Categorie: News

  • „Plec din PSD. Prefer să fiu trădător de partid decât TRĂDĂTOR de ţară și de popor!”

    Haosul în care PSD-ALDE aruncă România chiar acum, în direct, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD, începe să provoace demisii neaşteptate la vârful puterii. Octavian Petric, deputat PSD de Satu Mare, şi-a anunţat demisia din partid, motivul fiind acela că nu vrea să fie considerat trădător de ţară.Anunţul făcut de deputatul Octavian Petric pe Facebook.

    Dragi sătmăreni și prieteni,

    S-au împlinit 23 de ani de când am intrat în politică și în Partidul Social Democrat, dar am decis azi să mă despart de drumul pe care a luat-o partidul. Nu mă mai regăsesc în PSD, un partid care nu mai reprezintă interesele românilor și în care nu mai sunt respectate principiile și valorile în care cred.

    În urmă cu 23 de ani am intrat în PSD din dorința de a contribui prin expertiza pe care am acumulat-o în mediul privat la dezvoltarea județului Satu Mare, considerând că toți românii au dreptul la o viață mai bună. Am activat inițial ca simplu membru, am fost apoi 4 mandate consilier județean, iar acum sunt la al doilea mandat de deputat. Am contribuit alături de colegii mei la câștigarea mai multor runde de alegeri și am condus interimar organizația județeană în perioada alegerilor locale din 2016, când am obținut cele mai bune rezultate pe care partidul le-a avut în județul Satu Mare. Am încercat de fiecare data să-mi onorez promisiunile făcute și să fac mai mult decât atât.
    Au fost ani frumoși, în care am cunoscut și am legat prietenii alături de colegi minunați, cu care am fost o echipă la bine și la greu, și atunci când am câștigat alegerile, și atunci când le-am pierdut.

    Au fost ani în care guvernările PSD și liderii pe care i-am avut au marcat în mod pozitiv parcursul european al României și am fost mândru să fiu parte a unei echipe care privea spre viitor și construia România pe care ne-o doream toți.

    Din păcate, în acești ultimi doi ani de când PSD a câștigat alegerile cu un program de guvernare consistent, la nivel parlamentar și public ni se impun 4-5 teme care nu au nimic de a face cu ceea ce am susținut toți în campania electorală. De doi ani de zile nu se discută decât despre modificarea legilor justiției, a codurilor penale și de procedură penală, despre amnistie și grațiere.

    Am încercat de mai multe ori să promovez proiecte legislative pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri care generează locuri de muncă și susține economia, dar acestea nu au fost prioritare pentru conducerea partidului.

    Sunt mâhnit că în PSD, un partid în care vocea fiecărui social-democrat se putea face auzită, azi relația dintre conducere și membri este inexistentă. Nu mai poate vorbi nimeni și, dacă cineva îndrăznește să aibă o altă opinie, este pus la zidul infamiei!

    În campania electorală, tema principală a programului nostru de guvernare a fost ”creșterea nivelului de trai al românilor”. Dar nivelul de trai a crescut doar pentru unii, nu pentru cei mulți! În schimb, avem o lege a salarizării unitare care a provocat discrepanțe uriașe în societatea românească, nemulțumindu-i chiar și pe cei care au beneficii majore de pe urma acesteia!
    La nivel județean, nu pot să accept și să văd cum persoane certate legea, care au boicotat la ultimele alegeri partidul punând candidați împotriva candidaților noștri, revendică funcții în conducerea partidului, se erijează în negociatori în numele PSD și numesc persoane în funcții-cheie, cu susținere de la București. Președinte PSD, Liviu Dragnea, cunoaște de mult timp situația de la Satu Mare, dar situația a rămas aceeași. Toxică!
    În ansamblu, totul se rezumă la răfuieli, interese personale și de grup!

    Pentru toate aceste motive, mă retrag azi din Partidul Social Democrat, urmând ca de luni să-mi depun adeziunea și să activez în grupul parlamentar al Pro România și să contribui alături de colegii mei la relansarea unei stângi autentice, care să reprezinte interesele tuturor românilor și nu doar ale unui grup restrâns.

    Voi susține în continuare în Parlament legile care apără interesele românilor, așa cum le-am promovat în campania electorală, și voi vota inițiativele PSD care sunt benefice pentru români.

