Armata ucraineană le-a aplicat o lovitură puternică invadatorilor ruși chiar în Donbass-ul pentru care sceleratul Putin a declanșat “operațiunea specială” militară din Ucraina. L-au lichidat pe Iuri Krikulenko, fost deputat de Donețk, după ce i-au aruncat în aer clubul de noapte “Bermuda” din orașul Gorlovka.
Evenimentul tragic pentru Kremlin s-a produs miercuri, 10 august. În localul patronat de politicianul pro-Putin, poreclit “Benia”, tocmai avusese loc o întâlnire importantă a militanților rusofili. Imagini cu ruinele imobilului bombardat au apărut pe site-ul Obozrevatel.com.
Ziarele propagandei de la Moscova au încercat să mușamalizeze uciderea lui Krikulenko, inventându-i un “atac de cord”. Un cetățean din Gorlovka, citat de mai multe ziare ucrainene, a scris însă pe Facebook următoarele: “Vor vorbi despre un atac de cord, un accident sau alte prostii – să nu credeți! Cauza este aceeași acolo: artileria Forțelor Armate ale Ucrainei! Pe scurt, «Benia» s-a dus la Kiev pe rețeaua de apă subterană. Li se pregătește și altora”.
La rândul său, renumitul blogger ucrainean Denis Kazanski a fost la fel de ironic: “În Gorlovka, urmare a unei neglijențe, a dispărut clubul de noapte Bermuda, care aparținea deputatului DPR, șeful criminalității locale, Iuri Krikulenko, poreclit «Benia». Ei spun că acolo a avut loc o întâlnire importantă, dar cineva a încălcat măsurile de precauție privind siguranța la incendiu”.
Și ce mai petrecea Iuri Krikulenko!
Obozrevatel.com:“Se știe că Iuri Krikulenko a deținut funcția de deputat al Consiliului orașului Gorlovka până în 2014. A devenit fondatorul «primăverii rusești» din Gorlovka, trecând de partea invadatorilor. Multă vreme a încercat să-și reia schemele criminale pentru exportul de fier vechi. A avut conflicte cu un alt reprezentant al lumii criminale din Gorlovka, Armen Sargsian”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Controversata organizație Amnesty International a oripilat opinia publică internațională cu un raport prin care acuză Armata Ucraineană că încalcă legile internaționale umanitare și că pune în pericol populația civilă prin organizarea de baze militare în zone rezidențiale unde sunt prezenți civili, pentru a organiza acțiuni militare defensive împotriva trupelor rusești invadatoare.
O acuzație șocantă care pune un semn de egalitate între crimele de război comise de Armata Rusă, la ordinul criminalului de război Vladimir Putin, și operațiunile militare defensive prin care Armata Ucraineană încearcă să apere orașele țării!
Ignorând total realitatea faptului că, în majoritatea cazurilor investigate, este vorba de lupte urbane defensive purtate de militarii ucraineni în localități aflate sub asediul Armatei Ruse, raportul Amnesty International, printr-o așa-zisa metodă neutră de analiză a situației militare din Ucraina, induce ideea că ar exista acest „semn de egalitate” între acțiunile defensive ale Armatei Ucrainene – care apără teritoriul național inclusiv prin lupte urbane purtate în localitățile aflate sub asediu – și acțiunile ofensive, multe din ele adevărate crime de război, ale Armatei Ruse, care operează o invazie nedreaptă și criminală asupra unui stat suveran, la ordinul oligarhului ex-KGB-ist, criminalul de război Vladimir Putin.
Altfel spus, deși violatorul sângeros este Rusia lui Putin, Ucraina ar fi și ea vinovată pentru că… a purtat fustă scurtă!
Oferim colegilor de la Amnesty International un exercițiu de imaginație, cu speranța că vor înțelege cât de aberantă este „analiza” din raportul lor despre luptele defensive purtate de Armata Ucraineană în localitățile aflate sub asediul Armatei Ruse invadatoare.
Invadarea Poloniei de către Hitler – luptele urbane de la Lvov (1939), asediul Varșoviei (1939), Revolta evreilor din Ghetoul din Varșovia (1943) și Revolta din Varșovia (1944)
La 1 septembrie 1939, fără vreo declarație de război (aceeași abordare a avut-o și Vladimir Putin, în cazul invadării Ucrainei), Germania lui Hitler atacă Polonia. Armata Poloneză este zdrobită de superioritatea tehnică și strategică a Armatei Naziste.
În ciuda „Blitzkrieg”-ului nazist, polonezii decid să reziste până la capăt.
O mare și sângeroasă bătălie se dă în interiorul și în jurul orașului Lvov. Luptele din acest oraș sunt deosebit de sângeroase. Apărătorii polonezi (11 batalioane de infanterie, 5 baterii de artilerie, rămășițe de unități de cavalerie și voluntari civili) vor apăra orașul, inclusiv în sângeroase lupte urbane, atât împotriva Armatei Naziste, cât și a Armatei Sovietice, care atacă Polonia, la ordinul lui Stalin, la puțin timp după invazia nazistă. Luptele încep la 12 septembrie 1939, când naziștii ajung la periferia orașului Lvov. În ziua de 13 septembrie, trupele naziste pătrund în centrul orașului, de unde, după sângeroase lupte de stradă, sunt respinse de apărătorii polonezi. La 17 septembrie, URSS-ul lui Stalin intervine în conflict și atacă Polonia. În ziua de 19 septembrie, unități blindate sovietice au atacat cartierele de margine ale orașului, însă au fost respinse de apărătorii polonezi. La 20 septembrie, Armata Nazistă se retrage din zona Lvov și asediul este preluat în totalitate de Armata Sovietică. Apărătorii polonezi capitulează în ziua de 22 septembrie. Majoritatea ofițerilor și soldaților care au apărat orașul Lvov vor fi asasinați la ordinul lui Stalin, în masacrul de la Katyn (aprilie-mai 1940).
La 11 septembrie, Comandamentul militar polonez ordonă ca Varșovia, capitala țării, să fie apărată cu orice preț. În ziua de 15 septembrie, Armata Nazistă ajunge la periferiile Varșoviei și instalează asediul. Aproximativ 140.000 de soldați polonezi apără Varșovia împotriva unui total de 13 divizii naziste, susținute de peste 1.000 de piese de artilerie. În ziua de 22 septembrie, Varșovia este încercuită, ultimele linii de comunicație dintre Varșovia și Modlin fiind tăiate de forțele naziste care ajung la Vistula.
Asediul Varșoviei – trupe naziste implicate în luptele urbane din cartierele de la periferia orașului (1939)
Apărarea Varșoviei a fost organizată atât pe centura de fortificații, cât și în interiorul cartierelor de la periferia orașului. În ciuda eroismului militarilor și voluntarilor civili polonezi, care au apărat cu eroism Varșovia, sub presiunea bombardamentelor teroriste ale Luftwaffe și a superiorității tehnice și de efective a Armatei naziste, comandamentul militar al Varșoviei a capitulat, orașul fiind ocupat în ziua de 1 octombrie 1939.
Un alt eveniment militar important din Polonia anilor celui De-al Doilea Război Mondial este Revolta Evreilor din Ghetoul Varșoviei (19 aprilie – 16 mai 1943). Această revoltă armată a fost îndreptată împotriva acțiunilor naziste de a deporta populația evreiască a Ghetoului din Varșovia în lagărele de concentrare de la Treblinka și Majdanek, pentru a fi exterminată.
