.Spertsian (56), Haroian (86), Barseghian (89 – penalty) / Cicâldău (62, 72). În această grupă, surprizele au venit în etapa a treia. Și au început cu noi: am pierdut în premieră în fața Armeniei, pe care în minutul 86 o cinduceam cu 2-1 la Erevan. Finalul halucinant l-a reconfirmat pe cel di urmă cu 6 zile, cu Macedonia de Nord, când, după minutul 80, de la 2-0 jam auns l 3-2, trecând prin 2-2.
Germania – Macedonia de Nord 1-2.Gündogan (63 – din penalty) / Pandev (45+2), Elmas (85). Nu, așa ceva chiar pare de domeniul irealului! Tocmai văzusem la București și Macedonia de Nord (cu o apărare-șvaițer, căreia chiar și noi i-am dat 3 goluri), și Germania (care ne-a confiscat mingea de nu prea am ajuns la poarta lui Neuer). Și totuși, miercuri seară, la Duisburg, „apărarea-șvaițer” a primit un singur gol, iar barcelonezul Ter Stegen, înlocuitorul lui Neuer, a încasat două! Primul gol a fost marcar de Goran Pandev, veteranul de 37 de ani și 9 luni. Surpriza este enormă: Germania, țară cu 83 milioane de locuitori și cvadruplă campioană mondială la fotbal, a pierdut acasă în fața Macedoniei de Nord – 2 milioane de locuitori! Germania este țara cu cei mai mulți fotbaliști legitimați din lume: 6,3 milioane, de peste 3 ori mai mulți decât întreaga populație a Macedoniei de Nord, de 6 ori mai mulți decât întreaga populație masculină a micuței țări balcanice.
Grupa A
Irlanda – Luxemburg 0-1. Gerson Rodrigues (85). Autorul unicului gol este născut în Portugalia. De altfel, naționala Ducatului este dominată de fotbaliști de origine portugheză, majoritatea născuți însă în Luxemburg, copiii emigranților portughezi din anii ’70-’80 ai secolului trecut. De asemenea, pentru Luxemburg joacă și fotbaliști cu origine franceză sau din spațiul ex-iugoslav.
Grupa B
Spania – Grecia 1-1. Morata (33) / Bakasetas (56 – din penalty). Ibericii au început printr-un pas greșit, dar au revenit cu două victorii și s-au instalat la șefia grupei.
Grecia – Georgia 1-1. Kakabadze (76 – autogol) / Kvaratskhelia (78). Grecii au dat pe mere ce luaseră pe pere.
Grupa C
Fără surprize.
Grupa D
Franța – Ucraina 1-1. Griezmann (1) / Kimpembe (57 – autogol). S-a întâmplat la nici 6 luni de la amicalul Franța – Ucraina 7-1!
Ucraina – Finlanda 1-1. Junior Moraes (80) / Pukki (89 – din penalty). După numai trei zile, echipa legendarului Andrei Șevcenko nu reușește să confirme rezultatul de la Paris.
Ucraina – Kazahstan 1-1. Iaremciuk (20) / Mujikov (59). O surpriză și mai mare, în fața unei echipe central-asiatice pe care Ucraina o bătuse în toate cele 4 confruntări anterioare.
Grupa E
Fără surprize.
Grupa F
Austria – Danemarca 0-4. Olsen (58, 73), Maehle (63), Hojbjerg (67). Nu surprinde atât victoria oaspeților, cât dimensiunile scorului, realizat într-o singură repriză. De altfel, danezii au fost marii performeri ai acestei săptămâni, cu 9 puncte din 9 și un golaveraj de 14-0 (2-0 în Israel, 8-0 cu Moldova, 4-0 în Austria).
Grupa G
Turcia – Olanda 4-2. Burak Yilmaz (15, 34 – din penalty, 81), Çalhanoglu (46) / Klaassen (75), De Jong (76). Turcii au condus chiar cu 3-0.
