Gruparea criminală a lui Vladimir Putin mizează nu doar pe barbarie, ci și pe minciună. Fake news-urile rostite tiranul de la Kremlin și de ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, sunt legendare. Vine tare din spate Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor din Grupul Wagner. Acesta a inventat o poveste favorabilă lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Evgheni Prigojin (61 de ani) a spus, într-un interviu, că Nikolai Peskov (33 de ani), fiul lui Dmitri Peskov (55 de ani), a luptat ca artilerist în cadrul Grupului Wagner, condus de el, relatează CNN, preluat de News.ro.
Într-un interviu video cu Aleksandr Simonov, corespondentul militar al RIA FAN, Evgheni Prigojin a declarat: „Dintre toţi cunoscuţii mei – voi spune asta pentru prima dată –, o persoană, Dmitri Sergheevici Peskov, care la un moment dat avea reputaţia de a fi total liberal… Fiul său, care a trăit pentru un timp în America, dacă nu mă înşel, sau în Anglia, a venit şi a cerut să fie luat ca simplu artilerist. Şi s-a descurcat absolut bine ca simplu artilerist, cu genunchii în noroi şi rahat, cu un Uragan (lansator multiplu de rachete – n. red.). Puţini oameni ştiu despre el”.
Prigojin nu a dat numele artileristului, dar presa rusă a relatat că el vorbea despre Nikolai Peskov, fiul lui Dmitri Peskov. De asemenea, Prigojin nu a precizat în ce perioadă ar fi luptat beizadeaua lui Peskov în Ucraina.
Şeful mercenarilor Wagner are însă reputaţia de a fi un mare mincinos, fiind numeroase afirmaţiile sale nefondate., unele făcute cu sarcasm.
CNN l-a contactat pe Dmitri Peskov pentru comentarii, dar nu a primit încă un răspuns. Acesta este la rândul său un mare mincinos, din poziția de purtător de cuvânt al Kremlinului.
Peskov-junior în urmă cu 7 luni: „Eu sunt fiul domnului Peskov şi locul meu nu este tocmai acolo (pe front). Oricum, voi rezolva asta la alt nivel”
Evgheni Prigojin pare să fi făcut această declarație pentru a-l scoate din încurcătură pe Dmitri Peskov, ținta multor bârfe în Rusia după o boacănă făcută de fiul său în septembrie 2022.
Atunci, Nikolai Peskov a fost victima unei farse la telefon. El a refuzat joi să se înroleze în armata rusă pentru a lupta în Ucraina, la scurt timp după ce Vladimir Putin anunţase o mobilizare în acest sens.
Un susţinător al opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, animatorul canalului de YouTube „Popular Politics”, l-a sunat pe Peskov-junior şi s-a dat drept ofiţer din poliţia rusă.
”Azi aţi primit o convocare şi nu aţi răspuns încă”, i-a spus vocea de la telefon, chemându-l la un comisariat de poliţie a doua zi, la ora 10.00.
La începul, Nikolai Peskov părea jenat, apoi a devenit arogant-agresiv: „Evident, nu voi veni mâine la ora 10.00. (…)Ar trebui să înţelegeţi că eu sunt fiul domnului Peskov şi că locul meu nu este tocmai acolo (pe frontul din Ucraina – n. red.). Oricum, voi rezolva asta la alt nivel”.
A @navalny activist posing as a military official asks Nikolai Peskov, son of Putin’s spokesman, to report to the draft office. „You should undersand, if I’m Mr Peskov, it’s not entirely correct for me to be there,” Peskov says. „I’m going to resolve this at a different level” 🤝 pic.twitter.com/nUb1Wotqrp
Un militar rus angajat pe bază de contract a devenit „vedetă” peste noapte în Federația Rusă. El a răsturnat vineri vehiculul militar cu care transporta complexul de rachete S-400 „Triumf” dinspre Tula spre Moscova, pe o distanță de 180 de kilometri. Sistemul trebuia să-l apere pe tiranul Vladimir Putin de un eventual atac venit din partea unor țări „neprietenoase”.
Șoferul camionului a fost găsit băut la volan, având o alcoolemie de 0,337 mg/l în aerul expirat. În urma accidentului, el a fost concediat. Evenimentul s-a produs în cursul zilei de vineri, 21 aprilie, în regiunea Tula. Informațiile au apărut pe canalul de Telegram „Baza”.
Echipamentul militar răsturnat de șoferul beat este unul foarte scump. Prețul de piață al unei divizii compuse din 4 vehicule ajunge la 650 de milioane de dolari. Peste 70% din regimentele de rachete antiaeriene ale Kremlinului au beneficiat de o reechipare completă cu sisteme S-400.
Camionul militar s-a răsturnat exact pe partea rachetelor, dar muniția nu s-a activat.
Șoferul va fi urmărit penal pentru „isprava” sa, în temeiul articolului 347 din Codul penal al Federației Ruse privind daunele aduse proprietății militare prin neglijență.
Canalul de Telegram „Baza” a constatat următoarele:
„Militarul care a răsturnat sistemul de apărare antiaeriană S-400 din regiunea Tula a fost testat pe loc. Etilotestul a arătat prezența alcoolului.”
„Militarul a pierdut controlul asupra vehiculului și a ajuns cu sistemul de rachete antiaeriene într-un șanț.”
„Vehiculul militar dotat cu sistemul de apărare aeriană se deplasa în cadrul unui convoi format din 8 tracto-camioane fără escortă.”
„Mașina condusă de militarul de 33 de ani a rămas în urma coloanei, apoi a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.”
„Șoferul camionului a suflat în alcooltest, care a arătat 0,337 mg/l în aerul expirat. Când vehiculul s-a răsturnat, militarul și-a fracturat brațul. Frânele s-au dovedit a fi rupte, așa că tracto-camionul fost lăsat pe loc, sub protecția poliției și a militarilor.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un renumit cercetător rus pune la îndoială ambițiile tiranului Vladimir Putin de a ieși victorios din criminala „operațiune militară specială” declanșată pe 24 februarie 2022. Pavel Luzin, absolvent al Universității de Stat din Perm, susține într-un interviu acordat postului independent de televiziune Current Time că Rusia nu mai are personal calificat pentru a efectua bombardamente asupra Ucrainei. Bombele au ajuns să cadă chiar pe teritoriul ei, în zona Belgorod.
Conform Forbes – varianta în limba rusă –, Pavel Luzin (37 de ani) este doctor în științe politice și expert în politica externă și de apărare a Rusiei. În plus, el are statut de invitat special al celebrei instituții de învățământ Fletcher School of Law and Diplomacy din cadrul Universității Tufts (SUA).
Luzin crede că bomba căzută recent peste orașul Belgorod (Rusia), situat în apropierea frontierei cu Ucraina, era de fapt destinată pentru a exploda în Harkov (Ucraina). Piloții putiniști ar fi știut asta, însă au eșuat în misiunea lor din cauza unei erori.
Invadatorii au dat-o în bară și în toamna anului trecut, în Eisk (oraș din regiunea rusă Krasnodar), când un avion de-al lor, Su-34, s-a prăbușit peste un bloc de locuințe și a ucis peste 10 oameni.