Evreii știau că revolta lor militară era condamnată la eșec, ca urmare a superiorității în armament și efective a trupelor naziste (în majoritate, experimentatele efective ale SS-ului). Totuși, au declanșat revolta pentru „a nu permite naziștilor să aleagă ei momentul și locul morții noastre” (declarația lui Marek Edelman, singurul comandant militar al revoltei care a supraviețuit războiului).
Revolta armată din Ghetoul Varșoviei (1943) – membri ai rezistenței armate evreiești capturați de trupele SS (sursa: Facinghistory.org)
Revolta armată a evreilor din Ghetoul Varșoviei s-a concretizat în sângeroase lupte de stradă și urbane, purtate de insurgenții evrei, ajutați de membri ai Rezistenței poloneze, împotriva trupelor Waffen-SS și ale Wehrmacht-ului. În luptele urbane purtate împotriva naziștilor au murit aproximativ 13.000 de evrei prin împușcare, gazare sau incendiere.
Ultima mare revoltă militară a polonezilor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este Revolta din Varșovia, declanșată de Armia Krajowa (Armata de Interior) și desfășurată, prin lupte urbane, în perioada 1 august – 2 octombrie 1944.
În ziua de 29 iulie, mai multe unități blindate sovietice ajung la periferia Varșoviei, unde se lovesc de apărarea organizată Corpurile Panzer naziste 39 SS și 4 SS. Evenimentul determină rezistența anti-nazistă din Varșovia să-și asume organizarea unei revolte militare împotriva ocupanților.
În ciuda numeroaselor informații conform cărora Armata Sovietică și Aliații occidentali nu erau dispuși să susțină o revoltă militară în Varșovia, comandanții Armia Krajowa (Armata de Interior) decid, în ziua de 31 iulie 1944, să declanșeze revolta.
Aproximativ 49.000 de militari și insurgenți polonezi au luptat aproximativ două luni, în lupte urbane extrem de sângeroase, împotriva a aproximativ 30.000 de militari naziști (Wehrmacht și Waffen-SS).
Revolta din Varșovia (1944) – insurgenți ai Armia Krajowa, participanți la luptele urbane împotriva trupelor naziste din Varșovia
S-au dus lupte puternice în mai multe zone ale orașului: Universitate, bulevardul Szucha, podurile de peste Vistula, Piața Narutowicz, Aeroportul Mokotov etc.
După lupte urbane extrem de dure, Armata de Interior, copleșită de superioritatea în armament a trupelor naziste și prea puțin susținută de Sovietici și de Aliații Occidentali, a capitulat în ziua de 2 octombrie 1944.
Aproximativ 15.000 de insurgenți polonezi au fost uciși în timpul luptelor, alături de peste 200.000 de civili (în majoritate, asasinați de trupele SS, ca represalii). Armata nazistă a înregistrat aproximativ 17.000 de militari uciși.
Toate aceste lupte eroice din Polonia celui De-al Doilea Război Mondial au fost purtate de militarii și insurgenții polonezi și evrei în zone urbane. În acțiunile lor împotriva agresorilor naziști, s-au folosit inclusiv de imobile civile (case, blocuri de locuit, școli etc.).
Ne întrebăm: cum ar fi reacționat activiștii Amnesty International dacă monitorizau aceste evenimente militare?
Amnesty International ar fi condamnat Armata Poloneză pentru că și-a asumat să poarte lupte urbane în apărarea orașelor Lvov și Varșovia?
Activiștii Amnesty International i-ar fi condamnat pe evreii care, cu un eroism unic în istorie, au declanșat Revolta din Ghetoul Varșoviei și au purtat sângeroase lupte urbane, în dorința legitimă de a muri cu arma în mână și nu într-o cameră de gazare din lagărele de exterminare de la Treblinka și Majdanek?
Ar fi considerat activiștii Amnesty International că trebuie criticați sever militarii și insurgenții polonezi care au încercat să obțină eliberarea Varșoviei, prin propriile puteri, în timpul Revoltei din toamna anului 1944, doar pentru că au luptat în interiorul orașului, folosindu-se inclusiv de clădiri civile?
Câteva teme de meditație pentru activiștii Amnesty International
O simplă căutare pe Internet ar fi fost suficientă pentru „lămurirea” activiștilor organizației citate și pentru trezirea lor din visul „flower power” care se pare că i-a ghidat atunci când au redactat stupidul raport despre utilizarea, de către apărătorii ucraineni, a clădirilor civile în luptele de apărare a localităților ucrainene asediate de Armata lui Putin.
În Ucraina, cu tot ajutorul oferit de Occident, suntem martorii unui război asimetric. Deși prost organizată și falimentar condusă, Armata Rusă este, deocamdată, net superioară, ca efective și armament, Armatei Ucrainene. Prin urmare, militarii ucraineni sunt obligați să-și ajusteze tactica de front pornind de la această inferioritatea în tehnică și efective, în încercarea de a apăra localitățile Ucrainei, supuse unui sângeros și asasin asediu de către Armata Rusiei, care nu ezită să comită crime de război pentru atingerea obiectivelor sale militare și politice.
Inevitabil, militarii ucraineni care se apără în localitățile asediate caută să obțină un echilibru militar și să diminueze, într-o anumită măsură, inferioritatea în tehnică militară, prin purtarea unui război asimetric și de gherilă în zonele urbane.
Blocuri de locuințe din Harkov distruse de rachete lansate de Armata Rusă în primele zile ale agresiunii asupra Ucrainei, în martie 2022 (Sursa: Profimedia)
Studiul lui Richoufftz, absolvent de Saint-Cyr
Configurația mediului urban și prezența populației civile (de cele mai multe ori, imposibil de evacuat) oferă „luptătorului asimetric” posibilitatea de a provoca pierderi suficient de mari agresorului ale cărui acțiuni militare, cel puțin teoretic, sunt mai dificil de operat în interiorul orașelor.
Într-un studiu intitulat „Zona urbană: un nou teatru de operații?”,semnat de francezul Emmanuel de Richoufftz (74 de ani, absolvent al Școlii Speciale Militare de la Saint-Cyr) și publicat în seria „Guerres mondiales et conflits contemporains” (2002/2 – nr. 206), se prezintă câteva aspecte deosebit de importante cu privire la războiul urban.
Studiul arată că „lupta urbană are o puternică încărcătură emoțională, constituie un «teatru» în care violența este folosită fie pentru a provoca teroarea populației civile (slăbind astfel rezistența apărătorilor – n. red.), fie pentru a alimenta propaganda și pentru a obține sprijin politic pe plan intern și internațional (întărind astfel voința apărătorilor de a rezista în fața agresorilor – n. red.).”
Autorul subliniază: „Armatele au menținut întotdeauna o relație dificilă cu aglomerările, Armata fiind de multe ori reticentă să lupte acolo, și asta este de înțeles. Dacă este adevărat că controlul localităților rămâne un obiectiv esențial, angajamentul militarilor în zonele urbanizate nu se face fără reținere. Amintiri istorice recente ne spun că perspectiva de a fi nevoit să ducă bătălii costisitoare în oameni și echipament pentru a cuceri orașele apărate îl plasează imediat pe atacator într-o poziție foarte inconfortabilă”.