    Cel mai mare regret este că, cel puțin pentru o vreme, nu voi mai fi coleg cu o mulțime de oameni competenți și dedicați, care au reușit să ridice comunitățile lor chiar și atunci când li se împotrivea toată lumea. Le mulțumesc colegilor mei din PSD Satu Mare, cu care de-a lungul anilor am fost o echipă fantastică la bine și la greu. Îi asigur pe primarii și aleșii PSD, pe șefii de organizații, că vom avea în continuare relații la fel de bune și vom colabora pentru a dezvolta comunitățile noastre.
    Rămân în continuare un luptător al principiilor de stânga, alături de oamenii care mi-au acordat încrederea și voi încerca, la fel ca și până acum, să nu-i dezamăgesc.

    Sper să ne reîntâlnim cu toții, în timp cât mai scurt, sub cupola aceluiași partid de stânga! Să lucrăm împreună pentru români și pentru România!

    Până atunci, prefer să fiu numit de unii trădător de partid, decât să fiu un trădător de țară și de popor!

  • Demenţa baronului Oprişan: „Să dăm amnistia şi graţierea în România anului 100! Vrem preşedinte român!”

    Demenţa baronului Oprişan: „Să dăm amnistia şi graţierea în România anului 100! Vrem preşedinte român!”

    Două declaraţii de la tribuna Consiliului Naţional al PSD de astăzi arată clar că presiunile asupra premierului Dăncilă de a da ordonanţa amnistiei şi graţierii devin practic imposibil de refuzat.

    Baronul PSD de Vrancea, Marian Oprișan, a cerut deschis premierului Viorica Dăncilă amnistie și grațiere. Într-un discurs rostit la tribuna Consiliului Național PSD la Palatul Parlamentului.

    ”Doamna premier, domnule ministru al Justiției, eu vă rog, vă încurajez să facem dreptate – amnistia și grațierea în România anului 100”, a spus Oprișan, citat de G4Media.ro.

    La finalul declaraţiei sale halucinante, baronul PSD de Vrancea a făcut apel către serviciile secrete SRI şi SIE: „Lăsaţi România să aibă un preşedinte român!”, aluzie la originea sasă a preşedintelui Klaus Iohannis.

    La rândul lui, Tăriceanu a încurajat guvernul să nu mai aştepte alt moment pentru ordonanţă:

    „Trebuie să existe un moment zero, să tragem o linie și să o luăm de la capăt. România trebuie vindecată de nedreptăți și abuzuri, să se uite mai mult înainte și mai puțin înapoi. Am ajuns în ultimul ceas în care ne putem așeza la masă, putere și opoziție, pentru a hotărî măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea abuzurilor și îndreptarea nedreptăților”, a declarat azi, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE şi al Senatului României.

    Mesajul arată clar determinarea actualei puteri PSD-ALDE de a da ordonanţa amnistiei şi graţierii, care să-i scape pe toţi de închisoare.

  • Avalanşă de înscrieri în PLUS – noul partid al lui Dacian Cioloş

    La numai o zi de la anunţul privind legalizarea noului partid al lui Dacian Cioloş, interesul celor dornici să se alăture fostului premier a explodat.

    „La 24 de ore de la anunțul de înființare a PLUS, am primit peste 7.500 de cereri de adeziune. Vă așteptăm alături de noi! —> https://www.ro.plus/adeziune, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

    Ieri, la Cluj, Dacian Cioloş a anunţat surpriza surprizelor: noul său partid se va numi PLUS şi a fost deja înregistrat legal!

    Anunţul a făcut furori pe internet şi în mediul politic, pentru că toată lumea se aştepta ca fostul premier şi echipa sa să continue formalităţile pentru înregistrarea Mişcării România Împreună. Acest demers a fost blocat prin contestarea rău-voitoare în justiţie, ceea ce i-a făcut pe iniţiatorii Platformei România 100 să se replieze şi să folosească o cale secretă, aparent fără legătură cu numele lui Cioloş. Aşa a apărut PLUS.

    Foto: Dacian Cioloş-Facebook, via Steluţa Popescu

  • Negocieri murdare: Tudorel Toader e dispus să dea ordonanța de amnistie și grațiere dacă Dragnea îl face europarlamentar

    În ultimele săptămâni, Tudorel Toader și Liviu Dragnea au discutat de mai multe ori despre emiterea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere.

    Au fost luate în calcul două variante: fie ca ministrul Justiției să inițieze ordonanța, fie s-o inițieze altcineva din guvern, iar Tudorel Toader s-o avizeze.

    Mai multe surse politice (guvernamentale și de partid) confirmă discuțiile dintre președintele PSD și ministrul Justiției. S-a ajuns la negocieri ca la piață. În schimbul inițierii ordonanței, Tudorel Toader ar fi cerut un loc pe lista candidaților PSD pentru alegerile europarlamentare, din luna mai 2019. Și nu orice loc, ci unul din primele trei.