Apoi, tot în luna octombrie 2022, un bombardier Su-30 a „aterizat” direct într-o clădire cu două nivele. Atunci, ambii piloți au pierit pe loc.
Referindu-se și la aceste antecedente, Luzin a tras o concluzie clară: nu mai există piloți cu adevărat profesioniști în Rusia. În plus, mai dezvăluie expertul, „așii aerului” obțin atestatul de-abia la 28 de ani și ies la pensie la 32 de ani! Practic, cine se pensionează la 35 de ani arată ca o „ruină absolută”: mai bătrân cu 10 ani și cu o grămadă de boli cronice.
Luzin compară invazia Kremlinului cu misiunile teroriste ale Statului Islamic din Siria și Irak, care au avut loc în perioada 2014-2017.
„Cel mai probabil, piloții știau ceea ce fac. Au lansat o bombă, ea pur și simplu nu s-a deschis, nu a zburat și a căzut peste Belgorod”
„Nu cred că bomba a căzut. Ei (rușii – n. red.) au început atașeze la bombele obișnuite un «fluture» desfășurat, care permite bombei să se transforme într-una de planare, adică să-și mărească raza de zbor.”
„În acest modul se află un fel de mașinărie de control. Datorită giroscoapelor electronice simple, ea permite ca această bombă să fie controlată un pic în timpul zborului.”
„Suprafețele aerodinamice se mișcă și, din această cauză, poate fi schimbat cursul și, în general, să se ajusteze zborul ei (al bombei – n. red.). Cred că bomba a fost lăsată să zboare spre teritoriul Ucrainei, spre Harkov.”
„Ea (bomba – n. red.) a fost aruncată, dar mecanismul nu s-a deschis sau nu a funcționat și bomba a căzut pur și simplu tocmai peste Belgorod.”
„O eliberare neautorizată, neplanificată a unei bombe dintr-o suspensie este probabil posibilă, dar ar fi trebuit să cadă în timpul decolării unui avion, de exemplu, dacă era prost asigurată sau pilonul în sine a fost spart.”
„Cel mai probabil, piloții știau ceea ce fac. Au lansat o bombă, ea pur și simplu nu s-a deschis, nu a zburat și a căzut peste Belgorod.”
„Ce s-a întâmplat anul trecut la Eisk a fost o greșeală de pilotare. S-ar fi putut defecta motoarele sau ar fi putut fi lovite de o pasăre, s-a produs o explozie. Se mai întâmplă.”
„Cert este că au mai rămas puțini piloți buni în Forțele Aerospațiale Ruse. Există probleme în privința calificărilor și, prin urmare, totul s-ar fi produs din cauza unui fel de urgență, în urma căreia ei (piloții – n. red.) au trecut avionul avariat pe un singur motor. Au aterizat însă într-o casă.”
Pavel Luzin
„Nu se respectă regimul de odihnă. Având în vedere că nu au nicio motivație specială de a lupta, piloții sunt dominați de un cinism absolut”
„Față de cele adăugate, există acel concept de uzură a oamenilor. Oamenii sunt epuizați din punct de vedere moral, demoralizați, au probleme cu nervii. Nu pot funcționa bine în astfel de situații, pot doar să devină nervoși, să bea mai mult și să zboare mai rău.”
„Piloții buni din Rusia s-au terminat. Mai mult, există o problemă. Un pilot rus își primește atestatul undeva în jurul vârstei de 28 de ani. Iar la vârsta de 32 de ani acești piloți încep deja să se pensioneze, adică ei zboară în total timp de 3 sau 4 ani.”
„Ei (piloții – n. red.) se pensionează nu doar pentru că sistemul de pensii militare de acolo este de așa natură încât poți să ieși mai devreme, că oamenii nu rămân în armată, că au zburat ce au zburat și s-au recalificat apoi pentru a pilota un Boeing, Airbus și să zboare în viața civilă.”
„Se pensionează din motive de sănătate, pentru că toți încep să aibă mari probleme de sănătate până la vârsta de 30 de ani. De ce au probleme de sănătate? Îmi este greu să spun. Dar acestea sunt probleme de sănătate. Până la vârsta de 35 de ani, un războinic arată ca o ruină absolută, de parcă ar avea 45 de ani și deja are o grămadă de boli cronice.”
„Nu se respectă regimul de odihnă. Având în vedere că nu au nicio motivație specială de a lupta, piloții sunt dominați de un cinism absolut: «zburăm, le-am lăsat să cadă» (cu referire la bombe – n. red.), «așa ni s-a spus, noi nu gândim». Ei au o singură motivație: «cât vor primi pentru zborurile de luptă, medalii, ordine».”
„Știm că Rusia produce diferite tipuri de aeronave, dar cele mai avansate sunt Su-30SM, Su-35 și Su-34, care este un avion de vânătoare, dar este folosit exclusiv ca bombardier de primă linie.”
„Rusia mizează pe faptul că armata rusă va deveni ISIS, care va lupta în continuare cu ceva stoc de avioane, un fel de rachete”
„Restul face parte din stocul sovietic care se modernizează, precum Su-25, unde motoarele sunt uneori schimbate. Dar iată trei tipuri de aeronave: Su-30, Su-35, S-34. Se produc de la 8 până la 12 bucăți pe an.”
„Exporturile au scăzut, așa că se poate încerca mărirea producției pe teritoriul Rusiei. Dar miracolele nu se întâmplă. Dacă s-au produs 12, nu se mai pot produce 25. Este imposibil.”
„Rusia nu s-a pregătit niciodată pentru un război atât de prelungit, iar acum se preface că este gata să lupte, dar singura cale este să reducă intensitatea războiului și deja vedem că există o scădere.”
„În al doilea rând, aceasta este, în general, o trecere la ostilități neregulate: toate aceste formațiuni de voluntari ale Ministerului Apărării sunt trupe neregulate, toți sunt în esență combatanți care se vor deplasa cu ce apucă, vor monta o mitralieră și vor traversa stepele în speranța că armatei ucrainene îi va fi greu să le controleze din cauza vastului teritoriu.”
„Ne amintim de Statul Islamic. El a fost eliminat de pe teritoriul Irakului și Siriei în perioada 2014-2017, bătălia pentru Mosul a durat câteva luni. Aici Rusia mizează pe faptul că armata rusă va deveni ISIS, care va lupta în continuare cu ceva stoc de avioane, un fel de rachete, dar, în general, va fi ISIS.”
„Iar tacticile ISIS există deja: bombardăm orașe pașnice și încercăm să intimidăm populația, terorizăm populația pe care am capturat-o, am ocupat-o. Asta e tot. Rusia este un stat terorist. Toate tacticile războiului rusesc sunt teroriste.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Monstrul criminal rus Ilfat Minsafin, care a violat și omorât în bătaie o pensionară de 60 de ani pentru simplul fapt că femeia refuzase să-l împrumute cu suma de 500 de ruble (circa 55 de lei, adică 11 euro), a pierit pe frontul ucrainean, unde era încadrat în grupul de mercenari PMC Wagner.