Altfel spus, apărarea orașelor este esențială pentru armata unui stat aflat sub asediul unui agresor extern. Aceasta pentru că „tacticienii consideră că succesul unei ofensive este posibil într-un raport de putere de 3 împotriva 1 în favoarea atacantului, însă acest raport crește la 6 până la 8 față de 1 pentru a depăși o apărare (urbană) solid organizată. Un adversar chiar și cu mijloace slabe la dispoziție, aflat în zonă urbană, profită de mediu (cu șanse sporite de succes – n. red.)”.
Costurile în efective umane și tehnică militară suportate de agresor, în cazul asedierii unui centru urban, sunt mult mai mari decât în cazul unei lupte purtate în afara zonei urbane. De exemplu, conform studiului citat, „distrugerea fără armament greu a aproximativ douăzeci de combatanți (care se apără în interiorul unei zone urbane) necesită implicarea a cel puțin 150 de militari ai forței agresoare, cu un suport de artilerie și folosirea masivă a armelor de sprijin”.
Bloc de locuințe din Kiev lovit de rachetele rusești (sursa: EPA-EFE)
Cucerirea unui oraș de către agresori presupune distrugerea oricărei infrastructuri care ajută la eforturile de apărare ale militarilor din garnizoana orașului. O asemenea distrugere este posibilă doar prin „folosirea unor arme puternice, cu efecte colaterale semnificative, astfel că adversarul – și de multe ori, civilii – sunt loviți fără discernământ”.
În ciuda acestor efecte colaterale (în Ucraina au fost urmărite în mod evident de Armata Rusă, care a atacat blocuri de locuințe ucrainene, deși în zona respectivă nu se aflau trupe ale Ucrainei), „scopul atacatorului nu este atins: populația, aflată sub șocul atacului, alege cu hotârâre calea rezistenței”…
… adică exact ceea ce s-a întâmplat și în localitățile Ucrainei, unde voluntari din rândul populației civile s-au alăturat Armatei Ucrainene și au luptat împotriva agresorilor ruși.
Studiul „Zona urbană: un nou teatru de operații?” atenționează că „lupta urbană nu are nimic de comparat cu simplitatea și rapiditatea unei succesiuni de mișcări bine conduse, mișcări largi învăluitoare și focuri ajustate care «mătură» inamicul surprins”.
Mediul urban este ostil, „inamicul este omniprezent și evaziv. În plus, militarul care apără centrul urban acționează într-un cadru familiar (de exemplu, cartierul său, despre care cunoaște fiecare colț, pentru că a locuit și s-a jucat acolo în timpul copilăriei) și astfel, compensează inferioritatea în tehnică militară sau efective”.
Trebuie subliniat și un alt aspect deosebit de important pentru situația din Ucraina: inițiativa a aparținut și aparține, deocamdată, agresorilor, adică Armatei Ruse, care a decis unde să se poarte luptele.
Asediul la care sunt supuse numeroase localități din Ucraina de către Armata Rusă (care folosește artileria și rachetele inclusiv asupra civililor, fără să manifeste măcar un minim respect pentru tratatele internaționale cu privire la purtarea războiului) face parte din strategia lui Putin de ocupare și lichidare a Ucrainei.
Când acționează pentru apărarea unui centru urban asediat pe mai multe direcții (de multe ori, încercuit) de armata inamică, un comandament militar va organiza liniile defensive atât în funcție de resursele de care dispune (efective și tehnică militară), cât și (mai ales!) pornind de la direcțiile de atac ale inamicului.
Bloc de locuințe din Kiev distrus de artileria rusă (sursa: ea.md)
Militarii ucraineni au fost obligați de situația militară concretă să organizeze apărarea orașelor pe direcțiile de atac ale Armatei Ruse, folosindu-se inclusiv de clădirile unor școli sau spitale părăsite ori în vecinătatea și interiorul unor cartiere de locuințe. Alternativa ar fi fost să renunțe la apărarea orașelor respective. Cât despre evacuarea civililor, sunt deja de notorietate crimele de război comise de Armata Rusă, care nu a respectat încetarea focului (în mai multe regiuni ale Ucrainei) pentru a permite evacuarea civililor. Dimpotrivă, militarii ruși au deschis focul asupra apărării ucrainene, dar și a civililor!
Raportul activiștilor de la Amnesty International dovedește o șocantă lipsă de cunoaștere a realității militare din Ucraina, în particular, precum și o gravă lipsă de înțelegere a principiilor militare specifice războiului defensiv modern. Activiștii acestei organizații lasă impresia că au analizat lupta între două cete de copii care se bat folosind săbii de lemn.
Amnesty International a ignorat total mai multe aspecte esențiale pentru înțelegerea corectă a situației din Ucraina.
În primul rând, Ucraina (stat suveran și independent care a fost atacat, fără declarație de război, de Rusia lui Putin) se apără în cadrul unui război, în mare măsură, asimetric. Superioritatea Rusiei în efective și armament este evidentă. Într-un astfel de context, apărarea centrelor urbane (ca puncte de rezistență militară, concetrări de resurse industriale și noduri de transport rutier și feroviar) de către Armata Ucraineană este esențială și, inevitabil, dobândește toate caracteristicile sângerosului război urban.
În al doilea rând, activiștii Amnesty International nu înțeleg dificultățile cu care se confruntă atât militarii, cât și populația civilă dintr-un oraș asediat, într-o luptă urbană defensivă purtată împotriva unui agresor sângeros și lipsit de scrupule, așa cum este armata de criminali de război de sub comanda ex-KGB-istului Vladimir Putin. Când pe linia direcției de atac a agresorului se află clădirea unei școli (atenție, școala fiind evacuată, fapt recunoscut și în exemplele oferite de raportul celor de la Amnesty International), iar poziționarea acesteia este utilă și obligatorie pentru o defensivă de succes, orice comandant militar se va folosi de clădirea respectivă pentru a-și îndeplini misiunea de apărare a orașului.
Nu în ultimul rând, raportul celor de la Amnesty International comite mizerabila eroare de a pune în același text crimele de război comise de Armata Rusă la ordinul criminalului de război Vladimir Putin și eforturile militarilor ucraineni de a apăra orașele asediate ale Ucrainei, folosindu-se, printre altele, și de clădirile evacuate ale unor școli, spitale și locuințe din interiorul unor zone locuite din centrele urbane aflate sub asediu. Este inadmisibil acest semn de egal între crimele de război comise de ruși în Ucraina și eforturile disperate ale militarilor ucraineni de a apăra orașele asediate ale patriei lor.
Prin această imbecilă abordare, activiștii de la Amnesty International își condamnă propria organizație la rătăcirea în deșertul unei „corectitudini politice” pervertite și ajută, fără voie sau (cine știe!) cu voie, propaganda cu care Putin intoxică Lumea Liberă, în încercarea de a izola Ucraina și de a slăbi voința națiunilor Lumii Libere care se împotrivesc planurilor sale diabolice de a reface URSS.
