Categorie: News

  • CE MIZERIE! Nepotismul de Videle, adus la Ateneu: FIUL şi NORA lui Dăncilă le suflă în ceafă lui Iohannis, Tajani, Tusk şi Juncker! Pe aproape e şi infractorul Severin

    Teleormania distruge România!

    Premierul Viorica Dăncilă şi-a adus neamurile la ceremonia preluării oficiale a preşedenției Consiliului UE. Astfel, fiul acesteia, Victor Dăncilă, şi nora ei, Elena Dăncilă, au stat chiar în spatele ei, alături de cei mai importanți oameni din Europa.

    Deşi nu aveau nicio calitate oficială care să-i califice pentru a fi prezenți la acest eveniment, fiul (care lucrează la Curtea de Conturi) şi nora (consilier juridic la Primaria Sectorului 5) au avut privilegiul de a sta alături de Juncker, Tusk şi Tajani.

    Se continuă astfel „tradiția” beizadelelor în politica din România, în timp ce milioane de români au părăsit deja țara din cauza acestui mod de a face politică şi de ocupare a funcțiilor publice.

    Nu au fost singurele prezențe controversate la acest eveniment.

    Adrian Năstase

    De asemenea, a fost invitat şi fostul premier PSD Adrian Năstase, condamnat la închisoare cu executare în două dosare, pentru şantaj, luare de mită şi spălare de bani. Într-unul din dosare a fost condamnată la închisoare şi soția sa, Dana Năstase, dar cu suspendarea pedepsei.

    Adrian Severin

    Altă prezență controversată este cea a lui Adrian Severin, fost europarlamentar PSD, condamnat definitiv la închisoare cu executare în 2016. Europarlamentarul PSD a fost condamnat la patru ani de închisoare deoarece a acceptat, în perioada decembrie 2010-martie 2011, promisiunea a doi jurnalişti de la Sunday Times de a-i plăti 100 000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate din Parlamentul European.

    A fost eliberat condiționat în februarie 2018, după executarea a un an şi trei luni din pedeapsă. În ultima perioadă, acesta este o prezență constantă la televiziunile conduse de patroni care sunt în conflict cu legea şi care militează pentru distrugerea justiției şi a statului de drept.

    Prezența lui Severin la acest eveniment este văzută de analişti ca o sfidare la adresa oficialilor europeni din partea guvernului de la Bucureşti. În repetate rânduri, liderii PSD-ALDE s-au declarat deranjați de mesajele de susținere a statului de drept din partea liderilor UE.

  • Juncker: „Viorica, am deplină încredere în tine că România nu va exporta în Europa conflictele interne”

    „Aş vrea să înceteze probleme interne din România. Nu îmi doresc ca probleme interne să fie transferate la nivel european. Doamna Dancila mi-a confirmat ca aşa va fi. Viorica, am deplina incredere în tine că vei face ce trebuie pentru ca Europa sa progreseze. Aş vrea să nu se mai considere că în România avem două Europe, una occidentală şi una în est.”,a declarat preşedintele Comisiei Eurropene, Jean Claude Juncker, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Dăncilă, acum câteva minute.

    Într-o altă conferinţă de presă, mai devreme, preşedintele Comisiei Europene, a făcut lista problemelor cu care se va confrunta România în următoarele şase luni de preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene.

    • „Suntem bucuroși să ne aflăm în România. Pentru mine, România nu este o țară oarecare. Eu am fost mereu aproape de calea României spre UE.
    • Consider că, fără România, UE nu este completă. Datorăm multe României, dar și România datorează multe Uniunii.
    • Am decis cu domnul președinte să pregătim foarte bine reuniunea de la Sibiu din 9 mai – va fi o reuniune dedicată stabilității. Are loc un nou început. Președinţia română va oferi rezultate. Ne așteptăm ca majoritatea propunerilor de pe agendă să fie încheiate înainte de alegerile pentru Parlamentul European
    • Va fi o președinție care va trebui să se ocupe și de perspectivele financiare multianuale, pentru că nu putem întrerupe chiar acum acest proces. Dorim ca acest dosar să fie tratat cu atenția și viteza care merită.
    • Despre BREXIT: Brexit- Suntem în contact permanent cu premierul britanic și vom vedea săptămâna viitoare conluziile Parlamentului. O ieșirea a Marii Britanii fără acord ar fi o catastrofă. Până la votul de marți din Parlamentul britanic trebuie să facem toate eforturile pentru ca acest vot să nu eșueze.
    • Europa, în timpul președinției române și după aceea, poate să acționeze organizat. Ar fi foarte bine ca în interiorul țării dvs să existe consens, care să permită ca Europei să avanseze. Nu putem exporta în Europa conflicte interne” (Sursa: Hotnews)
  • „Rochii lungi, cu crăpătură. Mult lame. Sclipici. Jenantă ţinuta unor femei la Ateneu!”