Ucigașul Ilfat Minsafin (41 de ani) a pierit încă de la începutul acestui an, pe 8 ianuarie, dar de-abia pe 31 martie a ajuns într-o groapă săpată în districtul Aksubaevski din Republica Tatarstan – locul său de obârșie.
Potrivit publicației KazanOnline, Minsafin a comis crima în 2009. După masacru, el și-a jefuit victima în stil barbar. I-a furat toate bijuteriile de aur din casă, apoi s-a făcut nevăzut. Până să fie capturat de polițiști, monstrul reușise să amaneteze o parte din bunurile femeii.
După două luni în care s-a ascuns de polițiști și procurori, Minsafin a fost prins și trimis spre judecată. I-au fost stabilite patru capete de acuzare. Într-un final și-a recunoscut fapta și a primit 18 ani de închisoare, fiind trimis într-o colonie de maximă siguranță.
În octombrie 2022, când ispășise deja 14 ani din pedeapsă, i s-a oferit șansa să se înscrie în PMC Wagner: în schimbul participării la „operațiunea militară specială” din Ucraina i s-a promis eliberarea definitivă din spatele gratiilor.
N-a apucat să stea nici trei luni în „libertate” pe frontul ucrainean, fiind lichidat de armata lui Zelenski pe teritoriul autoproclamatei Republici Populare Donețk. Ocupanții putiniști i-au descoperit rămășițele în a doua jumătate a lunii martie și le-au expediat în Tatarstan.
Autoritățile din Tatarstan n-au ținut cont de faptele odioase comise în trecut de Minsafin, organizându-i o înmormântare cu onoruri militare. Și asta, în ciuda faptului că membrii Wagner nu beneficiază în general de asemenea „cadouri”, întrucât ei nu fac parte oficial din armata rusă.
Fanfară militară la înmormântarea criminalului Ilfat Minsafin
Minsafin s-a născut și a crescut în orașul Naberejnîe Celnî din Republica Tatarstan. Imediat după încheierea liceului, el a lucrat ca mecanic la o companie producătoare de mașini.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Slăbiciune maximă în rândul invadatorilor ruși, prin vocea lui Evgheni Prigojin, fondatorul grupării paramilitare private PMC Wagner. Într-o postare imensă, publicată pe blogul său, la care face trimitere de pe canalul lui de Telegram, „Kepka Prigojina” („Șapca lui Prigojin”), cel supranumit „Bucătarul lui Putin” militează într-un final pentru încetarea războiului din Ucraina.
În opinia lui Evgheni Prigojin (61 de ani), „operațiunea militară specială” declanșată de Kremlin pe 24 februarie 2022 trebuie să ia sfârșit, fiindcă Rusia și-ar fi atins deja scopurile prin capturarea mai multor teritorii. Lucru absolut fals! Rusia și-a adjudecat la început aproape 20% din suprafața Ucrainei, iar ulterior a pierdut rând pe rând peste 55% din tot ceea ce cucerise anul trecut: de la regiunile Kiev și Harkov până la părți din cele situate în sud, est și sud-est (Herson, Zaporijie, Donețk sau Lugansk).
În postarea sa, Prigojin se contrazice de la un paragraf la altul. Inițial, el atrage atenția asupra faptului că armata ucraineană este complet pregătită pentru contraofensivă cu cei 200.000 de militari recrutați și instruiți în ultimele 2-3 luni. Apoi, șeful mercenarilor Wagner nu concepe o prăbușire a Rusiei prin mijloace militare, întrucât e protejată de „mlaștini”, „teritorii vaste” și „specificul climatic”.
Oligarhul putinist pendulează practic de la o extremă la alta. Când își „glorifică” țara, când o pune la zid și nu mai are încredere în ea – raportat la conducerea politico-militară de la Moscova. Se plânge că „mulți dintre cei care au susținut operațiunea specială sunt acum în îndoială sau categoric împotriva a ceea ce se întâmplă” pe front. Mai mult, „reprezentanții statului doresc să se întoarcă urgent la viața lor normală”.
Prigojin face trimitere directă la birocrația de „nivel transcendental” care macină statul rus, în urma căreia „sunt împiedicate anumite acțiuni care vizează câștigarea acestui război”. Se ia și de americani, considerându-i principalii vinovați pentru prăbușirea URSS și pentru ceea ce se petrece acum în Ucraina și în Federația Rusă. Iar spre sfârșit se comportă ca un „cetățean turmentat”: Rusia nu poate accepta calea negocierilor, ea trebuie să lupte împotriva Ucrainei, după ce tot el declarase că „operațiunea militară specială” trebuie să se încheie.
Prin felul scrierii lui Prigojin, se poate constata că Rusia se află acum între ciocan și nicovală în Ucraina. O pândește dezastrul pe front în orice moment. N-a mai arătat în ultimele luni că este capabilă să cucerească noi teritorii din statul invadat. Iar dacă ocupanții se mișcă pe undeva prin Donbass, o fac cu viteza melcului și cu pierderi enorme de personal și de tehnică militară. Nu mai sunt deloc cei care luau cu asalt Ucraina în februarie 2022. Se dovedesc chiar incapabili să-și apere și teritoriile anexate de la debutul invaziei pe scară largă.
„Armata ucraineană a adunat un număr suficient de forțe. Aproximativ 200.000 de luptători, care au urmat două-trei luni de pregătire și coordonare”
„PMC Wagner continuă să macine armata ucraineană în Bahmut. Zelenski trimite tot mai multe unități în această mașină de tocat carne, într-o pâlnie distructivă care aspiră cele mai bune unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei și mercenari.”
„Rolul strategic al Bahmutului nu este atât de mare. După Bahmut urmează Seversk, Slaviansk, Kramatorsk, Konstantinovka, Drujkovka și Ciasov Iar: așezări care fac parte din așa-numitul „inel al Donbass-ului” și formează o zonă fortificată.”
„Pe de o parte, Bahmut face parte din această zonă fortificată, iar pe de altă parte – capturarea Bahmutului în sine nu va asigura o victorie pe termen scurt asupra Ucrainei, drumul către Nipru sau chiar capturarea Donbass-ului.”
„Conducerea de vârf a Ucrainei argumentează la nesfârșit necesitatea păstrării Bahmutului. Se încearcă promovarea acestui oraș la stadiul de simbol sacru. Dimineața, sacralitatea este zdruncinată, seara se hotărăsc să se retragă, iar în dimineața următoare sunt aruncați în luptă mii de militari și tot așa la infinit.”
„Armata ucraineană a adunat un număr suficient de forțe. Aproximativ 200.000 de luptători, care au urmat două-trei luni de pregătire și coordonare, sunt deja suficient pregătiți să desfășoare misiuni de luptă. Cantitatea de arme și muniție este suficientă pentru ca acești 200.000 să treacă la ofensivă în diferite direcții.”