În urma unei operațiuni de anvergură, Serviciul de Securitate Ucrainei (SBU) i-a reținut pe asasinii trimiși de regimul Putin pentru să-i lichideze pe ministrul ucrainean al Apărării, Oleksei Reznikov, și pe șeful Direcției Principale de Informații a Armatei (GRU), Kirill Budanov. Pregătirile în vederea comiterii acestor asasinate au fost realizate de angajații Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Ucigașii urmau să încaseze o recompensă cuprinsă între 100.000 și 150.000 de dolari pentru fiecare înalt oficial ucrainean eliminat. Detaliile au apărut pe canalul de Telegram al SBU, fiind preluate ulterior de Obozrevatel.com, cel mai popular site de știri din Ucraina.
În misiunea eșuată a teroristului Vladimir Putin s-au implicat ofițerii de personal ai serviciilor de informații militare de la Moscova, dar și un militar al autoproclamatei Republici Populare Lugansk (LPR). Comunicatul șocant este avizat de șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasili Maliuk.
În această operațiune dificilă de prevenire a uciderii ministrului Apărării și a șefului serviciului de informații militare, angajații Direcției Principale a SBU din Kiev și regiunea Kiev au colaborat cu unitățile SBU din regiunea Volin și cu Poliția Națională. Totul s-a desfășurat sub conducerea procedurală a Procuraturii Raionale Pechersk din Kiev.
„La instrucțiunile coordonatorului din Moscova, trădătorul din Lugansk era cel care căuta un ucigaș care să-și asume executarea ordinului Kremlinului”
“Serviciul de securitate a prevenit o serie de asasinate prin contract ale reprezentanților conducerii politice și militare de vârf și ale personalităților publice ale Ucrainei.”
“Ca urmare a unei operațiuni speciale în mai multe etape, un grup de sabotaj și recunoaștere din Departamentul principal al Statului Major al SSRF (mai bine cunoscut sub numele de GRU) a fost neutralizat.”
“Atacatorii se pregăteau pentru eliminarea fizică a ministrului Apărării și a șefului Direcției principale de informații a statului nostru, precum și a unui cunoscut activist ucrainean.”
“S-a stabilit că DRG (grupul de sabotaj și recunoaștere – n. red.) a fost format din personalul de informații militare al Federației Ruse pentru a desfășura activități subversive pe teritoriul Ucrainei.”
“Acesta includea un rezident al Luganskului ocupat temporar, care, ca parte a formațiunilor armate ilegale ale organizației teroriste LPR, a participat activ la ostilitățile împotriva forțelor ATO din est.”
“La instrucțiunile coordonatorului din Moscova, trădătorul din Lugansk era cel care căuta un ucigaș care să-și asume executarea ordinului Kremlinului de a elimina oficialii ucraineni. Militantul a avut legături în lumea interlopă, de care a profitat.”
„Pentru a încurca urmele, atacatorul a intrat în Ucraina prin Belarus. Acolo a fost descoperit de ofițerii de contrainformații SBU”
“Un locuitor din Kiev a răspuns ofertei sale. Pentru 5.000 de dolari SUA, a fost de acord să lichideze un soldat ucrainean care, potrivit ocupanților, ar fi fost implicat în masacrul fizic al prizonierilor de război ruși.”
“Era vorba despre comandantul uneia dintre unitățile de luptă care apără Ucraina pe front. Această crimă trebuia să fie un test înainte de a îndeplini sarcinile principale ale inamicului.”
“Pentru a-i asasina pe șefii departamentelor de apărare, mesagerul a decis să ajungă personal pe teritoriul controlat de autoritățile ucrainene. Aici, împreună cu un complice, au fost nevoiți să pregătească un plan de lichidare și să-l supună spre aprobare liderilor lor din Federația Rusă.”
“Pentru a încurca urmele, atacatorul a intrat în Ucraina prin teritoriul Belarusului. Acolo a fost descoperit de ofițerii de contrainformații SBU, care au documentat sosirea militantului ORLO (teritoriile ocupat temporar ale Ucrainei – n. red.) la Volin prin punctul de control Domanovo, precum și o altă întâlnire cu un complice.”
“Pentru a preveni săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, ofițerii de contrainformații ai Serviciului de Securitate, cu implicarea luptătorilor de la TSSO «A», i-au reținut pe ambii intruși în Kovel.”
„Ambii deținuți au fost anunțați cu privire la suspiciunea de înaltă trădare, comisă în temeiul legii marțiale, și omor premeditat”
“În timpul percheziției au fost găsite dovezi ale unor fapte penale, precum și un pașaport al unui cetățean al Federației Ruse.”
“Ambii deținuți au fost anunțați cu privire la suspiciunea de înaltă trădare, comisă în temeiul legii marțiale, și omor premeditat. În momentul de față, se decide chestiunea alegerii unei măsuri de constrângere sub forma detenției.”
“Inamicul nu poate câștiga pe câmpul de luptă, așa că recurge la metodele sale obișnuite – încearcă să organizeze tentative de asasinat asupra armatei și a șefilor autorităților ucrainene.”
“Și asta demonstrează încă o dată lumii întregi că Rusia este un stat terorist, care nu urmează orice reguli civilizate. Suntem foarte conștienți la ceea ce trebuie să ne așteptăm de la Rusia, așa că acționăm și neutralizăm în avans operațiunile speciale ale inamicului. Vom continua să facem asta!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Simona Săndulescu, fost artist liric și instrumentist în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, a fost găsită înecată în Lacul Morii din București, la scurt timp după ce a lăsat un mesaj de adio pe pagina sa de Facebook.
În noaptea de sâmbătă spre duminică (6/7 august), la ora 1.29, Simona Săndulescu a postat un mesaj de adio pe pagina de Facebook, în care anunţa că va intra în Lacul Morii, situat pe Dâmbovița, în Sectorul 6 al Capitalei, între cartierele Crângași și Militari.
Ultimul mesaj al Simonei Săndulescu:„Dragii mei prieteni care mă admirați artistic, știu că vă dezamăgesc! Dar viața a devenit insuportabilă pentru mine….. Vă rog să mă iertați! Dragul meu Edward Aurelian Bar, tu știi că te-am iubit nespus! Acum intru în Lacul Morii, purtând povara unei iubiri neîmpărtășite…. Draga mea Cristina Deutsch, te rog să îi transmiți!”
Telefonul artistei a fost găsit pe marginea lacului, în locul prin care aceasta intrase în apă, noaptea, în jurul orei 1.30.
În ultimii ani, Simona Săndulescu a mai avut patru tentative de sinucidere, dar a renunțat. Gândul suicidar a obsedat-o însă până în ziua morții.
„A lăsat telefonul pe dig și s-a aruncat peste balustradă”
După câteva minute de la postarea mesajului, mai mulţi prieteni ai Simonei i-au transmis să nu facă acest gest. Ulterior, una din cunoştinţele Simonei a anunţat, într-un comentariu, decesul artistei: „Dragilor, am vorbit cu un domn care m-a sunat pe telefonul de messenger și mi-a confirmat decesul ei. A fost acolo azi noapte și i-a ridicat trupul din lac, din păcate echipa a ajuns când ea deja era moartă! Și-a lăsat telefonul pe dig, degeaba o sunam noi… L-a lăsat pe dig și s-a aruncat peste balustradă. Au văzut toată scena doi tineri care se aflau pe dig.. Au sunat la poliție, dar ea s-a aruncat peste balustradă. Este depus trupul la IML”.
Poliţiştii Secţiei 20 au fost sesizaţi în jurul orei 1.40, prin apel la 112, cu privire la faptul că, într-un lac din Sectorul 6, se află o persoană înecată. Conform acestora, un echipaj medical, în urma verificărilor, a constatat decesul.