    Dragnea ar fi înclinat spre varianta a doua, oferindu-i un loc între primele șapte pe lista PSD și garantându-i că oricum va fi loc eligibil, deci Tudorel ar ajunge europarlamentar. „Vom scoate cel puțin 10 europarlamentari, eu sper chiar la 12-13”, s-ar fi exprimat liderul PSD.

    Dragnea insistă ca Tudorel să accepte un loc între 4 și 7 pe lista partidului, invocând „multele obligații” pe care le are pentru primele trei poziții. Dacă va fi de acord, Toader nu va iniția ordonanța de urgență, ci se va limita să-i dea aviz favorabil. În acest caz, inițiator va fi un alt ministru, probabil Carmen Dan de la Interne.

  • Codrin Ştefănescu, urare de la mulţi ani pentru „Doamna de fier a ROMANIEI”. Mişto sau periaj?

    La două zile după ce invita românii să aştepte cu sufletul la gură discursul de azi al lui Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu şi-a adus aminte că este ziua de naştere a premierului Viorica Vasilica Dăncilă.

    „Astăzi e ziua ta. La mulţi ani, Viorica”, i-a urat lui Dăncilă noul secretar general al PSD, care n-a uitat să adauge o inimoară roşie la finalul mesajului postat pe Facebook.

    Sub urare, Codrin Ştefănescu a postat o fotografie cu „Viorica”, pe care scrie „Doamna de fier” a Romaniei. RESPECT!!!

    Cum formula „Doamna de fier” e în ghilimele şi e a „Romaniei”, nu a ţării numită România, nu ştii dacă Dăncilă e luată în băşcălie sau dimpotrivă este periată. Codrin Ştefănescu, Liviu Dragnea, Vâlcov, Nicolicea, Iordache&co. au nevoie s-o „cucerească” total, înainte de şedinţa Consiliului Naţional al PSD de azi, pentru ca premierul să semneze ordonanţa amnistiei şi graţierii. Dăncilă se teme s-o facă, neştiind care vor fi consecinţele pe care le va suporta personal dacă va da curs unui asemenea gest care va rupe practic România de lumea occidentală şi o va arunca în braţele Rusiei.

  • Ședință PSD cu fantoma ordonanței pentru amnistie și grațiere

    Astăzi – duminică, 16 decembrie -, de la ora 16.00, se va reuni Consiliul Național al PSD, la Palatul Parlamentului. Oficial, rostul acestei ședințe este să-l aleagă pe Mihai Fifor ca președinte al Consiliului Național. Există însă multe voci în PSD care vorbesc despre ordonanța de urgență pentru amnistie și grațiere. Mai exact, despre o decizie politică în acest sens.

    Ședința de astăzi confirmă că deciziile politice majore din statul român s-au mutat la conducerea PSD. Și că adevăratul prim-ministru e Liviu Dragnea. Așa arată partidul-stat, cel de care credeam că am scăpat acum 29 de ani.

  • Sondaj-cadou pentru Dragnea, în ziua Consiliului Naţional: PSD – 33%!!! Başca USR – 7%, Partidul Realitatea – 1%…

    CURS continuă să scoată pe piaţă sondaje favorabile PSD, la scurt timp după ce apar alte măsurători credibile care confirmă ce ştie o lume-ntreagă: prăbuşirea accelerată în încrederea românilor a partidelor aflate la putere, PSD şi ALDE.

    Astfel, potrivit ultimului sondaj CURS-Omnibus, apărut azi, PSD este cotat cu nu mai puţin 33%! Un procent-monstru, pe care nu-l cred nici măcar liderii PSD. Ex-ministrul Dezvoltării Paul Stănescu a declarat cu subiect şi predicat (vezi mai jos) că tocmai sondajele lor interne arată că PSD s-a prăbuşit sub 25%. Adică, la mai puţin de jumătate faţă de scorul rezultat în urma alegerilor din 2016, în doar doi ani! Un ritm pe care l-a parcurs doar CDR, între 1996 şi 2000, care nu i-a mai permis să depăşească pragul de 5% şi să intre în legislativul 2000-2004.

    PSD a intrat în cădere liberă. Paul Stănescu recunoaşte: „Ne-am prăbuşit sub 25%!”

    Mai mult, ultimul sondaj IMAS pentru luna noiembrie (o sursă dovedit credibilă în măsurătorile din ultimii ani), comandat de ziarul Adevărul, confirmă ce ştie tot românul, inclusiv votanţii tradiţionali ai PSD: partidul care controlează guvernarea actuală s-a prăbuşit complet: PSD – 24,9%. Totodată, IMAS dă cote rezonabile celorlalte partide, având în vedere uzura accelerată a guvernării: PNL – 23,3%, USR-14,8%, Mişcarea România Împreună-8,2%, PMP-2,1%.

