Categorie: Main

  • Revoluționarii-infractori complotează la PSD să-l mazilească pe secretarul de stat care l-a lăsat fără certificat pe Ciolacu! Dodu a tăiat de la privilegii mulți impostori

    Revoluționarii-infractori complotează la PSD să-l mazilească pe secretarul de stat care l-a lăsat fără certificat pe Ciolacu! Dodu a tăiat de la privilegii mulți impostori

    La 6 zile după ce prim-ministrul Marcel Ciolacu a rămas fără certificatul de revoluționar „cu rol determinant”, mai mulţi preşedinţi de asociaţii de revoluţionari, majoritatea asociații-fantomă, precum şi „revoluţionari”-impostori cărora le-au fost retrase certificatele de „luptător cu rol determinant” (și, prin urmare, avantajele materiale), și-au unit forțele pentru a da o „lovitură de palat” la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), redenumit SSRML.

    Revoluționarii infractori și revoluționarii-impostori, care de zeci de ani căpușează bugetul României, încearcă să speculeze ultima decizie luată de o comisie specială a Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSRML).

    Pe 22 iunie, comisia constituită de șeful SSRML, secretarul de stat Mihai Dodu, a decis, cu 3-1 la voturi și o abținere, să-i respingă lui Marcel Ciolacu cererea de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989, punând capăt imposturii „marelui revoluționar buzoian”.

    La scurt timp, a început foșgăiala unor lideri de asociații de revoluționari care-i puseseră gând rău lui Dodu de ceva vreme, întrucât acesta a deposedat de privilegii mulți impostori, lăsându-i fără mult râvnitul certificat de revoluționar – „luptător cu rol determinant”.

    Impostorii și coordonatorii de rețele mafiote, negustori de certificate de revoluționari, au socotit că e momentul să folosească supărarea lui Ciolacu pentru a-l schimba, în sfârșit, pe Mihai Dodu. Au început să strângă semnături pe o listă, iar miercuri, 28 iunie – la 6 zile de la decizia SSRML în cazul Ciolacu –, au trimis o delegație de „revoluționari furioși” la sediul PSD de pe Bd. Kiseleff, să ceară demiterea lui Dodu (fiu de erou-martir în Decembrie 1989).

    Printre inițiatorii acțiunii revanșarde s-au numărat nume grele din „infracționalitatea revoluționară”:

    • Dorin Lazăr Maior – condamnat la 7 ani de închisoare pentru șantaj în „dosarul Romexterra”, fugit în Dubai, extrădat și încarcerat în România în 2016, eliberat condiționat în 2021;
    • George Costin – condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare;
    • Vali Mărgineanu – dosar penal pentru devalizarea patrimoniului UTC;
    • Iulia Starcz – dosar penal pentru trafic de bilete de tren și de metrou.

    Alături de aceștia, acțiunea a fost semnată de mulți „revoluționari” cărora le-au fost retrase certificatele, ceea ce înseamnă pierderea privilegiilor. Iar operațiunea de eliminare a impostorilor din rândul revoluționarilor nu s-a încheiat, ci e în plină desfășurare. Tocmai acest curent a generat reacția agresivă a impostorilor care vor să decapiteze Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

    La sediul PSD, revoluționarii-impostori au fost primiți de secretarul general al partidului, Paul Stănescu, și de vicepremierul Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului Ciucă. Eu au promis că vor aduce liste cu mulți semnatari care cer demiterea lui Mihai Dodu.

    Planul „puciștilor” este să-l atragă și pe premierul Marcel Ciolacu în „lucrătura” lor, profitând de nemulțumirea liderului PSD după ce a rămas fără certificatul de revoluționar – „luptător cu rol determinant”.

    Momentan, Ciolacu evită să dea curs solicitării revoluționarilor-impostori de a-l demite pe Mihai Dodu. Liderul PSD știe că ar provoca un scandal uriaș, pentru că s-ar face legătura dintre decizia sa și faptul că a fost „decertificat” de comisia lui Dodu.

    Mihai Dodu a fost numit secretar de stat pe problemele revoluționarilor de către fostul premier Nicolae Ciucă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Eliminarea pensiilor speciale, pasată de PSD-PNL generației viitoare! Coaliția a votat o lege prin care reforma e amânată 5 ani și se va termina peste 20!

    * Legea mafiei imobiliare, clocită de PSD-PNL în Parlament, va aduce România în situația Turciei la un cutremur, avertizează Ordinul Arhitecților. „Fenomen nociv”, „haos urbanistic” și „dispreț față de locuitorii onești”

    * Fraudă la Bac în „România Educată”: la ora 3.56, înaintea testării la Limba română, au început brusc căutările pe Dexonline.ro. Elevii cu pile au primit subiectele înainte

    * Amenințare bolnavă a Rusiei teroriste: „Nu avem de ales, va trebui să lansăm un atac nuclear asupra Europei!”

    * VIDEO. Minciunile lui Putin. De la „Rusia nu are nimic de-a face cu Wagner” la „Wagner este finanțat în întregime de stat”. Mercenarii sunt responsabili de masacre în mai multe țări și declarați organizație criminală la nivel mondial

    * EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

    * Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

    * Gata cu impostura: Ciolacu rămâne fără certificatul de revoluționar! O comisie din Guvernul său i-a respins cererea de a fi declarat „luptător cu rol determinant” în decembrie 1989

    * Acești bogați care controlează Biserica Ortodoxă Română. Cazul preotului „influencer” Constantin Necula – predicatorul nabab

    * VIDEO. Simulare: așa a făcut implozie submersibilul Titan, lângă Titanic, pe fundul Oceanului Atlantic! Moartea celor 5 pasageri a fost instantanee

  • Moartea crâncenă a celor 5 milionari care s-au dus în excursie la epava Titanicului. Submersibilul Titan a făcut implozie din cauza presiunii oceanului, la 3.800 de metri adâncime

    Atât Paza de Coastă americană, cât și Societatea OceanGate, proprietara submersibilului Titan, au anunțat că toți cei 5 pasageri aflați la bordul micului vas de scufundare au murit în adâncurile Oceanului Atlantic, la câteva sute de metri de epava legendarului Titanic. Moartea lor nu a survenit prin sufocare, din cauza lipsei de oxigen, ci prin implozia submersibilului, ca urmare a presiunii enorme de la 3.800 de metri adâncime, unde zace Titanicul. Așadar, n-a fost o moarte lentă și chinuitoare, ci una violentă, aproape instantanee: „cochilia” de oțel a cedat, a fost ruptă în bucăți, iar apa a năvălit peste cei 5 aventurieri, pulverizați pe fundul Atlanticului.

    Scufundătorii au găsit joi cinci bucăți din submersibilul Titan, dispărut duminică, 18 iunie, în Oceanul Atlantic, în apropierea epavei Titanicului,

    Paza de Coastă americană a anunțat că cei cinci pasageri au murit.

    Cele 5 fragmente din Titan au fost găsite de către un vehicul submarin controlat la distanţă (ROV), la aproximativ 400 de metri de epava Titanicului.

    „Din dimensiunea porțiunii cu resturi, ne dăm seama că a avut loc o implozie în apă”, a anunțat Paza de Coastă.

    Zgomotele auzite sub apă mercuri, după trei zile de suspans, nu aveau legătură cu submersibilul, nu erau S.O.S.-uri trimise de naufragiați, a mai confirmat Paza de Coastă americană.

    Submersibilul Titan, care transporta cinci persoane către epava centenară a navei Titanic, în cadrul unei expediţii turistice, începea fiecare călătorie având o rezervă de oxigen care ar fi ajuns, teoretic, pentru 96 de ore (4 zile). Aceasta s-ar fi epuizat joi după-amiază, dar n-a fost cazul: submersibilul era pulverizat de câteva zile.

    Cele 5 victime din submersibilul Titan

    • Hamish Harding (58 de ani) – om de afaceri, miliardar şi aventurier britanic
    • Shahzada Dawood (48 de ani) – om de afaceri, cetățean britanic de origine pakistaneză
    • Suleman Dawood (19 ani) – cetățean britanic, fiul lui Shahzada Dawood
    • Paul-Henri Nargeolet (77 de ani) – explorator francez, expert în cazul Titanic
    • Stockton Rush (61 de ani) – american, fondatorul şi directorul executiv al OceanGate Expeditions.

    Prietena lui Hamish Harding, Jannicke Mikkelsen, l-a însoţit pe miliardarul britanic în alte expediţii, nu însă și de această dată.

    „A avut loc un eveniment catastrofal”

    Joi, într-o conferinţă de presă susținută la Boston, oraș-port din nord-estul SUA, de pe malul Oceanului Atlantic, Paza de Coastă americană  prezentat condoleanţe familiilor celor cinci pasageri ai submersibilului Titan, confirmând astfel moartea acestora.

    „Am găsit cinci bucăți de resturi din submersibil. Am găsit niște bucăți din afara carcasei, apoi un câmp de resturi mai mare. Ulterior am găsit o parte din extremitatea batiscafului, ceea ce ne-a indicat că a avut loc un eveniment catastrofal. Am găsit un al doilea câmp de resturi, unde se afla celălalt capăt al carcasei. Din dimensiunea porțiunii cu resturi, ne dăm seama că a avut loc o implozie în apă”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

    Resturile submersibilul Titan au fost găsite la aproximativ 400 de metri de epava Titanicului. Zgomotele auzite sub apă nu aveau legătură cu submersibilul, a mai confirmat Paza de Coastă americană.

    „O implozie instantanee”, în duminica scufundării

    Și reprezentanții companiei OceanGate Expeditions, proprietara submersibilului Titan, au vorbit despre moartea celor 5 pasageri. Într-un comunicat de presă, aceștia au transmis: ”Credem acum că CEO-ul nostru Stockton Rush, precum și Shahzada Dawood şi fiul său Suleman Dawood, ca și Hamish Harding şi Paul-Henri Nargeolet, din păcate, au dispărut. Acești oameni au fost adevărați exploratori, care au împărtășit un spirit distinct de aventură și o pasiune profundă pentru explorarea și protejarea oceanelor lumii. Inimile noastre sunt alături de aceste cinci suflete și de fiecare membru al familiilor lor în aceste momente tragice. Plângem pierderea vieții și rămânem cu bucuria pe care au adus-o, în timpul vieții lor, tuturor celor pe care-i cunoșteau”.

    Cofondatorul OceanGate, Guillermo Söhnlein, care a părăsit OceanGate în urmă cu 10 ani, a declarat pentru BBC că ar fi putut avea loc ”o implozie instantanee” a submersibilului. ”Ceea ce ştiu este că, atunci când operezi la adâncime, presiunea este atât de mare asupra oricărui submersibil, încât, dacă există o defecţiune, ar avea loc o implozie instantanee. Dacă asta s-a întâmplat, s-ar fi întâmplat acum patru zile”, a declarat el.

    Așadar, implozia ar fi avut loc duminică, 18 iunie, chiar în ziua în care Titan a fost dat dispărut, pierându-se orice legătură cu el.

    Söhnlein a mai spus că nu ar fi surprins să fie găsite fragmente şi la suprafaţa oceanului. ”Ştiu că protocolul nostru în cazul pierderii comunicaţiilor este ca pilotul să scoată submersibilul la suprafaţă. Încă de la început m-am gândit mereu că asta ar fi făcut, probabil. Cea mai mare temere a mea în toate astea, privind desfăşurarea operaţiunilor, este ca ei să plutească undeva la suprafaţă şi că sunt, pur şi simplu, foarte greu de găsit”, a subliniat el.

    „Cel mai probabil, s-a fragmentat”

    David Mearns, expert în scufundări și prieten cu doi dintre pasagerii de la bordul Titan, a anunțat: ”Cadrul de acostare şi un capac din partea din spate a submersibilului Titan se numără printre fragmentele găsite în apropiere de Titanic”.

    Mearns a declarat pentru Sky News că directorul The Explorers Club a spus că încă n-a fost găsit întregul submersibil, ci doar părți din el. „Cel mai probabil, acesta s-a fragmentat”, a precizat el.

    David Mearns face parte dintr-un grup de WhatsApp unde sunt și membri ai The Explorers Club.

    Două drone subacvatice de căutare la mare adâncime au fost lansate joi după-amiază în zona de căutare. Paza de Coastă a SUA a anunțat că un submersibil controlat de nava canadiană Horizon Arctic a ajuns pe fundul oceanului. Cealaltă dronă, Victor 6000, operată de vasul francez Atalante, a fost, de asemenea, trimisă spre epava Titanicului.

    În zona căutărilor a fost trimis și un submarin al armatei britanice, iar un avion militar de transport C-17 a decolat spre Canada cu echipament auxiliar, a anunțat cabinetul premierului britanic.

    Echipele din SUA, Canada şi Franţa, care au folosit avioane şi nave, au căutat mai mult de 25.900 km pătraţi din suprafaţa oceanului, aproximativ de două ori mai mult decât suprafaţa statului american Connecticut.

    Semnalele radio și GPS nu pot trece prin apă, astfel că pentru căutare sunt folosite vehicule controlate de la distanță (ROV).

    Titanic-BBC
    Sursa: BBC

    Titan și Titanic

    Submersibilul Titan avea o lungime de 6,7 metri și o greutate de 9.525 kg. El era operat de compania americană OceanGate Expeditions. Nava şi-a început coborârea duminică dimineața, la ora locală 8.00 (15.00 – ora României). Acesta a pierdut contactul cu nava sa de sprijin de la suprafaţă aproape de sfârşitul a ceea ce ar fi trebuit să fie o scufundare de două ore până la Titanic.

    Epava Titanicului se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.810 metri, la aproximativ 1.450 km est de Cape Cod (statul Massachusetts) şi la 640 de kilometri sud de St. John’s, Newfoundland (Canada).

    Titanic a fost un pachebot britanic care a lovit un iceberg şi s-a scufundat în timpul călătoriei sale inaugurale, pe 14 aprilie 1912, ceea a dus la moartea a peste 1.500 de persoane.

    Avertisment din 2018: „… ar putea duce de la probleme minore până la catastrofe”

    Îndoieli privind siguranţa submersibilului Titan au fost ridicate într-un proces din 2018 intentat de fostul director de operaţiuni maritime al OceanGate, David Lochridge. Acesta susţinea că a fost concediat pentru că şi-a exprimat îngrijorarea că învelişul nu ar putea rezista la adâncimi extreme, unde presiunea apei oceanului este enormă.

    Cu câteva luni înaintea acestui proces, un grup de lideri din industria submersibilelor a trimis o scrisoare către OceanGate, avertizând că „abordarea experimentală” a dezvoltării navei ar putea duce „de la probleme minore până la catastrofe”.

    Dacă submersibilul ar fi reuşit să iasă la suprafaţă, el este sigilat cu şuruburi din exterior, ceea ce face imposibilă ieşirea celor din interior fără ajutor.