    Evenimentul de ieri seară de la Ateneul Român, prilejuit de preluarea oficială a preşedinţiei rotative a UE de către România, a trezit şi reacţii privind ţinuta invitaţilor, comportamentul lor, limbajul non-verbal, dincolo de discursurile oficiale şi de concertul dedicat evenimentului politic.

    A surprins opulenţa vestimentară a unora dintre femeile prezente, în special a doamnelor din zona puterii. Au sărit în ochi toaletele lui Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a Rovanei Plumb, dar şi ţinuta premierului Dăncilă, toate ţipătoare, prea stridente pentru un eveniment ce-ar fi trebuit să fie prilej de sobrietate şi decenţă.

    Mihaela Miroiu, profesor universitar la SNSPA şi fină observatoare a scenei publice româneşti, a fost deranjată şi ea de rochiile unora dintre invitatele de la ceremonie.

    „Împotriva obiceiurilor mele….comentez ţinuta femeilor la Concertul de la Ateneu. Deocamdată văd marile doamne ale PSD îmbrăcate la Ateneu ca la o nunta de fițe provinciale. Rochii lungi cu crăpătură. Mult lame. Sclipici. Jenant contrast cu publicul cotidian al Ateneului şi cu tinuta femeilor din Comisia Europeană.”, a scris Mihaela Miroiu pe Facebook.

  • Unde va poposi Papa Francisc în vizita sa din 31 mai – 2 iunie, în România

    Papa Francisc va face o vizită în România în perioada 31 mai – 2 iunie, a anunţat vineri Administraţia Prezidenţială.

    Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.

    ”Primind invitaţia Preşedintelui României, a Autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc”, anunţă Administraţia Prezidenţială citată de Mediafax.

    „Va fi o vizită de stat şi ecumenică totodată. Această a doua vizită a Papei, după ce a Papei Ioan Paul al II-lea, e o mare gură de aer spiritual pentru România. Şi pentru toţi credincioşii, căci să nu uităm că în România majoritatea credincioşilor sunt ortodocşi. Să nu uităm şi că vizita Papei Ioan a pus imaginea României în lume într-o altfel de lumină, iar după aceea schimbările pozitive s-au văzut”, a declarat acum câteva minute, pentru Digi 24, Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din România.

    Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România în 1999, când a impresionat şi a unit un popor divizat ca şi azi. Ulterior vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, România a luat calea Uniunii Europene şi a NATO, iar astăzi culege roadele apartenenţei la civilizaţia occidentală.

    Vizita Papei Francisc vine într-un moment în care în România se află din nou la răscruce. Din 1999 şi până azi, au apărut forţe politice interesate să întoarcă ţara din drumul ei pro-occidental, atacând, democraţia liberală, Europa şi Occidentul prin demonizarea unor figuri gen George Soros.

  • Duckadam îi răspunde lui Donald Tusk după ce acesta l-a pomenit în discursul de la Ateneul Român

    „Aş vrea să fac un apel la toţi românii, să o apere în România şi în Europa , fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE din Bucureşti, ieri seară, la Ateneul Român.

    Reacţia „eroului de la Sevilla” nu s-a lăsat aşteptată. El a comentat azi declaraţiile preşedintelui Consiliului European.

    “Am rămas surprins, înseamnă că am reușit să rămân în memoria oamenilor, mă simt foarte mândru. Eram alături de soție și de fetiță când am văzut ce a zis domnul Tusk și am fost încântat, am rămas mască. Sunt foarte măgulit”, a povestit Helmut Duckadam, pentru „Fanatik”.