„Dacă Armata Ucrainei nu intră în ofensivă în viitorul apropiat, va începe treptat să-și piardă potențialul de luptă. Războiul va ajunge într-un impas”
„Trupele pregătite pentru contraofensivă sunt în zonele de concentrare – au de toate. Prin formațiunile lor de unități blindate motorizate pe care încearcă să le plaseze cu zecile în apărarea PMC Wagner, Forțele Armate ale Ucrainei pierd de la 30 la 50 de echipamente în fiecare zi și nu întâmpină probleme cu ele. Și pentru oameni au, așa cum se vorbește pe front, resurse nelimitate.”
„Totuși, anunțată mai întâi pe 20 decembrie, apoi pe 1 ianuarie, apoi la sfârșitul lui ianuarie, apoi pe 24 februarie, apoi între 3-5 aprilie, iar acum pe 15 aprilie – ofensiva este amânată de fiecare dată. Armata Ucrainei este în zonele de concentrare, se bate cu copita și se pregătește să avanseze.”
„Dar, după cum se spune, „un măgar care a stat la umbră nu va lucra la soare”. Dacă Forțele Armate ale Ucrainei nu intră în ofensivă în viitorul apropiat, vor începe treptat să-și piardă potențialul de luptă. Războiul va ajunge într-un impas, iar acele teritorii care se află în prezent sub controlul Federației Ruse pot rămâne la dispoziția Federației Ruse ani de zile.”
„Din punct de vedere politic, Bahmut prezintă puțin interes pentru regimul de la Kiev. Este mai mult un factor destabilizator decât un factor de menținere a pozițiilor sale.”
„Zelenski și conducerea Forțelor Armate ale Ucrainei sunt lovite puternic prin fiecare strigăt asupra Bahmutului, fiecare militar capturat, fiecare sută lichidată, mult mai greu decât beneficiile pe care le obțin din deținerea rămășițelor acestui oraș.”
„Cel mai logic pas al Armatei Ucrainei ar fi o recuperare a Bahmutului cu atacuri ascuțite pe flancuri, pentru a încerca să spargă apărarea noastră”
„Lupta lungă pentru Bahmut este extrem de benefică pentru trupele ruse, deoarece acestea au stors deja o bucată mare de teritoriu ucrainean în 2022. Dacă operațiunea specială rămâne în aceste limite, plus sau minus câteva zeci de kilometri, atunci aceasta va rezolva multe sarcini ale operațiunii speciale.”
„Bahmutul face posibil ca armata rusă să-și dezvolte puterea, să ia linii avantajoase de apărare, să se ocupe de problemele interne, să-i pregătească pe cei mobilizați și complet înarmați pentru a face față oricărui număr de apărători ofensivi.”
„Orice comandant de nivel mediu știe că, dacă ai creat tensiune pentru inamic într-un loc și ai suficiente rezerve, atunci trebuie să faci o manevră și să lovești în apropiere – acolo unde inamicul nu este pregătit și unde se va sparge.”
„Cel mai logic pas al Forțelor Armate ale Ucrainei ar fi o recuperare a Bahmutului cu atacuri ascuțite pe flancuri pentru a încerca să spargă apărarea noastră.”
„Cu toate acestea, coloane de echipamente vin și pleacă din Ciasov Iar în fiecare zi, iar înainte de a ajunge pe linia frontului sute de militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei mor, împrăștiind pe „drumul morții” și câmpurile din jur mii de cadavre și sute de vehicule blindate arse trimise la măcel.”
„SUA și grupul anglo-saxon au pus la cale de mult timp un plan pentru prăbușirea URSS, ca principal competitor geopolitic”
„Există un număr mare de teorii ale conspirației despre evenimentele anilor 90, apoi despre cele din 2014 – Maidanul din Ucraina și transferul Crimeei sub controlul Federației Ruse. Un lucru este absolut clar. Statele Unite și grupul anglo-saxon au pus la cale de mult timp un plan pentru prăbușirea URSS, ca principal competitor geopolitic.”
„La sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, au reușit să impună în elita conducătoare a URSS un număr mare de agenți de influență, să dea noi semnificații care au schimbat ideologia existenței acestei elite conducătoare și au distrus URSS.”
„Prăbușirea URSS a fost cea mai dureroasă, cea mai dificilă prăbușire a imperiilor din ultimele sute de ani, dar nu a dus la distrugerea completă a Rusiei și la împărțirea ei în mici principate.”
În subsidiarul serviciilor de informații americane s-a pregătit de mult timp un plan pentru a face următorul pas spre prăbușirea completă a Rusiei, care este în concordanță deplină cu doctrina americană de astăzi.”
„Baza politicii moderne a SUA este neocolonialismul financiar. Este ca și cum nici cele mai bogate țări în resurse minerale nu prelucrează bogăția resurselor lor minerale, ci sunt pe deplin integrate în fluxurile de producție și financiare oferite de „partenerii occidentali” – devenind sateliți, subcontractanți și marionete americane.”
„Prăbușirea Rusiei prin mijloace militare nu poate avea loc. Pădurile, mlaștinile, teritoriile vaste, specificul climatic protejează în mod fiabil teritoriul țării, făcându-l o zonă fortificată uriașă”
„Prin urmare, sarcina finală a Statelor Unite în confruntarea cu Ucraina este să lanseze impulsuri centrifuge puternice în Rusia, să slăbească puterea și identitatea națională în societate și să o forțeze să se întoarcă spre Occident, așa cum era la începutul anilor 90.”
„Astăzi, când a început operațiunea specială, iar Federația Rusă nu a reușit să obțină rezultatele pe care societatea le aștepta, Statele Unite au ocazia să revină la planul inițial. Planul inițial, repet încă o dată, a fost următorul: să distrugă Uniunea Sovietică, apoi să meargă de-a lungul perimetrului țării și să-și îndepărteze foștii aliați de Rusia.”
„Prăbușirea Rusiei prin mijloace militare nu poate avea loc. Pădurile, mlaștinile, teritoriile vaste, specificul climatic protejează în mod fiabil teritoriul țării, făcându-l o zonă fortificată uriașă. Mereu în istorie, inamicul ajuns la Moscova, a fugit rușinos, transformând „drumul victoriei” într-un „drum al morții” la întoarcere.”
„Mulți dintre cei care au susținut ieri operațiunea specială sunt acum în îndoială sau categoric împotriva a ceea ce se întâmplă. Reprezentanții statului doresc să se întoarcă urgent la viața lor normală, la vechile obiceiuri și la confort.”
„La întâlniri, ei tac, își exprimă îndoielile. Iar la luarea deciziilor privind procedurile birocratice sunt împiedicate anumite acțiuni care vizează câștigarea acestui război. Întrucât birocrația din Rusia se află astăzi la un nivel transcendental, în cadrul „birocrației legitime” este posibilă distrugerea oricăror decizii ale conducerii de vârf menite să obțină victoria. Aceștia sunt dușmani interni. În teoria lui Aleksandr Dmitrievici Beglov, aceasta se numește „sita birocratică” – o sită în care poți intra, dar din care nu poți ieși.”