În prezent, cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” (INML), în vederea efectuării necropsiei.
A activat în mari orchestre
Potrivit site-ului de specialitate Societateamuzicala.ro, Simona Săndulescu a fost artist liric și instrumentist în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. A activat ca organist în concertele susținute de:
Orchestra Națională Radio;
Orchestra de Cameră Radio;
Corul Academic Radio;
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”.
Ca organist solist, Simona Săndulescu a susținut recitaluri la Sala Radio, Catedrala Sfântul Iosif, Universitatea Națională de Muzică, Biserica Italiană, Biserica Franceză (toate din București), dar și în alte orașe din țară.
A participat că organist în cadrul Festivalului „George Enescu” (ediția 2013) și în cadrul Festivalului RadiRo (ediția 2014).
Activitatea sa este bogată și în domeniul muzicii de cameră, susținând numeroase recitaluri camerale alături de artiști renumiți.
Simona Săndulescu a fost totodată organist la Biserica Franceză „Sacré Coeur” din București.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În ședința de joi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), nu doar moderatoarea Alexandra Păcuraru a adus o amendă televiziunii pe care o patronează împreună cu tată său (Maricel Păcuraru), ci și conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu, care podus o pagubă de două ori mai mare.
Anca Alexandrescu, vuvuzeaua lui Liviu Dragnea, a adus postului Realitatea Plus o amendă de 10.000 de lei. Motivul: l-a invitat în studio, la emisiunea securisto-infracționalo-manelistă pe care o prodce – „Culisele Statului Paralel” -, pe Călin Georgescu, căruia i-a înghițit cu plăcere fake news-urile grosolane, fără a încerca să-l confrunte cu devărul.
Titlurile care se lăfăiau pe ecran, în timpul emisiunii amendate:
„Georgescu dezvăluie planul resetării României”;
„Georgescu: România acceptă supusă orice din partea NATO”;
„Georgescu: Scutul Deveselu e o ruşine diplomatică”.
Afirmații aberante ale lui Călin Georgescu, aprobate de Anca Alexandrescu
Despre scutul de la Deveselu: „Scutul Deveselu este o ruşine diplomatică. Scutul nu are nimic legat de apărare, din contra, ne-a atras într-un conflict de care nu aveam nevoie! Scutul, ca atare, este o parte a politicii de confruntare. Scutul nu este «o chestiune de pace», aşa cum a fost prezentată de cei care au pupat ghiulul la diverse porţi. Armata Română, astăzi, ca apărare, nu există. Noi am externalizat răspunderea, acţiunile şi deciziile în securitatea naţională şi apărarea ţării. (…) Nu a fost decât o listă privată de cumpărături, o escrocherie! Vreau să precizez un lucru, ca să fie clar pentru toată lumea: nicio ţară din Blocul NATO, în eventualitatea că ar fi atacată de Rusia, vă asigur că NATO nu-i va lua apărarea!”
Despre pandemie:„O pandemie a fricii şi a prostiei! Absolut! Pentru că s-a investit în primul rând, în acest lucru, ca la un semnal, o lume întreagă să cadă în genunchi! Cum să cadă în genunchi? A căzut în genunchi, pentru că mai întâi au fost capturaţi aşa-zişii «lideri», care au răspuns la un semn, la o decizie dată! Altfel, este imposibil să putem să înţelegem cum toată lumea a marcat în acelaşi timp – o îngenunchere totală!”
Despre războiul din Ucraina:„După pandemie urmează ce se întâmplă acuma, primii paşi, apropo de potenţialul aşa-zis război – nu va fi niciun război în Ucraina! Ucraina este un stat inventat şi este un simplu troc. Este doar o poziţie… După aşa-zisul război, vor urma aşa-zisele schimbările climatice, cu aşa-zisul certificat verde, raportat la CO2, lucru care va duce… la ce? Ca omul să fie controlat în tot”.
VIDEO: Emisiunea conspiraționistă a Ancăi Alexandrescu
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Episod halucinant în această săptămână, avându-i ca protagoniști pe „farul” partidulețului Alianța Pentru Patrie (APP), Liviu Dragnea, și pe aghiotantul acestuia, Codrin Ștefănescu, care e și secretar general al APP. Aghiotantul a scris despre stăpânul său că, în pușcărie, a fost „bătut și violat în repetate rânduri”. Ulterior, textul a dispărut de pe pagina de Facebook a partidului, iar Codrin Ștefănescu a întors-o ca la Ploiești: „Liviu Dragnea nu a fost nici bătut, nici violat, nici maltratat la ocnă, acolo unde l-au trimis dușmanii țării. În schimb, i s-au violat toate drepturile”.
Comedie caragialească la partidulețul infractorului Liviu Dragnea, cel care înainte de a intra în pușcărie a încercat să rupă România de Europa civilizată. Codrin Ștefănescu, pajul fostului lider absolut al PSD (după ce l-a servit cu același patos și pe C. V. Tudor), a lansat o gogonată care l-a enervat chiar și pe Dragnea!
Joi, 4 august, pe pagina de Facebook a Alianței Pentru Patrie (APP) a apărut un text nesemnat, dar care-i aparține clar lui Codrin Ștefănescu, este stilul lui, sunt „argumentele” lui, pe care le mestecă de multă vreme.
În încercarea de a-l victimiza pe „patriotul” Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu a dat frâu liber imaginației: „(…) bătut și violat în repetate rânduri, a suferit enorm ca tu astăzi să poți avea pe masă roșii românești!”.
Ulterior, postarea a dispărut de pe pagina de Facebook a APP. Dar jurnaliștii de la Aktual24.ro apucaseră să-i facă o captură.
A doua zi, Codrin Ștefănescu a publicat pe aceeași pagină de Facebook, sub propria semnătură, un comunicat în care scrie exact pe dos: „Liviu Dragnea nu a fost nici bătut, nici violat, nici maltratat la ocnă, acolo unde l-au trimis dușmanii țării. În schimb, i s-au violat toate drepturile conferite de către Constituție și legile românești aflate în vigoare”.
În comunicatul aghiotantului lui Dragnea, cuvântul „violat” este repetat de 7 ori, obsesiv, dar cu schimbarea personajului (colectiv) care a pățit o semenea nenorocire.
Joi, 4 august: Mesajul nesemnat de pe pagina Alianței Pentru Patrie (în mod cert, „opera” lui Codrin Ștefănescu)
„Hulit și blamat de grupări oculte sub-finanțate de către puteri subterane din Occident, #Rezist a avut scopul de a-l extermina pe patriotul Liviu Dragnea. Au inventat dosare, au apelat la martori falși, numai ca patriotul nostru să ajungă la zdup, iar mișcarea naționalistă și suveranistă să fie oprită.
Ajuns acolo, Liviu Dragnea a suferit cele mai mari orori, asemănătoare cu practicile din temnițele comuniste ale anilor ’70. Privat de controale medicale, bătut și violat în repetate rânduri, a suferit enorm ca tu astăzi să poți avea pe masă roșii românești!”
Vineri, 5 august: Comunicatul lui Codin Ștefănescu (fragment)
„(…) Liviu Dragnea nu a fost nici bătut, nici violat, nici maltratat la ocnă, acolo unde l-au trimis dușmanii țării. În schimb, i s-au violat toate drepturile conferite de către Constituție și legile românești aflate în vigoare.