    Helmut Duckadam a comentat şi faptul că Donald Tusk a condus prima oară o Dacia 1300 şi a oferit o amintire extrem de amuzantă cu privire la legendara maşină: ”Eu nu am condus o Dacie, nu am prins. În schimb am primit un Aro după finala din ’86. Daciile erau o mașină mai specială. Am avut o prietenă care a mers la vânătoare cu o Dacie și a rămas fără benzină și au băgat pălincă și au mai mers doi kilometri. Deci erau mașini foarte rezistente”.

  • A murit fostul deputat Iftene Pop, unul dintre fruntașii țărăniști din perioada Coposu

    Luni, 7 ianuarie 2019, s-a stins din viață, la 81 de ani, Iftene  Pop, unul dintre liderii PNȚCD din anii ’90, deputat în legislatura 1996-2000, în circumscripția Cluj.

    Decesul a avut loc la Stockholm, capitala Suediei, iar acum se fac formalitățile de repatriere.

    Iftene Pop s-a născut la 15 martie 1937, în satul Rus, comuna Dumbrăvița, județul Maramureș. După absolvirea Facultății de Drept din Iași, în 1961, a fost repartizat la Procuratura raionului Teleajen, județul Prahova. Din 1963 a urmat doi ani cursul postuniversitar de relații internaționale, devenind diplomat. A fost încadrat în Ministerul Afacerilor Externe – Direcția tratate. În 1972 a fost trimis trei ani la specializare la Institutul universitar de înalte studii internaționale de la Geneva.

    Un fost coleg de diplomație și de partid (PNȚCD), Liviu Petrina, spune despre Iftene Pop:

    „A fost cel mai mare specialist din lume în dreptul Bunei Vecinătăți, promotor al Re-Unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, om politic creștin-democrat, cofondator și vicepreședinte al  PNȚCD, parlamentar, vicepreședinte al Asociației Casa Gratis Pro Deo, membru in Consiliul de Onoare al Partidului Corectei Guvernari (PCG).

    Pentru acțiuni sale patriotice, a fost eliminat din facultate în 1959 și din Ministerul Afacerilor  în 1986.

    Studiile sale privind Buna Vecinătate și Basarabia sunt model de corectitudine științifică și responsabilitate moral-patriotică.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

    NOTĂ: în fotografia mare sunt Iftene Pop și Liviu Petrina în anii ’90

  • „Dacă președintele Iohannis ar fi fost cuminte…”

    Printre propagandiștii care bântuie ca niște fantome cocoșate studiourile televiziunilor mincinoase se numără și Bogdan Ficeac.

    Aseară a fost la Antena 3. Și a spus una grea, dar grea de tot, semn al unei nefericite împerecheri între prostituție media și prostie.

    Bogdan Ficeac: „În fond, cred că e normal să vorbească și președintele, alături de prim-ministru, la o asemenea întâlnire. Și cred că lucrul ăsta s-ar fi întâmplat dacă președintele României ar fi fost cuminte, dacă ar fi avut o atitudine corectă față de guvern, dar agenda lui a fost alta. A încercat să blocheze activitatea guvernului, să-i bage bețe-n roate…”

    Expresia e îngrozitoare: „dacă președintele României ar fi fost cuminte”. Idealul PSD, rostit cu voce tare de un ziarist așa-zis independent.

    Cu ani în urmă, Ficeac era redactor-șef la „România liberă”, în directoratul lui Petre Mihai Băcanu. Între timp a făcut și el o piruetă, ca mulți alții…

  • Gâdea lu’ Varan: „A fost şi un hoitar, Dacian Cioloș. Un iresponsabil!”

    După ce l-a hăituit pe Klaus Iohannis, timp de două zile, cu minciuni și diversiuni, Antena 3 l-a luat în vizor și pe Dacian Cioloș, aseară, la emisiunea lui Gâdea.

    Fostul premier a fost ținta unor injurii grosolane, dar nici Iohannis n-a scăpat ușor. De la o paukeriță nebună am aflat că amândoi se află „în vecinătatea patologicului”.

    Mihai Gâdea:

    • „A fost prezent la Ateneu și un hoitar, care este Dacian Cioloș, care a venit din mijlocul manifestanților”.
    • * „Se anunța un mare protest, dar a ieșit unul mic, mic, mic, rușinos de mic”.
    • „Acest Cioloș este un iresponsabil, fără niciun dubiu!”