„Rusia a tăiat Marea Azov și o bucată mare din Marea Neagră, a pus mâna pe o bucată groasă din teritoriul ucrainean și a creat un coridor către Crimeea”
„Pentru autorități și pentru societate în ansamblu, astăzi este necesar să punem un punct marcant în „operațiunea specială”. Opțiunea ideală este să anunțăm sfârșitul ei, să informăm pe toată lumea cum Rusia a obținut rezultatele pe care le-a planificat și, într-un fel, noi le-am atins. Am tocat un număr mare de luptători ai Forțelor Armate ale Ucrainei și putem raporta că sarcinile „operațiunii speciale” au fost îndeplinite.”
„Teoretic, Rusia și-a însușit deja acest punct marcant prin distrugerea unei mari părți a populației active masculine a Ucrainei, prin intimidarea unei alte părți a acesteia, care a fugit în Europa.”
„Rusia a tăiat Marea Azov și o bucată mare din Marea Neagră, a pus mâna pe o bucată groasă din teritoriul ucrainean și a creat un coridor de uscat către Crimeea. Acum a mai rămas de făcut un singur lucru: câștigarea fermă a punctelor de sprijin, menținerea acelor teritorii care există deja. Dar există o viclenie: dacă mai devreme Ucraina făcea parte din fosta Rusie, acum este un stat absolut național.”
„Dacă înainte de 24 februarie 2022 Uniunea Europeană era lacomă să dea Ucrainei zeci de milioane de dolari, acum zeci de miliarde sunt oprite pentru război. Desigur, unele dintre aceste fonduri fac plăcere buzunarelor elitei conducătoare a Ucrainei, care beneficiază de pe urma conflictului. Mulți dintre cei care au fost uitați ieri au primit astăzi o nouă șansă de autorealizare și îmbogățire.”
„Cel mai bun scenariu pentru vindecarea Rusiei, astfel încât aceasta să se unească și să devină cel mai puternic stat, este ofensiva Armatei Ucrainei”
„Pentru Rusia, există întotdeauna riscul ca, după începerea contraofensivei, situația de pe front să se înrăutățească. Păstrarea granițelor existente la 24 februarie 2023 este un schimb pe care Statele Unite îl pot oferi astăzi conducerii ruse ca poziție de negociere. Pentru aceasta este nevoie de o „pauză dramatică”. Dacă guvernul refuză, atunci Forțele Armate ale Ucrainei vor trece la ofensivă.”
„Rusia nu poate accepta niciun acord, doar o luptă corectă. Și dacă ieșim bătuți din această bătălie nu e nimic groaznic în asta. Regiunile fortificate ale Rusiei fac imposibilă pătrunderea în adâncurile sale. Iar poporul rus nu s-a prăbușit niciodată și nu se va dărâma niciodată. Prin urmare – Numai Luptă Echitabilă! Și cu cât începe mai devreme, cu atât mai bine.”
„Rezum. Ucrainenii sunt gata să atace. Suntem gata să respingem lovitura. Cel mai bun scenariu pentru vindecarea Rusiei, astfel încât aceasta să se unească și să devină cel mai puternic stat, este ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei, în care nu vor fi posibile acorduri și negocieri.”
„Și fie Forțele Armate ale Ucrainei vor fi învinse într-o luptă corectă, fie Rusia își va linge rănile, își va umfla mușchii și își va rupe rivalii din nou într-o luptă corectă. Prin urmare, cred că opțiunea acordurilor este imposibilă pentru viitorul Rusiei.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
S-a extins vânătoarea regimului de la Moscova împotriva celor ce contestă modul în care decurge „operațiunea militară specială” din Ucraina. Nu mai sunt vizați doar inamicii dictaturii putiniste, ci și „mari patrioți” care până de curând îi cântaseră în strună tiranului de la Kremlin. Unul e din „Republica Populară Donețk”, celălalt din Moscova, dar amândoi activează acum în teritoriile ocupate de ruși în Donbass.
Cei doi „proscriși” se află în zonele ocupate din autoproclamatele „republici populare” Donețk (DNR) și Lugansk (LNR). Ei sunt:
colonelul Igor Girkin, zis „Strelkov” – terorist internațional, fost lider al milițiilor pro-ruse și ministru în DNR);
moscovitul Andrei Kurșin – a luptat în perioada 2014-2015 în regiunea Donețk, împotriva armatei ucrainene, iar acum activeză în „Repblica Populară Lugansk”.
Conform site-ului Obozrevatel.com, cei doi foști militari ai invadatorilor au ajuns în prezent să fie considerați „dușmanii” Rusiei pentru postările lor critice de pe rețelele de socializare. Atât Girkin, cât și Kurșin sunt nemulțumiți de evoluția „operațiunii militare speciale”, la aproape un an și două luni de la debutul ei.
Cei doi invocă:
1. pierderea mai multor districte cucerite în primele luni ale războiului;
2. neputința de a captura orașul Bahmut;
3. dezastrul suferit la Vuhledar;
4. eliberarea militarilor din batalionul Azov;
5. exploziile din zonele de frontieră ale Federației Ruse.
Obozrevatel.com:„Minciunile regimului Putin și ale complicilor săi despre războiul din Ucraina au ajuns deja la cetățenii Federației Ruse. Mai mult, printre ei s-au numărat chiar și cei care au luptat anterior împotriva apărătorilor noștri din Donbass. Astăzi se scriu denunțuri în masă către Poliție și FSB împotriva oamenilor «luminați dintr-o dată» și se anunță o recompensă pentru capul lor. Și Ministerul rus al Afacerilor Interne a preluat deja chiar și reclamațiile făcute la adresa neatinsului Strelkov”.
Girkin: „Dacă există «voință politică», atunci tocmai sub articolul 2 mă vor întemnița – și nu se pot face iluzii în acest sens”
Colonelul Igor Girkin, poreclit „Strelkov” („Pușcașul”), este cel mai cunoscut și vocal dintre așa-zișii „oponenți” ai Kremlinului. În trecut, el servise în cadrul FSB (ex-KGB) și avusese funcția de comandant al unui detașament de militari putiniști care în 2014 a capturat orașul Slaviansk din regiunea Donețk.
Are statut de terorist și criminal de război, fiind găsit vinovat de Tribunalul de la Haga pentru moartea a 298 de pasageri și membri ai echipajului avionului Malaysia Airlines, doborât de o rachetă din sistemul de apărare Buk pe 17 iulie 2014.
De o bună bucată de vreme, Girkin atacă violent conducerea armatei ruse și pe ministrul Serghei Șoigu, pe care-l definește „mareșal de placaj” din cauza deciziilor sale stupide. Colonelul pensionar dă de înțeles că poate fi arestat în orice moment de autoritățile de la Moscova, pentru două capete de acuzare.