    Dacă Titan s-ar fi aflat intact pe fundul oceanului, un efort de salvare ar fi şi mai dificil, din cauza presiunii enorme, a frigului şi a întunericului total la o adâncime de aproape 4 kilometri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Regizorul filmului „Titanic”, James Cameron: „Au fost avertizați! Catastrofă produsă de ignorarea avertismentelor”. Erorile de proiectare și amatorismul au dus la implozia submarinului Titan

    * VIDEO. Simulare: așa a făcut implozie submersibilul Titan, lângă Titanic, pe fundul Oceanului Atlantic! Moartea celor 5 pasageri a fost instantanee

    * Afaceristul american mort pe fundul oceanului declarase că nu angajează „bărbați cu experiență militară” pentru că „oricine poate conduce submersibilul” cu o consolă de jocuri video

    * Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

    * Marcel Ciolacu și-a plasat nepoata într-o sinecură la Radioul public! Premierul tocmai clama: „Nu mai vreau dezmăţ la stat, cu mii de angajări şi tot felul de pile!”

    * Ciolacu subjugă PNL: l-a pus pe PSD-istul Neacșu, prin ordonanță de urgență, șef peste ministrul de Finanțe și SGG! Ghinea (USR): „PNL a ajuns un banc cu Bulă”

    * Fostul primar Piedone, condamnat pentru moartea a 64 de oameni în incendiul de la Colectiv – eliberat de ICCJ și repus în funcție de Prefectura PSD! / „Am puterea, am Sistemul, sunt șmecher. Am judecătorii în buzunar, iar ăia de la Colectiv o vor lua în gură!“

    * Ambasadorul rus Valeri Kuzmin laudă AUR: „În timp ce cercurile politice românești vorbeau despre necesitatea de a se supune voinței noului hegemon neocolonial SUA, AUR a început să vorbească despre interesele naționale”

    * EDITORIAL. Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Prostie bubuitoare la Realitatea Plus. Fiica patronului: „Cei de la OMV-Petrom au găsit mai mulți țiței. Cei mai mulți țiței din ultimele decenii!”

  • FOTBAL. Cei patru sfinți care ne-au adus un 2-2 miraculos în Elveția: Sfântul VAR, Sfântul Mihăilă, Sfântul Moruțan și Sfânta Bară. Goluri-dinamită în minutele 89 și 90+2. VAR-ul merită o statuie: ne-a salvat și în Kosovo, și în Elveția

    Miracol în fotbal: România a plecat neînvinsă de la Lucerna, 2-2 cu Elveția, deși a fost condusă cu 2-0 la pauză, după o dominare sufocantă a gazdelor, iar jocul curgea spre o înfrângere umilitoare a echipei antrenate de Edi Iordănescu.

    Există miracole în fotbal! Există și Sfântul VAR, care le-a anulat elvețienilor un penalty în minutul 81, la 2-0, când puteau face 3-0. Arbitrajul video a demonstrat că deposedarea lui Manea, prin alunecare, a fost unul regulamentar. Același sistem VAR anulase golul marcat de kosovarul Zhegrova, în minutul 69 al meciului de vineri, de la Priștina, partidă încheiată 0-0.

    Există și Sfântul Moruțan, care, intrat în minutul 56 în locul lui Florinel Coman, a dat două pase geniale în minutele 89 și 90+2.

    Dar, mai ales, există Sfântul Mihăilă, care, intrat în același minut 56 (ca și Moruțan), în locul lui Ianis Hagi, a transformat în goluri pasele lui Moruțan, în minutele 89 și 90+2)!

    A, există și Sfânta Bară Transversală, cea care în minutul 90+7, la ultima zvâcnire a gazdelor, s-a opus mingii trimise din careu de nou-intratul Bislimi.

    Să notăm și Sfânta Literă M, de la Mihăilă și Moruțan. Doi tineri: 23, respectiv 24 de ani. Ei au salvat un meci ce părea iremediabil compromis. Și tot ei ne-au readus speranța că putem avea o echipă capabilă să ne ducă la un turneu final.

    Ne batem cu Israel pentru locul 2. Kosovo a ieșit din cursă

    Rezltatul de la Lucerna, Elveția – România 2-2, ne pune într-o poziție bună înaintea toamnei decisive pentru calificarea la Euro 2024 (competiție găzduită de Germania). Practic, a rămas o bătălie în trei, pentru două locuri ce duc la turneul final: Elveția, România și Israel.

    În mod normal, Elveția nu va rata locul 1, pentru că valoarea ei e superioară celorlalte echipe din grupă. Asta înseamnă că România și Israel vor lupta pentru locul 2.

    Kosovo a dat un nou rateu, 1-2 în deplasarea cu Belarus (de la Budapesta), și a ieșit practic din ecuație.

    Israel a învins greu Andorra pe teren propriu, la Ierusalim: doar 2-1. Micuța echipă iberică a egalat după pauză, dându-le emoții gazdelor, așa cum în urmă cu trei zile le-au produs o sperietură și elvețienilor (tot 1-2, dar în Pirinei).

    Dintre cele 4 meciuri jucate de România, 3 au fost în deplasare.

    Clasamentul Grupei I

    Minunatele minute 89 și 90+2

    Timp de 88 de minute, meciul de la Lucerna a fost o permanentă biciuire a echipei române de către niște elvețieni care puteau avea 5-0 la pauză și care au ratat câteva mari ocazii și în repriza secundă.

    Dar au venit miraculoasele minute 89 și 90+2, când Moruțan a construit și Mihăilă a finalizat două atacuri izvorâte de nicăieri. Calitatea paselor ardeleanului (Olimpiu Vasile Moruțan e născut la Cluj-Napoca, pe 25 aprilie 1999) și viteza explozivă a munteanului adoptat de Oltenia (Valentin Mihai Mihăilă e născut la Târgoviște, pe 2 februarir 2000) au electrocutat o întragă Elveție, care, prin vocile unor gazetari prestigioși, a strigat la final: „Nu se poate așa ceva!”

    Ba uite că se poate. Elveția nu reușește să câștige un meci în care părea să-și umfle serios golaverajul. România reușește să nu piardă o partidă căreia, la pauză, comentatorii de la Prima TV – Emil Grădinescu și Costi Mocanu – îi căutau precente catastrofale: 0-5 în Serbia (selecționer Răzvan Lucescu), 0-5 în Spania (selecționer Cosmin Contra)… Era amintit, în context, și acel 1-7 suferit de România în Elveția, în 1967…

    A fost și o uriașă eroare de abordare a finalului de meci de către jucătorii elveției (lejeri, relaxați, neaenți la finalizare, adormiți în apărare spre final) și mai ales de către selecționerul lor, Murat Yakin (48 de ani). Acesta îl dominase tactic pe Edward Iordănescu (45 de ani) în prima repriză, dar a pierdut concentrarea după pauză și controlul în ultimele 9 minute (din 89 până-n 90+7).

    Yakin s-a considerat prea devreme, a făcut schimbări arogante, complet neinspirate, în vreme ce Iordănescu-junior a dat lovitura mai ales cu dubla schimbare din minutul 57: intrarea în joc a tandemului Moruțan – Mihăilă.

    Jocul naționalei române a fost slab aproape 90 de minute, stânjenitor pe alocuri, exploziv spre final, iar rezultatul e incredibil de bun. Adversarii nu sunt fitecine, ei joacă la Manchester City (Akanji), Bayern München (Sommer), Arsenal Londra (Xhaka), Chelsea (Zakaria), Newcastle (Schär), Nottingham Forest (Freuler), Torino (Rodriguez), Mainz (Fernandes), Borussia Mönchengladbach (Elvedi), Frankfurt (Sow), Augsburg (Vargas), Celta Vigo (Seferovici), Basel (Amdouni), plus eternul Shaqiri, care acum joacă în campionatul nord-american, la Chicago Fire, dar care are în palmares Bayern München, Inter Milano, Liverpool, Lyon. Cu mici excepții, toți aceștia joacă la aceste cluburi, nu freacă banca de rezerve. Noi nu avem așa ceva! Nici măcar un jucător atât de bine plasat în fotbalul mare!

    Elveția – România 2-2. Goluri: Amdouni (min. 28 și 41) / Mihăilă (min. 89 și 90+2).

    ROMÂNIA: H. Moldovan – Manea, Nedelcearu, Drăgușin, Burcă, Sorescu (73 Olaru) – I. Hagi (57 Mihăilă), Screciu (84 Cicâldău), Stanciu, Fl. Coman (57 Moruțan) – Alibec (73 Pușcaș).

    Gică Popescu dă cu barda în Edi Iordănescu: „Băi, băiatule, habar nu ai ce înseamnă echipa națională!”

    Selecționerul Edi Iordănescu a declarat după meci:

    „Elveția a arătat că este o echipă mare, putea să câștige. Dar noi am jucat astăzi cu sufletul, am fost o familie, am format un grup. Felicit băieții, e un punct mare pentru viitorul naționalei. Un punct fantastic. Nu doar pentru clasament, ci și pentru moral.

    Am avut foarte multe dueluri tari, am încercat să gestionăm bine terenul.

    Astăzi am fost o familie. Mihăilă a dat golul de 2-2 cu ruptură musculară. Pentru noi înseamnă un punct de moral, important în clasament. 

    Am fost foarte conștienți de valoarea elvețienilor, de asta am ales să jucăm așa. Ne-am dorit să stăm absorbim presiunea, ca ulterior, pe fondul unui risc asumat de adversari, să surprindem pe tranziție. 

    N-am reușit să pregătim meciul atât de bine, am fost pe drum. Toate schimbările au fost pozitive.

    Fotbalul ne-a răsplătit, chiar dacă am suferit în prima parte. Cine crede până la final este răsplătit.

    Când ai suflet și nimic de reproșat, înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Luați linia de fund, să vedeți cât efort au depus toți. Alibec s-a luptat tot meciul, Pușcaș a intrat la fel de bine.”

    Mihăilă și Edi Iordănescu / FOTO: Gsp.ro

    După ce l-a auzit pe Edi Iordănescu, fostul internațional Gică Popescu a izbucnit în direct la Prima TV, postul care a transmis meciul. „Baciul”, care acum e director general la Farul Constanța, clubul cumnatului său Gică Hagi, a lovit cu duritate în fiul lui Anghel Iordănescu.

    „Nu poți să vii să spui că ești pe drumul cel bun. Trebuia să-ți dea 7 Elveția. Băi, băiatule, la echipa națională nu e «grup»! Aici sunt rezultate. Ce vorbești tu de «grup», de «drumul cel bun»? Doamne ferește! Să ne lase cu «grup», «familie», rezultatele contează. 

    Doamne ferește să fie ăsta «drumul cel bun»! El nu știe ce e aia echipa națională! Astea sunt cele mai proaste meciuri din istoria noastră (0-0 cu Kosovo și 2-2 cu Elveția – n. red.)! Suntem pe un drum total greșit. Trebuie să iasă imediat de pe drumul ăsta echipa națională!

    Nu e meritul nostru pentru rezultat, a fost prostia Elveției. Cum să spui că ăsta e «drumul cel bun»? Cum să spui că ai creat valori? Habar nu ai ce înseamnă echipa națională! Care sunt valorile pe care le-ai creat? Valorile sunt calificările, nu să-i cadă mingea în cap lui Pușcaș, să ajungă la Moruțan, apoi la Mihăilă și să facem 2-2! Nu, Edi, nu astea sunt valorile pe care le vrem la națională!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

    * Lui Becali nu-i poate lua nimeni locul 2! Blestemul FCSB: în ultimii 8 ani a încheiat de 7 ori pe poziția secundă și o dată pe 5. N-a mai câștigat titlul din 2015, când era în pușcărie

    * VIDEO. Dinamo revine în prima ligă, după un baraj nebun, cu 13 goluri! UTA se salvează după 5-1 în retur. Tabloul complet al sezonului viitor

    * A 4-a finală consecutivă de Liga Campionilor cu un singur gol: Manchester City – Inter Milano 1-0! Italienii au pierdut toate cele trei finale din acest an

    * Fenomenul FC Sevilla: a câștigat și cea de-a 7-a sa finală în Europa League! Prima finală europeană pierdută de Jose Mourinho, după 5 succese. Montiel – decisiv și pentru Argentina, și pentru Sevilla

    * Final de poveste la Roland Garros: Novak Djokovici – record istoric la 36 de ani; Iga Swiatek – 4 titluri de Grand Slam la 22 de ani

    * O nouă acuzație de dopaj pentru Simona Halep: falsificarea pașaportului biologic! Comunicatul devastator al Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului

    * VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

    * Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

    * Furia tâmpă a lui Olăroiu: „Eu, când aud de UE, înnebunesc! Ce ne dă nouă Europa?! Ne pune tot felul de restricții, dar nu ne dă nimic în schimb”

  • Prostie bubuitoare la Realitatea Plus. Fiica patronului: „Cei de la OMV-Petrom au găsit mai mulți țiței. Cei mai mulți țiței din ultimele decenii!”

    Continuă cu efervescență emisiunile-horror ale Alexandrei Păcuraru, beizadeaua patronului de la televiziunea conspiraționistă-șoșocară-dragnistă Realitatea Plus, Maricel Păcuraru. Și marți seară, ticăloșia și prostia s-au amestecat într-un ghiveci penibil, născut dintr-o rea-credință scandaloasă.

    Ticăloșia din emisiunea „România Suverană” de la Realitatea Plus: atacurile repetate și gratuite la adresa primăriței Sectorului 1, Clotilde Armand, și a partidului acesteia, USR. Concluzia moderatoarei Alexandra Păcuraru: „Franțuzoaica” trebuia de mult arestată! A văzut beizadeaua Păcurarului – fiică de pușcăriaș recidivist – niște imagini care i-au conferit aptitudini de magistrat (deși n-are studii), au lămurit-o că primărița Armand a furat voturile, alegerile și, evident, România. Nicio acțiune în justiție n-a confirmat o asemenea teorie, ba dimpotrivă, televiziunile Antena 3, România TV, Mihai Gâdea, Mircea Badea și Victor Ciutacu au fost obligate de instanță să plătească despăgubiri după ce au mestecat aceeași minciună pe care o reia acum Alexandra Păcuraru.

    E de observat absurdul situației: fiica unui pușcăriaș recidivist zice că tatăl său a fost condamnat abuziv, fiind nevinovat, dar Clotilde Armand ar trebui să fie arestată, deși justiția nu are pe rol niciun dosar pe numele ei!

    Grav este și conflictul de interese din acest caz: familia Păcuraru își folosește televiziunea pentru campanii de linșaj împotriva Clotildei Armand pentru că primărița USR refuză să plătească sume exagerat de mari comapniei de salubritate la care familia Păcuraru este acționar principal, cu o participare de peste 40%. Asta nu e presă, e rețetă interlopă!

    Clotilde, judecată la TV. Păcuraru: „Ar fi fost arestată”. Durgheu: „Era în executarea pedepsei deja!”

    La emisiunea de marți, Alexandra Păcuraru a adus câțiva invitați dispuși s-o înjure pe Clotilde Armand și partidul acesteia.