Norvegia – Turcia 0-3. Tufan (4, 58), Söyüncü (28). Surprinzătoare sunt mai ales dimensiunile scorului, în condițiile în care de la gazde nu a lipsit „taifunul din Dortmund”, Haaland.
Turcia – Letonia 3-3. Karaman (2), Çalhanoglu (33), Burak Yilmaz (52 – din penalty) / Savaļnieks (35), Uldriķis (58), Ikaunieks (79). După 4-2 cu cu Olanda și 3-0 în Norvegia, turcii au făcut-o lată: 3-3 la Istanbul cu modesta Letonia, pe care au condus-o cu 3-1! De remarcat, totuși, că „otomanii” au înscris cel puțin 3 goluri în fiecare meci.
Grupa H
Slovenia – Croația 1-0. Lovrici (15). Finalista mondială din 2018 a pierdut neașteptat în micuța țară vecină, deși a fost condusă din teren de Luka Modrici de la Real Madrid.
Cipru – Slovacia 0-0. Oaspeții au pierdut puncte importante.
Slovacia – Malta 2-2. Strelec (49), Skriniar (53) / Gambin (16), Satariano (19). Al doilea „naufragiu” al slovacilor în fața unei insule din Mediterana! La pauză, maltezii conduceau chiar cu 2-0.
Slovacia – Rusia 2-1. Skriniar (38), Mak (74) / Fernandes (71). Slovacii n-au reușit să câștige nici cu Cipru, nici cu Malta, dar au învins Rusia!
Cipru – Slovenia 1-0. Pittas (42). Slovenii au bătut Croația, dar s-au scufundat în Cipru…
Grupa I
Fără surprize.
Cele mai mari scoruri în această săptămână
Danemarca – Rep. Moldova 8-0
Belgia – Belarus 8-0
Gibraltar – Olanda 0-7
Anglia – San Marino 5-0
Macedonia de Nord – Liechtenstein 5-0
Estonia – Cehia 2-6
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Armenia – România 3-2, după ce în minutul 85 conduceam cu 2-1! Tactica entuziast-falimentară a antrenorului Mirel Rădoi (40 de ani) a dus la compromiterea din start a campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar.
Rădoi a reușit o contraperformanță rușinoasă: în decurs de 6 zile, a stricat două meciuri prin încasarea a câte două goluri după minutul 80: de la 2-0 la 2-2 cu Macedonia de Nord (în final, 3-2), de la 2-1 la 2-3 cu Armenia.
Joi, 25 martie, România – Macedonia de Nord 3-2. În minutul 81, România conduce cu 2-0, dar suntem egalați în două minute: Ademi (82) și Trajkovski (83)! Meciul e salvat, totuși, de golul lui Ianis Hagi (85).
Miercuri, 31 martie, Armenia – România 3-2. În minutul 85, România conduce cu 2-1, dar primim două goluri în patru minute: Haroian (86) și Barseghian (89 – din penalty).
Meciul de la Erevan a fost examenul repetenției totale a selecționerului Mirel Rădoi. Acesta rămâne cu presa mult prea prietenoasă față de el (e simpatic, vorbește bine), cu rosul permanent al unghiilor (urât obicei!) și, da, cu campania excelentă de la naționala de tineret – semifinala Euro 2019.
Germania – Macedonia de Nord 1-2. Gündogan (63 – din penalty) / Pandev (45+2), Elmas (85)
Liechtenstein – Islanda 1-4. Y. Frick (79) / Saevarsson (12), Bjarnason (45), Palsson (77), Sigurjonsson (90+4 – din penalty).
Clasamentul Grupei J
Câteva gânduri „la cald”, după cele 3 meciuri
* A fost a doua „săptămână neagră” din scurtul mandat al lui Mirel Rădoi: 3-2 cu Macedonia de Nord, 0-1 cu Germania, 2-3 cu Armenia (victoria cu macedonenii ne-a lăsat un gust amar prin acel final bezmetic). În urmă cu mai puțin de 6 luni, în intervalul 8-14 octombrie, am ratat două obiective: Euro 2020/2021 (1-2 cu Islanda) și Liga Națiunilor (0-4 cu Norvegia, 0-1 cu Austria).