I-a fost violat dreptul la: muncă, hrană, sănătate, vizite, corespondență; dreptul de a vorbi, de a nu fi ținut în izolare. I s-a interzis până și dreptul de a-și cumpăra țigări, de a decide singur dacă își face sau nu vaccinul anti-Covid, de a da interviuri presei.
Iar vouă, jurnaliștilor curajoși, v-au fost violate, cu această ocazie, toate drepturile profesionale: dreptul de a-l vizita, dreptul de a-i pune întrebări, dreptul de a-i lua un interviu; dreptul de a aflat direct din gura lui Liviu Dragnea ceea ce doreați să știți.
Iar cititorilor și spectatorilor voștri, de la televiziunile unde moderați emisiuni, sau din jurnalele unde scrieți editoriale, li s-au violat drepturile constituționale de a-l asculta prin intermediul vostru și dreptul de a fi informați corect.
În cazul Liviu Dragnea a fost violată Constituția României, toate legile în vigoare, drepturile și libertățile cetățenești, chiar și dreptul la adevăr.
Iar astăzi, când transmit în numele APP acest mesaj public, românilor le sunt violate, în general, toate drepturile câștigate cu sânge de generația mea, pe baricade, în Decembrie 1989 (…)”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Realitatea Plus a fost amendată cu 5.000 de lei pentru minciunile grosolane spuse pe post de realizatoarea emisiunii „Legile Puterii”, Alexanda Păcuraru (fiica patronului televiziunii, Maricel Păcuraru). „Moderatoarea de casă” i-a adus osanale grețoase Gabrielei Firea, pe un ton patetic, anti-jurnalistic, prezentând-o ca pe un personaj providențial care să ne scape de „balaurul” Nicușor Dan.
Alexandra Păcuraru n-a făcut minimul efort de a se documenta în legătură orgiile bugetare făcute Gabriela Firea ca primăriță a Capitalei, în 4 ani și 3 luni, comparativ cu proiectele majore finanțate de Nicușor Dan în mai puțin de doi ani de mandat.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amenfat Realitatea Plus cu 5.000 de lei pentru afirmațiile iresponsabile ale Alexandrei Păcuraru – propagandă penibilă pentru Gabriela Firea și atacuri mârșave la adresa lui Nicușor Dan.
Detalii despre prestația descalificantă a Alexandrei Păcuraru a publicat Paginademedia.ro.
„Un exemplu de anti-jurnalism”
Cu Gabriela Firea în studio, Alexandra Păcuraru s-a lansat într-o serie de laude la adresa Gabrielei Firea și un potop de acuzaţii aduse lui Nicuşor Dan, fără ca actualul primar să-şi poată spune părerea.
„Este un exemplu de anti-jurnalism”, a spus Mircea Toma, membru CNA, în legătură cu presataţia moderatoarei de la Realitatea Plus.
Amenda votată de majoritatea membrilor CNA: 5.000 de lei.
Discursul halucinant al Alexandrei Păcuraru
„Poate, lumina va veni în această seară de la invitata mea, Gabriela Firea, care sunt convinsă că va demasca şi neregulile de la Primăria Capitalei, pentru că de fiecare dată a dat dovadă de onestitate!”
Din fericire, pe această scenă politică mai sunt şi oameni de mare calitate, cărora chiar le pasă de această ţară şi care încearcă din răsputeri să aducă alinare românilor copleşiţi de griji, de nevoi, românilor disperaţi.
S-a scurs timpul nostru, dar nu aş vrea să vă las să plecaţi până nu atingem un pic şi subiectul de la Primăria Capitalei, pentru că este dezastru.
Până şi cei care au votat cu două mâini USR – «Salvăm Bucureştiul» – acum plâng după dvs., din mai multe motive, ştiţi ce s-a tăiat după ce aţi plecat.
În afară de acest proiect, să numere ciorile din Herăstrău, să afle de ce vin, sau nu ştiu care este scopul, ce s-a mai făcut? S-a făcut ceva real, să ştim că măcar apa caldă va exista, ţevile se vor schimba, infrastructura va continua? Cum aţi fi procedat în locul domnului primar Nicuşor?”
Articolele din Legea audiovizualului încălcate de Realitatea Plus:
„În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.”
„În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Regimul comunist chinez se joacă cu focul într-o benzinărie! Beijingul a început joi exerciții militare fără precedent în 6 zone care înconjoară Taiwan, lansând mai multe rachete balistice Dongfeng în apele din jurul coastelor de nord-est și sud-vest ale insulei rebele. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că drept răspuns, a activat sistemele de apărare. Incidentele, de o gravitate fără precedent, au loc la o zi după vizita președintei Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, la Taipei, capitala Taiwanului.
Deşi vizita sa în teritoriul revendicat de China a durat mai puţin de 24 de ore, Nancy Pelosi – cel mai înalt demnitar american ales care s-a deplasat la Taipei în ultimii 25 de ani – a declanşat furia Beijingului.
Pelosi a dat asigurări că SUA nu va abandona insula Taiwan, care este condusă de un regim democratic şi care trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea armatei chineze, reprezentanta unei dictaturi dure. Cei 23 de milioane de cetățeni ai Taiwanului nu vor să ibă parte de coșmarul trecerii de la democrație la tiranie.
Armata chineză a lansat rachete balistice către strâmtoarea Taiwan.
De asemenea, armata chineză a făcut multiple incursiuni scurte pe linia mediană care desparte strâmtoarea Taiwan, începând de miercuri seara și continuând până joi dimineață, a declarat pentru o sursă din Taiwan pentru agenția Reuters.
Două dintre cele 6 zone ale exerciţiilor militare chineze se află la doar 9 mile nautice (16,7 kilometri) de porturile taiwaneze Keelung şi Kaohsiun.
„Acțiuni iraționale, care subminează pacea regională”
Ministerul Apărării din Taiwan a condamnat „acțiunile iraționale care subminează pacea regională”.
„Ministerul Apărării Naționale a informat că Partidul Comunist Chinez a lansat mai multe rachete balistice Dongfeng în apele din nord-estul și sud-vestul Taiwanului, începând în jurul orei 13.56 (5.56 la București – n. red.)”, a anunțat ministerul taiwanez al Apărării, într-o scurtă declarație.
Beijingul a confirmat lansările. „Întreaga misiune de antrenament cu foc real a fost finalizată cu succes, iar controlul relevant al zonei aeriene și maritime este acum ridicat”, a anunțat Armata chineză.
Presa de stat chineză a relatat că exercițiile care au început joi au ca scop simularea unei „blocade” aeriene și maritime în jurul Taiwanului. Joi, imaginile au surprins elicoptere militare zburând pe lângă insula Pingtan, unul dintre cele mai apropiate puncte din Taiwan de China continentală.
Desfășurarea militară a fost o demonstrație deliberată de forță după ce Nancy Pelosi a părăsit Taiwan miercuri seară, cu destinația Coreea de Sud, una dintre ultimele opriri ale turneului asiatic care se încheie în Japonia, în acest weekend.
La câteva ore de la plecarea din Taipei a oficialului american, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că China a trimis peste 20 de avioane de luptă peste linia mediană din strâmtoarea Taiwan.