    Unul din Danemarca zicea că USR e „cea mai mare dezamăgire” politică.

    Avocatul Durgheu se mira – ca și moderatoarea – că primărița Sectorului 1 nu e încă arestată…

    Beizadeaua înceată la minte a lui Cozmin Gușă nu suportă muzica de la concertele din Sectorul – deci, jos Clotilde!

    Fostul senator Marius Marinescu constată: „Știm ce tragedie s-a întâmplat la Colectiv, iar primarul Piedone e în pușcărie”. Iar moderatoarea găsește vinovata și pentru Colectiv: „Și doamna Clotilde… n-a învățat nimic”!

    Apoi, Alexandra Păcuraru plusează mojic: „Dacă s-ar fi întâmplat ceea ce am văzut pe camere, la votare, atunci – uite procesul, nu e procesul, uite sacul, nu mai e sacul –, cred că ar fi fost arestată”.

    Avocatul Durgheu face afirmații iresponsabile, ca să-i cânte în strune moderatoarei: „Era în executarea pedepsei deja! Dacă era membru al oricărui alt partid – PSD sau PNL -, era în executarea pedepsei deja”.

    Moderatoarea e de acord, îl confirmă prin gesturi largi, îi mulțumește că susține jocul murdar afacerii-de-familie Realitatea Plus.

    Marius Marinescu – Florin Durgheu

    Doza de prostie: „Mai mulți țiței! Cei mai mulți țiței din ultimele decenii!”

    Doza de prostie e omniprezentă în emisiunile Alexandrei Păcuraru, autoarea unor gafe monumentale, a unor derapaje xenofobe incalificabile și a unor scenete de țață-de-la-piață. Nivelul manelist al prestațiilor acesteia, care face eforturi să se ridice la nivelul unei actrițe de telenovele venezuelene, e o constantă în cele trei ore ale „României Suverane”, dar uneori moderatoarea-beizadea se depășește pe ea însăși.

    Marți, Alexandra Păcuraru a produs o nouă barbarie la adresa limbii române. Fiica lui Maricel Păcuraru își iubește atât de mult țara, încât îi stâlcește limba cu o voluptate vecină cu inconștiența.

    De data asta, am aflat că putem substantivul țiței are singular și plural! Există unul sau mai mulți țiței!!! Dacă ești ghinionist, ai un țiței; dacă te lovește norocul, poți avea doi, trei, cinci sau 100 de țiței!

    Alexandra Păcuraru: „Vreau să mergem mai departe să vorbim despre o altă tragedie (după Colectiv – n. red.): OMV-Petrom – între ghilimele, că nu ne putem noi folosi de resursele pe care le avem aici. Coincidență sau nu, cei de la OMV au mare descoperire. Ce credeți că au descoperit? Mai mulți țiței! Cei mai mulți țiței din ultimele decenii, spun ei. Hai, vedem materialul și intrăm în legătură și cu domnul profesor Petrișor Peiu…”

    Problema e nu că OMV-Petrom a găsit mai mulți țiței, ci că ar putea găsi mai mulți petroli! :)))

    Și-a jignit invitatul care-i taxase ignoranța: „Dar la ce folosiți formolul? Vă faceți masaj cu formol?”

    Nivelul precar al moderatoarei a fost sesizat și de unul dintre invitați, medic de profesie, când era discutat subiectul alimentelor periculoase pentru sănătate. Cum Alexandra Păcuraru avea o idee fixă, aceea că mâncăm formol (!!!), medicul s-a enervat și a trimis-o la cratiță: „Dvs. n-ați auzit în viața dvs. de formaldehidă și nu știți ce e aia!”.

    Dar nici vedeta familiei Păcuraru nu s-a lăsat, a ținut – ca de obicei când e pusă la punct – să-și jignească invitatul: „Dar la ce folosiți formolul? Vă faceți masaj cu formol?”.

    VIDEO: Dialogul aprins poate fi urmărit AICI, între minutele 2:55 și 4:25.

    Alexandra Păcuraru și medicul care a ridiculizat-o

    Dialogul dintre Alexandra Păcurarul și medicul-invitat

    Medicul: „Dvs. n-ați auzit în viața dvs. de formaldehidă și nu știți ce e aia!” / Moderatoarea: „Dar la ce folosiți formolul? Vă faceți masaj cu formol?”

    Medic: Vorbiți aicea cu dispreț de nitriți și de nitrați. Vorbim de formaldehidă și n-are nicio legătură formaldehida, cum ajunge ea în mâncare. Trebuie să fim nebuni…

    Alexandra Păcuraru: Cum adică?!

    Medic: Nu, nu, nu…

    Alexandra Păcuraru: Cum adică?!

    Medic: Nu, foarte puțin… Întrebați-l pe dom’ doctor!

    Alexandra Păcuraru: Păi, ajunge, cum adică?! Păi, ajunge! Cum nu ajunge, domnule doctor?

    Medic: Nu, aveți dvs. un fix cu formaldehida…

    Alexandra Păcuraru: Am și cu asta, pentru că e pentru îmbălsămare…

    Medic: … și vă contrazic, pentru că nu despre asta e vorba.

    Alexandra Păcuraru: Așa, contraziceți-mă! E bine să ne îmbălsămăm… în timp ce mai suntem vii.

    Medic: Trebuie să vorbim despre nitriți și despre nitrați Ăstea dau în corp nitrozamine și nitrozamide. Astea sunt cancerigene…

    Alexandra Păcuraru: Și ce face formolul?! Formolul… formolul…

    Medic: … nu se moare azi-mâine, se moare după ani de zile.

    Alexandra Păcuraru: Nu contează, se moare! Păi, sunteți doctor și spuneți că nu e un risc?! E risc tot ce înseamnă otravă și te duce în prag de moarte…

    Medic: Păi, eu vă vorbesc despre otrăvuri și dvs. mă întrerupeți…

    Alexandra Păcuraru: Păi, cum îmi spuneți mie că nu este așa?! Că am eu un fix cu formolul…

    Medic: Nitriții și nitrații sunt foarte periculoși…

    Alexandra Păcuraru: … și la fel și formolul. Este pentru îmbălsămare, nu se consumă în fructele exotice.

    Medic: Dvs. n-ați auzit în viața dvs. de formaldehidă și nu știți ce e aia!

    Alexandra Păcuraru: Da’ trebuie să aud?! Trebuie să-l folosesc la morgă…

    Medic: Păi, trebuie să auziți și să înțelegeți despre ce e vorba, că dacă nu înțelegeți…

    Alexandra Păcuraru: Ăsta trebuie folosit la morgă, domnule…

    Medic: Nu… nu numai.

    Alexandra Păcuraru: Dar la ce? Pentru ce îl folosiți? Vă faceți masaj cu formol?

    Medic: Dar… despre ce…?! Vorbim prostii acuma… Vorbim prostii.

    Alexandra Păcuraru: Păi cum, nu ziceați că vorbiți lucruri serioase?!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un decret rușinos semnat de președintele Emil Constantinescu în 1999: grațierea lui Maricel Păcuraru, infractor cu vocație de recidivist. Acum e patronul Realitatea Plus, televiziune care face politică anti-europeană și rusofilă

    * Minciuna lui Iohannis: „Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate”. În realitate, românilor li s-a promis „fără PSD” și „fără pensii speciale”, dar au primit PSD și super-pensii speciale! Iar stabilitatea a fost doar politică, nu și în privința prețurilor

    * Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani

    * Sindicatele din Educație suspendă greva punând Guvernului două condiții financiare grele, dar „uitând” cele trei măsuri care ar însănătoși sistemul

    * VIDEO+FOTO. Înregistrarea-cheie din TVR: cele 14 secunde în care Olaianos o „gâtuie” pe colega sa Nadine Vlădescu. O ridică în aer și o izbește de perete. Filmul agresiunii în 22 de fotografii

    * Furia tâmpă a lui Olăroiu: „Eu, când aud de UE, înnebunesc! Ce ne dă nouă Europa?! Ne pune tot felul de restricții, dar nu ne dă nimic în schimb”

    * PSD-istul Mihai Tudose, acuzat de consiliera sa de la Bruxelles că a hărțuit-o sexual. „Îmi spunea să merg în fața lui ca să-mi vadă fundul. Vorbea vulgar, făcea aluzii: «Îmbracă-te mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși!»”

    * Prigojin anunță un viitor sumbru pentru banda lui Putin: „Suntem la 2-3 luni de plutoanele de execuție” / „Rusia va pierde teritorii”

    * Trump ținea în dormitor și în baie, lângă WC, munți de documente secrete, inclusiv planuri nucleare! E inculpat pentru 37 de capete de acuzare. Au început să-l abandoneze și avocații

    * Viața și moartea lui Silvio Berlusconi. I-a pupat mâna lui Gaddafi, îl admira pe Putin, l-a făcut „nazist” pe Martin Schulz, a triumfat de 5 ori cu AC Milan în Europa. De urmările Covidului n-a scăpat niciodată

  • Reputat istoric basarabean despre un vechi obicei al Moscovei: „În 1941, sovieticii au aruncat în aer barajul Centralei hidroelectrice de la Zaporojie, pentru ca nemții să nu poată trece Niprul pe baraj”

    „Rușii au aruncat în aer barajul hidrocentralei de la Kahovka, de pe Nipru. Face parte din experiența de secole a lor de aplicare a practicii «pământului pârjolit»”, scrie reputatul istoric și om politic basarabean Anatol Petrencu pe blogul său de pe platforma ProMemoria.

    Anatol Petrencu e convins că rușii au aruncat în aer barajul de la Kahovka, de pe fluviul Nipru, din sud-estul Ucrainei. Istoricul de la Chișinău arată că și pe vremea Uniunii Sovietice, Moscova a procedat la fel: „Pe data de 18 august 1941, în fața trupelor germane în ofensivă, sovieticii au aruncat în aer barajul Centralei hidroelectrice de la Zaporojie – Dneproghes. Asta pentru ca nemții să nu poată trece Niprul pe baraj. Documentele demonstrează: militarii Regimentul 157 al NKVD, împuternicit cu paza obiectivelor de importanță majoră, pe 18 august, între 20.00 și 20.30, au aruncat în aer barajul hidrocentralei”.

    O „ispravă” similară a fost, tot în cel de-al Doilea Război Mondial, „aruncarea în aer a barajului primei ecluze a Canalului Marea Albă – Marea Baltică. Uriașul val a șters de pe fața pământului localitatea din calea apei – Poveneț. Cu tot cu locuitorii orășelului, cu case, cu tot ce a fost în fața Potopului provocat de ostașii roșii”.

    Anatol Petrencu

    Autorul articolului, istoricul și politicianul liberal Anatol Petrencu (69 de ani), este o somitate academică în Republica Moldova. Doctor în istorie, profesor universitar, el și-a început cariera ca asistent universitar la Catedra de Istorie Universală din cadrul Universității de Stat a Republicii Moldova. În perioada 1990-1992 a fost decan al Facultății de Istorie, iar între 1998 -2006 a fost președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova. În 2010 a făcut parte din Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Din octombrie 2010 este directorul Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”.

    Argumentele istoricului Anatol Petrencu

    „D-ale Istoriei… Rușii au aruncat în aer barajul hidrocentralei de la Kahovka. Timpuri noi, aceleași tactici”

    „Ne referim la experiența de secole a rușilor de aplicare a practicii «pământului pârjolit». Sute de ani, la retragerea forțelor militare ale rușilor, din raționamentul de a căra cu ei sau de a distruge (dacă nu sunt în stare să ducă cu ei la retragere), – bunurile materiale au fost distruse. Pentru «a nu fi folosit de adversar».

    Cel mai la îndemână exemplu este incendierea Moscovei în 1812: în fața trupelor lui Napoleon, general-guvernatorul Moscovei Rostopovici a ordonat distrugerea orașului până la temelie; la indicația lui au fost pregătite substanțe inflamabile, precum și polițiști, îmbrăcați în civil, care au dat foc Moscovei.

    După mai mult de un an de relații excelente de prietenie și cotropiri teritoriale coordonate, pe 22 iunie 1941, Germania condusă de A. Hitler a atacat URSS condusă de I. Stalin. Fiind pregătită de ofensivă împotriva Germaniei, conducerea de la Kremlin a fost surprinsă de înaintarea vertiginoasă a forțelor militare germane și nevoită să se retragă în interiorul țării și… să aplice tactica «pământului pârjolit». La 29 iunie, I. Stalin și V. Molotov au semnat o Directivă în care cereau organelor de partid și de stat, între altele: «(…) 4. În cazul retragerii unităților Armatei Roșii, a trimite (în regiunile din interiorul URSS – n. a.) tot materialul rulant, a face să nu rămână nici o locomotivă, nici un vagon; a nu lăsa dușmanului nici un kilogram de pâine, nici un litru de carburanți (…). Toate bunurile de preț, inclusiv metalele neferoase, grâul și combustibilul, ce nu pot fi evacuate, urmează a fi nimicite necondiționat».

    Conducerea numitei RSS Moldovenești a aplicat Directiva Kremlinului la condițiile basarabene: culturile cerealiere și cele de plante oleaginoase, rezervele de alimente ce se găsesc în depozite de lemn «să fie stropite cu benzină sau gaz lampant și să li se dea foc». Aceleași culturi – indică în continuare documentul citat –, dar depozitate în încăperi ignifuge (depozite din cărămizi, elevatoare și uscătorii), să fie nimicite pe calea aruncărilor în aer.

    Pe data de 18 august 1941, în fața trupelor germane în ofensivă, sovieticii au aruncat în aer barajul Centralei hidroelectrice de la Zaporojie – Dneproghes. Asta pentru ca nemții să nu poată trece Niprul pe baraj. Documentele demonstrează: militarii Regimentul 157 al NKVD, împuternicit cu paza obiectivelor de importanță majoră, pe 18 august, între 20.00 și 20.30, au aruncat în aer barajul hidrocentralei.

    Dar aceasta nu a fost unica «faptă eroică» a militarilor sovietici. O altă «ispravă» a fost aruncarea în aer a barajului primei ecluze (dacă privim de la lacul Onega spre Marea Albă) a Canalului Marea Albă – Marea Baltică. Uriașul val a șters de pe fața pământului localitatea din calea apei – Poveneț. Cu tot cu locuitorii orășelului, cu case, cu tot ce a fost în fața Potopului provocat de ostașii roșii. După reocuparea nordului Bucovinei (1944) sovieticii au trimis bărbații bucovineni la restabilirea barajului. Datorită subnutriției, îmbrăcămintei și încălțămintei neadecvate locului de muncă forțată, muncii supraomenești, majoritatea absolută a românilor au murit acolo (în iarna anului 1944-1945).

    Iată că Istoria se repetă: pe data de 6 iunie 2023, dorind din răsputeri să împiedice contra-ofensiva Forțelor militare ucrainene, operațiune de eliberare a Ucrainei, militarii ruși au decis să arunce în aer barajul hidrocentralei de la Kahovka.