* De când cu „filosofia lui Rădoi”, noi jucăm ofensiv, dar cele mai mari ocazii le au adversarii.
* Orice minge pierdută de români în jumătatea adversă devine pericol mortal pentru poarta noastră.
* Jocul l-a dus pe Rădoi în situația de a conduce (nemeritat!) cu 2-1 cu un sfert de oră înainte de final. Tot cea avea de făcut era să gestioneze corect acel final, până la urmă, banal. Cu Armenia, nu cu Argentina! (Vă amintiți? 3-2 cu Argentina…). Dar Rădoi a capotat rușinos, confirmându-și incapacitatea etalată în urmă cu 6 zile.
* Schimbările făcute de Rădoi sunt perfect haotice. Cel puțin în meciul cu Armenia, ele puteau fi mai bune chiar și prin tragere la sorți.
* Germania ne putea da vreo 7-8 goluri la București, Armenia ne putea da tot vreo 7-8 la Erevan! Macedonia de Nord a stat mai prost: a avut „doar” vreo 4-5 mari ocazii, la București!
* Paradoxul mizeriei noastre: Germania ne-a dat un gol, Macedonia de Nord două, iar Armenia trei!
* Eliminarea lui Pușcaș, în minutul 78, a adus prăbușirea totală. Incredibil, parcă erau copii de 12 ani! Sunt nenumărate exemple de meciuri în care o echipă inteligentă se apără impecabil sau chiar punctează pe contraatac deși joacă în inferioritate cu un jucător – sau chiar cu doi – nu 12 minute, ci 70 sau 80!
* După meci, Mirel Rădoi a dat vina pe jucători. El a gândit meciul impecabil, dar jucătorii nu i-au ascultat sfaturile. Jenant! Păi, e treaba antrenorului ca indicațiile sale să fie absorbite și aplicate de fotbaliști. Altfel, înseamnă că el, selecționerul, vorbește ca la simpozion, să bifeze prelegeri și să primească aplauze.
* Rădoi a mai zis că are „un impuls de demisie”, dar mai așteaptă câteva zile. Eu zic să nu mai aștepte! Să meargă să-și roadă unghiile în liniște, departe de camerele TV!
Săptămâna trecută voiam locul 1!
Ce înseamnă să fii nerealist: mulți „oameni de fotbal” – inclusiv din anturajul echipei naționale – spuneau că 6 puncte pragmatice din „tripla” săptămânii (victorii cu Macedonia de Nord și Armenia, previzibila înfrângere cu Germania) n-ar fi suficient, trebuie să luăm cel puțin „7 puncte din 9”! De ce? Pentru că trebuie „să ne batem la locul 1, să evităm meciurile de baraj”.
Ce fudulie de rupți-în-fund! Auzi, să luăm locul 1, în fața Germaniei! Noi cu un o bicicletă hodorogită, ei cu un Mercedes nou-nouț… Realist era să spui: Germania are mari șanse să câștige grupa, noi trebuie să ne batem pentru a prinde locul 2, apoi să sperăm că vom câștiga două meciuri de baraj și să ajungem la Mondiale.
Acum, și locul 2 e departe. Armenia are deja 9 puncte (din 9!), noi avem doar 3. Au luat avans de 6 puncte după numai 3 etape! Veți zice: nu-i nimic, îi batem la București și venim la 3 puncte de ei, plus că mai sunt multe meciuri de jucat… Da, dar cine-ți garantează că bați Armenia la București?! Și că faci mare brânză în „dubla” cu Islanda?! Și că rupi norii la Skopje, în Macedonia de Nord?! Acum, parcă devine dificilă și „dubla” cu Liechtenstein…
Și câteva vorbe despre jucători
* Atacanții – niște mortăciuni. Pușcaș (24 de ani) nu mai știe unde e poarta, Keșeru (34 de ani) pare îmbătrânit în tranșee prea îndepărtate de poarta adversă, Man (22 de ani) a judecat falimentar câteva faze la 0-0, când puteam dezgheța tabela.