Presa chineză a prezentat joi harta exercițiilor: cele 6 puncte alese de armata chineză înconjoară practic insula, ca într-un asalt de război. O amenințare directă la adresa insulei rebele.
Zeci de zboruri anulate
Aeroportul Internațional Taoyuan din Taiwan a anunțat că mai mult de 50 de zboruri internaționale au fost anulate joi din cauza exercițiilor cu muniție de război ale Chinei, potrivit BBC.
Au fost anulate 26 de zboruri cu sosire către Taiwan și 25 de zboruri cu plecare de pe aeroportul Taoyuan.
De asemenea, Korean Air a anulat zborurile din Incheon către Taiwan vineri și sâmbătă, în timp ce Asiana Airlines și-a anulat zborul direct către Taiwan vineri și va monitoriza situația, a informat joi presa sud-coreeană.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Telenovela „Dosarul Revoluției” continuă, de data asta cu promisiunea că e ultimul episod în care scenariul și regia se află la Parchetul Militar. Celebrul dosar a fost retrimis instanței supreme, la peste un an după ce aceasta îl returnase pentru refacere. Sunt urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității doar trei inculpați dintre zecile de mari criminali din decembrie 1989: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, fost comandant al Aviației Militare.
Prin rechizitoriul Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, din 29 iulie 2022, în dosarul penal privind Revoluția din decembrie 1989, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni contra umanității a următorilor:
Ion Iliescu (92 de ani) – fost președinte al României;
Gelu Voican Voiculescu (81 de ani) – fost viceprim-ministru al Guvernului României;
Iosif Rus (86 de ani) – general în retragere, fost șef al Aviației Militare.
Este vorba de aceiași inculpați din dosarul care a fost restituit Parchetului Militar și, în esență, de aceleași acuzații. Media de vârstă a celor trei: 87 de ani.
„Declarația privește finalizarea refacerii rechizitoriului în dosarul Revoluției române din Decembrie 1989, după restituirea definitivă dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 10 noiembrie 2021.
Persoanele trimise în judecată sunt:
– ILIESCU Ion, fost preşedinte al României;
– VOICULESCU Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României;
– Gl. (rtr.) RUS Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare.
În sarcina inculpaților s-a reținut săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute şi pedepsite de art. 439 al.1 lit. a, g, i, k C.p. cu aplicarea art. 5 C.p.
Sunt necesare următoarele precizări, având în vedere faptul că anterior a mai fost emis un rechizitoriu, în privința căruia ÎCCJ a reținut neregularități, precum și faptul că nu se poate trece la începerea judecății.
1. Reluarea urmăririi penale s-a dispus la data de 21.03.2022, după ce dosarul a fost restituit de către ÎCCJ la data de 14.02.2022.
Actele de urmărire penală necesare conform dispozițiilor ÎCCJ și redactarea rechizitoriului au fost efectuate într-un interval de 5 luni și 15 zile.
2. Conform legii, procurorul care a emis anterior rechizitoriul nu a devenit incompatibil să efectueze actele dispuse de instanță și să finalizeze urmărirea penală.
Trebuie subliniat că o eventuală repartizare a cauzei către alt procuror ar fi însemnat un volum mare de timp necesar numai pentru studiul dosarului, ori obiectivul nostru a fost acela de a nu prelungi nejustificat durata cercetărilor.
3. Concepția rechizitoriului este centrată pe acțiunile intervenite în perioada 22.12.1989 – 30.12.1989, după părăsirea sediului CC al PCR de către Nicolae Ceaușescu.
Doctrina internaţională privitoare la crimele împotriva umanităţii, în legătură directă cu articolul 33 al Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale stabileşte că sunt exoneraţi în mod explicit militarii care săvârşesc fapta ca urmare a unui ordin militar de acţiune și că, într-un asemenea caz, responsabilitatea penală va incumba doar persoanei care a dat ordinul.
Legislaţia penală internă este aliniată acestor cerinţe, având în vedere că articolul 21 din Codul penal stabileşte că nu este comisă cu vinovăţie fapta prevăzută de legea penală dacă este săvârşită în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, dacă această obligaţie nu este în mod vădit ilegală.
Conform principiilor care reglementează organizarea și funcționarea armatelor, în orice conjunctură de tip militar, cei care sunt obligaţi să execute ordinele ierarhic superioare nu au posibilitatea să înţeleagă ansamblul situaţiei, cu atât mai puţin al unei situaţii complexe. Aceştia nu au nici autoritatea de a interpreta în mod individual o anumită conjunctură militară şi de a acţiona contrar ordinelor primite. Doar cadrele de comandă militară ce deţin funcţii ierarhic superioare au acces la o informare complexă şi astfel au posibilitatea să înţeleagă ansamblul situaţiei militare şi să emită ordine în consecinţă.
4. Se impune o clarificare în privința cercetării evenimentelor ce au constituit Revoluția Română din decembrie 1989. Aceste evenimente au făcut obiectul cercetării în 4.544 de dosare penale.
În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri (32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 de militari în termen şi 87 de civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Între civilii trimiși în judecată și condamnați sunt foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR și foști miniștri.
Majoritatea persoanelor trimise în judecată au făcut parte din structurile de conducere politice şi militare ale fostului regim, cu privire la care s-a stabilit că au adoptat măsuri sau au acţionat în vederea reprimării demonstraţiilor împotriva regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.
Cele anterior prezentate reprezintă evidența cu privire la preocuparea Ministerului Publicpentru tragerea la răspundere penală a persoanelor, militari și civili, responsabile de survenirea numeroaselor decese și răniri de persoane în cursul Revoluției.
5. În numele Ministerului Public, în încheiere, doresc să subliniez importanța soluționării acestei cauze istorice de care se leagă începutul democrației în România.”
Precizările procurorului general
Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri că „reluarea dosarului de către un alt procuror ar fi însemnat o perioadă foarte mare de timp chiar și doar pentru citirea volumelor din «dosarului Revoluției»”.
Actele de urmărire penală și redactarea rechizitoruluiau fost făcute în 5 luni și 15 zile, a mai precizat Scutea.
Ca noutate, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a confirmat redeschiderea urmării penale în privința cauzele privind 627 de persoane vătămate. Cercetările vor fi continuate de către Secția parchetelor militare în dosarul penal nr. 1/P/2020.
Acuzele aduse inculpaților
Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit:
857 de decese;
2.382 de răniri de persoane;
585 de privări grave de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;
409 cazuri de suferinţe mari.
Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Generalul (rtr.)Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.
„Dosarul Revoluției”: o istorie contorsionată
Primele condamnări în „dosarul Revoluției” au fost date abia în anul 2000, când generalii Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar eliberați în urma recursului în anulare făcut de Joița Tănase, procurorul general din acel moment, numit de Ion Iliescu. Chițac și Stănculescu au fost condamnați încă o dată în 2008, tot la 15 ani, și au fost încarcerați. Chițac a stat puțin după gratii, pentru că i-a fost acceptată suspendarea executării pedepse, fiind grav bolnav. A murit acasă, în 2010. Stănculescu a fost eliberat în 2014, după executarea a 5 ani (o treime din pedeapsă), și a murit doi ani mai târziu într-un azil de lux.
În 2007, „dosarul Revoluției” a fost blocat ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, care a decis mutarea lui de la Parchetul Militar la o secție civilă. Procurorul Dan Voinea, cel care îl instrumentase până atunci, a fost retras din anchetă de procurorul general Laura Codruța Kovesi.