    Uimit de proporțiile catastrofei, Kremlinul a dat vina pe partea ucraineană. Nu este prima dată când rușii afirmă cum că ucrainenii înșiși bombardează propriile lor orașe.

    Specialiștii în domeniu au demonstrat că barajul a fost distrus din interior, adică de către militarii ruși (hidrocentrala este sub ocupație rusească. Deocamdată). Încă din octombrie 2022 barajul a fost minat (există dovezi în acest caz). În plus, barajul a fost șubrezit, dorindu-se, probabil, să elibereze cantități de apă capabile să înece insulele de pe Nipru, ocupate de militarii ucraineni, în cadrul pregătirii contra-ofensivei de proporții. Forțele ucrainene se pregătesc de eliberarea teritoriilor ocupate de cotropitorii ruși. De frică, rușii au aruncat în aer barajul. Proporțiile catastrofei le vedem la ecrane: putiniștii au comis încă o crimă împotriva umanității. Iată că suntem nevoiți să întrebuințăm un nou cuvânt – ecocid – distrugerea în masă a florei și faunei ca urmare a catastrofei ecologice provocate de ruși.

    Aventura criminală a regimului Putin a dus la prea multe victime umane. Iar acum, prin înec, au murit zeci de mii de animale domestice.

    În rezultatul distrugerii barajului de către militarii ruși, Armata ucraineană va fi nevoită să modifice tactica viitoarelor lupte împotriva cotropitorilor. Dar crima de la Kahovka nu o va opri din realizarea planului de eliberare a țării lor, a Ucrainei.

    Slava Ucraine!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani

    * Deficitul crește exploziv: gaura bugetară făcută de PSD-PNL a ajuns la 32 de miliarde de lei la sfârșitul lunii mai, în creștere cu 12 miliarde față de acum două luni!

    * PSD-istul Mihai Tudose, acuzat de consiliera sa de la Bruxelles că a hărțuit-o sexual. „Îmi spunea să merg în fața lui ca să-mi vadă fundul. Vorbea vulgar, făcea aluzii: «Îmbracă-te mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși!»”

    * EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

    * Barajul de la Nova Kahovka, detonat la ordinului unui general rus beat? Ucrainenii au văzut șocați cum soldații ruși sunt înghițiți de torent

    * AUDIO. „Mâine să nu vii la Parlament, jegule! Îți rup chiloții de pârțar ce ești, mă, m…! Să ți-o îndes!“ Deputatul Titi „Patru-Mâini“, dat afară de AUR după ce s-a îmbătat și a sunat alți parlmentari până la 3 dimineața

    * Viktor Orban se bazează pe imperiul rus pentru ca SUA să fie împinsă în afara Europei, iar el să redeseneze granițele Ungariei. Dezvăluirile unui fost ofițer de informații maghiar

    * ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

    * Săptămâna horror a Alexandrei Păcuraru la Realitatea Plus: xenofobie, țățism, deputat USR alungat cu minciuni, ex-ministru siderat de pocirea numelui…

    * Furia tâmpă a lui Olăroiu: „Eu, când aud de UE, înnebunesc! Ce ne dă nouă Europa?! Ne pune tot felul de restricții, dar nu ne dă nimic în schimb”

  • Săptămâna horror a Alexandrei Păcuraru la Realitatea Plus: xenofobie, țățism, deputat USR alungat cu minciuni, ex-ministru cu numele pocit…

    Săptămâna horror a Alexandrei Păcuraru la Realitatea Plus: xenofobie, țățism, deputat USR alungat cu minciuni, ex-ministru cu numele pocit…

    Alexandra Păcuraru și Anca Alexandrescu nu doar că aduc amenzi în serie pentru Realitatea Plus, dar reușesc să decredibilizeze total televiziunea familiei Păcuraru. Opțiunea editorială dubioasă, promovarea unor toxine politice precum Liviu Dragnea, Diana Iovanovici-Șoșoacă, George Simion și Eugen Orlando Teodorovici, pupincurismul față de guvernanții Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, invitarea constantă a unor rusofili înrăiți precum familia Gușă (tartorul Cozmin și fiul Andrei Cosmin), Sorin Roșca Stănescu, Iosefina Pascal și Marius Ghilezan – toate acestea sunt dublate de gafe monumentale și de „obrăznicia prostului”.

    A fost „săptămâna neagră” a Alexandrei Păcuraru (35 de ani), fiica patronului de la Realitatea Plus, Maricel Păcuraru. Seară de seară s-a făcut de râs, în emisiunea ei cu nume de perversitate subliminal-rusească – „Româna Suverană” -, dar apogeul l-a atins marți și joi.

    Rețeta săptămânii horror: xenofobie, țățism, agramatisme, un invitat alungat din emisiune prin rafale de minciuni, altul siderat de pocirea numelui

    Marți, prin minciunile ei care veneau în avalanșă, l-a făcut pe unul dintre invitați, deputatul Cristian Seidler (USR), să plece din emisiune. Bombănelile amfitrioanei-beizadea, în urma invitatului furios, au fost de „țață de la piață”. De altfel, și felul în care Alexandra Păcuraru își pune mâine în șold, gesticulând ca-n telenovele, întărește această imagine jenantă.

    Dar nimic nu bate vorbele domniței! Un spectacol caraghios, susținut de o amatoare a profesiei de jurnalist, care a confiscat prime-time-ul televiziunii patronate de domnul tată.

    Joi, Alexandra Păcuraru s-a dezlănțuit într-un mizerabil episod de xenofobie, chiar în ziua în care pe ecranele televiziunii familiei sale rula o decizie a CNA, prin care Realitatea Plus a fost amendată pentru alte manifestări de xenofobie, în aceeași emisiune – „România Suverană” –, moderată de aceeași Alexandra Păcuraru.

    Dar cum xenofobia nu e suficientă, telespectatorii Realitatea Plus au avut parte și de rafale de minciuni din partea invitatului putinist Cozmin Gușă, și de o gafă monumentală a moderatoarei, precum și de agramatismele înfiorătoare ale acesteia.

    „Să n-avem numa’ nume străine în toate funcțiile-cheie!” Iar banii „să nu-i exporteze”, ci „să le recupereze”!!!

    Alexandra Păcuraru a început luna „în forță”: joi, 1 iunie, a avut o incredibilă răbufnire de xenofobie. Ea a afirmat, siderant, că „avem numa’ nume străine, toate, în toate funcțiile-cheie” – referire evidentă la Klaus Iohannis, Eduard Hellvig, Laura Codruța Kovesi etc.

    Tirada nefericitei moderatoare a fost îndulcită cu mierea contrafăcută a laudelor aduse celor doi „corifei” ai guvernării, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, care – în viziunea acesteia – au marele „merit” de a fi „români”, de a purta „nume românești”!

    Alexandra Păcuraru: „Eu îmi doresc pentru România să avem un președinte român… român!… botezat în România, așa… un prim-ministru român, o echipă de români… Aș vrea să văd și eu că nu suntem minoritari din toate punctele de vedere și există dragostea aia de țară manifestată până la cel mai înalt nivel… Să n-avem numa’ nume străine, toate, în toate funcțiile-cheie… De asta mă și bucur că-l avem pe domnu’ Ciucă… uite, s-ar putea să vină și Ciolacu după el… rarități, să zic așa, în fruntea țării. Serviciile – să vorbim și de ele, că și-aici sunt numa’ nume străine?!… Români! Să avem garanția că românii vor schimba în bine țara… români care trăiesc în România, cu bani în România, respiră în România, nu huzuresc în alte părți și aici fac bani ca să-i exporteze, cum arăta doamna Maria Vasii…”

    „Să-i exporteze” nu există în limba română, există doar „să-i exporte”. Dar agramatismele abundă în discursul liber al domniței, uneori chiar și când citește de pe prompter. Exemplu din aceeași emisiune de joi: „… bani pe care, dacă instituțiile statului le-ar recupera, am avea și de spitale…”.

    Cu două zile înainte, referindu-se la Clotilde Armand, beizadeaua Păcuraru faultase limba română la fel de penibil: „Toate mesajele pe care le am de la telespectatori este că această persoană tot ce face este un fals”.

    Moderatoarea către Cristian Diaconescu: „Domnule Dan Diaconescu…”

    Câteva minute mai târziu, după un reportaj despre marele summit european de la Chișinău, Alexandra Păcuraru a produs un moment de stupoare generală. Ea i s-a adresat lui Cristian Diaconescu cu „domnule Dan Diaconescu”, confundându-l pe fostul ministru de Externe cu ex-pușcăriașul de la OTV!

    Vizibil jenat, Cristian Diaconescu a încercat să treacă elegant peste situația penibilă

    Alexandra Păcuraru: Domnule Dan Diaconescu, un eveniment extraordinar de important pentru Republica Moldova.

    Cristian Diaconescu: Cristian Diaconescu!

    Alexandra Păcuraru (zâmbind tâmp): Cristian Diaconescu…

    Cristian Diaconescu: Da, e în regulă. Este un eveniment interesant, deocamdată este la început…

    A găzduit mizeriile lui Cozmin Gușă la adresa Moldovei și a Maiei Sandu

    Printre multele episoade jenante sau toxice din emisiunea de joi a Alexandrei Păcuraru, s-a numărat și acela în care propagandistul putinist Cozmin Gușă (52 de ani) a încercat s-o ridiculizeze pe Maia Sandu. Moderatoarea rânjea prostește, n-o deranja defel că Gușă tămâia personaje precum Vladimir Voronin, Vladimir Plahotniuc și Petru Lucinschi, atacându-i mizerabil pe președinta pro-europeană a „României de Est” și președintele Ucrainei atacate de ruși.

    Cozmin Gușă: „Moldova asta a avut o demnitate, chiar și când era sub Voronin, sub Lucinschi… a avut o demnitate chiar și sub Plahotniuc – atât de mult hulit, deși s-a plimbat cu Victoria Nuland prin Washington când și cum a vrut el. A avut o demnitate. Acum, această Moldovă și-a pierdut ceastă demnitate. Când i-am văzut în imagine pe Zelenski și pe Maia Sandu, am avut așa o idee… nu neapărat de Bonnie și Clyde… un fel de Tanda și Manda, cum se zice la noi la țară. Tanda și Manda care se iau de mână și execută niște mișcări publice”.

    Ca să servească putinismul până la capăt, Gușă a lansat și o minciună sfruntată împotriva Republicii Moldova, iar moderatoarea-jupâneasă n-a făcut niciun efort să restabilească adevărul. Probabil depășită de subiect, a ales să meargă pe mâna rusofilului asociat în afaceri cu familia Păcuraru.

    Cozmin Gușă: „Moldova asta atât de mică are un rol geopolitic fantastic de mare, care s-a văzut din nervozitatea Înaltului Reprezentant pentru politică externă, Josep Borrell, care în momentul în care a fost întrebat de către jurnaliștii moldoveni, astăzi, pe aeroport, «ce ziceți despre integrarea Moldovei în UE?», le-a dat-o… nu știu, o fi băut un whisky pe avion, habar n-am, că se mai poartă pe la europenii ăștia… le-a dat-o – cică «n-aveți nicio șansă, că aveți probleme cu Transnistria». Buf! Adică «n-aveți nicio șansă de integrare, pentru că aveți probleme cu Transnistria». Atât de complexă e situația Republicii Moldova, și noi ne tot jucăm cu…”

    În realitate, Josep Borrell (76 de ani) a spus exact pe dos. Înainte de începerea celui de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), găzduit de Republica Moldova, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate a declarat la Chișinău: „Republica Moldova decide în mod independent ce se întâmplă cu regiunea transnistreană. Ciprul a devenit membru al UE având o problemă teritorială. Moldova poate să facă la fel acest lucru”.

    Așadar, Josep Borrell a declarat clar că problema transnistreană nu este o piedică în calea aderarării Republicii Moldova la UE, așa cum n-a fost problema Ciprului de Nord pentru aderarea Ciprului. Dar intoxicatorul putinist Cozmin Gușă a transmis, prin intermediul postului Realitatea Plus, Borrell le-ar fi spus moldovenilor că „n-aveți nicio șansă de integrare, pentru că aveți probleme cu Transnistria”! De fapt, Gușă  dat glas dorințelor sale, în acord cu dorințele lui Putin și în total dezacord cu realitatea, iar moderatoarea Alexandra Păcuraru n-a fost în stare să restabilească adevărul. Ea zâmbea tâmp la minciunile lui Gușă, aprobându-le prin tăcere și prin mimica sa de beizadea fără repere.

    L-a alungat din emisiune pe Cristian Seidler (USR). „Aveți proiecte cu Clotilde? Sunt proiecte ca să luați toți banii din țară afară?” / „De ce îmi pui cuvinte în gură?”

    Înainte de „joia neagră” a fost însă „marțea neagră” a Alexandrei Păcuraru. În emisiunea din 30 mai, ea l-a alungat pur și simplu din studio pe unul dintre invitați, deputatul Cristian Seidler (USR), prin rafala de minciuni la adresa acestuia și a colegei sale de partid, Clotilde Armand, primărița Sectorului 1 al Capitalei.

    În scurtul dialog dintre moderatoare și invitat, aceasta a apărat – într-un evident conflict de interese – afacerea cu gunoaie a familiei sale, aflată în conflict financiar cu Clotilde Armand.

    Stilul abordat de moderatoare poate fi numit „țățism de presă”. El include inclusiv schmbarea bruscă a formulei de adresare, de la persoana a doua plural la persoana a doua singular. Când Cristian Seidler a pomenit de „mafia de la Romprest” (afacerea cu gunoaie a familiei Păcuraru), acesta s-a trezit ținta unor cuvinte scuipate cu ură, ca într-o telenovelă cu păruieli: „de ce îmi pui cuvinte în gură?”; „vrei să…?”; „sunteți în bula securiștilor”; „gura păcătosului adevăr vorbește”.

    Ora de țățism

    Dialogul dintre Alexandra Păcuraru și Cristian Seidler

    Cristian Seidler: Nu accept o societate în care să se facă apologia infracțiunii. Nu mă interesează dacă naționalitatea infractorului este român, francez sau de oricare. Toți trebuie să plătească la fel.

    Alexandra Păcuraru: Da, dar cei care sunt străini în România se sustrag…

    Cristian Seidler: Marii politicieni ai României se sustrag ei, până una-alta. Dar încă o dată, indiferent de ce naționalitate sau cetățenie are infractorul, trebuie să stea la răcoare și trebuie recuperat prejudiciul. Dar nici să naștem teorii conspiraționiste, cu „telefoane de la ambasadă”…

    Alexandra Păcuraru: Dar nu sunt conspiraționiste. Coldea a fost… Doamna Clotilde a dumneavoastră tot pe la Ambasada Franței a fost.

    Cristian Seidler: A fost ce? Infractoare? Și a sunat Ambasada Franței? Ce sugerați?