* George Pușcaș a fost mână moartă timp de 78 de minute, iar cu 12 minute înainte de final a devenit iresponsabilul serii: talpă pe fața/pieptul adversarului, atac violent, cartonaș roșu direct. Jucătorul lui Reading avea și un cartonaș galben, deci s-a asigurat că e eliminat chiar și dacă arbitrul ar fi fost indulgent.
* La 24 de ani, Răzvan Marin a devenit un jucător banal, mediocru, de duzină. Parcă nici n-a trecut pe la Ajax…
* Golul de 1-0, marcat de Spertsian, a fost o mostră de amatorism oferită de jumătate de echipă. Tot flancul drept, de la atacanți la fundași. Jucătorul armean a fost lăsat să avanseze cu mingea la picior de dincolo de centrul terenului, ai noștri s-au retras ca niște șobolani fricoși, unul nu i-a ieșit armeanului în întâmpinare, unul nu l-a placat frontal, unul nu l-a atacat din lateral! L-au lăsat pe Spertsian să ajungă în preajma careului și să tragă liniștit. Devierea nefericită a lui Toșca doar a rotunjit dezastrul tactic al acelei faze.
* Excelent mijlocașul Cicâldău! Excelent portarul Niță! Nimic de reproșat celor doi. Doar aplauze și mulțumiri. Primul a marcat două goluri, celălalt le-a refuzat armenilor câteva goluri, confirmând excelenta prestație din fața Germaniei.
Alexandru Cicâldău (în alb) a marcat două goluri
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Pe 3 iulie, în ajunul Zilei Americii, Florin Niță va împlini 34 de ani. E un „portar bătrân”, s-ar putea spune. Dar „la bătrânețe” a devenit titularul naționalei de fotbal a României. Și e foarte bun! Atât de bun, încât a făcut un meci fabulos în fața Germaniei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022 (turneul final în Qatar).
Istoria va reține rezultatul final al meciului de pe Arena Națională: România – Germania 0-1, gol Gnabry în minutul 16. Dar dacă portarul Niță nu prindea un meci fantastic, scorul ar fi putut lua proporții dezastruoase. Poate că meritam și noi să înscriem un gol, au fost ceva ocazii, dar nemții au construit vreo 6-7 goluri, deturnate de un portar în zi de grație.
Între 2010 și 2013, Florin Niță a apărat poarta Concordiei Chiajna, în prima ligă. A jucat apoi 4 ani și jumătate la FCSB-ul lui Gigi Becali, iar de 3 ani și ceva e titular la Sparta Praga.
Meciul cu Germania n-a avut istoric. sigur că ne gândim că dacă Stanciu, spre final, nu trăgea în plasa laterală, puteam smulge in extremis un 1-1. Dar scorul n-ar fi avut nicio legătură cu raportul de forțe de pe teren! Nici așa nu prea are, căci Germania a fost mult mai bună decât România. Cel care a limitat scorul la 0-1 a fost providențialul Florin Niță.
Ne-am lămurit definitiv, în această seară, că bătălia pentru locul 1, în Grupa J, nu există. Ecuația grupei e simplă: Germania și restul lumii. Nemții nu pot pierde locul 1, în această grupă, nici dacă pică meteoritul la München, asteroidul la Dormund și cometa la Berlin.
Germania se va califica fluierând la Mondialul din Qatar. Singura miză este: cine va prinde locul 2, cel care oferă o șansă teoretică de 25% (doar 3 echipe din 12 vor merge la turneul final, după două baraje eliminatorii).
Suntem patru pe loc: România, Macedonia de Nord, Islanda și Armenia. Singura care nu contează în bătălia asta este Liechtenstein.