Igor Girkin pe canalul său de Telegram:„Până acum, nu am primit nicio informare oficială de la organele Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse (precum și o invitație de a le vizita). Dacă o primesc, vă voi spune despre esența taxei (dacă există). În acest timp, eu folosesc – ca toți ceilalți – informații de pe internet. Până acum au fost exprimate două acuzații: «discreditarea Forțelor Armate» și «fraude cu colectarea ajutorului umanitar». Dacă, teoretic, pot fi adus cu mandat pentru primul «articol» (pentru asocierea deplină a «Mareșalului din Placaj» și a «Generalului Mu-Mu» cu Forțele Armate), atunci a doua acuzație poate fi doar falsificată. Totuși, dacă există «voință politică», atunci tocmai sub articolul al doilea mă vor întemnița – și nu se pot face iluzii în acest sens. Până acum însă este prea devreme pentru a trage vreo concluzie. Să așteptăm hârtia cu stema și numărul”.
Igor Girkin
Kurșin: „Răul pe care l-am observat încă de la începutul operațiunii speciale – orașe șterse de pe fața pământului, zeci de mii de civili uciși, canibalism fără precedent în rețea – este mult mai mare decât orice altceva”
A doua persoană luată în vizor de „fanii Z” și de Kremlin este luptătorul Andrei Kurșin, ofițer de informații în domeniul artileriei. Și el figurează în baza Mirotvoreț drept criminal de război care a luat parte la masacre din partea DNR în districtul Șirokin de lângă orașul Mariupol în anii 2014 și 2015. Drept „răsplată”, rușii vor acum să-l rețină și să-l bage după gratii.
Kurșin nu regretă că a participat activ la războiul împotriva Ucrainei în 2014-2015. Deși îi consideră „criminali” pe militarii Forțelor Armate Ucrainene fiindcă „i-au împiedicat pe locuitorii din Donbass să trăiască așa cum doresc”, teroristul nu este de acord sub nicio formă cu masacrarea populației civile de către armata Kremlinului.
Andrei Kurșin:„Răul pe care l-am observat încă de la începutul operațiunii speciale – orașe șterse de pe fața pământului, zeci de mii de civili uciși, canibalism fără precedent în rețea – este mult mai mare decât orice altceva, decât ceea ce a făcut armata ucraineană în Donbass”.
Andrei Kurșin
Site-ul Obozrevatel.com mai scrie că această părere formulată pe Telegram de Kurșin a stârnit furia militanților Z, care oferă o recompensă financiară consistentă pentru capturarea lui.
Militarul a fost implicat în dezvoltarea programelor de ghidare a proiectilelor de rachete nedirijate la corporația rusă Tactical Missile Arms JSC (unul dintre cei mai mare producători de arme).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Doi foști condamnați ruși care au luptat în trupele Wagner relatează, în niște confesiuni video ce par făcute – cel puțin într-un caz – la beție, cum au comis crime îngrozitoare pe front, în Ucraina, la ordinele directe ale oligarhului Prigojin, proprietarul grupării de mercenari. Înregistrările au fost publicate de Gulagu.net, o organizație pentru drepturile omului care cercetează corupția și tortura în Rusia, și au fost preluate de CNN.
Cei doi condamnați ruși, pe nume Azamat Uldarov și Alexei Savicev, au fost grațiați prin decrete ale lui Putin în lunile august și, respectiv, septembrie – acest lucru a putut fi verificat fără dubiu de jurnaliștii americani și corespunde cu cel puțin o parte a relatării lor. Uldarov și Savicev povestesc, în confesiunea lor video făcută unui activist pentru drepturile omului, că au ucis copii și civili cât au fost pe frontul din Ucraina, ordinele fiind date direct de oligarhul Prigojin.
Uldarov, care pare să fie băut în momentul relatării, spune că are remușcări și detaliază cum a împușcat și ucis o fetiță de cinci sau șase ani: „(A fost) o decizie a conducerii. Nu aveam voie să las pe nimeni în viață, pentru că ordinul meu era să omor orice îmi stătea în cale. Vreau ca Rusia și alte națiuni să cunoască adevărul. Nu vreau război și vărsare de sânge. Vedeți că țin o țigară în această mână. Am urmat ordinele cu această mână și am ucis copii”.
Potrivit Gulagu.net, mărturiile au fost date fondatorului și disidentului rus Vladimir Osecikin pe parcursul unei săptămâni. Acesta a precizat că Uldarov și Savicev se aflau în Rusia când au vorbit.
„Scopul era să mă asigur că nu mai există nicio persoană în viață înăuntru. Puteți să mă condamnați pentru asta. Eu nu voi obiecta. Este dreptul dumneavoastră. Dar și eu am vrut să trăiesc”
Uldarov a adăugat că, în Soledar și Bahmut, mercenarii Wagner „au primit ordinul de a-i anihila pe toți”. El a explicat: „Există un superior peste toți comandanții – este Prigojin, care ne-a spus să nu lăsăm pe nimeni să iasă de acolo și să lichidăm pe toată lumea”. CNN și alte publicații relataseră anterior despre foști luptători Wagner care făcuseră afirmații similare.
La un moment dat, în interviu, Savicev a descris cum au „primit ordinul de a executa orice bărbat care avea 15 ani sau mai mult”. El a vorbit despre faptul că a primit ordinul de a „mătura” o casă: „Nu contează dacă există sau nu un civil acolo. Casa trebuie să fie măturată (adică uciși toți cei de acolo – n. red.). Nu dădeam doi bani pe cine era înăuntru. Indiferent dacă era o colibă sau o casă, scopul era să mă asigur că nu mai există nicio persoană în viață înăuntru. Puteți să mă condamnați pentru asta. Eu nu voi obiecta. Este dreptul dumneavoastră. Dar și eu am vrut să trăiesc”. Savicev a spus că luptătorii Wagner care nu au urmat ordinele au fost uciși.
Nu e prima astfel de mărturie. În februarie, CNN a vorbit cu doi foști luptători Wagner care au descris modul în care condamnații recrutați sunt împinși pe front într-un val uman, amintind de situațiile din Primul Război Mondial. Dezertorii și cei care refuză ordinele sunt uciși, iar răniții nu sunt evacuați, au spus ei.
Prigojin neagă ordinul și spune că „noi am venit acolo pentru a-i salva pe copii“
Jurnaliștii CNN l-au contactat pe Evgheni Prigojin, patronul Wagner, și l-au confruntat cu mărturiile foștilor săi soldați. Prigojin a răspuns că n-a avut încă „capacitatea tehnică de a viziona întregul videoclip“, care măsoară peste o oră. Dar a scris, totuși, pe Telegram că n-a dat ordine să fie omorâți copii: „În ceea ce privește execuția copiilor, desigur, nimeni nu împușcă vreodată civili sau copii, absolut nimeni nu are nevoie de acest lucru. Noi am venit acolo pentru a-i salva de regimul sub care se aflau”.
Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Zelenski, a declarat luni, într-un mesaj pe Twittter, că Wagner trebuie să fie tras la răspundere: „Teroriștii ruși au mărturisit numeroase crime împotriva copiilor ucraineni în Bahmut și Soledar. Mărturisirea nu este suficientă. Trebuie să existe o pedeapsă. Dură și corectă. Și cu siguranță va fi. Câte crime ca acestea au mai fost comise?”.