    Alexandra Păcuraru: Aaaaa, nu știm, nu știm, că prima oară când a plecat din țară, nu știm de ce a plecat din țară, când a fost nu știu ce accident la firma unde doamna Clotilde era directoare.

    Cristian Seidler: L-o fi împins ea pe om să se facă accident, nu? Asta sugerați?

    Alexandra Păcuraru: Da’ de ce îmi pui cuvinte în gură?

    Cristian Seidler: Nu… V-am vorbit cu respect.

    Alexandra Păcuraru: Nu contează! Îmi pui cuvinte în gură, eu n-am zis că sugerez asta.

    Cristian Seidler: V-am întrebat dacă sugerați – da sau nu?

    Alexandra Păcuraru: Eu am sugerat că a plecat din țară după ce a fost un accident. Vrei să…?

    Cristian Seidler: Și, deci, că ar avea legătură cu infracțiunea respectivă?

    Alexandra Păcuraru: Păi, ce ce a plecat din țară?

    Cristian Seidler: Dar dumneavoastră de ce plecați mâine din țară dacă a avut loc ieri un accident pe Valea Jiului?

    Alexandra Păcuraru: De ce a fost chemată la Ambasadă alături de domnul Coldea și de toată lumea? Ce face Ambasada pentru ea?

    Cristian Seidler: Când a fost asta? Când s-a întâmplat asta?

    Alexandra Păcuraru: Păi, întrebați-l pe domnul Coldea, că am înțeles că sunteți prieteni!

    Cristian Seidler: Păi, nu… Întrebați dumneavoastră! Aduceți-mi dovezi că așa s-a întâmplat!

    Alexandra Păcuraru: Păi, îl sun, dar nu-mi răspunde.

    Cristian Seidler: Dumneavoastră faceți niște afirmații pentru care nu aveți dovezi.

    Alexandra Păcuraru: Fac afirmații pe care tot statul le-a făcut.

    Cristian Seidler: Pentru care nu aveți dovezi.

    Alexandra Păcuraru: Păi, am fost eu s-o pozez pe doamna Clotilde?!

    Cristian Seidler: Păi, dacă n-aveți dovada, de ce vorbiți despre faptul că așa s-a întâmplat?

    Alexandra Păcuraru: Pentru că știu de la oameni care au fost acolo că s-a dus.

    Cristian Seidler: Aaaaa…

    Alexandra Păcuraru: Bineînțeles că știu! Cum știți și dvs. că a făcut accident și spuneți că zic eu chestia asta.

    Cristian Seidler: Păi, asta ați sugerat: că există o legătură…

    Alexandra Păcuraru: Păi, „sugerez eu”… Nu, sugerează Seidler! Deci înseamnă „gura păcătosului adevăr vorbește”.

    Cristian Seidler: Are cetățenie română, putea fi cercetată…

    Alexandra Păcuraru: Și tatăl doamnei Clotilde ce era?

    Cristian Seidler: Tatăl doamnei Clotilde – habar nu am!

    Alexandra Păcuraru: Oooooo… oooooo…

    Cristian Seidler: Ce era?

    Alexandra Păcuraru: Păi, nu știu, nu sunteți acolo? Vă răspunde la telefon Clotilde?

    Cristian Seidler: Dacă o sun, da.

    Alexandra Păcuraru: Aveți proiecte cu Clotilde? Sunt proiecte de țară sau sunt proiecte ca să luați toți banii din țară afară?

    Cristian Seidler: Asta sugerați acum? Mulțumesc.

    Alexandra Păcuraru: Nu, vă întreb.

    Cristian Seidler: Nu, dvs. sugerați.

    Alexandra Păcuraru: Nu, vă întreb. Este o întrebare. Toate mesajele pe care le am de la telespectatori este că această persoană tot ce face este un fals, la Primăria Capitalei Sectorului 1. Ea își dă bani ei – n-ați văzut?

    Cristian Seidler: Aveți vreo dovadă pentru asta? Că și eu pot spune despre dvs. verzi și uscate.

    Alexandra Păcuraru: Păi, da’ cum? Consilierii de la PNL și PSD – dacă nici ei nu mai au dovezi…

    Cristian Seidler: Păi, nu au dovezi, tocmai, e doar bla-bla-bla.

    Alexandra Păcuraru: Păi, a prezentat toată media, s-a vorbit – și Clotilde este tot acolo.

    Cristian Seidler: Exact!

    Alexandra Păcuraru: De ce? O susține statul francez! Statul român o susține…

    Cristian Seidler: Dacă veniți cu teorii conspiraționiste…

    Alexandra Păcuraru: Dar nu sunt conspiraționistă, eu trăiesc aici, am afaceri aici.

    Cristian Seidler: Spuneți Soros!

    Alexandra Păcuraru: Zic Macron.

    Cristian Seidler, sub asaltul Păcurăriței, care „trage” cu minciuni

    Cristian Seidler: Faceți afirmații goale și nu aveți dovezi.

    Alexandra Păcuraru: N-am dovadă, dar consilierii fac afirmațiile astea. Nu vorbește cu ei, își dă singură banii, ia singură deciziile, nu are discuții cu nimeni. Ea creează numa’ scandal, cu toată lumea numa’ s-a certat femeia asta.

    Cristian Seidler: Evident, cu mafia gunoiului s-a certat, da! Și în continuare se va certa cu toată mafia de la Romprest!

    Alexandra Păcuraru: „Cu mafia gunoiului”… de asta avem șobolani mai mari decât pisicile pe stradă.

    Cristian Seidler: Asta e o afirmație pe care la postul dumnevoastră încercați să o dovediți cu filmări de pe vremea doamnei Firea din parc. Haideți să fim serioși! M-am săturat de toate manipulările astea. Când aveți dovezi, faceți afirmații, ne batem în idei, dar când veniți așa, cu invenții…

    Alexandra Păcuraru: Domnule Seidler, înseamnă că trăiți într-o altă bulă. Cred că sunteți în bula securiștilor.

    Cristian Seidler: În ce bulă sunt? Sunt în bula securiștilor? Da? Bine, la revedere!

    Alexandra Păcuraru: Da, în bula securiștilor care neagă realitatea.

    Cristian Seidler: Seară bună! Ne întâlnim în instanță…

    Alexandra Păcuraru: Doamne-ajută!

    Cristian Seidler: … când spuneți dvs. că eu sunt în bula securiștilor fără nicio dovadă.

    Alexandra Păcuraru: Păi, securiștii de-aia sunt securiști, că nu trebuie să…

    Cristian Seidler: Și v-o spun în direct: la CNA vă fac reclamație pentru că ați făcut o afirmație fără dovadă, că eu aș fi din bula securiștilor. Vai de capul meu, ce televiziune e asta, la care faceți afirmații total nefondate, inventate. Stimată doamnă, aveți vreo dovadă? Atât vă întreb: aveți vreo dovadă că eu trăiesc în bula securiștilor?

    Alexandra Păcuraru: Nu, am zis că „poate”… Am zis că „poate trăiți”…

    Cristian Seidler: Deci n-aveți nicio dovadă.

    Alexandra Păcuraru: Am zis că „poate trăiți”…

    Cristian Seidler: Deci nu aveți nicio dovadă. La revedere!

    Alexandra Păcuraru: „O noapte binecuvântată” se zice, domnule Seidler! Vedeți să nu vă sfârâie nervii… că s-ar putea să… să fie rău…

    Amenințări de tip mafiot? „S-ar putea să fie rău…” / „Poate se îneacă până ajunge acasă…”

    Când Cristian Seidler părăsea studioul emisiunii „România Suverană” de la Realitatea Plus, moderatoarea Alexandra Păcuraru i s-a adresat cu un comentariu nevrotic, umoral, ciudat, ce poate conține și o amenințare: „Vedeți să nu vă sfârâie nervii… că s-ar putea să… să fie rău…„

    Câteva minute mai târziu, în absența lui Cristian Seidler, moderatoarea i s-a adresat unui alt invitat, deputatul Mircea Fechet (PNL), la fel de dubios și, posibil, amenințător: „Domnule Fechet, cum e? Ați rămas singur acolo… Ia, vin… vin să vă țin… Hai, să nu rămâneți, că vă țin eu companie. Să-i luați domnului Seidler și apa, poate se îneacă până ajunge acasă… să aibă vorbele la el, să mă acționeze în instanță…”

    Alexandra Păcuraru se apropie de Mircea Fechet, pe lângă scaunul lăsat liber de Cristian Seidler…

    Cele două afirmații pot interpretate și ca având tentă mafiotă, dar e greu de spus dacă fiica ex-pușcăriașului Maricel Păcuraru a vrut să transmită un mesaj amenințător. Destinatarul mesajului, Cristian Seidler, îl poate interpreta astfel. De altfel, în timpul emisiunii, când moderatoarea a spus că primărița Clotilde Armand „cu toată lumea s-a certat”, deputatul USR i-a replicat tăios: „Evident, cu mafia gunoiului s-a certat, da! Și în continuare se va certa cu toată mafia de la Romprest!”.

    Când a spus „Romprest”, a spus familia Păcuraru! Când a spus „mafia de la Romprest”, n-a cruțat familia Păcuraru, a cărei săgeată media era chiar acolo, în studio, și arunca minciuni în direcția primăriței Armand și, ulterior, a deputatului Seidler, ambii de la USR.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Mesaj ca la plenarele PCR: directorul Loteriei Române vrea să revoluționeze toate loteriile din Europa! Până acum, tânărul PSD-ist a „performat” doar la propria avere

    * PSD își asmute hăitașii asupra profesorilor. Ciutacu urlă la greviști: „După ce ieșiți din grevă, să nu cumva să ratați cele trei luni consecutive de concediu plătit! Meritați să vă odihniți“

    * EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

    * O profesoară regretă că o admira pe Dana Budeanu, după ce o mamă a imitat-o pe „vedetă“ și i-a spus „marș, fă, la ore!“. Budeanca vorbise la fel

    * „Bugetul e țăndări. Aceste găști de amatori trebuiau ținute departe de trezoreria statului“. Cele 6 erori majore comise de PSD când a făcut bugetul pe 2023, analizate de profesorul Cristian Păun

    * ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

    * Olaianos și-a retras pe șest plângerea împotriva TVR, după ce făcuse tam-tam că a ratat deplasarea în Qatar și cerea 200.000 de euro!

    * Fostul fotbalist Dănuț Lupu, condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare după ce a condus 22 de ani fără permis! A mai făcut pușcărie și în Grecia

    * Fenomenul FC Sevilla: a câștigat și cea de-a 7-a sa finală în Europa League! Prima finală europeană pierdută de Jose Mourinho, după 5 succese. Montiel – decisiv și pentru Argentina, și pentru Sevilla

    * VIDEO. „Se credea că Rusia are a doua cea mai puternică armată din lume. Acum are a doua cea mai puternică armată din Ucraina!” – Antony Blinken, secretarul de stat al SUA

  • Iohannis se răstește la profesorii greviști, pesnindu-i cu o minciună: „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?! Guvernul le-a dat tot ce au cerut”

    Președintele Klaus Iohannis crede că o parte dintre profesori se vor întoarce la școală, după Ordonanța de Urgență aprobată joi de Guvern, prin care sunt majorate salariile cu sumele respinse miercuri de profesorii greviști. Aflat la Chișinău, Iohannis s-a răstit la dascălii care continuă greva, oferind și un argument mincinos: „Guvernul le-a dat tot ce au cerut”.

    Klaus Iohannis spune că Guvernul PSD-PNL a procedat corect. Șeful statului pune la îndoială buna funcționare a comunicării cu protestatarii prin intermediul sindicatelor.

    Iohannis s-a arătat foarte iritat de posibilitatea ca greva să continue. „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale, (…) după ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut?”, s-a ambalat Iohannis joi, într-o conferință de presă ținută în capitala Republicii Moldova, unde participă la summit-ul Comunităţii Politice Europene.

    Argumentul final – „Guvernul le-a dat tot ce au cerut” – este, evident, o minciună. Există încă o diferență mare între solicitările profesorilor și ceea ce le-a oferit Guvernul, dovadă că greva continuă. Evident că nu trebuie ca Executivul să le dea greviștilor tot ce solicită, de obicei cererile sunt maximale sau exagerate, dar răspunsul prezidențil este profund mincinos și, de aceea, iritant. Klaus Iohannis putea să spună că Guvernul le-a dat profesorilor maximum din ce le putea oferi, ar fi fost un răspuns mai apropiat de realitate. Dar și în acest caz, dascălii l-ar fi putut pune în dificultate cu un argument imbatabil: de ce nu tăiați pensiile speciale, salariile nesimțite la stat, cheltuielile aberante și de ce nu dați afară nesătula și ineficienta clientelă politică, pentru a face rost de bani?!

    VIDEO: Declarațiile lui Klaus Iohannis la Chișinău

    „Guvernul le-a acordat două lucruri importante”

    Klaus Iohannis a explicat explicat ce crede el că a făcut Guvernul important pentru a răspunde revendicărilor profesorilor: „Guvernul a decis să le acorde două lucruri importante. Primul – care nu este foarte dezbătut în public, dar mie mi se pare cel mai important – este recunoașterea prin act normativ a dreptului de a avea grilă de salarizare care pornește de la salariul mediu pe economie, și asta îi va pune pe dascăli acolo unde le este locul. Acest lucru a fost garantat deja prin ordonanța care s-a dat astăzi. Al doilea lucru, tot ușor de înțeles – oamenii au spus: «Și până atunci?». Și până atunci există creșterile salariale care au fost statuate astăzi prin ordonanță de urgență, prin care cadrele didactice primesc lunar 1.000 de lei în plus la salariu, iar personalul nedidactic primește 400 de lei”, sume brută.

    Iohannis a mai spus că Guvernul a avut grijă să rezolve și pe termen mediu și lung grila de salarizare: „În plus, Guvernul a introdus în această ordonanță că legea, chiar dacă apare poate mai târziu și poate se acordă aceste creșteri doar în tranșe, totuși se garantează că, la nivelul anului 2024, cel puțin 40% din această creștere pe noua grilă va fi realizată efectiv”.

    Klaus Iohannis crede și că Guvernul a decis foarte corect să dea ordonanța de creștere a salariilor, chiar dacă majorările au fost respinse cu o zi înainte de liderii sindicali.

    „Greva a durat un pic mult și se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin și tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfață. Guvernul le spune ceva, ei se duc și consultă oamenii, este extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere pe această bază. De aceea, premierul a hotărât, foarte corect, să dea această ordonanță indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toți am înțeles că sunt solicitări legitime. Eu sper să se înțeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă grevă. Pe termen mediu și lung s-a garantat, pe termen scurt s-a dat creștere, iar pentru 2024 s-au dat în scris prin ordonanță garanții că Guvernul se va ține de ce a promis”.

    „Cum îndrăznește cineva…?”