    Sondaj pe noiembrie: PSD sub 25%, PNL+USR+Cioloş peste 46%!

    De asemenea, o constantă în măsurătorile CURS este nu doar să prezinte PSD mai frumos decât e, ci să arate „cât de slabă” e alternativa. Astfel, PNL e cotat în acest ultim sondaj dat azi publicităţii cu doar 20%, o cotă imposibil de acceptat pentru pricipalul partid al opoziţiei, care nu are cum să scadă pe fondul dezastrului guvernării, dimpotrivă. Dar mai dramatică faţă de IMAS este diferenţa notată în dreptul USR (7%, faţă de 14,8% – adică mai mult decât dublu!-, în sondajul IMAS din noiembrie) şi a formaţiunii lui Dacian Cioloş (5% la CURS, faţă de 8,2% în IMAS).

    O altă manevră interesantă a CURS: listarea Partidului Realitatea, e drept cu doar 1%, dar faptul că apare alături de numele consacrate e un mare avantaj. Partidul Realitatea TV nu există decât atunci când îl promovează Cozmin Guşă şi Octavian Hoandră, altfel nimeni nu-l ia în serios, nu apare în măsurătorile credibile, nu are organizaţii, lideri, idei, proiecte. Foloseşte doar brandul Realităţii TV, televiziune al cărei public nu poate fi manipulat ca la „televiziunile roşii”.

    Şi încă un detaliu interesant: PSD are azi Consiliul Naţional, for de conducere în care Liviu Dragnea trebuie să-i convingă pe liderii partidului de la centru şi din ţară că PSD nu stă chiar aşa de rău în încrederea românilor. Are deja sondajul CURS pe masă. Ghici, cine l-a plătit?

  • Se coace alianţa PLUS+USR? Dan Barna, reacţia rapidă de felicitare a lui Cioloş pentru noul partid

    „Îi doresc succes lui Dacian Cioloş și echipei din jurul lui, cu noul partid PLUS. Noul partid este un mare câștig pentru democrația românească. Ei vor continua să fie partenerii noștri cei mai apropiați. Știu că USR și PLUS au aceleași obiective, de a salva România de corupție și sărăcie. Trebuie să ne implicăm toți în lupta pentru Europa, pentru civilizație, pentru bunăstarea oamenilor cinstiți din România. Va trebui să luptăm împreună, fără compromisuri, împotriva corupției și grupului infracțional organizat PSD-ALDE ce încearcă să ne îndepărteze de Uniunea Europeană.

    La următoarele alegeri, românii trebuie să aibă alternative serioase la coaliția PSD-ALDE, să dovedească că sunt uniți împotriva corupției și penalilor, să demonstreze – prin vot – că vor o Românie curată, prosperă și europeană. Vă încredințez că facem tot ce este în puterea noastră pentru a oferi această alternativă.”, a scris liderul USR Dan Barna pe Facebook.

    USR este singurul partid, până la acest moment, care i-a felicitat pe Dacian Cioloş şi colegii săi din PLUS pentru legalizarea noului lor partid. Cele două grupări politice au dat tot mai multe semne în ultima vreme că pot juca un rol comun pentru viitoarele alegeri sau viitoarea guvernare.

    De pe scena Teatrului „Florin Piersic”, Dacian Cioloș a anunțat azi înființarea unui nou partid, Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS). Acesta a fost înregistrat deja la Tribunal, discret, fără tam-tam, ca să nu fie ținta unor contestații în cascadă. Dosarul de înregistrare a partidului Mișcarea România Împreună (MRÎ) va fi retras de la Tribunal, din cauza tergiversărilor în instanță.

    CITEŞTE ŞI:

    Cioloş e deja pe PLUS! Viitorul preşedinte?

  • SE AJUNGE LA BANI! Vicepreședintele Comisiei Europene: „Investitorii internaționali sunt îngrijorați de situația statului de drept din România”

    Într-un interviu acordat Hotnews.ro, vicepreședintele Comisiei Europene pentru creștere economică, locuri de muncă și investiții, finlandezul Jyrki Katainen, a transmis câteva avertismente dure, vineri, regimului politic de la București.

    * „Tot mai mult, când mă întâlnesc cu investitorii internaționali, sunt îngrijorați de situația statului de drept din diferite țări membre UE, iar România este una dintre ele. Am auzit unele discuții, directorii generali de companii internaționale și europene care sunt deja prezente în România, când își planifică investițiile pentru anii următori, au în vedere stabilitatea țării, perspectivele economice, iar statul de drept este un indicator foarte important”.