În 2015, dosarul a fost clasat, dintr-un motiv incredibil: genocidul, tratamentele neomenoase și infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală!
Dosarul a fost redeschis în 2016 de procurorul general interimar Bogdan Licu, iar în 2019 Augustin Lazăr, procuror general, i-a trimis în judecată pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus. Dosarul a fost retrimis însă la Parchetul Militar, pentru a fi refăcut, întrucât suferea de vicii de fond.
Acum, în august 2022, a fost trimis din nou spre judecare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Neregulile din dosarul restituit Parchetului Militar
În octombrie 2020, judecătorii de cameră preliminară au identificat o serie de nereguli judiciare, care făceau imposibilă judecarea cauzei.
Totodată, au fost excluse probe din dosar, cum ar fi rapoarte ale SRI și ale comisiei parlamentare care a anchetat evenimentele din 1989.
Printre ele, inclusiv o carte a lui Sergiu Nicolaescu, despre care procurorii considerau că are valoare probatorie.
Lor le-au fost adăugate documente de arhivă ale Statului Major General, dar și mai multe declarații ale persoanelor vătămate.
În mai 2021, Curtea Supremă a decis restituirea dosarului la Parchet și refacerea sa. Procurorii au contestat decizia și au pierdut.
Soluțiile de clasare din precedentul dosar, pentru 16 inculpați, rămân definitive
Soluțiile de clasare dispuse prin rechizitoriul din 05.04.2019 față de 16 inculpați și și față de infracțiunile de drept comun săvârșite la Revoluție au rămas definitive, prin respingerea plângerilor de către ICCJ, respectiv prin neconfirmarea de către ICCJ a redeschiderii urmăririi penale dispusă de către prim-adjunctul procurorului general.
Cei 16 scoși de sub urmărire penală:
Nicolae Ceaușescu (autoritate de lucru judecat)
gen. Iulian Vlad (autoritate de lucru judecat)
Tudor Postelnicu (autoritate de lucru judecat)
Emil „Cico” Dumitrescu (a survenit decesul)
gen. Victor Atanasie Stănculescu (a survenit decesul)
gen. Vasile Milea (a survenit decesul)
gen. Nicolae Militaru (a survenit decesul)
gen. Ion Hortopan (a survenit decesul)
gen. Nicolae Eftimescu (a survenit decesul)
Silviu Brucan (a survenit decesul)
Mircea Mocanu (nu există probe concludente cu privire la existența faptei)
Ștefan Dinu (nu există probe concludente cu privire la existența faptei)
Ion Toma (nu există probe concludente cu privire la existența faptei)
Viorel Igreț (nu există probe concludente cu privire la existența faptei)
Petre Roman (nu există probe concludente cu privire la existența faptei)
Teodor Brateș (nu există probe concludente cu privire la existența faptei).
ICCJ a confirmat însă redeschiderea urmării penale în cauzele privind 627 de persoane vătămate, cercetările fiind continuate de către Secția parchetelor militare în dosarul penal nr. 1/P/2020.
În cursul urmăririi penale efectuată în acest dosar, a fost dispusă disjungerea cauzei și reunirea cu dosarul penal nr. 11/P/2014, privind plângerile formulate de 409 persoane vătămate, acestea fiind incluse între persoanele vătămate pentru care este sesizată instanța.
Pentru restul de 218 persoane vătămate, cercetările continuă în dosarul penal SPM nr. 1/P/2020.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Apărătorii ucraineni au reușit să elimine trei colonei de top ai Federației Ruse. Doi dintre aceștia erau incluși pe lista celor mai importanți piloți ai Kremlinului. Au pierit într-un raion din Donețk, în urma loviturilor executate cu sistemul american de rachete HIMARS. Al treilea terorist putinist comandase un batalion de puști motorizate.
Cei trei colonei erau: Maksim Potemin (41 de ani), Anatoli Stasiukevici (54 de ani) și Serghei Mihailov (42 de ani).
Informația a apărut prima oară în ziarul britanic Daily Mail, fiind preluată de site-ul ucrainean Obozrevatel.com.
Publicația Daily Mail, citată de Obozrevatel.com: “Doi dintre cei mai buni piloți ai lui Putin au fost uciși de o rachetă HIMARS în Ucraina. Conducerea rusă spune că pierderea lor nu schimbă cu nimic situația de pe front. Maksim Potemin, pilot de avion de vânătoare în vârstă de 41 de ani, a fost ucis pe 8 iulie, când artileria cu rachete de precizie a tras asupra convoiului său din Donețk. Se spune că Anatoli Stasiukevici, în vârstă de 54 de ani, și el pilot de vânătoare, a murit ca rezultat al aceluiași atac”.
Potemin a lăsat în urma sa doi copii: un fiu de 15 ani și o fiică de 8 ani. Stasiukevici fusese șeful de Stat Major al primei divizii de aviație mixtă a gărzii Baranoviciki “Steagul Roșu”
Tatăl colonelului spulberat Maksim Potemin, Aleksei Potemin, a recunoscut în presa rusă că fiul lui a pierit din cauza loviturilor aplicate de ucraineni cu sistemele HIMARS: “Automobilul fiului meu a fost distrus de o rachetă HIMARS”.
Potemin era căsătorit. A lăsat în urma sa doi copii: un fiu de 15 ani și o fiică de 8 ani. A primit post-mortem, din partea regimului criminal de la Kremlin, Ordinul Curajului pentru “fapte altruiste și de vitejie” arătate în războiul din Ucraina.
Cel de-al doilea pilot omorât, Anatoli Stasiukevici, fusese șeful de Stat Major al primei divizii de aviație mixtă a gărzii Baranoviciki “Steagul Roșu”. Făcea parte din aceeași unitate în care activase și Potemin, cu sediul în Krîmsk, teritoriul Krasnodar.
Serghei Mihailov
“Putin era furios pe eficacitatea rachetelor, întrucât a fost asigurat că ultima generație de apărare antirachetă rusă le poate doborî”
Daily Mail:“Moartea acestei trinități este doar o altă dispariție a elitei militare ruse, cauzată de HIMARS, un sistem de artilerie cu rachete de înaltă precizie donat Ucrainei de Statele Unite, care a ajuns pe câmpul de luptă în urmă cu aproximativ o lună. Kievul a folosit această armă pentru a lovi posturi de comandă și depozitele de muniții rusești în spatele liniilor care anterior nu-i erau la îndemână. Se spune că Putin era furios pe eficacitatea rachetelor, întrucât a fost asigurat că ultima generație de apărare antirachetă rusă le poate doborî. Sistemul S-400 a oferit puțină protecție împotriva lor”.
Totodată, jurnaliștii de la „Daily Mail” dezvăluie că armata ucraineană a distrus deja cu ajutorul HIMARS zeci de depozite și posturi de comandă ale invadatorilor din Donbass.
În ultimele săptămâni, rușii au pierdut numeroși ofițeri, printre care se numără și un general.
Daily Mail: “Rusia a fost nevoită să oprească practic ofensiva din estul Ucrainei, deoarece principala sa armă – bombardamentul masiv prin intermediul artileriei – este acum inaccesibilă pentru ea, din cauza penuriei de obuze care a apărut în urma distrugerii depozitelor”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!