    La un moment dat, Klaus Iohannis a ridicat tonul și s-a arătat iritat de posibilitatea ca greva să continue, după Ordonanța de Urgență adoptată joi de Guvern. Exprimarea sa a fost dură, amenințătoare și ușor incoerentă.

    Klaus Iohannis: „Eu cred că foarte mulți dascăli se vor întoarce pur și simplu la școală, și bine fac. În afară de asta, cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?! Este o generație care trebuie să dea Bac-ul și să meargă la universități. Este o generație care dă examenul de capacitate… după ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut”.

    Întrebat de un jurnalist ce salariu consideră că ar trebui să aibă un cadru didactic astfel încât să fie mulțumit, să renunțe la grevă și să se descurce, având în vedere inflația din România, președintele Iohannis a răspuns: „Sunt exact salariile care au fost discutate și promise că vor exista în noua lege a salarizării unice, unde grila se construiește începând de la cel mai mic salariu, este cel al debutantului. Dacă acesta va fi ridicat la salariul mediu brut pe economie, atunci grila se construiește de acolo în sus și, evident, locul dascălului în societate va fi mai bine definit și prin această nouă grilă prin care se calculează salariile”.

    Guvernul Ciucă a adoptat, în şedinţa de joi, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede creşterea salariilor consemnate în Legea 153/2017 cu 1.000 de lei brut pe lună – un avans din creşterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în legea de salarizare ce va fi aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.

    De majorarea cu 1.000 de lei brut vor beneficia toate categoriile de cadre didactice, inclusiv cadrele didactice auxiliare.

    Pentru personalul nedidactic din învăţământ, creşterea salarială lunară va fi de 400 de lei brut.

    Măsurile incluse în Ordonanţa de Urgenţă sunt aplicate de la 1 iunie.

    Totuși, sindicatele s-au arătat nemulțumite și au anunțat că vor continua greva.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD își asmute hăitașii asupra profesorilor. Ciutacu urlă la greviști: „După ce ieșiți din grevă, să nu cumva să ratați cele trei luni consecutive de concediu plătit! Meritați să vă odihniți“

    * Pentru Interne s-au găsit bani pe loc! Bode anunță măriri de salarii și sporuri chiar din iunie pentru polițiști, după o singură discuție cu sindicatele purtată pe 30 mai

    * EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

    * O profesoară regretă că o admira pe Dana Budeanu, după ce o mamă a imitat-o pe „vedetă“ și i-a spus „marș, fă, la ore!“. Budeanca vorbise la fel

    * Guvernul PSD-PNL trece la represalii: a modificat legea pe furiș, prin ordonanță de urgență, în a treia zi de grevă, astfel încât profesorilor să le fie afectată vechimea în muncă dacă participă la protest

    * „Bugetul e țăndări. Aceste găști de amatori trebuiau ținute departe de trezoreria statului“. Cele 6 erori majore comise de PSD când a făcut bugetul pe 2023, analizate de profesorul Cristian Păun

    * Sentințe definitive: ministrul lui Tăriceanu – 7 ani și 4 luni; cumnatul lui Geoană – 6 ani. Boureanu a scăpat prin prescrierea faptelor. Șpăgi de 20 de milioane de euro la modernizarea căii ferate București – Constanța

    * ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

    * Olaianos și-a retras pe șest plângerea împotriva TVR, după ce făcuse tam-tam că a ratat deplasarea în Qatar și cerea 200.000 de euro!

    * Fenomenul FC Sevilla: a câștigat și cea de-a 7-a sa finală în Europa League! Prima finală europeană pierdută de Jose Mourinho, după 5 succese. Montiel – decisiv și pentru Argentina, și pentru Sevilla

  • Sentințe definitive: ministrul lui Tăriceanu – 7 ani și 4 luni; cumnatul lui Geoană – 6 ani. Boureanu a scăpat prin prescrierea faptelor. Șpăgi de milioane la modernizarea căii ferate București – Constanța

    Sentințe definitive: ministrul lui Tăriceanu – 7 ani și 4 luni; cumnatul lui Geoană – 6 ani. Boureanu a scăpat prin prescrierea faptelor. Șpăgi de milioane la modernizarea căii ferate București – Constanța

    Nume grele printre condamnații în dosarul de corupție legat de plata lucrărilor de modernizare la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Dintre cei 5 inculpați, Sebastian Vlădescu (fost ministru de Finanțe, omul lui C. A. C. P. Tăriceanu) a primit 7 ani și 4 luni, iar Mircea Ionuț Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) – 6 ani. Ambele pedepse sunt definitive și, evident, cu executare.

    Sebastian Vlădescu (65 de ani) a fost ministru de Finanțe în Guvernul Tăriceanu I (2005-2007) și în Guvernul Boc II (2009-2010). A fost considerat mereu „omul lui Tăriceanu”. Acum a fost condamnat definitiv la 7 ani și 4 luni de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate București – Constanța.

    Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat la 6 ani. Costea este fratele Mihaelei Geoană (fostă Costea), soția actualului secretar general adjunct al NATO. A fost președinte al Eximbank și vicepreședinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

    Pentru fostul deputat Cristian Boureanu (50 de ani), faptele s-au prescris.

    Instanța a decis confiscarea următoarelor sume:

    • 2,1 milioane de euro și 4 milioane de lei de la Sebastian Vlădescu;
    • 2 milioane de euro și 3 milioane de lei de la Mircea Ionuț Costea.

    De asemenea, instanța menține sechestrele pe avere pentru toți inculpații, inclusiv pentru Cristian Boureanu.

    Vlădescu a fost condamnat în martie 2022,

    În primă instanță, în martie 2022, Sebastian Vlădescu a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, Mircea Ionuț Costea – la 7 ani, iar Cristian Boureanu – la 4 ani și 3 luni. Toate pedepsele erau cu executare.

    Ceilalți inculpați din dosar: Cristian Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) și Mihaela Mititelu (o apropiată de conducerea Companiei Naţionale CFR), precum și austriacul Josef Hornegger (administratorul unei societăți comerciale).

    Cei cinci au fost trimiși în judecată de DNA, în 2019, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București – Constanța.

    Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

    Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka.

    Pe 15 martie 2019, DNA l-a trimis în judecată pe Josef Hornegger, reprezentantul consorțiului de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka, acuzate că l-au mituit pe fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa. Josef Hornegger și-a recunoscut faptele și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, potrivit comunicatului DNA.

    Minuta instanței

    „860/1/2022 – d.p.48/ I. Admite apelurile declarate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2987/1/2019.

    Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

    I.1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, în pedepsele componente, după cum urmează:

    – 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

    – 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal anterior şi art. 5 din Codul penal;

    – 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

    – 1 an și 6 luni închisoare, spor de pedeapsă.

    În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal.

    Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.

    În baza art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani.

    În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

    Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.

    În baza art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani.

    În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art. 38 alin. (1) ?i art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, aplică inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.

    În baza art. 45 alin. (3) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani.

    În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

    I.2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului Costea Mircea Ionuţ, în pedepsele componente, după cum urmează:

    – 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

    – 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

    În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal.

    Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.

    În baza art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani.

    În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

    I.3. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârşită de inculpata Mititelu Mihaela, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal.

    Înlătură dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din Codul penal.

    I.4. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârşită de inculpatul Dascălu Constantin, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. b) din Codul penal.

    Înlătură dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din Codul penal.

    I.5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru, în pedepsele componente, după cum urmează:

    – 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

    – 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 24005/299/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Bucureşti – Secția a II-a penală.

    În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârşită de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal.

    Înlătură dispoziţiile art. 97 din Codul penal privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 24005/299/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Bucureşti – Secția a II-a penală.

    Înlătură dispoziţiile art. 45 alin. (2), (4) şi (5) din Codul penal.

    În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei și 65.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe.

    În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat.

    În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionuț.

    În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei și 1.050.087 euro de la inculpata Mititelu Mihaela.

    În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin.

    În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru.

    În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro, virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la A.N.A.B.I., dispoziţie ce se va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, dispusă prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 09.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, după cum urmează:

    – imobil apartament cu nr. …, situat în Bucureşti …, compus din 2 camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 72,95 mp. Terenul aferent apartamentului este în suprafaţă de 24 mp. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil apartament sistem duplex cu nr. …, situat în Bucureşti …, compus din o cameră şi dependinţe la mezanin, respectiv 2 camere şi dependinţe la etaj, cu suprafaţa utilă de 71,30 mp la mezanin şi 72,07 mp la etaj. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil apartament cu nr. …, situat în Bucureşti …. Apartamentul este compus din 4 camere şi dependinţe are o suprafaţă de 150,63 mp, îi revine o cotă indiviză de 70,11 mp din părţile şi dependinţele comune, respectiv cota de 73,48 mp teren. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil garaj cu nr. …, având suprafaţa de 20 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp, situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti; – imobil garaj cu nr. …, având suprafaţa de 18,73 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil garaj cu nr. …, având suprafaţa de 17,51 mp, cotă indiviză de teren 5,89 mp situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil garaj cu nr. …, având suprafaţa de 14,76 mp, cotă indiviză de teren 5,03 mp, situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil garaj cu nr. …, având suprafaţa de 16,36 mp, cotă indiviză de teren 5,67 mp situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucureşti;

    – imobil – teren extravilan cu suprafața de 45.490 mp (42.100 vie și 3.390 păşune), identificat cu numărul cadastral …, număr cadastral vechi … situat în Valea Călugărească Judeţul Prahova …. Terenul este înscris în cartea funciară … (număr vechi …) a localităţii Valea Călugărească Judeţul Prahova;

    – imobil – teren cu suprafaţa de 4.510 mp (1423 mp curţi construcţii şi 3087 mp păşune), identificat cu numărul cadastral …, respectiv construcţie P+1, cu suprafaţa construită la sol de 121 mp, cu destinaţia locuinţă, situate în Valea Călugărească Judeţul Prahova …. Terenul şi construcţia sunt înscrise în cartea funciară … (număr vechi …) …. Clădirea este identificată cu numărul cadastral …, bunuri imobile ce au fost evaluate la valoarea de 438.640 euro;

    – 65 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 65%) la S.C. P.V.B. Euroconsulting SRL, …. , cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 1.000 lei (100 de părţi sociale);

    – 4.000 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 19,51%) la S.C. UTI Energy Distribution and Consulting SRL – societate în lichidare, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 410.000 lei (20.500 de părţi sociale);

    – 20 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 50%) la S.C. V.K.T. Environment SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 400 lei (40 de părţi sociale);

    – 17.800 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. Leader Tour SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 349.000 lei (34.900 de părţi sociale);

    – 51 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. Aqua Financial Consulting SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 10.000 lei (100 de părţi sociale);

    – 39 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 39%) la S.C. Besmax Pharma Distribution SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., cu un capital social subscris de 1.000 lei (100 de părţi sociale);

    – 8 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 40%) la S.C. Blend Project SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 200 lei (20 de părţi sociale);

    – 47 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 47%) la S.C. Boss Constructii şi Consultanta SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 10.000 lei (100 de părţi sociale);

    – 80 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 10%) la S.C. Ecologic All Pro SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 80.000 lei (800 de părţi sociale);

    – 49.376 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 24,9997%) la S.C. Eol Renewable Energy SRL – societate în faliment, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 1.975.060 lei (197.506 de părţi sociale);

    – sumele datorate de SC Lord Expert Consult SRL, SC Boss Construcții și Consultanță SRL, SC Besmax Pharma Distribution SRL, SC Rom-Offset Management & Production SRL și SC PVB Euroconsulting SRL inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, sumele de bani urmând a fi virate în contul unic A.N.A.B.I. deschis pe numele său la Unicredit Bank, având codul IBAN ….;

    – sumele de bani prezente și viitoare din conturile deschise de Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe la Banca Română pentru Dezvoltare și la C.E.C. Bank.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, menține măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului Costea Mircea Ionuţ, dispusă prin ordonanţa din data de 09.10.2018 şi ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, după cum urmează:

    – cota de 1/2 din imobilul situat în mun. Bucureşti, …. (teren şi casă) din care terenul are suprafaţa de 453,20 mp şi casa are suprafaţa totală desfăşurată de 429,45 mp, identificat cu număr cadastral …. şi înscris în cartea funciară …., rezultat din alipirea a 3 apartamente înscrise în CF nr. …., nr. cadastral ….;

    – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 11, situat în Năvodari, …., judeţul Constanţa, compus din trei camere şi dependinţe (hol, baie şi sas) cu suprafaţa utilă de 65,03 mp şi o terasă cu suprafaţa de 13,65 mp, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. Năvodari, judeţul Constanţa;

    – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 6, situat în Năvodari, …., judeţul Constanţa, compus din trei camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 74,95 mp, identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. Năvodari, judeţul Constanţa;

    – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 5, situat în Năvodari, …., judeţul Constanţa, compus din două camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 65,03 mp, identificat cu numărul cadastral …. şi înscris în cartea funciară …. Năvodari, judeţul Constanţa;

    – cota de 1/2 din imobilul teren cu suprafaţa de 10.000 mp, reprezentând cota indiviză de 32,051% din terenul cu suprafaţa totală de 31.200 mp, situat în extravilanul comunei Dascălu, sat Creaţa, judeţul Ilfov, tarla …., parcela …., identificat cu numărul cadastral provizoriu …., fiind înscris în cartea funciară …. a localităţii Dascălu, județul Ilfov;

    – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 14, situat în Bucureşti, …., compus din 4 camere, dependinţe cu suprafaţa utilă de 97,88 mp, boxă nr. 2 – 2,27 mp, cameră de serviciu nr. …. – 8,86 mp şi garaj nr. …. – 15,24 mp, identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – 100 de părţi sociale la SC SPV Management Advisory SRL, …., societate având sediu social în Bucureşti, …., deţinutede inculpat ca asociat unic;

    – sumele de bani prezente şi viitoare din conturile bancare deschise de inculpatul Costea Mircea Ionuț la UniCredit Bank, Raiffeisen Bank, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi CEC Bank;

    – cota indiviză deţinută de inculpat asupra apartamentului cu nr. 6, situat în Bucureşti, …., având suprafaţa de 120,62 mp, identificat în cartea funciară …. a sectorului 1 Bucureşti;

    – suma de 100.000 de euro datorată inculpatului Costea Mircea Ionuț de către Costea Daniel.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător dispusă față de inculpata Mititelu Mihaela prin ordonanţa din data de 09.10.2018, astfel cum a fost menţinută prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:

    – apartament cu numărul …., compus din 3 camere, dependinţe, logie, garaj nr. …. şi boxă nr. …., având suprafaţa de 88,64 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – apartament cu numărul …., compus din 3 camere, bucătărie, baie, wc, cămară, sas, hol, vestibul, 2 balcoane, având suprafaţa de 75,79 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – apartament cu numărul …., compus din 3 camere, dependinţe, 2 balcoane şi 3 boxe, având suprafaţa de 100,89 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – camera cu nr. …., având suprafaţa de 9 mp şi cota de 4,64 mp din terenul aferent construcţie, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară ….a Sectorului 1 Bucureşti;