Până acum, noi și armenii suntem în grafic. Noi i-am bătut pe macedoneni, armenii i-au „ars” pe islandezi (înfrângerile cu Germania și victoriile cu Liechtenstein nu se pun, pentru că în mod normal le vom contabiliza cu toții).
Noi trebuie să ne concentrăm exact pe meciurile cu acești trei adeversari: Macedonia de Nord (slavă Domnului că am bătut-o o dată, așa cum am bătut-o!), Armenia (urmează peste trei zile) și Islanda (pare prăbușită, dar nu se știe…).
Nu e vreme de parastas: ne-au bătut extratereștrii. Important e să câștigăm miercuri la Erevan. Dacă vom reuși, va fi bine!
Meci de gală, duminică, de la ora 21.45, pe Arena Națională din București: România – Germania, în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal. Nemții sunt mari favoriți, lotul lor fiind de 10 ori mai valoros – din punct de vedere al cotei de transfer – decât al nostru.
Meciul va fi transmis în direct de Pro TV.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt.de, loturile celor două echipe (24 de jucători) au următoarele cote de piață:
România – 93,95 milioane de euro
Germaniei – 929,50 milioane de euro.
Așadar, lotul nemților e de 9,9 ori mai valoros decât cel al românilor.
Echipele probabile
ROMÂNIA:Niță – Ov. Popescu, Chiricheș, Nedelcearu, Camora – N. Stanciu, R. Marin, Cicâldău – Man, Pușcaș, Mihăilă. Selecționer: Mirel Rădoi.
GERMANIA:Neuer – Klostermann, Ginter, Rudiger, Emre Can – Goretzka, Kimmich, Gündogan – Sané, Werner, Gnabry. Selecționer: Joachim Löw.
Clasamentul grupei J
Rezultate
România – Macedonia de Nord 3-2
Germania – Islanda 3-0
Liechtenstein – Armenia 0-1
Programul de azi (duminică, 28 martie)
19.00: Armenia – Islanda
21.45: România – Germania
21.45: Macedonia de Nord – Liechtenstein
Europa va fi reprezentată la Campionatul Mondial din Qatar 2022 de 13 echipe: câștigătoarele celor 10 grupe preliminare și 3 formații calificate după meciurile de baraj.
La meciurile de baraj vor participa ocupantele locului 2 din cele 10 grupe preliminare, plus două echipe venite din Liga Națiunilor (cele mai bune două câștigătoare de grupe, în afara celor deja calificate). Vor fi două tururi de baraj, eliminatorii, astfel încât din 12 echipe se vor califica 3.
Mari surprize în primele meciuri din preliminarii
Demarate în această săptămână, preliminariile Campionatului Mondial din 2022 au oferit deja o mulțime de surprize, unele uriașe.
De-a dreptul șocantă a fost victoria micuțului Luxemburg în Irlanda. Unicul gol a fost marcat de Gerson Rodrigues, jucător născut în Portugalia. De altfel, naționala Ducatului este dominată de fotbaliști de origine portugheză, majoritatea născuți însă în Luxemburg, copiii emigranților portughezi din anii ’70-’80 ai secolului trecut. De asemenea, pentru Luxemburg joacă și fotbaliști cu origine franceză sau din spațiul ex-iugoslav.
Mare surpriză și la Trnava, unde Slovacia a fost condusă de Malta, la pauză, cu 2-0, și abia a reușit să egaleze.
Spania și Franța, campioane mondiale în ultimii 11 ani (în Africa de Sud 2010, respectiv în Rusia 2018), au pierdut puncte importante, nereușind să învingă pe teren propriu echipe mult mai slab cotate.
Și finalista mondială Croația, cu jucători la mari cluburi ale lumii și cu Dinamo Zagreb calificată în „sferturile” Europa League, a pățit-o: 0-1 în Slovenia, echipă cu jucători mult mai modești.