Wagner a recrutat zeci de mii de condamnați din închisorile rusești, oferindu-le libertate și bani dacă semnează contracte pe șase luni. Oficialii serviciilor de informații occidentale și grupurile de apărare drepturilor celor din închisori estimează că au fost recrutați între 40.000 și 50.000 de bărbați. Aceștia au fost trimiși pe frontul din Ucraina. Peste 80% dintre ei au murit, neapucând să-și termine contractele și să fie grațiați de Putin.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Frontul din Ucraina continuă să înghită invadatori de top, care în cel mai bun caz sunt repatriați într-un sicriu de zinc (mulți alții putrezesc în pământul Ucrainei). Locotenentul major Ilnaz Fazîlov a pierit pe 5 aprilie, când elicopterul său a fost spulberat în autoproclamata Republică Populară Donețk. Avea 26 de ani și desfășurase 70 de misiuni de luptă în Ucraina, distrugând 30 de unități de vehicule blindate.
Pe 15 aprilie, Ilnaz Fazîlov și-a „găsit” liniștea într-un cimitir din orașul Ufa, capitala Republicii Bașkiria (aflată în componența Federației Ruse).
Prin decretul semnat de Vladimir Putin, pilotul putinist a primit Ordinul Curajului.
Fazîlov era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene din Sîzran (regiunea Samara). A făcut parte din regimentul 112 separat de elicoptere al „denazificatorilor”. A pilotat în general aparate de zbor sovietice de asalt din gama Mil Mi-24.
Conform site-ului Gorobzor.ru, ofițerul rus a participat la „operațiunea militară specială” încă din luna ianuarie a anului trecut, cu o lună înainte de invadarea propriu-zisă a Ucrainei.
Pe 25 august 2022, Fazîlov a primit medalia Nesterov „pentru curajul și vitejia arătate în apărarea Patriei și a intereselor de stat ale Federației Ruse”. În octombrie 2022, el s-a ales cu un certificat oficial de veteran de război. La 26 de ani!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Transportoare blindate TAB-71M, specifice armatei române, au fost depistate și fotografiate în Ucraina, semnalează publicația Mil.in.ua, dar și mai mulți bloggeri militari pro-ucraineni. Acest tip de TAB-uri este specific României, iar Ucraina nu le-a avut în dotarea armatei sale până la începerea războiului, ceea ce înseamnă că i-au fost livrate de România.
În total, se știe că armata țării noastre are 454 de TAB-uri model 71M, care sunt de fapt o versiune modificată a sovieticului BTR-60. Nu se știe câte dintre acestea le-au fost livrate ucrainenilor.
⚡️The 🇷🇴Romanian TAB-71M armored personnel carrier was spotted on the territory of 🇺🇦Ukraine
TAB-71 is a Romanian armored personnel carrier, a licensed copy of the Soviet BTR-60. In total, there were about 454 units in service with the Armed Forces of Romania pic.twitter.com/JmXRFY7o6R
TAB-71M este un transportor blindat de personal pe care țara noastră l-a produs sub licență timp de aproape două decenii, din anii 1970 până la începutul anilor 1990, la Uzina de Mașini Grele Speciale, din București. Principala diferență față de BTR-urile sovietice este că românii au instalat pe vehicul două motoare franțuzești Saviem 797-05. De asemenea, au fost aduse și alte modificări importante, cum ar fi montarea unei versiuni de mortier calibrul 82 de mm.
TAB-ul românesc are echipaj de 3 persoane și mai poate transporta încă 8 soldați cu armamentul lor și două mitraliere. România a trecut la înlocuirea TAB-urilor cu vehicule mai moderne începând cu 2017.
Politica de stat a României este să secretizeze ajutorul acordat Ucrainei. Până de curând s-a știut, la nivel neoficial, că muniția de calibre sovietice (pe care o folosește armata ucraineană) a fost scoasă din depozitele românești și trimisă Kievului. De asemenea, ocazional au fost fotografiate/filmate pe front arme de infanterie marcate ca fiind fabricate la Cugir.
S-a vorbit despre faptul că fabricile românești de armament produc acum pentru ucraineni, dar nimic concret.
Deși TAB-urile 71M sunt vechi și depășite tehnologic, acestea sunt primele vehicule blindate în privința cărora există dovada că au fost trimise de români către ucraineni.
E posibil ca mărirea ritmului și a nivelului de materiale trimise de România să aibă legătură cu evoluțiile din ultimele luni, când țara noastră pare să se fi angajat să facă mai mult decât până acum pentru a-i susține pe ucraineni în încercarea lor de a-și apăra țara de invadatorii ruși.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În funcție de deznodământul așteptatei contraofensive ucrainene, conflictul pornit de Rusia în Ucraina se va așeza pe o nouă direcție, arată mai mulți specialiști de top consultați de publicația franceză „L’Express“ care publică, împreună cu hărțile aferente, 4 scenarii principale anticipabile.
Se pleacă de la datele concrete pe care le avem azi. Ofensiva rusă lansată astă-iarnă n-a adus victoriile așteptate, soldându-se în schimb cu pierderi importante de trupe și echipament pentru armata Moscovei. Pare iminentă o cucerire a Bahmutului, dar acest lucru e deja anunțat de vreo două luni și încă nu s-a petrecut.
De cealaltă parte, ucrainenii continuă să se pregătească de o mare contraofensivă, cu obiectivul de a străpunge liniile rusești. Pentru asta, au format o mare forță de rezervă echipată cu armament occidental.
Scenariul numărul 1: O străpungere ucraineană. Acest lucru a demonstra Occidentului că ajutorul trimis este util, iar ucrainenilor – că pot să-i învingă pe ruși
Scenariul 1 – ucrainenii reușesc o străpungere în profunzime a frontului rusesc. Această posibilitate e considerată cea mai probabilă de către experții occidentali. Grafic realizat de L’Express
Cei mai mulți specialiști consultați de publicația franceză anticipează că acesta este scenariul cel mai probabil: după săptămâni de eforturi, ucrainenii vor străpunge linia de apărare rusă. „Dacă s-au pregătit cum trebuie, sunt convins că se vor descurca foarte bine, pentru că tancurile germane Leopard 2 și toate celelalte echipamente grele occidentale primite de la începutul anului sunt superioare echipamentelor rusești”, explică generalul Ben Hodges, fost comandant al armatei americane în Europa.
Dar unde se va petrece atacul? Două sectoare par puțin probabil să fie potrivite: Donețk, fortificat din 2014, și malul estic al Hersonului, cu obstacolul pe care îl reprezintă largul fluviu Nipru. Rămâne frontul colinar Lugansk, din nordul Donbass, și regiunea Zaporojie. „O înaintare ucraineană ar avea mai multe șanse de a se produce în această zonă plată, dar eu cred mai degrabă în mici progrese, deoarece cu cât pătrunzi mai mult, cu atât devii mai vulnerabil”, spune Yohann Michel, cercetător la Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
„În cadrul unei străpungeri, obiectivul este de a-ți concentra forțele într-un punct îngust”, arată generalul Hodges. „Odată ce s-a produs străpungerea liniilor inamice, se pot lansa atacuri de-a lungul unei axe transversale, pentru a ajunge în spatele altor sectoare ale apărării inamice”, mai adaugă generalul american. Chiar și fără a ajunge la Marea Azov – pentru a împărți frontul rusesc în două -, o astfel de pătrundere ar demonstra Occidentului că armele furnizate oferă Kievului un avantaj. „Și ar permite forțelor ucrainene să își spună că totul rămâne posibil pentru viitoarele ofensive”, adaugă generalul Dominique Trinquand, fost șef al misiunii franceze la ONU.