    – cameră serviciu notată cu nr. …. şi boxă notată cu nr. …. și cotă indiviză de 1 din boxă notată nr. …., având suprafaţa totală de 14,56 mp, situate în Bucureşti, …., identificate cu numărul cadastral …., fiind înscrise în cartea funciară …. a sectorului 1 Bucureşti;

    – apartament cu o cameră, având suprafaţa totală de 12,43 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscrise în cartea funciară …. a sectorului 1 Bucureşti;

    – două boxe individualizate lot 2, având suprafaţa de 12,6 mp, situate în Bucureşti, …., identificate cu numărul ca cadastral …., fiind înscris în cartea funciară ….;

    – oficiu, având suprafaţa de 10,97 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – cotă de 1/2 din apartament cu numărul …., având suprafaţa de 72,82 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – apartament cu nr. …., compus din trei camere şi dependinţe, având suprafaţa totală de 68,25 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscrise în cartea funciară ….a sectorului 1 Bucureşti;

    – teren intravilan cu suprafaţa de 1.000 mp – lot 2, respectiv cota indiviză de 8,38% din terenul cu suprafaţa de 1.628 mp (cota de 136,44 mp), având destinaţia drum de acces – lot 18, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti iar terenul cu suprafaţa de 1.628 mp este identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti;

    – apartament cu nr. …. şi loc de parcare – teren intravilan cu suprafaţa de 12,5 mp, situate în oraşul Mangalia, localitatea Neptun, …., judeţul Constanţa, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. Mangalia iar locul de parcare – teren este identificat cu numărul cadastral …. fiind înscris în cartea funciară …. Mangalia;

    – cotă de 1/2 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.600 mp (tarla …., parcela ….), situat în sat Ghermăneşti, comuna Snagov, judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Snagov, judeţul Ilfov;

    – cotă de 1/2 teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 4.490 mp şi suprafaţă din acte de 4.590 mp (tarla …., parcela ….), situat în sat Ghermăneşti, comuna Snagov, judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Snagov, judeţul Ilfov;

    – teren cu suprafaţa de 256 mp (suprafaţa din acte 214 mp) şi construcţie cu suprafaţa de 52 mp, situate în localitatea Telega nr. …., judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral …. iar construcţia cu numărul cadastral …., fiind înregistrate în cartea funciară …. a localităţii Telega, judeţul Prahova;

    – teren fâneaţă, cu suprafaţa de 3.738 mp, situat în localitatea Telega, punct …., judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a localităţii Telega, judeţul Prahova;

    – teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …. (număr cadastral vechi ….), înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – teren extravilan cu suprafaţa de 1.081 mp (suprafaţă în acte 1.100 mp), identificat cu numărul cadastral …. (număr cadastral vechi ….), tarla …., parcela …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – teren extravilan cu suprafaţa de 1.400 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 1.572 mp şi suprafaţa în acte de 1600 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.555 mp şi suprafaţa din acte de 2600 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 3.200 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.599 mp şi suprafaţa din acte de 1600 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.457 mp şi suprafaţa din acte de 2500 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.200 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;

    – 100 părţi sociale (o cotă de participare de 100%) la S.C. Romdata Company SRL …., cu sediul social în Bucureşti …., societate cu un capital social în valoare de 1000 lei;

    – sumele de 95.800 de euro şi 700 de euro deţinute de inculpată în conturi deschise la CEC Bank.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpatul Dascălu Constantin prin ordonanţa din data de 09.10.2018, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa din data de 13.06.2019 şi societatea Taylor Holdings Limited prin ordonanţa din data de 13.06.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilorde corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:

    – 360 de părţi sociale (cota de participaţie fiind de 100%) la SC Romhadfield Consulting SRL, …., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, …., județ Cluj, societate cu un capital social de 3.600 lei;

    – sumele datorate de SC Romhadfield Consulting SRL inculpatului Dascălu Constantin, până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro;

    – suma de 964.187,70 euro deţinută în contul bancar nr. …. deschis de Taylor Holding Limited la Banque Audi (Suisse) SA din Elve?ia.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, menține măsura sechestrului asigurător dispusă față de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru prin ordonanţa din data de 09.10.2018, societatea Intermell Limited prin ordonanţa din data de 12.03.2019 și Boureanu Romeo Nicolae prin ordonanţa din data de 17.07.2019, astfel cum au fost menţinute prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:

    – suma de 1.636.946,97 euro deţinută în contul bancar nr. …. deschis la Bilderlings Pay Limited, Marea Britanie, pe numele societăţii Intermell Limited;

    – suma de 47.848,20 euro deţinută în contul bancar nr. …. deschis la Bilderlings Pay Limited, Marea Britanie de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru;

    – sumele de bani deţinute în contul bancar nr. …., deschis la Raiffeisen Bank SA, pe numele Boureanu Romeo Nicolae.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emisă în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie asupra sumei de 214.874,88 euro (virată în contul …., deschis la A.N.A.B.I. pe numele SC Topanel Production Panels SA).

    Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

    II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de persoana interesată S.C. TOPANEL PRODUCTION PANELS S.A. împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2987/1/2019, precum şi de persoana interesată Costea Alina Violeta împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar.

    Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru rămân în sarcina statului.

    Obligă apelantele persoane interesate S.C. TOPANEL PRODUCTION PANELS S.A. şi Costea Alina Violeta la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

    Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru şi pentru apelanta intimată inculpată Mititelu Mihaela, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 340 lei, rămân în sarcina statului.

    Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.”

    Circuitul șpăgii, explicat în rechizitoriul DNA

    „Cauza are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005-2017,  respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora, în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

    Activitatea infracţională s-a desfăşurat în două etape.

    Prima etapă – în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru  reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuţ şi cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

    În schimbul, acestor sume, inculpaţii au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise.

    Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi, astfel:

    – O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii;

    – Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia.

    În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro.

    A doua etapă – În cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcţia de ministru de Finanţe), Constantin Dascălu  şi Cristian Boureanu.

    Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.

    Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

    În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora.

    În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit 2.242.000 euro, Dascălu Constantin a primit 1.114.000 euro, iar Boureanu Cristian Alexandru a primit 2.111.799 euro. Totodată, un director al companiei străine, căruia i-a revenit suma de 1.100.000 euro ca urmare a contribuţiei sale la activităţile infracţionale, a încheiat anterior un acord de recunoaştere a vinovăţiei, admis de instanţa de judecată.

    Potrivit procurilor, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizarea circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe, etc.), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

    Cu privire la sumele primite de intermediarii denunţători în cauză (389.531,7 euro pentru prima etapă, respectiv 929.535 de euro pentru a doua etapă), s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea confiscării acestor sume.

    Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore şi pentru identificarea bunurilor deţinute de inculpaţi pe teritoriul altor state, Direcţia Naţională Anticorupţie a cooperat cu organele judiciare din 7 jurisdicţii (Austria, Elveţia, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania şi Bulgaria).”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iohannis mai dă o șansă PSD-ului: amână „rotativa“ guvernamentală pentru ca decontarea electorală a grevei profesorilor să nu cadă pe Ciolacu

    * Profesorii, îndemnați să condiționeze încetarea grevei de tăierea pensiilor speciale, a salariilor nesimțite la stat și concedierea clientelei politice

    * EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

    * Minciuni ordinare: secretarul general al Guvernului spune că salariile profesorilor nu pot fi mărite din cauza PNRR, deci a UE și a USR!

    * Coaliția trece la atacuri mârșave: televiziunile plătite de PSD și PNL fac „dezvăluiri“ despre profesorii care se umplu de bani din meditații, „fac jocurile Rusiei“ sau sparg greva

    * ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

    * Cuib KGB-ist la Eparhia Cernăuți: starețul Mănăstirii „Sfânta Înălțare“, prins când striga în timpul liturghiei că Biserica Ortodoxă a Ucrainei e „satanică“. Se așteaptă zvârcolirile RTV și Antena 3

    * VIDEO. Marcel Pavel a cântat la protestul rusofililor lui Șor, la Orhei, la concurență cu mitingul pro-european al Maiei Sandu de la Chișinău. S-a trezit cu piața goală: „Unde sunteți? De ce-ați plecat?”

    * VIDEO. Șoșoacă s-a isterizat ca o posedată, în Parlament, la auzul imnului european: „Fir-ar mama voastră a dracu’ de sclavi nenorociți! Omorâți cu toții ar trebui să fiți, împușcați în piață publică de trădători nenorociți!”

    * Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

  • Profesorii, îndemnați să condiționeze încetarea grevei de tăierea pensiilor speciale, a salariilor nesimțite la stat și concedierea clientelei politice. „Nu sacrificați educația și sănătatea a milioane de români pentru a conserva privilegiile unor caste!”

    Profesorii, îndemnați să condiționeze încetarea grevei de tăierea pensiilor speciale, a salariilor nesimțite la stat și concedierea clientelei politice. „Nu sacrificați educația și sănătatea a milioane de români pentru a conserva privilegiile unor caste!”

    Un partid din România le solicită profesorilor să condiționeze încetarea grevei din Educație de tăierea pensiilor speciale și de eliminarea tuturor privilegiilor pe bani publici: salarii nesimțite la stat, pensionări abuziv-anticipate, cumul pensie-salariu la stat, clientelă politică neprofesionistă în instituțiile publice. PNȚ Maniu-Mihalache spune că profesorii, prin rolul lor vital în societate, pot impune reformarea României, direcție pe care guvernarea PSD-PNL-UDMR o refuză cu îndârjire.

    „Nu sacrificați educația și sănătatea a milioane de români pentru a conserva privilegiile unor caste! E o barbarie să spuneți că nu aveți bani pentru profesori, în timp ce-i îmbuibați pe «speciali»!”, strigă Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache încă din titlul comunicatului.

    Fidel principiului său istoric – „nu poate exista politică fără morală și nici democrație fără justiție socială” –, PNȚMM, prin conducerea sa, „cere Guvernului PSD-PNL-UDMR, marele vinovat pentru situația actuală din țară, să adopte măsuri urgente pentru o corectă rezolvare a crizei”.

    Iar pentru rezolvarea crizei, spune PNȚMM, trebuie tăiate toate cheltuielile bugetare nesimțite, exagerate sau abuzive. Astfel, vor fi bani pentru a satisface revendicările rezonabile ale unor categorii sociale, inclusiv profesorii.

    PNȚMM: „Guvernul spune: «Nu avem bani pentru asemenea creșteri salariale». Dar pentru pensiile speciale și pentru sinecurile nerușinate există bani, și încă mulți! Pentru lacoma clientelă politică există bani – scandalos de mulți! Pentru obezul aparat bugetar, care a ajuns la dimensiuni monstruoase, există bani – revoltător de mulți!”.

    PNȚMM, partidul care se revendică de la iluștrii politicieni interbelici Iuliu Maniu și Ion Mihalache (martiri ai temnițelor comuniste) și-i are ca modele în politica modernă pe Corneliu Coposu și Ion Rațiu, se pronunță ferm: „Nicio revendicare nu este exagerată atât timp cât există pensii speciale, salarii nesimțite, angajări nejustificate, decontări abuzive și alte cheltuieli publice iresponsabile!”.

    „Prin greva lor, profesorii ar putea accelera reformarea României, obligând majoritatea guvernamentală să ia deciziile absolut necesare pe care, din interes financiar și politic/electoral, le tot amână de multă vreme, agravând situația de la an la an”, argumentează PNȚMM.

    Comunicatul este semnat de membrii Biroului de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache: Mircea Taloș (președinte executiv), Valerian Stan (secretar general) și Liviu Petrina (președintele Senatului PNȚMM). Toți trei sunt foști membri marcanți ai PNȚCD, partidul care a guvernat România în perioada 1996-2000, deschizându-i drumul spre UE și spre NATO, dar care în ultimul deceniu a fost capturat de un personaj sinistru și nefrecventabil: rusofilul putiist Aurelian Pavelescu.

    Comunicatul PNȚ Maniu-Mihalache

    „Nu sacrificați educația și sănătatea a milioane de români pentru a conserva privilegiile unor caste! E o barbarie să spuneți că nu aveți bani pentru profesori, în timp ce-i îmbuibați pe «speciali»!”

    „România se află într-un moment complicat și periculos, ca urmare a grevei profesorilor din ciclul preuniversitar. Aceasta este însă doar cea mai vizibilă manifestare a unor tensiuni sociale majore, care s-au agravat ca urmare a refuzului Guvernului PSD-PNL-UDR de a lua decizii corecte pentru România și pentru cetățenii ei.

    Alte categorii sociale, inclusiv din domeniul strategic al Sănătății, amenință cu greve și proteste. Climatul social se deteriorează rapid, riscând să alunece spre anarhie.

    Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM), fidel principiului său istoric că nu poate exista politică fără morală și nici democrație fără justiție socială, cere Guvernului PSD-PNL-UDMR, marele vinovat pentru situația actuală din țară, să adopte măsuri urgente pentru o corectă rezolvare a crizei.

    Revendicările profesorilor au fost întâmpinate de Guvern cu un răspuns cinic, dar care conține mult adevăr: «Nu avem bani pentru asemenea creșteri salariale». În același timp, însă, răspunsul este unul necinstit, chiar ticălos. În paralel, pentru pensiile speciale și pentru sinecurile nerușinate există bani, și încă mulți! Pentru lacoma clientelă politică există bani – scandalos de mulți! Pentru obezul aparat bugetar, care a ajuns la dimensiuni monstruoase, există bani – revoltător de mulți!

    Sindicatele din Educație, precum și cele din Sănătate sau din orice alt domeniu, au perfectă dreptate: nicio revendicare nu este exagerată atât timp cât există pensii speciale, salarii nesimțite, angajări nejustificate, decontări abuzive și alte cheltuieli publice iresponsabile!

    Prin greva lor, profesorii ar putea accelera reformarea României, obligând majoritatea guvernamentală să ia deciziile absolut necesare pe care, din interes financiar și politic/electoral, le tot amână de multă vreme, agravând situația de la an la an.

    Profesorii, personalul medical și orice altă categorie socială au dreptul moral de a condiționa reluarea activității de adoptarea în regim de urgență a unui set de măsuri absolut necesare de către Guvernul României, măsuri care să arate înscrierea pe un curs al bunei-credințe și renunțarea la șarlatania politică.

    Dacă Guvernul va înțelege să adopte, în sfârșit, măsurile care să scoată țara din criza morală, atunci se vor economisi destui bani pentru o anumită creștere a salariilor profesorilor și ale altor categorii, argumentat și nu populist. Greviștii de azi vor înțelege că nu există suficienți bani pentru a le satisfice solicitările în integralitate, dar ei au nevoie de dovezi de bună-credință din partea Guvernului, nu probe zilnice ale huzurului unor segmente sociale privilegiate. Oamenii înțeleg să strângă cureaua, însă cu o condiție: s-o strângem toți, nu doar unii, în vreme ce alții huzuresc pe bani necuveniți!

    Pensiile speciale, pensionarea anticipată (fără justificări medicale), cumulul salariu-pensie la stat, angajările clientelare, salariile nesimțite în aparatul bugetar – toate acestea trebuie invocate de greviști pentru a pune capăt conflictului social. Profesorii au această pârghie a grevei generale pentru a-i constrânge pe guvernanți să accepte igienizarea sistemului public, eliminând hârciogii bugetari. E vorba de o necesitate financiară, dar și de o revenire la morală.

    PNȚ Maniu-Mihalache cere Guvernului să nu mai invoce argumentul “nu avem bani” atâta vreme cât nu elimină privilegiile de orice fel!

    Totodată, îi avertizăm pe Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, pe ceilalți lideri ai PSD și PNL, că nervozitatea societății a atins cote de incendiu, iar singura soluție este eliminarea oricărei forme de privilegiu pe bani publici!

    Dacă nu vor înțelege să instaureze urgent echitatea socială, pe care au refuzat-o până în prezent, vor fi singurii vinovați pentru evoluțiile necontrolate și explozive ale societății. Iar pentru asta vor plăti scump, și nu numai politic!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

    * Pe cine-a invitat Ciutacu în studio: Marina Tauber, pe lista UE de sancționare a persoanelor care vor să destabilizeze Republica Moldova

    * VIDEO. Marcel Pavel a cântat la protestul rusofililor lui Șor, la Orhei, la concurență cu mitingul pro-european al Maiei Sandu de la Chișinău. S-a trezit cu piața goală: „Unde sunteți? De ce-ați plecat?”

    * Cuib KGB-ist la Eparhia Cernăuți: starețul Mănăstirii „Sfânta Înălțare“, prins când striga în timpul liturghiei că Biserica Ortodoxă a Ucrainei e „satanică“. Se așteaptă zvârcolirile RTV și Antena 3

    * VIDEO. Șoșoacă s-a isterizat ca o posedată, în Parlament, la auzul imnului european: „Fir-ar mama voastră a dracu’ de sclavi nenorociți! Omorâți cu toții ar trebui să fiți, împușcați în piață publică de trădători nenorociți!”

    * Iresponsabilitate criminală: după ce a falimentat România, Ciolacu anunță că nu mai vrea premier până nu se face reforma pensiilor speciale și nu se încheie greva profesorilor

    * EDITORIAL PAPAHAGI. România europeană e singura pentru care merită să mori. Restul e mizerie, glod, trogloditism, primitivism, murdărie, barbarie. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

    * Coaliția PSD-PNL face prăpăd: datoria externă a României a trecut de 700 de miliarde de lei, adică peste 50% din PIB-ul țării. Doar în acest an s-au împrumutat deja 40 de miliarde!

    * INTERVIU. „Acesta este un război existențial pentru noi: dacă nu dispare Rusia, dispare Ucraina. Împreună nu putem supraviețui” / „Navalnîi ar ucide mai mulți ucraineni decât poate ucide Putin”

    * Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

  • Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

    Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

    La 58 de ani, Gheorghe Hagi e din nou campion al României, de data asta cu Farul Constanța, la 6 ani după ce a triumfat cu Viitorul (echipă care între timp a fuzionat cu Farul). Ambele campanii victorioase s-au derulat pe terenul din Ovidiu, oraș de 13.000 de locuitori din județul Constanța, acolo unde Hagi are Academia de Fotbal.

    Farul Constanța și-a asigurat matematic titlul de campioană cu o etapă înainte de finalul Superligii, grație unei partide cu un scenariu de poveste. În penultima rundă, la Ovidiu s-au întâlnit primele două clasate, Farul și FCSB, singurele care mai aveau șanse la titlu.

    FCSB a început formidabil, iar în minutul 17 conducea cu 2-0! A urmat însă una dintre cele mai frumoase povești din istoria fotbalului românesc. Dobrogenii au marcat o dată spre fnalul primei reprize, încă o dată după pauză și apoi, decisiv, cu puține minute înainte de încheierea partidei.

    Statisticile vor reține următoarele nume și cifre:

    Farul Constanța – FCSB 3-2. Goluri: Mateus Santos (min. 42), T. Băluță (58), L. Munteanu (86) / Șut (8), Compagno (17).

    Cele cinci momente decisive ale partidei pot fi definite și altfel.

    Min. 8: mijlocașul Șut prinde șutul vieții sale, de la 25 de metri, iar portarul Aioani nu are nicio șană.

    Min. 17: italianul Compagno, golgheterul Superligii, înscrie din careu, la pasa ideală a lui Florinel Coman.

    Min. 42: micuțul brazilian Mateus Santos punctează cu capul, pe colțul scurt, la centrarea perfectă a lui Borza de pe stânga și la ezitarea portarului Târnovanu.

    Min. 58: Tudor Mazilu marchează tot cu capul, de la 7-8 metri, la recentrarea de pe dreapta a lui Casap.

    Min. 86: Louis Munteanu trimite plasat din careu, în dreapta lui Târnovanu, fructificând magistral cursa și lasa lui Dan Sîrbu, care interceptase pasa greșită a lui Iulian Cristea.

    Hagi a făcut două schimbări geniale, Becali s-a sinucis cu Cristea

    Și acum, un element-cheie: schimbările. Teribil de inspirate la Farul, lovite de blestem la FCSB.

    Fundașul central Iulian Cristea a fost introdus la pauză în locul estonianului Joonas Tamm, în apărarea lui FCSB. Cristea avea să fie spectator la golul lui Băluță și gafeur la cel al lui Louis Munteanu.

    La Farul, Carlo Casap a fost introdus în minutul 56 în locul lui Grameni. Două minute mai târziu avea să dea centrarea pentru 2-2.

    Și tot la Farul, Dan Sîrbu a fost introdus în minutul 67 în locul beninezului Kiki. Peste 19 minute, Sîrbu a făcut cursa formidabilă la capătul căreia i-a pasat lui Louis Munteanu pentru 3-2.

    Știm că schimbările Farului le-a făcut Gică Hagi. Bravo, Hagicianule!

    Nu știm exact cine a făcut schimbărle la FCSB. Teoretic, Ilias Charalambous, antrenorul cipriot născut în Africa de Sud, angajat de patronul Gigi Becali pentru că știe să pupe icoanele și face pregătirea fizică pe Muntele Athos.

    Dar toată planeta roș-albastră știe că adevăratul antrenor e cel fără licență, drept-credinciosul Mihai Pintilii.

    Dar și galaxia știe că schimbările, mai ales cele de la pauză – când e timp de dat telefoane –, sunt făcute de însuși mărturisitorul Gigi Becali.

    Curajul lui Hagi: 6 jucători sub 20 de ani, pe teren, în „finala” cu FCSB. Trei dintre ei au 17 ani!

    Să zăbovim oleacă și asupra jucătorilor cu care nașul Hagi l-a îndoliat pe finul Becali.

    În primul „11”, Mazilu și Borza au 17 ani, Grameni și Louis Munteanu – 20, iar Aioani – 23. La 24 de ani, Băluță și Mateus Santos se numără printre veterani. Dintre cei intrați pe parcurs, Enes Sali are 17 ani, Sârbu – 20, iar Casap – 24.

    Autorii ultimelor două goluri ale Farului, care au întors scorul de la 1-2 la 3-2, au fost repatriați de Hagi în vara anului trecut. Tudor Băluță a revenit de la Brighton (Anglia) după ce mai trecuse pe la Den Haag (Olanda) și Dinamo Kiev (Ucraina), chiar înantea acestui campionat. Louis Munteanu – la fel, dar readus de la Fiorentina.

    Hagi, entuziasmat: „Constanța e fericită, Dobrogea e fericită. Se naște ceva de nivel mare aici! Trebuie să fim mult mai buni anul viitor”

    La conferința de presă de după meci, Gică Hagi a făcut câteva declarații memorabile, dezvăluind pe scurt și ce planuri are pentru sezonul următor, în care echipa sa va juca în Champions League.

    * „Totul se poate doar dacă îți propui. Constanța e fericită, Dobrogea e fericită. Toți constănțenii așteptau momentul acesta de când s-au născut. Important era să câștigăm, să fim cei mai buni. Cum e motto-ul meu: «M-am născut să câștig, nu să exist». Asta le-am transmis jucătorilor înainte să ieșim pe teren, că totul depinde numai și numai de noi.”

    * „Se naște ceva de nivel mare aici! Toată lumea din club, toți am jucat fotbal. Avem conducere bună, încercăm să ne facem treaba. Tot ce am realizat este meritul jucătorilor, noi doar am planificat. La asta cred că ne pricepem bine.”

    * „Suntem în Europa și trebuie să ne gândim bine la acest lucru. Trebuie să găsim resurse, să ne gândim bine la intrări și la ieșiri. Trebuie să fim mult mai buni anul viitor.”

    * „Așa i-am zis lui Larie anul trecut, când mai călcam strâmb. I-am zis că voi curăța vestiarul și voi face unul mai bun, care să se bată la campionat. Eu chiar sunt conectat.”

    * „Noi suntem prima campioană din istoria României, prima ever, care nu mai facem cantonament. Noi stăm acasă, venim la meci. llie, na, că am făcut-o tot ca mine! Cu Ilie Dumitrescu vorbesc. Venim în ziua meciului, facem program împreună. Acum pot să zic că am făcut o mișcare curajoasă, să nu zic riscantă.”

    Calcule pentru cupele europene: sunt implicate 6 echipe! Farul și FCSB și-au asigurat deja biletele

    După Farul – FCSB 3-2, trei lucruri sunt certe în play-off: Farul va încheia pe locul 1, FCSB pe locul 2, iar Sepsi pe locul 6.

    Astfel, două partide care putea fi cruciale în ultima etapă, CFR Cluj – Farul și Rapid – CSU Craiova, vor mai avea miză, eventual, doar pentru clujeni, rapidiști și eventual craioveni (în funcție de rezultatul meciului Rapid – CSU Craiova, programat luni). Așadar, pentru ordinea locurilor 3, 4 și 5, nimic altceva.

    Clasamentul Superligii (play-off)

    Farul Constanța va reprezenta România în tururile preliminare ale Ligii Campionilor, iar FCSB – în cele din Conference League. Pentru celelalte două locuri din Conference League se bat 6 echipe: CFR Cluj, CSU Craiova, Rapid (din play-off), FC U Craiova 1948, FC Voluntari (din play-out) și Sepsi Sfântu Gheorghe (din Cupa României).

    Teoretic, un loc în Conference League revine câștigătoarei Cupei României, iar ultimul – câștigătoarei barajului final dintre ocupanta locului 3 în play-off și învingătoarea barajului semifinal din play-out (locurile 1-2 din play-out). Dar două echipe dintre cele aflate pe aceste poziții nu au licență pentru cupele europene: „U” Cluj (una dintre finalistele Cupei României) și Petrolul Ploiești (locul 2 în play-out). Asta are două consecințe majore:

    1. locul Petrolului în barajul semifinal va fi luat de FC Voluntari (locul 3 în play-out), deci barajul semifinal va fi FC U Craiova 1948 – FC Voluntari;

    Clasamentul Superligii (play-out)

    2. Cupa României va trimite echipă în Conference League doar dacă finala va fi câștigată de Sepsi (echipa cu licență). Dacă va triumfa „U” Cluj (echipa fără licență), atunci locul de Conference League va fi alocat încă unei echipe din play-off, astfel încât și formația clasată pe locul 4 ar avea șanse de participare în Europa. Concret: locul 3 (CFR Cluj sau CSU Craiova) ar duce direct în tururile preliminare ale Conference League, iar locul 4 (CFR Cluj, CSU Craiova sau Rapid) – în barajul final cu învingătoarea din barajul semifinal FC U Craiova 1948 – FC Voluntari.

    Așa stând lucrurile, meciul Rapid – CSU Craiova, de luni seara, devine decisiv pentru șansele craiovenilor de a prinde locul 3 (sigur de baraj, posibil de calificare directă în Conference League), dar și pentru șansele giuleștenilor de a prinde locul 4 (posibil de baraj).

    E posibil ca fie ocupanta locului 3 (CFR Cluj sau CSU Craiova), fie cea a locului 4 (CSU Craiova sau Rapid) să fie decisă în ultima etapă, programată duminică, 28 mai (CFR Cluj – Farul, CSU Craiova – Sepsi, FCSB – Rapid). Finala Cupei României se va disputa însă cu patru zile mai devreme – miercuri, 24 mai –, astfel încât la ultima etapă vom ști dacă locul 4 are șanse pentru Conference League sau nu.

    Poli Iași și Oțelul Galați au promovat în Superligă. Dinamo are șansa de a reveni după un an

    Din Superliga au retrogradat ultimele două clasate, Chindia Târgoviște și CS Mioveni.

    Din Liga 2 au promovat echipele de pe locurile 1 și 3, Politehnica Iași și Oțelul Galați (formația de pe locul 2, Steaua București, nu are drept de promovare).

    Clasamentul Ligii 2 (play-off)

    Alte două echipe care vor juca în Superliga vor fi decise de barajele de retrogradare/promovare:

    • UTA Arad – Gloria Buzău
    • FC Argeș – Dinamo.

    Barajele se vor disputa în sistem tur-retur, în două sâmbete consecutive: pe 27 mai și 3 iunie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine poate opri „mașina de fotbal” a lui Guardiola? Manchester City – Real Madrid 4-0! Greșeala fatală a antrenorului Ancelotti

    * Italienii, prezenți în toate cele trei finale europene: Inter Milano – Manchester City (C1), Roma – Sevilla (C2), Fiorentina – West Ham United (C3). A fost săptămâna argentinienilor!

    * VIDEO. Meciul nebun care explică magia fotbalului din cel mai tare campionat: Liverpool – Tottenham 4-3, după 3-0 în minutul 15 și 3-3 în minutul 90+3. Oaspeții au lovit bara de două ori într-un minut!

    * Fotografiați clasamentul! Avem 6 puncte din 6, dar războiul din Ucraina ne-ar putea lăsa fără 3. Șoc în Balcani: Kosovo – Andorra 1-1!

    * Norocoși și la tragerea la sorți pentru Euro 2024! Nicio „mare putere” în grupă. Pentru primele două locuri ne batem cu Elveția, Israel și Kosovo

    * Messi e campion mondial, dar Cristiano Ronaldo va avea cel mai mare salariu din istoria sportului! Contractul fabulos pentru care portughezul va juca în Arabia Saudită: o jumătate de miliard de euro în doi ani și jumătate!

    * VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

    * Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

    * O nouă acuzație de dopaj pentru Simona Halep: falsificarea pașaportului biologic! Comunicatul devastator al Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului

    * Cum a devenit Bucureștiul capitala șahului mondial. Garry Kasparov, jucătorii de Top 10 și omul-cheie din spatele marelui turneu Superbet Chess Classic