    Oana Stancu-Zamfir:

    • „Cu domnii Cioloș și Iohannis suntem în vecinătatea patologicului. Domnul Cioloș cu participarea la protest, domnul Iohannis cu cele două scrisori adresate premierului taman astăzi”.
    • „Și din partea președintelui s-a dorit să fie scandal la Ateneul Român. A anunțat în ultimul moment că va fi prezent”.
  • IMAGINILE ZILEI. Stere Gulea: „De doi ani, țara e blocată de problemele personale ale lui Dragnea”

    Joi seară, printre manifestanții pro-Europa din preajma Ateneului Român s-au numărat și câțiva oameni de cultură: actrița Oana Pellea, regizorul Stere Gulea, pianistul Dan Grigore și filosoful centenar Mihai Șora. Ei au fost aplaudați de cei peste 1.000 de protestatari.

    Stere Gulea: „De doi ani, țara e blocată de problemele personale ale lui Dragnea. Au bulversat totul, parcă au un plan de distrugere a țării. Justiția este dată peste cap, ne aflăm într-un mare impas. Oamenii nu sunt băgați în seamă, vocea lor nu trece de zidurile palatelor. Câinii latră, caravana trece”.Oana Pellea: „Vrem o țară europeană, nu dictatură. Eu cred că pericolul de dictatură e mare. E insuportabil gândul că am putea ajunge acolo”.

    Dan Grigore: „Vremea nu e niciodată prea rea pentru a ne apăra libertatea”.

    Mihai Șora (revenit acasă, a postat o poză cu statuia ninsă a lui George Enescu, lângă care protestase): „Dragi prieteni, la această oră târzie, privirea severă a Domnului Enescu spune: <<Rușine să le fie!>>. Îi mulțumesc că a fost cu noi în stradă și vă doresc tuturor noapte bună”.

  • Petre Roman a crezut că e momentul să-și pună iarăși puloverul de revoluționar. A fost huiduit și a luat-o la fugă

    Musafir-surpriză la mitingul pro-Europa de pe Calea Victoriei, din apropierea Ateneului Român: Petre Roman! Nu venise să protesteze împotriva corupților sau pentru statul de drept, ci mergea spre ceremonia de la Ateneu, unde avea invitație.

    Mândru și țanțoș, Roman n-a ocolit mulțimea „haștagistă” (cum îi place să spună la televizor), ci a vrut să treacă prin mijlocul ei. A fost întâmpinat cu un cor de huiduieli, în amintirea morților de la Revoluție, a mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a guvernării sale de jaf și minciună.

    Roman a schițat un zâmbet forțat, dar era mai mult o grimasă. Câțiva protestatari mai energici s-au luat după el, iar curajosul fecior al bolșevicului Erno Neulander (alias Valter Roman) a mărit pasul până la a o lua la fugă.

    S-a speriat degeaba, pentru că nu-l lua nimeni la bătaie, manifestanții #Rezist nu recurg la violență fizică nici măcar când dau nas în nas cu gunoaie politice. Dar probabil că fostul prim-ministru nu suporta să audă atâtea adevăruri neplăcute despre el…

    Întreaga scenă s-a derulat aproape de zona în care, în decembrie 1989, Petre Roman stătea la pândă, să vadă când fuge Ceaușescu din Comitetul Central, pentru ca el – Petrică – să dea buzna la balcon și să se laude apoi că e mare revoluționar. Pontul îl avea, puloverul și-l pusese (așa era consemnul), de bărbierit nu se se bărbierise de vreo două zile (să pară venit din focul luptei cu nemiloasa dictatură), tot ce trebuia să facă el era să rateze momentul ajungerii la balcon.

    Aseară n-a mai avut nici pontul, nu și-a mai pus nici puloverul, dar tot o fi crezut că e cazul „să se dea cu revoluționarii”. Şi a venit direct spre sutele de protestatari. A anticipat greșit reacția mulțimii, că n-au mai fost rușii să-l informeze! Iar balconul era închis la ora aceea, pentru că noua lui stăpână – Carmen Dan – era invitată și ea la Ateneu, spre care se grăbea și Petrică…