Scenariul 2: Prăbușirea frontului rusesc – ceea ce speră ucrainenii. N-ar fi exclus să vedem, în acest scenariu, repetarea situației din Primul Război Mondial
Scenariul 2 – ca urmare a ofensivei ucrainene, frontul rusesc se prăbușeste complet. În acest caz, însuși regimul Putin e în mare pericol. Grafic realizat de L’Express
Acesta este scenariul de vis al Kievului: străpungerea să îi ducă până la Marea Azov. „În acest scenariu, ucrainenii ar putea să îi ocolească pe apărătorii ruși și să îi forțeze să își abandoneze pozițiile”, explică generalul Trinquand. Ei au făcut deja acest lucru în timpul atacului lor surpriză la est de Harkov, în septembrie, împingând frontul înapoi cu câteva zeci de kilometri. Pentru ruși, acest lucru ar fi catastrofal: Crimeea și teritoriile ocupate la nord de aceasta ar fi aprovizionate doar prin podul Kerci.
Ar putea acest dezastru militar să ducă la o debandadă rusă? „În acest caz, o situație similară cu prăbușirea armatei ruse în Primul Război Mondial nu poate fi exclusă”, spune Tomas Ries, profesor la Școala de Apărare din Stockholm. Un astfel de scenariu ar putea, în orice caz, să încurajeze ofensivele ucrainene pe două teritorii aflate sub control rusesc din 2014: Crimeea și partea de sud-est a Donbassului.
Acest lucru ar fi suficient pentru a submina puterea Rusiei. O străpungere majoră ar fi un șoc uriaș pentru întregul sistem rusesc, dovedind că Putin a făcut o mare greșeală provocând acest război. „Forțele sale mult-lăudate nu pot învinge nici măcar o țară ca Ucraina”, continuă expertul suedez citat mai sus. „Marea întrebare este dacă regimul lui Putin ar putea supraviețui”, adaugă Tomas Ries. Această situație i-ar conveni președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care este hotărât să recâștige controlul asupra granițelor Ucrainei, până în peninsula Crimeea. Victoria finală ar fi la îndemână.
Scenariul nr. 3: O stagnare a liniei frontului – varianta nefastă. Putin va profita să impună un armistițiu favorabil, pentru a se înarma pentru un nou atac
Scenariul 3 – ofensiva ucraineană eșuează și se ajunge la o remiză. Este un scenariu pe care generalii occidentali nu-l subestimează, considerând că fortificațiile ridicate de ruși vor fi niște obstacole dificile
Scenariul 3 este mai puțin favorabil Kievului. În această versiune, în ciuda eforturilor sale intense și a utilizării tancurilor și blindatelor occidentale, armata ucraineană n-ar reuși să străpungă liniile de apărare rusești. În afară de câteva avansuri marginale, linia frontului ar fi înghețată. „Nu putem exclude posibilitatea ca rușii să fie mai abili în apărare decât în ofensivă”, notează generalul Nicolas Richoux, fost comandant al Brigăzii a 7-a Blindate din armata franceză. Mai ales că teama de o contraofensivă ucraineană i-a împins să își întărească pozițiile încă din toamnă.
Minele și „dinții de dragon”, acele conuri de beton destinate să blocheze avansul blindatelor, se amestecă acum cu tranșeele de-a lungul întregii linii de front, precum și în profunzimea teritoriilor ocupate. „Nu mai suntem în situația din vara trecută, când rușii erau dispersați pe fronturi greu de ținut și lipsite de trupe”, subliniază Yohann Michel. Iar efectivele obținute prin mobilizare le-ar putea permite să aibă o apărare relativ eficientă.
Această prelungire a remizei de acum ar putea lucra împotriva Kievului. „În cazul unui impas, unele țări occidentale ar putea face presiuni pentru deschiderea de negocieri cu Rusia”, presupune Tomas Ries. Putin ar căuta atunci cu siguranță să își impună condițiile și să își consolideze controlul asupra teritoriilor ucrainene ocupate. „Marele risc ar fi ca războiul să se transforme într-un conflict înghețat, ca în Donbass, între 2014 și 2022″, subliniază generalul Richoux. „Acest lucru ar permite Rusiei să se consolideze înainte de a relansa ostilitățile peste câțiva ani”, anticipează francezul, care consideră că regimul Putin nu caută pacea, ci doar un răgaz pentru a-și relua atacurile după ce își va fi revenit, în urma catastrofalelor pierderi înregistrate în actuala campanie.
Scenariul 4: Rusia preia controlul – experții consideră aproape imposibil acest lucru, rușii sunt terminați
Scenariul 4 – Rusia preia controlul după ce respinge ofensiva Ucrainei și realizează pătrunderi spectaculoase. Această posibilitate e considerată aproape imposibilă de către generalii occidentali, care cred că rușii și-au epuizat capacitatea ofensivă
Acest scenariu, imaginat de statul major rus, este cel mai puțin probabil în ochii experților: împotriva tuturor șanselor, Rusia ar reuși să absoarbă șocul ofensivei ucrainene și să contraatace în urma acesteia. Forțele lui Putin ar reuși să străpungă liniile ucrainene în regiunea Zaporojie și în Donbass. „Acest lucru nu este credibil pe termen scurt”, este ferm suedezul Tomas Ries. Rușii sunt epuizați din punct de vedere militar: nu au suficiente rezerve pentru a lansa un atac major.
Eșecul recentei lor ofensive de iarnă susține acest punct de vedere. În plus, flota de tancuri rusești s-a topit ca zăpada la soare: armata rusă a pierdut peste 1.900 de tancuri de la începutul conflictului. Drept urmare, s-a ajuns la a reactiva vechile tancuri T-54 și T-55, proiectate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ar permite sprijinul militar din partea Chinei o creștere ofensivă? „Nu cred deloc în această opțiune”, spune generalul francez Trinquand. Beijingul ar avea prea mult de pierdut dacă ar sprijini deschis Rusia și și-ar expune economia la sancțiuni occidentale grele.
Mai există și un alt obstacol major în calea cuceririi integrale a regiunilor vizate de Rusia: bastioane precum orașul Zaporojie (720.000 de locuitori), capitala regiunii cu același nume, sau orașele gemene Sloviansk și Kramatorsk, în regiunea Donețk. „Pare foarte complicat, dar trebuie să vă amintiți că rușii se împiedică de Bahmut de nouă luni”, spune generalul Richoux. Înainte de conflict, acest oraș modest avea doar 70 000 de locuitori. Cu toate acestea, peste 30.000 de ruși au fost uciși sau răniți în timpul asediului început în august 2022.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!