Turcia a impresionat prin două victorii uriașe: 4-2 cu Olanda acasă (după ce a condus cu 3-0), 3-0 cu Norvegia în deplasare. Și asta, în condițiile în care Olanda este o forță, iar Norvegia l-a avut printre titulari pe „tunarul” Haaland de la Borussia Dortmund.
Surprind, de asemenea, victoriile cu doar 1-0 din meciurile Portugalia – Azerbaidjan (cu Cristiano Ronaldo pe teren) și Croația – Cipru (cu Luka Modrici pe teren).
Rezultate-surpriză
Irlanda – Luxemburg 0-1
Slovacia – Malta 2-2
Franța – Ucraina 1-1
Spania – Grecia 1-1
Slovenia – Croația 1-0
Turcia – Olanda 4-2
Norvegia – Turcia 0-3
Alte rezultate
Portugalia – Azerbaidjan 1-0
Serbia – Irlanda 3-2
Serbia – Portugalia 2-2
Finlanda – Bosnia 2-2
Estonia – Cehia 2-6
Belgia – Țara Galilor 3-1
Cehia – Belgia 1-1
Gibraltar – Norvegia 0-3
Letonia – Muntenegru 1-2
Olanda – Letonia 2-0
Cipru – Slovacia 0-0
Malta – Rusia 1-3
Croația – Cipru 1-0
Rusia- Slovenia 2-1
Muntenegru – Gibraltar 4-1
Belarus – Estonia 4-2
Bulgaria – Elveția 1-3
Israel – Danemarca 0-2
Suedia – Georgia 1-0
Italia – Irlanda de Nord 2-0
Moldova – Feroe 1-1
Scoția – Austria 2-2
Andorra – Albania 0-1
Anglia – San Marino 5-0
Ungaria – Polonia 3-3
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La doi ani după ce a a jucat semifinala Campionatului European de fotbal U21 (în Italia, 2019), naționala de tineret a României reușește un nou parcurs remarcabil, de data asta în Ungaria: 1-1 cu Olanda, 2-1 cu Ungaria, urmează meciul decisiv cu Germania.
Sâmbătă seara, la Budapesta, echipa antrenată de fostul mare fotbalist Adrian Mutu (42 de ani) a înfruntat formația țării-gazdă, care în primul meci pierduse cu 3-0 în fața Germaniei.
Maghiarii au rămas în 10 oameni în minutul 42, când a fost eliminat atacantul Szöke, pentru cumul de cartonașe galbene.
Chiar și așa, aflată în inferioritate numerică, Ungaria a deschis scorul pe contraatac, prin Csonka (min. 56).
Românii au atacat furibund, dar mingea parcă refuza să intre în poarta lui Bese.
Ungaria – România 1-2
Egalarea a adus-o micuțul, dar fâșnețul Mățan, printr-un șut minunat, la colțul lung, după ce evitase prin dribling doi adversari. Alexandru Mățan (21 de ani) – încă un jucător decisiv pentru România, crescut la Academia lui Gică Hagi (Ovidiu, județul Constanța). Și la remiza cu Olanda, din urmă cu trei zile, tot un jucător format la Viitorul Constanța a marcat golul egalării: Andrei Ciobanu (23 de ani), autorul unei execuții magnifice din lovitură liberă.
Partida cu Ungaria nu s-a încheiat însă 1-1, pentru că iureșul din careul maghiar ne-a adus, în cele din urmă, golul victoriei, marcat în minutul 87 de fundașul Alexandru Pașcanu (22 de ani).
La securizarea victoriei, o contribuție importantă a avut-o și portarul Andrei Vlad (21 de ani), care a parat un șut periculos în minutele de prelungire.
Clasamentul Grupei A
Rezultate
România – Olanda 1-1
Germania – Ungaria 3-0
România – Ungaria 2-1
Germania – Olanda 1-1
Ultimele meciuri
Germania – România (marți, 30 martie, ora 19.00)
Olanda – Ungaria (marți, 30 martie, ora 19.00)
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!