    • „Dacă actuala situație din România va continua astfel, dacă independența justiției și în general situația statului de drept nu se îmbunătățește sau dacă sunt îngrijorări privind independența justiției, mă tem că unii dintre investitorii internaționali ar putea să nu mai investească în România”.
    • „Toți ne putem imagina că firmele care plănuiesc să investească sume mari de bani în anumite locuri au nevoie de stabilitate și de o sitație judiciară stabilă, pentru că nu vor să-și piardă banii din cauza problemelor legate de justiție”.
    • „Statul de drept și stabiltatea sunt precondiții care au legătură directă cu locurile de muncă și cu bunăstarea oamenilor. Dacă în orice țară corupția este parte a vieții de zi cu zi, asta va aduce sărăcie?.
    • „Comisia Europeană și celelalte state membre continuă să analizeze situația din România, deci președinția Consiliului UE nu constituie niciun fel de piedică pentru analizarea evoluțiilor reformei judiciare sau a Codurilor penale”.
    • „Comisia și celelalte state membre au văzut și au auzit reacția oamenilor obșinuiți din România care au ieșit pe străzi să apere statul de drept și independența justiției și au protestat față de corupție.Nu numai Comisia, dar și alte state membre UE au spus foarte clar că sunt profund îngrijorate de situația curentă”.
    • „România a făcut o treabă bună în reformarea sistemului statului de drept și a economiei, până de curând. România a realizat enorm, dar foarte recent a inversat direcția. De la aderarea la UE, România a reușit să se reformeze pozitiv în multe aspecte, dar recent situația s-a schimbat”.
    • „Noi am văzut toate acele demonstrații, am văzut poporul român care vrea să apere democrația liberală. Trebuie să fie un drept fundamental pentru toți europenii”.
    • „Împreună cu statele membre, susținem dezvoltările pozitive care sunt posibile. Să schimbi acest curs nu este mare inginerie. Cu propunerile Comisiei din cadrul MCV și ca parte a recomandărilor specifice de țară, va fi ușor să reparăm problemele”.
    • „Avem nevoie de o Românie care să se dezvolte puternic, de o Românie stabilă, modernizatoare și orientată către viitor, în care valorile fundamentale sunt atât de importante. Nimic nu poate înlocui aceste valori fundamentale ale democrației liberale”.
    • „În unele țări membre, liderii politici au spus deschis că s-a terminat vremea democrației liberale. Aceasta este cea mai mare amenințare la adresa Europei, pentru că toate politicile noastre sunt bazate pe democrație liberală, însemnând justiție independentă, stat de drept funcțional, presă liberă, libertate de exprimare, demnitate umană etc”.
    • „Am auzit oameni în Italia, Germania, Danemarca, Franța care spun: <<Nu mai vreau să plătesc taxe ca să trimit bani guvernelor care nu respectă valorile democrației liberale>>. Și uneori mă întreabă: <<De ce mă forțează pe mine UE să plătesc pentru acele guverne?”>>.
    • „Sunt 100% sigur că acest curs va fi schimbat în România, nu este nimic care să împiedice autoritățile române să schimbe cursul și să revină pe calea cea bună”.

    Interviul integral, aici.

  • Iordache: „Dacă am dezincrimina abuzul în serviciu prin ordonanță de urgență, ce ar fi?” Altă întrebare!

    Plutește în aer pericolul ordonanței de urgență pe modificarea Codurilor penale. PSD-istul Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, nu vede nimic rău în ordonanța asta.

    „Ordonanța ar trebui să cuprindă cât mai multe articole, pentru a trece peste practica neunitară. Abuzul în serviciu a creat o prea mare pasiune. Dacă am dezincrimina abuzul în serviciu prin ordonanță de urgență ce credeți ca ar fi? Ar fi chiar o soluție. Să vedem motivarea Curții Constituționale de miercuri. Ordonanța asta ar crea ordine în haos”.

    Florin Iordache, zis și Ciordache, a devenit celebru (în sens negativ) în seara Ordonanței 13, pe 31 ianuarie 2017, când în dialogul cu ziariștii a folosit de 24 de ori expresia „Altă întrebare!”

    Cel mai cunoscut beneficiar al dezincriminării abuzului în serviciu, pe care PSD l-a tot încercat în ultimii doi ani, începând cu „cei doi elefanți” din Guvernul Grindeanu (pe 18 ianuarie 2017), este Liviu Dragnea. Ordonanța l-ar scăpa pe acesta de dosarul angajărilor fictive din Teleorman, în care a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu.